002

La parterul Hotelului Metropole, ce se găsea cam pe spaţiul verde din binecunoscuta Piaţă a
Revoluţiei, funcţiona bazarul Societăţii Furnica. Societatea Furnica fusese de curînd înfiinţată,
de Asociaţia Doamnelor Române – formată din femei din înalta aristocraţie –, în scopul
încurajării şi dezvoltării industriei casnice (în condiţiile în care marea industrie nu exista) şi se
afla sub înaltul patronaj şi sub înalta protecţie a Reginei Elisabeta. Exponatele puse în vînzare
în bazar, ţesături şi broderii inspirate de arta populară naţională din Argeş şi Muscel, erau
confecţionate cu talent şi cu dăruire de orfanele care erau instruite în Azilul Elena Doamna
din Cotroceni.
Este cunoscut faptul că Regina Elisabeta admira şi purta cu plăcere iile şi fotele populare
româneşti, fapt care a lansat o nouă modă în rîndul doamnelor din aristocraţie.
003
Pentru că iarna asta e încă neobişnuit de blândă cu noi, unii se gândesc deja la vară şi la o
bălăceală serioasă.
Până la mijlocul anilor ’80, în Bucureşti exista, amplasat ultracentral, un ştrand mic, dar foarte
căutat. Se numea ştrandul Libertăţii, dar lumea îi zicea „Ligheanul”, tocmai din cauza
dimensiunilor reduse ale bazinului. Ansamblul se învecina cu Piaţa Naţiunile Unite (fostă a
Operetei şi a Senatului) şi se afla pe locul parcării de azi din faţa blocurilor Sitraco.
Vara, bazinul era piscină, iarna era târg de brazi de Crăciun!
În imagine, se vedea pe fundal vechea sală de tir şi gimnastică, de care aparţinea acest bazin.
Sala era aliniată la Splai, de unde şi poziţionarea ciudată faţă de restul ansamblului. Acea
clădire a fost transformată, în anii ’20, pentru a găzdui Teatrul „Regina Maria”, iar în regimul
comunist, începând cu anii ’50, a devenit sediul Operetei, până la demolările din 1986-87,
când ansamblul a fost demolat pentru a se trasa şi placa bd. Naţiunile Unite de azi.
Imaginea de faţă datează dinaintea Primului Război Mondial.
foto via Muzeul Sportului
[sursa originală: Arhivele Naționale ale României]

004
București 1937. Trafic pe b-dul Magheru (pe atunci b-dul Take Ionescu), în zona Scala.
Vedem așa:
→ Garajul Ciclop care era service auto Citroen pe vremea aia
→ în stânga garajului, casa pe locul căreia avea să apară la scurt timp Hotelul Ambasador
→ în dreapta garajului, palatul Scala
→ în stânga pozei, blocul Jawol, substituit azi de edificiul-surogat Magheru One (care imită
vechiul bloc, demolat pe ascuns)
Clădirile arată atât de bine pentru că erau noi-nouțe la data pozei – Bucureștiul se dezvolta
masiv pe verticală. Azi e exact opusul, Garajul Ciclop și palatul Scala arată jalnic, de
exemplu, cu fațade care se prăbușesc și mai mereu acoperite de cearșafuri publicitare imense.
foto: Willy Pragher
005
Foto-document din 1965 cu ultimele zile ale Cociocului, mahalaua cu bordeie și case modeste
de pe locul actualului Parc Tineretului. Maidanul insalubru cu gropi de gunoi se inunda
periodic, formându-se balta Cocioc, urmare a umflării Dâmboviței. Pe fundal observăm
silueta Crematoriului Cenușa, inaugurat în 1934 și închis în 2002. În 1965, a debutat șantierul
amenajării Parcului Tineretului, Cociocul a fost demolat, iar parcul inaugurat câțiva ani mai
târziu. Straturi de istorie bucureșteană uitată, readuse la lumină de clișee uimitoare!
sursa foto: Studiourile Buftea
006
[sector 2] - O imagine cu puternic iz industrial, spectaculoasă! Așa se prezenta pasarela
metalică ce supratraveresează șinele de tren de la Gara Obor (de Est) în 1964. Structura face
legătura între b-dul Gării Obor și șos. Electronicii și datează de după Primul Război Mondial.
Ea facilita accesul navetiștilor care soseau la Gara de Est către fabricile din zona industrială
veche cuprinsă între șos. Electronicii, str. Baicului și str. Doamna Ghica.

Pe fundal, vedem o parte din industria dispărută a Capitalei: Fabrica de Ulei "Hermes",
devenită "Biruința" după naționalizarea din 1948, apoi "Solaris" după 1989, până la
demolarea din anii 2000. În spatele ei, funcționau două fabrici mari de produse chimice
(Sintofarm) și o fabrică de placă și alte produse lemnoase (Drajna), de exemplu.

sursa foto: Cineclic

007
Vă vine să credeți că nimic din această fotografie din anul 1964 nu mai există în zilele
noastre? În cadru avem un tronson al Căii Șerban Vodă mergând spre Dâmbovița, perspectiva
fiind luată din intersecția cu str. Bibescu Vodă. Arterele de circulațe păstrau încă pavajul de
piatră cubică din vremea Regelui Carol I și erau bordate de clădiri în mare parte de la finalul
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, epoca Micului Paris.
Casele de pe fundal, de pe malul opus al râului, erau pe locul b-dului Unirii, în dreptul
Magazinului Unirea de azi.

Tot ce vedem a fost demolat în anii '80, pentru redefinirea Pieței Unirii și placarea ei cu
blocuri masive, parte a Centrului Civic gândit de regimul comunist. Ce se găsește în prezent
aici? Blocul de colț cu Hotelul Horoscop și The Harp Irish Pub și gura de metrou Piața Unirii
1. E mai bine acum sau era mai bine atunci?
sursa foto: Cineclic

008
Iată un cadru stradal plin de mișcare: traficul auto al anului 1970 pe Calea Victoriei, înspre
intersecția cu b-dul Gheorghe Gheorghiu-Dej (acum, b-dul Regina Elisabeta).În stânga,
observăm imobilul cu Pasajul Victoriei, apoi o parte din scuarul din fața Teatrului Odeon. În
continuare, vechiul Hotel Majestic, o construcție de la începutul secolului trecut avariată în
timpul seismului din 1977, astăzi înlocuită de noua clădire a Hotelului Majestic, din anii ’90.
Dincolo de cupola Casei Capșa, pe fundal, silueta inconfundabilă a Hotelului Bulevard. În
dreapta, în plan apropiat, un pic din Palatul Telefoanelor, urmat de Teatrul de Revistă
„Constantin Tănase”, iar mai încolo, pe colțul cu str. C-tin Mille, Hotelul Capitol. Plin de
clădiri emblematice acest segment al Căii Victoriei!În ceea ce privește spațiul public, acesta
pare mai îngrijit ca în prezent, cu asfalt mai bine turnat și trotuare mai salubre. Bordurile erau
cele din interbelic, de când se asfaltase prima oară Calea Victoriei, de exemplu.
foto: Harrison Forman
Sursa – Radu Tutu

