Baciu Iustin Grupa H311

Orașul Iași în timpul domnitorilor Alexandru I Mavrocordat și Alexandru II

Mavrocordat

Numeroasa familie a Mavrocordaților este considerată de către unii istorici ca Evghenios

Rizos Rangavis și Émile Legrand ca fiind de origine bizantină, afirmație datorată prezenței
acestora în secolul XVI în Insula Chios din Marea Egee, unde poposiseră încă din anul 1453.
Întâiul Mavrocordat ce se așează la Constantinopol a fost chioseanul Nikolaos (1599-1652), din a
cărui căsătorie cu Roxandra (fiica negustorului Scarlat Begligis, la care atentase și Matei
Basarab), au rezultat opt urmași, cel mai cunoscut fiind Alexandru (1641-1709), participant
important în negocierile otomano-habsburgice de dinaintea încheierii Păcii de la Karlowitz
(1699). După ce absolvește studiile de filosofie și doctoratul în medicină la Padova (nordul
Italiei), Alexandru Mavrocordat urmează chemarea Constantinopolului, ocupând funcții
importante în Imperiul Otoman, dintre care pot fi amintite cea de profesor la Marea Școală a
Neamului, de două ori dragoman (translator important în politica externă) între 1673 și 1699,
logofăt al Patriarhiei din Constantinopol și nu în ultimul rând secretar de taină al sultanului între
1699-1702, de unde îi va reveni și supranumele de Exaporitul (,,Ex apporiton” avea înțelesul ,,de
taină”, iar în spațiul occidental de ,,secretarius”). Împreună cu Sultana Hrisoscoleu, fiica
Cassandrei deci nepoata lui Alexandru Iliaș și implicit strănepoata lui Alexandru Lăpușneanu,
Alexandru Mavrocordat a avut cinci copiii, Scarlat, Nicolae, Ioan, Loxandra/Ruxandra și Eleni.
Cei doi fii mai mici au urcat pe tronurile Țărilor Române, Nicolae fiind și dragoman după tatăl
său (din 1699). Fiul lui Nicolae, Constantin Mavrocordat (1711-1769) domnește de șase ori în
Țara Românească (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758 și 1761-1763) și de
patru ori în Moldova (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 și 1769), fiind consacrat ca fiind
etalonul în materie de domnitori fanarioți din spațiul românesc, titlu datorat în special și
reformelor sale prodigioase de modernizare. Din căsnicia acestuia cu Ecaterina Rosseti / Ruset se
va naște Alexandru I Mavrocordat / Alexandru Constantin Mavrocordat (1742-1812), care la
data de 28 mai 1782 va fi înscăunat domn al Moldovei cu ajutorul consulului rus Serghei
Lascarov/ Lascaroff1.
1
Mihai Țipău, Domnii fanarioți în Țările Române 1711-1821, Editura Omonia, București, 2004, p.97-98.

1
 Meritul lui Lascarov în numirea la tron de către Poartă a lui Alexandru I Mavrocordat
constă într-o nemulțumire a acestuia despre felul în care fusese primit de fostul domn al
Moldovei, Constantin Moruzi (1777-1782), nemulțumire pe care otomanii o folosesc drept motiv
pentru a-l mazili pe Moruzi și încălcând una din prevederile tratatului ruso-turc de la Kuciuk
Kainargi (21 iulie 1774) care prevedea ca domnitorii pot conduce indefinit condiționată de o
bună guvernare a acestora. Totodată , Mihai Dracu Șuțu din dragomanatul cel mare al Imperiului
Otoman este trimis în surgun, fiind înlocuit cu Alexandru al II-lea Mavrocordat, vărul noului
domnitor moldovean2.

Fiind stabilit în Târgul Ieșilor, Alexandru I Mavrocordat primea numeroase cereri de la

