Ahp Curs

Actionari Hidraulic si Pneumatice
Unitatea de învăţare nr. 1
Introducere
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1.1 Generalitati privind sistemele hidraulice de actionare
1.2 Generatoare
1.3 Motoare
1.4 Aparatajul hidraulic
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 1
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 1
3
AHP– Curs şi aplicaţii
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:
 Introducere
 Generatoare, motoare si aparataj hidraulic/pneumatic
Generalitati privind sistemele hidraulice de actionare
Definitie. Prin sistem hidraulic de actionare se intelege acel sistem in care

transmiterea energiei de la sursa la consumator se realizeaza prin intermediul unui
curent de lichid sub presiune.
Clasificare.
Dupa ponderea energiei potentiale sau a celei cinetice in cadrul energiei totale,
exista:
-sisteme hidrostatice - la care predomina energia potentiala datorata presiunii
statice; ele prezinta o caracteristica mecanica rigida si au o larga utilizare in
actionarea masinilor si utilajelor industriale;
-sisteme hidrodinamice - la care predomina energia cinetica; ele prezinta o
caracteristica mecanica elastica si au o utilizare redusa in industrie.
Structura generala.
Un sistem hidrostatic se compune din urmatosrele elemente:
ME - sursa primara de energie mecanica;
GH – generator hidraulic;
MHR - motor hidraulic rotativ (sau linear MHL);
ACR - aparataj de comanda si reglare;
AA - aparataj auxiliar;
OL - organul de lucru antrenat.
Mediul hidraulic
3
Mediul hidraulic este suportul material prin prin care se transmite energia hidraulica
de la sursa la consumator.
Deoarece el vine in contact cu masinile hidraulice, cu aparatajul si cu personalul de
deservire, iar in timpul functionarii instalatiei este supus unor variatii importante de
presiune, temperatura si viteza, el trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte
generale:
- stabilitate ridicata a proprietatilor fizico-chimice, in special a vascozitatii, in
domeniul temperaturilor normale de lucru (30°-70°C) si la variatii ale presiunii (0-
x100 bar.);
- sa nu fie coroziv sau toxic;
- sa aiba un cost cat mai redus.
Definitie :
Prin sistem hidraulic de actionare se intelege acel sistem in care
transmiterea energiei de la sursa la consumator se realizeaza prin
intermediul unui curent de lichid sub presiune.
Structura generala.
Masini hidraulice
Masinile hidraulice sunt convertizoare de energie, care transforma energia mecanica

in energie hidraulica (generatoare hidraulice, sau pompe), sau energia hidraulica in
energie mecanica (receptoare hidraulice, sau motoare), ele fiind in general masini
4
reversibile.
Clasificare
Dupa tipul energiei hidraulice produse (sau consumate), se deosebesc:
- masini hidrostatice, sau volumice, la care predomina energia potentiala
datorata presiunii lichidului;
- masini hidrodinamice, sau centrifuge, la care predominanta este energia
cinetica a lichidului.
In actionarile hidrostatice se utilizeaza masinile volumice, care realizeaza debitul
prin transportul unor cantitati determinate de lichid cu o anumita frecventa, ca
urmare a variatiei controlate a volumului unor camere de pompare, rezultand o
caracteristica mecanica rigida de actionare;
Caracteristicile generale ale pompelor volumice:

a)Debitul mediu teoretic:
QT = ∆V.z.i.n, in care:
∆V este variatia volumului camerelor de pompare;
z- numarul camerelor de pompare;
i-numarul de actiuni (cicluri absorbtie –refulare la o rotatie a axului pompei);
n-turatia de antrenare a pompei;
b)Debitul real:
QR = QT - ∆Q
∆Q -pierderea interioara la trecerea lichidului prin pompa;
c)Pulsatia debitului: variatia acestuia in timp datorata actiuniii succesive a camerelor
de pompare in camera de refulare si variatiei neliniare in timp a debitului pompat,
caracterizata prin frecventa pulsatiei, f p = z.i.n, si gradul de neuniformitate,
δ= ( Qmax-Qmin) / Qmed ;
d)Presiunea nominala, pn ;
e)Puterea hidraulica, Nh = Q. p ;
f)Randamentul total:
ηt = ηv. ηp. ηm , ca produs al randamentelor partiale: volumic, de
presiune si mecanic.
Pompe volumice-Clasificare
5
Pompe cu roti dintate cu angrenare exterioara

Principiul constructiv si functional
Pompe simple:
1-corpul pompei;
2- rotor conducator;
3- rotor condus;
4- capace laterale;
5-lagare;
6-garnitura de etansare;
7-capac;
A- camera de absorbtie;
B- R- camera de refulare;
n -turatia de antrenare;
Caracteristici :
 simplitate constructiva;
 cost redus;
6
 debite medii (x1-x10 l/min); presiuni mici-medii (x1-150 bar);

 debit constant.
Pompe cu pistoane axiale
a) - cu bloc inclinat si distribuitor frontal;

b) - cu disc inclinat si distribuitor frontal;
c) - cu disc fulant si distribuitor frontal;
d) - cu disc fulant si distributie prin ventile de sens.
1 - blocul pistoanelor;
2 - disc de actionare a pistoanelor;
3 - distribuitor frontal;
4 - biele sau arcuri de antrenare a pistoanelor;
5 - sistem de rotire si actionare axiala
a elementului condus;
ά - unghi de inclinare;
n - turatia de antrenare a pompei;
Va - ventile de absorbtie ; Vr - ventile de refulare.
Pompe cu pistoane radiale
Au pistoanele dispuse perpendicular pe axa de rotatie a pompei.
Dupa modul de circulatie a lichidului, pot fi:
-cu circulatie interioara (fig. 3.30 si fig.3.33 a ),
– cu circulatie exterioara (fig. 3.32 si fig.3.33 b );
Actionarea pistoanelor se face cu: stator excentric (fig.3.30), cu excentric (fig 3.32),
sau cu
cama (interioara-fig.3.33 a , sau exterioara- fig.3.33 b ).
7
Separarea fazelor se face cu distribuitor (fig. 3.30, fig. 3.32 a si fig. 3.33 a ), sau
prin
ventile de sens (fig.3.32 b si fig. 3.33 b ).
1) Pompa cu pistoane radiale cu circulatie interioara si separarea fazelor prin

distribuitor ( Q-constant, sau Q- variabil ), fig. 3.30;
2) Pompe cu pistoane radiale cu excentric ( Q-constant), fig. 3.32;
3) Pompe cu pistoane radiale cu came ( Q- constant), fig. 3.33;
Pompe cu palete
La pompele cu palete camerele de pompare (fig.3.48 ) sunt delimitate de statorul 1,
rotorul 2, doua palete radiale alaturate mobile 3 deplasabile in rotor, si capacele
laterale 4.
8
Clasificare:
 dupa numarul de actiuni, se cunosc pompe: cu simpla actiune, cu dubla
actiune si cu multipla actiune;
 dupa modul de circulatie a lichidului: cu circulatie exterioara, sau interioara;
 dupa reglabilitate: de debit constant, reglabil sau reversibil.
- Figura 3.48- pompa cu simpla actiune, cu circulatie exterioara, de debit reglabil

( prin
reglarea excentricitatii e);
- Figura 3.49- pompa cu simpla actiune, cu circulatie interioara, de debit reglabil;
- Figura 3 63- pompa cu dubla actiune, de debit constant.
Debitul pompelor cu simpla actiune se calculeaza cu o formula de forma:
Q=4.п.e.Rs.b.n ;
Debitul pompelor cu dubla actiune se calculeaza cu o relatie de forma:
Q=2.п.b (Rs2 – Rs1).n .
Motoare hidrostatice
Sunt masini hidraulice volumice care realizeaza conversia energiei hidraulice ( Q; p )
in energie mecanica (M; n, sau F ; v ), conform cerintelor de actionare impuse de
masina antrenata.
Clasificarea motoarelor hidrostatice:
9
Motoare hidrostatice pentru rotatie continua

Sunt destinate antrenarii organelor de lucru intr-o miscare de rotatie continua (pe
un unghi nedeterminat).
Motoarele hidrostatice pentru turatii normale ( n = x100-x1000 rot/min ) deriva,
datorita reversibilitatii masinilor hidraulice, din pompele de acelasi tip (conform
tabelului 3.3). Turatia lor se calculeaza cu o relatie de forma:
n = Q /V1,
in care V1 este volumul specific (cilindreea, sau volumul corespunzator unei rotatii).
V1 poate fi constant (motoare de turatie constanta), sau reglabil (motoare de
turatie reglabila).
Motoarele lente ( n = x1-x100 rot/min ) sunt in general constructii speciale bazate
insa pe aceleasi principii functionale ca si motoarele normale.
Simbolizarea motoarelor pentru rotatie continua (fig. 3.68):
a) – motor unisens, de cilindree constanta ;

b)- motor dublu sens, de turatie constanta ;
c)- motor unisens, reglabil ;
d)- motor dublu sens, reglabil
e,f)- unitati de lucru (pompa si motor)
Motoare hidrostatice oscilante
Sunt destinate realizarii miscarii de rotatie pe un unghi limitat, determinat, constant
sau reglabil.
Constructiv, pot fi realizate:- cu paleta (simpla, dubla, sau multipla), fig.3.73, sau –
cu piston (simplu, dublu , sau multiplu).
10
Marimi caracteristice pentru motoarele cu paleta
Pentru motoarele cu piston:
Simbolizare:
a)- motor oscilant de unghi constant;

b)- motor oscilant de unghi reglabil.
Motoare hidraulice pentru realizarea miscarii de translatie

Realizeaza deplasarea liniara pe o anumita cursa l, cu o anumita viteza v,
dezvoltand o anumita forta F.
Principiul constructiv si functional al motoarelor liniare este redat in figura
urmatoare, si cuprinde:
11
A si B-camere de lucru (activa si pasiva);

1- cilindru;
2 – element mobil de separatie a camerelor (piston sau membrana);
3 – tija de actionare;
4 – capace de inchidere a camerelor de lucru.
Cele mai raspandite sunt motoarele cu piston.
Clasificarea motoarelor liniare monocilindru cu piston:
a) – cu simplu efect si tija unilaterala mobila

b) – cu dublu efect si tija unilaterala mobila
c) – cu dublu efect si tija unilaterala fixa;
d) – cu dublu efect si tije bilaterale mobile;
e) – cu dublu efect si tije bilaterale fixe;
f) – cu simplu efect, cu plunjer.
Cele mai utilizate sunt motoarele cu dublu efect cu tija unilaterala
Motoarele multicilindru
se folosesc in scopul: - reducerii gabaritului radial (b) sau axial (a, d, e );
- realizarii mai multor viteze de deplasare (c);
- cresterii fortei dezvoltate (b).
a) – motoare jumelate (reduc gabaritul axial);

b) – motoare in tandem (maresc forta);
c) – motor compus cu trei viteze;
d) – motor telescopic cu simplu efect;
e) – motor telescopic cu dublu efect (reduce gabaritul axial).
12
Motoare cu membrane
Realizeaza curse mici si forte reduse

a) – cu simplu efect;
b) – cu dublu efect.
Franarea motoarelor liniare
Reduce timpul si socul la oprire, mareste precizia

a) – franare constanta la capatul din stanga cursei;
b) – franare constanta la ambele capete ale cursei;
c) – franare reglabila la ambele capete ale cursei
Calculul motoarelor hidraulice liniare

Presupune determinarea dimensiunilor principale ale motorului , mai ales a
diametrului pistonului D si al tijei d, si stabilirea parametrilor hidraulici-p si Q ,
necesari pentru realizarea parametrilor functionali- v si F.
Schema fortelor care apar la un motor hidraulic liniar este redata in figura
urmatoare:
Fa -forta rezistenta exterioara (data initiala de proiectare);

G -greutatea organului mobil;
Fi -forta de inertie, Fi= m. a);
Ffg -forta de frecare in ghidaje, Ffg = μe (G.cos ά + Fa.sin β);
13
Fft -forta de frecare la tija, functie de tipul etansarii;

Fref -forta hidraulica de refulare (Fref = pref . Sref );
Ffp -forta de frecare la piston, functie de tipul etansarii;
Fp -forta hidraulica activa pe piston (Fp = p . Sep );
Frt -forta rezistenta la tija, Frt = G.sin ά + Fa.cos β ± Fi + Ffg
p, Q-presiunea si debitul de alimentare;
v, F-viteza si forta de deplasare a organului mobil.
Ecuatia de echilibru a fortelor este: Fp = Frt + Fft + Ffp + Fref .

In principiu, succesiunea de calcul este urmatoarea:
 Diametrul tijei d se calculeaza din solicitarea de flambaj, considerand fortele
exterioare aplicate tijei.
 Presiunea de actionare p se alege in functie de forta rezistenta, gabaritul
disponibil si minimizarea costului, in principiu fiind recomandate valori mari.
 Diametrul cilindrului D se determina din expresia fortei active pe piston Fp ,
prin explicitarea suprafetei efective Sep.
 Pentru D si d se adopta in final valori normalizate, pe baza carora si a
lungimii cursei se alege din cataloage motorul potrivit aplicatiei date.
Aparatajul hidraulic
Este necesar pentru transmiterea si adaptarea parametrilor energiei hidraulice
furnizate de pompa la cerintele motorului, prin indeplinirea unor functiuni de:
comanda, reglare, protectie, legatura si masurare.
Clasificarea aparatajului hidraulic se face dupa functia indeplinita in urmatoarele
grupe:
- aparataj de comanda si reglare, indeplinind si functiii de protectie, cunoscut sub
denumirea generica de ventile;
- aparataj auxiliar, care indeplineste functii diverse, de: stocare (rezervoare de
lichid), filtrare, racordare si legatura, termostatare, etc;
- aparataj de masurare si control al parametrilor mediului hidraulic.
Aparataj hidraulic de comanda(distribuitoare)

14
Au rolul dirijarii circulatiei lichidului pe diferitele circuite ale instalatiei, in scopul

realizarii unor functiuni precum: pornirea-oprirea miscarii, inversarea sensului de
deplasare, trecerea de la o faza de lucru la alta, etc.
Sunt elemente de comutatie (inchid si deschid total trecerea lichidului), cu mai
multe pozitii si un anumit numar de cai.
Clasificarea ditribuitoarelor se face dupa mai multe criterii:
1. dupa principiul constructiv si functional, pot fi:
- cu sertar (circular de translatie, rotativ, si plan)
- cu supape;
2. dupa numarul de pozitii, pot avea:
- doua,
- trei,
mai multe pozitii;
3. dupa numarul de cai:
- cu doua, - trei,- patru, sau mai multe cai;
4. dupa modul de comanda, care poate fi:
- manuala ( cu maneta sau pedala),
- mecanica (cu arcuri)
- electrica (cu electromagneti sau cu motoare), hidraulica, pneumatica,
pilotata (electrohidraulica).
Distribuitoarele cu sertar circular de translatie sunt cele mai raspandite, datorita
avantajelor:
-Echilibrare hidrostatica axiala si radiala totala
-tehnologicitate ridicata
-simplitate constructiva
-cost redus.
Principiul constructiv si functional, precum si simbolurile conventionale sunt redate
in figura urmatoare:
15
Distribuitoare rotative -comuta circuitele printr-o miscare de rotatie
Distribuitoare cu supape -muchiile active sunt inlocuite cu supape de sens

comandate
Distribuitoare pilotate. Sunt prevazute cu dubla comanda, in general

electrohidraulica, care imbina avantajele comenzii electrice cu ale celei hidraulice.
Se folosesc la puteri mari
Ventile de retinere (supape de sens).
16
Permit trecerea lichidului numai intr-un sens, cu exceptia celor deblocabile care
permit trecerea si in sens invers.
Principiul constructiv si functional este redat in figura urmatoare, in care :
1- element de inchidere-deschidere a trecerii lichidului;

2- arc de compresiune; 3- corpul supapei; 4- inel de sprijin.
Arcul 2 este dimensionat la o forta mica, necesara doar pentru inchiderea supapei,
astfel incat cand lichidul circula de la dreapta spre stanga supapa se deschide la o
presiune mica permitand trecerea lichidului (R≈ 0).
In sens invers supapa se inchide automat, blocand trecerea (R= ∞);
La supapele deblocabile deschiderea se realizeaza fortat printr-o comanda

externa la orificiul x ,lichidul putand sa circule si de la B la A.
Supapele duble deblocabile sunt constructii monobloc, cele doua supape fiind
cuplate intre ele, decuplandu-se astfel reciproc.
Cand lichidul sub presiune vine pe conducta A el comanda deblocarea celeilalte
supape astfel ca acesta poate circula si de la B1 la B, si reciproc.
O aplicatie frecvent intalnita a supapelor de sens duble deblocabile este pentru
mentinerea in repaus a motoarelor hidraulice liniare, atunci cand asupra acestora
actioneaza forte R destabilizatoare, sau la deplasarea sarcinilor pe verticala.
Ele pot realiza acest lucru deoarece prezinta o etansare mult mai buna decat
distribuitoarele hidraulice prin care sunt comandate miscarile.
Aparataj hidraulic pentru reglarea debitului

Reglarea debitului Q in circuitele hidraulice este necesara pentru reglarea vitezei v ,
care depinde de debit prin relatiile:
- pentru rotatie: n = Q/V1
V1 este volumul unitar (cilindreea) al motorului rotativ;
- pentru translatie: v = Q/S, in care S este suprafata activa a pistonului motorului
liniar.
17
Principial, se cunosc doua metode de reglare a debitului;

a)reglarea volumica, direct din pompa, utilizand pompe de debit reglabil; metoda
are randament ridicat, dar este scumpa, motiv pentru care se aplica la circuitele de
putere mare;
b) reglarea rezistiva, utilizata la circuitele de puteri mici alimentate de pompe de
debit constant.
a)Reglarea volumica a debitului se realizeaza in principiu conform schemei

urmatoare
P - pompa de debit reglabil;

Sm- Supapa maximala si de siguranta, pentru limitarea presiunii maxime de lucru;
DHS- distribuitor hidraulic cu sertar, pentru inversarea sensului miscarii;
Mh- motor hidraulic.
Debitul Q necesar realizarii vitezei dorite se regleaza din pompa P si acesta
intra integral in motor, supapa maximala Sm avand doar rolul limitarii presiunii in
caz de suprasarcina (supapa de siguranta).
Pompa furnizeaza direct puterea necesara la motor, astfel incat randamentul
actionarii este maxim si cheltuielile de exploatare sunt minime.
Dezavantajul metodei provine din faptul ca pompele de debit reglabil sunt mai
scumpe decat cele de debit constant, astfel incat utilizarea lor se justifica economic
numai la circuitele de putere mare.
In unele aplicatii se pot folosi divizoarele volumice de debit (bazate pe principiile
pompelor volumice cu mai multe etaje legate in paralel), utile atunci cand de la o
singura pompa, de regula de debit constant, trebuie alimentate doua motoare
simultan.
b)Reglarea rezistiva a debitului.

