Ioana Nicolaie

Ioana Nicolaie s-a născut pe 1 iunie 1974 în Sângeorz-Băi. După

absolvirea liceului „George Coșbuc” din orașul Năsăud, a devenit studentă
la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a absolvit-o în
anul 1997. În 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiași facultăți.
După absolvire a lucrat în presă și în domeniul editorial (a colaborat ca
redactor la editurile Humanitas, Casa Radio, Polirom și Paralela 45). Este
jurnalistă (colaborează la Tribuna învățământului) profesoară de literatură
și predă scriere creativă. Ține ateliere de creativitate pentru copii. Vreme
de câțiva ani a moderat Campionatul poveștilor la Librăria Humanitas de
la Cișmigiu. Este membru fondator și director general al Fundației Melior
prin care derulează din 2014 proiecte educativ-umanitare. A realizat până
acum nu mai puțin de 21 Biblioteci Melior. Este membră a Uniunii
Scriitorilor din România și a PEN România.

A debutat editorial la vârsta de 26 de ani cu volumul de versuri

“Poză retușată”, Editura Cartea Românească, 2000, în urma unui concurs
de debut. A fost inclusă (cu numele Ioana Vlașin) în volumul colectiv
“Ferestre 98”, Editura Aristarc, 1998 și în volumul experimental "40238
Tescani", Editura Image, 1999, ambele nominalizate pentru premiile
ASPRO. A apărut și în antologia Generația 2000, Editura Pontica 2004.

A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai

important fiind Eastern European Literature Award. Volumul “Nordul” a
apărut în germană, în 2008, “Cerul din burtă” a fost publicat în suedeză
(2013), în bulgară (2014) și în germană (2018),” O pasăre pe sârmă” s-a
tradus în sârbă, “Autoimun” a apărut în bulgară în 2016, iar “Ferbonia” a
fost publicată în Macedonia de Nord. Selecţii din versurile Ioanei Nicolaie
au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia,
Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și
a PEN România.

Cărțiile ei au fost traduse în patru limbi și a publicat în zeci de

reviste din toată lumea, fiind invitată constant pentru lecturi și conferințe
la numeroase festivaluri internaționale de literatură.

În anul 2021, Ioana Nicolaie a răspuns unor întrebări, unde a

destăinuit că se ocupa de Biblioteca Melior 16, la momentul acela urma să
doneze 600 de cărți într-un sat din Munții Rodnei, cărți noi-nouțe de la
diverse edituri cum ar fi Frontiera, Cartier, Polirom, Humanitas și Arthur,
fiind de părere că orice copil ar trebui să se bucure de aceastea. Atunci
când realizează astfel de achiziții, banii sunt mai puțin importanți pentru
ea, primul loc fiind ocupat de felul în care poveștile sunt scrise si conditia
lor grafica.

“La fiecare carte ne gândim chiar ca la un cadou, uneori îmi

închipui cum îl va atinge copilul, cum îi va admira ilustrația, cum se va
cufunda în poveste.”-Ioana Nicolaie

Atunci când duce donațiile, deseori este impresionată de către un

copil care rămâne nemișcat în colț și începe să citească fără să bage de
seamă ce se întâmplă în jur, uitând complet de colegii săi care așază
volumele abia primite în bibliotecă sau de prezența ei.

Povestea Fundației Melior a început în 2014, dar toate proiectele

derulându-se sub anonimat, până într-un an când în cadrul evaluării
naționale s-a dat un subiect în care copiii să scrie despre întâlnirea lor cu
un autor, Ioanei Nicolaie i s-a părut nepotrivit deoarece nu toți au avut
parte de această experiență. În acel moment și-a propus să organizeze în
școli „Ateliere Fantastice”, adică întâlniri cu scriitori, dar în final a rămas
doar ea deoarece nu aveau suficienți bani să plătească alți autori, iar ea
știa prea bine că aceștia deja săvârșeau destule acte de caritate.
 Până în prezent, de pe pagina lor de facebook, știm că au 21 de
biblioteci Melior și depun eforturi uriașe şi pentru a 22-a, scriitoarea nu
este singură în acest proiect, aceasta mai are o parteneră.

Cele două fondatoare aleg școlile către care fac donații din
mesajele pe care le primesc, văzând că oamenii din acele locuri chiar își
doresc să ajute și să schimbe ceva, să-și vadă copiii citind.