locuitori, aceștia solicitându-i anumite suprafețe de locuire libere din diverse zone ale orașului pe
care să se stabilească. În funcție de disponibilitatea locului ce se dorea a fi ocupat, domnitorul
emitea hrisoave de dăruire sau întărire a locurilor cerute. Dăruirea de locuri era valabilă în cazul
în care locul cercetat nu era ocupat de altcineva, un exemplu ce întărește această situație îl poate
constitui un hrisov din data de 7 decembrie 1782 prin care domnul dăruia un loc din mahalaua
Muntenimea de Sus vornicului Iordache Cantacuzino 3. În alte cazuri, domnitorul deposeda vechii
proprietari ce aveau datorii față de alți locuitori ieșeni, scoțând la vânzare bunurile și chiar casele
acestora, situație susținută de un document din 28 martie 1783 prin care Alexandru I
Mavrocordat îi întărește negustorului Ivan Vasile stăpânirea caselor din mahalaua Frecăului,
acestea fiind scoase de sub posesiunea fostului bacalbaș Mîrza Lefter prin intermediul unui
mezat (vânzare publică a lucrurilor unui datornic) 4. Anumite situații prevedeau stăpânirea de
locuri cu suprafețe cultivabile sau spații amenajate ori construite, hrisoave ce dovedesc acest fapt
fiind cel din 8 mai 1783, prin care domnul oferă fostului logofăt Ioan Cantacuzino un loc de
prisacă cu pomet și loc de fînaț cunoscut sub numele de Valea Cămeșii din moșia Nedeienii din
ținutul Cârligătura5 sau hrisovul din septembrie 1783 prin care Alexandru I Mavrocordat îi
acordă Mitropolitului Gavriil stăpânirea a două pivnițe de piatră cu cârciumă și două dughene de
lângă Biserica Sfântul Nicolae, obținute în urma unei vinderi la mezat 6. Alte locuri din Iași în

2
A.D.Xenopol, Istoria romînilor din Dacia Traiana, Volumul IX ,,Epoca fanarioților până în 1812”, Editura Librăriei
Școalelor Frații Șaraga, Iași, 1896, p.206-207.
3
Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, Volumul VIII ,,Acte interne (1781-1790)”, Editura
Dosoftei, Iași, 2006, p.151.
4
Ibidem, p.142-143.
5
Ibidem, p.199.
6
Ibidem, p.233.

2
care s-au mai desfășurat astfel de întăriri de stăpânire au mai fost Ulița Sârbească 7, Târgul de
Jos8, Mahalaua Feredeelor9 sau Cișmeaua Păcurari10.

Ținând cont de meritele anumitor locuitori în cadrul societății ieșene a acelor timpuri,
Alexandru I Mavrocordat acordă scutiri de dări, astfel pot fi amintite hrisovul din 10 noiembrie
1782, prin care domnul îl scutește de birul vistieriei pe fostul căpitan de podari ieșean, Iane
Carage, ca urmare a slujbei credincioase din timpul tinereții 11 sau hrisovul de la 1 septembrie
1783, prin care domnul hotărăște ca Înaltul Cler și boierii să fie scutiți de dări pentru serviciile
prestate sau produsele pe care le produc (oi, vin, stupi) 12. De aceste scutiri de dări se bucurau în
principal Bisericile sau Mănăstirile, iar oamenii care activau în diverse funcții la aceste lăcașuri
nu mai erau obligați să contribuie la vistieria țării. Câteva acte ce aduc în prim-plan scutirile de
acest fel pot fi hrisovul din februarie 1783 adresat telecilor, bărbierilor și lemnarilor de la
feredeul Mănăstirii Trei Ierarhi13 sau cel din 30 august 1783, prin care domnul; ținând cont și de
acțiunile domnilor precedenți, scutește de dări Mănăstirea Barnovschi datorită ajutorului pe care
aceasta îl înaintează la Sfântul Mormânt din Ierusalim; iar oamenii ce-și duceau traiul pe lângă
Biserică fiind deasemenea scutiți de taxe ale activităților pe care le desfășurau (desetena - taxă
pentru stupi, goștină – taxă pentru oi și vădrăritul – taxă pentru vin)14.

Ținând cont de necesitațile locuitorilor și instituțiilor din Iași, domnitorul face câteva acte
de danie, conferindu-le acestora dreptul de a primi anumite sume de bani sau produse din vama
domnească. Documente ce solidifică aceste gesturi de milă ale domnitorului pot fi două hrisoave
din martie 1783 prin care Alexandru I Mavrocordat oferă lunar Mănăstirii Socola suma de 5 lei,
două oca de untdelemn și 50 de dramuri de tămâie 15, respectiv hotărăște ca breasla calicilor
ieșeni să primească 10 lei lunar16.

Tot pentru meritul și folosul adus de diverșii producători și comercianți, însă și pentru
contribuția acestora la vistierie ce o aduceau prin dajde, fiind însemnați cu pecetea ,,gospod”,
7
Ibidem, p.208-209.
8
Ibidem, p.221-222.
9
Ibidem, p.290-291.
10
Ibidem, p.291-292.
11
Ibidem, p.151.
12
Ibidem, p.234-235.
13
Ibidem, p.179-180.
14
Ibidem, p.229-230.
15
Ibidem, p.183-184.
16
Ibidem, p.185-186.

