Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-FIȘE DE LUCRU-
FIȘA NR. 1
„Perioada cuprinsă între 1711( pentru Moldova), respectiv 1716( pentru Țara Românească)
și 1821 poartă numele în istoria Moldovei și Țării Românești de epoca fanarioților. Prin
această denumire se desemna în genere originea domnilor, mai toții din mahalaua Fanarului
(farului), a Constantinopolului.
FIȘA NR. 2
„Ei nu au fost totuși numiți doar dintre greci- români, albanezi, bulgari au obținut și
ei firmanul de domnie din partea sultanului. Orientarea tot mai vizibilă de la sfârșitul
secolului al XVII-lea a unora dintre domnii- Șerban Cantacuzino (1678-1688),
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Dimitir Cantemir (1710-1711)- spre Imperiul
Habsburgic sau Rusia a determinat Poarta otomană să ia măsuri de a-și asigura
conducători devotați în Țările Române, avant-posturi ale apărării Imperiului otoman.
Trimițănd pe tronul celor două țări românești domni fanarioți, Poarta otomană le
încredința acestora un rol diplomatic de seamă; ei aveau misiunea de observatori și
de informatori ai Înaltei Porți, interesată în obținerea de știri cu privire la mișcările
care se petreceau în culisele diplomației Austriei și Rusiei”.
„Poarta otomană urmărea ca, prin impunerea pe tronul Țării Românești și al Moldovei a
unor domni străini de interesele și aspirațiile poporului român, să integreze Principatele
Române cât mai deplin în sistemul economic și chiar administrativ otoman”.
FIȘA NR. 4
„ Deși mult știrbită, autonomia Țărilor Române s-a păstrat și în epoca fanariotă. Oastea
Țărilor Române, restrânsă ca număr și în unele perioade practic desființată- redusă la garda
domnească și la mici unități, care să asigure ordinea internă-, n-a intrat în structurile militare
ale Imperiului otoman. Cele două țări și-au păstrat organizarea lor internă.
FIȘA NR. 5
În 1718 prin pacea de la Passarowitz turcii au cedat pentru prima oară unei puteri străine-
Austriei – o parte din teritoriul statului Țara Românească, provincia din dreapta Oltului (
Oltenia), care a rămas sub stăpânire austriacă până la Pacea de la Belgrad (1739). În 1775
turcii au cedat Austriei parte de nord a Moldovei (Bucovina), iar în 1812, partea de est a
Moldovei (Basarabia), deși- potrivit ahid- name- urilor – Imperiul otoman nu putea ceda ceea
ce nu-i aparținea.
„În epoca fanariotă s-a agravat dominația otomană. Obligațiile Țărilor Române au cunoscut
proporții ce depășeau uneori limita suportârii lor. Aceasta se datora atât caracterului
prădalnic al stăpânirii otomane, accentuat în condițiile adâncirii crizei în care se afla Imperiul
însuși, cât și poftei de înavuțire rapidă a clasei politice interne.
Haraciul la care erau obligate Țările Române a cunoscut o permanentă creștere, la fel și
peșcheșurile. Aceasta făcea ca numai o mică parte din veniturile Țărilor Române să poată fi
folosită pentru nevoile interne; cea mai mare parte se îndrepta spre capitala Imperiului
otoman.
Numirea domnului în scaun se făcea în schimbul unei mari sume de bani, domnul fiind
numit de obicei pe trei ani. Unii domni ajungeau să cârmuiască chiar cinci ani, alții de-abia 2
sau 3 luni. În fiecare an, domnul trebuia să- și reînnoiască domnia, plătind o taxă,
mucarerul”.
FIȘA NR. 7
FIȘA NR. 8
„Potrivit unui memoriu din 1772 al boierilor munteni cheltuielile pricinuite de dominația
otomană Țării Românești erau în preajma războiului ruso-turc din 1768- 1774 de aproape
2.000.000 lei anual.(...) În timpul Congresului de la Focșani (27 iulie – 24 august 1772)
delegațiile de boieri din Țara Românească și Moldova au prezentat împuterniciților Rusiei,
Austriei și Prusiei memorii referitoare la „capitulațiile” Principatelor Române cu Poarta
Otomană; erau descrise legăturile politice și economice între părți, fiind menționate
tratatele care au fixat obligațiile reciproce; se arăta modul în care clauzele acestor tratate au
fost violate de otomani”.