„Am spus-o deseori, fără cărți n-ai cum să faci educație. E ireală
discrepanța de șanse de azi, cei mai mulți copii, de la țară și deopotrivă
de la oraș, nu au cărți.”-Ioana Nicolaie

Scriitoarea și-a dat seama de faptul că în multe școli nu există nici

măcar o bibliotecă sau există dar nu sunt cărți din ultimele decenii și
deseori nici bibliotecar, de aceea consideră că o educație fără cărți este
complet irelevantă și copiii nu ar putea avea un viitor așa cum ar merita.

Aceasta ar avea o listă lungă de cărți pe care elevii ar trebui să le

citească, dar ia in considerare bucuria lecturii şi pentru a fi conectată cu
cei mici, citeşte şi ea cărțile pe care le donează, pentru a nu da ceva fără
să ştie mai întâi dacă este potrivit pentru aceştia.

În fundația în care este cofondatoare, scriitoare nu mai primeşte de

mult donațiile de cărți, deoarece îşi doreşte ca fiecare carte să fie specială
şi în stare intactă, nouă, deoarece le consideră nişte daruri. Şi-a propus să
ducă în jur de 550 de daruri în fiecare proiect.

“Alt lucru important este calitatea hârtiei, a ilustrației, căci aceste

obiecte-carte trebuie să-i farmece pe copiii care vor ajunge la ele,
trebuie să-i facă să lase deoparte orice ecran.”-Ioana Nicolaie

Până în prezent cele două femei din fundație, au reușit să doneze

peste 10.000 de cărți într-o stare impecabilă, în valoare de 70.000 de
euro, dar pe care au reusit să le achiziționeze la reducere sau prin donații
prin intermediul editurilor cu care ccolaborează și firma Mediapress care
le-au redirecționat în ultimii ani impozitul pe profit.

Toate gesturile de bunătate pe care Ioana Nicolaie le vede în cei din

jur, o fac să își dedice din timpul și din sufletul ei, mai ales prietenii care
donează bani fundației de atâta timp, fiecare dintre aceștia având o
poveste în spatele fundației, impresionantă.

“Ce-mi doresc? Să existe bibliotecă în fiecare școală și-n fiecare loc

unde cresc copii. Și să se dea fonduri anuale pentru achiziții semnificative
de carte, carte nouă, carte minunată, care încă miroase a cerneală și
care modelează minți și suflete.”-Ioana Nicolaie

Fiecare din bibliotecile Melior presupune și un atelier de joacă

pentru copii, care la sfârșitul evenimentului pleacă acasă cu o carte nouă,
cadou, deseori fiind și singura și prima lor carte primită sau citită.

Ioana Nicolaie a organizat un eveniment lunar cu câţiva ani în urmă,

intitulat “Campionatul Poveștilor”. Consideră că o carte nu ar avea forță în
mâna unui copil dacă nu ar organiza asemenea evenimente care creează o
legătură magică cu cei mici.

Copiilor le este mult mai ușor să citească dacă încep de mici, așa
formându-și și caracterul, dar cei care nu au fost formați încă de mici, le
este mai greu să se obișnuiască astfel.

Scriitoarea și-a început pasiunea cititului în podul casei, ajungând să

parcurgă unele cărți și de 3-4 ori atunci când nu avea ce să citească sau
cărți mai uzate care nu o atrăgeau din punct de vedere ăla aspectului, dar
din dorința de a citit și a afla lucruri noi, ajungeau să fie și ele parcurse.
Una dintre cărțile ei preferate a fost “Aventurile lui Huckleberry Finn” de
Mark Twain. De asemenea, volumele de poezie nu scăpau nici ele, încă de
mică, aceasta învăța pe de rost Bolintineanu, Alecsandri sau Coșbuc,
deoarece îi plăceau și simțea acele versuri.

Înainte de toate romanele sau poeziile sale, a fost cititul, fără

această pasiune pe care a dezvoltat-o, Ioana Nicolaie susține că nu ar fi
putut să scrie tot ce a scris până în ziua de azi. A început cu poeziile și a
continuat cu romanele

„Cărțile sunt esențial de două feluri, bune sau proaste, nu contează

publicul lor țintă.”

