„Lipsit de erudiție ,Cațavencu gâ ndește cu mijloace proprii.

Câ nd își
va da seama de erorile materiale și se va informa la o bună școală ,atunci
el se va numi Maiorescu .”(G.Că linescu ,Domina bona ,în vol.Pagini de
estetică , Editura Albatros,București, 1990,pp.149-150)

„Că nu se citește nimic în comparație cu anii dinainte și

numaidecât după război este un fapt indiscutabil și-l tăgăduiește
numai cine nu cunoaște situația. Am arătat felurite cauze, dar e
una fundamentală […]. Această cauză e: bogăția țării, sau mai
bine zis, bogăția alimentară, pe de o parte, și sărăcia alimentară,
adică subalimentațiunea, pe de alta”, p. 179-180. Unii nu citesc
pentru că sunt prea bogați, iar alții pentru că sunt prea săraci. Și
cele două categorii adunate fac majoritatea populației…

„Ieșiți pe străzi acum vara și vedeți cum mii de burghezi [a se citi

azi: mii de români], care n-ar da câțiva lei pe o carte, cheltuiesc
sute ca să se îndoape cu cărnuri și băuturi. Pot fi în România
orășeni care nu mănâncă, din mizerie, într-o zi, dar când dau de
un ban, ei consumă ceea ce n-ar putea consuma un parizian
bogat. În crâșmele periferice, cărnurile, mușchiurile, cârnații,
momițele stau la gheață sau sub perdea în mormane. Și toate
aceste cărnuri tâmpesc”, p. 180. Și nici măcar nu e nevoie să fii
om duhovnicesc ca să îți dai seama…

„Toți am învățat la școală că Evul Mediu era întunecat și nu știu

pentru ce. […] Veți zice: nu era de trăit, nu exista libertatea,
libera dezvoltare națională. Ba vă înșelați. Atunci exista și acum
nu. […] Nimănui nu i-a trecut prin cap, în Evul Mediu, să
deznaționalizeze ținutul cucerit”, p. 182-184.

„Noi socotim literatura diletantism. Cui nu i se aduc astfel de

învinovățiri, de obicei neîntemeiate? Propriu-zis, noi suntem o
țară cu o cultură foarte înaintată, dar lumea nu ne crede și noi
încercăm să dovedim. […] Tot prestigiul statelor occidentale,
uneori apăsător și chiar abuziv, stă în faptul că s-au inventariat
singure în valorile lor culturale”, p. 192. Noi nu ne dăm seama
sau preferăm supușenia lingușitoare?

„Cărțile intră în sânge”, ibidem.

„Geniul trăiește, sacrificându-se, pentru noi toți”, p. 193.

„Noțiunea de bază a economiei lui Eminescu este munca. Așadar,

el nu admite privilegiul. […] Eminescu, fie că e vorba de moșier,
fie că e vorba de țăran, pune accentul pe munca productivă,
moșierul însemnând doar un țăran mai mare”, p. 286.

„Eminescu vedea scăparea într-o legislație ocrotitoare a muncii”,

p. 289.

„Lipsit de erudiție, Cațavencu gândește cu mijloace proprii. Când

își va da seama de erorile materiale și se va informa la o școală
bună, atunci el se va numi Maiorescu. Dar și exaltația ideologică
va dispărea. Cațavencu va deveni profesor. Un Cațavencu ilustru
este Hașdeu, care pornește în toate direcțiile, delirând fără erori
vizibile de stil, nu mai puțin haotic…”, p. 352.

„În lumea lui Caragiale nu sunt misogini”, p. 353.

„Revoluționarul francez e catolic în cultul pentru Franța

supremă, catolicul e impecabil logic în analiza dogmei. Pozițiile
sunt ireductibile. Când Renan face gestul de a părăsi biserica
[romano-catolică], se pierde într-o serie de scuze, are sentimentul
de a fi făcut un act nemaipomenit, își creează un fel de prestigiu
sacerdotal, ateu. La noi cazul său este imposibil, nimeni nu s-ar
emoționa de ieșirea din ortodoxie a cuiva și de aceea nimeni nu
iese, pentru că și stând nu afirmă nimic care să închidă o
existență între ziduri”, p. 356.
„Cine cercetează fără falsă pietate opera lui Maiorescu constată
ce părtinitor este criticul. Niciodată nu va lăuda serios un
adversar al Junimii. Când un autor scrie la Convorbiri literare, opera
sa este valoroasă, dacă nu mai scrie, devine „lipsită de
însemnătate”. Toți câți stau în afară de Junimea „vițiază”
literatura. Dacă nu-i atacă, Maiorescu nu le pomenește numele”,
p. 356. Metehnele noastre sunt vechi…
„André Gide […] e un cap fanatic, obstinat, al unui om care ar
trage cu muscheta în noaptea Sfântului Bartolomeu, dacă ar fi
catolic”, p. 357.

„Eroii [lui Caragiale] n-au interior, nu se prelungesc în lucruri,

sunt niște nomazi citadini”, p. 364.

„Un Tănase Scatiu superior, subtil, ușor melancolic, energic cu

delicatețe este Titu Maiorescu”, p. 388.

„Eminescu propunea lăutarilor o simfonie beethoveniană”, p.

470.

Bibliografie
G.Că linescu ,Domina bona ,în vol.Pagini de estetică , Editura
Albatros,București, 1990,pp.149-150