Curs 4-5: Reconstrucția argumentării - condiție pentru evaluare argumentării;

Teză: niciodată nu evaluăm discuțiile argumentative ca atare, ci întotdeauna evaluăm o reconstrucție

motivată teoretic a discuției argumentative.
Această reconstrucție motivată teoretic poartă numele de SUMAR ANALITIC
(engleză: analytic overview – vezi cap. 5 din manual – ultima secțiune)

Sumarul analitic cuprinde:

1. Identificarea și sistematizarea punctelor de vedere și a diferenței de opinie (explicite sau
implicite);
2. Identificarea și sistematizarea etapelor discuției critice ce pot fi identificate în text;
3. Identificarea și sistematizarea argumentelor exprimate explicit pentru susținerea punctelor de
vedere;
4. Identificarea și sistematizarea asumpțiilor și a altor forme de implicit argumentativ relevant;
5. Reconstrucția structurii argumentării (complet explicitată);
6. Identificarea și sistematizarea concluziilor fiecărei părți cu privire la rezultatul discuției criticee;
(atenție, sunt mai detaliate aici decât în manual)

Reconstrucția argumentării (pt. 4 și 5 din acest sumar analitic)

Rolul logicii formale în reconstrucția argumentării

Domeniul logicii (ca disciplină modernă): = studiul validității formelor logice;
Atenție: logica e o teorie a raționamentului (a inferenței), teoria argumentării e o teorie a folosirii discursive a
raționamentului pentru a convinge un interlocutor.

În consecință, pentru teoria argumentării, criteriul validității formale reprezintă:

1. un instrument euristic pentru reconstrucția premiselor implicite, pentru că argumentarea implică întotdeauna
un raționament (o inferență).
2. un instrument de evaluare în cazurile în care argumentarea ia forma explicită a unui raționament deductiv;

Validitatea vizează forma logică a raţionamentelor şi nu conţinutul lor.

Definiţii:
Inferenţă (raţionament) = proces de trecere de la unele propoziţii, numite premise, la o (altă) propoziţie
numită concluzie, astfel încât dacă premisele sunt adevărate concluzia este pretinsă ca fiind adevărată.

Validitate = proprietate a formei logice a raţionamentelor care asigură prezervarea adevărului în trecerea de la
premise la concluzie. Cu alte cuvinte, dacă un raţionament este valid, nu se poate ca premisele sa fie adevărate
şi concluzia falsă (validitatea este sinonimă cu corectitudinea logică). În termeni pragmatici: într-un
raționament valid nu pot accepta premisele și să resping concluzia.
Ex 1. Dacă toți balaurienii sunt reptilieni
Și niciun reptilian nu este ființă ezoterică superioară complet și corect definită
Atunci: niciun balaurian nu este ființă ezoterică superioară complet și corect definită (argument valid);

Ex 2. Dacă mintea ar fi din sticlă, s-ar sparge când îți bați capul cu o problemă grea;
Dar dar cum până acum nimeni nu a văzut minte spartă-n cioburi.
Deci: mintea nu este din sticlă (argument valid?);
Propoziţii necesare (se constituie ca strategii de argumentare) – sunt întotdeauna valide
1. Modus ponens: p → q / p // q (modul susţinerii)
2. Modus tolens: p → q / ~ q // ~ p (modul respingerii)

Atenție, sunt nevalide următoarele:

p → q / q // p (afirmarea consecventului)
p → q / ~ p // ~ q (negarea antecedentului)

Alte propoziții necesare care intră frecvent în structurarea argumentărilor: dilemele și contrapoziția.
Identificarea folosirii lor precede reconstrucția și servește ca pattern de reconstrucție

3. Dileme disjunctive 4. Dileme condiţionale:

p → r / q → r / pVq // r
pVq / ~ p // q p → r / ~p → r / pV~p // r
pWq / p // ~q (W: disjuncţie exclusivă) p → r / q → s / pVq // r V s (dilema constructivă)

5. Contrapoziţia
(p → q) // (~q → ~ p)

Propozițiile necesare (formele valide) reprezintă pattern-uri care pot fi folosite în reconstrucția
argumentului: sugestia este să văd ce pattern de raționament pot identifica în modul în care argumentul este
formulat în limbaj natural, și să reconstruiesc forma completă a argumentului în consecință;

Morala:
1. Formele valide sunt pattern-uri argumentative ce pot fi folosite pentru reconstrucția argumentării;
în rarele ocazii când argumentarea este complet explicitată, ele pot fi folosite ca normă de evaluare a
argumentării;