3
domnul oferea acestora privilegii, un exemplu în acest caz fiind documentul din septembrie 1783
prin care Alexandru I Mavrocordat permite negustorilor ieșeni să plătească 1 leu și 67 de bani
răsura (cotă în Moldova și Țara Românească în secolele XVIII-XIX din care erau plătiți
dregătorii) pentru cislă (dare ce trebuia plătită de fiecare locuitor pentru a contribui la impozitul
comun)17.

Se intenționează a fi menționate câteva documente mai importante, domnul Alexandru I

Mavrocordat luând anumite decizii speciale. A fost dat hrisovul prin care se decidea ca
Mănăstirea Galata să adune mortasipia (zeciuială ce se aplica cântăririi mărfurilor și vânzării
vitelor) de la iarmaroacele din Târgușor (1 martie 1783)18. Este confirmată anaforaua (înștiințare
scrisă) boierilor în vederea pedepsirii tâlharilor prin spânzurarea la locul crimei a ucigașilor și
plătirea pagubei, întemnițarea, munca în ocnă sau moartea pentru hoți (24 mai 1783)19.
Voievodul se interesează de starea Mănăstirilor Trei Ierarhi și Barnovschi, dorind restaurarea
acestora (16 august 1784), iar printr-un document dat la câteva zile mai târziu (19 august 1784),
decide ca leafa acordată doctorului, chirurugului / gerarhului și moașei să se rezume la 5 lei
anual din venitul exercitării desetinei, goștinei, vădrăritului și vamei la Cochii Vechi20. Tot
domnul este și cel care întărește dreptul locuitorilor din Târgul Frumos (Ținutul Cârligăturii) de a
rămâne în vatra veche, trecând peste nemulțumirea călugărilor de la schitul din codrul Iașilor (6
mai 1784)21.

În ciuda compoziției mai mult sau mai puțin temporare, merită a fi menționați câțiva boieri
ai Divanului Domnesc ce ajutau domnul în guvernarea țării: Dimitrie Sturza, vel (marele) logofăt
de Țara de Jos; Constantin Roset, vel logofăt de Țara de Sus; vel vornicii Neculai Roset,
Iordache Cantacuzino, Gheorghie Sturza și Lascarachi Roset; hatmanul Costache Roset; vel
postelnicul Alexe Mișoglu; vel vistiernicul Matei Cantacuzino și vel aga Constantin Paladi22.

Alexandru I Mavrocordat este detronat la data de 1/12 ianuarie 1785, o cauză a mazilirii
sale constituind-o legăturile șubrede dintre acesta și consulul austriac Raicevich, prin a cărui
atitudine arogantă îl va determina pe domnul moldovean să nu-l recunoască drept consul,
17
Ibidem, p.230-233.
18
Ibidem, p.184-185.
19
Ibidem, p.201-202.
20
Ibidem, p.307-308.
21
Gheorghe Ungureanu red., Orașe și tîrguri 1776-1861, Moldova Seria A, Vol. II, Direcția generală a Arhivelor
Statului din Republica Populară Romînia, București, 1960, p.6-7.
22
Ioan Caproșu, op.cit., p.209.

4
motivul fiind lipsa firmanului pe care Raicevich ar fi trebuit să-l obțină din partea turcilor 23.
Comitele Herbert, însărcinat cu explicații de către sultan, îl denunță în fața Porții pe Alexandru I
Mavrocordat, afirmând că are un comportament impulsiv, de unde și porecla de Deliberiu / Deli-
Bey (,,Prințul nebun” în limba turcă)24. Domnul mai servește pentru o anumită vreme Poarta, iar
în urma unei campanii militare la Dunăre, turcii îl vor numi încă o dată domn al Țării Moldovei
în 1790, însă doar pe hârtie deoarece nu va mai ocupa tronul niciodată. Delibei se va retrage la
Constantinopol până la sfârșitul zilelor sale, marcate în calendar ca fiind fie 28 martie, fie 8
aprilie 181225.

