Mircea Vulcă nescu

“Am supt lapte de la diferite instituții de cultură, reușind a fi astfel o

adevărată sinteză a culturii românești.” (Mircea Vulcănescu)

S-a născut în data de 19 februarie 1904 din părinți originari din Oltenia.
Studiile liceale le-a făcut în cursul anilor de război în București (la liceu și în
particular în diferite orașe din refugiu). Studiile universitare de filosofie și de drept
le-a făcut în București, unde a obținut licențe în aceste două ramuri. A continuat
la Paris, unde a obținut diploma de studii superioare la Drept și Economie Politică.
La Paris a studiat și Teologia în contact cu cercurile ortodoxe și tomiste. Mircea
Vulcănescu „ca filosof, a militat pentru o poziție realistă, autohtonistă, monarhică
și ortodoxă.” (Mircea Eliade).

Mircea Vulcănescu era o persoană care credea din tot sufletul în neam, în
români, în frații lui și ai noștri, ai tuturor. Asta reiese și din următoarele spuze de
el “Eu cred că dacă ar năvăli alte neamuri și s-ar așeza aici la noi, după câteva
secole, ar deveni și ei români.”.

“Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura

metafizicei cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp.(...) Românitatea e o
caracteristică spirituală imuabilă. Ce poți face este s-o recunoști, s-o identifici, să i
te subordonezi, sau s-o înlături. În ce măsură poți să faci asta fără a te rata, e
altceva.” (Mircea Vulcănescu)

Mircea Vulcănescu spunea "E ceasul creației românești! Dar pentru ca

această creație să poată fi ce trebuie să fie, se cere tineretului o cultură
românească. Orice subiect, orice domeniu. Cultura românească nu înseamnă
monografie istorică cu subiecte românești. Nu înseamnă nici măcar voința de a
crea românește, ci putința de a crea în acest fel. Putință care se capătă cum? Prin
CULTURĂ!".

Era un bărbat înalt, frumos, demn, impozant, plin de prestigiu și cu o

remarcabilă personalitate. A fost asistentul lui Nae Ionescu, un filosof ortodox
român. Ioan Ionalide spune “Întreținând o febrilă activitate intelectuală în rândul
deținuților, Mircea Vulcănescu era un inamic declarat al marxiștilor.”. Din cauza
unor prelegeri ținute la Jilava a fost dus la camera neagră, aproape dezbrăcat,
împreună cu alți bandiți. Mircea Vulcănescu s-a așezat pe acea podea din camera
neagră, plină de mâzgă, ca să poată sta alții pe el și a zis „...eu voi muri. Salvați-vă
voi!”. Acesta moare de tuberculoză după ce se sacrifică pentru un tânăr student.

“Rostul meu în viață s-a terminat. Am început o opera, dar n-am fost în
stare s-o duc până la capăt.(...) Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetățean față
de această țară hăituită și jefuită cu nerușinare, față de acest neam însângerat.
M-am înșelat. Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice.
Potențialii vremii n-au nevoie de cultură. Pseudocultura și-a întins tentaculele ca o
caracatiță. Nu știu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier.” (Mircea
Vulcănescu).

Emil Cioran îi spune printr-o scrisoare fiicei lui Mircea Vulcănescu, Vivi
Vulcănescu, “Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era
oarecum astfel.”.

Ultimul său mesaj din temniță, adresat fiecăruia dintre noi, a fost:
„Să nu ne răzbunați!”.