009
Sursa-Cartierul Evreiesc
Un petic de pământ, pe care fusese amenajată cândva o popicărie, era prins în deasa reţea de
străduţe care traversau zona: Răscrucii, Dobroteasa, Hameiului şi Splaiului.
În spatele fotografului, strada Lt. Col. Papazoglu pornea spre est, către Nerva Traian. Biserica
Dobroteasa se află undeva la dreapta, retrasă de la stradă, imediat după clădirea din marginea
pozei, care adăpostea Atelierele „Răsăritul”.
Cele două imobile centrale, deja cunoscute pe această pagină, din Calea Văcăreşti nr. 96, 98,
flancau intersecţia cu strada Hameiului.
De-a lungul timpului, am descoperit că intersecţia a atras constant atenţia mai multor
fotografi, probabil datorită arhitecturii deosebite a celor două clădiri.
foto: Andrei Bîrsan (1984)

010
Anul 1903
Bulevardul Elisabeta, vedere spre Universitate.
Grand Hôtel du Boulevard, iar spatele acestuia, peste drum de Calea Victoriei, se vede Casa
Greceanu.
De remarcat că strada Alexandru Beldiman nu fusese încă deschisă, iar terenul de după hotel
era ocupat de terasa hotelului și de o grădină.
Mai multe detalii din partea celor care le știu, sunt bine venite!

011
În stânga imaginii vedem amplasamentele unde au fost construite Hotelul Intercontinental și
Teatrul Național, iar în dreapta sus se observă Spitalul Colțea. Fotografia este din perioada
interbelică, dar nu cunosc anul.
Foto preluată de pe facebook
Locul purta numele de “maidanul Primăriei” fiindcă pe locul actualului Teatru Național a
existat casa Hagi Moscu- ce a găzduit Primăria Bucureștiului în a doua jumătate a sec XIX.
Fiind demolată înaintea Primului Război și nepunându-se nimic în loc, zona a devenit loc de
circ,târg improvizat sau teren viran până când târziu prin anii 30 a găzduit o serie de locante
unde bucureștenii își petreceau timpul liber și care au fost demolate în a doua jumătate a
anilor 60 pt a se construi Teatrul Național și Hotelul Intercontinental.
În 1911-1912, în timpul primarului Dimitrie Dobrescu, zona de case este demolată pentru a
face loc Palatului Administrativ al orașului, practic o Primărie pe măsura capitalei unui
regat tânăr și în ascensiune, precum România acelor timpuri. Primul Război Mondial amână
proiectul, deși în concursul pentru clădire se înscriu niște variante foarte interesante, inclusiv
una favorizată de autorități, a arhitectului Petre Antonescu, similară cu Primăria actuală de pe
b-dul Elisabeta. În anii ’20, se discută iar de noul sediu al Primăriei București, dar tot nu se
concretizează nimic. În imaginea aeriană din 1927, se vede Maidanul Primăriei (marcat cu
galben), așa cum devenise cunoscută zona. Nici măcar bulevardul I. C. Brătianu (actual
Nicolae Bălcescu), spre Romană, nu fusese trasat integral, ci se oprea la intersecția cu strada
Batiștei.

012

sursa-Bucuresti Realist
Bucureștiul secolului 19 era doar un târg ceva mai mare împrăștiat pe niște dealuri, proaspăt
ieșit de sub fanarioți, trecut prin răscoale și revoluții și devenit brusc Capitala Principatelor
Unite. Explorăm un oraș aproape dispărut, dar care stă la baza Capitalei de azi. De la
Dâmbovița necanalizată care inunda mahalalele la modernizarea aproape brutală de la finalul
secolului.
Centrul vechi la 1870, privit de peste Dambovita, in lungul podului Rahova (disparut): in
dreapta, Hanul Verde (demolat in anii ’30, pe locul lui este azi blocul cu o trattoria la parter si
True Club), in stanga, cladirea mai inalta este cea cu shaormeria Dristor.

Important: in poza este vechea albie a Dambovitei, canalizata si mutata la doar 10 ani dupa ce
Szathmary a facut aceasta poza.

013
Teatrul National din Bucuresti, inaugurat in 1852 pe Podul Mogosoaiei (actuala Calea
Victoriei). Bombardat de nazisti in august 1944, a fost ulterior demolat in 1946. Comunistii au
construit un nou Teatru la Universitate, inaugurat in 1973. In prezent, aici se gaseste hotelul
Novotel, care replica intrarea in vechiul Teatru.

014
Dambovita la Podul Radu Voda (actual Pod Marasesti) la 1874. Vedere spre mahalaua
Tabacarilor (observati pieile atarnate la uscat pe malul garlei), cu raul mergand spre
actuala zona Timpuri Noi.
Albia este usor mutata in prezent (sistematizari in anii '80 ai secolelor 19 si 20), iar zona
arata total diferit. Aici este azi Camera de Comert.
Carol Pop de Szathmary

015
1864 - zona Pietei Universitatii, pozata din Turnul Coltei (disparut). Vedere in lungul Ulitei
Coltei (actual bulevard Balcescu aici) spre zona actualului Teatru National (casele din
dreapta).
Casa alba din dreapta a fost al doilea sediu al Primariei Capitalei (casa Hagi Moscu),
demolata apoi in jurul anului 1910.
Carol Pop de Szathmary

016
Turnul Coltei, un monument major al Bucurestiului medieval tarziu, dupa 1850. Turnul se
gasea cam pe mijlocul actualului bulevard Bratianu, intre biserica si Spitalul Coltea (era,
de fapt, poarta complexului) si Palatul Sutu (Muzeul Municipiului Bucuresti). Demolat in
1888 pentru a trasa bulevardul.
Carol Pop de Szathmary

017
Podul Mogosoaiei (actuala Calea Victoriei) la 1874, cu 4 ani inainte de schimbarea
denumirii, dupa Razboiul de Independenta. Segmentul dinspre ce este azi intersectia cu
bulevardul Elisabeta.
Stanga: Hanul Bossel, apoi Sala de Teatru Bossel si Poarta Pasei (pe locul acestora sunt
azi Teatrul Odeon si Hotel Majestic)
Dreapta: Hotelul Otetelesanu (pe locul lui sunt azi Palatul Telefoanelor si Teatrul de
Revista)
Fundal: Manastirea Sarindar (pe locul ei e azi Cercul Militar) si Hotelul Bulevard, inca
existent.
Carol Pop de Szathmary

