Evolutia tiparului în Ţările Române a avut loc la numai şase decenii de

la invenţia lui Gutenberg. Trecând la reorganizarea vieţii religioase, domnitorul Radu cel
Mare l-a chemat pe iscusitul tipograf sârb Macarie să tipărească documente bisericeşti
în limba slavonă. El îşi făcuse ucenicia la Veneţia, un cunoscut centru tipografic al
vremii, după care a condus din 1493 tiparniţa de la Cetinje[1] (Muntenegru). La scurt
timp după ocuparea ţării de către turci, Macarie şi-a încetat activitatea. Sosit mai târziu
în Ţara Românească, el şi-a instalat tipografia la mănăstirea Dealu, unde
în 1508 scoate Liturghierul, prima carte tipărită din Ţările Române.

 1508 - A apărut prima carte tipărită în Ţara Românească din iniţiativa

domnitorului Radu cel Mare.
 1512 - 1517 Neagoe Basarab a cititorit biserica de la Curtea de Argeş
 1518 - 1521 Au fost redactate Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul
său Teodosie, cea mai importantă operă a literaturii române în limba slavonă.
 1537 - A fost terminată pictura murală care decorează biserica mănăstirii
Moldoviţa, ctitorită de Petru Rareş.
 1542 - Macarie, episcopul oraşului Roman, a terminat într-o primă
variantă Cronica Moldovei de la moartea lui Ştefan cel Mare. El a fost primul care a
urmărit să dea o formă literară operei istorice.
 1582 - 1584 A fost construită Mănăstirea Suceviţa, ctitorie a boierilor Movileşti.

