UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DESIGN DE MEDIU ȘI PRODUS

SPECIALIZAREA INGINERIE MEDICALĂ

FICATUL

Student: Muscalu Darius Ioan

Nicolcioiu Sabin
Șchiopu Sebastian
Grupa: 9LF912
Coordonator: Prof. Dr. Dochit Corina Maria

– Iunie, 2023 –
 FICATUL

Ficatul este un organ vital și complex, situat în partea superioară a abdomenului, în partea
dreaptă a cavității abdominale. Este cel mai mare organ intern al corpului uman și îndeplinește
o multitudine de funcții esențiale pentru menținerea sănătății și echilibrului intern al
organismului.
Ficatul are o formă aproximativ dreptunghiulară și are două fețe principale: fața
diafragmatică, care este concavă și se mulează pe partea inferioară a diafragmei, și fața viscerală,
care este convexă și în contact cu alte organe din abdomen. De asemenea, are două margini
laterale și două margini superioare și inferioare. Organul este împărțit în două lobi principali:
lobul drept și lobul stâng. Acești lobi sunt separați de o adâncitură în formă de potcoavă numită
hil hepatic. Ficatul are, de asemenea, o serie de lobi mai mici și structuri interne, cum ar fi lobii
caudat și patat.

Fig. 1. Localizare ficat Fig. 2. Componentele ficatului

La nivel molecular, ficatul este alcătuit dintr-o varietate de celule specializate, inclusiv
hepatocite, celule endoteliale, celule Kupffer și celule Ito. Hepatocitele sunt celulele
predominante ale ficatului și au un rol crucial în funcționarea sa. Acestea sunt implicate în
procese metabolice, detoxifiere, sinteza proteinelor și secreția bilei.
Hepatocitele sunt celulele predominante din ficat și reprezintă aproximativ 80% din totalul
celulelor hepatice. Acestea sunt celule parenchimatoase și au multiple funcții esențiale în ficat.
Hepatocitele sunt caracterizate de forma lor poliedrică și de prezența unor proeminențe
citoplasmatice numite canalicule biliare. Ele sunt implicate în procesele metabolice cheie, cum
ar fi metabolizarea carbohidraților, grăsimilor și proteinelor. Acestea sunt responsabile de

1
conversia și stocarea glicogenului, sinteza lipidelor și colesterolului, precum și de procesarea și
eliminarea substanțelor toxice din organism.
Hepatocitele sunt bogate în organite celulare, cum ar fi mitocondriile, care sunt
responsabile de producerea energiei celulare prin respirație celulară. Acestea conțin, de
asemenea, reticulul endoplasmatic, care are rol în sinteza și procesarea proteinelor, precum și
aparatul Golgi, care este implicat în modificarea și sortarea proteinelor.
Aparatul Golgi este o componentă celulară importantă care se găsește în hepatocitele din
ficat. Aparatul Golgi este un sistem membranar complex și are multiple roluri în cadrul celulelor
hepatice și în funcționarea ficatului. Aparatul Golgi are un rol esențial în procesarea și
modificarea proteinelor produse în hepatocite. După ce proteinele sunt sintetizate în reticulul
endoplasmatic rugos, acestea sunt transportate către aparatul Golgi pentru a suferi diverse
modificări post-translaționale, cum ar fi adăugarea de zaharuri (glicozilare) sau grupări chimice
specifice. Aceste modificări sunt importante pentru a conferi proteinelor funcționalitatea și
localizarea corectă în celulă.
Aparatul Golgi are un rol central în sortarea și direcționarea proteinelor către destinațiile
lor corecte în celulă. Proteinele procesate în aparatul Golgi pot fi ambalate în vezicule de
transport și apoi direcționate către diferite compartimente celulare, cum ar fi lizozomii,
membranele celulare sau secreția în mediul extracelular. Astfel, aparatul Golgi asigură
distribuția adecvată a proteinelor sintetizate în hepatocite. În plus, Aparatul Golgi se ocupă și de
sinteza de glicozaminoglicani și proteoglicani Aparatul este implicat în sinteza și modificarea
glicozaminoglicanilor (GAG) și proteoglicanilor, care sunt componente esențiale ale matricei
extracelulare din ficat și din alte țesuturi. GAG-urile și proteoglicanii sunt implicați în
menținerea structurii și funcției tisulare, precum și în interacțiunile celulare.
Aparatul Golgi joacă un rol important în secreția bilei în hepatocitele ficatului.
Hepatocitele sunt responsabile pentru secreția și eliminarea bilei, care este implicată în digestia
grăsimilor. Bila este sintetizată în hepatocite și, după procesarea și ambalarea în aparatul Golgi,
este eliberată în canaliculele biliare ale celulelor hepatice. De acolo, bila este direcționată către
vezicula biliară și, ulterior, către intestinul subțire, unde ajută la digestia grăsimilor.
De asemenea, ficatul conține celule endoteliale care formează vasele de sânge și au un rol
important în schimbul de substanțe între sânge și țesutul hepatic. Celulele endoteliale formează
o barieră selectivă care controlează trecerea substanțelor din sânge în ficat și invers. Aceste
celule pot participa la formarea de noi vase de sânge (angiogeneză) în timpul proceselor de
vindecare și regenerare a ficatului.
Celulele Kupffer sunt macrofage specializate găsite în ficat și sunt implicate în
eliminarea bacteriilor și a altor particule străine din sânge. Aceste celule sunt localizate în