018
1864 - zona Pietei Universitatii, pozata din Turnul Coltei (disparut). Se vad: Academia
(proaspat construita, devenita corp central al Universitatii Bucuresti - distrus in 1944 la
bombardamente si refacut in anii '70), biserica fostei Manastiri Sf. Sava (actual
amplasament al statuii lui Mihai Viteazu). In prim-plan, Palatul Sutu (Muzeul Municipiului
Bucuresti).
Carol Pop de Szathmary

019
Centrul vechi la 1870, privit de peste Dambovita, in lungul podului Rahova (disparut): in
dreapta, Hanul Verde (demolat in anii '30, pe locul lui este azi blocul cu o trattoria la
parter si True Club), in stanga, cladirea mai inalta este cea cu shaormeria Dristor.
Important: in poza este vechea albie a Dambovitei, canalizata si mutata la doar 10 ani
dupa ce Szathmary a facut aceasta poza.
Poză făcută de Szathmary de la bariera Șelari
Carol Pop de Szathmary

020
Primaria Capitalei in 1903, localizata la Universitate, in casa Hagi Moscu. In prezent, pe
aceste locuri se gaseste Teatrul National.
Carol Pop de Szathmary

021
Podul Mogosoaiei in 1875, cu 2-3 ani inainte sa fie redenumit Calea Victoriei. Aici, la
intersectia cu strada Matei Millo actuala, la ce era inainte Piata Teatrului. In stanga, fostul
Teatru National si esplanada lui (bombardat in 1944 si demolat ulterior) - actual
amplasament al hotelului Novotel. Vizavi, Hotelul Brofft, inlocuit ulterior cu Hotelul
Continental.
Carol Pop de Szathmary

022
Teatrul National din Bucuresti, inaugurat in 1852 pe Podul Mogosoaiei (actuala Calea
Victoriei). Bombardat de nazisti in august 1944, a fost ulterior demolat in 1946.
Comunistii au construit un nou Teatru la Universitate, inaugurat in 1973. In prezent, aici
se gaseste hotelul Novotel, care replica intrarea in vechiul Teatru.

023
Mahalaua Antim in 1856 - vedere generala. Se vad Manastirea Antim (in stanga) si, pe
fundal, Dealul Mitropoliei. In urma demolarilor ceausiste masive din anii '80 ai secolului
20, aici se afla astazi Piata Constitutiei, in fata Casei Poporului.

024
Hotelul Kiesch la 1864, fotografiat din Turnul Coltei (disparut).
Acest hotel in stil specific Valahiei se gasea chiar in actualul rond din intersectia de la
Universitate!

025
Anul 1958. Bulevardul Nicolae Bălcescu cu vedere spre Universitate. Observăm blocul
Dunărea și Biserica Ienei( Enei) care din păcate nu mai sunt. A rămas doar blocul în stil art
deco de la nr.7-9 construit în 1935 după planurile arhitectului Jean Monda. Foto Várkonyi
Andrea.

026
Acum un secol, Piața Romană arăta complet diferit de spațiul urban agitat și poluat din
prezent
O fotografie de epocă ne arată clădirile și monumentele de for public pe care le-au
cunoscut generațiile antebelice și interbelice de bucureșteni.

Clădirile de la intrarea pe b-dul Take Ionescu (în prezent, g-ral Gheorghe Magheru) nu
mai există acum. În stânga, Palatul Distribuția, sediul companiei OSIN, responsabilă cu
livrarea carburantului la pompă. Pe locul lui se află celebrul bloc cu coloane, construit în
1959.

În partea dreaptă, pe colțul cu str. Mendeleev, un imobil spectaculos, de la începutul

secolului al XX-lea, cu arhitectură eclectică franceză specifică belle époque. Acela era
sediul companiei Creditul Minier, care activa în industria extracței de țiței. În anii ’30,
compania avea să-și mute sediul, iar clădirea veche, demolată și înlocuită de blocul
Palladium.

Acesta există și azi, însă cu modificările de după cutremurul din 1977, când a fost
avariat.În centrul pieței, monumentul dedicat lui Lascăr Catargiu, inaugurat în 1907 cu
soclul său original. În anii ’50, opera de artă a fost îndepărtată de regimul comunist și
depozitată la Combinatul Fondului Plastic, unde a dispărut capul statuii lui Catargiu. 

027
Sala Palatului
028
Fântâna Sărinar. În spate urma să fie construit Cercul Militar

Anul 1970

A fost construită între anii 1959 și 1960 în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ,
de către arhitecții Horia Maicu, Tiberiu Ricci, Ignace Serban, inginerii A. Cișmigiu și D.
Badea pentru structură, inginerii Alexandru Anton Necșulea și N. Wegener pentru
acustică, inginerii A. Băilescu și V. Marinescu pentru instalațiile electrice și iluminat, pe
locul unde s-a aflat reședința regală numită „Casa Nouă” (clădirea în care a fost arestat
Mareșalul Ion Antonescu în timpul evenimentelor de la 23 august 1944, clădire demolată
de bombardamentele germane survenite a doua zi).

Sala Palatului a fost realizată în cinstea celui de-al III-lea Congres al partidului. Ea a
găzduit de-a lungul anilor mai multe conferințe importante, precum cea organizată de
Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa, Congresul Mondial
pentru Populație, Congresul Mondial pentru Energie și Congresul Mondial al Crucii Roșii.
Sala a avut inițial o capacitate de 3150 de locuri. În anul 1982, Nicolae Ceaușescu, a
dispus mărirea capacității la peste 4000 de locuri. Astăzi, sala principală are o capacitate
de 4.060 de locuri și este construită în formă de amfiteatru, cu o diferență maximă de
nivel de 12 m. Scena are o deschidere totală de 28 m și o lățime de 15 m.

028
Stadionul 23 August

A fost construit în 1953 și a purtat denumirea de Stadionul 23 August (fosta zi națională a

României) până în 1990, când a fost redenumit în Stadionul Național. În anul 1998 a fost
redenumit în Stadionul Național „Lia Manoliu”, în cinstea sportivei de performanță Lia
Manoliu care a murit în acest an.

Înaintea demolării sale în anul 2007, capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri, fiind
folosit pentru a găzdui meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte
de muzică pop sau rock. Acesta a fost situat în ”complexul sportiv Lia Manoliu”.