După mazilirea lui Alexandru I Mavrocordat, pe tronul Moldovei va fi adus de către turci
chiar vărul său, Alexandru II Mavrocordat / Alexandru Ioan Mavrocordat (1754-1819). Tatăl său
nu era nimeni altul decât domnul Moldovei din perioada 1743-1747, Ioan Mavrocordat, iar
mama sa, Maria Gulianu. Un potențial argument ce ar explica alegerea sa de către Poartă poate fi
faptul că noul domn activase ca trimis al Imperiului Otoman într-o misiune diplomatică la Sankt
Petersburg, lucrând și ca dragoman timp de doi ani (iulie 1783 – ianuarie 1785). La scurtă vreme
de la numirea sa, domnul elaborează ,,sobornicescul hrisov”, impunând o nouă organizare în
ceea ce privește regimul robilor țigani, precum și vinderea, respectiv achiziționarea
proprietăților26.

Călătorii străini nu consideră domnia lui Alexandru II Mavrocordat ca având prea multe
realizări, atribuindu-i totuși meritul de a fi dat ordinul prin care au fost ridicate podurile ce
realizează conexiunea dintre Târgul Iași și mahalalele aferente. În scrierile medicului A. Wolf
este consemnat faptul că tot domnitorul Alexandru II Mavrocordat a poruncit ca Podul Roș de
peste Bahlui să fie reparat în vederea menținerii obiceiului iarmarocului ieșean, ținut de șapte ori
pe an. Wolf identifică un alt obiectiv pe care domnul și-ar fi dorit să-l materializeze, anume să
orienteze apele din Siret înspre Bahlui (din direcția Episcopiei Romanului) cu scopul eliminării
mirosului de mocirlă al Bahluiului din Iași și satele înconjurătoare, după care să-i distribuie
cursul direct în Prut27.

23
Mihai Țipău, op.cit., p. 98.
24
A.D.Xenopol, op.cit., p.208.
25
Mihai Țipău, op.cit., p.98.
26
Ibidem, p.99.
27
Vlad Mischevca, Domni fanarioți din Principatele Române – Emigranți politici (Sfârșitul secolului al XVIII-lea –
începutul secolului al XIX-lea, Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, Chișinău, 2017, p. 93-94.

5
 Multe scutiri de dări sau danii emise de domnul Alexandru II Mavrocordat sunt confirmate
Mănăstirilor ieșene, dintre care pot fi menționate: Socola28, Biserica catolică, Biserica mare din
Curtea domească29, Barnovschi30, Sfântul Spiridon31, Trei Ierarhi32 și Aron Vodă33. El privilegiază
Mănăstirile și în privința actelor de miluire pe care le săvârșește față de instituții sau ieșeni prin
luarea din vama domnească, un hrisov din primul an al domniei sale menționând clar că domnul
decide ca Biserica Tălpălari să primească lunar trei oca de untdelemn și o sută de dramuri de
tămâie în timp ce preoții de la Tălpălari erau scutiți de taxa vădrăritului în schimbul a o sută de
vedre de vin34. La fel ca și în timpul domniei predecesorului său, Mănăstirea Galata este
împuternicită să adune mortasipia tuturor iarmaroacelor din Târgușor, fiind exclus iarmarocul de
la ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel 35. În ianuarie 1785, Alexandru II Mavrocordat confirmă
prin acte cererea prefectului Bisericii Catolice din Iași, I. Giuseppe Bayardi, de a vizita co-
naționalii de aceeași confesiune, acesta din urmă solicitându-i ulterior suma de 2.200 de lei
pentru a putea recupera o binală (clădire în proces de construire) distrusă36.

Domnul are grijă și de instituția medicală a timpurilor respective, hotărând prin hrisovul
din 7 martie 1785 ca spitalul Sfântul Spridon, aflat lângă Biserica eponimă, să perceapă bani ce
țin de venitul cuniții (taxă similară văcăritului, aplicată cirezilor de vite, turmelor de oi sau cailor
ce aparțineau străinilor, dar care era ținute la păscut în spațiul românesc), deasemeni primind
2.000 de lei din vama domnească37.

Vrând să continuie ceea ce începuse răposatul Grigorie Alexandru Ghica, Alexandru II

Mavrovordat hotărăște să fie cumpărate cărți și să fie angajați la diversele lăcașuri de învățământ
din țară dascăli inițiați în învățăturile moldovenească, grecească și elinească, în special la Galați
și Botoșani; de o situație mai bună bucurându-se Romanul și Huși datorită existenței
Episcopatelor în aceste zone. Școlile erau puse sub grija unor boieri epitropi, însărcinați și cu
asigurarea lefelor pentru învățători38. O altă măsură importantă luată de Alexandru II
28
Ioan Caproșu, op.cit., p.380-381.
29
Ibidem, p.383-385.
30
Ibidem, p.402.
31
Ibidem, p.438-439.
32
Ibidem, p.454-455.
33
Ibidem, p.465-466.
34
Ibidem, p.327.
35
Ibidem, p.447.
36
Ibidem, p.350-351.
37
Ibidem, p.355.
38
Ibidem, p.370-371.

