Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE MINE
SPECIALIZAREA: INGINERIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIE
ANUL IV
TEMA
COORDONATOR:
STUDENT:
2023
1
CUPRINS
1.INTRODUCERE ………………………………………………………………………..…..3
2.PROPUNERE TEMĂ…………………………………………………………………..…...4
3.FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ STABILITATEA VERSANŢILOR
SAU TALUZURILOR…………………………………………………………………...…5
4.REZOLVARE TEMA PROPUSĂ…………………………………………………….…...8
4.1. Metoda lui Fellenius………………………………………………………….….....8
4.2. Influenţa suprasarcinilor asupra stabilităţii taluzului……………………....…10
4.3. Influenţa apei subterane asupra stabilităţii taluzului……………………...…..13
5.SOLUŢII GEOTEHNICE PENTRU CONSOLIDAREA VERSANŢILOR
ŞI TALUZURILOR…………………………………………………………………..……15
BIBILOGRAFIE…………………………………………………………………………..….17
2
1. INTRODUCERE
inginerească, pentru diferite tipuri de roci şi ipoteze de calcul, sau practic prin măsurarea
deformaţiilor de teren.
caracteristicile geotehnice ale rocilor, structura masivului, prezenţa şi felul sarcinilor exterioare, etc.
3
2. PROPUNERE TEMĂ
Prin tema de faţă ne-am propus să calculăm factorul de stabilitate al unui taluz cu panta 1:1 (
=450) şi înălţimea h = 20 m executat în marnă nisipoasă cu următoarele caracteristici fizico-
mecanice:
- greutatea specifică aparentă în stare naturală: = 1,9 tf/m3 ;
- coeziunea: c=3 tf/m2 ;
- unghiul de frecare interioară: =250.
Se utilizează metoda lui Fellenius, apoi se calculează factorul de stabilitate la influenţa
suprasarcinilor si influenţa apei subterane asupra stabilităţii taluzului luat in considerare.
4
3. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ STABILITATEA VERSANŢILOR SAU
TALUZURILOR
a).Factorul geologic
Acest factor, deşi nu reprezintă o cauza directa a alunecărilor, are un rol deosebit în formarea
lor şi de aceea, schemele şi metodele de estimare a stabilităţii taluzurilor trebuie alese în funcţie de
condiţiile geologice. Aceasta presupune exprimarea cât mai corectă posibil a factorului geologic în
termeni inginereşti, ceea ce determină gradul de valabilitate a rezultatelor obţinute prin metodele
aplicate în analizele de stabilitate. Astfel, există metode care consideră taluzul omogen, lipsit de
stratificaţii (care pot fi utilizate cu succes atât pentru haldele de steril, cât şi pentru iazurile de
decantare) şi metode pentru masive stratificate care permit luarea în considerare a sensului de cădere
a stratelor.
b).Factorul hidrogeologic
Acest factor joacă un rol extrem de important în formarea suprafeţelor de alunecare prezenţa
apei în roci influenţând starea de eforturi unitare prin următoarele elemente:
-variaţia umidităţii pământurilor nesaturate;
-presiunea hidrostatica a apei din pori;
-presiunea hidrodinamica a apei.
La scăderea nivelului apei se poate înregistra o creştere a greutăţii datorită înlăturării
efectului de subpresiune a apei, fenomen ce se manifestă mai ales în cazul rocilor permeabile.
Apa din pori creează o presiune ce duce la reducerea rezistenţei la forfecare a rocilor, ca
urmare a diminuării presiunii efective pe suprafaţa de alunecare.
c).Factori mecanici naturali şi geomecanici
Factorul geomecanic trebuie luat în considerare pornindu-se de la modul de determinare în
laborator şi „in situ”, a principalilor parametrii de rezistenţă mecanica a rocilor, coeziunea şi
unghiul de frecare interioară. Considerarea factorului geomecanic presupune întotdeauna
determinarea parametrilor de rezistenţă pe cele mai slabe suprafeţe ale taluzului, unde se
concentrează forţele de alunecare. Aceste suprafeţe pot fi considerate suprafeţele de stratificaţie,
planele de fisuraţie sau suprafeţele de contact ale materialului haldat cu terenul de bază. Prin
punerea în evidenţă a indicilor geomecanici ai rocilor se pot trage concluzii asupra comportării lor în
diferite situaţii de încărcare, solicitare, alcătuire şi de aşezare în loc.