2. Intuitiv, concret, putem înțelege validitatea ca proprietatea sintactică a unui raționament deductiv
care nu permite să acceptăm premisele și să respingem concluzia respectivului raționament; semantic ea
se definește ca proprietate a unui raționament deductiv care nu permite ca premisele să fie adevărate și
concluzia falsă;

3. Relevanța validității: un argument valid cu premise adevărate va avea întotdeauna concluzii adevărate
(cu necesitate - acesta ar fi idealul demonstrației științifice, împrumutat din matematică);

4. Criticile abordării logice a argumentării:

- pe de o parte, criteriul validităţii, propus de logica formală e prea slab pentru evaluarea argumentării; de
exemplu sofismul numit petitio principii este un argument valid din punct de vedere logic: p // p este
valid!
- pe de altă parte, criteriul validităţii, propus de logica formală este prea tare pentru evaluarea
argumentării: rareori argumentele din vorbirea cotidiană pot fi reduse la (sau reconstruite din entimeme
ca) argumente deductive valide, în special argumentarea practică; de asemenea, unele forme nevalide pot
constitui baza unor argumente simptomatice;
- în al treilea rând, formalizările logice pierd foarte multe nuanţe ale limbilor naturale care au un rol
important în argumentare;
de ex. enunţurile: în ciuda faptului că plouă eu tot mă duc la munte şi afară plouă şi eu mă duc la
munte sunt ambele conjuncţii: p & q;
Reconstrucția argumentării (2): Rolul pragmaticii în identificarea elementelor implicite;

Reamintire 1. Analiza argumentării trebuie să înceapă cu identificarea punctului de vedere avansat și a

diferenței de opiniei în care acesta intervine, sau pe care o generează. Câteodată punctul de vedere nu este
explicit. Putem avea în vedere următoarele indicii:

1.a: Contextul: tipul de activitate comunicațională în care intervine discursul analizat: reclamă,
consultații la doctor, intervenție politică, editorial de presă;
1.b: Conectorii argumentativi: dacă lipsesc, pot fi inserați euristic în text, pentru a vedea cum se
reorganizează textul;
1.c: Ordinea de prezentare a argumentării: distingem între prezentare progresivă: punctul de
vedere avansat succede argumentelor (progresie premise - concluzie); prezentare retrogresivă:
punctul de vedere avansat precede argumentele; Prezența în text a conectorilor argumentativi de
premisă (întrucât, deoarece) e un indicator al prezentării retrogresive; prezența în text a conectorilor
argumentativi de concluzie (deci, așadar, prin urmare) e un indicator al prezentării progresive.

Situații delicate:
Ex. 2: Singura cale de mântuire ar fi imitarea tăcerii. Dar limbuția noastră este prenatală. Neam de flecari,
de spermatozoizi guralivi, suntem în mod chimic legați de cuvânt. (E. Cioran, Silogismele amărăciunii)

Reconstrucție:
(Deoarece ) Singura cale de mântuire ar fi imitarea tăcerii.
Dar Limbuția noastră este prenatală
(Subdiscuție: întrucât Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem în mod
chimic legați de cuvânt).
Punct de vedere – (Deci) Nu ne putem mântui (prezentare progresivă implicită)

Reamintire 2: Argumentare versus explicație, elaborare, clarificare: nu întotdeauna e clar dacă avem de-a
face cu un argument sau cu o explicație, elaborare, sau clarificare. D.P.D.V. pragmatic, a elabora, a explica
sau a clarifica sunt acte de vorbire diferite decât a argumenta – ele nu presupun un dezacord între părți. Uneori
argumentarea este prezentată ca explicație sau elaborare tocmai pentru a sugera că punctul de vedere avansat
este deja acceptat de cealaltă parte și nu are nevoie de susținere (cf ex. supra, subdiscuție – aparent o
elaborare).

Principiul interpretării argumentative maximale: în cazurile neclare, tratați discursul ca și cum ar fi un

argument în text. Acest principiu caritabil ne asigură că nu vom scăpa din vedere elemente importante în
rezolvarea diferenței de opinie, atunci când acestea sunt implicite sau ambigue. (discuție: are argumentarea
vreun fel de superioritate morală față de alte forme discursive?)

Ex. 3 . Ia-ți o umbrelă. Sau vrei să ajungi ud leoarcă la facultate?