“M-a contrariat extraordinar falia între educație și lipsă de educație,

chiar mi s-a părut că se vede pentru prima oară că învățământul nostru
nu și-a făcut treaba, că a ratat jalnic, că nu-i învață pe oameni cum să se
orienteze sub avalanșa de fake news.”

Fiecare clipă pe care o are liberă, atunci când nu stă cu soțul sau
copiii ei sau în cadrul fundației unde este cofondatoarea, și-o petrece
scriind pentru romanele ei, uneori petrecându-și vacanțele scriind știind
că este singura perioadă în care ar putea face asta.

Ioana Nicolaie este o femeie deosebită care nu își dorește doar să

aibă parte de faimă, își dorește să realizeze foarte multe lucruri pentru
copii fără prea multe posibilități și acesta nu e singurul lucru pe care îl
face, mereu când se întâlnește cu diverși editori străini, le povestește
despre colegii ei, romanele lor ajungând să fie traduse în Franța, dorindu-
și și ca mulți autori români să fie recunoscuți internațional, nu se gândește
doar la binele ei și cât de cunoscută ar putea deveni, se gândește și la
colegii săi, având o părere foarte bună despre literatura română,
impunându-și ca aceasta sa fie recunoscută și în străinătate.

Autoarea s-a inspirat în romanele ei din copilăria pe care a trăit-o,

având mai mulți frați, mama sa nu putea să-și împartă în mod egal iubirea
la toți astfel aceasta era o adolescentă rrebelă care își vopsea părul în
culori aprinse și cu dorința de a pleca departe de orașul natal. A plecat la
Facultatea de Litere în București, trezindu-se într-un oraș străin și
singură, dorindu-și să uite de unde a plecat, numai la asta se gândea. Și-a
dat seama că amintirile din perioada copilăriei vor fi ca un bagaj, mereu
alături de ea, pe care nu putea să le uite. Și la această vârstă se visează în
vechia cameră a locuinței ei, care în momentul de față nu mai există sau în
livada părinților săi.

Perioada de studenție a fost una destul de grea, în anii 90’, știa că

prietenii fac special un loc și din aceste motive s-a putut adapta traiului în
alt oraș față de cel natal. Prietenii cu care s-a înconjurat erau la fel de
pasionați de literatură precum era și ea. În aceea perioadă nu a simțit
lipsa banilor, era fericită că își putea petrece timpul alături de ei, aceeași
situație financiară legându-I, făcându-l să-și împartă speranțele pe care le
aveau legate de viitor și bucurându-se de timpul petrecut împreună.

Ioana Nicolaie s-a bucurat de gândul că poate face parte dintr-un

cenaclu “Cenaclul Central”, dar care și-a schimbat după aceea numele în
“Cenaclul Litere”. Aceasta a putut face cunoștință cu persoanele care în
ziua de astăzi au reușit să-și publice creațiile. Și-a scris viața de student în
cartea “O pasăre pe sârmă”.

În cadrul acelui cenaclu și-a cunoscut și soțul, pe Mircea Cărtărescu,

deseori mergeau alături spre casă, ea și colegii săi îl admirau pentru cărțile
pe care le-a scris. Atracția dintre cei doi nu a fost de la început, Mircea era
căsătorit, iar Ioana era într-o relație la aceea vreme. Scânteia dintre cei
doi s-a petrecut abia la sfârșitul facultății.

Ioana Nicolaie consideră că aceasta a fost mâna destinului, fiind și o

fire foarte credincioasă, a zis că acela a fost momentul cel mai potrivit
când aceștia s-ar fi putut pune de acord să formeze un cuplu, iar dacă nu
se întampla în acel moment, crede că asta nu ar mai fi putut fi posibil. Deși
le-a fost destul de greu la început deoarece ambii abia ieșiseră dintr-o
relație, respectiv dintr-un mariaj, totul a fost mai bine atunci când au
plecat la Berlin în urma bursei pe care actualul ei soț o deținuse. Timp de
doi ani au stat separați de familie și prieteni, dar fiecare clipă și-au
petrecut-o împreună, fiind de nedespărțit. Aceasta a fost cerută în
căsătorie într-un autobuz berlinez. Diferența de vârstă dintre cei doi este
una de 18 ani, dar asta nu îi împiedică să se iubească necondiționat.

Chiar și în prezent cei doi sunt de nedespărțit, se însoțesc unul pe

celălalt la evenimente și se susțin din toate punctele de vedere.