Cu cât caracteristicile fizico-mecanice sunt mai real identificate, cu atât mai uşoară devine
interpretarea proceselor de deformare care pot fi întâlnite în practică, cu atât devin mai certe
5
calculele de rezistenţă, de stabilitate şi implicit opţiunea pentru anumite soluţii de proiectare, de
asigurare a stabilităţii acestora şi de conducere efectiva a proceselor tehnologice.
Întrucât rocile reprezintă medii anizotrope, cunoaşterea caracteristicilor fizico-mecanice ale
acestora reprezintă o problema complexă şi de aceea se recomandă un studiu cât mai detaliat al
proprietăţilor fizico-mecanice atât în laborator cât şi pe teren, în scopul identificării cât mai certe a
parametrilor de calcul.
d).Factori antropogeni (tehnogeni)
Se refera la modificările stării de eforturi şi tensiuni în taluzuri datorate acţiunii inginereşti a
omului. Printre aceşti factori se menţionează supraîncărcarea taluzurilor la partea superioară prin
amplasarea şi vehicularea utilajelor tehnologice sau prin depozitarea rocilor, excavarea rocilor la
partea inferioară a taluzurilor. Aceşti factori modifică raportul între forţele de rezistenţă şi forţele
care solicită taluzul la alunecare.
De asemenea, tot în această categorie se pot include elementele geometrice ale taluzului
(înclinarea şi înălţimea) care sunt stabilite prin proiecte geotehnice şi care influenţează gradul de
stabilitate. De exemplu, creşterea pantei determină creşterea efortului tangenţial, a cărui valoare
maximă se înregistrează la piciorul taluzului.
e).Factori hidrometeorologici si climatici
Precipitaţiile
Conduc la creşterea umidităţii rocilor din care este alcătuit taluzul şi implicit la reducerea
rezervei de stabilitate sau chiar la alunecarea acestuia. S-a constatat că cele mai multe alunecări se
produc în perioadele cu precipitaţii abundente (cel mai adesea primăvara, când se înregistrează
creşteri ale precipitaţiilor imediat după topirea zăpezilor). Precipitaţiile abundente determină
creşterea cantităţii infiltraţiilor de apă în teren, ceea ce provoacă scăderea rezistenţei acesteia. Ca
urmare a experimentelor realizate în practica construirii taluzurilor artificiale, s-a constatat că
umezirea materialului datorită precipitaţiilor este maximă la piciorul taluzurilor, umiditatea
prezentând variaţii pe o adâncime de 2-3 m de la suprafaţă.
Acţiunea îngheţului
Prin fenomenul de îngheţ, rocile suferă o serie de deformaţii importante, care se referă la
degradarea structurii lor, ceea ce are drept urmare o reducere bruscă a proprietăţilor de rezistenţă
mecanică. Prin îngheţare, creşte cantitatea de apă conţinută în roci şi ca atare, acestea suferă o
dilatare care poate fi sesizată datorită unei uşoare ridicări a reliefului, însoţită de o deplasare
incipientă care se dezvoltă după linia de cea mai mare pantă. Aceasta deplasare reprezintă, de fapt,
un început al procesului de alunecare a taluzului.
6
Efectul îngheţului asupra stabilităţii taluzurilor este diferit în funcţie de natura rocilor. Astfel,
rocile argiloase se degradează considerabil în timpul procesului de îngheţ, în timp ce nisipurile şi
pietrişurile se comportă mult mai bine.
Se apreciază că fenomenele de îngheţ-dezgheţ au avut o mare influenţă asupra degradării
structurii rocilor din taluzurile „in situ”. Fragmentarea unor blocuri care ulterior s-au deplasat de pe
taluzuri se asociază cu aceste fenomene şi cu tensiunile de tracţiune care apar.
f).Factorul seismic
Şocurile seismice datorate cutremurelor sau exploziilor masive, exercită, de regulă, asupra
taluzurilor atât forţe verticale, cât şi orizontale, care pot genera fenomene de alunecare. Forţele
verticale reduc presiunea efectivă normală pe suprafeţe de alunecare, în timp ce forţele orizontale,
mult mai puternice, joacă un rol decisiv în ceea ce priveşte stabilitatea taluzurilor. De altfel este
cunoscut faptul că în timpul unui cutremur acţiunea seismica poate avea orice direcţie, motiv pentru
care în calcule se consideră orizontală, acesta fiind cazul cel mai defavorabil în ceea ce priveşte
efectul asupra stabilităţii taluzurilor.
