SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ.

ORGANIZAREA STRUCTURILOR MEDICALE

DE MEDICINA MUNCII

1. PREMISE
Securitate şi sănătate în muncă: ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea
celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice,
sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă (Legea SSM 319/2006).
Ţintele SSM:
- confortul fizic, psihic şi social al executantului
- securitatea sa şi, prin acestea şi
- eficienţa şi performanţa sistemului de muncă.
Scop: un muncitor sănătos într-un loc de muncă sănătos şi sigur !

BAZA LEGISLATIVĂ PENTRU SECURITATEA Şl SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ O CONSTITUIE LEGEA

SECURITĂŢII Şl SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ (şi Normele metodologice de aplicare a legii 319/2006)

> CONCEPTUL DE "SĂNĂTATE":

• Definiţia stării de sănătate
= starea de echilibru bio-psiho-social a individului care îi asigură adaptarea continuă la mediul
înconjurător, din care face parte şi sistemul de muncă.
• Alterarea sănătăţii apare ca rezultat al unor procese multifactoriale, de potenţializare şi
compensare, ţinând atât de individul însuşi, cât şi de raporturile sale cu mediul înconjurător, în
cadrul căruia munca ocupă un loc central.
• "Sănătatea optimă" (OMS) înseamnă: îmbunătăţirea capacităţilor fizice,
îmbunătăţirea capacităţilor mentale, dezvoltarea capacităţilor de rezervă,
adaptabilitate la schimbările circumstanţiale de viaţă şi muncă, atingerea unor niveluri superioare
individuale în activitatea creativă şi de altă natură.
• în momentul actual, se pune problema:
- nu numai de a recunoaşte, identifica şi controla factorii patogeni (profesionali şi extraprofesionali),
- ci şi de a identifica şi a promova factorii sanogeni,
ceea ce se traduce prin activităţi cu orientare atât curativă, în raport cu factorii patogeni, cât şi
preventivă, în raport cu factorii sanogeni.
> SĂNĂ TA TE PUBLICĂ Şl SĂNĂ TA TE PROFESIONALĂ
Sănătatea publică = sănătatea omului în relaţie cu întregul său mediu social, fizic, chimic,
biologic.
Definiţie (legea 95/2006): starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii stării de
sănătate: socio-economici, biologici, mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate,
calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate, o Se studiază şi se determină la scară de
populaţii sau grupuri sociale; o Include un câmp pluridisciplinar: urbanişti, ingineri, agronomi,
veterinari, biologi, biomatematicieni, medici etc.;
o Concluziile se bazează pe metode statistice şi epidemiologice; o Principalele domenii de
intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt: prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor
transmisibile şi netransmisibile;
monitorizarea stării de sănătate (prin: monitorizarea indicatorilor stării de sănătate,
monitorizarea determinanţilor stării de sănătate, monitorizarea eficacităţii şi eficienţei
activităţilor din domeniul sănătăţii publice, evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de
sănătate publică); promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate (prin: campanii de
informare - educare - comunicare, programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a
sănătăţii în comunităţi, dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale, pledoaria pentru sănătate
publică); sănătatea profesională /ocupaţională/ prin definirea standardelor de sănătate
profesională şi prin controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în muncă; sănătatea în
relaţie cu mediul; reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice;
 managementul sănătăţii publice; servicii de sănătate publică specifice.
- Sănătatea profesională = sănătatea omului în relaţie cu sistemul său de muncă.
Influenţează caracteristicile şi evoluţia sănătăţii publice.
> Principii de promovare a sănătăţii la locul de muncă:
- se aplică la toate grupurile forţei de muncă
- este direcţionată pe cauzele afectării sănătăţii
- combină diverse metode sau moduri de abordare
- urmăreşte participarea activă a muncitorilor
- este în mod primar o activitate medicală, dar se bazează şi pe activităţi din alte domenii
ştiinţifice, sociale, politice, economice
> RELAŢII Şl INTERCONDIŢIONĂRI MUNCĂ - SĂNĂTATE - BOALĂ
• Relaţii de echilibru: munca are un rol benefic, de promovare a sănătăţii fizice şi
mentale, atunci când este adaptată capacităţilor psihofiziologice ale executantului şi
când există şi se respectă reglementările de expunere a organismului la factorii de
risc profesionali.
• Relaţii de dezechilibru: munca poate afecta sănătatea în mai multe moduri:
❖ Executantul poate fi expus unor factori nocivi fizici, chimici, biologici, ergonomici, folosiţi în
procesul de muncă ori apăruţi în urma acestui proces, ceea ce duce la efecte specifice acestor
expuneri - bolile profesionale.
❖ Munca implică suprasolicitări ale unor structuri şi/sau ale unor organe ori sisteme ale
organismului (aparat locomotor, sistem nervos central, organe de simţ, etc.), ceea ce poate
duce, de asemenea, la boli profesionale sau la boli legate de profesiune.
❖ Munca poate fi stresantă psihologic, putând duce, alături de alte cauze, individuale şi
extraprofesionale, la boli psihosomatice, mentale, alcoolism, etc.
❖ Munca sau circumstanţele în care ea se desfăşoară poate implica un risc mare de accidentare
ori de violenţă fizică (de exemplu, activităţile din minerit, construcţii, transport sau activităţile
din poliţie).
❖ Munca însăşi promovează un stil de viaţă nesănătos (de exemplu: muncă sedentară —>
obezitate; alcoolism, în anumite profesii).
❖ Prin expunere profesională la anumite condiţii de muncă, şi unele boli obişnuite (boli
transmisibile, de nutriţie etc.) riscă să se agraveze sau evoluţia lor este mai trenantă.
> Boala, ca şi accidentul de muncă reprezintă simptome, manifestări ale disfuncţiilor,
dezechilibrelor sistemului de muncă.
> Boala se poate constitui un factor de risc de accidentare.
MEDICINA MUNCII: disciplină a medicinii preventive care se ocupă de relaţia fiziologică
şi/sau patologică dintre organismul uman şi muncă, în vederea promovării stării de
sănătate a muncitorilor şi a evitării oricărei alterări a sănătăţii lor ca urmare a activităţii
profesionale.
Studiază individul şi colectivitatea în relaţie cu factorii sistemului de muncă

