Text și ilustrații: Veronica Iani

Layout: Bogdan Dragomir, www.directdesign.ro

Copyright: Veronica Iani, veronicastories.com

Descrierea CIP poate fi consultată pe pagina de internet

a Bibliotecii Naționale a României

ISBN 978-606-94784-6-2
2
Perseverența

Text și ilustrații de Veronica Iani

Editura Life Learning Education, 2020

Andrei apăsă butonul telecomenzii.
Mașina țâșni și se înfipse în zid.
– Eu mă las păgubaș! strigă Sorin.
– Și eu la fel, zise Dragoș. Mașina asta
nu răspunde deloc la comenzi.
Cei trei colegi de clasă încercau de ceva
vreme să construiască, în curtea casei
lui Andrei, o mașină cu telecomandă
pe care să o vândă a doua zi la târgul
caritabil al școlii.
– Da? Și ce vom duce la târg? se rățoi Andrei.
Sora mai mică a lui Andrei apăru de după casă cu o cutie în brațe.
– Am… am eu o idd.. idee, zise ea și răsturnă în fața băieților o
grămadă de bucățele de lemn.

5
– Ana, te rog să ne lași! se răsti Andrei.
Noi nu ne jucăm.
Pufnind, fetița adună totul în cutie și
se îndreptă spre bunicul ei, care stătea
la umbră și citea o carte. Fără a spune
o vorbă, lăsă cutia lângă el și dispăru
în magazie.

– Bunu, nu știm ce să-i mai facem mașinii! se

plânse Andrei.
Bunicul luă mașina și o învârti pe toate părțile.
– Din păcate, va trebui să o demontați și să o
reconstruiți. Ați greșit niște legături.
– Nu se poate!! strigară băieții. Am lucrat o
groază la ea!

6
8
Ana ieși după o vreme din magazie.
– Am… am găsit cioccc… ciocanul! Și ccc… cuiele!
– Ce să facem cu ele, Ana? strigă Andrei. Să batem cuie
în mașină? Pleacă!
– Dar ce are Ana? îl întrebă Dragoș pe Sorin, studiind-o
cu atenție pe fetiță.
Avea ochii migdalați, nasul turtit, rostea mai
greu cuvintele și era micuță de înălțime.
– Pare cam…
Sorin îi trase un ghiont.
– Ana are doar Sindromul Down, se încruntă
Andrei. Este perfectă… atunci
când nu mă bate la cap.
– Sindromul Down?! se miră
Dragoș. Ce-i ăla?
– Așa s-a născut, îi explică
Andrei. Așa cum tu
ai ochi albaștri,
ea are Sindromul
Down.

9
Ana se așeză oftând lângă bunicul ei.
– Ce-i, Ana, i-ar te-au gonit?
– Dddd… da.
– Atunci, hai să îți povestesc ceva. Acum mai
bine de 2000 de ani, în Grecia, trăia Demostene,
un tânăr care își dorea foarte mult să devină
orator. Adică să vorbească mulțimilor de
oameni. Era foarte bun la acest lucru, însă,
deoarece era bâlbâit și nici nu pronunța bine
cuvintele, oamenii nu au vrut să îl asculte. Dar
el nu a renunțat. Își dorea cu adevărat să fie un
orator vestit. Așa că a început să muncească din
greu pentru aceasta.

10
S-a dus pe malul mării și s-a ascuns
într-o peșteră. Iar ca să fie sigur că nu
va pleca să se distreze cu prietenii, și-a
ras jumătate din părul de pe cap.

11
Ana făcu ochii mari.
– Da, atât de hotărât era, continuă bunicul. Până i-a crescut
la loc părul, a făcut tot felul de exerciții. Ținea discursuri
în timp ce urca stâncile, ca să își dezvolte plămânii. Când
valurile loveau stâncile, vorbea cât putea de tare, ca să
acopere zgomotul făcut de ele, iar ca să pronunțe cât mai
bine cuvintele, ținea o pietricică în gură.
– Șșșș… și a reușit?
– Da, în cele din urmă a avut un mare succes.
– Ooo… Ce bbb… bine! Ddd… dar a fost greu.