De asemenea, vibraţiile produse de funcţionarea şi circulaţia utilajelor pe berma superioara a
treptelor sau eventualele explozii produse în apropiere pot conduce la diminuarea rezervei de
stabilitate cu 10-15%, influenţa acestora fiind resimţita în special atunci când taluzul se află la
limita de echilibru.
Problemele de stabilitate a taluzurilor naturale şi artificiale au interesat şi interesează mai
multe grupe de cercetare, care prin diverse metodologii, studiază condiţiile de echilibru şi ipotezele
de alunecare a acestora. În linii mari, se pot distinge mari direcţii de cercetare: verificarea analitică a
stabilităţii şi analiza geomorfologică a condiţiilor potenţiale de instabilitate. În primul caz predomină
aspectele geomecanice; al doilea se bazează pe criterii geomorfologice evolutive ale mediului fizic.
De cele mai multe ori, în scopul analizării stabilităţii se utilizează metode de analiză bazate
pe starea de echilibru limită, care sunt folosite în scopul definirii stabilităţii taluzurilor naturale sau
artificiale.
Aceste metode verifică condiţiile impuse pentru stabilitatea maselor ce constituie un taluz,
în particular pentru echilibrul forţelor sau momentelor. Metodele, bazate pe criterii similare, prevăd
in linii mari modelarea versantului analizat, definirea stării de încărcare şi adoptare a unui criteriu de
rupere. În consecinţă, aceste analize depind în mod determinant de tipul modelului adoptat şi de
proprietăţile fizico-mecanice atribuite materialelor.
7
4. REZOLVARE TEMA PROPUSĂ
Suprafaţa de alunecare la metoda lui Fellenius (metoda fâşiilor, metoda suedeză) este de
forma cilindrico-circulară. Astfel cunoscând elementele geometrice ale taluzului s-a întocmit
suprafaţă de alunecare. Măsurată pe desen, raza cercului este R=30 m. Se trece apoi la împărţirea
Cu relaţia:
(1)
se calculează greutatea fiecărei fâşii şi adoptându-se scara 1 cm=10 tf, s-au reprezentat forţele G i ,
unde i=1,2,…,7, pe suprafaţa de alunecare la mijlocul arcului fiecărei fâşii. Forţele G i se descompun
stabilitate.
(2)
8
Factorul de stabilitate al taluzului se calculează, pentru determinarea pe cale grafică, cu relaţia:
(3)
(4)
S-a obţinut un factor de stabilitate supraunitar, Fs =1,513 (pe cale grafică) şi Fs =1,519 (pe
cale analitică), se observă ca factorii de stabilitate obţinuţi pe cale grafică şi analitică sunt
practic egali.
9
4.2. Influenţa suprasarcinilor asupra stabilităţii taluzului
Prezenţa unor solicitări exterioare asupra bermelor din zona taluzurilor sau versanţilor
Pentru luarea în considerare a unei forţe oarecare Q care solicită taluzul în cuprinsul
prismului activ, forţă ce se află la distanţa “a” de verticala ce trece prin centrul O al suprafeţei de
cuprinde în rândul momentelor forţelor de alunecare şi termenul “Q·a” care reprezintă momentul
(5)
(6)
a – braţul forţei Q, m.
(7)
diferite sarcini. Astfel construcţiile sociale sau industriale, haldele de steril, căile ferate sau căile
rutiere amplasate pe versanţi sau la partea superioară a acestora transmit sarcini considerabile care
măresc forţele de alunecare. Cunoscând presiunea exercitată pe suprafaţa acestora se poate estima
sarcina care solicită versantul. Tot o suprasarcină pentru versanţii împăduriţi, o reprezintă şi
10
vegetaţia arborescentă, dar prezenţa acesteia este în schimb benefică prin procesul de ancorare al
Taluzurile carierelor, haldelor de steril sau iazurilor de decantare din industria minieră
suportă adeseori sarcinile suplimentare transmise de utilajele tehnologice sau de căile de transport
amplasate pe berme în apropierea acestora. Evaluarea acestor suprasarcini este absolut necesară în
geometrice ale taluzului, îndepărtarea suprasarcinii prin modificarea poziţiei acesteia în raport cu
11
factorul de stabilitate conform relaţiei (5) va fi:
= 1,476 (51)
Din analiza stabilităţii rezultă că intervenind forţa Q, care încarcă taluzul, factorul de stabilitate s-a
redus de la Fs = 1,519 la Fs=1,476, ceea ce arată că şi sub acţiunea forţei Q taluzul rămâne stabil.