2
peretele vascular al sinusoidelor hepatice (capilarele ficatului). Acestea reprezintă aproximativ
80-90% din macrofagele prezente în întregul organism. Aceste celule sunt specializate în
captarea și eliminarea particulelor străine, cum ar fi bacteriile, toxinele și resturile celulare din
sânge. Celulele Kupffer joacă un rol important în răspunsul imun al ficatului și sunt implicate
în inflamație, prezentarea antigenelor și eliberarea de citokine.
Celulele Ito, cunoscute și sub denumirea de celule stelate hepatici, sunt celule specializate găsite
în spațiul Disse, care este spațiul dintre celulele hepatice și celulele endoteliale. Aceste celule
sunt implicate în reglarea homeostaziei țesutului hepatic. Aceste celule stochează vitamina A în
ficat sub formă de retinoid. Celulele Ito sunt responsabile pentru producția și remodelarea
matricei extracelulare, care susține structura țesutului hepatic.
Ficatul conține, de asemenea, țesut conjunctiv care susține structura sa și permite
comunicarea între celule. Țesutul conjunctiv din ficat este alcătuit din fibre de colagen și
elastină, care formează o rețea de suport pentru celulele hepatice și celelalte componente ale
ficatului. Acest țesut oferă rezistență structurală și permite comunicarea și interacțiunea între
celulele hepatice și vasele de sânge.
În plus, ficatul conține o vastă rețea de capilare sanguine, denumită sistemul vascular
hepatic, care permite schimbul de substanțe între ficat și restul organismului. Acest sistem
vascular include arterele hepatice, venele porte și venele hepatice, care sunt responsabile pentru
furnizarea de oxigen și substanțe nutritive către ficat și eliminarea produselor metabolice și a
substanțelor toxice. Ficatul este bogat în rețeaua sa de capilare, cunoscută sub numele de
sinusoid hepatic. Aceste capilare sunt deosebit de permeabile și permit schimbul de substanțe
între sânge și celulele hepatice. Vasele de sânge din ficat includ arterele hepatice, venele porte
și venele hepatice, care sunt responsabile pentru furnizarea de oxigen și substanțe nutritive către
ficat, precum și eliminarea produselor metabolice și a substanțelor toxice.
Ficatul este un organ vital cu multiple funcții esențiale în organismul uman. Unul dintre
rolurile ficatului este în metabolismul carbohidraților, lipidelor și proteinelor. Organul joacă un
rol crucial în metabolismul carbohidraților. Acesta ajută la reglarea nivelului de glucoză din
sânge prin stocarea glicogenului și eliberarea lui atunci când este necesar. Ficatul convertește,
de asemenea, excesul de glucoză în grăsimi pentru stocare. Ficatul este implicat în metabolismul
lipidelor, inclusiv în sinteza și descompunerea trigliceridelor și colesterolului. Produce și secreta
bile, care ajută la digestia și absorbția grăsimilor în intestinul subțire. Ficatul sintetizează o
varietate de proteine importante pentru organism, cum ar fi proteinele de coagulare a sângelui
(ex. fibrinogenul), proteinele de transport (ex. albuminele) și proteinele imune (ex.
imunoglobulinele). De asemenea, este implicat în descompunerea și eliminarea produselor
reziduale ale metabolismului proteinelor, precum ureea.

