Clasa a V-a

La clasa a V-a, elementele de noutate privitoare la sintaxă sunt legate de posibilitățile combinatorii ale
cuvintelor și de apariția noțiunii de enunț.
Ideea posibilității combinatorii a cuvintelor în enunț apare doar la substantiv, care poate fi centru al unui
grup nominal. În acest fel, este introdusă o parte secundară de propoziție, atributul. În absența predării
cazului la substantiv, se poate aminti doar prin exemple de situația în care substantivul este adjunct într-un
grup nominal, conținut de neevitat în condițiile în care programa vorbeşte de combinația substantiv +
atribut. Atributul nu poate fi studiat decât ca atribut adjectival şi substantival, pentru că la pronume şi
numeral în clasa a V-a programa nu mai prevede
posibilități combinatorii.
Profesorul trebuie să țină seama că atributul este predat prima dată şi trebuie să insiste asupra relațiilor de
subordonare, evidențiind legăturile dintre substantiv şi cuvintele determinate de acesta. Sunt utile
schemele prin care elevul vizualizează aceste legături.
Este bine să se facă exerciții structurale de substituire a cuvântului care depinde de un substantiv, pentru ca
elevul să vadă relația şi să înțeleagă legătura dintre sintaxă şi morfologie. De exemplu, substantivul carte
poate avea atribute exprimate prin adjective (carte frumoasă) sau prin substantive în genitiv sau acuzativ
(cartea copilului, cartea de la bunica). Profesorul trebuie să exemplifice toate aceste contexte/situații, fără
a folosi metalimbajul şi fără a face clasificări ale atributului.
În ceea ce privește părțile de propoziție, partea de sintaxă este destul de restrânsă: în programă figurează
doar subiectul, predicatul și atributul. Nu se studiază predicatul nominal şi nici tipurile de atribute.
Se cere predarea noțiunii de enunț, care nu poate fi definit decât ca enunț simplu (propoziția) şi enunț
complex (fraza), fără să se folosească metalimbajul, întrucât termenul frază nu apare în programă. Cum nu
se studiază conjuncția, singurul tip de frază la care se poate recurge este cea alcătuită din propoziții
principale coordonate prin juxtapunere.
Profesorul trebuie să definească enunțul ca pe o comunicare completă din punct de vedere sintactic şi
semantic, evidențiind că enunțul poate avea un predicat sau mai multe predicate, altfel spus poate fi atât
enunț simplu, cât şi enunț complex, fără introducerea noțiunii de frază.
Apar noutăți și în cazul verbului. Față de gramatica tradițională, care consideră că modurile sunt de două
categorii, personale și nepersonale, se poate observa redefinirea modului.
În Gramatica Academiei (2005), modul este o categorie referitoare la formele de indicativ, conjunctiv,
condițional, imperativ şi prezumtiv, pe când ceea ce în vechea gramatică erau moduri nepersonale sunt
definite ca forme verbale nepersonale (nonfinite), şi anume infinitiv, supin, participiu și gerunziu.
Programa respectă aceste nuanțe, cerând în clasa a V-a predarea modului indicativ şi imperativ şi a
formelor verbale nepersonale care ajută la formarea timpurilor compuse de la indicativ, adică participiul și
infinitivul.
Profesorul va trebui să renunțe la metalimbajul din gramatica tradițională şi să evite în predare apariția
altor moduri decât cele indicate în programă.
În cazul participiului, trebuie să se evidențieze şi să se diferențieze valoarea adjectivală (Cartea citită este
interesantă.) de valoarea verbală (Am citit o carte.).
În cazul infinitivului, recomandăm să fie valorificate contexte în care acesta apare în formarea timpurilor
compuse şi în situația în care este complement direct, fără a se indica partea de propoziție. Nu pot fi
folosite contexte cu infinitiv precedat de prepoziție, fiindcă această parte de vorbire neflexibilă nu este
cunoscută elevilor, fiind menționată în programă doar în conținuturile asociate substantivului.
O serie de nuanțe se impun în predare cu privire la timpurile perfect simplu, mai-mult-ca-perfect și viitor
anterior. În Gramatica Academiei (2005), în limba standard, perfectul simplu şi viitorul anterior sunt
considerate arhaisme. La timpurile indicativului, noua gramatică specifică pentru perfectul simplu, ca timp
al povestirii la persoana a III-a, că este un element specializat pentru narativitate, existând o tendință, chiar
și în stilul beletristic, de a fi înlocuit de perfectul compus. Perfectul simplu este un timp viu doar ca
regionalism, având în acest caz un alt sens, de trecut recent. Aceste două valori distincte trebuie
evidențiate de profesor şi nu trebuie confundate.
S-a schimbat norma la mai-mult-ca-perfect, persoana I şi a II-a plural, unde este corectă doar folosirea
desinențelor -răm şi -răți (merserăm, merserăți).
La viitorul anterior, timp relațional, trebuie subliniată necesitatea raportării la un alt moment temporal
situat în viitor. tuale
O altă noutate este considerarea articolului drept o categorie gramaticală a substantivului.