Metoda este foarte raspandita si se aplica la circuitele de puteri mici-mijlocii, care
sunt alimentate de pompe de debit constant, si consta in introducerea in circuit a
unor rezistente hidraulice urmand principiile semipuntilor si al puntilor hidraulice .
Un astfel de circuit este reprezentat simplificat in figura, si contine:
18
o pompa de debit constant ( Qo = ct ), rezistentele hidraulice corespunzatoare

supapei maximale ( RHV ), motorului hidraulic- RHM o rezistenta reglabila pentru
reglarea debitului ( RHR ).
Debitul pompei Qo se inparte in cele doua debite QM si QV in raport invers
proportional cu rezistentele celor doua circuite, astfel incat putem scrie relatiile:
QO = QM + QV
QM / QV = RHV / RHR + RHM .
Pentru o anumita sarcina la motor RHM =ct. si pentru un anumit reglaj al supapei
RHV = ct, prin reglarea RHR se obtine reglarea QM, deci a vitezei motorului
v = QM / S .
Practic, in vederea reglarii, pot fi utilizate urmatoarele elemente:
- rezistente fixe, atunci cand reglajul se schimba la intervale mari de timp;
- rezistente reglabile (drosele), cand reglajul se schimba frecvent;
- divizoare rezisive de debit, utilizate la alimentarea simultana a doua motoare cu
vitezele aflate intr-un raport constant.
Dupa forma si caracteristici rezistentele hidraulice pot fi de doua tipuri:
de tip diafragma si dr tip interstitiu
Rezistente hidraulice reglabile (drosele)

Sunt aparate hidraulice in care lichidul este obligat sa treaca printr-o rezistenta
locala, unde datorita vascozitatii apare o cadere de presiune care determina
valoarea debitului tranzitatconform relatiei:
Qdr  k . .S dr . p dr
Sectiunea de drosare Sdr poate avea diferite forme in functie de care avem diferite
tipuri de drosele, reglarea marimii ei realizandu-se prin modificarea cotei h.
Tipuri de drosele
19
Drosel cu crestatura axiala
Drosel cu fanta transversala
Drosel cu crestatura circulara
20
Droselele permit reglarea debitului prin reglarea sectiunii de drosare, dar nu

asigura stabilizarea acestuia la valoarea reglata in cazul variatiei sarcinii la motor,
datorita variatiei caderii de presiune pe drosel cu sarcina.
Regulatoare de debit (sau stabilizatoare de viteza).

Sunt aparate hidraulice pentru reglarea debitului care permit reglarea acestuia si
asigura stabilizarea lui la variatiile sarcinii la motor, fiind alcatuite dintr-un drosel de
reglare si o supapa stabilizatoare a caderii de presiune pe draosel.
Dupa modul de legare a celor doua elemente componente, regulatoarele de debit
pot fi:
- cu doua cai, avand in serie cu droselul o supapa normal deschisa (cele mai
utilizate);
- cu trei cai, avand in paralel cu droselul o supapa normal inchisa.
Regulatoare de debit cu doua cai
In figura b este prezentata schema functionala a regulatorului cu doua cai, din

care se observa ca supapa regulatoare S este comandata de caderea de presiune pe
droseul Dr, astfel incat rezistenta supapei compenseaza variatia rezistentei
motorului mentinand astfel constanta caderea de presiune pe drosel, deci si debitul.
In figura c este prezentat simbolul conventional simplificat al regularorului de
debit cu doua cai, la unele regulatoare droselul functionand si ca o supapa de sens
permitand trecerea libera a lichidului in sens invers.
Regulatoarele de debit cu doua cai pot fi montate in atat pe circuitul de intrare cat
si pe cel de iesire din motor.
Regulatoare de debit cu trei cai.

Sunt alcatuite dintr-un drosel de reglare Dr si o supapa regulatoare S de tip
normal inchisa legata in paralel cu droselul, conform figurii alaturate.
21
Prin cel de al treilea orificiu supapa deverseaza permanent o cantitate de lichid la

rezervor, astfel incat randamentul regulatoarelor cu trei cai este mai redus decat al
celor cu doua cai.
Regulatorul cu trei cai se poate monta numai pe circuitul de intrare in motor, iar
pentru a functiona corect, el trebuie alimentat la debit constant (conditie mai greu
de indeplinit), avand in consecinta o utilizare mai redusa .
Figura c prezinta simbolurile conventionale ale regulatoarelor cu trei cai.
Divizoare de debit rezistive.
Sunt aparate hidraulice realizate pe baza teoriei puntilor utilizate la impartirea unui
debit in doua debite care trebuie sa fie mentinute intr-un raport constant,
independent de variatiile de presiune .
In principiu ele sunt alcatuite din doua regulatoare de debit cuplate intre ele,
devenind astfel interdependente.
Divizor de debit pe circuitele de refulare
Divizor de debit pe circuitele de intrare

Q = Qs + Qd
Aparataj hidraulic pentru reglarea presiunii (supape)

Supapele sunt aparate hidraulice utilizate in scopul controlului presiunii in circuitele
hidraulice.
Clasificare.
- Dupa functia specifica indeplinita, ele pot fi clasificate in urmatoarele grupe
principale:
-supape pentru limitarea presiunii (de siguranta);
22
- supape de reducere a presiunii;

- supape de comutatie; etc.
- Dupa pozitia normala, pot fi : - normal inchise; normal deschise.
- Dupa modul de comanda, acesta poate fi interna sau externa, directa sau
pilotata. (la puteri mari).
Supape pentru limitarea presiunii.
Principiul constructiv si functional este redat in figura alaturata, in care:
1 – corpul supapei, prevazut cu orificii de racordare de un anumit Dn;

2 – scaunul supapei, putand avea diferite forme:
a- tronconic fara ghidare;
b- tronconic cu ghidare (pentru evitarea vibratiilor transversale);
c- sferic;
d- plan;
3- element de inchidere-deschidere a sectiunii de trecere a lichidului;
4- arc de compresiune (constant sau reglabil);
5- capac de inchidere.
Supapele de limitare a presiunii sunt supape normal inchise, cu comanda interna
directa (a), sau cu comanda pilotata (b si in figura).
O supapa pilotata se compune din supapa principala, de Dn mare, si o supapa pilot,

de Dn mic, care comanda hidraulic supapa principala, cu urmatoarele avantaje fata
de comanda directa:
- arc principal de dimensiuni reduse;
- reglare usoara si comoda;
- gabarit redus;
- dinamica superioara.
Supapele de limitare a presiunii se monteaza intotdeauna imediat dupa ponpele
volumice pentru protectia acestora si a intregului circuit.
Supape de reducere a presiunii.
23
Se utilizeaza in scopul alimentarii dintr-un circuit principal de presiune variabila a

unui circuit secundar la presiune constanta .
Ele sunt supape normal deschise, cu comanda directa sau pilotata realizata din
circuitul de iesire, cu drenare dx externa.
Supape de comutatie.
Se utilizeaza in scopul comutarii circuitelor la o comanda externa, indeplinind functii
de comanda, ca si dstribuitoarele hidraulice.
Dupa tipul comutarii, pot fi :
- supape de conectare; sunt supape normal inchise care la o comanda externa
conecteaza circuitele;
- supape de deconectare; sunt supape normal deschise care la o comanda
exterioara deconecteaza circuitele.
Ambele tipuri pot fi cu comanda directa (a), sau cu comanda pilotata (b); cu sau
fara supapa de sens.
Comanda externa se aplica la orificiul pc.

Supapele de comutatie sunt frecvent utilizate ca supape de succesiune a fazelor
unui ciclu de lucru automat.
Ventile care influenteaza debitul si presiunea

Sunt aparate hidraulice evoluate care cumuleaza functia de comanda cu cea de
reglare.
24
In principiu ele sunt distribuitoare cu comanda pilotata electrohidraulica, comanda

primara fiind realizata cu electromagneti proportionali ( care dezvolta o forta
proportionala cu curentul de comanda )- diferentiali (care lucreaza in opozitie ),
permitand astfel reglarea continua a pozitiei sertarului si deci reglarea continua a
debitului.
Ele poarta denumirea de distribuitoare proportionale sau de servovalve
electrohidraulice .
Simbol conventional servovalva
Servovalva electrohidraulica
Aparatajul auxiliar
Cuprinde alte grupe de aparate hidraulice necesare realizarii instalatiei:
-rezervoare de lichid;
-aparataj de filtrare;
- elemente de racordare si legatura; - schimbatoare de caldura; etc.
Rezervoare de lichid.
Au rolul stocarii cantitatii de lichid necesare bunei functionari a instalatiei si asigura
mentinerea temperaturii lichidului in limitele admise.
25
Dupa presiunea lichidului din rezervor, acestea pot fi:

- rezervoare deschise, in care lichidul se afla la presiunea atmosferica;
- rezervoare inchise, sub presiune, sau acumulatoare hidraulice.
Rezervoarele deschise sunt alcatuite din urmatoarele elemente componente :
1- corpul rezervorului ( carcasa exterioara), prevazut cu pereti interiori 2 de

compartimentare si picioare de distantare a fundului rezervorului 3 fata de
pardoseala in vederea circularii aerului de racire;
4- capac superior de inchidere;
5- capac de vizitare, prevazut cu gura de umplere 6,indicatorul de nivel 7 si busonul
de aerisire 8;
9- capac de golire si curatare;
10- grupul de pompare ( motor electric si pompa);
11- conducta de retur a lichidului in rezervor;
12- gura de golire;
13- filtre de absorbtie (sorb).
Volumul rezervorului se calculeaza in functie de cantitatea de caldura disipata in
instalatia hidraulica, astfel incat sa sa asigure un timp de stationare a lichidului in
rezervor suficient de mare pentru racire prin radiatie directa catre mediul
inconjurator:
reprezinta puterea pierduta in sistem ( functie de puterea pompei, de randamentul

pompei si al motorului, de pierderile de presiune si cele pe elementele de reglare.
Acumulatoare hidraulice
Sunt rezervoare sub presiune montate in circuit in scopul maririi randamentului
energetic, reducerii costurilor, sau pentru amortizarea pulsatiilor debitului, ele fiind
analoage volantului din sistemele mecanice.
Eficienta lor maxima apare la ciclurile de lucru avand faze cu viteze mult diferite,
utilizarea lor facand posibila alegerea unei pompe de debit mediu pe ciclul de lucru.
Clasificare.
Dupa principiul constructiv si functional:
26
- mecanice (gravitationale, sau cu arcuri);

- pneumohidraulice (cu piston , sau cu membrana , cilindro- sferice, sau sferice).
Dupa presiune, pot fi:
- de presiune constanta (cele gravitationale),
- de presiune variabila (celelalte tipuri).
Gazul utilizat poate fi: aer, azot, sau gaze inerte.
Diagrama debitului pe faze
Volumul de ulei necesr de acumulat se calculeaza din diagrama debitelor, in functie

de debite si timpii pe faze, cu relatia generala: V = Q .t .
Volumul acumulatorului se calculeaza in functie de volumul de ulei necesar de
acumulat si de presiunile necesare pe faze, aplicand legile transformarii gazelor.
Montarea acumulatoarelor in circuite se face de regula imediat dupa pompa, prin
intermediul unei supape de sens pentru incarcare si al unui drosel pentru
descarcare.
Aparataj de filtrare.
Are rolul mentinerii puritatii lichidului de lucru, prin retinerea impuritatilor mecanice
care pot cauza uzura sau blocarea aparatajului hidraulic si modificarea parametrilor
functionali prin infundarea orificiilor mici din acesta.
Se cunosc mai multe metode de filtrare:
- mecanica, prin utilizarea unui material poros (cea mai utilizata);
- magnetica, pentru retinerea impuritatilor dure metalice foarte fine ;
- centrifugala, pentru lichide puternic poluate cu impuritati de densitate mare;
- electrostatica, pentru impuritati izolatoare electric.
Filtrarea mecanica, pentru a se evita colmatarea rapida a filtrului, se realizeaza in
mai multe etape:
1. prin sita metalica amplasata in gura de umplere a rezervorului;
2. cu filtru sorb, montat pe conducta de absorbtie a pompei;
3. cu filtru fin de presiune, montat pe conducta de refulare din pompa;
4. cu filtru fin de joasa presiune, pe retur.
27
Alegerea filtrului se face in functie de: finetea de filtrare, de marimea debitului

filtrat si de caderea de presiune admisa pe filtru, cu relatia:
S = Q / ά . Δpf
ά este capacitatea specifica de filtrare, functie de materialul cartusului filtrant
( hartie de filtru, sita metalica, pasla lamele, materiale sinterizate)
Alaturat se prezinta o schema hidraulica in care s-au prevazut cele trei filtre cu
finetea de filtrare ceruta in mod curent, pentru o filtrare suplimentara, amplasandu-
se filtre extrafine pe anumite portiuni de circuit sau chiar in interiorul unor aparate
pretentioase cum sunt servovalvele.
Elemente de legatura si racordare

Elementele de legatura.
Asigura curgerea lichidului intre aparatele si masinile hidraulice din instalatie.
Ele pot fi:
- conducte metalice rigide, din teava trasa (rugozitate interioara mica) din otel,
alama sau cupru; au rigiditate mare, sunt ieftine, si se folosesc pentru transmiterea
lichidului la distanta, intre elemente fixe. Pentru legaturi la distanta variabila se pot
folosi cunducte rigide sau articulate plan sau spatial;
- conducte flexibile (furtunuri) din cauciuc sau mase plastice, cu unul sau mai multe
straturi de insertie, textila sau metalica, in functie de presiune, folosite pentru
legaturi la distante mici intre elemente mobile;
Elementele de racordare.
Asigura racordarea elementelor de legatura intre ele si a acestora cu aparatele
hidraulice.
- pentru racordarea conductelor rigide: nipluri (a), reductii, coturi, teuri, etc;
- pentru racordarea conductelor flexibile; racorduri cu schimbare rapida (pentru
standurile de proba);
28
- placi de legatura pentru montarea aparatelor hidraulice interschimbabile;

- placi modulare, pentru montarea mai multor aparate care formeaza un modul
functional
a)
Aparate de masura si control

Servesc la masurarea parametrilor principali ai mediului hidraulic : - temperatura, -
presiunea, si - debitul.
In instalatiile de cercetare se masoara in plus si alte marimi precum: deplasarea,
viteza, cuplul sau forta, turatia,etc.
Temperatura.
a) b)
Influenteaza parametrii functionali ai instalatiei prin vascozitate si prin dilatare
termica.
Se masoara cu termometre (a), cu traductoare de temperatura (care afisaza digital
valoarea masurata), sau utilizand instalatii de termostatare prevazute cu
schimbatoare de caldura (b).
Presiunea.
c) d) e)
Este o marime foarte importanta care determina forta dezvoltata de motor si
randamentul instalatiei.
Se masoara cu manometre care se conecteaza succesiv in diferitele puncte de
masurare cu ajutorul unor distribuitoare speciale (c), cu relee de presiune (d) care
emit un semnal electric la atingerea unei anumite valori a presiunii, sau cu
traductoare de presiune (e).
Debitul .
Este necesar sa fie masurat pentru determinarea vitezei, dar mai ales la instalatiile
de testare sau la cele de cercetare.
Pot fi cu turbina axiala (f), cu turbina tangentiala sau de tip volumice cele mai
precise.
29
f)
Scheme hidraulice
Prin instalatie hidraulica se intelege o reuniune de masini si aparate hidraulice
interconectate in scopul realizarii unor sarcini de actionare.
O instalatie hidraulica contine mai multe circuite hidraulice, fiecare circuit
indeplinind o sarcina simpla specifica.
Instalatia hidraulica se reprezinta grafic prin schema hidraulica, utilizand in acest
scop simboluri conventionale.
Clasificarea circuitelor hidraulice se poate face dupa mai multe criterii:
1. dupa modul de circulatie a lichidului: circuite deschise (cu rezervor),
circuite inchise ( fara rezervor);
2. dupa marimea reglata: circuite pentru reglarea vitezei (debitului), pentru
reglarea fortei (presiunii), combinate;
3. dupa complexitate: circuite simple (cu o pompa si un motor), circuite
complexe (cu mai multe motoare);
4. dupa destinatie: pentru miscarea principala,
pentru miscari de avans,
pentru miscari auxiliare;
5. dupa natura miscarii: pentru miscarea de rotatie,
pentru translatie;
6. dupa modul de comanda :cu comanda manuala,
cu comanda automata,
de reglare automata;
7. dupa natura fluidelor utilizate: circuite pur hidrauluce
circuite pneumohidraulice
Caracterizare generala.
- Circuitele pentru miscarea principala sunt in general de putere mare, astfel
incat, pentru randamente ridicate si costuri reduse, se recomanda alimentarea lor
de la pompe de debit reglabil sau reversibil prin care se realizeaza si reglarea vitezei
si a sensului miscarii. Actionarile hidraulice se folosesc mai putin la realizarea
miscarii principale de rotatie si mai frecvent la realizarea miscarii principale de
translatie pentru puteri mari.
- Circuitele pentru miscarile de avans sunt in general de mica putere si cel mai
frecvent necesita realizarea unei miscari de translatie pe curse medii, cu viteze
reduse si precizie ridicata.
30
Pentru reducera costurilor,se utilizeaza mai ales motoare hudraulice liniare

alimentate de la pompe de debit constant, reglarea vitezei realizandu-se prin
metoda rezistiva.
La viteze de avans liniare foarte mici si precizie foarte ridicata se recomanda
utilizarea motoarelor rotative impreuna cu mecanisme surub-piulita pentru
transformarea naturii miscarii.
- Circuitele pentru miscarile auxiliare sunt in general pentru miscarea de translatie,
pe curse scurte, si necesita puteri mici , fiind alimentate de regula din circuitele
principale sau de avans.
Circuite inchise
Se caracterizeaza prin aceea ca nu au rezervor de lichid, lichidul refulat de pompa
intra in motor, iar cel refulat din motor este direct absorbit de pompa si reintrodus
in circuit, astfel ca instalatia are gabarit si cost minim.
Pentru randament maxim si incalzire minima a lichidului se utilizeaza masini
hidraulice de debit reglabil, prin care se realizeaza si reglarea vitezei si inversarea
sensului miscarii.
Un astfel de circuit, care permite reglarea turatiei in ambele sensuri, este prezentat
in figura si este alcatuit din urmatoarele elemente:
PDR - pompa de alimentare de debit reglabil si reversibil;

MHR – motor hidraulic dublu sens de antrenare, de cilindree reglabila;
PDC – pompa de debit constant pentru compensarea pierderilor volumice din
circuitul principal;
VM1 si VM2 – ventile de siguranta pentru limitarea valorii maxime a presiunii pe cele
doua ramuri ale circuitului;
31
VS1 si VS2 – ventile de sens pentru compensarea pierderilor volumice alternativ pe

cele doua circuite;
VM3 – supapa maximala pentru circuitul de compensare;
RC – radiator de caldura pentru racirea lichidului;
D – distribuitor pentru cuplarea automata a celor doua circuite la circuitul de racire
prin RC;
F – filtru, montat pe circuitul de compensare a pierderilor.
Pentru utilizarea la capacitate maxima a PDR si a MHR, ele sunt de acelasi tip
(din aceiasi grupa).Aceste circuite mai poarta denumirea si de variatoare
hidrostatice de turatie.
Circuite deschise
Sunt prevazute cu rezervor care stocheaza o cantitate de lichid de cateva ori mai
mare decat cea necesara umplerii instalatiei, astfel incat lichidul stationeaza un
timp in rezervor inainte de a fi reintrodus in circuit, realizandu-se racirea naturala a
acestuia.
Sunt cele mai raspandite tipuri de circuite pentru puteri mici-mijlocii.
Circuite pentru reglarea vitezei cu drosel.