12
– Păi, altfel cum? Ca să ajungi în vârful muntelui
trebuie efort. Nu e ca și cum ai merge prin parc.
Dar să nu ne temem de lucrurile grele. Dacă noi
avem voință și le începem, Dumnezeu ne
trimite imediat putere.

13
 Ana îl îmbrățișă fericită pe bunic.
– Bunu, te rrr… rog să mă aaa… ajuți. Vrrr… vreau să…

Fetița îi șopti ideea la ureche. Bunicul râse cu poftă și se apucară de

meșterit. Uneori, Ana scăpa ciocanul din mână, se mai zgâria, dar
continua hotărâtă. Broboane de sudoare îi luceau pe tâmple.
14
– Am câștigat! Am câștigat! strigă Andrei.
Am dat 5 coșuri la rând!

15
Bunicul ridică mirat privirea. Nu observase că cei trei băieți
aruncau mingea la coșul de baschet din curte.
– Ați terminat așa de repede mașina? întrebă bunicul.
– Nici nu ne-am mai apucat de ea, ridică din umeri Andrei.
Ne chinuiam degeaba.

16
– Așa, deci, se încruntă bătrânul.
Ați preferat plimbarea prin parc.
– Ce parc, Bunu? Nu înțeleg.
– Între a vă chinui cu mașina și a vă juca
ați ales joaca, adică partea ușoară.

17
 A doua zi, la târg, cei care se opreau la masa
băieților plecau repede. Mașina lor arăta și
funcționa jalnic.
– Ce ne facem? se plânse Andrei și privi invidios la
înghesuiala de la celelalte mese.
– Trebuia să nu fi venit, oftă Sorin. Ne facem de râs.
– Parcă doar asta este? zise Dragoș. Noi ce bani
vom dona? Am jucat baschet în loc să…

18
– Iuhuu! Aaa… am venit!
se auzi Ana și apăru însoțită de bunic.
Îl luă fericită în brațe pe Andrei.
– Frr… frățiorul meu! se alintă ea, apoi
răsturnă din trăistuța de pe umăr o
mulțime de roboței din lemn.
Băieții făcură ochii mari.

19
 – Rrr… roboței de vvv… vânzare, roboței ddd…
de vânzare! striga Ana cât o ținea gura.
Lumea venea curioasă și apoi cumpăra câte doi-trei.
În câteva minute masa rămase goală. Însă, cutia
cu bani era plină.
– Bravo, Ana! Să sărbătorim reușita ta, se
bucurară seara părinții la aflarea veștii.
– Dar și noi ne-am dorit la fel de tare să reușim,
bombăni Andrei.
– Ei, nu este vina voastră că ați renunțat când ați
dat de greu. Doar Ana are cheia cu care se poate
depăși orice obstacol.

20
21
– Are ea o astfel de cheie? se
încruntă Andrei.
– Da, se numește perseverență. O
folosește încă de când era mică.
Viața ei este plină de provocări.
A reușit să meargă de abia când a
avut doi ani, a vorbit la trei ani. Ea
luptă pentru orice lucru pe care și-l
dorește.
Ana alergă în brațele lui Andrei și îi
întinse un roboțel pe care desenase o
inimă mare, roșie.
– Te iubbb… iubesc!
Andrei o luă în brațe și îi șopti la
ureche:
– Iartă-mă!

22
„Perseverența este cheia care
te ajută să treci peste orice
obstacol.”
 CONSTANTIN BRÂNCUȘI, UN OM PERSEVERENT

Povestea vieţii sculptorului român Constantin Brâncuşi este un exemplu

de perseverență și de încununare a ei prin întâmplări de la Dumnezeu.

S-a născut la 19 februarie 1876, în Hobița, un mic sat din România. A

rămas orfan de tată la vârsta de nouă ani, mama lui fiind cea care i-a
crescut pe toți cei șapte copii.

În adolescență, Brâncuși a lucrat în mai multe locuri, uneori chiar peste

12 ore pe zi. Pe când era la muncă în Craiova, cineva l-a provocat să
facă o vioară. După ce a meșterit toată iarna la ea, i-a dat-o unui lăutar
ca să o încerce. Unul dintre cei care îl ascultau și-a dat seama că tânărul
Constantin Brâncuși are un talent deosebit. L-a dus la Școala de Arte
și Meserii și, împreună cu biserica Maicii Domnului din Dud, l-a ajutat
financiar pe perioada studiilor.