029
Calea Victoriei
1936_din fata Pasajului Roman_Pe partea dr. se construia blocul Romarta. Sirul de case
vechi pe dreapta vor fii demolate in 1939 impreuna cu Hanul
Anul 1967
Foto: Agerpres

București 1956

PIAȚA CASEI ARMATEI

Intersecția Căii Victoriei cu b-dul Republicii (fost bd. Carol I, azi Elisabeta) și b-dul 6

Martie (azi Elisabeta) fusese bombardată în aprilie 1944. Fuseseră distruse niște clădiri, al
căror loc fusese luat de spații verzi sau părculețe, după curățarea parcelelor.

Oamenii se odihnesc pe bănci, sub pergole, pe locul unor case bombardate și distruse de
englezi și americani în aprilie 1944. Aceeași soartă a avut-o și imobilul art deco unde-și avea
sediul administrativ Editura “Cartea Românească” (una dintre cele mai prestigioase în
interbelic), aflat tot aici. Pe calcanul blocului care ocupă perimetrul dintre străzile
Academiei, Edgar Quinet și b-dul Republicii (actual Elisabeta pe tronsonul rond
Universitate – Calea Victoriei)  se văd reclame la CEC, la ADAS, la publicațiile Romînia
liberă (Organul Sfaturilor Populare din RPR) și Flacăra, dar și un afiș care promovează
filmul Othello, produs de sovietici. Pe acest loc s-a ridicat în 1960 blocul Romarta. Pe partea
opusă a b-dului Republicii, clădirea cu cupolă de pe colțul cu str. Academiei (azi
restaurantele La Mama, Springtime și un cazinou) este fostul Hotel Bristol.
02
Același loc, privit în direcția opusă. Se vede Calea Victoriei, și în stânga pe colț, magazinul
cu ustensile pentru pescuit “Delta Dunării”, o reinterpretare a mai vechii case Greceanu,
lovită de bombe în 1944 și grav avariată. Improvizația a fost demolată după cutremurul din
martie 1977 și pe colț s-a ridicat blocul Delta Dunării, cu un restaurant cu specific pescăresc
la parter, în prezent Pizza Hut. Vezi ►AICI◄ ce s-a întâmplat atunci. Hotelul Bulevard a
rămas intact, precum și tunul imobiliar interbelic din spate, cu reclamă la CEC în vârf. Da, și
în interbelic se făceau combinații Stat-privați. Antrepriza care a ridicat blocul ]n anii ’30 a
depășit cu mult regimul de înălțime admis. Hotelul Bulevard este și în prezent dominat de acel
bloc, azi mult mai degradat.
03
Germanii au mers și pe terasa Casei Centrale a Armatei (denumirea comunistă a Cercului
Militar), închisă în miezul zilei, din cauza caniculei. Locul se anima seara, când se mai
răcorea. Se vede mai bine și magazinul “Delta Dunării”.
04
Două femei cară ce pare a fi un bloc de gheață în jos pe b-dul 6 Martie (Elisabeta), prin
dreptulcinematografului Victoria (azi Corso). Caniculă, nu glumă! Multă lume la cinema,
deoarece era un pic mai răcoare înăuntru, probabil.
05

PIAȚA REPUBLICII

Centrul politico-administrativ al RPR se afla la Piața Republicii. Aici își aveau

sediul Comitetul Central al PMR (CC al PMR) și Consiliul de Stat.

Refăcut după război într-un stil mult mai auster decât în interbelic, restaurantul Hotelului
Athénée Palace se menținea în top. Clienții luau masa și puteau admira Piața
Republicii (fostă Piața Palatului Regal, actuală Revoluției), care bucureștenilor prezentului li
s-ar părea șocant de liberă. Statuia Regelui Carol I fusese îndepărtată din fața Bibliotecii
Centrale Universitare (fosta Fundație Regală). În dreapta, Consiliul de Stat(organul de
conducere al RPR cu funcție echivalentă cu a unui președinte), localizat în fostul Palat
Regal. Și fosta fundație, și fostul Palat Regal fuseseră restaurate după bombardamentele din
aprilie 1944, care le afectaseră serios. Vezi ►AICI◄ foto-document cu Piața Revoluției
bombardată. Hotelul Athénée Palace a fost cumpărat în anii ’90 de lanțul Hilton.
06
Ateneul RPR își păstra poziția de emblemă a Capitalei, deși fusese bombardat masiv în 1944.
Pe fațada principală, medalioanele reprezentând voevozi medievali și pe Regele Carol I
(ctitorul clădirii) fuseseră acoperite în timpul lucrărilor de restaurare de după război, în 1948.
Au fost repuse în drepturi după 1960, când regimul comunist considera că sentimentele anti-
regim nu mai puteau determina vreo schimbare. În dreapta, gardul grădinii Ateneului nu
fusese reconstruit încă. Se păstra sistematizarea din anii ’30, când copacii fuseseră eliminați și
înlocuiți cu gazon pentru a crea o esplanadă care să ofere o perspectivă clară spre Ateneu. Se
începuse repopularea cu copaci.
07

LIPSCANI

Germanii au intrat pe Lipscani doar un pic, se pare că nu prea i-a atras zona.

Faimoasa și tradiționala stradă comercială Lipscani, dar și împrejurimile (numite

azi “centrul vechi” sau“centrul istoric”) era un loc foarte aglomerat, lumea ieșise la
cumpărături. În stânga, în fața clădirii pe locul căreia se află azi noul sediu ArCuB și fix
lângă falsul Han Gabroveni, se vindeau covrigi. Vezi ►AICI◄ minciuna gogonată a lui
Oprescu, care a inaugurat o clădire care nu e ce zice el că e. Vederea este înspre intersecția
cu str. Băcani, vedem clădirea cu restaurantul La Mama la parter azi, dar și Hanul cu Tei, pe
dreapta, mai încolo.
08
În zonă se afla berăria Potcoava de Aur, un loc extrem de frecventat pe vremea caniculară.
Unele geamuri ale berăriei fuseseră scoase, din cauza căldurii, nu existau aparate de aer
condiționat pe atunci. De remarcat cum sunt îmbrăcați cei doi tineri din prim-plan, în stilul
epocii..
09
Strada Lipscani colț cu bulevardul 1848 (azi Brătianu) și prăvălii administrate de Trustul
de Alimentație Publică Locală (TAPL) al Raionului “Tudor Vladimirescu”: Cofetăria
Lipscani (unitatea nr. 59) și Mezeluri-Brînzeturi (unitatea nr. 4, care comercializa și
specialități, vinuri sau lichioruri). TAPL-urile centralizau unitățile agro-alimentare de
deservire a populației (baruri, cârciumi, magazine de tot felul, etc.). Raioanele fuseseră
implementate în București începând cu 1950. Erau 8 raioane care înlocuiau cele 4 sectoare
interbelice. Vezi ►AICI◄ totul despre raioane. Pe colț, la
bulevard, Drogueria (Drogheria) de Stat nr. 4. Se menținea încă denumirea de dinainte de
război a farmaciilor. Vizavi, pe str. Băniei (fostă str. Sf. Gheorghe Nou), la Piața
1848 (actuală Sf. Gheorghe), trei clădiri care există și astăzi.
10

BĂLCESCU ȘI MAGHERU

Cel mai mult s-au plimbat germanii pe bulevardele Bălcescu și Magheru, între Universitate și
până după Cinema Scala. De aici avem cele mai multe poze. E normal, deoarece această axă
era pe atunci cea mai modernă din București. Lucrările la Magistrala Nord-Sud (bd.
Cantemir actual, între Unirii și Tineretului) de-abia începuseră.