Cele mai simple circuite de acest tip sunt cele pentru deplasare stanga-
dreapta cu reglaj dependent al vitezelor, reprezentate in figurile (c)- cu drosel pe
iesire, si (d)- cu drosel pe intrare
In figurile (a) si (b) sunt prezentate doua circuite pentru deplasare stanga-dreapta
cu viteze reglabile independent prin intermediul doua drosele decuplate de supape
de sens
PDC- pompa de debit constant;
VM- ventil maximal;
32
D- distribuitor cu sertar pentru pornirea-oprirea miscarii si inversarea sensului;

Dr1, Dr2- drosele pentru reglarea debitului;
VS1, VS2- ventile de sens de decuplare a droselelor;
MHL- motor hidraulic liniar.
Montarea droselului pe circuitul de iesire din motor, figurile (a) si (c), si cat mai
aproape de acesta este favorabila realizarii unei stabilitati mai bune a vitezei reglate
la variatiile sarcinii la motor, contrapresiunea pe circuitul de refulare realizata de
drosel reprezentand o reactie negativa la tendinta de rupere a coloanei de lichid,
mai ales in cazul unor sarcini negative.
Reglarea vitezelor prin drosele este o metoda simpla si ieftina, dar care nu
asigura stabilizarea vitezei la variatiile sarcinii la motor, fiind recomandata la
curcuitele care nu necesita o precizie ridicata de reglare a vitezei.
Circuite pentru reglarea vitezei cu regulatoare de debit.

Sunt mai performante privind stabilitatea vitezei dar mai scumpe decat cele cu
drosel , fiind recomandate la realizarea vitezelor mici (de avans) de precizie ridicata.
a) b)
In figura (a) este prezentata o schema pentru deplasare cu viteza reglabila spre
dreapta si intoarcere rapida, cu regulatorul RD montat pe intrarea in motor.
In figura (b) este prezentata o schema pentru realizarea ciclului de lucru: apropiere
rapida (AR) ( la dreapta)– avans tehnologic (AT)– retragere rapida (RR), cu
regulator de debit montat pe conducta de iesire din motor.
In faza de apropiere rapida regulatorul este decuplat cu ajutorul distribuitorului D2,
iar la retragere rapida de catre ventilul de sens VS legat in paralel.
33
c)
In figura (c) sunt prezentate doua variante de circuite pentru realizarea ciclului:
apropiere rapida (AR) – avans tehnologic 1, (AT1) – avans tehnologic 2, (AT2) –
retragere rapida (RR).
La ambele variante, AT1 se realizeaza cu regulatoarele inseriate iar AT2 numai cu
regulatorul RD1.
La schemele din figurile (a) si (b) distribuitorul D pe pozitia centrala asigura
realizarea fazei de stop si descarcarea libera a pompei la rezervor, consumul de
energie electrica fiind astfel minim.
La schema din figura (c) in faza de stop pompa refuleaza la rezervor prin ventilul
maximal VM , deci la presiunea maxima, consumand energie inutil.
Utilizarea unui astfel de distribuitor se justifica numai daca in faza de stop mai
trebuie alimentat un alt circuit care necesita presiune.
Circuite cu doua pompe.
a)
b)
34
Se folosesc atunci cand un motor trebuie sa realizeze mai multe viteze care difera
mult intre ele, in scopul asigurarii unui randament ridicat al actionarii.
In figura (b) este prezentata o schema pentru realizarea ciclului de lucru tipic:
(AR) - (AT) – (RR), pentru care in figura (a) sunt date diagramele debitului si
presiunii pe faze:
faza (AR) - necesita debitul QAR mare la presiunea pAR mica;
faza (AT) - debitul QAT mic la presiunea pAT mare;
faza (RR) – debitul QRR > QAR la presiunea pRR mica.
Daca alimentarea se face de la o singura pompa de debit constant, aceasta ar trebui

sa fie o pompa de presiunea maxima pAT si debitul maxim QRR , deci scumpa,
care nu ar fi utilizata eficient in nici una din faze, obtinand un randament energetic
redus.
Solutia consta in utilizarea a doua pompe:
P1 de debit mare si presiune mica, activa numai la deplasarile rapide,
P2 de debit mic si presiune mare corespunzator cerintelor fazei tehnologice.
La aceasta schema, pentru deplasarile rapide debitele celor doua pompe se
insumeaza automat prin deschiderea supapei VS, iar in faza tehnologica pompeaza
in circuit numai pompa P1, presiunea mare delucru blocand ventilul VS si
comandand deschiderea ventilului de deversare VD,astfel ca pompa P1 refuleaza
liber la rezervor.
Prin inserarea in punctul a din circuit a circuitului alaturat, in faza tehnologica
se poate regla viteza prin regulatorul de debit RD, surplusul de debit de la pompa
P2 fiind deversat la rezervor prin supapa maximala VM.
Circuite cu mai multe pompe.

Se utilizeaza atunci cand trebuie realizate mai multe viteze constante, care pot fi
obtinute prin insumarea combinativa a debitelor mai multor pompe de debit
constant, fara utilizarea unor aparate de reglare continua a debitului.
In figura alaturata se prezinta o schema cu trei pompe care permite realizarea a

sapte viteze avand valorile intr-o serie aritmetica cu ratia Q .
Debitele pompelor se stabilesc in sistem binar astfel:
QP1 =Q ;
QP2 = 2 Q ;
QP3 = 4 Q , prin combinarea carora se pot obtine debitele:
35
Q1 = QP1 = Q ;
Q2 = QP2 =2Q;
Q3 = QP1 + QP2 = 3Q ;
Q4 = QP3 = 4Q ;
Q5 = QP1+ QP3 = 5Q;
Q6 = QP2 + QP3 = 6Q ;
Q7 = QP1 + QP2 + QP3 = 7Q.
Pompele active se selecteaza prin comanda distribuitoarelor D1, D2, D3, iar
separarea de circuit a pompelor inactive se realizeaza automat prin supapele de
sens VS1, VS2, VS3.
Circuite cu acumulatoare.
Se folosesc pentru asigurarea unor debite instantanee mari in anumite faze ale
ciclului de lucru, pentru mentinerea presiunii la oprirea accidentala a pompei, sau
pentru amortizarea pulsatiilor debitului.
Schema din dreapta serveste la actionarea unei prese care necesita mentinerea
pentru un anumit timp a fortei de presare, dupa coborarea culisorului.
Circuite cu ventile de reducere a presiunii.
36
Se utilizeaza atunci cand doua motoare lucrand la presiuni diferite sunt alimentate
de la o singura pompa si trebuie asigurata independenta vitezelor fata de sarcinile
rezistente care variaza.
Motorul MHL1 lucreaza la presiunea p1 limitata de ventilul maximal VM, iar motorul
MHL2 la presiunea p2 < p1, p2 = ct. obtinuta din p1 cu ajutorul ventilului de
reducere VR. Prin aceasta se reduc costurile fata de varianta de alimentare cu doua
pompe.
Circuite pneumohidraulice.
Nu sunt dotate cu grup hidraulic de pompare, sursa de energie fiind aerul
comprimat din reteaua sectiei de productie.
Actionarea pur pneumatica nu se utilizeaza la realizarea miscarilor de avans precise,
deoarece datorita compresibilitatii aerului apar variatii ale vitezei de deplasare la
variatiile sarcinii la motor.
Pentru uniformizarea miscarii

actionarea pneumatica se combina cu
un circuit hidraulic de reglare.
Transferul energiei de la aerul
comprimat la lichid se poate face in
diferite moduri, in motor sau prin
rezervoare inchise pneumohidrauluice.
In figura este prezentata o schema
simpla cu transferul energiei prin motor
in timpul deplasarilor spre dreapta, si
prin rezervor la deplasarea la stanga.
Reglarea vitezei de avans la dreapta se
face printr-un drosel sau un regulator Dr.
Deoarece presiunea utila a aerului comprimat este pama in 10 [barr], actionarile
pneumohidraulice cu transferul direct al presiunii (fara amplificatoare de presiune)
se utilizeaza la puteri de actionare mici, sub 1 [KW].
Circuite hidraulice automate

Structura tip a unui sistem de reglare automata este redata in figura alaturata:
37
PA este procesul automatizat;

i-marimea de intrare de referinta (programabila);
e- marimea de iesire (reglata);
C-element comparator(sumator);
r- marimea de reactie;
Xe = i – r - eroarea de reglare;
R- regulatorul;
Xc- marimea de comanda;
Xm-marimea de executie;
Z- marimea perturbatoare;
EI-element de identificare (traductorul de reactie) prin care este supravegheata
continuu marimea de iesire e.
Cele mai raspandite sisteme automate hidraulice sunt cele de urmarire, la care
marimea de iesire trebuie sa urmareasca cu fidelitate marimea de intrare .
Astfel de sisteme sunt dispozitivele hidraulice de copiat , ca sisteme de reglare cu
bucla de reactie unitara (fara traductor).
Dupa numarul axelor de urmarire, ele pot fi: dispozitive de copiat dupa o axa sau
dupa doua axe (pentru copierea curbelor plane) si dupa trei axe (pentru copierea
suprafetelor spatiale .
In figura alaturata este prezentat un dispozitiv de copiere dupa o axa inclinata
pentru strunjire, care se compune din:
S- sablon,care materializeaza marimea de intrare;

P- palpator;
SU- sertar de urmarire;
MHC- motor hidraulic de copiere;
R- rezistenta hidraulica;
VM- ventil maximal;
D-drosel;
PDC- pompa de debit constant; P- piesa de prelucrat;
Vt = ct.- viteza de transport;
Vc-viteza de copiere; β- unghiul de inclinare a axei de copiere.
38
Dispozitivele cu axe perpendiculare pot copia unghiuri de panta pana la 60° in

ambele sensuri , dar prin inclinarea cu unghiul β =30° se pot copia unghiuri de
pana la 90° intr-un sens, cu scaderea unghiului de panta la 30° in sens invers.
Scheme hidraulice
Prin instalatie hidraulica se intelege o reuniune de masini si
aparate hidraulice interconectate in scopul realizarii unor sarcini de
actionare.
O instalatie hidraulica contine mai multe circuite hidraulice,
fiecare circuit indeplinind o sarcina simpla specifica.
Instalatia hidraulica se reprezinta grafic prin schema
hidraulica, utilizand in acest scop simboluri conventionale.
Test de autoevaluare 1
Ce un sistem hidraulic.
Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 1
Structura generala a unui sistem hidraulic.
39

Recapitulare
1.Noţiuni introductive
Conversia de energie
2. Structura sistemelor electromecanice
3. Mărimi electrice şi magnetice
Concluzii
Energia electrică este o formă intermediară de energie
nepoluantă uşor de transportat şi cu multe posibilităţi de conversie.
Electromecanica tratează ansamblul problemelor asociate
conversiei
electro-mecanice sau mecano-electrice
Un sistem electromecanic reprezintă ansamblul de dispozitive
care transformă energia electrică în energie mecanică şi asigură
controlul energiei mecanice astfel obţinute.
[1] Ion C. Ioniţă ş.a. Instalaţii navale de bord. Construcţie şi

exploatare. Bucureşti, Editura Tehnică, 1992;
[2] Viorel Maier. Note de curs. Constanţa, UOC, 1993.
[3] POPA IONEL – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale,
Editura Muntenia 2005
[4] PRUIU A., UZUNOV GH., POPA T., Manualul ofiţerului mecanic
maritim, vol. 1,2,3 5.T20 Górski Z., Construction and operation of
marine cleaning machinery. Trademar. Gdynia 2009
6. T23 Górski Z., Construction and operation of marine steering
gears, controllable pitch propellers and stern tubes. Trademar. Gdynia
40
2009
7. T32 Huber M., Tanker operations, a handbook for the Person-in-
Charge (PIC), Cornell Maritime Press, Centreville, Maryland, 2001
8. T80 Shapiro H., Cranes and derricks. United States of America:
McGraw-Hill, 1980
9. Dinu D., Petre F., ² Masini hidraulice si pneumatice², I.M.C. -
Constanta, 1993.
10.Documentatia tehnica de la bordul navelor
41
Instalatii de balast
Cuprins Pagina

2.1 Destinaţie
2.2 Particularitãţi de calcul

11
Destinaţie
Particularitãţi de calcul
2.1 Destinatie
Corectarea caracteristicilor de navigaţie ale navei – stabilitate, asietã – prin ambarcarea, transferarea şi
evacuarea peste bord a balastului lichid.
Instalaţia de balast este compusã din tancuri de balast unite de tubulaturi prin care apa de mare este
deplasatã cu pompele de balast.
De multe ori circuitele hidraulice de balastare sunt conectate cu circuitele de drenare, putând avea
pompe comune, formându-se astfel instalaţia de balast-santinã. Se obţine astfel un numãr mai mic de
pompe, tubulaturi de lungime mai redusã, se reduce masa şi volumul instalaţiei.
Utilizarea pompelor de balast şi a unor pãrţi de tubulaturã pentru santinã şi invers, este de multe ori
neindicatã datoritã contaminãrii cu reziduuri petroliere. Utilizarea acestui sistem se face numai în caz
de necesitate.
Prin descãrcarea mãrfii înãlţimea metacentricã a nevei se reduce, înrãutãţind stabilitatea. Pentru a
ameliora stabilitatea se ambarcã apã de mare cu greutatea B (fig.1).
Fig. 1
12
La mineraliere, datoritã densitãţii mari a mãrfii, odatã cu încãrcarea, centrul

de greutate coboarã mult , stabilitatea devenind excesivã.
Prin excepţie, la aceste nave sunt utilizate tancuri de balast-aripã, plasate sub
puntea principalã, ce provoacã amelioarea stabilitãţii excesive.
Transferul balastului între tancuri se utilizeazã pentru corectarea poziţiei în
plan a centrului de greutate.
Instalaţia de balast este independentã de a altor instalaţii, dar pentru

mãrirea siguranţei în funcţionare se racordeazã cu instalaţia de santinã.
In fig.2 este prezentatã schema instalaţiei de balast pentru un cargou de 15
000 tdw.
13
Fig. 3.
Cantitãţile de apã din tancuri se controleazã cu nivelmetre ale cãror indicaţii sunt transmise la postul
de comandã.
Tubulatura instalaţiei de balast trebuie sã fie amplasatã astfel încât sã funcţioneze la înclinãri de
max. 5% şi sã nu fie expusã îngheţãrii ( la navele fluviale tancurile de balast se umplu evident cu apã
dulce).
2.2. Particularitãţi de calcul
Debitul pompelor de balast:
Diametrele ţevilor:
14
Conform R.N.R. diametrul ţevii care deserveşte un tanc de balast trebuie sã fie superioarã valorii dR
datã de relaţia:
Diametrul tubulaturii magistrale de balast trebuie sã fie mai mare sau egal cu diametrul tubulaturii
celui mai mare tanc de balast.
De asemenea, diametrul necesar al ţevilor trebuie sã fie stabilit pe baza calculãrii pierderilor de sarcinã
în tubulaturã, verificând posibilitatea de aspirare a
apei din cel mai îndepãrtat tanc, pentru înãlţimea de aspiraţie a pompei care nu depãşeşte, de obicei, 5
– 6 m.
De reţinut!
Instalaţia de balast este compusã din tancuri de balast unite de
tubulaturi prin care apa de mare este deplasatã cu pompele de balast.
De multe ori circuitele hidraulice de balastare sunt conectate cu
circuitele de drenare, putând avea pompe comune, formându-se astfel
instalaţia de balast-santinã. Se obţine astfel un numãr mai mic de
pompe, tubulaturi de lungime mai redusã, se reduce masa şi volumul
instalaţiei.
Utilizarea pompelor de balast şi a unor pãrţi de tubulaturã pentru
santinã şi invers, este de multe ori neindicatã datoritã contaminãrii cu
reziduuri petroliere. Utilizarea acestui sistem se face numai în caz de
necesitate.
15
Calculati diametrul tubulaturii de balast
Raspuns :
Debitul este dat de relatia:
Recapitulare
Instalaţia de balast este compusã din tancuri de balast unite de tubulaturi prin
care apa de mare este deplasatã cu pompele de balast.
De multe ori circuitele hidraulice de balastare sunt conectate cu circuitele de
drenare, putând avea pompe comune, formându-se astfel instalaţia de balast-
santinã. Se obţine astfel un numãr mai mic de pompe, tubulaturi de lungime
mai redusã, se reduce masa şi volumul instalaţiei.
Utilizarea pompelor de balast şi a unor pãrţi de tubulaturã pentru santinã şi
invers, este de multe ori neindicatã datoritã contaminãrii cu reziduuri petroliere.
Utilizarea acestui sistem se face numai în caz de necesitate.
16
Diametrele ţevilor:
Conform R.N.R. diametrul ţevii care deserveşte un tanc de balast trebuie sã fie
superioarã valorii dR datã de relaţia:
Diametrul tubulaturii magistrale de balast trebuie sã fie mai mare sau egal cu
diametrul tubulaturii celui mai mare tanc de balast.
De asemenea, diametrul necesar al ţevilor trebuie sã fie stabilit pe baza
calculãrii
pierderilor de sarcinã în tubulaturã, verificând posibilitatea de aspirare a
apei din cel mai îndepãrtat tanc, pentru înãlţimea de aspiraţie a pompei care nu
depãşeşte, de obicei, 5 – 6 m.
17
[1] Ion C. Ioniţă ş.a. Instalaţii navale de bord. Construcţie şi exploatare.

Bucureşti, Editura Tehnică, 1992;
[3] POPA IONEL – Instalaţii mecanice şi hidropneumatice navale, Editura
Muntenia 2005
[4] PRUIU A., UZUNOV GH., POPA T., Manualul ofiţerului mecanic maritim,
vol. 1,2,3 5.T20 Górski Z., Construction and operation of marine cleaning
machinery. Trademar. Gdynia 2009
6. T23 Górski Z., Construction and operation of marine steering gears,
controllable pitch propellers and stern tubes. Trademar. Gdynia 2009
7. T32 Huber M., Tanker operations, a handbook for the Person-in-Charge
(PIC), Cornell Maritime Press, Centreville, Maryland, 2001
8. T80 Shapiro H., Cranes and derricks. United States of America: McGraw-
Hill, 1980
9. Dinu D., Petre F., ² Masini hidraulice si pneumatice², I.M.C. - Constanta,
1993.
18
Instalatia de santina
Cuprins Pagina

3.1 Destinatia si constructia instalatiei de santina
3.3 Separarea reziduurilor petroliere
3.4. Mãsurarea concentraţiei de reziduuri din apa evacuatã
48
 Destinatia si constructia instalatiei de santina

 Particularitãţi de calcul
 SEPARAREA REZIDUURILOR PETROLIERE
 Mãsurarea concentraţiei de reziduuri din apa evacuatã
3.1 Destinatia si constructia instalatiei de santina

Asigurã evacuarea peste bord a apei colectate în santinã în condiţii normale de exploatare; în cadrul
funcţiei de salvare, instalaţia de santinã asigurã evacuarea cantitãţii de apã pãtrunse în caz de gaurã de
apã.
Navele la care probabilitatea producerii gãurii de apã este mare (remorchere de port, spãrgãtoare de
gheaţã, nave militare) dispun de instalaţii autonome de salvare, în afara instalaţiei de santinã.
Apa poate proveni din:
- - scãpãri prin armãturile de închidere şi prin tubul etambou;
- - purjarea sticlelor de nivel;
- - condens;
- - spãlarea punţilor şi a magaziilor etc.
Construcţia instalaţiilor de santinã

Pentru colectarea apei, instalaţia dispune de casete de santinã, cu volum minim de 0,2 m 3, amplasate la
puntea dublului fund in cele douã borduri ale secţiunii transversale din pupa fiecãrui compartiment
drenat. Pentru lãţimi mari ale navei se recomandã, amplasarea casetelor de santinã şi în planul
diametral.
Instalaţia de santinã trebuie sã asigure evacuarea apei din oricare casetã colectoare sau canal de
santinã, pentru înclinãri îndelungate ale navei de maximum 150 în plan transversal şi 50 în plan
longitudinal. C.M., în care se colecteazã şi reziduuri petroliere, trebuie sã fie drenat independent de
magazii, iar fiecare casetã colectoare trebuie sã dispunã şi de tubulatura autonomã de drenare.
Schema instalaţiei de santinã a unui cargou de mãrfuri generale este prezentatã în fig.1
49
Fig. 1.
În condiţii normale de exploatare apa colectatã în santina C.M. este drenatã prin circuit separat, care
dispune de separatorul de reziduuri (conform Convenţiei internaţionale pentru prevenirea poluãrii
MARPOL 1973 / 1978).
Apa colectatã în magaziile de marfã ajunge prin traseele D în caseta de valurile 8 şi este evacuatã peste
bord, cu pompele 4 sau 3, fãrã sã mai treacã prin separatorul 11.
În caz de incendiu sau gaurã de apã în C.M., debitul necesar este mult mai mare decât al pompei 1 şi
atunci sunt folosite casetele colectoare 5 deservite direct de pompele 3, 4 sau de o pompã cu debit mult
mai mare, 10.
La capetele racordurilor de aspiraţie, în casete se monteazã sorburi cu filtre de protecţie şi armãturi de
reţinere.
Pe racordurile de drenaj ale C.M., precum şi pe magistralele de santinã, se monteazã filtre de nãmol.
Pentru navele de pasageri, spãrgãtoare de gheaţã, remorchere şi alte nave speciale se utilizeazã pentru
salvare pompe submersibile sau un astfel de aranjament încât una din pompe sã poatã deservi orice
compartiment inundat.

