E o zi de naștere pentru poporul român creștinesc.

E o zi și de naștere, și
de înviere.

E o zi de naștere, pentru că Sf. Apostol Andrei, este cel care, ducând

Evanghelia Domnului Hristos pe tărâmurile țării noastre, în acest colț de
lume locuit atunci de strămoșii noștri, de daci și de romani, acolo, al
marginea mării, a venit Sf. Apostol Andrei să arunce sămânța
Evangheliei. Și iată că această sămânță a rodit. Și rodirea se cheamă
poporul român, creștin și ortodox. Noi suntem rodirea acelei semințe
care s-a pus în urmă cu 2000 de ani. Și nu de către oricine, ci de către un
apostol al Domnului nostru Iisus Hristos, de către marele apostol și
mucenic Andrei, căruia îi prăznuim sacrificiul pe cruce în 30 noiembrie,
din dragoste pentru Dumnezeu. Dragostea lui Iisus Hristos a venit la
strămoșii noștri prin Sfântul Apostol Andrei pe pământ românesc, acum
2000 de ani.
Se naște acum poporul român, ca unul dintre puținele popoare din lume,
se naște creștin, ca popor al lui Dumnezeu, prin predica Sf. Ap. Andrei.
Vedem că această sămânță s-a făcut pom și și-a ridicat ramurile dincolo
de acel spațiu de la marginea Mării Negre, ci de-o parte și de alta a
munților Carpați. Suntem un popor creștin, care stă pe mărturia
apostolilor.
Sfântul Apostol Andrei, fratele lui Simon-Petru, este primul apostol pe
care l-a chemat Iisus în preajma sa, în ceata apostolilor, a celor 12
apostoli. Era pescar, la fel ca și Petru, fratele său, iar Evangheliile nu
consemnează decât câteva cuvinte ale Sf. Ap. Andrei, cele adresate
fratelui său, Petru: am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește Hristos).
Cuvinte puține, dar esențiale, care cuprind în ele totul.
Cei doi frați aveau să mai fie o dată chemați de către Domnul, după
Înviere, de data aceasta la apostolat. Apostolii au fost trimiși, în puterea
Duhului Sfânt, după cuvintele lui Iisus: Mi S-a dat toată puterea în cer și
pe pământ. Drept aceea vă spun, mergeți la toate popoarele, precum M-a
trimis pe mine Tatăl să vă aduc vestea că iubirea e mai tare decât
moartea. Că aceasta arată Învierea. Această veste, pe care M-a trimis
Tatăl să v-o arăt, în viața și în trupul meu, taina Învierii, această taină a
iubirii, mergeți și o vestiți la toate națiunile pământului. Și Sfântul Ap.
Andrei și-a făcut din plin datoria.
Sfântul Ap. Andrei, după ce face călătoria aceasta mare, în jurul Mării
Negre, vestind pe Iisus Hristos, se întoarce pe teritoriul Greciei de astăzi
și moare ca martir în orașul Patras, unde se și păstrează parte din
moaștele sale.

Suntem așadar la ceas de naștere duhovnicească din Iisus Hristos.

Mai avem însă un alt Andrei. Noi, cei din această parte de țară, din
Transilvania, îl avem pe un alt nou apostol al nostru, al românilor din
modernitate, pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul
Transilvaniei.