3
 Detoxifierea organismului este o altă funcție îndeplinită de ficat. Acesta procesează și
elimină substanțe toxice, cum ar fi medicamentele, alcoolul, metaboliții nocivi și toxinele
endogene. Transformă aceste substanțe în forme mai puțin toxice, care pot fi eliminate prin
rinichi sau prin bile.
Ficatul produce bila, un lichid implicat în digestia grăsimilor. Bila este stocată în vezicula
biliară și este eliberată în intestinul subțire pentru a emulsiona și digera grăsimile și pentru a
facilita absorbția lor.
Depozitare și reglarea vitaminelor și mineralelor reprezintă o funcție a ficatului. Ficatul
stochează vitaminele liposolubile (A, D, E, K) și minerale precum fierul și cuprul. Eliberarea
acestora în sânge este reglată în funcție de nevoile organismului.
Ficatul are un sistem extins de sinusoid hepatic care filtră și curăță sângele. Elimină
particulele străine, inclusiv bacteriile și produsele de degradare a celulelor, și joacă un rol
important în sistemul imunitar, prin celulele Kupffer, care elimină agenții patogeni.
Nu în ultimul rând, ficatul sintetizează mai mulți factori de coagulare, precum
fibrinogenul, protrombina și factorii de coagulare. Acești factori sunt esențiali în procesul de
coagulare a sângelui.
Totuși, procesul de formare al bilei implică mai multe etape și este un proces continuu în ficat.
Astfel, putem denumi cinci aspecte ale bilei: sinteza, compoziția, aspectul, secreția, depozitarea,
secreția în intestinul subțire.
Celulele hepatice, numite hepatocite, sunt responsabile de sinteza bilei. Aceste celule
produc și secretă componente ale bilei în canaliculele biliare, care sunt mici canale situate între
hepatocite.
Compoziția bilei: Bila este compusă în principal din apă, acizi biliari, pigmenți biliari,
colesterol, lecitină, fosfolipide și electroliți. Apă constituie cea mai mare parte a bilei,
reprezentând aproximativ 95% din volumul total. Acizi biliari sunt produși în ficat din colesterol
și au un rol esențial în digestia și absorbția grăsimilor. Acizii biliari formează săpunuri solubile
în apă (săruri biliare) în intestinul subțire pentru a emulsiona grăsimile și a facilita absorbția lor.
Bila conține pigmenți biliari, cum ar fi bilirubina și biliverdina, care provin din degradarea
hemoglobinei din celulele roșii din sânge. Acești pigmenți conferă biliIi culoarea galben-verzuie
caracteristică. Ficatul elimină excesul de colesterol prin bilă. Lecitina și fosfolipidele ajută la
emulsionarea grăsimilor și la menținerea stabilității bilei. Bila conține electroliți, precum sărurile
de sodiu și potasiu, care ajută la menținerea echilibrului electroliților în organism.
Aspectul bilei poate varia în funcție de concentrația și proporțiile diferitelor componente.
Bila proaspătă are o culoare galben-verzuie, dar poate varia în nuanță, de la galben palid la verde
închis.