În instalaţie trebuie sã existe minim 2 pompe de santinã.
v > 2m/s în conductele magistrale
Debitul total al pompelor de santinã Q trebuie sã fie superior pompelor de incendiu Qi (excepţie
petrolierele).
Q = (1,2…1,3) Q i
Diametrul magistralei de santinã
50
Conform Registrului Naval Român diametrul interior
în care B,H lãţimea şi înãlţimea de construcţie []m.

- pentru magistrala de santinã şi tronsoanele racordate direct la pompã
k = 1,68, l=L (lungimea navei []m);
- pentru tronsoanele de aspiraţie ale compartimentelor
k = 2,15, l=1l – lungimea compartimentului drenat []m.
Ca pompã de santinã poate fi utilizatã cea de balast sau altã pompã cu condiţia ca Q şi Hasp. sã fie
suficient pentru drenarea celui mai îndepãrtat compartiment.
În general, în instalaţiile de santinã se utilizeazã pompe centrifuge cu urmãtoarele caracteristici:
Q = 15 – 400 m3/h;
H = 10 – 300 m H2O;
Hasp = 5 ÷ 6 m H2O.
Pompele de santinã trebuie sã fie auto-amorsabile sau sã fie deservite de un sistem centralizat de
amorsare prin vidare.
Pompele autoaspiratoare dispun de o camerã umplutã parţial cu lichid şi un rotor excentric acţionat de
axul pompei, de fapt o pompã de vid cu inel lichid.
Existã instalaţii de amorsare care deservesc centralizat mai multe pompe (fig.2).
1. pompe centrifuge
2. valvulã de amorsare automatã cu flotor
3. valvulã de reţinere
4. tanc de vacuum
5. valvulã de reţinere ce previne intrarea aerului la oprirea pompei
6. pompã vacuum
51
7. starter pompã de vacuum

8. presostat pornire-oprire pompã de vacuum
9. monovacumetru
Conform Convenţiei MARPOL 1973/1978, apa colectatã în santinã C.M. şi cãldãri poate fi evacuatã
peste bord numai prin separatorul de reziduuri petroliere.
Numai în cazuri de forţã majorã (incendiu, gaurã de apã) se permite evacuarea directã.
De reţinut!
Instalatia de santina asigurã evacuarea peste bord a apei colectate în
santinã în condiţii normale de exploatare; în cadrul funcţiei de salvare, instalaţia
de santinã asigurã evacuarea cantitãţii de apã pãtrunse în caz de gaurã de apã.
Navele la care probabilitatea producerii gãurii de apã este mare
(remorchere de port, spãrgãtoare de gheaţã, nave militare) dispun de instalaţii
autonome de salvare, în afara instalaţiei de santinã.
- - scãpãri prin armãturile de închidere şi prin tubul etambou;
- - purjarea sticlelor de nivel;
- - condens;
- - spãlarea punţilor şi a magaziilor etc.
Conform Convenţiei MARPOL 1973/1978, apa colectatã în santinã
C.M. şi cãldãri poate fi evacuatã peste bord numai prin separatorul de
reziduuri petroliere.
Numai în cazuri de forţã majorã (incendiu, gaurã de apã) se permite
evacuarea directã.
3.3 SEPARAREA REZIDUURILOR PETROLIERE
Convenţia internaţionalã pentru prevenirea poluãrii de cãtre nave – MARPOL 1973 / 1978 - şi
documentele semnate ulterior – prevãd ca toate navele peste 400 TRB sunt obligate sã foloseascã
instalaţii separatoare de reziduuri petroliere astfel încât apa evacuatã peste bord sã aibã un conţinut în
hidrocarburi sub o anumitã limitã.
Cerinţele convenţiei se referã la conţinutul admis în hidrocarburi al apei evacuate peste bord în diferite
zone, la tipul separatorului, a indicatorilor de concentraţie şi a înregistrãrii datelor în funcţie de tipul
navei şi zona de navigaţie etc.
În figura 3 este prezentatã schema funcţionalã a unei instalaţii de separare a reziduurilor petroliere.
Fig. 3
52
1. tanc amestec apã + hidrocarburi

2. sorb
3. pompã
4. separator
5. armãturã cu clapet
6. armãturã manualã
7. valvulã electromagneticã
8. tablou electric
9. tanc reziduuri petroliere
10.traductori rezistivi
În figura 4 este prezentat modul în care se face evacuarea automatã a hidrocarburilor din separator.
Valvula electromagneticã este deschisã atunci când suprafaţa de separaţie ulei-apã ajunge la nivelul
inferior şi este închisã când aceastã suprafaţã ajunge la nivelul superior. Pentru comandã se poate
folosi un singur traductor capacitiv sau doi traductori rezistivi. (fig.4). Conductibilitãţile electrice
diferite ale celor doi compuşi ai amestecului din separator permit o etalonare a rezistenţei unei coloane
de lichid cu nivel intermediar de separaţie, aflat între douã vergele metalice, izolate electric faţã de
separator.
Tipuri de procese de aglomerare şi separare din apã a hidrocarburilor petroliere
1. Sedimentarea în câmp gravitaţional (fig.5)
Este un proces fizic în cadrul cãruia are loc separarea în faze a sistemelor eterogene dispuse, prin
acţiunea diferenţiatã a gravitaţiei asupra fazelor de densitãţi diferite.
53
2. Sedimentarea în câmp gravicentrifugal

Sub efectul combinat al gravitaţiei şi al centrifugãrii, cele douã componente de densitãţi diferite se
sedimenteazã astfel încât reziduurile petroliere se deplaseazã ascensional pe traseul curbiliniu de
mişcare a particulelor. Centrifugarea este folositã în douã variante: şicane şi hidrocicloane.
Sicanele sunt elemente constructive plasate în calea particulelor astfel încât provoacã devierea lor pe o
traiectorie curbilinie şi apariţia forţelor centrifuge de sedimentare (fig. 6).
Hidrocicloanele sunt aparate ce realizeazã centrifugarea amestecului cu ajutorul presiunii dinamice a

acestuia (fig.7).
Hidrocicloanele au eficacitate mare la concentraţie constantã fiind larg utilizatã în instalaţiile navale.
3. Aglomerarea pe talere
Este un procedeu prin care particulele de reziduuri sunt obligate sã adere la talere plane sau conice,
astfel încât prin contact sã aibã loc aglomerarea lor.
4. Aerarea
Este un procedeu de separare gravitaţionalã forţatã în care particulele de reziduuri petroliere aderã la
bule de aer de flotabilitate mãritã. La partea inferioarã a separatorului este plasatã o placã poroasã prin
care se insuflã aer comprimat.
5. Filtrarea
Este operaţiunea de separare a sistemului eterogen apã-reziduuri petroliere în cele douã faze cu
ajutorul unui mediu de filtrare. Procesul hidrodinamic complex al filtrãrii depinde de caracteristicile
mediului de filtrare (natura, grosimea, dimensiunea porilor), condiţiile de filtrare (viteza, diferenţa de
presiune, temperatura) şi de condiţiile de regenerare a filtrelor.
Construcţia separatoarelor de santinã

Viteza de sedimentare gravitaţionalã wg depinde de diametrul particulelor, d. Separatorul funcţioneazã
cu atât mai bine cu cât particulele de hidrocarburi au diametre mai mari. Separatorul are funcţie de
aglomerare şi sedimentare.
Separatorul funcţioneazã cu atât mai bine cu cât procesele de sedimentare se desfãşoarã mai rapid.
Pentru ca diametrul particulelor de hidrocarburi sã fie maxim se iau urmãtoarele mãsuri:
- pe ramura de aspiraţie vitezele de circulaţie sã fie minime;
54
- pe traseul de aspiraţie, pânã la intrarea în separator, trebuie sã fie plasate cât mai puţine rezistenţe
locale;
- pompa trebuie sã fie de un tip constructiv care sã fragmenteze cât mai puţin particulele.
Sorbul instalaţiei trebuie sã fie din tablã perforatã cu diametrul gãurilor d=10mm. Cele mai indicate
pompe sunt pompele elicoidale, cu şurub, Vectorul vitezã al particulelor are puţine variaţii de modul şi
direcţie.
Mai existã soluţia plasãrii pompei dupã separator. În acest caz trebuie calculatã sarcina pe aspiraţie
astfel încât sã nu depãşeascã posibilitãţile pompei.
Existã o mare varietate de tipuri de separatoare de santinã.
Separatorul TURBULO (fig.8) foloseşte centrifugarea în camera superioarã, aglomerarea particulelor

de reziduuri pe sita planã 1 şi pe talerele conice 2.
Separatorul este divizat printr-o membranã perforatã, pentru a nu antrena în mişcare de rotaţie şi
amestecul din camera inferioarã. El este dotat cu o armãturã de aerisire cu flotor 3.
În afarã de încãlzirea electricã sau cu abur 4 a uleiului sedimentat la partea superioarã, se utilizeazã şi o
serpentinã cu abur la partea inferioarã pentru încãlzirea amestecului . Valvula de evacuare a
hidrocarburilor poate fi manualã sau automatã (electromagneticã).
Apa evacuatã trebuie sã aibã o concentraţie mai micã de 100 ppm.
Pentru a coborî concentraţia de hidrocarburi sub 15 ppm se utilizeazã un corp secundar, dotat cu filtru
de suprafaţã (fig.9).
1. intrare amestec
2. robineţi de control
3. armãturã automatã de aerisire
4. alimentare electricã
5. tablou electric
55
6. traductor de nivel
7. armãturã electromagneticã cu circuit pneumatic
8. armãturã de închidere acţionatã pneumatic
9. evacuare hidrocarburi
10.presostat pentru oprirea pompei
12.dop aerisire
13.spaţiu colector hidrocarburi
14.evacuare apã
15.filtre de suprafaţã
Mãsurarea concentraţiei de reziduuri din apa evacuatã
Determinarea concentraţiei de reziduuri petroliere la evacuare poate fi realizatã prin analizarea în
laborator a probelor luate din instalaţii. De asemenea, conform normelor internaţionale I.M.O.
reziduurile petroliere se pot detecta spectrofotometric Indicatoarele de concentraţie a reziduurilor aratã,
în orice moment mãrimea mãsuratã, o înregistreazã grafic, emit semnale de alarmã la depãşirea
limitelor admise, acţioneazã sistemele de automatizare pentru oprirea evacuãrii peste bord.
În figura 10 este prezentatã schema de funcţionare a indicatorului de reziduuri Salvico (Suedia).

Proba de apã 1 este trecutã prin filtrul bandã 2 care reţine reziduurile petroliere. Acestea sunt iluminate
de sursa etalonatã 3, celula fotoelectricã 4 furnizând date la aparatul de mãsurã 5. Apoi filtrul trece prin
instalaţia încãlzitoare 7, gazele volatile degajate fiind captate de detectorul 6, care trimite şi el datele
culese la aparatul de mãsurã 5. Pe baza variaţiei de iluminare şi a conţinutului de gaze volatile, aparatul
de mãsurã 5 indicã conţinutul de reziduuri din probã în ppm. Aparatul de mãsurã 5 se etaloneazã prin
analizarea în laborator a probelor de apã evacuatã. Semnalele electrice pot fi utilizate la înregistrare
graficã, etalonare, automatizare.
Rolul instalatiei de santina.
56
Schema separatorului de santina.
Recapitulare
 Destinatia si constructia instalatiei de santina
 Particularitãţi de calcul
 SEPARAREA REZIDUURILOR PETROLIERE
 Mãsurarea concentraţiei de reziduuri din apa evacuatã
Concluzii
Instalatia de santina asigurã evacuarea peste bord a apei colectate în santinã în
condiţii normale de exploatare; în cadrul funcţiei de salvare, instalaţia de
santinã asigurã evacuarea cantitãţii de apã pãtrunse în caz de gaurã de apã.
Navele la care probabilitatea producerii gãurii de apã este mare (remorchere de
port, spãrgãtoare de gheaţã, nave militare) dispun de instalaţii autonome de
salvare, în afara instalaţiei de santinã.
- scãpãri prin armãturile de închidere şi prin tubul etambou;
- purjarea sticlelor de nivel;
- condens;
- spãlarea punţilor şi a magaziilor etc.
Conform Convenţiei MARPOL 1973/1978, apa colectatã în santinã C.M. şi
cãldãri poate fi evacuatã peste bord numai prin separatorul de reziduuri
57
petroliere.
Numai în cazuri de forţã majorã (incendiu, gaurã de apã) se permite evacuarea
directã.

Muntenia 2005
Hill, 1980
1993.
58
Instalatii de stingere a incendiilor
Cuprins Pagina

4.1 Introducere, generalitati
4.2 Istalatii de stingere cu apa
4.3 Instalatii de stingere volumice
4.4. Instalatii de prevenire si stingere cu gaze inerte
48
 Generalitati
 INSTALAŢII DE STINGERE CU APÃ
 Instalatii de stingere volumice
 INSTALAŢII DE PREVENIRE SI STINGERE CU GAZE INERTE
4.1 Introducere, generalitati
Incendiul reprezintã un proces de ardere, o reacţie de oxidare, însoţitã de degajare de cãldurã şi luminã.
Un incendiu poate fi lichidat fie prin îndepãrtarea materialelor carburante din zona de ardere, fie prin
reducerea cantitãţii de cãldurã sau oxigen pânã sub limita la care reacţia de oxidare înceteazã.
Instalaţiile de rãcire cu apã se bazeazã pe principiul rãcirii focarului de incendiu, în timp ce instalaţiile
volumice se bazeazã pe umplerea volumului liber al unei încãperi închise, cu agenţi care nu întreţin
arderea.
Dupã modul de stingere, instalaţiile pot fi:
Instalaţii de suprafaţã cu apã sau spumã;
Aceste instalaţii trimit la suprafaţa focarului de incendiu substanţa stingãtoare care rãceşte sau opreşte
alimentarea cu oxigenul din aer a zonei de ardere, împiedicând ieşirea aburului.
Instalaţii volumice cu abur, gaze inerte sau spume foarte uşoare.
Mai sunt instalaţii care umplu încãperile cu apã – instalaţie de inundare şi stropire a încãperilor.
Cerinţele instalaţiilor de stingere a incendiilor:
- sã fie oricând gata de funcţionare la cheu sau în marş;
- sã fie sigure în funcţionare şi cu vitalitate ridicatã;
- sã aibã mijloace de acţionare localã şi de la distanţã;
- sã nu intensifice prin funcţionarea lor arderea.
4.2. INSTALAŢII DE STINGERE CU APÃ

Pot fi:
- - cu apã sãratã sau dulce;
- - cu jet cinetic de apã, cu apã pulverizatã (sprinkler, pulverizare brutã, stropire, pulverizare finã), cu
inundare completã.
Jeturile de apã nu se folosesc la:
- - produse petroliere;
- - echipament electric în funcţionare;
- - lacuri şi vopsele.
Apa nu se foloseşte la:
- - carbura de calciu;
- - var;
- - Ka, Na.
INSTALAŢII DE STINGERE CU JET DE APÃ
Acestea acţioneazã de la distanţã asupra focarelor de incendiu, cu jeturi cinetice de apã, de debite (2 …
6)l/s. Cu astfel de instalaţii sunt prevãzute toate navele în scopul stingerii incendiilor în încãperile de
locuit şi serviciu, pe punţi şi platforme deschise.
49
De asemenea, aceste instalaţi se folosesc pentru asigurarea cu apã a instalaţiilor sprinkler, cu apã
pulverizatã etc.
Instalaţiile de stingere cu apã de mare primesc apa de peste bord, prin conducta magistralã, cu ajutorul
pompelor de incendiu racordate la conducte, care deservesc hidranţii (valvule de capãt). Urmeazã
furtune flexibile (manici) şi ajutaje manuale (ciocuri de barzã).
Distanţa de acţiune a jetului (25 … 32m H2O), înãlţimea punţilor, pierderile de sarcinã determinã
sarcina pompei de incendiu – 65 ÷100 m H2O. De obicei se utilizeazã pompe centrifuge monoetajate.
La fiecare navã numãrul de pompe şi caracteristicile lor sunt date de Registru.
Aceste pompe trebuie sã aibã acţionãri mecanice independente, dar ca pompe de incendiu pot fi
folosite pompele de balast, santinã sau alte pompe care lucreazã cu apã sãratã (existã legãturi intre
instalaţii).
La unele nave cum ar fi pasagerele sau petrolierele se monteazã o pompã specialã de avarie.
Debitul total al pompelor de incendiu Q, în afara pompei de avarie, pentru alimentarea cu apã prin
ajutaje manuale, trebuie sã fie de cel puţin:
k - coeficient care depinde de destinaţia navei;

k=0,008 - pentru nave obişnuite;
L,B,H – lungimea, lãţimea şi inãlţimea de construcţie a navei în metri.
In fig.1 este reprezentatã schema unei instalaţii de stins incendiu cu jet de apã pentru o navã de mãrfuri
generale.
A,B- pompã de incendiu;

1. valvulã Kingston;
2. armãturã cu sertar
3. armãturã de închidere
4. hidranţi;
5. tuburi de scurgere
6. spãlare tanc dejecţii
7. alimentare ejector;
8. alimentare ejector golire tanc scurgeri
9. alimentare ejector drenare compartiment masina carmei
10.alimentare ejector drenare puţ lanţ;
11.spãlare lanţ ancorã;
50
C - motopompã de avarie;
12.valvula Kingston manevrata de pe puntea pompei
13. 13. – armãturã de legare la conducta magistralã.
1. – magistralã de stingere cu apã;