adevărată artă a caligrafiei şi a picturii în miniatură, făcând din carte un obiect de artă,
împodobit cu imagini pe fond de aur, cu iniţiale împletite cu motive florale, îmbrăcat
frumos în piele sau ferecat în argint. Deşi nu au renunţat la aspectul estetic, (cum arată eleganţa
primelor ediţii „aldine” produse la celebra tipografie veneţiană a lui Aldo Manuzio),
tipografii au dezvoltat o altă concepţie asupra cărţii, considerată un produs destinat unei
difuzări cât mai largi. Nu întâmplător în secolul al XVI-lea se manifestă în Occident
aceste fenomene strâns legate între ele: răspândirea tiparului în toată Europa, apariţia
(1517) şi dezvoltarea vertiginoasă a protestantismului, alfabetizarea populaţiei în ţările
nordice şi formarea limbilor naţionale. După secole de monopol al limbii latine în
Biserica şi în cultura occidentală, traducerea Bibliei în limba germană de către Luther a
stat la baza formării literare a acestei limbi. Vom vedea că primele traduceri în limba
română tipărite de diaconul Coresi sunt produse în Transilvania, la Braşov, unde acesta
a găsit un teren propice pentru difuzarea cărţii în limba română, în contextul în care
doar greaca şi slavona erau limbile de cultură în lumea ortodoxă.
Primele cărţi liturgice ortodoxe au fost tipărite la sfârşitul secolului al XV-lea la Cracovia,
capitala de atunci a Poloniei şi la Cetinje, în Muntenegru, în limba slavonă. Tipografia
de la Cetinje a fost adusă în Muntenegru de la Veneţia – unul din cele mai mari centre
de producţie a cărţii din Europa – de către un principe ortodox, Gheorghe Cernoevici,
care i-a dat-o în grijă unui călugăr cărturar, Macarie. Fiind însă Muntenegrul ocupat de
oştile otomane, ieromonahul Macarie a venit în Ţara Românească, unde domnea Radu
Vodă cel Mare (1495-1508). Păstrându-şi autonomia faţă de Imperiul Otoman, Ţara
Românească a putut juca un rol de sprijin pentru Biserica de la sud de Dunăre, inclusiv
în ceea ce priveşte difuzarea de carte bisericească, rol ce s-a confirmat de-a lungul
secolelor de stăpânire otomană. În fruntea Bisericii se afla acum mitropolitul de neam
sârb Maxim Brancovici şi el fugar din pricina turcilor, care a susţinut instalarea
tipografiei la Mănăstirea Dealu, frumoasa ctitorie a lui Radu cel Mare, în apropiere de
capitala domnească de la Târgovişte. Primele tipărituri au fost în limba slavonă, având o
deosebită importanţă pentru toţi ortodocşii care foloseau limba slavonă în cult. Dintre
ele amintim un Liturghier, prima ediţie tipărită a acestei cărţi în lumea ortodoxă, un
adevărat model pentru ediţiile viitoare. Apoi, în primul an al domniei lui Neagoe Basarab
(1512), s-a tipărit un Tetraevanghel. Domn luminat, iubitor de Biserică şi de învăţătură,
Neagoe Basarab a înţeles importanţa tipăririi Scripturii şi s-a implicat personal în
această operă. Iată câteva rânduri din cuvântul domnitorului scris la sfârşitul acestei
cărţi (traduse din slavonă):
„Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple
Biserica Sa cu cărţi sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea şi eu, întru Hristos
Dumnezeu binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitul şi domn însuşi stăpânitor Io
Basarab /.../ am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu
ajutorul Sfântului Duh şi cu dragostea către sfintele Biserici /.../. Rog deci pe cei tineri,
pe cei vârstnici şi pe cei bătrâni, care veţi citi sau veţi scrie, pentru dragostea lui Hristos,
să îndreptaţi iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne
binecuvântaţi, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin
care sunt toate, şi pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace şi milă, iar
dincolo să ne bucurăm de lumină şi fericire.”
Tipărirea de carte s-a reluat în timpul domniei lui Radu Paisie (1535-1545), tot la
iniţiativa unui sârb în exil, logofătul Dimitrie Liubavici. Acesta învăţase meşteşugul
tiparului la Veneţia şi, întorcându-se în Serbia, dorea să pună acest meşteşug în slujba
ortodoxiei. Însă împrejurările vitrege din Serbia cotropită de otomani l-au făcut şi pe el
să treacă la nord de Dunăre, luând cu sine mult preţuita tipografie veneţiană. Astfel s-au
tipărit în continuare cărţi deosebit de folositoare pentru viaţa Bisericii, printre care o
primă Pravilă (carte de legi bisericeşti) şi un Apostol (1547).
În aceeaşi perioadă, primele cărţi în limba română s-au tipărit în Transilvania, la Sibiu,
de către Filip Moldoveanul (zis şi Filip Maler sau Pictorul), angajat al magistratului din
Sibiu ca pisar (scrib), care a folosit pentru prima dată la noi gravura ilustrată, cu multă
măiestrie. De la el ne-a rămas prima carte bilingvă, unTetraevangheliar slavo-român
(1551-1553).
Însă cel care a jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii române în Biserica noastră
este diaconul Coresi. Originar din Târgovişte, el a învăţat arta tipografică de la Dimitrie
Liubavici şi s-a stabilit apoi la Braşov, unde timp de mai bine de 20 de ani (1556-1581) a
publicat o serie de cărţi bisericeşti destinate tuturor românilor din cele trei ţări. El şi-a
desfăşurat însă activitatea într-un context istoric marcat de răspândirea
protestantismului în Transilvania, unele din publicaţiile sale purtând amprenta
calvinismului (Tâlcul Evangheliei, 1567). Însuşi genul de carte pedagogică numită
„catehism” este străin de tradiţia ortodoxă, fiind introdus de Luther (Micul catehism,
1529), dar a fost adoptat de catolici şi de ortodocşi tocmai pentru a face faţă difuzării
cărţilor protestante (lucrarea se numea Întrebare creştinească, 1560, un catehism
ortodox publicat de Coresi cu binecuvântarea episcopului Sava). Pe de altă parte,
tocmai răspândirea protestantismului a dat în toată Europa un impuls traducerii textelor
sfinte în limbile naţionale, ceea ce s-a resimţit şi în Transilvania. Cea mai mare parte a
cărţilor au fost însă cu conţinut ortodox, spre întărirea preoţilor transilvăneni
(Tetraevanghel românesc, Apostol, Psaltire, Liturghier). Cea mai importantă dintre
acestea este Evanghelia cu învăţătură sau Cazania (1581), care cuprindea tâlcuirea
Evangheliilor de peste an. În prefaţă se arăta că traducerea în română s-a făcut după
un manuscris slavon provenit de la mitropolitul Ţării Româneşti, de la care „cu multă
rugăciune cerşutu-am” şi conţinea omiliile Patriarhului Constantinopolului Ioan Calecas
(1334-1347). Este un exemplu de carte pur ortodoxă în limba română, rod al colaborării
transilvano-muntene.
Dincolo de vicisitudinile vremii, opera lui Coresi apare fundamentală în istoria noastră,
nu numai în ce priveşte Biserica dar şi prin rolul jucat în formarea şi unificarea limbii
române literare, premisă a constituirii poporului român. Iată cum apărea
rugăciunea Tatăl nostru în cartea „Întrebare creştinească”:
„Tatăl nostru ce eşti în ceri, sfinţească-se numele tău, să vie împărăţia ta, fie voia ta,
cum în ceri, aşa şi pe pământ. Pita noastră săţioasă dă-ne noao astăzi, şi iartă noao
greşalele noastre, cum ertăm şi noi greşiţilor noştri şi nu ne duce în năpaste, ce ne
izbăveşte pre noi de hitleanu. Că a ta e împărăţia şi puterea şi slava în vecie, amin.”
Încheiem cu un pasaj dintr-o altă traducere foarte importantă, de data aceasta tipărită la
Orăştie, în Hunedoara, prin osteneala lui Şerban, fiul lui Coresi, conţinând primele două
cărţi ale Vechiului Testament (Palia de la Orăştie, 1582):
„26. Şi zise Dumnezeu, să facem omul pre chipul ce să fie aseamine noo, ce să
domnească pre peştii măriei şi dobitocului, paşirilor ceriului şi jivinilor şi a tot pământului
şi spre toţi viermii ce se trag pre pământ.
27. Şi Dumnezeu făcu pre om lui pre-obraz, pre-obraz lui Domnezeu făcu El; bărbat şi
muiare făcu El.
28. Şi Dumnezeu blagoslovi ei şi zise lor: creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împleţi pământul şi
biruiţi el şi domniţi pre păsările ceriului şi a tot fierelor ce se leagănă spre pământ”.
(Bâtia sau Facerea I, 26-28).”