După ce a absolvit, s-a înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase

din Bucureşti, iar după ce a terminat-o se hotărăşte să se înscrie la
Școala de Arte Frumoase din Paris. Pentru că nici măcar bani de drum
nu avea, pleacă la Paris pe jos, 2 000 de kilometri!

Călătoria a durat aproape doi ani. Pe drum, s-a oprit pentru a vedea
muzee; traiul și-l câștiga muncind. Ajuns la Paris, o duce foarte greu la
început, dormind în pădure, iar pentru a se întreţine, spăla vase într-un
restaurant. Cu perseverenţă şi voință neabătută, reuşeşte să intre prin con-
curs la Școala de Arte Frumoase din Paris. Va primi apoi chiar și bursă.

24
Brâncuși se va impune ca un mare artist la nivel internațional. El este
unul dintre cei mai cunoscuți români în întreaga lume și este consi-
derat un geniu al sculpturii. A dăruit României ceva unic în lume:
Coloana infinitului.

Iată câteva dintre reflecțiile lui Constantin Brâncuși:

„Munca istovitoare, asiduă şi tenace, îndemânarea şi pasiunea, din

şcoală le-am deprins.

Lecția numărul 1: muncește. Lecția numărul 2: muncește și mai mult.

Dumnezeirea este pretutindeni şi simţi asta când uiţi cu desăvârşire de

tine însuţi, când te simţi umil şi când te dăruieşti.

Eroismul rămâne un act de iubire!... Columnele mele nesfârşite? Am

sculptat, în cariera mea, mai multe coloane!... Însă, doar una, cea
din Patrie, de la Târgu Jiu, a reuşit să se înalţe spre ceruri! Şi, nici pe
aceasta nu trebuia să o construiesc prea înaltă. Pentru că, iată, dacă aş fi
edificat-o prea înaltă, v-ar fi trimis cu gândul la Turnul Babel! A trebuit
să înalţ Columna mea, de-o asemenea manieră, încât să devină infinită,
rămânând însă... finită, în spaţiu!... COLOANA NESFÂRŞITĂ – a fost
drumul meu spre Bunul Dumnezeu!

Ceea ce fac, mi-a fost dat ca să fac! Fiindcă am venit pe lume cu o meni-
re! Mi-am iubit şi nu mi-am părăsit nicio clipă strămoşii.”

25
 Pentru mine, perseverența înseamnă a urmări un țel, a trece peste
obstacole și, de multe ori, a alege calea mai grea.Țelurile mele sunt
să am un loc de muncă și să mă căsătoresc cu Onisa, iubirea mea.
Obstacole nu sunt puține atunci când ai Sindrom Down.. Doar cu
pași mici și răbdare reușesc să trec peste ele. De pildă, de foarte
mulți ani vorbesc seara cu Onisa și ne facem planuri de viitor. Ca
să am un loc de muncă am muncit din greu, am studiat și am obți-
Mihai Arsenie nut diplome de web designer, peisagist și altele. Am activat mulți
ani ca sportiv la Special Olympics România. Acum lucrez ca tânăr
lider într-un program unde îi voi învăța și pe alții cum să lucreze
în echipă pentru a face mai bună viața persoanelor cu şi fără diza-
bilități. Sunt și reporter la TVR Cluj, la programul
Fără Prejudecăți. Tot timpul am încercat să-mi
depășesc limitele, să-mi înfrunt teme-
rile, de pildă când apar pe scenă ca
vorbitor sau fac balet. Cred cu tărie că
toate astea mă vor ajuta să reușesc și că
Perseverența este Cheia!

De multe ori așteptăm un moment special pentru a face fapte

mari, eroice, în loc să muncim zi de zi și să construim binele pe
care îl putem face în acel moment. Iar dacă reușim cumva ceva
măreț, nefiind obișnuiți cu munca constantă și smerită, vom
dori ceva și mai măreț, care nu va veni. Și, pentru că recompen-
sa nu mai apare, energia noastră se îm-
puţinează și se stinge în scurtă vreme.
Veronica Iani În realitate, perseverența, disciplina,
răbdarea și smerenia stau la baza ori-
cărei reușite reale și folositoare.
26