În ceea ce privește scrisul, când unul dintre ei termină o carte i-o dă

celuilalt să o citească pentru a-i împărtăși obiecții, nu laude, pentru a-și
perfecționa cât mai mult cartea. Acesta este un lucru foarte important
într-o relație deoarece știm că putem avea încredere în partener, că nu se
va supara pentru opiniile constructive, care până la urmă vin pentru a-și
îmbunătății creația, nu cu rea intenție.

Ioana Nicolaie consideră că dacă soția nu are loc lângă bărbatul său să-
și desfășoare activitatea preferată sau meseria, n-ar trebui să rămână în
aceea relație, eu personal sunt de acord cu ea deoarece ar trebui ca soții
să se susțină reciproc, nu să fie unul superior și celălalt inferior.

Aceasta crede în compatibilitate, dacă nu ești compatibil cu partenerul

tău, concubinajul ți se va părea mult prea greu de dus, de asemenea
armonia este în oameni și împreună se pot obține rezultate foarte
frumoase. Nu totul este roz în viața sa, dar muncește din greu pentru tot
ce are și asta o face sa ajungă unde își dorește. Nu-i place să piardă
timpul, din acest motiv nu se uită nici la televizor, preferă să scrie sau să
facă orice este productiv, așa cum ar trebui să facem și noi.
Pentru Ioana Nicolaie există zile bune, rele și munca din greu, nu există să
ai doar inspirație, necesită efortul depus în fiecare zi, dacă ne bazăm doar
pe zilele bune, nu vom ajunge să facem nimic productiv, în folosul nostru.

Aceasta nu se mândrește cu faptul că este poet, de fiecare dată când

este întrebată ce meserie are, preferă să spună că este “redactor de
carte”. Poeziile nu mai sunt la fel ca înainte, dar niciodata nu va renunța la
ele deoarece lumea este o poezie pentru ea, doar că o va adapta astfel
vremurilor pe care le trăim. Nu toți putem să ne bucurăm de o poezie așa
cum ar trebui, publicul rafinat este format din persoanele care au citit
poeziile vechi, dar și pe cele noi. Se consideră “trădătoare ” deoarece ca
mulți alți scriitori preferă să scrie proză decât poezie din cauza numărului
de cititori care nu este la fel de numeros, și din cauza că munca nu îi este
apreciată. Consideră că nu sunt scriitori care să trăiască doar din această
pasiune, de a scrie, aproape toți au și altă meserie pentru a se putea
întreține, deoarece în România, cel puțin, nu poți face bani din scris.

“Scriitorii au nevoie de liniste, nu de grija zilei de maine.”-Ioana Nicolaie

Pentru a beneficia de tot ce au nevoie pentru a duce un trai cât mai bun
pentru ei și copilul lor, Ioana Nicolaie si soțul ei, au preferat să-și scrie
cărțile în străinătate și au mers în diverse locuri pentru că Mircea
Cărtărescu să dobândească burse sau rezidențe. Cât au fost plecați la
Berlin, aceasta a spus că o să se bucure de timpul liber pentru a scrie
deoarece timpul acesta este prea rar pentru a nu profita de el.

Viața sa i se pare a fi un spectacol la care asistă, mai ales când se uită în

urmă și își dă seama de câte lucruri a putut realiza. Este recunoscatoare că
are o familie așa de frumoasă, că îl are pe soțul ei aproape și faptul că au
un copil împreună o împlinesc.

Chiar și în momentele în care nu știe să gestioneze situațiile, nu își

arate neliniștile interioare, își păstrează calmul și pacea interioară și trece
cu succes toate obstacolele vieții. Copilul ei o întreabă uneori uimit dacă
ea nu plânge, deoarece nu a văzut-o niciodată din acest punct de vedere,
a văzut mereu o femeie puternică ce nu se lasă doborâtă de
impedimentele care îi apar pe parcursul vieții.

Scriitoarea a discutat despre povestea din spatele cărții “Cartea

Reghinei” care a fost scrisă după ce mama sa a suferit un atac vascular,
într-o perioadă complicată a fost mai mult o necesitate. Alături de mama
sa au fost și surorile ei care s-au întors special din străinătate pentru a-i
purta de grijă. A fost o perioadă destul de dificilă știind că mama sa urma
să plece dintre ei, și cu atât mai greu i-a fost să aibă grijă de ea, știind
toate astea. Atunci a ținut cu orice preț să termine această carte, care are
în spate povestea mamei sale, înainte ca aceasta să se stingă și a reușit. A
terminat cartea când aceasta încă trăia. A reușit să-și pună imaginația la
treaba, dându-și seama cum gândește de fapt un om care a suferit atâtea,
încercând să fie cât mai realistă, din toate punctele de vedere.