2. ORGANIZAREA STRUCTURILOR MEDICALE DE MEDICINA MUNCII

• Angajatorul este obligat să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor prin servicii
medicale de medicina muncii.
• Structurile medicale de medicina muncii funcţionează potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii
Publice, activitatea acestora având un caracter predominant preventiv.
• Prestarea serviciilor medicale de medicina muncii se realizează sub coordonarea medicului de
medicina muncii la nivelul structurilor medicale de medicina muncii, care sunt:
- cabinetele de medicina muncii de întreprindere, organizate de angajator;
- cabinetele de medicina muncii private, organizate conform dispoziţiilor legale;
- secţiile sau compartimentele de medicină a muncii şi boli profesionale organizate la
nivelul Autorităţilor de sănătate publică judeţene;
- secţiile de medicina muncii din Institutele de Sănătate Publică din Bucureşti, Cluj,
laşi, Timişoara, şi din centrele de Sănătate Publică din Târgu- Mureş, Sibiu;
 - clinicile universitare de boli profesionale.
• în structurile medicale de medicina muncii vor fi încadraţi medici de medicina muncii, iar în cabinetele
de medicina muncii din întreprindere pot fi încadraţi medici de medicina muncii şi medici cu
competenţă în medicină de întreprindere, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii Publice.
• Personalul medical cu studii superioare şi medii necesar, aparatura de specialitate, materialele sanitare
consumabile, dotări şi condiţii pentru buna funcţionare a acestor structuri, se asigură de către
angajator potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii Publice.
• Exercitarea atribuţiilor de serviciu ale personalului medical şi mediu sanitar se efectuează în
conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii Publice.
• Asigurarea supravegherii expunerii profesionale este responsabilitatea angajatorului şi se realizează
prin cabinetele medicale de medicina muncii înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale de la
nivelul autorităţilor de sănătate publică.
• Pentru asigurarea atribuţiilor ce revin structurilor medicale de medicina muncii, angajatorii vor lua
următoarele măsuri:
a) angajarea personalului numai după un examen medical prealabil, cu confirmarea scrisă a
medicului de medicina muncii că locul de muncă sau meseria propusă nu este contraindicată din
punct de vedere medical viitorului angajat;
b) programarea, cu acordul personalului medical, a controlului medical periodic al angajaţilor, potrivit
reglementărilor tehnice ale Ministerului Sănătăţii Publice, şi urmărirea efectuării integrale a
acestuia;
c) respectarea recomandărilor medicale rezultate în urma examenelor la angajare, a controalelor
medicale de adaptare şi periodice şi a examenului medical la reluarea activităţii.
• Angajatorii nu au dreptul să intervină prin nici un mijloc în influenţarea activităţii medicale, a
conţinutului acesteia, a concluziilor şi măsurilor medicale stabilite.
• Activitatea de medicina muncii la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este coordonată şi
monitorizată de către Autorităţile de sănătate publică, prin compartimentele de medicina muncii, care
vor organiza periodic analiza activităţii serviciilor medicale de medicina muncii.
• Institutele de Sănătate Publică asigură asistenţă şi îndrumare tehnică de medicina muncii în zonele
arondate.