Tiparul a aparut pentru prima oara in China si a fost folosit in Asia cu

mult timp inaintea lui Johann Gutenberg, renumit pentru contributia sa
remarcabile la tehnologia tiparului. Pana in secolele XII – XIII, in China
existau numeroase biblioteci ce contineau mii de carti tiparite. Cu
toate acestea, nu se stie sigur daca Gutenberg cunostea tehnicile
folosite in China sau le-a inventat independent. El a inventat un nou tip
de presa tipografica ce folosea, pentru prima data in Europa, litere
mobile. Ceea ce Gutenberg a facut reprezinta o reala imbunatatire a
presei fixe, care era deja utilizata si cu ajutorul careia a permis o
tiparire rapida a materialelor scrise.

In 1445, la Mainz, GutenberGutenberg tipareste fragment din “Cartea

Sibilelor”, mai precis o poezie o

germana din secolul XIV. Urmeaza sa tipareasca fragmente din

gramatica lui Aelius Donatus, un calendar astronomic in 1448, o bula
papala contra otomanilor si chiar formulare pentru indulgente in anul
1454 si lucrari de mici dimensiuni.

In 1448, Gutenberg se inhama la un proiect care, in final, se dovedeste

a fi prea mare pentru el. Începe sa imprumute bani pentru a cumpara
materialele necesare tiparirii cartii fundamentale a Crestinitatii,
Biblia. Deoarece tot nu facea fata cheltuielilor, in 1450 si 1452
imprumuta 800 de florini de la Johannes Fust, fratele primarului din
Mainz, acesta devenind si asociat in afacerea sa. Aproape de sfarsitul
marelui proiect, la finele anului 1455, Fust profita de faptul ca datoria
era scadenta si, fara sa faca nici un compromis, preia intreaga
afacere, si ajutat de Peter Schoffer, care fusese calfa lui Gutenberg,
tipareste, in august 1456, Biblia cu 42 de randuri.

Cel care a descoperit o noua metoda de a multiplica scrierea (nu

manual cum se facea pana la finele secolului XIV) a fost germanul
Johannes Gensfleisch, cunoscut si sub numele de Gutemberg. Din
pricina confruntarilor din orasul sau natal, Mainz, intre vechile familii
patriciene si breslele mestesugaresti in deplina ascensiune, a trebuit
sa se refugieze la Strasbourg, in anul 1428. Dupa moartea fratelui sau,
in 1444, Gutenberg s-a intors in Mainz, pentru a-si continua
experimentele orientate in directia tiparirii unor texte scrise.
Problema de fond cu care se confruntau tipografii pana atunci, si la
care Gutenberg incerca sa gaseasca o rezolvare, era matrita compacta
folosita pentru fiecare imprimare. Folosirea acestei matrite facea
imposibila corectarea erorilor, fiind necesara refacerea acesteia in
intregime, iar refolosirea ei la alte tipariri nici nu se putea lua in
calcul. Atunci Gutenberg a gasit solutia ideala, aceea de a folosi
caractere mobile, reprezentand fiecare cate o litera sau un semn
grafic. Aranjarea literelor in casete distincte facea culesul textului
relativ usor, problemele aparand doar la alinierea literelor si la
calcularea lungimii randurilor, astfel incat acestea sa fie incadrate
frumos si echilibrat in pagina.