În cazul în care ar fi instabil pentru asigurarea stabilităţii taluzului, se pot accepta
următoarele soluţii:
- reducerea forţei Q dacă este posibil;
- modificarea elementelor geometrice ale taluzului ( ,h) pentru obţinerea unui Fs >1;
- modificarea poziţiei forţei Q, pentru a o scoate în afara zonei presupuse instabile.
12
4.3. Influenţa apei subterane asupra stabilităţii taluzului
Prezenţa apei subterane în taluzuri sau versanţi poate duce la pierderea stabilităţii acestora.
În cazul rocilor fisurate, apa din fisuri creează o presiune hidrostatică, care duce la creşterea forţelor
(8)
în care:
γw – greutatea specifică a apei, tf/m3
bi – lăţimea fâşiei luate în considerare, m.
Semnificaţia celorlalţi factori a fost menţionată mai înainte.
Dacă Gi este greutatea fâşiei, Ni – componenta normală pe suprafaţa de alunecare şi T i –
componenta tangenţială pe aceeaşi suprafaţă, având în vedere că presiunea apei din pori acţionează
perpendicular pe suprafaţa de alunecare şi în sens contrar forţei N i, rezultă că presiunea efectivă,
normală pe suprafaţa de alunecare, este .
În consecinţă determinând presiunea apei din pori şi presiunea efectivă pentru fiecare fâşie din
cuprinsul masei alunecătoare, se poate scrie expresia factorului de stabilitate:
(9)
13
La taluzul luat în considerare se determină factorul de stabilitate pentru cazul când roca este
saturată cu apă, nivelul liber al apelor subterane fiind situat la 2 m adâncime fată de berma
superioară.
Preluând din tabelul 1 forţele Ni, Ti, lăţimea fâşiilor bi şi unghiurile se întocmeşte tabelul 3 în
care hia - înălţimea mediană a coloanei de apă din porii rocii, Ui- presiunea apei din porii rocii:
(Ni-Ui)- forţa efectivă, normală pe suprafaţa de alunecare, figura1.
Date de calcul:
=250
c=3 tf/m2
= 1,9 tf/m3 ;
= 1,0 tf/m3
L=47,1 m
R= 30 m
(91)
14
5. SOLUŢII GEOTEHNICE PENTRU CONSOLIDAREA
VERSANŢILOR ŞI TALUZURILOR
15
Drenarea apelor subterane
Prezenţa apelor subterane afecteazǎ stabilitatea taluzurilor şi versanţilor prin manifestarea
presiunii apei din pori, manifestarea presiunii hidrostatice şi hidrodinamice si înrǎutǎţirea
caracteristicilor de rezistenţǎ ale rocilor. Pentru eliminarea acestor influenţe defavorabile se impune
drenarea apelor subterane prin sisteme de drenare executate în zonele predispuse fenomenelor de
alunecare.
Prin intermediul lucrǎrilor de drenare se coboarǎ nivelul apelor freatice şi se reduce în acest
mod presiunea apei din porii rocilor sau presiunea hidrostaticǎ din fisuri şi se preia afluxul de apǎ
din zona expusǎ deformaţiilor, reducându-se şi umiditatea rocilor. În plus lucrǎrile de drenare
schimbǎ direcţia de curgere a apelor subterane iar forţele dezvoltate de infiltraţii vor acţiona ca un
factor de stabilizare, adicǎ vor acţiona într-o direcţie inversǎ cu aceea a fenomenelor de instabilitate.
16
BIBLIOGRAFIE
1. Fodor D., Rotunjanu I., Georgescu M. ş.a. – Exploatări miniere la zi. Exemple de calcul,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1983
2. Lazăr Maria – Reabilitare ecologică, Editura Universitas, Petrosani, 2001
3. Rotunjanu I. – Stabilitatea versanţilor şi taluzurilor, Editura Infomin, Deva, 2005
17