2. – armãturã de închidere;
3. – supapã de siguranţã;
4. – hidrofor
5. – tubulaturã aer comprimat;
6. - armaturã reţinere închidere;
7. – manometru;
8. – armãturã de control-semnalizare pornire;
9. – contactor de semnalizare;
10. – avertizare în încãperea staţiei de stingere;
11. – transmisie semnal de avertizare în PCA (postul central de avertizare)
12. – magistrale sprinkler
13. – cap sprinkler
14. – alimentare de la pompele instalatiei
15. – armãturã de scapare
In
Instalaţiile tip sprinkler sunt obligatorii pentru pasagere şi cele similare lor.
În funcţie de temperatura din încãpere instalaţiile pot fi: hidraulice, pneumatice, combinate şi de sezon.
În primul caz, conductele instalaţiei sunt permanent umplute cu apã, în al doilea caz cu aer care, în caz
de incendiu, iese şi permite apei accesul în sprinkler. În instalaţiile combinate o parte din tubulaturã,
cea în stare de serviciu, este umplutã cu apã, iar restul cu aer.
51
Într-o instalaţie de tip sezonier, în perioada caldã a anului se aflã apã, iar în perioada rece aer.
Automatizarea funcţionãrii se realizeazã prin construcţie sprinklerelor, care pot avea obturatoa
toare mecanice cu pârghii sau obturatoare cu reactivi chimici, care deschid orificiile sprinklerelor la o
temperaturã, de obicei cu 50% mai mare decât temperatura maximã admisã în încãperea respectivã. De
exemplu, pentru încãperile de locuit şi de servici 600C.
INSTALAŢII DE STINGERE CU PULVERIZATOARE COMANDATE CENTRALIZAT

Pentru stingerea reziduurilor petroliere grele (motorinã, pãcurã, uleiuri de ungere) în compartimentul
maşini şi cãldãri se plaseazã instalaţii cu pulverizatoare comandate centralizat, plasate în douã sau mai
multe nivele.
Distanţa dintre nivelele – minim 5 m.
Fiecare nivel poate fi cuplat independent de celelalte.
Tubulatura inelarã a unui nivel are pulverizatoare cu apã amplasate la 1,2 ÷ 1,5 m.
Deflectorul 1 din faţa ajutajului de ieşire 2 asigurã pulverizarea apei pânã la starea unei pulberi lichide
mãrunte ce iese din pulverizator sub forma unei pânze aproximativ orizontale (Fig. 3).
Fig. 3.
Pulverizatoarele se monteazã sub plafonul încãperii protejate, deasupra tancurilor de combustibil şi
lubrifianţi, deasupra casetelor colectoare şi a canalelor de scurgere.
Instalaţiile de pulverizare se alimenteazã cu o pompã cuplabilã automat sau de la magistrala de stingere
cu jet de apã.
Pentru mãrirea siguranţei de funcţionare, fiecare instalaţie trebuie sã aibã douã surse independente de
alimentare cu apã.
În fig.4, este prezentatã schema unei instalaţii de pulverizare cu douã nivele.
1. – magistrala instalaţiei de stingere cu apã;

52
2. – armãturã de închidere reţinere;

4. – ramificaţie de stingere a magistralei de stingere cu apã;
5. – avertizor acustic;
6. – armãturã cu acţiune rapidã; fiecare nivel are o armãturã cu acţiune rapidã;
7/10 – tubulaturã de impuls ale etajelor inferioare şi superioare;
8/9 – armãturi de scãpare;
11/13 – tubulaturã de descãrcare;
12. – pulverizator;
14. – locaş de punte pentru acţionare armãturi de scãpare;
15. – transmisie mecanicã.
Tubulatura 7 este plinã cu apã. Imediat ce scade apa din tubulatura de impuls, armãtura cu acţiune
rapidã 6 se deschide şi instalaţia de pulverizare a apei începe sã funcţioneze. Armãturile 8 şi 9 pot fi
acţionate manual din încãperea respectivã sau din cea alãturatã ei şi de pe punte.
Traductoarele pot deschide armãtura 9 care provoacã deschiderea armãturii 6 (sistem automat).
Dacã apa este pulverizatã pânã la starea de ceaţã, devine posibilã stingerea incendiilor diferitelor
produse petroliere. Apa fin pulverizatã poate fi trimisã la suprafaţa focarului de incendiu sau poate
cuprinde întregul volum al încãperii. Prin pulverizare se mãreşte efectul de rãcire datorat vaporizãrii
apei (creşte suprafaţa de vaporizare).
Instalaţiile de apã fin pulverizatã pot fi atât staţionare, cât şi transportabile.
INSTALAŢII DE STROPIRE SI INUNDARE

Aceste instalaţii se utilizeazã la spãrgãtoare de gheaţã, nave expediţionare etc. sau pentru încãperile
speciale destinate pãstrãrii substanţelor explozive. La creşterea temperaturii peste 300C intrã în
funcţiune o instalaţie de stropire cu debit specific 24 l/min./m2 de podea.
De asemenea, se prevede stropirea din încãperile vecine a pereţilor interiori, exteriori, a bordajelor.
Instalaţia de stropire poate fi asemãnãtoare cu instalaţia de pulverizare a apei. Pentru evacuarea apei
din camera stropitã, în pardosealã se monteazã sifoane şi conducte, prevãzute cu armãturi de scãpare
automatã care se deschid atunci când nivelul apei este de 100-200 mm.
Dacã funcţionarea instalaţiei de stropire nu asigurã reducerea temperaturii pânã la nivelul necesar,
magazia cu explozivi se inundã în 25 min.
Dacã magazia are volum redus se inundã cu instalaţia de stropire, dacã nu, cu o instalaţie autonomã.
Dupã eliminarea pericolului, apa din încãpere este evacuatã cu ajutorul instalaţiei de drenaj şi de
salvare.
Existã de asemenea instalaţiile de perdele de apã şi instalaţiile de stropire a scãrilor şi ieşirilor
INSTALAŢII DE STINGERE CU SPUMÃ

Spuma este o structurã alveolar-pelicularã dispersatã, formatã printr-o aglomerare de bule de gaz,
separate între ele prin pelicule relativ subţiri de lichid.
Ea poate fi obţinutã în urma unei reacţii chimice sau prin introducerea mecanicã a unui gaz într-un
lichid. Pentru obţinerea unei structuri alveolar-peliculare stabile în timp, în lichide se introduc în
cantitãţi mici substanţe spumogene.
Spuma aerodinamicã este un amestec de apã dulce sau apã de mare, substanţã spumogenã şi aer, fiind
larg utilizabilã pentru stingerea produselor petroliere de toate tipurile.
ρ = 0,1 kg/dm3
Stingerea unui incendiu cu spumã:
- rãceşte stratul superficial al lichidului arzând cu ajutorul peliculei de lichide;
- îl izoleazã faţã de O2 din aer;
- îngreuneazã transmiterea cãldurii;
53
- are influenţã mecanicã asupra flãcãrii.

Spuma pentru stingerea incendiului la nave: 90% aer; 9,6% apã şi 0,4% din volum substanţe
spumogene.
Se foloseşte la:
- D.G. de avarie;
- - magaziile de substanţe uşor inflamabile;
- - tancurile petrolierelor;
- - C.M.;
- - centrale electrice;
- - încãperi unde se utilizeazã produse petroliere.
Apa dulce se foloseşte în instalaţii de stins incendiu care funcţioneazã cu echipament electric , pentru
ca jetul de spumã sã nu fie electrocutabil.
Instalaţiile de stins incendiu cu spumã pot fi de douã feluri:
- - cu formare interioarã a spumei;
- - cu formare exterioarã a spumei.
INSTALAŢII CU FORMARE INTERIOARÃ A SPUMEI

Se folosesc pentru stingerea incendiilor de proporţii relativ reduse.
1. tanc – apã + substanţã spumogenã în amestecul necesar;

2. butelie cu aer comprimat racordatã la magistrala de aer;
3. reductor
Introducerea aerului comprimat în tanc şi în tubulatura racordatã la tubul sifon din tanc asigurã formare
spumei dupã locul F1 de intrare a aerului în ţeava de emulsie.
Procesul de formare a spumei început în tubulaturã se terminã la ieşirea jetului în atmosferã din
ajutajul 4, ajutaj racordat la furtunul flexibil 5.
54
INSTALAŢII CU FORMAREA EXTERIOARÃ A SPUMEI

Se utilizeazã în special pentru stingerea incendiilor în tancurile de marfã ale petrolierelor şi în
compartimentele de maşini-cãldãri de dimensiuni mari.
Substanta spumogena se pastreaza in tancul 3, neamestecata cu apa.

Pentru alimentarea statiei de spuma cu formare exterioara a spumei se ramificã tubulatura 1 de la
magistrala instalaţiei de stingere cu apã. Apa este folositã pentru formarea emulsiei spumogene şi
pentru deplasarea substanţei spumogene din tancul 3 spre amestecãtorul 5. Dispersorul 2 anuleazã
energia cineticã a apei la intrarea în tancul 3 pentru a împiedica distrugerea pistonului lichid de
separaţie 4. Lichidul pistonului 4 este un amestec insolubil în apã şi substanţã spumogenã, cu ρ
intermediar 1,075 ÷1,085 kg/dm3 (tetraclorurã de carbon şi ulei mineral). Amestecãtorul 5 asigurã în
emulsie o concentraţie volumicã de 4% (din volumul apei) substanţã
Emulsia formatã alimenteazã magistrala 6, ramificaţiile 7 prin armãturile de laminare 8 şi ajunge la
ajutajele de emulsie 9, care prin efect de ejectie antreneaza aer pe drumul 10 formând spuma în
stingãtorul 11.
4.3. Instalatiile de stingere volumice

Acestea reduc cantitatea de oxigen sub 15% , limita la care inceteaza arderea.
Agenţii de stingere sunt: abur, vapori de lichide uşor volatile, bioxid de carbon, gaze
Nu se utilizeaza in incaperi de locuit si de serviciu. In celelalte incaperi se utilizeaza numai cu
avertizare prealabila (optica si acustica).
55
În fiecare încãpere gazul este introdus printr-o conductã independentã:

1. – butelii în staţie – grupate 10 … 30 buc. - acţionate simultan;
2. – armãtura de închidere montatã într-o cutie a cãrei deschidere declanşeazã avertizorul sonor şi
luminos 5;
3. – conducta de distribuţie;
4. – ajutaje;
6. - fluiere de semnalizare scãpãri accidentale (la butelii şi în compartimente).
56
Secţiunea de ieşire din butelie este obturatã de o membranã din Cu cu grosimea g=0,2 mm. Manetele
sunt acţionate grupat manual, gravitaţional sau hidrostatic.
În butelii şi pe tubulatura de transport, CO2 trebuie sã rãmânã în stare lichidã. Dacã instalaţia permite
trecerea în starea gazoasã se declanşeazã o rãcire puternicã, urmatã de îngheţ şi de blocarea tubulaturii.
Secţiunea pe traseu nu trebuie sã fie crescãtoare, iar presiunea în conducte trebuie menţinutã la peste
5,28 bari – punctul triplu critic la care CO2 trece în altã
fazã. În încãperi, bioxidul de carbon este refulat prin na – ajutaje cu diametru da alimentate dintr-o
tubulaturã de diametru Dt respectând condiţia:
Pentru un grup de nb butelii cu racorduri de diametre db, care alimenteazã un tub cu diametrul D, vom
avea :
,
Pe traseele cu n ramificaţii de diametre di alimentate de la o magistralã Dm
Masa de CO2 m necesarã stingerii unui incendiu într-o încãpere de volum V [ m3], este datã de relaţia:
ϕ - coeficient de umplere;
ϕ =0,3 – pentru magistrala de mãrfuri generale;
ϕ =0,4 – pentru CM, dacã V este volumul total al CM, inclusiv şahtul;
ϕ = 1 – pentru magazii de pituri.
ρb = 1,79 kg/m3 densitatea CO2 la 200C, 760 torri.
De obicei staţia de stingere cu CO2 dispune de cantitatea necesarã unei singure intervenţii în încãperea
de volum maxim.
În relaţia (4) dacã V – volumul maxim, m - este rezerva de CO2 de pe navã.
Într-o staţie 1400 kg de CO2. Dacã m >1400 trebuie 2 staţii.
Din motive de siguranţã fiecare staţie nu are m/2, ci 2m/3.
Instalaţia de stingere cu CO2 trebuie sã asigure alimentarea în 2 min. pentru CM şi în 10 min. pentru
încãperile care nu au combustibil lichid. Viteza de circulaţie prin tubulaturã a CO2 este de 5-6 m/s.
La terminarea probei se verificã posibilitatea eliminãrii CO2 cu ventilator portabil.
În caz de incendiu, sunt oprite ventilatoarele, pompele de combustibil şi arzãtoarele din
compartimentele afectate.
Se acţioneazã sistemul de avertizare, se închide compartimentul şi se lanseazã CO2.
4.4. INSTALAŢII DE PREVENIRE SI STINGERE CU GAZE DE ARDERE

În ultima vreme, se utilizeazã instalaţiile cu gaze de ardere pentru stingerea incendiilor la magaziile de
mãrfuri generale şi ca mijloc de prevenire la magaziile de petrol.
Gazul de eşapament are urmãtoarea componenţã:
N2 79%;
CO2 12 ÷ 14,5%
Bioxid de sulf 0,02 ÷ 0,03%
O2 4,5 ÷ 2,5%
57
vapori de apã restul

Prevenirea incendiilor la petroliere
Pentru petrolierele cu magazii neprotejate, dupã descãrcarea petrolului, conţinutul de O2 creşte peste
11% şi starea amestecului de vapori de hidrocarburi şi aer se situeazã în zona de inflamabilitate.
Dacã amestecul de hidrocarburi şi aer este spãlat de gaze de ardere – starea lui se va muta în zona
neinflamabilã (sub linia diluţiei critice).
Prevenirea exploziilor trebuie fãcutã în magaziile de petrol goale, la navigarea în balast.
Dacã magazia este spãlatã cu gaze de ardere, în cazul coliziunii se produce cãldurã, intrã aer în
magazie, dar starea amestecului rãmâne sub diluţia criticã şi explozia nu poate avea loc.
În instalaţii sunt prevãzute dispozitive automate de semnalizare şi închidere a gazului în încãperile
protejate: analizoare de O2 care semnalizeazã peste 8% O2, traductoare de temperaturã care
semnalizeazã 400C, traductoare de presiune etc.
Instalaţiile de ardere trebuie sã funcţioneze cu un coeficient de exces de aer λ ≥ 1,1 pentru a rezulta
concentraţia de O2 sub 2% în gazele de ardere, la regimuri între 100% şi 73% pentru caldarinã.
Gazele de ardere pot fi folosite ca agent principal de stingere a incendiilor în magaziile de mãrfuri
generale, cu condiţia furnizãrii lor într-un generator automat (Fig.8).
1. – motor cu ardere internã;

2. – conductã de evacuare (peste bord) a apei de rãcire a motorului;
3. – pompã de apã;
4. – ventilator;
5. – pompã combustibil;
6/23 – supape de siguranţã;
7. – armãturã de reglare automatã a debitului de combustibil;
8. – conductã de alimentare cu aer;
9. – regulator debit aer;
10. – regulator debit combustibil;
11. – pulverizator combustibil;
12.– camerã aer;
13. – camerã flacãrã;
14.– camerã ardere;
15.– cãptuşealã refractarã;
16. – cãmaşã de apã;
17. – alimentare apã rãcire;
18. – camerã rãcire gaze;
19. – evacuare apã;
20. – schimbãtor de cãldurã;
21.– stropitor;
22.– racord pentru evacuarea gazului rãcit şi curãţat;
24. – panou de comandã.
58
Atât la petroliere, cât şi la navele de mãrfuri generale, debitul de gaze de ardere rãcite trebuie sã fie
suficient pentru alimentarea a cel puţin 25% din volumul celei mai mari încãperi protejate, în decurs de
o orã din momentul pornirii instalaţiei.
Rezervele de combustibil trebuie sã ajungã pentru funcţionarea în regim normal a instalaţiei mai mult
de 72 ore.
Instalatii pentru prevenirea si stingerea incendiilor la petroliere
Instalatii de stingere cu sprinklere.
59
1. – magistralã de stingere cu apã;

2. – armãturã de închidere;
4. – hidrofor
5. – tubulaturã aer comprimat;
6. - armaturã reţinere închidere;
7. – manometru;
8. – armãturã de control-semnalizare pornire;
9. – contactor de semnalizare;
10. – avertizare în încãperea staţiei de stingere;
11. – transmisie semnal de avertizare în PCA (postul central de avertizare)
12. – magistrale sprinkler
13. – cap sprinkler
14. – alimentare de la pompele instalatiei
15. – armãturã de scapare
Instalaţiile tip sprinkler sunt obligatorii pentru pasagere şi cele similare lor.
În funcţie de temperatura din încãpere instalaţiile pot fi: hidraulice,
pneumatice, combinate şi de sezon. În primul caz, conductele instalaţiei sunt
permanent umplute cu apã, în al doilea caz cu aer care, în caz de incendiu, iese
şi permite apei accesul în sprinkler. În instalaţiile combinate o parte din
tubulaturã, cea în stare de serviciu, este umplutã cu apã, iar restul cu aer.
Recapitulare
Generalitati
Instalatii de stingere cu apa
Instalatii de stingere volumice
Instalatii de prevenire si stingere cu gaze inerte
60

Muntenia 2005
Hill, 1980
1993.
61
Instalatii sanitare
Instalatii sanitare
Cuprins Pagina

5.1 Introducere
5.2 Instalatii de alimentare cu apa
5.3 Distilatoare cu apa
5.4. Tratarea bactericida a apei
5.5. Instalatii de scurgeri
5.6. Tratarea apelor uzate
48
AHP – Curs şi aplicaţii
Instalatii sanitare
 Introducere
 Instalatii de alimentare cu apa
 Distilatoare cu apa
 Tratarea bactericida a apei
 Instalatii de scurgeri
 Tratarea apelor uzate
5.1. Introducere
Instalaţiile sanitare asigurã:
- - apã potabilã;
- - apã spãlare;
- - apã de mare spãlare obiecte sanitare;
- - evacuarea peste bord a apelor uzate şi a dejecţiilor (respectând MARPOL 1973 / 1978).
Dupã destinaţia lor, vom avea:
A) A) Instalaţii de alimentare cu apã:
- - Instalaţii de apã potabilã;
- - Instalaţii de apã tehnicã;
- - Instalaţii de alimentare cu apã de mare.
B) B) Instalaţii de scurgeri.
5.2. INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APÃ

INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APÃ POTABILÃ
Destinaţie: pãstrarea resurselor şi alimentarea cu apã potabilã a consumatorilor din bucãtãrii,
careuri etc. Apa potabilã trebuie sã fie dulce, curatã, transparentã, sã nu conţinã
microorganisme sau substanţe nocive. Apa este furnizatã de la mal sau de la o instalaţie proprie
de desalinizare cu respectarea STAS 1342-84 Apa potabila, Condiţii tehnice de calitate.
Consumul specific de apã potabilã: 30 litri/om/zi.
Rezervele de apã potabilã ale unei nave trebuie sã asigure consumul de apã pentru cel puţin 7
zile.
INSTALAŢII DE APÃ TEHNICÃ
Destinaţie: pãstrarea rezervelor şi alimentarea cu apã pentru spãlarea consumatorilor din cabine
de locuit, bãi, spãlãtorii etc. Sunt instalaţii autonome, fãrã comunicaţie cu instalaţia de apã
potabilã.
Apa provine de la mal, din reţeaua urbanã sau prin desalinizare.
Constructiv instalaţiile sunt similare.
Consum specific: 70 litri om/zi pentru nave cu zona nelimitatã de navigaţie.
Instalaţia de apã tehnicã are un circuit de apã caldã şi un circuit de apã rece. Apa caldã este
preparatã într-un schimbãtor de cãldurã central şi apoi, prin tubulaturi separate, este distribuitã
spre locurile de utilizare. Temperatura la ieşirea din schimbãtor este de 60 – 700C.
INSTALAŢIILE DE ALIMENTARE CU APÃ DE MARE
49
Instalatii sanitare
Aceste instalaţii asigurã apa necesarã spãlãrii WC-urilor şi pisoarelor.
SCHEMA UNEI INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APÃ POTABILÃ
1. - armãturi de închidere;
2. - tancuri de apã potabilã;
3. – armãturã cu trei cai;
4. – tubulaturã de admisie în tancuri, de la mal, doc sau altã navã;
5.- priza de punte pentru racordarea tubulaturii flexibile de alimentare;
6. – aerisiri;
7.- armaturi de reţinere închidere;
8. – pompa;
9. – tubulatura instalatiei de aer comprimat;
10. – hidrofor;
11. – sticla de nivel;
12. – manometru;
13. – Supapa de siguranţã;
14. – tubulatura magistralã a instalaţiei de apã potabilã;
15,16,17. – tubulaturi ce alimenteaza diferite grupe de consumatori;
18. – traductor de nivel;
19. – tubulatura de la sistemul de desalinizare;
20. – aparat bactericid.
Rezerva de apã potabilã se pãstreazã în cel puţin douã tancuri nestructurale, protejate în
interior cu lapte de ciment, polietilenã sau vopsele din rãşini sintetice alimentare. Se amplaseazã
departe de sursele de cãldurã, de alte tancuri; se protejeazã prin utilizarea sticlelor de nivel (nu a
sondelor).
Instalaţia de alimentare cu apã tehnicã şi apã de mare (sãratã) sunt asemãnãtoare constructiv cu
instalaţia de alimentare cu apã potabilã, existând totuşi câteva aspecte specifice.
50
Instalatii sanitare
Apa tehnicã se pãstreazã în tancuri structurale sau nestructurale, protejând-o prin mãsuri constructive
împotriva murdãririi sau degradãrii. Sunt prevãzute cu serpentine de încãlzire pentru a evita îngheţul.
Instalaţiile de apã sãratã se caracterizeazã prin absenţa tancurilor. Din cauza agresivitãţii apei de mare,
tubulatura se confecţioneazã din ţevi de oţel zincat, din aliaje de Cu, din oţel inoxidabil sau din oţel
cãptuşit în interior cu polietilenã.
DISTILATOARE DE APÃ
Sunt utilaje termice care produc apa distilatã din apa de mare.
În construcţiile navale româneşti cele mai rãspândite tipuri constructive sunt ATLAS şi NIREX.
Ambele funcţioneazã la depresiune atmosfericã, utilizând abur sau apa de rãcire a motoarelor
principale (Fig.2).
Fig. 2
O parte din apa de rãcire din circuitul inclus al M.P., de temperatura 60-650C este trimisã prin
ţevile vaporizatorului 1, încãlzind apa sãratã care circulã prin ţevi la 35-450C.
Depresiunea necesarã vaporizãrii este formatã şi menţinutã cu ajutorul ejectoarelor 5 şi 6.
Eventualii stropi de apã antrenaţi ascendent datoritã presiunii dinamice mari, sunt reţinuţi de
separatorul 2, iar aburul format trece prin condensorul 3, unde îşi schimbã starea de agregare. Agentul
secundar al condensorului este apa de mare din circuitul deschis de rãcire al M.P. Ea circulã prin ţevile
condensorului, iar printre ţevi circulã aburul vaporizatorului 1.
Ejectorul 5 este racordat la condensorul 3. El extrage aerul şi gazele din distilator pentru a
menţine depresiunea necesarã temperaturii scãzute de evaporare, care poate fi cititã la termometrul T
de pe separatorul 2.
Ejectorul 6 dreneazã saramura şi stropii de apã reţinuţi de deflectorul separatorului de picãturi.
Fluidul de lucru al ejectoarelor este apa sãratã furnizatã de pompa 4. Debitul ei este 3 …4 ori
mai mare decât debitul apei vaporizate, pentru a împiedica depunerea sãrurilor. Apa distilatã este
evacuatã din condensorul 3 cu ajutorul pompei 7.
Salinometrul 8 mãsoarã concentraţia de sãruri de clor şi dirijeazã apa în continuare astfel: dacã
concentraţia este de sub (10 … 15)mg NaCl / l apã, produsul este dirijat pe drumul 10 spre tancul de
51
Instalatii sanitare
depozitare, iar pentru concentraţii peste aceastã limitã, prin deschiderea armãturii electromagnetice 9,
este returnat în distilator.
TRATAREA BACTERICIDÃ A APEI

Tratarea bactericidã se aplicã apei distilate dupã filtrare sau tratare cu carbonaţi de calciu sau
magneziu, pentru a deveni potabilã.
Aparatul (fig.3) se compune din lampa de radiaţii ultraviolete 1, montatã în tubul de cuarţ 2,
care permite trecerea radiaţiilor ultraviolete spre camera de sterilizare delimitatã de tubul metalic
exterior 3. Dispozitivul cu perie 4 permite curãţirea tubului de cuarţ 2 de impuritãţile mecanice pe care
le poate depune apa. Prezenţa bacteriilor în apa este detectatã de senzorul 5, montat pe tubul 3 şi
separat de aceasta prin geamul de cuarţ 6. Pe racordul de intrare a apei în aparat este montatã armãtura
electromagneticã 7, comandatã de senzorul 5.
Odatã cu punerea sub tensiune a aparatului, lampa 1 este alimentatã, dar armãtura 7 rãmâne
închisã, pentru cã lampa 1 nu este încãlzitã. Dupã circa 2 minute, radiaţiile ultraviolete ale lãmpii ating
nivelul nominal, armãtura 7 se deschide şi permite intrarea apei în aparat. Când apa conţine impuritãţi
sau bacterii, senzorul 5 comandã închiderea armãturii 7. Acelaşi lucru se întâmplã dacã geamurile 6
sau 2 sunt murdare. În acest caz se procedeazã la curãţirea sticlei 2 cu peria 4 şi a sticlei 6 prin
demontare.
Fig.3.
INSTALAŢII DE SCURGERI (fig. 4)
Au ca scop evacuarea apelor uzate prin spãlare sau prin antrenarea dejecţiilor pentru evacuarea
acestora; instalaţiile de scurgeri au circuite separate.
52
Instalatii sanitare
Fig.4.
1, 2. - conducte de scurgere;
3. – magistrale de scurgere a apelor de spãlare;
4. – magistrale de dejecţii;
5. – sifoane de punte;
6. – lavoare;
7. – scaune WC;
8. – alimentãri cu apã;
9. – pisoare;
10. – capace de curãţire;
11. – sifon cu barierã hidraulicã.
Scurgerile sunt colectate într-un tanc (nefigurat în schemã), în care sunt dezinfectate şi apoi
sunt evacuate peste bord în zonele permise. Tancul este prevãzut cu sistem de semnalizare la nivel
maxim de umplere. Ele este amplasat departe de încãperile de locuit şi de serviciu, de posturile de
comandã şi de sursele de cãldurã. Aerisirea sa se terminã de obicei în coşul de fum. În scopul curãţirii
sale în interior se monteazã ţevi perforate, prin care se trimit apã şi abur.
Tuburile se scurgere se monteazã cu pante de cel puţin 3% continuu coborâtoare spre tanc.
Razele de curburã sunt cât mai mari, iar în coturi sunt revãzute capace de curãţire. Nu trebuie sã ajungã
mirosuri neplãcute în încãperi.
TRATAREA APELOR UZATE
Scop: îndeplinirea condiţiilor de evacuare peste bord.
53
Instalatii sanitare
Se folosesc utilaje care trateazã apele uzate mecanic şi biologic sau utilaje care combinã
tratarea mecanicã cu oxidarea şi tratarea biologicã.
Tratarea apelor uzate şi a dejecţiilor trebuie sã fie bactericidã.
În figura 5 este reprezentatã schema unui sistem de tratare mecanicã şi biologicã tip ATLAS.
Fig.5.
Ea se compune din tancul colector 1, prevãzut cu separatorul 1s, ciurul 1c şi douã ajutaje de apã
sãratã 1A şi 1B, alimentate din valvula 2, pentru antrenarea şi fãrâmiţarea particulelor solide mari.
Particulele reţinute de circuitul 1c cad de pe planul înclinat al ciurului în pâlnia 3 şi, prin valvula
acţionatã pneumatic 5, sunt colectate în pneumotancul de reziduuri solide 4, din care pot fi evacuate cu
aer comprimat prin deschiderea armãturii electromagnetice 6.
Faza lichidã este tratatã chimic în tancul de amestec 7, dotat cu mixer, unde substanţa de
formare a materiei flotante (varul) este trimisã din tancul de depozitare 9, cu ajutorul pompei dozatoare
8, printr-o armãturã electromagneticã, în concentraţie de 500 g/m3 apã uzatã.
Din tancul de amestec 7, apa uzatã şi particulele care trec prin ciurul 1c sunt trimise în tancul
combinat 10 de aglomerare a substanţelor flotante, care are rolul dublu de a amortiza sarcinile de vârf
şi de a asigura timpul necesar de contact în vederea separãrii sedimentelor care se colecteazã
gravitaţional la fundul tancului de sedimentare 11.
Din partea superioarã a tancului de sedimentare 11, lichidul limpezit este aspirat de pompa 12 şi
apoi este evacuat peste bord sau este depozitat într-un tanc de balast, dacã nava se aflã într-o zonã în
care evacuarea este interzisã. Reziduurile solide de la fundul tancului 11 sunt aspirate de pompele 13 şi
sunt trimise spre pneumotancul de reziduuri solide 4 prin pâlnia 3, care se goleşte automat, la comanda
datã de traductorul de nivel 14. Pompele 13 sunt alimentate suplimentar cu ajutorul pompelor cu
membranã M1 şi M2, acţionate pneumostatic prin armãtura electromagneticã 15.
Reziduurile solide din pneumotancul 4 sunt golite automat într-un tanc de depozitare la bord,
nefigurat în schemã, din care mai târziu pot fi deversate în mare în zonele permise. De asemenea, ele
pot fi deversate în barje speciale colectoare sau prin amestecare cu combustibil lichid, pot fi arse într-
un incinerator sau într-o caldarinã cu arzãtor adecvat. În tancul 10 nivelul este controlat secvenţial cu
traductorii rezistivi 16.
54
Instalatii sanitare
De reţinut!
Instalaţiile sanitare asigurã:
- apã potabilã;
- apã spãlare;
- apã de mare spãlare obiecte sanitare;
- evacuarea peste bord a apelor uzate şi a dejecţiilor (respectând
MARPOL 1973 / 1978).
Sa va descrie instalatia de alimentare cu apa potabila, respectiv schema si
elementele componente.
Descrieti instalatiile de scurgeri.
Rezolvare :
Instalatiile de scurgeri au ca scop evacuarea apelor uzate prin spãlare sau prin
antrenarea dejecţiilor pentru evacuarea acestora; instalaţiile de scurgeri au
circuite separate.
55
Instalatii sanitare
Fig.4.
1, 2. - conducte de scurgere;
3. – magistrale de scurgere a apelor de spãlare;
4. – magistrale de dejecţii;
5. – sifoane de punte;
6. – lavoare;
7. – scaune WC;
8. – alimentãri cu apã;
9. – pisoare;
10. – capace de curãţire;
11. – sifon cu barierã hidraulicã.
Rezumat
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5 sunt:
Instalatii de alimentare cu apa
Distilatoare cu apa
Tratarea bactericida a apei
Instalatii de scurgeri
Tratarea apelor uzate
56
Instalatii sanitare
Concluzii
Aceste instalatii concura la realizarea confortului echipajului la bordul navelor.
Buna lor functionare duce la reducerea costurilor de exploatare a unei nave
maritima.

Muntenia 2005
Hill, 1980
1993.
57
INSTALATII DE CONDITIONARE A AERULUI
Cuprins Pagina

1.1 Introducere
1.2 Diagrama de confort
1.3 Instalaţia de încãlzire cu un singur circuit
1.4 Agregat naval românesc pentru condiţionarea aerului tip ACN
1.5 Norme impuse de registrele de clasificare
48

Ce reprezinta o instalatie de conditionare a aerului
Diagrama de confort
Instalaţia de încãlzire cu un singur circuit
Agregat naval românesc pentru condiţionarea aerului tip ACN
Norme impuse de registrele de clasificare
1.1 Introducere
Instalaţiile de condiţionare a aerului pot asigura:
- - ventilaţia;
- - încãlzirea;
- - rãcirea;
- - uscarea;
- - umidificarea aerului.
Instalaţiile de condiţionare realizeazã o prelucrare complexã a aerului în scopul asigurãrii
condiţiilor optime de muncã şi odihnã pentru oameni, în orice condiţii meteorologice, în tot timpul
anului, la navigaţia în diverse zone climatice.
Pentru alegerea schemei unei instalaţii de condiţionare, a parametrilor agentului ei de lucru,
este necesarã cunoaşterea condiţiilor de exploatare a încãperii deservite, parametrii aerului exterior şi
interior, sursele de cãldurã şi umiditate, amplasarea instalaţiei pe navã.
Parametrii de calcul:
- temperatura T;
- umiditatea relativã ϕ;
- conţinutul de vapori de apã;
- entalpia;
- conţinutul de gaze nocive;
- viteza de deplasare a aerului.
1.2 Diagrama de confort
Diagrama de confort – conform normelor sanitare dupã care se construiesc navele româneşti -
este reprezentatã în figura 1.
49
Fig. 1.
În zonele geografice cãlduroase, în perioada de varã prezintã importanţã nu
numai temperatura aerului în interiorul sau exteriorul unei încãperi, ci şi diferenţa
dintre cele douã temperaturi, care au influenţã asupra stãrii generale de sãnãtate a
omului.
Aerul poate fi condiţionat parţial, atunci când numãrul de parametri reglaţi
este mai mic decât numarul total de parametri de confort. De exemplu instalaţia de
încãlzire: regleazã temperatura şi conţinutul de gaze nocive, nu şi umiditatea.
De reţinut!
- În zonele geografice cãlduroase, în perioada de varã prezintã
importanţã nu numai temperatura aerului în interiorul sau exteriorul
unei încãperi, ci şi diferenţa dintre cele douã temperaturi, care au
influenţã asupra stãrii generale de sãnãtate a omului.
1.3 Instalaţia de încãlzire cu un singur circuit.
In fig. 2 se eprezintã schema unei instalaţii de încãlzire cu un singur circuit.
50
Fig.2.
1. traductor termic 12. armãturã electromagneticã
2. filtru 13. panou electric

3. încãlzitor primar de aer 14. tubulaturã de alimentare a încãperilor cu aer condiţionat
5. ventilator 15. traductor de umiditate
7,8 secţiile încãlzitorului secundar de aer recirculat
9. umidificator
10. tubulaturã perforatã de alimentare cu abur pentru umidificarea aerului
11. regulator de presiune a aerului
1.4 Agregat naval românesc pentru condiţionarea aerului tip CAN
În figura 3 avem schema agregatelor navale româneşti pentru condiţionarea aerului tip ACN.
51
Fig.3.
1. Secţiunea de amestecare şi filtrare prevãzutã cu douã guri de aspirare a aerului proaspãt şi recirculat.
2. Secţiunea de încãlzire a douã baterii de încãlzire a aerului la +400C în schemã monotubularã şi
+200C în schemã bitubularã.
Temperatura aerului este reglatã cu ajutorul armãturilor de abur 5 şi 6, comandate cu traductori termici
plasaţi ca în figurã.
3. Secţiunea de rãcire cu baterie de rãcire în expansiune directã. Aceastã secţiune lucreazã numai vara,
când amestecul de aer proaspãt şi aer recirculat (în proporţie de 40%) este rãcit la (+15…17 0C) şi apoi
este introdus în cabine.
4. Secţiunea de umidificare şi distribuţie, în care umiditatea aerului se regleazã cu ajutorul armãturii de
abur 7 comandate de higrometrul 8. Dupã umidificare aerul este trimis direct la cabine (t=+400C) în
sistem monotubular.
Dacã sistemul este bitubular, jumãtate din debitul total, cu t=+20 0C este trimis direct la cabine,
iar restul este încãlzit la +600C şi apoi este trimis la cabine prin a doua conductã. Ambele conducte
sunt racordate la amestecãtorul 10, în care temperatura este reglatã individual dupã dorinţã.
Câteva caracteristici ale agregatului ACN:
Debitul nominal = 2500 ÷ 12500 m3/h
Putere termicã = (17 – 65)103 KJ/h
Putere frigorificã = (5 – 38)103 KJ/h
Putere electricã instalatã = 3…22kW
1.5. Norme impuse de registrele de clasificare
- nu este permisã trecerea canalelor de aer prin pereţi etanşi şi pe sub puntea pereţilor etanşi;
- canalele de aer care trec prin pereţii principali rezistenţi la foc trebuie sã fie dotate cu clapete
împotriva propagãrii incendiilor;
- agregatele de condiţionare trebuie amplasate în încãperi separate, izolate împotriva incediilor.
52
Ce este diagrama de confort

Sa se prezente structura unui agregat de conditionare a aerului.

Test :
1. Secţiunea de amestecare şi filtrare prevãzutã cu douã guri de aspirare a aerului proaspãt şi

recirculat.
2. Secţiunea de încãlzire a douã baterii de încãlzire a aerului la +400C în schemã monotubularã
şi +200C în schemã bitubularã.
Temperatura aerului este reglatã cu ajutorul armãturilor de abur 5 şi 6, comandate cu traductori
termici plasaţi ca în figurã.
3. Secţiunea de rãcire cu baterie de rãcire în expansiune directã. Aceastã secţiune lucreazã
numai vara, când amestecul de aer proaspãt şi aer recirculat (în proporţie de 40%) este rãcit la
(+15…170C) şi apoi este introdus în cabine.
4. Secţiunea de umidificare şi distribuţie, în care umiditatea aerului se regleazã cu ajutorul
armãturii de abur 7 comandate de higrometrul 8. Dupã umidificare aerul este trimis direct la
cabine (t=+400C) în sistem monotubular.
Dacã sistemul este bitubular, jumãtate din debitul total, cu t=+200C este trimis direct la cabine,
iar restul este încãlzit la +600C şi apoi este trimis la cabine prin a doua conductã. Ambele
conducte sunt racordate la amestecãtorul 10, în care temperatura este reglatã individual dupã
dorinţã.
53
Recapitulare
Ce reprezinta instalatie de conditionare
Diagrama de confort
Instalaţia de încãlzire cu un singur circuit
Agregat naval românesc pentru condiţionarea aerului tip ACN
Norme impuse de registrele de clasificare
Concluzii:
În zonele geografice cãlduroase, în perioada de varã prezintã importanţã nu
numai temperatura aerului în interiorul sau exteriorul unei încãperi, ci şi
diferenţa dintre cele douã temperaturi, care au influenţã asupra stãrii generale
de sãnãtate a omului.
Aerul poate fi condiţionat parţial, atunci când numãrul de parametri reglaţi
este mai mic decât numarul total de parametri de confort. De exemplu instalaţia
de încãlzire: regleazã temperatura şi conţinutul de gaze nocive, nu şi umiditatea.