“Pelinul negru” este o carte tot despre un membru al familiei,

povestită prin ochii surorii sale, chiar dacă aceasta nu realizează atat de
bine prin ce a trecut și nu-și poate judeca propria poveste de viață. Pe
Ioana Nicolaie a ajutat-o foarte mult experiența sa din volumele scrise cu
poezii deoarece acestea au un fel foarte asemanator cu cel al copiilor, de
a aborda lumea.

“Tot inainte” este de fapt povestea autoarei, deși cititorii cred că

întâmplările din ea sunt ficțiune, aceasta spune că nu este așa, tot ce este
scris în carte i s-a întâmplat. Scrierea cărții a facut-o să-și dea seama prin
ce a trecut în perioada comunismului, că a avut parte de o viață
incredibilă și halucinantă. I-a fost mult mai greu decât și-ar fi putut
imagina, să-și scrie propria viață, mai greu ca atunci când a scris-o pe cele
ale surorii și mamei ei.
“Miezul inimii” se leagă de mai multe romane ale sale, aceasta povestește
despre familia sa, inclusiv momente din prezent, povestind și despre
evenimente din timpul pandemiei.

Ioana Nicolaie consideră că cel mai important lucru în volumele si

romanele sale este faptul că a reușit să dezvăluie o lume pe care doar ea,
ca martor direct, ar fi putut-o face, dar în același timp a câștigat și distanța
necesară față de acea lume. Cu toate acestea, pe măsură ce s-a
indepărtat, a descoperit că ea nu se micșorează, ci dimpotrivă, se
amplifică până devine insuportabilă. Chiar dacă si-a dorit să plece din acea
lume, ea înțelege acum că aceasta o urmărește în continuare și o poartă
cu ea ca pe o povară grea pe umeri. În ceea ce privește relația sa cu
propria biografie, constată că scrisul nu o vindecă de nimic, ci o face să
retrăiască durerea trecutului. Este ca și cum s-ar întoarce mereu în zona
traumei sale, pe care o conservă conștienta, știind că aceasta va servi ca
material pentru scrierea sa. Într-un fel, consideră că scriitorii sunt un
colecționari de traume și că trăirea unei vieți acumulându-le este foarte
dificilă.

Pentru ea, o carte nu trebuie doar să fie bine construită din punct de
vedere stilistic, ci trebuie să fie vie, să transmită emoții și să aibă un
conținut emoțional puternic. Ea consideră că scrisul implică un cost
emoțional, o durere pe care scriitorul trebuie să o înfrunte pentru a crea
personaje și povești autentice. De-a lungul experienței sale de scriere,
Ioana Nicolaie recunoaște că a trăit și simțit intens emoțiile personajelor
sale, chiar ajungând să se simtă copleșită de ele. Ea remarcă și dificultatea
de a găsi timp pentru scris într-o viață ocupată cu responsabilități
profesionale și familiale.

Aceasta susține că un scriitor să se comporte într-un mod excentric

sau să își expună drama de creație în mod exagerat pentru a fi considerat
un adevărat scriitor. Ea crede că echilibrul este important și că un scriitor
poate să aibă responsabilități și obligații în viața sa de zi cu zi, precum
îngrijirea familiei sau muncă, fără a-și neglija pasiunea pentru scris. Cu
toate acestea, scriitoarea recunoaște că lupta pentru timpul de scris poate
fi dificilă și că uneori circumstanțele externe pot limita posibilitatea de a
se dedica complet scrisului, ceea ce o afectează emoțional.

Aceasta vorbește despre influența părinților săi asupra pasiunii sale

pentru scris. Ea menționează că, deși nu a avut parte de o îndrumare
culturală amplă în familia sa, tatăl său muncea din greu dar totuși găsea
timp să citească Biblia și să le citească și lor, copiilor, povești din ea.
Aceasta i-a oferit o percepție religioasă și culturală aparte. Mama sa, de
asemenea, găsea timp să citească, deși avea numeroși copii și o viață
foarte ocupată. Frații săi mai mari, în special cel mai mare, erau și ei
cititori și scriitori amatori, ceea ce a influențat-o și pe ea să se îndrepte
către lumea viselor, către imaginație și sens. Scriitoarea își amintește că la
doar opt ani a scris prima poezie și a știut că aceasta este calea ei, dorind
să trăiască mai multe vieți ca o scriitoare.