4
 Bila este secretată în canaliculele biliare de către hepatocite și apoi este colectată în
conductele biliare din ficat. Din conductele biliare mici, bila ajunge într-un canal mai mare
numit canalul hepatic comun. Acesta se alătură canalului cistic (care provine de la vezicula
biliară) pentru a forma canalul coledoc, prin care bila este transportată către intestinul subțire.
Depozitarea bilei poate fi făcută temporar în vezicula biliară. Vezicula biliară este un
organ mic, în formă de pară, situat sub ficat. Aici, bila este concentrată și stocată până când este
nevoie de ea pentru digestia grăsimilor.
Secreția bilei în intestinul subțire reprezintă momentul când alimentele ajung în
intestinul subțire, vezicula biliară se contractă și eliberează bila prin canalul cistic și apoi prin
canalul coledoc în intestinul subțire. Bila emulsionează grăsimile alimentare și ajută la absorbția
lor eficientă în organism.
Intestinul subțire joacă un rol esențial în procesul de digestie și absorbție a alimentelor.
Una dintre componente-cheie implicate în acest proces este bila, un lichid produs de ficat și
secretat în intestinul subțire. Secreția bilei în intestinul subțire este un proces complex și bine
orchestrat, care joacă un rol crucial în descompunerea și absorbția grăsimilor alimentare. Bila
este produsă în principal de hepatocitele din ficat și este stocată temporar în vezicula biliară până
când este nevoie de ea. Secreția bilei în intestinul subțire are loc în momentul în care alimentele
ajung în partea superioară a intestinului subțire, numită duoden. Iată cum se desfășoară acest
proces:
Secreția bilei în intestinul subțire este reglată de semnale hormonale și nervoase. Odată
ce alimentele ajung în duoden, acestea declanșează eliberarea colecistochininei (CCK), un
hormon produs de celulele intestinale. CCK stimulează contractarea veziculei biliare și relaxarea
sfincterului Oddi, care este o structură musculară situată între vezicula biliară și duoden. Această
relaxare permite bilei să pătrundă în duoden.
Sub influența CCK și a altor semnale hormonale, vezicula biliară se contractă și împinge
bila stocată în ea în canalul cistic. Apoi, bilele este eliberată prin canalul coledoc, care se alătură
canalului pancreatic, formând o structură numită ampula lui Vater. Ampula lui Vater se deschide
în duoden printr-un orificiu mic numit papila duodenală.
Odată ajunsă în duoden, bila are un rol esențial în digestia grăsimilor alimentare. Acizii
biliari din compoziția bilei emulsionază grăsimile, adică le separă în particule mai mici. Aceasta
facilitează acțiunea enzimelor digestive, cum ar fi lipaza, care descompun grăsimile în molecule
mai mici, cum ar fi acizii grași și glicerolul, pentru a permite absorbția lor eficientă în organism.
După ce a îndeplinit funcția sa în digestia grăsimilor, o parte din bila care a ajuns în
intestinul subțire este absorbită înapoi în sânge prin peretele intestinal și este transportată înapoi