Este introdusă pentru prima dată în studiul morfologiei categoria determinării la substantiv, dispărând
complet ideea că articolul este o parte de vorbire, acesta fiind clar integrat în studiul substantivului.
Profesorul va evidenția strânsa legătură dintre substantiv și articolele hotărâte/ nehotărâte, precizând că
articolul nu este o parte de vorbire.
Prepoziția este studiată doar ca element de legătură între substantiv şi atribut. Se studiază prepoziția legată
de substantiv, putând fi extinsă la pronume şi numeralul cu valoare substantivală, dar o definire a
prepoziției nu poate fi completă şi corectă cât timp nu se studiază şi complementul, ceea ce produce
dificultăți în înțelegerea corectă a relației dintre cuvinte, în comunicare. Definirea prepoziției se va reduce
la indicarea legăturii realizate între substantiv şi atribut.
Profesorul va defini prepoziția parțial, evidențiind că aceasta intră în componența atributului, subliniind
astfel legătura dintre sintaxă şi morfologie.
Elementul de noutate privitor la pronume ține de adaptarea programei la clasificările Gramaticii
Academiei (2005). Apare pronumele dânsul ca pronume personal de politețe la persoana a III-a.
În paradigma pronumelui personal de politețe au fost introduse, la persoana a III-a, singular și plural,
pronumele dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, care, regional, funcționează în continuare ca pronumne
personale. Pronumele personal dânsul a ocupat un loc gol în paradigmă, unde la persoana a III-a nu exista
o formă pentru cel mai scăzut grad de politețe. Se realizează astfel simetria cu persoana a II-a, la care
există trei trepte de reverență: dumneata,dumneavoastră, Excelența Voastră.
Profesorul trebuie să completeze tabloul formelor pronumelui de politețe cu noul pronume personal de
politețe, dânsul.
Se impune o atenționare și în ceea ce privește pronumele personal: se cere flexiunea acestuia, fiind
obligatorie prezentarea formelor accentuate şi neaccentuate, deşi nu se predau cazurile.
La adjectiv, se studiază pentru prima dată la această clasă gradele de comparație și articolul demonstrativ.
În privința articolului demonstrativ, este adoptată soluția din Gramatica Academiei (2005), în care acesta
are rol emfatic în limba română contemporană, îndeplinind această valoare doar în grupul nominal în care
substantivul se află la stânga şi adjectivul la dreapta, fiind legat de substantiv prin articol demonstrativ:
elevul cel harnic.
Profesorul trebuie să construiască pentru limba română contemporană, la articolul demonstrativ, numai
exemple de tip emfatic: Vreau caietul cel nou, nu caietul vechi. Exemplele de texte literare trebuie să fie
mai vechi, acest articol demonstrativ apărând frecvent în secolul al XIX-lea.
Deși programa nu prevede tipurile de adjective, este util ca ele să fie abordate, fiindcă se studiază
adjectivul participial. La numeral, ca noutate, programa nu prevede valorile morfologice ale acestuia. Pe
viitor, ar trebui să se adopte cele trei noi valori: adjectivală, pronominală şi substantivală.
Gramatica Academiei (2005) consideră că numeralul are trei valori morfologice: adjectivală, pronominală
și substantivală. Valoarea pronominală este echivalentă valorii substantivale din gramatica tradițională, iar
valoarea substantivală apare doar pentru situații în care numeralul nu substituie, ci denumește: Am luat un
zece. Merg cu tramvaiul 23. În noile interpretări, din această cauză, sută, mie, milion, miliard sunt
substantive care intră în componența unor numerale compuse, și nu numerale simple.
Profesorul nu trebuie să includă substantivele sută, mie, milion, miliard în rândul numeralelor simple.
O noutate a programei este şi apariția unor precizări de stilistică.
Apare ideea variației stilistice, făcându-se referire la limba standard, normă şi abatere şi la elemente de
etimologie. Aceste noțiuni sunt destul de dificil de lămurit la vârstele mici, dar elementele de corectitudine
actuală pot fi predate cu eficiență. Apelul la dicționare şi ideea urmăririi „istoriei“ unui cuvânt pot fi
atrăgătoare, deprinzându-i pe elevi cu munca intelectuală. Noutate absolută a programei, „istoria
cuvintelor“ are în vedere noțiuni de etimologie, dar nu numai, fiindcă
inclusiv în interiorul limbii cuvintele se pot schimba ca sens sau ca formă. Un bun exemplu poate fi chiar
pronumele dânsul care s-a transformat dintr-un regionalism (pronume personal) într-un pronume personal
de politețe.
Profesorul poate folosi sugestiile din manual sau poate construi alte exemple cu etimologii, încercând să îi
lămurească elevului parcursul prin care un cuvânt provine dintr-o limbă sau este moştenit. Nu este indicat
să se folosească metalimbajul, fiind de preferat să se creeze mici „poveşti“ ale cuvântului. Pot fi folosite
arhaisme semantice (de exemplu, cuvânt cu sensul de „motiv“, „știre“ sau „convenție“) pentru a explica
evoluția în timp a unui termen încă viu în limba actuală.