UNIVERSITATEA ANDREI ȘAGUNA CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE COMPORTAMENTALE ȘI

JURIDICE
SPECIALIZARE: PSIHOLOGIE
DISCIPLINA: DEVIANȚĂ ȘI DELINCVENȚĂ JUVENILĂ

ABSENTEISMUL ȘCOLAR

COORDONATOR: STUDENT:
Conf. Univ. Dr MIHAELA STERIAN MENAI PAULA

1
 Termenul de delincvenţă juvenilă, conform unor autori, înseamnă: „orice act care
încalcă exigenţele de conformism impuse de către adulţi minorilor şi tinerilor.1” În aria
delincvenței juvenile intră o serie de delicte la modul general precum furtul, violul, violența
fizică, dar și comportamente deviante specifice vârstei , precum absenteismul școlar, fuga de
acasă, abandonul școlar, consumul de alcool și fumatul, consumul de droguri.

Una dintre cele mai importante funcţii ale familiei reprezintă educarea şi
formarea tinerilor pentru a le facilita integrarea în viaţa şi activitatea socială. Alte funcții ale
cadrului famialial sunt : economică, solidaritate , sexuală și reproductivă. În grupul familial,
părinţii, direct sau indirect, exercită influenţe educaţional-formative ale propriilor copii.
Există familii normale și disfuncționale ( monoparentale, violență domestică, alcoolism,
consum de droguri). În cadrul familiilor normale se observă o bună interacţiune atât între
membrii familiei, cât şi în interacțiunea acestora cu ceilalți în societate, familia normală
constituind exemplul familiei demne de urmat. Importantă pentru evoluția ulterioară a
copilului este şi respectarea unor reguli ale educației în familie exprimate sub forma unor
exigențe adresate părintelui: să dea copilului simțul de securitate; să dea copilului simțul că
este dorit şi iubit; să evite amenințarea, frica, pedeapsa; copilul să fie obișnuit cu
independența şi să îşi asume responsabilități; să rămână calmi în fața manifestărilor
instinctului la copil; să fie cât se poate de tolerant, ca să evite conflictele; să evite să îl facă pe
copil să se simtă inferior; să respecte sentimentele şi dorințele copilului, chiar dacă nu
corespund propriilor sale norme; să răspundă sincer și cât mai aproape de adevăr la întrebările
pe care copiii le pot adresa; să se intereseze de ceea ce face copilul; să trateze dificultățile
copilului fără să îl considere anormal.
Majoritatea studiilor de specialitate care analizează incidența familiei asupra devianței
şcolare a copilului pun un accent deosebit pe relația de cooperare ce trebuie instituită între
familie şi şcoală. Din această perspectivă se consideră că atitudinea părinților față de şcoală
este o variabilă importantă a adaptării şcolare a copiilor, în special pe parcursul anilor de
şcoală de început sau de final de ciclu şcolar, când acționează o serie de presiuni suplimentare
date de adaptarea fie la un colectiv nou, fie la un program intensiv de instrucție.

Indiferent de forma de manifestare, conduitele de devianță şcolară trag un semnal de

alarmă în privința faptului că elevul deviant caută să atragă atenția, caută să dobândească un

1
Rădulescu, M., S., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999

2
anumit statut, că probabil vrea să se răzbune sau să-şi compenseze o frustrare,mai indică o
inadaptare ce îşi are originea fie în personalitatea deviantului, fie în mediul familiei sau la
școală.

Educația este privită ca o funcție vitală în dezvoltarea societății și a individului. Școala

este percepută ca fiind factorul cheie al acestei dezvoltări. În calea acestui factor stau
abandonul și absenteismul școlar, aceste fenomene fiind intercorelate. Absenteismul școlar
pare a fi un fel de agresiune pasivă împotriva școlii. Conform Dicționarul Enciclopedic
Ilustrat absenteismul reprezintă lipsa frecventă a unei ființe dintr-un loc unde ar fi trebuit să
fie2.

În privința absenteismului școlar cel mai important este mediul familial, modul în care
părinții iau măsuri , modul în care aceștia le explică copiilor importanța școlii, dar și perioada
pre-adolescenței și a adolescenței, perioadă marcată de imitarea comportamentului
covârstnicilor și de dorința de integrare în grupuri,ʺ necesitateaʺ de a fi ca ceilalți. Mediul
familial se referă la tipul de familie, copiii care provin din familii numeroase și cu venituri
sub medie, cei din mediul rural, cei care au familii dezorganizate ( părinți alcoolici, părinți
dependenți de substanțe stupefiante, violență domestică, divorțuri) , sunt mai predispuși atât la
absenteimul școlar , cât și la abandonul școlar. Printre factori se mai numără și lipsa de
preocupare a cadrelor didactice de a stimula interesul pentru școală și învățătură, insuficienta
pregătire profesională și psiho-pedagogică a unor cadre didactice. Un alt factor important este
IQ –ul. Cercetările arată că absenteismul școlar este mai frecvent în rândul copiilor cu un IQ
mai scăzut și cu note mai mici. 3

Absenteismul școlar, cauzele acestuia și modalități de prevenire a absenteismului sunt

preocupări tot mai de actualitate în cadrul școlilor și în cadrul familial al copiilor.
Absenteismul școlar are efecte negative asupra rezultatelor școlare și asupra dezvoltării
morale adecvate a copiilor, ducând la abandonul școlar. Acest fenomen este de actualitate ,
pentru că a luat amploare. Studiile și cercetările de specialitate privind absenteismul arată că
63 % dintre cei investigați consideră că sunt încurajați în cea mai mare măsură de către colegi
pentru a chiuli, iar 37% consideră că sunt încurajați foarte mult și de către prieteni 4.