Ioana Nicolaie a spus că una dintre cele mai fericite zile din viața ei
a fost ziua în care a publicat primul volum al său și a debutat ca scriitoare.
Acest moment a fost special pentru ea deoarece s-a format literar în anii
'90, când publicarea cărților era dificilă în România, iar debutul său s-a
produs abia la vârsta de 26 de ani, după ce a câștigat un concurs de debut.
De asemenea, ea menționează că intrarea la facultatea de litere din
București a fost un moment esențial pentru ea, deoarece în acea perioadă
era greu să găsești locuri de muncă pentru tineri, iar admiterea la
facultatea de litere i-a oferit o oportunitate de a-și urma pasiunea pentru
scris.

Ioana Nicolaie povestește că a avut recent o revelație legată de

literatură și destin, și că experiențele din copilărie au avut un impact
semnificativ asupra capacității ei de a scrie cărți despre Nordul său. Ea
 dezvăluie că la vârsta de 12 ani a devenit mamă pentru un copil în vârstă
de un an și câteva luni, deoarece mama sa era la spital cu o soră mai mică
care avea șanse mici de supraviețuire, așa cum descrie în cartea sa
"Cartea Reghinei". Chiar dacă a fost extrem de dificil, ea a gestionat
situația cu eroism și cooperare, având grijă de fratele ei mai mare și
preluând responsabilitățile casei, inclusiv gătitul, sub îndrumarea tatălui
său. Ea recunoaște că la acea vârstă a avut o putere neasemuită, dar abia
mai târziu a înțeles că acea experiență a fost precum un glob minunat care
s-a spart treptat, iar bucățile lui au umplut inima ei. Aceste amintiri rămân
încă în sufletul ei și nu vor fi niciodată uitate.

Ioana Nicolaie a povestit că s-a jucat cu poezia și proza în toți anii de

școală. La nouă ani, când a început să scrie un roman, și-l închipuia gata,
frumos copertat și cumpărat deja de toți colegii de clasă. În acea perioadă,
își dorea să fie adoptată de niște străini și dusă departe. Câțiva ani mai
târziu, scria povestiri SF și era convinsă că în anul 2000 ne vom întâlni cu
extratereștrii și vom începe călătoriile interstelare. La treisprezece ani, a
cumpărat două volume de Tudor Arghezi și a debutat la șaptesprezece ani în
revista Apostrof cu poezie, fiind foarte fericită pentru aceasta.

În timpul facultății, participând la ședințele Cenaclului Litere moderat

de Mircea Cărtărescu și pregătindu-se pentru scrisul profesionist, Ioana
Nicolaie începe să se gândească la metode care să revigoreze poezia.
Optzecismul, cu marii săi poeți, pierduse din strălucire în acei ani de după
revoluție, iar postmodernismul era cuvântul dominant la Cenaclul Litere.
Astfel, ea își propune să scrie poeme ample, cu infuzii de epic, construindu-și
narativ volumele ulterioare, deși materialele folosite nu erau mereu
aceleași. În volumele ei ulterioare, precum "Poză retușată", "Nordul",
"Credința" și "Autoimun", abordează teme precum dragostea, copilăria,
realitatea și boala, căutând să surprindă detalii ale prezentului și ale
memoriei la o rezoluție cât mai mare.
 Ioana Nicolaie a vorbit despre diversitatea prozei pe care a scris-o în
ultimii zece ani, incluzând atât proză hibridă, precum în romanul "Cerul din
burtă", cât și proză epică, cum ar fi în romanul "O pasăre pe sârmă", care
explorează traseul picaresc al primilor ani post-revoluționari. De asemenea,
a menționat că a scris și două cărți pentru copii, "Aventurile lui Arik" și "Arik
și mercenarii", unde și-a descoperit o altă voce, mai relaxată și mai puțin
controlată de reguli.