Muntenia 2005
vol. 1,2,3
5.T20 Górski Z., Construction and operation of marine cleaning machinery.
Trademar. Gdynia 2009
Hill, 1980
1993.
54
Masini si utilaje - notiuni generale
INSTALAŢII DE GUVERNARE
Cuprins Pagina

7.1 Introducere
7.2 Schema bloc a instalaţiei de guvernare
7.3 Acţionarea instalaţiilor de guvernare
7.4 Condiţii impuse maşinii de cârmã
7.5 Instalaţiile de guvernare cu acţionare electrohidraulicã

48
Sisteme electromecanice– Curs şi aplicaţii
7.1 Maşini
Maşinile sunt ansambluri care transforma energia mecanica intr-o alta forma de energie sau
transforma energia de o anumita forma in energie mecanica.
Acestea se impart in:

- Masini de forta (energetice): acestea furnizeaza energie sub diferite forme, inclusiv energie
mecanica
- Masini de lucru: acestea primesc energia, de obicei electrica, pe care o transforma in alte
forme de energie, executand anumite obiecte sau produse.
- Masini unelte – masini de lucru din industria prelucratoare
- Instalatii si utilaje
- Utilaj tehnologic – masini de lucru din alte ramuri industriale
Masini unelte: sunt masinile de lucru avand rolul de a modifica forma si dimensiunile unor
corpuri, in anumite conditii de productivitate, precizie dimensionala si calitate a suprafetei.
Acestea pot fi:
- Masini unelte tipice – au un procedeu de prelucrare tipic (caracteristic)
- Masini unelte agregate – utilizeaza mai multe scule care prelucreaza simultan, fiind
construite din parti normalizate sau unificate.
- Centre de prelucrare – masini unelte multioperationale, caracterizate prin posibilitatea de a
schimba automat mai multe scule si de a utiliza mai multe procedee de prelucrare, toate
fiind caracteristice.
- Linie tehnologica automata – mai multe MU, agregate si centre de prelucrare, cu asigurarea
automatizarii tuturor operatiilor de prelucrare, control si transport.
Dupa gradul de specializare avem:
- Masini unelte universale - cu destinatie larga, pe care se pot executa cateva procedee pe
langa cel tipic, pentru o gama larga de piese, in productii individuale sau de serie mica
- Masini unelte specializate - pe care se prelucreaza un anumit tip de piese cu un procedeu de
baza sau tipic (masini de danturat cu freza-melc, de rectificat cu arbori canelati, etc), fiind
destinate productiei de serie
- Masini unelte speciale - destinate prelucrarii unei piese de o anumita forma si cu anumite
dimensiuni, utilizate in fabricatia de serie mare si de masa (inclusiv cele agregate)
Dupa precizia de prelucrare:
- Masini unelte de precizie normala
- Masini unelte de precizie ridicata
- Masini unelte foarte precise sau etalon
49
Dupa marime:
- Masini unelte mici
- Masini unelte mijlocii
- Masini unelte mari
Dupa procedeul de prelucrare:

- Masini unelte conventionale - utilizeaza procedee de prelucrare conventionala
- Masini unelte neconventionale - utilizeaza procedee de prelucrare neconventionala (Sunt
procedee de prelucrare complementare celor conventionale avand un grad avansat de
automatizare si indicatori tehnologici superiori)
7.2 Tehnologii convenţionale de prelucrare a pieselor
1. Tehnologii de prelucrare la cald

- Turnarea:
- In forme temporare
- In forme permanente
- Deformarea plastica:
- Laminarea
- Extrudarea
- Trefilarea (tragerea)
- Forjarea
- Ambutisarea
- Tratamente termice si termochimice:
- Tratamente termice pentru oteluri
- Tratamente termochimice
2. Sudarea, lipirea si debitarea
3. Tehnologii de prelucrare la rece
- Presare la rece:
- Operatii de taiere (retezare, decupare, stantare, tundere)
- Operatii de deformare plastica (ambutisare, fasonare, formare)
- Finisare suprafetelor prin prelucrari mecanice:
- Razuire
- Lepuire (procedeu tehnologic de prelucrarea unor suprafete pentru imbunatatirea calitatii si
obtinerea unei precizii dimensionale ridicate, inaccesibile altor procedee de prelucrare prin
aschiere, care se realizeaza cu ajutorul unor pulberi abrazive in suspensie, introduse intre
scula de lepuire si suprafata de prelucrare)
- Lustruire
- Honuire (procedeu de suprafinisare a alezajelor cilindrice utilizand scule abrazive sub
forma unor bare prismatice, cu granulatie foarte fina, montate intr-un cap purtator numit
hon.
- Prelucrari prin aschiere:
- Strunjire
- Gaurire si alezare
- Frezarea (prelucrarea suprafetelor plane, profilate riglate, curbe in plan sau in spatiu,
utilizand scule cu mai multe muchii aschietoare)
- Rabotarea (procedeu de prelucrare prin aschiere a suprafetelor pe directie longitudinala sau
transversala printr-o miscare principala rectilinie-alternativa si o miscare de avans
intermitent)
50
- Mortezarea
7.3 Tehnologii neconvenţionale de prelucrare a pieselor
Caracteristici:
- Sunt procedee de prelucrare complementare celor conventionale avand un grad avansat de
automatizare si indicatori tehnologici superiori.
- Se utilizeaza in cazul unor piese si materiale cu proprietati specifice deosebite si cu
configuratii complexe.
- Utilizeaza predominant energia electrica sub diverse forme, termica, mecanica, radianta,
electrochimica sau combinatii.
Aplicarea se face sub forma de impulsuri ceea ce implica densitati energetice mari si prelucrari
cu viteze mari.
ELECTROTEHNOLOGII
Acestea reprezinta gama de procedee in care energia electrica are un rol activ, nemijlocit, in
schimbarea formei, continutului sau structurii semifabricatului.
Au ca baza efectele fizico-chimice ale curentului electric
- Termice (efect Joule)
- Chimice (transport in solutii de electrolit)
- Dielectrice (descarcari electrice)
- Magnetice (producerea de campuri magnetice intense)
- Luminoase (descarcari in gaze)
Particularitati:
- Ponderea materialelor speciale prelucrabile eficient numai cu aceste metode a crescut
- S-au dezvoltat noi echipamente de prelucrare cu facilitati deosebite, ce aduc castiguri
substantiale de productivitate si calitate la costuri competitive
- Echipamentele electrotehnologice pot fi informatizate si deci usor de integrat in sisteme de
prelucrare flexibile
ELECTROTEHNOLOGII ACTIVE
Acestea realizeaza indepartarea sau depunerea de material, modificarea formei sau structurii
acestuia.
PROCEDEUL DE PRELUCRARE AGENTUL EROZIV
Eroziune electrica Descarcari electrice de impuls
Eroziune cu plasma Arc electric sau jet de plasma
Eroziune electrochimica (dizolvare anodica) Electrolit in camp electric

Eroziune chimica Substanta chimica activa
Eroziune complexa (electrochimica si electrica) Arc electric nestationar si electrolit in camp

electric
Eroziune cu radiatii corpusculare si electromagnetice Radiatie corpusculara sau electromagnetica
Eroziune complexa (abraziva si cavitationala) Suspensie abraziva
ELECTROTEHNOLOGII PASIVE
51
Acestea cuprind procedeele de masura, control, transmisie de date, etc

Clasificare:
- Defectoscopie electromagnetica
- Cu camp magnetic
- Cu curenti turbionari
- Defectoscopie cu laser
- Defectoscopie cu ultrasunete
- Iradierea
- Procedee electrostatice
De reţinut!
Maşinile sunt ansambluri care transforma energia mecanica intr-o alta
forma de energie sau transforma energia de o anumita forma in energie
mecanica.
- Masini de forta (energetice): acestea furnizeaza energie sub diferite
forme, inclusiv energie mecanica
- Masini de lucru: acestea primesc energia, de obicei electrica, pe care
o transforma in alte forme de energie, executand anumite obiecte sau
produse.
7.4 Tehnologii şi maşini unelte convenţionale
Masinile unelte sunt sisteme electromecanice destinate prelucrarilor prin aschiere.
ORGANE SI COMPONENTE SPECIFICE MASINILOR UNELTE

1. PIESE PORTANTE
Acestea sunt piesele mari ale masinilor-unelte, care:
- preiau, transmit sau sustin incarcarile din functionare si din greutati proprii
- conduc miscari
- sustin diferite sisteme, componente, dispozitive, piese de prelucrat
Caracteristici:
- Rigiditate
- Rezistenta la vibratii
- Greutate minima
52
Sunt realizate din:

- fonta cenusie pentru MU,
- fonta modificata (cu grafit lamelar sau globular)cu rezistenta la uzura mai mare
- fonta aliata (slab aliata cu Ni, Cr, Mg, Ti, V) cu caracteristici mecanice superioare
Piesele portante sunt:
-Fixe
- Batiuri
- montanti
- traverse fixe
- Papusi fixe
- carcase
-Mobile (Sunt prevazute cu sanii care permit deplasari pe sistemele de ghidare ale pieselor
portante fixe)
- Pentru scule(Suporti)
- Pentru piese (Mese)
2. SISTEME DE GHIDARE
- Au rolul de a conduce saniile pieselor portante mobile ale MU, suportand fortele pe care
acestea le transmit in timpul functionarii masinii.
- Conducerea si ghidarea trebuie sa se realizeze cu precizia prescrisa initial si in durata,
atat in stare libera cat si sub sarcina nominala.
Caracteristici:
- viteza saniei trebuie sa respecte valoarea transmisa, fara oscilatii
- trebuie controlate
1. forta de frecare,
2. regularitatea miscarii la viteze mici si la pozitionare
3. Rigiditatea statica
53
4. Capacitatea de amortizare
5. Costul executiei
Dupa directia fortei rezultante:

- Deschis - conduce sania numai pentru anumite directii ale fortei rezultante
- Inchis - conduce sania pentru orice directie a fortei rezultante, sania avand numai un grad de
libertate, pentru deplasare sau rotire.
Dupa tipul frecarii intre fatetele saniei si ale piesei portante:
- Cu alunecare – intre fatetele imbinate contactul se face direct sau printr-un lichid de ungere
-Cu frecare mixta – caracterizate prin frecare uscata, limita si
lichida
-Cu frecare lichida – caracterizate prin prezenta unei “pene” de
ulei
- De rulare – intre fatetele imbinate sunt corpuri de rulare care pot fi role, bile sau ace.
Avantaje:
- Forte de frecare foarte mici, ceea ce evita mersul sacadat al saniei la viteze mici
- Precizie ridicata de pozitionare
- Permit viteze de deplasare mari
- Durabilitate mare in exploatare
Dezavantaje:
- Executie complicata
- Capacitate redusa de amortizare a vibratiilor
- Dificultati in realizarea unei protectii bune
54
3. LANŢURI CINEMATICE
4. SISTEME DE ACTIONARE
- Electrice
- Hidraulice
- Pneumatice
- Mixte
ACŢIONAREA SĂNIILOR CU EMCC PRIN TRANSMISIE DINŢATĂ REDUCTOARE ŞI

ŞURUB-PIULIŢĂ
55
ACŢIONAREA SĂNIILOR CU EMCC PRIN TRANSMISII REDUCTOARE ŞI PINION-

CREMALIERĂ.
ACŢIONAREA SĂNIILOR CU EMCC ALIMENTAT ŞI COMANDAT PRIN CONVERTOR DE

PUTERE.
Avantajele prezentate de acţionările hidraulice le recomandă în acţionarea săniilor maşinilor-

unelte, respectiv:
- viteză constantă pe toată cursa saniei;
- reglarea continuă a vitezei;
- inversarea cu uşurinţă a sensului mişcării, cu efecte dinamice reduse;
- posibilitatea automatizării ciclului de lucru prin telecomandarea aparatului hidrostatic.
56
SISTEM DE ACŢIONARE HIDRAULICĂ A UNEI SĂNII CARE EXECUTĂ MIŞCAREA

PRINCIPALĂ RECTILINIE – ALTERNATIVĂ PE VERTICALĂ.
5. COMANDA MASINILOR-UNELTE
Informatii constante sau independente de process sunt cele inmagazinate in constructia MU si a

sculelor.
Informatii variabile sau dependente de proces sunt cele dependente de piesa de prelucrat si de
procesul tehnologic, ele deservind miscarile dependente de sistemul de comanda, respectiv
- informatii dimensionale: datele initiale asupra formei si dimensiunilor curbelor
generatoare si directoare ale piesei
-informatii de deplasare
-informatii de comutare
- informatii adimensionale sau tehnologice: datele initiale asupra tehnologiei de
prelucrare, pentru a se obtine piesa in conditii tehnico-economice impuse
57
1.5 Tehnologii şi maşini unelte neconvenţionale
I. ELECTROEROZIUNEA
Este un procedeu de prelucrare prin eroziune electrica bazat pe fenomene erozive complexe,
discontinue si localizate ale unor descarcari electrice prin impuls amorsate separate in mod repetat intre
electrodul scula si piesa.
Caracteristici:
- energia electrica se introduce direct la suprafata obiectului
prelucrat
- impulsurile au o durata stabilita pentru a se putea face o
preluare a materialului pe toata zona interstitiului de lucru
- regimul de lucru trebuie sa asigure o productivitate mare
cu uzura minima a electrodului scula
- starea initiala trebuie restabilita continuu pentru ca
procesul sa se reproduca fidel
Avantaje
- Permite prelucrarea materialelor bune conducatoare de
electricitate, indiferent de proprietatile fizico-chimice ale
acestora
- Ofera conditii economice la prelucrarea pieselor de forma
complexa
- Asigura precizie ridicata a piesei prelucrate
- Piesele pot fi atat de dimensiuni mari, cat si de dimensiuni
mici
- Se exercita o actiune mecanica minima asupra piesei de
prelucrat
Tipuri
- Prelucrarea prin eroziune cu descarcari amorsate prin strapungerea unui mediu
dielectric cu un electrod
- Prelucrarea prin eroziune cu contact electric
II. PRELUCRARE ELECTROCHIMICA

Reprezinta un proces complex compus din actiunea electrochimica, electroeroziva si mecanica,
exercitata de agentul chimic, curentul electric si electrodul-scula asupra materialului piesei.
Se bazeaza pe aplicarea fenomenelor de electroliza provocate de trecerea curentului electric
printr-o baie ce contine o solutie apoasa de saruri, producandu-se trecerea in solutie a materialului
anodului si respectiv depunere la catod.
Fenomenul de eroziune electrochimica nu este influentat de duritatea materialului.
Se utilizeaza la prelucrarea unor piese din oteluri refractare, inoxidabile, carburi metalice, etc.
58
Probleme care apar :

- Degajare de hidrogen si vapori de saruri, care sunt substante nocive.
-Trebuie evacuate fortat
- Formarea unui strat de compusi neutri (pelicula pasiva), la anod, care face dificil contactul
metalului cu solutia.
-Trebuie indepartat acest strat printr-un procedeu denumit
depasivare
-Depasivare hidrodinamica - stratul este indepartat prin
circulatia fortata a electrolitului sub presiune
-Depasivare naturala - stratul este indepartat prin degajare
de gaze sau prin dizolvare in electrolit
-Depasivare abraziva - stratul este indepartat prin combinarea procesului de
eroziune electrochimica cu actiunea de depasivizare fortata pe cale mecanica, cu
ajutorul unei scule abrasive
III. EROZIUNEA COMPLEXA
Prelucrarea are loc prin actiunea simultana a dizolvarii anodice, a topirii materialului sub
actiunea curentului electric si printr-o actiune de indepartare a particulelor dizlocate si de depasivare.
Factori ce influenteaza procesul:
- Factori electrici(curent, tensiune)
- Factori mecanici(viteza si presiune)
- Factori chimici(calitate, densitate si debit electrolit in zona de lucru)
IV. EROZIUNEA CU RADIATII
Reprezinta actiunea eroziva a unui fascicul de radiatii de mare energie, focalizat la locul de
prelucrare.
Utilizeaza diferite tipuri de lentile, respectiv:

- Electrice
- Magnetice
- Electromagnetice
- Optice
59
Pot fi:
- Tip fascicul de fotoni (laser)
- Tip fascicul de electroni
A. Prelucrarea cu laser
Emisia laser este un fascicul de radiatii electromagnetice cu urmatoarele proprietati specifice:
- Directionalitate foarte buna
- Monocromicitate deosebita
- Intensitate foarte mare
Avantaje:
- Posibilitatea de a prelucra orice material (metalic sau dielectric), indiferent de densitate;
- Proces de prelucrare aproape instantaneu;
- Deformatii termice si tensiuni interne foarte mici;
- Prelucrarea are loc fara contact mecanic scula-piesa;
- Precizie ridicata;
- Nu necesita atmosfera de lucru controlata si nici masuri de protectie-securitate deosebite.
Situatii caracteristice:
- La densitati mai reduse de putere se produce incalzirea piesei pe o adancime ce depinde de
constantele termofizice de material si de durata impulsului.
- La cresterea densitatii de putere la valori peste 105W/cm2 apare topirea materialului la
suprafata si incalzirea inspre interior.
- Pentru densitati mai mari de putere se produc vaporizarea la suprafata, topire si incalzire
spre interior.
- La valorile mari ale densitatii de putere (1011W/cm2) se petrec vaporizarea, topirea si
incalzirea materialului, iar vaporii sunt ionizati formandu-se plasma.
B. Prelucrarea cu fascicule de electroni
- Fasciculul de electroni emisi de catre un catod incalzit si accelerati intr-un generator numit
tun electronic produce energie termica la impactul cu suprafata unui metal.
- Energia poate fi dirijata astfel incat sa produca incalzirea, topirea sau vaporizarea
materialului.
- Procesul de prelucrare are loc intr-o incinta vidata.
- Gama de operatii tehnologice:
-Tratamente termice, d<104W/cm2
-Sudare si aliere superficiala, 104W/cm2 <d< 106W/cm2
Se pot realiza suduri intre materiale refractare si greu fuzibile (titan, wolfram,
tantal, zirconiu) si de dimensiuni foarte mici.
-Perforari, taieri, d>106W/cm2
Permite realizarea de gauri adanci, retele de gauri de mici dimensiuni(0.05 mm)
si taieri profilate ale foliilor greu fuzibile, ale filierelor pentru fibre de sticla, etc.
CUM SE FACE ACŢIONAREA SĂNIILOR CU EMCC ALIMENTAT ŞI

COMANDAT PRIN CONVERTOR DE PUTERE.
60

Ce reprezintă electrotehnologiile.
Test :
Lucrare :
Electrotehnologiile reprezinta gama de procedee in care energia

electrica are un rol activ, nemijlocit, in schimbarea formei, continutului sau
structurii semifabricatului.
- Termice (efect Joule)
- Chimice (transport in solutii de electrolit)
- Dielectrice (descarcari electrice)
- Magnetice (producerea de campuri magnetice intense)
- Luminoase (descarcari in gaze)
Particularitati:
- Ponderea materialelor speciale prelucrabile eficient numai cu aceste
metode a crescut
- S-au dezvoltat noi echipamente de prelucrare cu facilitati deosebite,
ce aduc castiguri substantiale de productivitate si calitate la costuri
competitive
- Echipamentele electrotehnologice pot fi informatizate si deci usor
de integrat in sisteme de prelucrare flexibile
61
Acestea realizeaza indepartarea sau depunerea de material, modificarea

formei sau structurii acestuia.
Recapitulare
7.1. Maşini
mecanica.
- Masini de forta (energetice): acestea furnizeaza energie sub diferite
forme, inclusiv energie mecanica
- Masini de lucru: acestea primesc energia, de obicei electrica, pe care
o transforma in alte forme de energie, executand anumite obiecte sau
produse.
7.2.Tehnologii convenţionale de prelucrare a pieselor

1. Tehnologii de prelucrare la cald
2. Sudarea, lipirea si debitarea
3. Tehnologii de prelucrare la rece
7.3. Tehnologii neconvenţionale de prelucrare a pieselor