Prima lucrare produsa in masa a fost Biblia in anul 1455.

Biblia cu 42 de randuri este considerata o bijuterie a artei tipografice,

cuprinzand 2 volume si un total de 741 de pagini cu aproximativ
2.500.000 de semne. Calitatea sa, aranjarea in pagina, si finetea cu
care a fost intocmita o fac sa rivalizeze cu cele mai pretentioase
manuscrise ale vremii.

Dupa aceasta experienta, Gutenberg nu a abandonat activitatea

tipografica, reusind intre 1458 si 1460 sa tipareasca pentru Konrad
Humery o noua editie a Bibliei (Biblia cu 36 de randuri) si un Catolicon,
care reproduce enciclopedia latina a lui Baldus de Janua din 1286.

Capitol 1:
Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (n. 1398 – d. 3 februarie, 1468) a fost un
metalurgist, bijutier şi tipograf german care s-a remarcat prin contribuţia sa la tehnologia tipăririi.

Este creditat cu crearea unui nou tip de presă tipografică şi a unor cerneluri pe bază de uleiuri.
Originea primelor prese ale lui Gutenberg este neclară, mai mulţi autori considerând presele sale
iniţiale drept adaptări ale preselor fixe deja existente în Europa, în combinaţie cu tehnologia de
tipărire cu caractere mobile din metal inventată în Coreea şi China.

Gutenberg s-a născut în oraşul german Mainz, fiul unui negustor numit Friele Gensfleisch zur Laden,
care a adoptat numele de familie "zum Gutenberg" după numele cartierului în care se mutase familia
sa. Gutenberg s-a născut într-o familie de patricieni bogaţi, care aveau o genealogie datată până în
secolul al treisprezecelea. Părinţii săi erau aurari şi băteau monedă.
 Johann Gutenberg. Pozdější portrét
nezachycuje věrnou podobu vynálezce

Date personale

Născut 1400[1][2][3]
Mainz, Sfântul Imperiu
Roman

Decedat 3 februarie 1468 (68 de

ani)
Mainz, Electoratul de
Mainz[*]

Părinţi Friele Gensfleisch zur

Laden[*][4]
Else Wirich[*][4]

Fraţi şi surori Friele Gensfleisch[*]

Else Vitztum[*][4]

Cetăţenie Germania

Ocupaţie tipograf, inventator

Activitate

Domiciliu Mainz

Alma mater University of Erfurt

Presa tipografică[modificare | modificare sursă]

Presa fixă în care foile de hârtie erau presate de blocuri de lemn în care fuseseră gravate textul
şi/sau ilustraţiile, a apărut pentru prima oară în China, şi a fost folosită în Asia de Est cu mult timp
înaintea lui Gutenberg. Până în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, numeroase biblioteci chineze
conţineau zeci de mii de cărţi tipărite. Primul sistem de tipărire cu caractere mobile din lume a fost
inventat de Bi Sheng. Coreenii şi chinezii cunoşteau tipărirea cu litere mobile, dar din cauza
complexităţii sistemului de scriere folosit, această metodă nu a fost atât de utilizată ca în Europa
Renaşterii.

Nu se ştie dacă Gutenberg cunoştea aceste tehnici sau le-a reinventat independent.

Gutenberg a introdus în mod sigur metode eficiente pentru producerea în masă a cărţilor, ducând la
o creştere masivă a numărului de texte scrise în Europa — în mare parte datorită popularităţii Bibliei
lui Gutenberg, prima sa lucrare produsă în masă, începând cu 23 februarie 1455. Totuşi Gutenberg
nu a avut talent la afaceri, şi nu a obţinut profituri substanţiale din invenţia sa.

Gutenberg a început experimentele cu tipografia din metal după ce s-a mutat din oraşul natal Mainz
la Strasburg (pe atunci oraş german, astăzi în Franţa) - în jurul anului 1430. Ştiind că tipărirea cu
blocuri de lemn implica mult timp şi cheltuială, deoarece fiecare matriţă, de mărimea unei pagini,
trebuia gravată de mână separat şi nu avea mare durabilitate, Gutenberg a tras concluzia că
blocurile metalice puteau fi produse mult mai repede, prin combinarea unor matriţe mici şi
refolosibile pentru fiecare literă în parte.

În 1455, Gutenberg a finalizat tipărirea Bibliei, un volum in-folio cu 42 de linii pe fiecare pagină. [5]