Ioana Nicolaie a explicat că în cărțile pentru copii a experimentat cu

umorul, ghicitorile și grăuntele de grație în fiecare capitol. Ea a ales să scrie
pentru copii deoarece în acest gen literar se poate juca mai mult și poate să-
și exprime creativitatea într-un mod diferit față de proza pentru adulți.

Ioana Nicolaie a vorbit și despre cartea "Autoimun", explicând că ideea

cărții a venit din propria experiență cu autoimunitatea, iar boala reală
susține parte din rădăcinile cărții. Ea a ales să scrie cartea în versuri,
deoarece poezia oferă o textură diferită și permite concentrarea mai multor
istorii în același timp, chiar și atunci când este vorba de subiecte absurde sau
derizorii. Cartea explorează sensul și non-sensul existenței umane,
autoevaluarea continuă și căutarea clarificării într-un mod poetic.

Ioana Nicolaie spune că volumul său "Cerul din burtă" a fost o fractură
în scrisul ei, deoarece nu a fost plănuit, ci a venit de la sine, luând-o prin
surprindere. Jurnalul pe care îl ținea în acea perioadă s-a schimbat brusc
când a rămas însărcinată și au început să o preocupe alte subiecte. A trebuit
să scrie în două caiete, unul din care avea să se desprindă cartea viitoare, iar
celălalt conținea notații uzuale, în mare parte irelevante. A scris "Cerul din
burtă" în timp ce era mamă a unui bebeluș foarte mic, și își amintește cât de
dificil era să găsească timp să lucreze la carte, având în vedere lipsa de timp
cauzată de solicitările constante ale copilului. Cu toate acestea, când a
terminat cartea în primăvara anului 2005, știa că trebuie să se grăbească cu
publicarea, deoarece tema cărții - aventura femeii care devine ghidul unei
ființe noi care se apropie de lume - deși inedită, era într-adevăr veche.
"Cerul din burtă" a rupt cel puțin un tabu al inexpresivității artistice a
gravidității și a fost bine primită, atât de cititoare, cât și de critici literari
bărbați. Cartea a fost lansată și în varianta suedeză, sub titlul "Himlen i
magen", și va fi lansată și în limba bulgară în acest an. Ioana Nicolaie speră
ca aceasta să aibă un drum de succes în fiecare cultură în care va fi tradusă și
să se bucure de o receptivitate crescută față de subiectele care până nu
demult erau considerate marginale.

Într-un fel ciudat, Ioana Nicolaie a scris cărțile pentru copii exact
atunci când se simțea mai rău în viața reală. Pentru ea, aceste cărți au fost
un refugiu, o terapie prin imaginație, o modalitate de a străpunge derizoriul
cu ajutorul fanteziei. Ea s-a bucurat să scrie pentru cei mici, deoarece se
simțea mai puțin constrânsă din punct de vedere formal și creativ în ceea ce
privește inventarea unui spațiu cartografiat, cu personaje simpatice și
întâmplări imprevizibile. Ea s-a simțit liberă și nu a avut nicio îndoială că
literatura pentru copii are cu adevărat un sens, deși este puțin prețuită în
România și exclusă din sistemul premiilor literare.

Ioana Nicolaie a participat la diverse evenimente cu copii și a fost

entuziasmată de modul în care aceștia se raportează și trăiesc ficțiunea. Ea
crede că pe cei mici nu poți să-i păcălești, de aceea dacă un text destinat lor
nu are acea doză de insolit care să le provoace și să le antreneze
curiozitatea, mai bine nu se scrie nimic. Ea consideră că cititorii mici au
nevoie de profunzime, rafinament și grație în cărțile lor, la fel cum au și cei
mari. Copiii au cărțile lor preferate și își așează în suflet pagini pe care le vor
ține aproape întreaga viață.

În ceea ce privește preferințele de lectură ale fiului ei, Gabriel, care are
aproape 11 ani și citeste în română, germană și uneori în engleză, Ioana
Nicolaie menționează că el a început cu poveștile ei sau ale tatălui său, dar a
fost expus și la cititul de seară, ceea ce consideră că este foarte important
pentru orice copil. Gabriel a fost prieten de cursă lungă cu personaje precum
Habarnam, Apolodor, Tom și Joe Indianul, Micul Prinț, Cornelia Funke și
Enciclopedia zmeilor. El a citit și despre aventurile lui Alice, a fost detectiv cu
Emil al lui Erich Kastner, a călătorit cu Fram și a fost impresionat de povestea
omului de zăpadă al lui Cezar Petrescu. În prezent, Gabriel citește Povestea
fără sfârșit de Michael Ende și Inimă de cerneală de Cornelia Funke.