Principiul interpretării argumentative maximale se justifică pragmatic prin corelarea condițiilor de

reușită ale actului de vorbire cu principiile comunicării eficiente (Grice: maximele conversaționale)

H.P. Grice: Teoria pragmatică a sensului: sensul unui enunţ este dat de intenţiile participanţilor la actul
comunicării. Pentru descifrarea acestor intenţii, pentru decodarea enunţurilori interlocutorului,
considerăm întotdeauna că se respectă un principiu al cooperării (în PD – principiul comunicării):
realizează-ţi contribuţia proprie la conversaţie conform aşteptărilor participanţilor, la nivelul la care
intervine enunţarea ta, prin acceptarea scopului sau a direcţiei conversaţiei în care eşti implicat (în PD
– oamenii angajați în comunicare încearcă să-și aducă contribuția la activitatea comunicațională într-un
mod adecvat scopului actului comunicațional – i.e. rezolvarea diferenței de opinie).
Principiul cooperării se materializează în maximele conversaţionale (în PD – reguli ale comunicării):
1. Maxima cantităţii: reglementează cantitatea de informaţie furnizată de fiecare participant la
schimbul verbal (nici insuficientă nici excedentară);
în PD – regula eficienței: nu fi redundant, nici inutil;
Ex. Te-am sunat ieri, de ce nu mi-ai răspuns? Cu noul telefon, preiau până la 87% din apeluri!

2. Maxima calităţii: cere ca interlocutorii să spună numai adevărul: este exclusă furnizarea unor
informaţii false, dar şi a informaţiilor a căror veridicitate nu poate fi dovedită sau verificată de
participanţii la conversaţie;
în PD – regula sincerității: nu fi nesincer;
Ex. Te-am sunat ieri, de ce nu mi-ai răspuns? Nu s-au aliniat astrele!

3. Maxima relevanţei: corelarea intervenţiilor în cadrul schimbului verbal şi adecvarea lor la tema
propusă în discuţie;
în PD – regula relevanței: fii la obiect!
Ex. Te-am sunat ieri, de ce nu mi-ai răspuns? Știai că bateria telefonului nu ține o veșnicie?

4. Maxima manierei: vizează claritatea (evitarea obscurităţii, ambiguităţii şi prolixităţii expresiei) şi

structurarea logică a enunţurilor.
în PD – regula clarității: fii clar!
Ex. Te-am sunat ieri, de ce nu mi-ai răspuns? Ghinion!

Maximele conversaţionale nu au o valoare normativă (deși numele și formularea așa sugerează) şi nu

vizează doar emiţătorul, ci mai ales o valoare explicativă pentru comportamentul receptorului: receptorul
interpretează intervenţiile în conversaţie ca şi cum interlocutorul ar respecta maximele. Cooperarea în
conversaţie se realizează prin asumarea implicaturii.

Tipuri de implicaturi:
Implicatură convenţională (X e scoţian şi deci curajos) – desemnează un grup de presupoziţii asociate,
în cadrul unui comportament convenţional, cu uzul unor anumite forme lingvistice (vezi asumpția în
argumentarea simplă);
Implicatură conversaţională – Când X spune că P dar implică că Q, X comite o implicatură
conversaţională ddacă:
1. X recunoaşte principiul cooperării şi maximele sale;
2. X e conştient că pentru a spune q este necesar să emită p (vede legătura dintre p şi )
3. X crede că e de competenţa auditorului să facă legătura dintre P şi Q
Implicaturile conversaţionale reprezintă strategii conversaţionale curente, folosite pentru a transmite mai
mult decât exprimă literar cuvintele.

Ex. Replica de agățat convențională: el are un ceas la mână, și o întreabă totuși pe ea:
- Salut, poți să-mi spui și mie cât e ceasul?
- E prea târziu!
- Și eu ce-am făcut în timpul acesta?

Relația dintre condițiile de reușită ale actului de vorbire al argumentării și regulile comunicării:
Abrevieri: V – vorbitor; I – interlocutor; O – opinie exprimată de V;
S1, S2, ....Sn – un set de enunțuri ce contează ca argumente pentru O;
Condiții pregătitoare (ce crede vorbitorul despre interlocutor) – evită posibilitatea ca
argumentarea să fie redundantă sau inutilă;
CP1. V crede că I nu acceptă (complet, automat, dinainte) opinia exprimată O (altminteri argumentarea ar
fi redundantă) – vezi regula eficienței și regula relevanței;
CP2. V crede că I va accepta setul de enunţuri S1, S2,...Sn (altminteri argumentarea ar fi în zadar) – vezi
regula eficienței și regula relevanței;
CP3. V crede că I va accepta setul de enunţuri S1, S2, ...Sn ca o justificare pentru O (altminteri
argumentarea ar fi în zadar) – vezi regula eficienței și regula relevanței;
Condiții de responsabilitate / sinceritate (ce crede vorbitorul despre propria poziție) – evită
posibilitatea ca argumentarea să fie înșelătoare:
CR/S1. V crede că O e acceptabilă (altminteri V ar încerca să inducă în eroare, dar vezi avocatul
diavolului sau practicile de debate) – vezi regula sincerității și regula relevanței;
CR/S2. V crede că setul de enunţuri S1, S2,... Sn sunt acceptabile (altminteri V ar încerca să inducă în
eroare) – vezi regula sincerității și regula relevanței;
CR/S3. V crede că setul de enunţuri S1, S2,....Sn constituie o justificare acceptabilă pentru O (altminteri
V ar încerca să inducă în eroare) – vezi regula sincerității și regula relevanței;