5
la ficat. Acest proces de reabsorbție a bilei este esențial pentru economisirea și reciclarea
componentelor valoroase ale bilei, cum ar fi acizii biliari și colesterolul.
Secreția bilei în intestinul subțire este un proces vital în digestia și absorbția grăsimilor
alimentare. Bila, prin compoziția sa complexă, acționează ca un emulgator și ajută la
descompunerea și absorbția eficientă a grăsimilor în intestinul subțire. Astfel, secreția bilei și
acțiunea sa în digestie joacă un rol esențial în asigurarea unui proces de digestie adecvat și
asimilarea nutrienților esențiali în organismul uman.
Alt subiect important de menționat este legat de patologiile ficatului. Aceste boli sunt:
hepatita, ciroza hepatică, cancerul de ficat, afecțiunile metabolice.
Hepatita este o inflamație a ficatului, care poate fi cauzată de diverse factori, cum ar fi
infecții virale, consum excesiv de alcool, medicamente sau substanțe toxice. Există mai multe
tipuri de hepatită, denumite cu litere de la A la E, fiecare având caracteristici specifice.
Hepatita virală este cauzată de diferite virusuri hepatotrope, care infectează celulele
hepatice și provoacă inflamația ficatului. Există cinci tipuri principale de hepatită virală:
• Hepatita A (HAV): Este cauzată de virusul hepatitei A și este transmisă prin ingestia
alimentelor sau a apei contaminate cu fecalele unei persoane infectate. Se caracterizează
prin apariția simptomelor precum febră, oboseală, icter (colorarea galbenă a pielii și a
ochilor), pierderea apetitului și greață. De obicei, se vindecă spontan și nu duce la
evoluție cronică.
• Hepatita B (HBV): Este cauzată de virusul hepatitei B și se transmite prin contactul cu
sângele, fluidele corporale infectate sau prin contact sexual neprotejat. Poate provoca o
infecție acută, care poate deveni cronică în cazul în care sistemul imunitar nu reușește
să elimine virusul. Hepatita B cronică poate duce la complicații grave, cum ar fi ciroza
hepatică și cancerul de ficat.
• Hepatita C (HCV): Este cauzată de virusul hepatitei C și se transmite, în principal, prin
contactul cu sângele infectat, de exemplu, prin transfuzii de sânge sau utilizarea de ace
contaminate. Hepatita C este adesea asimptomatică în stadiile incipiente și poate duce la
evoluție cronică. Poate provoca complicații grave, cum ar fi ciroza hepatică și cancerul
de ficat.
• Hepatita D (HDV): Este o infecție virală care poate apărea numai în prezența virusului
hepatitei B. Hepatita D agravează simptomele hepatitei B și poate duce la o evoluție mai
rapidă a bolii hepatice.
• Hepatita E (HEV): Este cauzată de virusul hepatitei E și este transmisă prin ingestia
alimentelor sau a apei contaminate cu fecale infectate. De obicei, se vindecă de la sine
și are un curs acut, similar hepatitei A.
6
 Simptomele hepatitei virale pot varia de la ușoare la severe și pot include oboseală, icter,
greață, pierderea apetitului, dureri abdominale, febră și urină închisă la culoare. Diagnosticul se
bazează pe istoricul medical, examinarea fizică, teste de sânge pentru a detecta prezența
virusului hepatitic și evaluarea funcției hepatice.
Tratamentul hepatitei virale depinde de tipul și stadiul infecției. În cazul hepatitei A și E, de
obicei, nu este necesar un tratament specific, iar simptomele se remit de la sine. Pentru hepatita
B, pot fi prescrise medicamente antivirale, iar în cazul hepatitei C, există tratamente antivirale
specifice care pot duce la vindecare sau controlul infecției.
Prevenirea hepatitei virale implică vaccinarea împotriva hepatitei A și B, respectarea
regulilor de igienă personală și alimentară, evitarea contactului cu sângele infectat și utilizarea
prezervativelor în timpul raporturilor sexuale.
Ciroza hepatică este o afecțiune cronică progresivă a ficatului, caracterizată prin deteriorarea
treptată a țesutului hepatic sănătos și înlocuirea acestuia cu țesut cicatricial fibros. Este rezultatul
unei inflamații persistente și a leziunilor hepatice, care duc la modificări structurale și
funcționale ale ficatului. Iată o explicație mai detaliată despre ciroza hepatică:
Ciroza hepatică poate fi cauzată de o varietate de condiții și factori, inclusiv:
• Consumul excesiv de alcool: Alcoolul cronic și excesiv poate duce la inflamație hepatică
și leziuni care progresează către ciroză.
• Hepatite virale cronice: Hepatita B și C, în special, pot provoca inflamație hepatică
cronică și, în cele din urmă, ciroză.
• Boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD): O acumulare excesivă de grăsime în ficat
poate duce la inflamație și, ulterior, la ciroză.
• Tulburări autoimune hepatice: Acestea implică răspunsul imun al organismului
împotriva propriului ficat, provocând inflamație și leziuni hepatice.
• Boli genetice și ereditare: Cum ar fi hemocromatoza, boala Wilson și deficitul de alfa1-
antitripsină.
Ciroza hepatică este o afecțiune progresivă, care trece prin mai multe stadii:
• Stadiul compensat: În acest stadiu, ficatul afectat își menține încă funcționalitatea, deși
țesutul sănătos este înlocuit cu țesut fibros. Simptomele pot fi absente sau minime.
• Stadiul decompensat: În acest stadiu, ficatul nu mai funcționează eficient, iar
simptomele se agravează. Acestea pot include oboseală, scădere în greutate, icter,
edeme, ascită (acumularea de lichid în abdomen), sângerări gastrointestinale și confuzie
mentală.