Noi existăm aici, în acest fel, datorită lui. Dacă nu ar fi fost el și harul lui
Dumnezeu care a lucrat în el, noi am fi fost orientați cu fața spre alte
credințe. Am rămas, însă, în credința Apostolului Andrei, ca ortodocși.
Dacă noi am rămas astăzi ortodocși, românii din această parte de țară, i
se datorează acestui mare bărbat, conducător și ierarh Andrei Șaguna.
El a înviat Ortodoxia în acest colț de lume.
Se naște la 20 decembrie 1808 în orașul Mișcolț din Ungaria, purtând la
botez numele de Anastasiu, după numele mamei sale, Anastasia.
Începe școala în orașul natal, Mișcolț, apoi studiază filosofia și dreptul la
Universitatea din Pesta, iar mai apoi, Seminarul ortodox de la Vârșeț, în
Serbia de astăzi. Cunoștea limbile română (inclusiv dialectul aromân),
maghiară, germană, sârbă, greacă, latină și slavonă.
În 1833 intră ca viețuitor în Mânăstirea sârbească Hopovo, primind la
călugărie numele de Andrei. Devine profesor la Seminar, și ocupă
succesiv câteva funcții administrative în cadrul eparhiei de Vârșeț,
ieromonah, consilier mitropolitan și apoi stareț la Hopovo și la Covil.
În 15 iunie 1846 este ales vicar general al eparhiei Ardealului, cu Sediul
la Sibiu.
La 2 decembrie 1847 este ales episcop, fiind hirotonit la 18 aprilie 1848
la Carloviț.
Chiar în ziua hirotonirii pleacă spre Sibiu, unde începuse deja revoluția
românească de la 1848.
S-a implicat direct şi cu multă dăruire în toate acţiunile care urmăreau
„emanciparea” românilor, pe primul loc fiind recunoaşterea lor ca
„naţiune” egală în drepturi cu maghiarii, saşii şi secuii şi desfiinţarea
iobăgiei. A fost o copreşedinte al Adunării naţionale româneşti de la Blaj
din 3/15 mai 1848
În acelaşi timp, Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani,
pentru ieşirea Bisericii româneşti din Ardeal de sub jurisdicţia
Mitropoliei sârbeşti de la Carloviţ, sub care a fost aşezată în mod abuziv
de Curtea imperială de la Viena. Lupta lui a fost încununată de izbândă
în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a
Ardealului (desfiinţată în 1701 de autorităţile de stat de atunci), iar
Andrei Şaguna a devenit arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al
românilor din Ardeal, Banat şi „părţile de vest” (Crişana). El a întocmit
apoi o lege de organizare, cunoscută sub numele de Statutul organic,
aprobată de un Congres naţional-bisericesc în anul 1868, prin care se
prevedea autonomia Bisericii sale faţă de stat, dar şi participarea laicilor
la conducerea vieţii bisericeşti, în probleme administrative şi economice.
Mitropolitul Andrei a fost un adevărat „ctitor” al culturii româneşti din
Ardeal, un adevărat „ministru al culturii şi învăţământului”. El a
reorganizat vechea şcoală teologică de la Sibiu (existentă din 1786) ca
un Institut teologic-pedagogic, cu două „secţiuni”, în care se pregăteau
viitorii preoţi, dar şi învăţătorii celor aproximativ 800 de şcoli primare
din Ardeal, îndrumate de Biserică (mai mult de jumătate fiind înfiinţate
în timpul lui Şaguna). Tot el (împreună cu protopopul Ion Popasu) a
întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Braşov (actualul Colegiu „Andrei
Şaguna”), un Gimnaziu la Brad, în jud. Hunedoara, o şcoală „reală-
comercială” în Braşov, a iniţiat cursuri pentru neştiutorii de carte în
fiecare parohie. La Sibiu a înfiinţat o „tipografie diecezană”, în 1850, în
care s-a tipărit ziarul „Telegraful Român” (din ianuarie 1853 până azi, în
mod neîntrerupt), „Calendarul” eparhial (numit azi „Îndrumătorul
bisericesc”, din 1852 până azi), o serie de manuale pentru şcolile
primare, dar şi manuale pentru învăţământul teologic (unele scrise de el
însuşi), toate cărţile de slujbă, unele în mai multe ediţii, o nouă ediţie a
Bibliei, în 1856-1858 şi multe altele. Tot Şaguna a fost acela care a
obţinut acordul autorităţilor pentru înfiinţarea Asociaţiunii transilvane
pentru literatura şi cultura poporului român (Astra).
Sub raport economic, trebuie să spunem că el a cumpărat actuala
reşedinţă mitropolitană din Sibiu şi câteva clădiri din apropiere pentru
Institutul teologic-pedagogic şi alte imobile. Tot el a ctitorit biserica din
Guşteriţa (azi cartier al Sibiului) şi a îndemnat preoţii şi credincioşii să
contribuie cu bani şi braţele la ridicarea unor biserici şi clădiri şcolare.
Intenţiona să zidească o catedrală în Sibiu, dar nu a reuşit să strângă
banii necesari pentru începerea lucrărilor, De aceea, slujea în „biserica
din groapă” şi apoi în „biserica grecească” din „cetate”, pe locul actualei
catedrale.
A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica
mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuţi prin testament, fiind
prohodit de un singur preot, „fără predică şi fără pompă”