Bd. Bălcescu (fost I. C. Brătianu) și trei clădiri. Două nu mai există: blocul Dunărea (stânga,

cu restaurantul cu specific pescăresc omonim la parter) s-a prăbușit în 1977 la cutremur,
iar biserica Enei a fost demolată după aceea, la ordinul lui Ceaușescu. Pe locul ambelor este
azi blocul Dunărea II, construit în 1979. Vezi ►AICI◄ cum s-a prăbușit primul bloc
Dunărea.
11
Tot pe bd. Bălcescu, spre intersecția cu str. Batiștei, imagine care ar putea fi mai veche și cu
20 de ani, să zicem din anii ’30. Neguțători sărmani vând usturoi, îmbrăcați în straie ponosite.
Reclamele de pe fundal, sub egida “Pavoazarea Capitalei”, trădează epoca.
12
Este cald și soare, mulți poartă ochelari. Pe Bălcescu găseau multe tarabe cu cărți, dar
și agenții Loto sauReparațiuni Pistoane – Pompe – Arcuri – Stilouri. Era o vreme în care
consumerismul nu exista nici măcar conceptual la noi. Mai totul se repara, mai degrabă decât
să fie înlocuit imediat ce se strica.
13
Salubritate în ’56: un vagon de tramvai Thomson al ISB (Întreprinderea de Salubritate
București) uda carosabilul încins de soarele arzător și afișa îndemnul “Păstrați curățenia
orașului”. Până prin anii ’60, pe această axă au circulat tramvaiele. Se vede tot frontul stâng
al b-dului Bălcescu. Clădirea cu cupolă marchează colțul cu str. Ion Câmpineanu (fostă
Regală). Era cămin studențesc. A ars după 1990 și au rămas din ea doar zidurile exterioare.
Demolată integral în 2013, va fi refăcută exact la fel, dar cu un corp nou anexat. Urmează o
clădire de joasă înălțime, care în epocă adăpostea Muzeul Militar. Pe colțul cu str. Serghei
Kirov (fostă Vienei, Wilson, ulterior Onești și actuală Dem. I. Dobrescu), blocul Wilson,
datând din anii ’30. Aceasta era forma lui inițială art deco. Fațada de colț s-a prăbușit în
martie 1977 la cutremur, iar apoi a fost refăcută într-un stil diferit. Vezi ►AICI◄
transformarea blocului Wilson.
14
Un alt stand cu cărți și cititori curioși. Pe fundal, blocul Wilson și vizavi, peste stradă, o vilă
care a fost demolată peste câțiva ani și înlocuită cu masivul bloc cu Galeriile Orizont la
parter.
15
Modă și civilizație stradală bucureșteană în 1956. Țâșnitoare funcțională, coș de gunoi la
îndemână și stâlpi de iluminat impunători pe bulevard. Acești stâlpi de fontă datau din
aprox. 1910 și se zice că fuseseră aduși din Imperiul German. Erau foarte trainici. După
război se menținuse baza stâlpilor, iar corpul principal și corpurile de iluminat fuseseră
schimbate cu ceva mai în ton cu epoca. Bazele stâlpilor vechi s-au menținut până în 2013,
când s-a început tăierea și aruncarea lor. De ce și-ar arunca un oraș istoria la
gunoi? Pentru că administrația primarului general Sorin Oprescu avea nevoie să vină cu niște
chinezării de stâlpi-bețigașe, luate pe combinații din bani publici. Noii stâlpi se încovoaie sub
greutatea luminilor de sărbători, sunt de slabă calitate. În dreapta, biserica Boteanu cu turlele
căzute în 1940 la cutremur. Era vizibilă din bulevard deoarece plomba (blocul) din 1960 nu
fusese încă ridicată în continuarea blocului Wilson. Turlele bisericii Boteanu au fost refăcute
în 2014.
16
Spre intersecția cu str. C. A. Rosetti, stația de tramvai cu același nume și vedere spre b-dul
Magheru (fost Take Ionescu). În stânga, blocul Malaxa-Burileanu din anii ’30 și reclame la
Loto-Pronosport și ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat, singura companie de
asigurări din timpul regimului comunist. Blocul Malaxa-Burileanu arată jalnic azi, are multe
balcoane închise cu termopane. Pe colțul cu str. C. A. Rosetti,blocul Jawol-AEG (anii ’30),
cu reclamă la CEC. Această clădire a fost recent demolată și refăcută întocmai. Se
numește Magheru One acum. În continuarea ei, celebrul Hotel Lido. Auto utilitara se ducea
spre Piața Romană.
17
Germanii au pozat și de vizavi. Singura casă rămasă la bulevard pe bd. Bălcescu (celelalte
fuseseră demolate în anii ’30 și înlocuite cu blocuri) urma să dispară în curând și să fie
înlocuită de o plombă, laolaltă cu construcția improvizată din dreapta ei. Casa
adăpostise sindicatul “Sanitas” înainte de război. În continuarea ei, blocul Scala, pe colțul
cu str. Rosetti. Acest bloc, avariat la cutremurul din 1940, s-a prăbușit de tot în 1977.
Vezi ►AICI◄ povestea tragediei de la Scala. A fost înlocuit de blocul Scala II în 1979,
construit într-un stil diferit. Vizavi, Cinematograful Republica (fost Scala). Literele care
compuneau denumirea “Scala” fuseseră îndepărtate de pe clădire, numele cică era prea
decadent pentru dictatura proletariatului. La parter, pe colț, era restaurantul Republica, care
în deceniul următor avea să devină Lacto-barul Dorna. Capătul perspectivei, în lungul b-
dului Magheru, este cupola Institutului de Științe Economice “V. I. Lenin” (actual ASE)
din Piața Romană.
18
La Cinema Republica rula “Contele de Monte Cristo”, un film din 1954. Din nou se
confirmă apetența bucureștenilor epocii pentru cinema, chiar dacă decalajul față de ceea ce se
lansa în Vest era atât de mare.
19
Pe bd. Magheru, la Garajul Ciclop (ridicat de familia Bragadiru la finalul anilor ’20), singura
parcare supraetajată din oraș la acea dată, dotată și cu service auto. În stânga, o parte
din Hotelul Ambasador, imobil art deco excepțional inaugurat chiar de Regele Carol al II-lea
în anii ’30. Din lipsă de spațiu, hotelul (bombardat și el în 1944, dar nu grav) își deschisese
restaurant la parterul Garajului Ciclop, pentru că la parterul său era Café-Bufet Ambasador.
Tot la parterul clădirii mai era și-o librărie. În dreapta, crăpăturile de structură din 1940 la
blocul Scala, care au dus la prăbușirea sa în 1977.
20
Interiorul Garajului Ciclop, neobișnuit de curat pentru generația prezentă. Dacă te uiți cu
atenție, la etajul 3 se văd niște portrete. Sunt ale tovarășilor din conducerea de Partid și de
Stat, membri CC al PMR. Este vizibil și un Nicolae Ceaușescu tânăr. Acum, clădirea este
prăfuită, în paragină și doar spoiala albastră și arta urbană n-o vor salva. Se menține
pardoseala veche, degradată. Atelierele Pegas își au în prezent sediul aici.
21
Cealaltă parte a rampei centrale. Sub emblema Uniunii Sovietice, ropaganda regimului era
omniprezentă:“Trăiască prietenia româno-sovietică!” era un slogan pe ducă, dar “Trăiască
Partidul Muncitoresc Român, forța conducătoare în RPR!” era încă pe val. La Garajul Ciclop
era și o exploatare de taximetre ITB (Întreprinderea de Transport București, actuală RATB).
Evident că nu existau companii de taxi private.
22
Str. Anastase Simu spre bd. Magheru și Hotelul Ambasador – asta e limita până la care au
mers germanii spre Romană. În dreapta, blocul Simu (anii ’30), care s-a prăbușit pe jumătate
în 1977 la cutremur. Aceasta este jumătatea rămasă intactă. Vezi ►AICI◄ cazul incredibil al
blocului Simu. Uite ce amenajare frumoasă avea spațiul din fața blocului: pergole și scuaruri
din anii ’30, chiar și o toaletă publică. Acesta era modelul-stas. Amenajarea aceasta nu mai
există în prezent.
23