Ioana Nicolaie a vorbit despre importanța adecvării cărților la vârsta

copiilor și a subliniat că nu este potrivit să le recomanzi copiilor cărți care
conțin expresii regionale sau scene violente, cum ar fi cele din basmele
tradiționale sau cărțile clasice destinate adulților. Ea a menționat că
recomandările de cărți trebuie să țină cont de nivelul de dezvoltare și de
maturitate al copiilor.

În ceea ce privește scrierea și activitatea literară în cuplu cu Mircea

Cărtărescu, Ioana Nicolaie a menționat că nu se arată unul altuia textele în
lucru și nu discută prea mult despre scrierile lor în timpul procesului de
creație. Cu toate acestea, la sfârșit, se sprijină reciproc și își oferă feedback
unul altuia. Ea a menționat că misiunea de prim cititori nu este ușoară, dar
că se ajută reciproc să își îndeplinească rolul cu responsabilitate.

Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu au trecut printr-o perioadă dificilă

în trecut, când unii oameni din mediul cultural român au fost supuși unui
linșaj mediatic. Ea a menționat că au fost momente în care s-au gândit să
renunțe la tot și să plece din țară, din cauza minciunilor și ticăloșiei pe care
le-au întâlnit. Cu toate acestea, au reușit să rămână demni și să continue să
scrie, deși a fost o perioadă dificilă.

Într-un interviu , Ioana Nicolaie vorbește despre dificultățile pe care le

întâmpină în a-și găsi timp pentru scris, întrucât viața lor cotidiană este
foarte ocupată. Amândoi, ea și soțul ei, Mircea, sunt profesori, iar aceasta îi
ocupă mult timp. Cu toate acestea, în vacanțe, Ioana găsește timp să scrie și
așteaptă cu nerăbdare perioada de vară pentru a-și putea continua
proiectele. În comparație cu Mircea, care este foarte disciplinat și eficient,
Ioana se simte adesea copleșită de numeroasele responsabilități zilnice și
presiunea de a se descurca într-o multitudine de roluri. Cu toate acestea, ea
admiră abilitățile organizatorice ale soțului ei și faptul că acesta nu se plânge
niciodată de volumul mare de muncă pe care îl are.

Ioana Nicolaie vorbește despre literatură și modul în care aceasta este

receptată în era digitală. Ea afirmă că blogurile și rețelele de socializare nu
au pretenția de a fi obiective în evaluarea cărților, deoarece gustul este
întotdeauna subiectiv. Receptarea literaturii devine din ce în ce mai
aleatorie și atomizată, iar cărțile noi vor fi ca picăturile care cad la
întâmplare în mare. După ce valurile le vor înghiți, urma lor aproape că va fi
ștearsă. Ea menționează că regretă dispariția unor bloguri literare, cum ar fi
"Terorism de cititoare" al lui Luciat, dar se bucură că încă mai există bloguri
precum "Aberoscopul" Mihaelei Ursa și "Dialoguri în oglindă" al lui Ciprian
Măceșaru, precum și "Bookaholic Agenția de carte SemneBune" și altele
asemănătoare, și că oamenii din spatele acestora îi dau speranță.

Bibliografie

https://semnebune.ro/2014/interviu-cu-scriitoarea-ioana-nicolaie/
#axzz7yxcHDvua

https://www.observatorcultural.ro/articol/ioana-nicolaie-in-dialog-
cu-elevii-la-observator-lyceum/

https://culturaladuba.ro/ioana-nicolaie-scriitoare-a-fost-socant-sa-
realizez-ca-educatia-se-face-fara-carti-deci-e-o-minciuna-e-irelevanta-
copiii-nostri-chiar-nu-au-viitor/

https://pressone.ro/ioana-nicolaie-e-dureros-sa-intru-in-holul-unui-
liceu-de-prestigiu-si-sa-vad-zeci-de-portrete-de-barbati-numai-de-barbati
 https://bookindustry.ro/ro/guest-post/ioana-nicolaie-roman-tot-
inainte/

http://arhiva.formula-as.ro/2009/872/lumea-romaneasca-24/ioana-
nicolaie-viata-e-mai-importanta-decat-literatura-11217