2
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/287-301.pdf

3
155-162_4.pdf
, pp 3
4
Dialoguri didactice, 2014, pp 33

3
 Tendința de a fi în acord cu grupul, de a fi rebel, este specifică vârstei. 30% dintre
copiii investigați susțin că nu vor să chiulească, dar nu vor să fie ironizați de către ceilalți .

O altă cercetare arată faptul că frica de sancțiuni, frica de conflicte cu colegii, lipsa
interesului față de școală și indiferența părinților sunt factori determinanți în absenteismul
școlar astfel:

-25% -frica de sancțiuni;

-13% -frica de conflicte cu colegii;

-16% -lipsa interesului față de școală;

-46%- indiferența părinților.

Acest studiu arată că implicarea părinților, ar diminua absenteismul școlar.

Există un tipar după care copiii absentează, în afara tendinței de a fi egal cu

covârstnicii, aceștia chiulesc mai des de la materiile prea grele sau prea ușoare, de la materiile
la care profesorii le dau prea mult de învățat. Și doar 62% dintre cei supuși cercetării, susțin
că își iau lecțiile de la colegi.

Efectele absenteismului sunt de natură complexă, ducând la conflicte cu părinții, cu

grupul de prieteni, insuccese sau eșecuri școlare și la pierderi din sistemul de cunoștințe.
Toate acestea ducând la abandonul școlar. O atenție sporită necesită relația dintre
absenteismul și abandonul școlar cu stima de sine a elevilor. Multe dintre cercetări arată că
elevii cu stima de sine scăzută, se implică cu reticență în activități, renunță mai repede dacă
este dificil, suferă mai mult de procastinare5.

Absenteismul elevului de azi, poate fi marginalizarea cetățeanului de mâine. Privit ca

un fenomen în ascensiune, absenteismul poate fi diminuat prin activități școlare și
extrașcolare prin activități care să-i ajute pe copii să se integreze în colectivul clasei, să
realizeze munca în echipă, să învețe să comunice eficient, să devină mai responsabili, să fie
valorizați de către cadrele didactice și de către colegi, să primească diplome, dar și printr-o
relație mai strînsă între profesor-părinte și școală-familie. În acest fel, elevii își recapătă
încrederea în sine , manifestând un interes mai crescut pentru școală, își implică părinții în
activitățile pe care le desfășoară în cadrul și în afara școlii, capătă încredere în profesori.
Faptul că multe școli sunt dotate cu cabinet psihologic, având psihologi școlari , ajută la

5
.https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/68-70_9.pdf

4
diminuarea fenomenelor și a comportamntelor nedorite din cadrul acestor instituții. Astfel ,
construind o relație bună atât cu profesorii, cât și cu părinții, copiii au curajul să ceară ajutor
atunci când au nevoie.

Școala trebuie privită ca o oportunitate de a crește nu doar din punct de vedere al

cunoștințelor dobândite, ci și din punct de vedere al dezvoltării personalității, prin activitățile
pe care le desfășoară și care le dezvoltă imaginația, creativitatea, spiritul de echipă, calitatea
de lider, gândirea flexibilă și gândirea critică , dorința de afirmare.

În concluzie, multe dintre manifestările de devianță şcolară nu vor putea fi diminuate

dacă nu se vor lua măsuri incipiente încă din mediul familial, la nivelul comunității şi chiar la
nivelul întregii societăți. În plus, colaborarea mai intensă dintre şcoală, familie şi comunitate
vor spori eficiența măsurilor de diminuare adoptate atât în şcoală, cât şi în afara acesteia.

Măsurile luate în şcoală (supravegherea mai strictă a elevilor cu comportament

deviant, angajarea unui personal auxiliar pentru supravegherea conduitei elevilor, aplicarea
unor sancțiuni mai severe celor care încalcă în mod regulat exigențele regulamentului şcolar
etc.) nu vor avea eficiență maximă dacă nu vor fi coroborate cu alte măsuri de diminuare a
devianței luate la nivelul comunității.6

6
Devianta_scolara.pdf
, pp 47

5
BIBLIOGRAFIE:

1. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/p-145-147.pdf
2. 68-70_9.pdf (idsi.md)

3. Rădulescu, M., S., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1999
4. .https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/68-70_9.pdf

155-162_4.pdf
5.

Devianta_scolara.pdf
6.