Sunteți pe pagina 1din 3

Modele grille Comportament organizational

TRUE/FALSE

1. Managementul carierei este procesul de proiectare şi implementare a scopurilor, strategiilor şi


planurilor care să permită organizaţiei să-şi satisfacă necesităţile de resurse umane, iar indivizilor să-şi
îndeplinească scopurile carierei lor.

ANS: T PTS: 1

2. Un prim pas în definirea si implementarea unui program de management al carierei este cel de a
identifica care sunt nevoile concrete ale consumatorilor la care poate raspunde acest program, care sunt
problemele pe care le poate rezolva, care sunt domeniile în care poate aduce noi avantaje competitive.

ANS: F PTS: 1

3. Managementul organizatiei si conducerea departamentului de resurse umane trebuie sa realizeze


periodic o evaluarea atât a functionalitati programului de management al carierei cât si a impactului,
consecintelor acestuia asupra activitatii organizationale. În functie de concluziile acestei evaluari se
pot lua masuri de optimizare a programului de management al carierei.

ANS: T PTS: 1

4. Managerii de vârf nu au puterea de a modela politicile organizaţiei şi de a stabili tonul ei de moralitate,


dar au o responsabilitate principală în folosirea acestei puteri, pot şi trebuie să servească ca modele de
comportament etic, corespunzător pentru întreaga societate. Nu numai că, comportamentul lor zilnic
trebuie să fie o chintesenţă a unei conduite etice superioare, dar managerii de vârf trebuie să transmită
aceleaşi aşteptări sau perspective pretutindeni în societate, şi să întărească rezultatele pozitive

ANS: F PTS: 1

MULTIPLE CHOICE

1. Atunci când vorbim despre comunicare avem în vedere trei componente ale acesteia:

a. -comunicarea exteriorizata, care cuprinde b. - comunicarea exteriorizata, care cuprinde


actiunile verbale ºi neverbale observabile acþiunile verbale observabile de cãtre
de cãtre interlocutori; interlocutori;
- metacomunicarea ºi intercomunicarea, - metacomunicarea ºi intercomunicarea,
care sunt componentele neobservabile care sunt componentele observabile direct
direct ale comunicãrii; ale comunicãrii;
- componenta observabilã a procesului de - componenta neobservabilã a procesului
comunicare care se poate manifesta în de comunicare care se poate manifesta în
mediul de comunicare oral prin vorbire ºi mediul de comunicare oral prin vorbire ºi
ascultare, iar în cel scris, prin scriere ºi ascultare, iar în cel scris, prin scriere ºi
citire; citire.

ANS: A PTS: 1

2. Comunicarea managerialã reprezintã:

a. o formã a comunicãrii interumane, un b. o formã a comunicãrii interumane, un


instrument de organizare cu ajutorul cãruia instrument de conducere cu ajutorul cãruia
managerul iºi poate exercita atribuþiile managerul iºi poate exercita atribuþiile
specifice, fiind parte a procesului de specifice: previziune, antrenare,
organizare prin care managerul ii inþelege organizare, coordonare, control, evaluare.,
pe subordonaþi fãcandu-se înþeles de fiind parte a procesului de conducere.
aceºtia si este orientatã doar spre
transmiterea mesajelor;

ANS: B PTS: 1

3. Clasificarea comunicării este structurată astfel:

a. 1. din punct de vedere al sensului b. 1. din punct de vedere al sensului


comunicării există comunicare ascendentă comunicării există există comunicare
şi comunicare descendentă. formală şi comunicare informală.
2. din punct de vedere al locului 2. din punct de vedere al locului
comunicării există comunicare internă şi comunicării există comunicare internă şi
comunicare externă. comunicare externă.
3. din punct de vedere al canalelor de 3. din punct de vedere al canalelor de
transmitere a comunicării există transmitere a comunicării exista
comunicare formală şi comunicare comunicare ascendentă şi comunicare
informală. descendentă.

ANS: A PTS: 1

4.
Formele principale prin care se concretizează Comunicarea cu rol de promovare sunt:

a. • publicitatea – prin mass media sau prin c. • organizarea de standuri la târguri şi


propriile materiale publicitare; forumuri;
• promovarea vânzărilor; • organizarea de zile ale porţilor deschise;
• sponsorizărilor – finanţarea activităţilor • acţiuni de consiliere şi ajutorare a altor
culturale sau sportive; instituţii similare (dar care în mod real nu
sunt concurenţiale) prin detaşarea
temporară de personal.
b. • mecenatul – ajutor financiar sau logistic d. Toate variantele mentionate anterior
acordat artiştilor, organizaţiilor umanitare
sau non-profit;
• articole care prezintă organizaţia în
publicaţii de specialitate;

ANS: D PTS: 1

5.
Gradul de motivatie al angajatilor depinde de:

a. responsabilitãtile atribuite si de b. recompensele primite, sarcinile atribuite,


posibilitãtile de afirmare oferite de postul buna comunicare cu echipa manageriala,
ocupat,    speranta cã recompensele relatiile interumane dezvoltate in cadrul
primite, ca rezultat al eforturilor depuse companiei.
coincid cu dorintele lor.

ANS: A PTS: 1

6. Trei elemente sunt importante în înţelegerea noţiunii de carieră:

a. 1. o succesiune de etape prin care trece un b. 1.o succesiune de etape prin care trece un
om pe parcursul vieţii sale profesionale. om pe parcursul vieţii sale profesionale
2. interacţiunea dintre factorii 2.proces marcat prin două laturi: carieră
organizaţionali şi cei individuali. externă si cariera interna
3. cariera oferă o identitate ocupaţională; 3. o succesiune evolutivă de activităţi
prersonale.

ANS: A PTS: 1

S-ar putea să vă placă și