Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Se spune că toate începuturile au o poveste. Aşa şi Bucureştiul. Pe vremea când năvăleau popoare
migratoare în ţara noastră, precum tătarii, pe malul Dâmboviţei şi prin pădurile care azi nu mai sunt din zona
Bucureştiului de azi, vieţuia un cioban pe nume Bucur, care avea turmă mare de oi, cu câini şi măgari, şi cai.
El nu trăia singur, ci mai mulţi ciobani îl ajutau să ţină rânduiala pentru tuns oile, făcut caşul şi multe alte
treburi, care se fac la o stână.
Erau multe primejdii de înfruntat în acea vreme, printre care şi animalele sălbatice. Dar mai răi decât
fiarele erau unii oameni, care veneau cu gând să fure, să omoare, să ia robi, să dea foc. Ciobanul Bucur a
trecut prin toate acestea: de mai multe ori tătarii i-au dat foc la stână, i-au luat rob un cioban şi, într-o zi,
chiar pe frumoasa Anca, fata lui, au prins-o şi au luat-o cu ei.
Dar fiind viteaz, Bucur a luat alţi doi ciobani cu el şi, călare, au galopat să o găsească pe fată. I-au
ajuns pe tătari din urmă la apa Nistrului, care era îngheţată, fiind iarnă. Tătarii au crezut că gheaţa e destul
de groasă pentru a trece pe ea, ca pe un pod, numai că gheaţa a cedat şi ei s-au trezit cufundându-se în apă.
Unii dintre ei s-au înecat. Însă Anca a fost salvată de tatăl ei neînfricat şi s-a putut întoarce acasă.
Apoi, Bucur a ridicat o casă mare, cu gard înalt, şi apoi, când şi fata lui s-a căsătorit, s-a format o mică
aşezare, căreia i-au ridicat şi biserică: Biserica Bucur. Şi în jurul acestei aşezări, în timp, s-a format
Bucureştiul, după numele ciobanului curajos.