PIAȚA NICOLAE BĂLCESCU

Spațiul în care azi se protestează masiv, această intersecție aglomerată și esențială a orașului,
era percepută cu totul diferit în 1956, când trafic auto nu era. Piața Nicolae Bălcescu, azi
Piața Universității, era pur și simplu un spațiu imens. Nu exista Teatrul Național, nu
exista Hotelul Intercontinental, nu exista pasajul pietonal. Existau doar Circul de Stat și
câteva cârciumi, pe actualul loc al Teatrului Național. Vezi ►AICI◄ transformările radicale
prin care a trecut Piața Universității în timpul comunismului!

Pe colțul Bălcescu-Republicii, același model de țâșnitoare răcorea oamenii – o femeie își

ajută copilul să bea apă. Interesantă este însă zona din fundal – fosta Piață a Academiei, care
păstra sistematizarea interbelică – scuaruri cu verdeață în jurul statuilor și un hemicilcu
(semicerc) pe lângă Palatul Creditului Industrial (actual sediu PSD sector 5) și Palatul
Generala (actual sediu BCR). Amenajarea veche a fost distrusă după 2010 de
administrația Oprescu. După finalizarea parcării subterane de sub statui, Primăria a refuzat
să reamenajeze spațiul, de această dată pietonal, în forma inițială și a ignorat orice nevoie de
spațiu verde. Zona este acum un pustiu anost, betonat.
24
Vedere spre ceea ce azi este rondul de la Universitate. A existat și înainte de comuniști,
dar a fost desființat după demolarea statuii lui I. C. Brătianu, care din 1903 până în 1947
ornase intersecția. Pentru a șterge amintirea celui mai bun prim-ministru al
României (responsabil pentru aducerea pe Tron a primului Rege, Carol I), comuniștii au ras
și rondul. Bătrânul din prim-plan se ferește așa cum poate de soarele arzător. În stânga se
vede Consiliul Superior al Agriculturii (actual Minister al Agriculturii), iar în dreapta
– Spitalul Colțea.
25
Florăreasă la Universitate. Segmentul b-dului Bălcescu dintre bd. Republicii (azi Carol I)
și str. Batiștei avea scuar verde pe mijloc. Neexistând încă Intercontinentalul, dominanta de
înălțime era blocul de pe care recent fusese însepărtată denumirea “SovRomPetrol”.
SovRomurile erau societăți cu capital mixt româno-sovietic înființate după război, prin care s-
au drenat masiv bani spre URSS. În 1956, erau deja în desființare. SovRomPetrol preluase de
la Creditul Minier activele (societatea care ridicase blocul în anii ’30 și care administra
sondele de pe Valea Prahovei, de exemplu. Creditul Minier a alimentat Wehrmacht-ul în
perioada alianței României cu puterile Axei în majoritatea războiului, 1941-1944). La parterul
clădirii era un magazin proaspăt deschis, Delicatese – Carne. Aici fusese reprezentanța TARS
(Transporturi Aeriene Româno-Sovietice), companie aeriană cu administrație duală
româno-sovietică, pe sistem SovRom. În 1954, România a preluat toată administrația
companiei și aceasta a devenit TAROM.
26
Spre str. Academiei se vindeau ochelari de soare și fel de fel de alte articole. Ochelarii de
soare erau și atunci un accesoriu foarte la modă. Pe fundal, casa Oppler, care aparținuse
celebrului berar Carol Oppler. El a avut o fabrică de bere pe locul actualului Hotel Marriott,
demolată în anii ’80 de Ceaușescu. Cam în perioada acestei poze, casa Oppler trecea prin
transformări – parterul ei dinspre str. Academiei era retras și se crea un portic (arcade cu
coloane) care să o lege de o plombă construită atunci în continuarea ei – blocul cu
Anticariatul Unu la parter).
27

STADIONUL 23 AUGUST

Mândria regimului Dej nu putea lipsi din fotoreportajul est-german. Inaugurat în

1953, stadionul 23 August(numit după ziua națională din perioada comunistă) era
localizat la periferia orașului, dincolo de Bariera Vergului (Piața Muncii azi).
Redenumit Stadionul Național “Lia Manoliu” după 1989, a fost demolat în 2007. Pe locul
său a apărut Arena Națională, un stadion la standarde actuale.

Germanii au surprins tineri la antrenamente. Capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri.