Caracteristici:
- Sunt procedee de prelucrare complementare celor conventionale
avand un grad avansat de automatizare si indicatori tehnologici
superiori.
- Se utilizeaza in cazul unor piese si materiale cu proprietati specifice
deosebite si cu configuratii complexe.
- Utilizeaza predominant energia electrica sub diverse forme, termica,
mecanica, radianta, electrochimica sau combinatii.
1.ELECTROTEHNOLOGII
62
Acestea reprezinta gama de procedee in care energia electrica are un rol

activ, nemijlocit, in schimbarea formei, continutului sau structurii
semifabricatului.
2.ELECTROTEHNOLOGII ACTIVE
3.ELECTROTEHNOLOGII PASIVE
Clasificare:
- Defectoscopie electromagnetica
- Cu camp magnetic
- Cu curenti turbionari
- Defectoscopie cu laser
- Defectoscopie cu ultrasunete
- Iradierea
- Procedee electrostatice
7.4.Tehnologii şi maşini unelte convenţionale

Masinile unelte sunt sisteme electromecanice destinate prelucrarilor prin
aschiere.
ORGANE SI COMPONENTE SPECIFICE MASINILOR UNELTE
2. PIESE PORTANTE
3. SISTEME DE GHIDARE
4. LANŢURI CINEMATICE
5. SISTEME DE ACTIONARE
6. COMANDA MASINILOR-UNELTE
1.5. Tehnologii şi maşini unelte neconvenţionale
1.ELECTROEROZIUNEA
Este un procedeu de prelucrare prin eroziune electrica bazat pe fenomene
erozive complexe, discontinue si localizate ale unor descarcari electrice prin
impuls amorsate separate in mod repetat intre electrodul scula si piesa.
2.PRELUCRARE ELECTROCHIMICA
Reprezinta un proces complex compus din actiunea electrochimica,
electroeroziva si mecanica, exercitata de agentul chimic, curentul electric si
electrodul-scula asupra materialului piesei.
Se bazeaza pe aplicarea fenomenelor de electroliza provocate de
trecerea curentului electric printr-o baie ce contine o solutie apoasa de saruri,
producandu-se trecerea in solutie a materialului anodului si respectiv depunere
la catod.
3.EROZIUNEA COMPLEXA
Reprezinta actiunea eroziva a unui fascicul de radiatii de mare energie,

focalizat la locul de prelucrare.
63
Concluzii
mecanica.
ELECTROTEHNOLOGII
Acestea reprezinta gama de procedee in care energia electrica are un rol
activ, nemijlocit, in schimbarea formei, continutului sau structurii
semifabricatului.
ELECTROTEHNOLOGII PASIVE

Muntenia 2005
Hill, 1980
1993.
64
INSTALAŢII DE ANCORARE, LEGARE ªI REMORCARE
Rolul acestor instalaţii este de a fixa nava faţã de ancorã, cheu, respectiv faţã
de nava propulsatoare.
Legãtura se face cu lanţ sau parâmã.
Aceastã legãturã suportã rezultanta forţelor exterioare care tind sã deplaseze
nava (vânt, curent, valuri) în cazul ancorãrii şi acostãrii sau se opune deplasãrii
acesteia (forţe de inerţie) în cazul remorcãrii (fig1).
Fig. 1
Legãtura – lanţ sau parâmã – este consideratã ca un fir greu, omogen şi

flexibil.
FORŢELE EXTERIOARE CARE ACŢIONEAZÃ ASUPRA NAVEI ANCORATE

ACOSTATE SAU REMORCATE (Fig.2)
Fig. 2
Fa - forţa curentului de aer;

Fw - forţa curentului de apã;
Flv - forţa loviturilor de val.
Toate aceste forţe sunt în plan orizontal. Ele pot avea direcţii oarecare şi
rezultanta lor Fe trebuie sã fie echilibratã de componenta orizontalã a tensiunii din
lanţul de ancorare (sau parâmã).
În Fw trebuie consideratã şi forţa curentului de apã asupra porţiunii imerse a
lanţului sau parâmei.
Fe = Fa + Fw + Flv
Sub acţiunea acestei rezultante, nava ancoratã sau remorcatã se orienteazã

astfel încât lanţul ajunge în acelaşi plan vertical cu rezultanta Fe.
CARACTERISTICA DE DOTARE A NAVELOR
Conform registrelor de clasificaţie, dotarea minimã a navelor cu ancore,

lanţuri sau parâme de ancorã, parâme de legare şi parâme de remorcã se face pe
baza unui indicator sintetic, caracteristica de dotare, care ţine cont de masa navei si
dimensiunile care contribuie la formarea suprafeţelor expuse forţelor exterioare.
În R.N.R., cu excepţia macaralelor plutitoare, pentru toate navele,
caracteristica de dotare este datã de relaţia:
N a = Δ2 / 3 + 2 Bh + 0,1A
[
Δ- deplasarea navei la pescajul corespunzãtor liniei de încãrcare de varã 10 N ;
4
]
B- lãţimea navei;
h – înãlţimea de la linia de încãrcare de varã pânã la faţa superioarã a învelişului
punţii celui mai înalt ruf;
A – suprafaţa velicã în limitele lungimii navei, L, consideratã de la linia de încãrcare
de
[ ]
varã m .
2
INSTALAŢII DE ANCORARE
Au rolul de asigura legãtura navã-fundul apei.

Nava poate staţiona: bazin sau radã portuarã, în mare deschisã.
Se fixeazã de fundul apei cu ancorã, prin intermediul lanţului sau parâmei de
ancorare, care pot fi ridicate la bord de mecanismul de ancorare.
Fig. 3
Ancora este construitã astfel încât forţa de fixare este maximã atunci când
asupra ei acţioneazã o forţã orizontalã β = 0 (pentru o bunã fixare) şi minimã
β = 90 0 (pentru a permite desprinderea ancorei la virare)(fig.3).
Schema unei instalaţii de ancorare este prezentatã în fig.4:
Fig. 4
1– ancorã;
2– lanţ de ancorã;
3– narã de ancorã;
4– stopã de lanţ;
5– ghidaje de lanţ;
6– vinci de ancorã;
7– narã de punte;
8– tub de ghidare;
9– puţul lanţului;
10 – dispozitiv de prindere a lanţului de ancorã.
Ancorele sunt elemente de fixare faţã de fundul apei prin intermediul
lanţurilor sau parâmelor.
Condiţii: construcţie simplã, rezistenţã mecanicã mare, comoditate de

manevrã şi întreţinere, forţã maximã în fixare, sã se fixeze rapid pe fund, la ridicare
sã se deprindã uşor de fund.
Caracteristicã – factorul de smulgere ks
Fs – forţa orizontalã de smulgere;

mag - greutatea ancorei;
Fs
ks =
ma g
Ancora este compusã din fus, având la capãt cheia dreaptã de fixare a
lanţului, iar la celãlalt capãt braţele de înfigere. Ele pot fi:
- cu fus nearticulat Amiralitate, ks= 9 … 12 (cea mai cunoscutã);
- cu fus articulat Hall, (fig.5) ks= 3 … 4 (posibilitate de fixare în narã).
Fig. 5
1. 1. – fusul articulat;
2. 2. – capul cu braţe;
3. 3. – bolţul de asamblare;
4. 4. – bolţurile de susţinere;
5. 5. – cheia dreaptã.
Lanţurile şi parâmele
Sunt elemente de legãturã. Pentru adâncimi mari în loc de lanţuri se folosesc

parâme. Prinderea parâmelor de ancorã se face cu o bucatã de lanţ.
În funcţie de h (adâncimea de ancorare) sunt date lungimile minime de lanţ
(4h …1,5h).
Lanţurile se caracterizeazã prin calibrul d – diametrul sârmei de oţel din
care se confecţioneazã zaua. Celelalte dimensiuni sunt funcţie de d (fig.6).
Fig. 6
În funcţie de tehnologia de execuţie: zale sudate electric (fãrã punte d= 5

…37 mm, cu punte 13 …62 mm) şi zale sudate prin forjare (f.p. 7 … 37 mm, cu
punte 13 … 100 mm).
Lanţul de ancorã este format din mai multe tronsoane – chei de lanţ (chei de
lanţ ancorã intermediare 25 … 27,5 m numãr zale impar, chei de lanţ de capãt).
Legãtura cu ancora se efectueazã în urmãtoarea structurã: cheie dreaptã a
ancorei – cheie terminalã – za terminalã – za întãritã – za cu vârtej – za întãritã – za
obişnuitã – za de cuplare(kenter).
Nãrile de ancorã sunt deschideri în corpul navei prin care lanţul traverseazã
bordajul şi puntea. În tub intrã fusul articulat al ancorei când nava, în marş sau la
cheu, are ancora la bord.
Stopele de lanţ sunt dispozitive de blocare a lanţului de ancorã faţã de corpul

navei, pentru situaţiile de marş sau de ancorare.
Nãrile de punte sunt elemente ale instalaţiei de ancorare prin care lanţul aflat
pe barbotina mecanismului de ancorare este introdus în puţul lanţului. Sunt aşezate
pe puntea superioarã deschisã şi pentru a proteja puţul lanţului de inundare, sunt
dotate cu un capac rabatabil, care se aşeazã în poziţia de închidere numai dupã ce
lanţul a fost fixat în stopã. Când puţul lanţului nu se aflã pe verticala nãrii de
ancorã şi este plasat sub o punte intermediarã este utilizat tubul de ghidare 8 a
cãrui axa trebuie sã fie conceput[ astfel încât frecarea cu lanţul sã fie minimã.
Puţurile de lanţ au rol de depozitare a lanţurilor de ancorã virate parţial sau
total la bord. Amplasarea lor infuenţeazã poziţia centrului de masã al navei ( pe
verticalã, cât mai jos; în plan orizontal cât mai aproape de P.D.).
În anumite cazuri de exploatare, cum ar fi blocarea ancorei pe fund stâncos

trebuie sã existe posibilitatea renunţãrii la ansamblul ancorã-lanţ, prin
desprinderea de corpul navei.
Sistemul de fixare a lanţului de ancorã de corpul navei trebuie sã asigure o

prindere sigurã, chiar şi atunci când lanţul sau parâma sunt tensionate; de
asemenea trebuie sã asigure o desprindere, la comandã, rapidã. Cele mai des
utilizate sunt sistemele cioc de papagal.
Virarea ancorei – procesul aducerii la bord.

Etape:
- - apropierea navei de verticala ancorei;
- - smulgerea ancorei;
- - ridicarea la bord a ancorei.
INSTALAŢII DE ACOSTARE ªI LEGARE
Au rolul de asigura legãtura de contact a navei cu malul, amenajat sau nu,

ori cu alte nave. Legarea se face cu ajutorul parâmelor, fixate de babale, ghidate
prin urechi de ghidare sau nãri de parapet şi manevrate cu ajutorul mecanismelor
de legare.
Cerinţe generale:
- - sã asigure apropierea linã a navei de cheu;
- - sã asigure manevre comode de legare;
- - sã menţinã constantã tensiunea din parâmele de legare prin reglarea
lungimii acestora;
- - sã asigure solicitarea în domeniul elastic a tuturor elementelor
instalaţiei de legare.
Acostarea poate fi fãcutã:
- - lateral (fig. 7a);
1, 9 – longitudinale babord, pupa şi prova;

2, 8 - longitudinale tribord, pupa şi prova;
3, 5, 7 - parâme transversale pupa, centru, prova;
4, 6 - springuri pupa şi prova.
- - transversal, cu una din extremitãţi (fig. 7b)
1, 2 - longitudinale pupa;
3 3 - parâmã pupa centru;
4 4 - lanţ de ancorã;
Fig. 7 (a, b)
ELEMENTELE CONTRUCTIVE COMPONENTE
Parâmele de legare
Asigurã fixarea navei de cheu sau de altã navã.
Condiţii:
- - rezistenţã la rupere;
- - rezistenţã la coroziune;
- - flexibilitate;
- - rezistenţã la uzurã prin frecare;
- - elasticitate.
Parâmele pot fi:

- oţel;
- - vegetale;
- - fibre sintetice.
La navele care transportã lichide în tancuri cu inflamabilitate < 600C,

manevrele cu parâme din oţel sunt permise numai pe punţile suprastructurilor care
nu constituie plafonul tancurilor de marfã, cu condiţia ca pe aceste punţi sã nu
treacã tubulatura de încãrcare / descãrcare a mãrfii.
Stopele de parâme
Au rolul de a menţine tensiunea în parâma de legare, atunci când este nevoie

de transferarea ei între douã babale sau de la tamburul mecanismului de manevrã.
Babalele
Sunt coloane cilindrice verticale, amplasate pe punte în locuri convenabile,

pentru a servi la legare parâmelor; executate prin turnare sau sudare din oţel sau
fontã, simple sau în cruce(fig.8).
Fig. 8
Baba în cruce, turnatã
Parâmele se fixeazã de baba prin voltare.

În dreptul babalelor, sub punte, se executã întãrituri suplimentare.
Role de ghidare numite şomare.
INSTALAŢII DE REMORCARE
Asigurã legãtura dintre nava remorcher şi navele remorcate, cu ajutorul

parâmelor de remorcare legate la babale de remorcare. Navele specializate pentru
remorcarea cu parâmã, remorcherele de tractare, mai sunt dotate cu: cârlige de
remorcare, vinciuri de remorcare, curbe de remorcã şi blocuri de ghidare a
parâmelor.
Orice navã trebuie sã poatã asigura remorcarea altei nave sau sã poatã fi
remorcatã.
MECANISME DE ANCORARE, LEGARE (REMORCARE)
Au rolul de a realiza forţa necesarã virãrii ancorei sau tragerii navei pentru
acostare sau remorcare, atunci când asupra corpului navei (sau convoiului)
acţioneazã rezultanta forţelor exterioare.
Mecanismele au de obicei comandã manualã.
Ele sunt dotate cu roţi cu canal profilat – barbotine.
Pe acelaşi arbore principal existã tamburi pentru manevra parâmei cu capãt
liber.
Mecanismele din prova sunt vinciuri (maşini cu ax orizontal) de obicei duble
(fig.9).
In pupa sunt maşini cu ax vertical – cabestane (fig.13).
Fig. 9
1. 1. – electromotor;
2. 2. – frânã cu panglicã;
3. 3. – tambur de capãt pentru manevrã;
4. 4. – barbotinã;
5. 5. – reductor;
6. 6. – acţionare manualã de avarie;
7. 7. – cuplaj cu gheare.
Barbotinele sunt roţi profilate, cu cel puţin 5 perechi de alveole, fiecãrei

perechi corespunzându-i un pas de lanţ(fig.10 şi 11).
p = 8d
Fig.10
Fig. 11
nb - turaţia barbotinei în rot/min
Viteza de virare v = πDc nb [m / min ]
Tamburul de capãt pentru manevrã(fig.12):

Fig. 12
T2 = T1e −π (2 n +1) f Legea lui EULER
unde:
T1 - forţa perifericã a mecanismului aplicatã ramurii active a parâmei;
T2 - tensiunea în ramura puţin întinsã (T2 se aplicã manual);
n - numãrul de spire complete;
f - coeficient de frecare între parâmã şi tambur.
Cabestanele au un singur capãt liber al axului principal, pe care se pot

monta barbotina şi tamburul de manevrã.
Fig. 13
1. 1. – electromotor;
2. 2. – reductor;
3. 3. – puntea navei;
4. 4. – cuplaj cu gheare;
5. 5. – barbotinã;
6. 6. – arborele principal;
7. 7. – tambur de capãt pentru manevrã.
Un mecanism de ancorare şi legare trebuie sã asigure:

tragerea navei pe lanţ sau parâmã pânã la verticala ancorei
fundarisite;
smulgerea ancorei şi ridicarea ei cu viteza de minimum 9m/min;
ridicarea ambelor ancore de la jumãtatea adâncimii de ancorare, cu
vitezã de minim 9m/min.;
ridicarea unei ancore de la lungimea maximã de lanţ fundarisit;
manevrarea parâmelor de legare pe tamburi de capãt pentru
manevre, la forţa perifericã maximã;
fundarisirea ancorelor cu ajutorul frânei sau a mecanismului.

Ahp Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ahp Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Actionari Hidraulic si Pneumatice

Unitatea de învăţare nr. 1

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

Generalitati privind sistemele hidraulice de actionare

Definitie. Prin sistem hidraulic de actionare se intelege acel sistem in care

Masinile hidraulice sunt convertizoare de energie, care transforma energia mecanica

Caracteristicile generale ale pompelor volumice:

Pompe cu roti dintate cu angrenare exterioara

 debite medii (x1-x10 l/min); presiuni mici-medii (x1-150 bar);

Pompe cu pistoane axiale

a) - cu bloc inclinat si distribuitor frontal;

1) Pompa cu pistoane radiale cu circulatie interioara si separarea fazelor prin

- Figura 3.48- pompa cu simpla actiune, cu circulatie exterioara, de debit reglabil

Motoare hidrostatice pentru rotatie continua

a) – motor unisens, de cilindree constanta ;

Marimi caracteristice pentru motoarele cu paleta

Pentru motoarele cu piston:

a)- motor oscilant de unghi constant;

Motoare hidraulice pentru realizarea miscarii de translatie

A si B-camere de lucru (activa si pasiva);

a) – cu simplu efect si tija unilaterala mobila

a) – motoare jumelate (reduc gabaritul axial);

Realizeaza curse mici si forte reduse

Reduce timpul si socul la oprire, mareste precizia

Calculul motoarelor hidraulice liniare

Fa -forta rezistenta exterioara (data initiala de proiectare);

Fft -forta de frecare la tija, functie de tipul etansarii;

Ecuatia de echilibru a fortelor este: Fp = Frt + Fft + Ffp + Fref .

Aparataj hidraulic de comanda(distribuitoare)

Au rolul dirijarii circulatiei lichidului pe diferitele circuite ale instalatiei, in scopul

Distribuitoare rotative -comuta circuitele printr-o miscare de rotatie

Distribuitoare cu supape -muchiile active sunt inlocuite cu supape de sens

Distribuitoare pilotate. Sunt prevazute cu dubla comanda, in general

Ventile de retinere (supape de sens).

1- element de inchidere-deschidere a trecerii lichidului;

La supapele deblocabile deschiderea se realizeaza fortat printr-o comanda

Aparataj hidraulic pentru reglarea debitului

Principial, se cunosc doua metode de reglare a debitului;

a)Reglarea volumica a debitului se realizeaza in principiu conform schemei

P - pompa de debit reglabil;

b)Reglarea rezistiva a debitului.

o pompa de debit constant ( Qo = ct ), rezistentele hidraulice corespunzatoare

Rezistente hidraulice reglabile (drosele)

Drosel cu crestatura axiala

Drosel cu fanta transversala

Drosel cu crestatura circulara

Droselele permit reglarea debitului prin reglarea sectiunii de drosare, dar nu

Regulatoare de debit (sau stabilizatoare de viteza).

In figura b este prezentata schema functionala a regulatorului cu doua cai, din

Regulatoare de debit cu trei cai.

Prin cel de al treilea orificiu supapa deverseaza permanent o cantitate de lichid la

Divizor de debit pe circuitele de refulare

Divizor de debit pe circuitele de intrare

Aparataj hidraulic pentru reglarea presiunii (supape)

- supape de reducere a presiunii;

1 – corpul supapei, prevazut cu orificii de racordare de un anumit Dn;

O supapa pilotata se compune din supapa principala, de Dn mare, si o supapa pilot,

Supape de reducere a presiunii.

Se utilizeaza in scopul alimentarii dintr-un circuit principal de presiune variabila a

Comanda externa se aplica la orificiul pc.

Ventile care influenteaza debitul si presiunea