7
 • Stadiul terminal: Este etapa finală a cirozei hepatice, caracterizată prin insuficiență
hepatică avansată și complicații severe. Transplantul de ficat poate fi considerat în
această fază.
Simptomele cirozei hepatice pot varia în funcție de stadiul și de severitatea bolii. Acestea
pot include:
• Oboseală și slăbiciune generală
• Pierderea apetitului și scădere în greutate
• Icter (colorarea galbenă a pielii și a ochilor)
• Mâncărimi intense ale pielii
• Edeme la nivelul picioarelor și abdomenului
• Sângerări ușoare și formarea de vânătăi
• Confuzie mentală, memorie scăzută și schimbări de dispoziție Complicațiile cirozei
hepatice pot fi grave și pot include:
• Hipertensiune portală: Creșterea presiunii în sistemul circulator al ficatului, care poate
duce la formarea varicelor esofagiene și sângerări gastrointestinale.
• Ascită: Acumularea de lichid în cavitatea abdominală.
• Encefalopatie hepatică: Deteriorarea funcției cognitive și neurologice ca rezultat al
acumulării toxinelor în sânge.
• Insuficiență hepatică: Pierderea funcției hepatice, care poate duce la afectarea generală
a organismului și la necesitatea unui transplant de ficat.
Diagnosticul cirozei hepatice implică evaluarea istoricului medical, examinarea fizică, teste
de sânge pentru a evalua funcția hepatică și imagistică medicală, cum ar fi ecografia hepatică și
tomografia computerizată (CT). Uneori, este necesară o biopsie hepatică pentru a confirma
diagnosticul și pentru a evalua gradul de fibroză.
Tratamentul cirozei hepatice are drept scop gestionarea simptomelor, prevenirea
complicațiilor și încetinirea progresiei bolii. Acestea pot include:
• Renunțarea la consumul de alcool și evitarea factorilor de risc care pot agrava boala.
• Medicamente pentru a controla simptomele și pentru a îmbunătăți funcția hepatică.
• Dieta echilibrată și gestionarea greutății pentru a preveni acumularea excesivă de
grăsime în ficat.
• Tratamentul complicațiilor, cum ar fi ascita, hipertensiunea portală și encefalopatia
hepatică.
• În cazurile avansate, transplantul de ficat poate fi considerat ca opțiune de tratament.
Cancerul de ficat, cunoscut și sub denumirea de carcinom hepatocelular, este o afecțiune în
care celulele anormale se dezvoltă în ficat. Este una dintre cele mai comune forme de cancer și
8
poate apărea ca o afecțiune primară a ficatului sau ca rezultat al metastazelor altor cancere. Iată
o explicație mai detaliată despre cancerul de ficat:
Există mai mulți factori care pot crește riscul de dezvoltare a cancerului de ficat:
• Infecția cu virusul hepatitei B sau C: Aceste infecții cronice ale ficatului pot crește riscul
de cancer de ficat.
• Boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD): O acumulare excesivă de grăsime în ficat
poate duce la inflamație cronică și, în unele cazuri, la dezvoltarea cancerului de ficat.
• Consumul excesiv de alcool: Consumul cronic și excesiv de alcool poate crește riscul de
cancer de ficat.
• Tulburările ereditare: Anumite tulburări genetice, cum ar fi hemocromatoza și boala
Wilson, pot crește riscul de cancer de ficat.
• Ciroza hepatică: Persoanele cu ciroză hepatică prezintă un risc crescut de dezvoltare a
cancerului de ficat.
Cancerul de ficat poate fi asimptomatic în stadiile incipiente, iar simptomele pot apărea abia
când boala este avansată. Simptomele comune pot include:
• Durere sau senzație de disconfort în zona ficatului
• Pierdere în greutate neintenționată
• Oboseală și slăbiciune generală
• Icter (colorarea galbenă a pielii și a ochilor)
• Mâncărimi ale pielii
• Pierderea apetitului și greață
• Umflarea abdomenului
Diagnosticul cancerului de ficat implică evaluarea istoricului medical, examinarea fizică,
teste de sânge pentru a evalua funcția hepatică și markeri tumorali specifici. De asemenea, se
pot utiliza imagistică medicală, cum ar fi ecografia hepatică, tomografia computerizată (CT),
rezonanța magnetică (RMN) și scanarea cu substanță de contrast pentru a evalua dimensiunea
tumorii și extinderea în alte părți ale ficatului sau în alte organe.
Stadializarea cancerului de ficat este importantă pentru a determina extinderea bolii și pentru
a ghida planul de tratament. Se utilizează sisteme de clasificare precum sistemul TNM (Tumor,
Nodul, Metastaze) și sistemul Barcelona Clinic Liver Cancer (BCLC) pentru a clasifica stadiile
cancerului de ficat.
Opțiunile de tratament pentru cancerul de ficat depind de stadiul bolii, de starea generală a
pacientului și de alte factori individuali. Acestea pot include:
• Chirurgie: Îndepărtarea tumorii prin intervenție chirurgicală poate fi o opțiune în
cazurile în care tumora este localizată și nu s-a răspândit în alte părți ale ficatului.
9
 • Ablarea și embolizarea tumorii: Tehnici precum ablația prin radiofrecvență (RFA),
ablația cu microunde și embolizarea tumorală pot fi utilizate pentru a distruge celulele
canceroase în ficat.
• Chimioterapie: Utilizarea medicamentelor antitumorale pentru a distruge celulele
canceroase sau pentru a încetini creșterea lor poate fi recomandată în anumite cazuri.
• Radioterapie: Utilizarea radiațiilor ionizante pentru a distruge celulele canceroase poate
fi o opțiune în anumite situații.
• Transplantul de ficat: În cazurile selectate, transplantul de ficat poate fi considerat ca
opțiune de tratament.

