Perspectivele realismului,liberalismului si a școlii engleze

asupra anarhiei internaționale

Realismul conține o varietate de teorii ale relațiilor internaționale. Toate aceste teorii pornesc de la
premisa că statele sunt motivate în acțiunile lor de interese, de putere sau de securitate și mai puțin
de idealuri. Conform teoriei realiste, statele nu mai pot acțional decât rațional, judecând situația la
rece si acționând pentru a-și păstra sau a-și mări puterea sau securitatea.

 Sistemul internațional este anarhic. În absența unei Autorități Centrale care să regularizeze
raporturile dintre state; Statele în relațiile dintre ele urmăresc să își conserve suveranitatea.
 Supraviețuirea lor într-un sistem anarhic este principarea preocupare astatelor.
 Statele sunt actori raționali și unitari și își urmăresc propriile interese adică supraviețuirea.
Supraviețuirea se realizează printr-un sistem de alianțe.
 Urmărind „interesulnaț ional”, statele își obțin securitatea națională și supraviețuirea

Realiștii consideră că omenirea nu este deloc binevoitoare, ci mai degrabă auto-centrată și

competitivă, considerând că natură umană este egocentrică și conflictuală. Este eliminată ideea că
natură intuitivă a unei persoane este anarhică. În privința auto-interesului, persoanele sunt de sine-
stătătoare și motivate în căutarea maximizării puterii, considerate fricoase, idee care se află în
contrast cu liberalismul în relațiile internaționale. Statul subliniază interesul de a acumula energie și
forță pentru a-și asigura securitatea într-o lume anarhică. Puterea este un concept gândit în termeni
de resurse materiale necesare pentru a induce prejudicii sau a constrânge alte state pentru a lupta și
a câștigă respectivele lupte. Utilizarea puterii pune accentul pe tactici coercitive ce sunt acceptabile
pentru atingerea unui scop în interesul național sau de a evita obstacolele ce împiedică interesul
național.

Statul este cel mai important actor în realism, fiind unitar și autonom, căci vorbește și acționează cu o
singură voce. Puterea de stat este înțeleasă în ceea ce privește capacitățile sale militare.

Un concept cheie în realism este distribuția internațională a puterii într-un sistem de polaritate.
Polaritatea face referință la numărul de blocuri de state care exercită puterea într-un sistem
internațional. Un sistem multipolar este compus din trei sau mai multe blocuri, un sistem bipolar este
compus din două blocuri, iar un sistem unipolar este dominat de o singură putere hegemonică.

În realismul unipolar se prezice că statele se vor uni pentru a se opune hegemoniei și a restabili un
echilibru de putere, deși toate statele caută hegemonia în realism ca o singură modalitate pentru a-și
asigura propria securitate, alte state din sistem fiind doar stimulente pentru a preveni apariția unei
alte puteri hegemonice.

Statele folosesc modelul rațional de luare a deciziilor prin obținerea și aplicarea informațiilor
complete și exacte, statul fiind suveran și ghidat de un interes național. Sistemul internațional este
anarhic, neexistând nicio autoritate internațională sau o putere divină, astfel statele sunt lăsate pe
cont propriu pentru a-și asigura propria securitate

Realiștii cred că nu există principii universale cu care toate statele se pot ghida în acțiunile lor. În
schimb, un stat trebuie să fie întotdeauna conștient de acțiunile statelor din jurul lui și trebuie să se
utilizeze o abordare pragmatică pentru rezolvarea problemelor.

Liberalismul susţine guvernarea limitată şi raţionalitatea ştiinţifică, considerând că indivizii trebuie să

fie liberi față de puterea arbitrară a statului, fără persecutie si superstiție.Este un partizan al libertății
politice, al democarției și al drepturilor garantate constituțional și pune libertatea și egalitatea
individuale înaintea legii. Liberalismul a pledat pentru competiția indivizilor în societatea civilă,
declarând că în cadrul economiei de piață promvează cel mai bine bunăstarea tuturor prin alocarea
eficientă a resurselor rare in cadrul societății.

Potrivit perspectivei liberale asupra sistemului internaţional, acesta nu deţine un rol central, de o
foarte mare importanţă fiind interesele de securitate, ca şi chestiunile economice şi sociale.

Sistemul internaţional este văzut ca un proces, în care actorii includ statele, organizaţiile
internaţionale, precum şi actorii substatali. Fiecare tip diferit de actori intră în interacţiuni cu toate
celelalte tipuri.

Într-o societate internaţională, actorii consimt să elaboreze şi să respecte reguli comune şi să

construiască instituţii comune. Acest lucru ar fi posibil deoarece actorii au interese comune şi
comunică între ei. De asemenea, ei ar împărtăşi o identitate comună, în lipsa căreia o societate nu ar
putea exista.

