Dezunirea din Regalul României

Regele Carol I cu nepotul său Ferdinand, și cu strănepotul său, Carol

Alexandru Ioan Cuza

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia (sau Țara Românească),
acceptată ca structură federativă de Marile Puteri în urma Convenției de la Paris din 1858, și apoi cimentată
după alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a unionistului Alexandru Ioan Cuza.[73][74][75] După ce a
efectuat numeroase reforme care au pus bazele modernizării statului, el a fost obligat în anul 1866, de către o
largă coaliție a partidelor vremii, denumită și "Monstruoasa Coaliție", să abdice și să părăsească țara.[76] Unirea a
fost o vreme în pericol, dar oamenii politici ai vremii au reușit să-l aducă pe tronul princiar pe Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen, care a acceptat Constituția și a depus jurământul la 10 mai 1866. 11 ani mai târziu,
în 1877, tot la 10 mai, România și-a proclamat independența, pe care a obținut-o pe câmpul de luptă, iar
în 1881, în aceeași zi a anului, Carol a fost încoronat ca rege al României.[77] În 1913, România a intrat în Al
Doilea Război Balcanic împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obținut Cadrilaterul.[78][79][80] În anul 1914, regele
Carol I moare, iar nepotul său, Ferdinand I, îl va succede la tron.[76]
În 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.[81] Deși forțele române nu s-au descurcat
bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, Imperiul Austriac și Imperiul Rus s-au dezintegrat;
Adunarea Națională în Transilvania, și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România,
[82]
 iar Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați suverani ai tuturor românilor, la Alba Iulia, pe 15
octombrie 1922.[83] Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamațiile de unire în conformitate cu dreptul la
autodeterminare stabilit de Declarația celor 14 puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson.[84]
După ce plecase din țară și renunțase la succesiunea tronului în 1925, Carol al II-lea a revenit, în 1930,
și a uzurpat tronul fiului său; influențat de cercul de apropiați, denumit de istorici „Camarila regală”, a subminat
treptat sistemul democratic, iar în 1938 și-a asumat puteri dictatoriale. Deși era de orientare pro-occidentală (în
special anglofilă), Carol a încercat să împăciuiască forțele extremiste centrifuge prin numirea unor guverne
naționaliste care au luat măsuri antisemite, cum ar fi guvernul Goga-Cuza și cel condus de patriarhul
ortodox Miron Cristea.
În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, România a acceptat în iunie 1940 pierderea Basarabiei,
Bucovinei de Nord și Ținutului Herța în favoarea URSS. Necunoscând detaliile pactului sovieto-german, Carol a
încercat să obțină o alianță cu Germania Nazistă, și l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri pe Ion Gigurtu,
care a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită și fascist-totalitară. [85][86][87] Între 4
iulie și 4 septembrie 1940, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat
la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală
a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj.[88][89]
[90]
 Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu Ungariei, conțineau importante resurse
naturale, inclusiv mine de aur.[91] Ion Gigurtu a început și negocierile de cedare a 8000 km2 din Dobrogea de sud
în favoarea Bulgariei,[92] negocieri întrerupte de Antonescu prin acceptarea necondiționată a cesiunii teritoriale. [93]
Față de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulțumirea opiniei publice și protestele
liderilor politici, regele Carol al II-lea a suspendat Constituția României din 1938 și l-a numit prim-ministru
pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, a cerut regelui să abdice în favoarea fiului
său, Mihai. Apoi, Antonescu și-a asumat puteri dictatoriale și a devenit președinte al consiliului de miniștri,
autointitulându-se „Conducător” al statului. În 1941, ca aliat al Germaniei, România intră în Al Doilea Război
Mondial, declarând război Uniunii Sovietice.[94][95]