6
Mavrocordat a fost aceea a întocmirii unei condici a Divanului în care să fie inclusi procesomanii
,,vicleni și șîreți” astfel încât cererile înaintate de aceștia să nu fie luate în considerare39.

Domnul putea fi implicat și în procese juridice, un exemplu care să releve această situație
fiind actul din 7 decembrie 1786 în care este consemnată judecata, înfăptuită de însuși domnul
Alexandru II Mavrocordat, dintre păhărniceasca Ilinca, fiica fostului vel logofăt Radu Racoviță și
epitropul și egumenul Dorothei de la Mănăstirea Sfîntul Lazăr din Iași. Cauza conflictului o
reprezenta dorința păhărnicesei de a trece Mănăstirea la care slujea egumenul de sub Mănăstirea
Sinai sub Mitropolia Țării Moldovei, însă neavând sorți de izbândă40.

În ciuda sumelor imense înaintate turcilor, Alexandru II Mavrocordat a fost mazilit la data
de 3/14 decembrie 1786. Acesta a fost denunțat Porții de către Prusia, argumentul fiind bunele
relații avute de domn cu Rusia și Austria. Ca nu cumva să fie ucis de turci, Alexandru II
Mavrocordat se refugiază în Rusia, de unde îi revine și porecla de ,,Firaris” (,,Fugarul” în limba
turcă), fiind escortat încă de la graniță de o armată trimisă de împărăteasa Ecaterina II. Istoricul
A.D.Xenopol presupune că domnitorul ar fi reprezentat o piesă importantă din planul țaristei de a
pune bazele unui stat grec independent. Un alt proiect rusesc din 1792 urmărea crearea ,,Noii
Moldove”, principat cuprins între fluviile Bug și Nistru, care ar fi fost pus sub conducerea
domnului fugar. Însuși domnul încearcă un plan de răsculare a populației grecești împotriva
Imperiului Otoman, apartenența sa la societatea secretă ,,Filiki Eteria” (înființată în 1816 la
Odessa de Nikolaos Skoufas, Emmanouil și Athanasios Tsakaloff) fiind scoasă la lumină prin
descoperirea numelui său pe listele de membri ai Eteriei, aflate la Arhivele Sekeris. Domnul se
va stinge din viață la data de 8/20 februarie 1819, trupul său odihnindu-se la Mănăstirea Sfântul
Daniil din Moscova41.

În pofida faptelor mai mult sau mai puțin onorabile prin care au fost imortalizați în
istoriografie, cei doi veri domnitori , Alexandru I Mavrocordat Delibei și Alexandru II
Mavrocordat Firaris au încercat în limita puterilor cu care fuseseră investiți să asigure un progres
al Moldovei în perioadele în care au guvernat, ținând cont de nevoile celor pe care îi guvernau și
continuând calea spre modernizare începută de predecesorii acestora.

39
Ibidem, p.458.
40
Ibidem, p.511-514.
41
Mihai Țipău, op.cit., p.100-101.

7
 BIBLIOGRAFIE:

 Caproșu, Ioan, Documente privitoare la istoria orașului Iași, Volumul VIII ,,Acte interne
(1781-1790)”, Editura Dosoftei, Iași, 2006;

 Mischevca, Vlad, Domni fanarioți din Principatele Române – Emigranți politici

(Sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Institutul de Istorie al
Academiei de Științe a Moldovei, Chișinău, 2017;

 Țipău, Mihai, Domnii fanarioți în Țările Române 1711-1821, Editura Omonia, București,
2004;

 Ungureanu,Gheorghe, red., Orașe și tîrguri 1776-1861, Moldova Seria A, Vol. II,

Direcția generală a Arhivelor Statului din Republica Populară Romînia, București, 1960;

 Xenopol, A.D., Istoria romînilor din Dacia Traiana, Volumul IX ,,Epoca fanarioților
până în 1812”, Editura Librăriei Școalelor Frații Șaraga, Iași, 1896.