Fiecare stat acţionează în sistem, urmărindu-şi propriul interes.Liberalismul recunoaşte posibilitatea

de schimbare în sistemul internaţional. Nu este însă vorba de o schimbare radicală. Schimbările care
se produc sunt rezultatul dezvoltărilor tehnologice. Menţionăm în acest sens transformările din
domeniul comunicaţiilor şi transporturilor. Schimbările se produc, de asemenea, pentru că diferiţi
actori intră în noi tipuri de relaţii.
Teoria Școlii engleze susține că există o „societate a statelor” la nivel internațional, în ciuda condiției
de anarhie (adică, lipsa unui conducător global sau a unui stat mondial). Școala engleză susține
convingerea că ideile, mai degrabă decât simple capacități materiale, modelează conduita politicii
internaționale și, prin urmare, merită analizate și critice. În acest sens este asemănător
constructivismului, deși Școala Engleză își are rădăcinile mai mult în istoria lumii, dreptul
internațional și teoria politică și este mai deschisă abordărilor normative decât este cazul în general
cu constructivismul.

Savanții de la școala engleză fac diferența între sistemul internațional și societatea internațională .
Primul este un tărâm cvasi-fizic, deoarece actorii apropiați interacționează între ei. Acesta din urmă
este un tărâm intersubiectiv în care actorii sunt legați împreună prin reguli, norme și instituții.

Școala engleză clasică începe cu presupunerea realistă a unui sistem internațional care se formează
de îndată ce două sau mai multe state au o cantitate suficientă de interacțiune. Subliniază tradiția
școlii engleze de realism și Machtpolitik (politica puterii) și pune anarhia internațională în centrul
teoriei relațiilor internaționale. Hedley Bull a definit sistemul internațional ca fiind format „când doi
sau mai mulți au suficient contact între ei și are un impact suficient asupra deciziilor celuilalt pentru
a-i determina să se comporte ca parte a unui întreg”.

Hedley Bull a susținut însă că statele împărtășesc un anumit interes comun, de obicei „teama de
violență fără restricții care duc la dezvoltarea unui anumit set de „reguli”. El a definit astfel o
societate internațională ca existentă atunci când un grup de state (sau, mai general, un grup de
comunități politice independente) care nu formează doar un sistem, în sensul că comportamentul
fiecăruia este un factor necesar în calculele celorlalți, ci și s-au stabilit prin dialog și acceptă reguli și
instituții comune pentru desfășurarea relațiilor lor și recunosc interesul lor comun în menținerea
acestor aranjamente.

În viziunea lui Bull, orice tip de societate trebuia să aibă reguli cu privire la restricțiile asupra utilizării
forței, despre caracterul sacru al acordurilor și despre drepturile de proprietate. Fără elemente ale
acestor trei nu ar exista societate.

Teza fundamentală a Școlii engleze este aceea că statele suverane formează o societate, deși una
anarhică, în care ele nu trebuie să se supună voinței unei mari puteri superioare. Există un nivel
surprinzător de ridicat de ordine și un nivel surprinzator de scăzut de violență între state, dacă ne
gândim că ele se află într-o condiție de anarhie, în sensul absenței unei autorități politice superioare.
Membri săi văd violența între state ca pe o trasatură endemică a societății anarhice, dar ei subliniază
faptul că aceasta este controlata de un drept internațional și de moralitatea internațională. Wight
afirma că politica internă reprezintă sfera bunăstării, iar politica internaționala este domeniul
securitații si supraviețuirii.

Membri școlii sunt atrași de elemente de realism si de idealism, însă ei gravitează către o cale de
mijloc între aceste extreme, niciodată în întregime reconciliați cu unul din cele două puncte de
vedere.

Ei susțin că sistemul politic internațional este mai civilizat și mai ordonat decât sugerează realiștii și
neorealiștii. Viziunea lor cum că violența nu poate fi eradicată îi ridică deasupra utopiștilor
(posibilitatea păcii perpetue)..

Școala engleză recunoaște că fiecare abordare a sa conține intuiții despre condiția politicii
internaționale. Watson spunea că regulile și instituțiile sistemului se îndreaptă în mod normal și
poate inexorabil către un punct în care membrii devin conștienți de valorile comune și sistemul
devine o societate internaționala.

Reprezentanții școlii sunt de parere că cei ce consideră actuala ordine ca fiind pur și simplu un punct
de trecere către o comunitate universală, greșesc. Școala engleză insistă asupra ideii că
supraviețuirea ordinii internaționale nu poate fi niciodată garantată, deoarece poate fi subminată de
puteri revoluționare sau agresive.

Membri scolii au argumentat îndelung că marile puteri pot fi marii responsabili care să nu-și plaseze
propriile interese înaintea sarcinii de a întari ordinea internațională.

În era hegemoniei americane, școala engleză a revenit la una din principalele preocupări, anume
dacă societatea internațională poate supraviețui în absența unui echilibru de putere.

Școala engleză este în principal preocupată de explicarea gradului surprinzător de înalt de ordine
care există între comunitățile politice independente în starea de anarhie. Comerțul este, conform
cercetătorilor școlii engleze, cel care a pus pentru prima dată diferite societăți în contact și a furnizat
contextul în care o societate de state se putea dezvolta ulterior.