A găzduit meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică (după
1989). Este celebru pentrudefilările masive de 23 August, în vremea regimului Nicolae
Ceaușescu (1965-1989).
28
Vedere din gradene. Este incredibil cum arăta stadionul în vârstă de doar 3 ani, atunci. Pe
fundal, un pic din împrejurimi – zonă cvasi-rurală care urma să se dezvolte în deceniul
următor.

Edit: cel din poza de mai sus este de fapt stadionul Farul, din Constanța. A fost inaugurat
în 1957, așadar fotografia este făcută când la stadion se mai făceau amenajări exterioare.

29

ALTE LOCURI

Pentru a ne forma o imagine cât mai completă despre Bucureștii lui 1956, e bine să vedem și
alte zone, pe care germanii nu au insistat atât de mult. Au ajuns, totuși, în multe alte locuri din
oraș:
Intersecția străzii C. A. Rosetti cu str. Snagov (actuală Nicolae Filipescu) și-un transport de
butelii cu un vehicul pe care scrie “Atențiune! Respectați viteza legală.” Da, așa arătau
plăcuțele de înmatriculare în anii ’50. Pe fundal, blocul masiv treizecist ridicat pe colțul străzii
Rosetti cu str. Tudor Arghezi (fostă și actuală Dionisie Lupu, pe acel segment). E prima oară
în acest set când vedem străduțe secundare, majoritatea pavate încă cu piatră cubică atunci.
30
Din nou bucureșteni la cinema. De data asta, un cinematograf de cartier – Cinema Libertății,
la poaleledealului Filaret și în rondul cu Fântâna Zodiac din fața Parcului Libertății (fost
și actual Parc Carol I). Desigur, și aici rula “Contele de Monte Cristo”. În stânga, colțul
cu str. 11 Iunie, iar în dreapta, observăm că jocul la loterie era un sport foarte la modă în anii
“50. Fostul cinematograf este azi în paragină avansată și toată zona a decăzut dramatic după
1990. Casa din dreapta este și ea abandonată.
31
Relaxare, răcoare și noua fântână (pe atunci) din Parcul Izvorul Rece – un rond în axul b-
dului Republicii(actual Carol I). Comuniștii schimbaseră denumirea Pieței Pache
Protopopescu după ce demolaseră statuia celebrului primar bucureștean. În locul ei au apărut
un bazin și o fântână. Din motive inexplicabile, în 2007, primarul sectorului 2, General
Neculai Onțanu, a demolat fântâna și a înlocuit-o cu o statuie absolut hidoasă a lui Nicolae
Bălcescu. Statuia fusese refuzată de regimul comunist și zăcuse prin depozite.
32
Mănăstirea Cașin, aproape nouă, deoarece deși construcția ei se încheiase în 1938, războiul
întârziase realizarea finisajelor. Lucrările au fost reluate între 1946-1956. La data fotografiei
se finaliza catapeteasma de marmură şi alabastru, începută patru ani mai devreme. Între 1956-
1960 biserica a fost închisă, arhiva confiscată și preotul paroh trimis la închisoare. A fost
redeschisă în 1960, iar ultimele finisaje au fost făcute între 1962-1977.
33
Tineri artiști desenează în curtea Mănăstirii Antim (ridicată 1713-1716), printre cele mai
celebre din Capitală. A fost afectată de demolările masive dintre 1980-1984, care au făcut
loc Casei Poporului și b-dului Victoria Socialismului (actual Unirii). Vezi ►AICI◄ cum
se vedea de sus șantierul Casei Poporului! Palatul Sinodal(1912) a fost translat (mutat) din
calea unui bloc de pe Unirii. Clădirea, cu o lungime de 52,51 metri şi o lăţime de 22,80 metri,
în greutate de 9.000 tone, la care s-a adăugat şi greutatea celor 100.000 de cărţi din Biblioteca
Sfântului Sinod, de cca. 1.000 tone, a fost rotită cu 13°10″ şi deplasată pe o distanţă de 10
metri, pe 21 ianuarie 1985, la o temperatură de –18° C. Durata operaţiunii a fost de 6 ore şi 20
minute. Inginerul Eugeniu Iordăchescu a supervizat întreaga operațiune. El a salvat mai
multe biserici de la demolare în acea perioadă, dar și alte clădiri, în mai multe orașe.
34
De necrezut: în poză avem locuințe din Ferentari. Aici e cvartalul blocurilor roșii, numite
așa datorită cărămizii roșiatice aparente de pe fațadă. Au fost construite după al Doilea Război
Mondial, între 1945-47, pe parcele libere. Inițial: l, erau locuințe ieftine pentru salariații
adiministrației PTT (Poșta Telegraf Telefon) în baza unui proiect de dinainte de război.
Cvartalul ăsta e un proiect modernist experimental remarcabil: cartier format din blocuri-
bară cu cca. 600 apartamente, așezate după axa heliotermă, cu facilități pentru locuitorii și
restul cartierului. A fost prima investiție majoră a regimului pro-comunist instaurat după
război (1945 – Guvernul Petru Groza). În 1956, zona era titrată “cartierul muncitoresc
Ferentari”. Din păcate, în prezent anvelopările termice recente, acoperirea cărămizii aparente
și spoirea fațadelor în fel de fel de culori au stricat unitatea și unicitatea acestei zone.
35
Arcul de Triumf, în mijlocul pieței pavată cu piatră cubică. Zona Kiseleff își menținea
farmecul chiar și sub regimul comunist. Arcul în sine, inaugurat în 1930 de Regele Carol al II-
lea, simboliza lupta românilor pentru a construi România Mare, ideal realizat în 1918. După
1947, comuniștii înlocuiseră efigiile din marmură ale Regelui Ferdinand I și ale Reginei
Maria cu motive florale și scoseseră de pe laterale cele două proclamații ale Regelui
Ferdinand: cea din 1916, la intrarea României în Războiul de Reîntregire (1916-1918) și cea
din 1918, cu ocazia Marii Uniri. Proclamațiile se găsesc azi în muzeul din interiorul Arcului
și, la peste 25 de ani de la căderea regimului comunist, ele nu au fost repuse pe exterior, la
locurile lor.
36
Scenă pitorească la Piața 28 Martie (actuală Unirii). Florari pe str. 30 Decembrie (fostă
Carol și actuală Franceză), care în acea perioadă ieșea din centrul vechi, intra în piață, cotea
dreapta pe locul Magazinului Unirea și mergea în Dâmbovița. Pe colțul b-dului 1848 cu b-
dul George Coșbuc (actual colț Brătianu-Coposu) se găsea biserica Sf. Ioan-Nou (sau Sf.
Ionică-Piață), mutată în 1987 cu 23 de metri în spate și privată de vedere directă dinspre piață
prin ridicarea pe colț a blocului cu Raiffeisen Bank la parter azi. Piața Unirii este locul din
București care s-a schimbat cel mai mult în ultimul secol. Vezi ►AICI◄ cum!
37

OAMENI

Dincolo de cum arăta orașul în acea vară, hai să privim mai atent câteva cadre cu oameni. Ce
făceau unii bucureșteni? Cum își petreceau timpul?