Consecințe: când reconstruim argumentarea ce conține elemente implicite, recurgem la:

- Regula relevanței pentru a identifica puncte de vedere implicite (de ce să avansezi argumente
dacă nu ai un punct de vedere de susținut prin ele? Pentru ce puncte de vedere sunt relevante
argumentele avansate) + Logică formală, uneori (cf infra).
- Regula eficienței și regula sincerității pentru a identifica argumente sau premise implicite
(dacă avansezi un punct de vedere și decizi să lași un argument pentru acel punct de vedere
implicit, înseamnă că, asumând regula eficienței, consideri că cealaltă parte va accepta argumentul,
altminteri nu ai produce un argument pe care cealaltă parte nu l-ar accepta) + Logică formală (cf
infra).

Atenție: facem distincția între argument implicit și premisă implicită:

- O premisă implicită leagă un argument deja exprimat de punctul de vedere;
- Un argument implicit este o propoziție neexprimată luată ca punct de plecare în
argumentare (trebuie identificată prin mijloace contextuale și prin recurs la principiile
comunicării);

Ex. 3. Steilman: Viața e prea scurtă ca să te îmbraci trist

Punct de vedere implicit: Cumpără haine de la Steilman (regula relevanței + reconstrucție contextuală - e
reclamă, deci funcționează într-un anumit fel);
„Argument explicit: Viața e prea scurtă ca să te îmbraci trist. (SCOP)
Premisă implicită: Cumpărând haine de la Steilman (RELAȚIA MIJLOC - SCOP) vei avea o viață veselă
(pentru că …)
Argument implicit: (… pentru că) Hainele de la Steilman alungă tristețea; (premisă materială, USP,
marketing)

Principiul metodologic în reconstrucție: principiul minimului logic și al optimului pragmatic:

În identificarea și reconstrucția elementelor implicite în argumentare, mai întâi mă întreb care este
premisa minimă ce trebuie adăugată argumentării pentru ca aceasta să pice pe un pattern de raționament
valid (ex. modus ponens). După aceea mă întreb cât de informativă este în context acea premisă, în raport
cu principiul comunicării și regulile sale, și îmbogățesc conținutul informațional, astfel încât să fie și
relevant pragmatic.
Ex. 4. Relația dintre limbaj natural și forme valide în reconstrucția argumentului:

Popescu e un prof bun. Dă foarte multe exemple;

Care din reconstrucții respectă principiul minimului logic și al maximului pragmatic?

Varianta 1: Dacă Popescu dă foarte multe exemple, atunci Popescu este un prof bun.
Și Popescu dă foarte multe exemple
Deci, Popescu este un prof bun.

Varianta 2: Dacă Popescu e un prof bun, atunci Popescu dă foarte multe exemple. (dar asta s-a spus?)
Și Popescu dă foarte multe exemple
Deci, Popescu este un prof bun.

Varianta 3: Profii buni dau foarte multe exemple.

Popescu dă foarte multe exemple;
Deci Popescu e, (probabil) un profesor bun.

Varianta 4. Profii care dau multe exemple sunt profi buni / Numai profii buni dau foarte multe exemple. ?
Popescu dă foarte multe exemple;
Deci Popescu e un prof bun.

Sfat practic: în identificarea premiselor implicite folosiți anarhismul epistemologic: whatever works!
- Principiul minimului logic și al optimului pragmatic;
- Reconstrucția structurii argumentării simple;
- Conceptul de schemă argumentativă: identificarea patternului argumentativ și reconstrucția
argumentului explicitat pornind de la acest pattern;

Alte principii care se contrabalansează, ce pot fi folosite în identificarea elementelor implicite (și la
modul mai general, în reconstrucție): principiul carității vs. principiul economiei:
Principiul carității: analistul trebuie să plece de la premisa că participanții la interacțiune încearcă să
realizeze cel mai ambițios obiectiv posibil;
Principiul economiei: analistul trebuie să riște cât mai puțin când introduce în argument elemente
implicite din afara argumentului;