3 ATRIBUŢIILE MEDICULUI DE MEDICINĂ A MUNCII (legea 418/2004):

□ identifică factorii de risc şi participă la acţiunile de evaluare a acestora
□ supraveghează sănătatea angajaţilor în relaţie cu situaţia de muncă reală, cu expunerea
profesională la riscuri
□ asigură corespondenţa dintre capacităţile psihofiziologice ale executantului şi cerinţele
activităţii profesionale
□ organizează primul ajutor şi tratamentul de urgenţă, pentru situaţii de urgenţe, incidente,
avarii, cataclisme
□ are un rol important în expertiza şi recuperarea capacităţii de muncă
□ în cadrul CSSM, participă la stabilirea programelor de sănătate la locul de muncă
□ asigură managementul serviciilor medicale de medicină a muncii
□ are atribuţii de coordonare în cadrul unui serviciu medical de medicină a muncii
□ participă la educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii
□ întocmeşte rapoarte către angajator, angajaţi şi autorităţile competente
□ contribuie la cunoaşterea ştiinţifică în domeniul sănătăţii în muncă

4. ALTE ELEMENTE LEGISLATIVE

• Legea 95 / 2006 privind reforma în sănătate stabileşte, între altele:
- în cadrul titlului I, Sănătatea publică:
> principiile asistenţei de sănătate publică
> activităţile sistemului de sănătate publică
> organizarea şi funcţionarea inspecţiei sanitare de stat
> principiile asistenţei medicale profilactice şi curative
 > obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
- în cadrul titlului II, Programele naţionale de sănătate publică (între care există şi programe privind
sănătatea profesională)
- în cadrul titlului IV, Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim- ajutor calificat.
Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt:
> responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică
> focalizarea pe grupuri populaţionale şi prevenirea primară
> preocuparea pentru determinanţii stării de sănătate: sociali, de mediu,
comportamentali, servicii de sănătate
> abordarea multidisciplinară şi intersectorială
> parteneriat activ cu populaţia şi autorităţile publice centrale şi locale
> decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existentela momentul respectiv în condiţii
specifice, decizii fundamentate pe principiul precauţiei
> descentralizarea sistemului de sănătate publică
> existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.

Ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE

are ca atribuţii, între altele:
□ protecţia sănătăţii în relaţie cu condiţiile de muncă
□ avizarea şi controlul activităţii de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus
profesional
□ elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative în ceea ce priveşte:
-calitatea mediului de muncă şi sănătatea în muncă -evaluarea
factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei -calitatea principalilor
factori de mediu -monitorizarea stării de sănătate -promovarea
sănătăţii

• Atribuţiile SERVICIULUI / BIROULUI DE SUPRAVEGHERE Şl CONTROL AL

BOLILOR PROFESIONALE din AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ:
> realizează registrul de evidenţă a BP la nivel teritorial, efectuând cecetarea şi
documentareacazurilor suspecte de boală, declararea şi înregistrarea BP; selectează cazurile şi
transmite fişe BP2/rapoarte partenerilor instituţionali, conform prevederilor legale
> înregistrează cazurile de BLP şi indicii de morbiditate profesională cu incapacitate
temporaraă de muncă
> realizează expertize în domeniul sănătăţii profesionale (ocupaţionale)
> centralizează şi analizează situaţia angajaţilor expuşi la noxe din teritoriu
> asigură organizarea activităţilor de colectare şi raportare a datelor necesare identificării
problemelor de sănătate profesională şi a operatorilor specializaţi în intervenţii eficiente din
piaţa de servicii medicale de medicina muncii
> participă cu rapoarte la elaborarea sintezelor naţionale privind sănătatea în relaţie cu mediul
profesional
> derulează studii multidisciplinare asupra problemelor de sănătate - mediu - securitate în
teritoriul dat
> organizează acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale şi de promovare a
sănătăţii în muncă
> evaluează aplicarea normelor la locul de muncă pentru pentru supravegherea gravidelor cu risc
maternal
> participă la implementarea programelor privind protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor
asociate factorilor de risc profesionali
> coordonează activitatea structurilor medicale de medicină a muncii din teritoriu şi
urmăreşte aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor de medicina muncii
> stochează datele medicale de la angajatorii aflaţi în procedură de faliment
> participă la aplicarea legislaţiei privind încadrarea locurilor de muncă în condiţii
 deosebite şi speciale
> efectuează, la cererea terţilor, evaluarea factorilor de risc profesional
> evaluează aplicarea normelor privind asigurarea supravegherii medicale a personalului expus
profesional, în concordanţă cu prevederile legale şi cu riscurile profesionale
> elaborează referatele de evaluare a unităţilor / activităţilor supuse avizării / autorizării sanitare
> participă la elaborarea şi execuţia planurilor de acţiuni privind implementarea în plan
judeţean a acquisului comunitar în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă

• Legea 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii stabileşte

atribuţiile inspectorului de muncă:
□ acordă / retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii în muncă
□ controlează certificarea produselor, maşinilor, utilajelor, echipamentelor de protecţie
□ coordonează instruirea şi formarea angajaţilor şi urmăreşte formarea specialiştilor
□ participă la cercetarea unor AM
□ controlează aplicarea prevederilor legale referitoare la SSM
□ colaborează la elaborarea programelor de prevenire a RP şi controlează realizarea acestora
□ efectuează / solicită măsurători şi determinări
□ dispune sistarea activităţilor în cazuri...