Îmbulzeală (posibil aranjată) la o tarabă unde se vindeau ziare din RDG. Vedeta: celebrul
cotidian “Der Morgen” (“Dimineața”), publicat între 1945-1991. Nu se putea să nu vadă șefii
de la Berlin interesul poporului român muncitor pentru publicațiile est-germane.
38
Vânzare de cartofi în plină stradă, posibil în zona Pieței 28 Martie (Unirii). Cântare ca cel din
imagine am văzut cu toții, ba chiar în unele piețe încă se mai folosesc.
39
Diversitate absolut neașteptată în 1956, pe străzile Capitalei RPR. Este amuzant cum
privesc bărbații din spate la personajele din prim-plan. Mai ales în acei ani, persoanele de
culoare erau o raritate în România.
40
Vânzare în stradă. Diferența vestimentară dintre vânzătoarea din prim-plan și femeile din plan
secund este mai mult decât evidentă. Egalitatea promovată de regimul comunist era doar
în manualele de propagandă și în ideologia cu care era îndoctrinată populația.
Concluzii
40 de poze. 40 de instantanee care ne conectează la o epocă pe care mulți dintre noi n-au
prins-o, poate nici părinții noștri. O epocă restrictivă, vremuri exrem de tensionate, mascate
însă frumos sub cadrele surprinse într-un București leșinat de căldură.

Deutsche Fototek a publicat fotografiile făcute de est-germani în ’56 la noi ca parte a

demersului de digitalizare a arhivelor lor foto. Am putut vedea și noi cum arătau centrul
Capitalei RPR, dar și alte zone din oraș atunci. Setul acesta de poze compensează oarecum
un deficit de imagini asociat cu prima parte a anilor ’50 în Capitală. Regimul Dej a
început serios construcția de clădiri noi abia după 1955, așa că e normal să existe mai multe
poze din 1959 încolo, cu realizările. Excelente din punct de vedere documentaristic,
cadrele de mai sus acoperă un areal destul de larg: din Ferentari până la Unirii, de la
Universitate până la Arcul de Triumf.

Dar tu? Ție cum ți s-a părut călătoria în ’56?

Later Edit: Acest articol a fost atât de accesat încât pe 14.01.2015, timp de jumătate de zi,
acest site a fost inaccesibil.

Info_0001
Vă rog să priviți cu atenție primele două clădiri din dreapta, de pe latura estică a bd. Nicolae
Bălcescu (fost bd. I. C. Brătianu, inițial, str. Colței): 1) Blocul ”Sovrompetrol” (fost Blocul
”Creditul minier”; ”sovrom” însemna societate economică mixtă româno-sovietică, iar
”Sovrompetrol” era sovromul care se formase pe baza societății economice românești
”Creditul minier”, de aceea avea sediul în acest bloc, și se ocupa cu extracția și comercializare
petrolului și a produselor petroliere), aflat la intersecția bulevardului cu str. Batiștei; 2) aripa
nouă, vestică, a Institutului de Petrol și Gaze (I. P. G.),, existent din 1948, în localul Facultății
de Farmacie (ceea ce se vede, este calcanul ”pe roșu”, adică netencuit, construit la începutul
anilor '40), aflată la intersecția bulevardului cu str. Traian Vuia (fostă str. Eugeniu Stătescu)...
La parterul blocului, pe latura sa de pe str. Batiștei, se vede clar firma T. A. R. S. (un alt
sovrom, din domeniul aviației civile, numit Transporturile Aeriene Româno-Sovietice, care a
existat în perioada 08.98.1945-18.09.1954, în 1954 devenind TAROM, adică Transporturile
Aeriene Române), ea existând și pe latura de pe bulevard a blocului, dar nu este lizibilă... Am
găsit o poză din 1952 a Blocului ”Sovrompetrol-TARS”, care îmi pare a fi realizată din
Blocul ”Dunărea”, în fotografie apărând în întregime blocul cu cele două sovromuri (firma T.
A. R. S. se vede foarte clar pe ambele laturi ale blocului), dar și calcanul I. P. G., între ele
fiind vizibil și colțul nord-vestic al Sălii Dalles... În această poză, din 1952, calcanul I. P. G.
este TENCUIT, pe când în cea postată de către dna Anca Maria este netencuit, ceea ce mă
face să cred că poza postată de dânsa ar putea data din anul 1950 sau 1951 (ipoteza mi se pare
că este întărită și de faptul că arborele înalt din apropierea calcanului I. P. G. are coroana
practic neschimbată, deci între cele două fotografii poate fi o diferență de doi ani):
Info_002

O privire de la etaj, în anii ’20, a halei de antichităţi din vechea cale Văcăreşti nr. 1, cunoscută
şi ca hala de vechituri, demolată în 1930. Era amplasată în piaţa Sf. Vineri, în interiorul buclei
unde întorceau (şi încă întorc, sub o formă modificată) tramvaiele.

Clădirea din spatele halei, extremitatea stângă, era amplasată pe colţul intersecţiei străzilor Sf.
Vineri cu Herescu Năsturel.

În dreapta, se pot observa câteva dintre clădirile care au dispărut, cel mai probabil, odată cu
hala, pe locul cărora s-a amenajat mai apoi un mic parc.

foto: Iosif Berman (anii ’20)

Info_004

Datorită fotografilor Ebner, ne aflăm pe vechea stradă Carol I (azi, un segment din ea s-a
păstrat şi se numeşte strada Franceză), privim spre centrul vechi, acolo de unde începea Calea
Moşilor şi se contura cartierul evreiesc, cu atelierele şi prăvăliile sale.

În capăt de perspectivă, Piaţa de Flori ocupa aproape întreaga Piaţă Sf. Anton, un spaţiu
public pe care îl putem traversa şi azi.

În prim-plan, liniile de tramvai veneau pe Bd. Regina Maria (viitor G. Coşbuc, actual C.
Coposu); la dreapta fotografului ar veni biserica Sf. Ioan Nou (Piaţă). Aţi crede că numai în
comunism bisericile erau ascunse după blocuri… Ei bine, clădirea înaltă interbelică din
dreapta masca lăcaşul de cult, cum priveai dinspre piaţă. Acest bloc, dar şi restul clădirilor
acelui segment de stradă au dispărut ca urmare a trasării Bd. I. C. Brătianu (fost Bd. 1848 în
comunism), ce leagă azi rondul de la Universitate de Piaţa Unirii.

foto: A. Gh. Ebner (perioda interbelică)