Fig. 3. Tipuri de hepatită Fig. 4. Ciroza și cancerul

Ficatul este un organ vital implicat în numeroase procese metabolice în organism. Există
mai multe boli metabolice care pot afecta ficatul și funcția sa. Unele dintre cele mai comune boli
sunt: NAFLD, hemocromatoza, boala Wilson, galactozemia, deficiența de alfa-1antitripsină.
Boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD) este caracterizată de acumularea excesivă de
grăsime în ficat în absența consumului excesiv de alcool. Aceasta poate varia de la o steatoză
hepatică non-alcoolică (NAFL), în care ficatul este gras, dar nu prezintă inflamație sau leziuni
celulare, până la steatohepatita non-alcoolică (NASH), care implică inflamație și leziuni celulare
în ficat. NAFLD este adesea asociată cu obezitatea, rezistența la insulină și diabetul zaharat de
tip 2.
Hemocromatoza este o tulburare genetică caracterizată prin acumularea excesivă de fier în
organism, inclusiv în ficat. Aceasta poate duce la leziuni hepatice, fibroză și, în stadii avansate,

10
la ciroză hepatică. Simptomele pot include oboseală, slăbiciune, durere abdominală și creșterea
dimensiunii ficatului.
Boala Wilson este o tulburare genetică rară în care ficatul nu poate elimina în mod
corespunzător cuprul din organism. Aceasta duce la acumularea excesivă de cupru în ficat și în
alte organe, ceea ce poate provoca leziuni hepatice, icter, hepatită cronică și, în stadii avansate,
ciroză hepatică. Alte simptome pot include tremor, tulburări de comportament și disfuncții
neurologice.
Deficiența de alfa-1-antitripsină este o tulburare genetică în care producția sau funcționarea
deficitare a unei proteine numite alfa-1-antitripsină duce la leziuni hepatice. Aceasta poate
provoca hepatită cronică, ciroză și în unele cazuri, cancer de ficat. Simptomele pot include
slăbiciune, scădere în greutate, icter și ascită.
Galactozemia este o tulburare congenitală în care organismul nu poate descompune în mod
adecvat galactoza, un tip de zahăr găsit în lapte și produse lactate. Aceasta poate duce la
acumularea de galactoză în ficat și în alte organe, provocând leziuni hepatice și probleme de
dezvoltare. Simptomele pot include icter, vărsături, tulburări de alimentație și creștere întârziată.

Fig. 5. Boala NAFD Fig. 6. Hemocromatoza

Prevenirea și menținerea sănătății ficatului implică adoptarea unui stil de viață sănătos și
evitarea factorilor de risc care pot afecta ficatul. În primul rând, este necesară consumarea unei
diete echilibrate și bogată în fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe li evitarea
consumul excesiv de alimente procesate, bogate în grăsimi saturate și zaharuri adăugate. În al
doilea rând, se recomandă consumul de alcool sau evitarea completă a consumului de alcool, în
funcție de recomandările medicului.
Menținerea unei greutăți sănătoase este o altă prevenire necesară, ea include menținerea
unei greutați corporale sănătoasă și evitarea obezității. Astfel, prin efectuarea unor exerciții
fizice regulate se poate menține sănătății generale și se poate preveni acumularea grăsimii

11
hepatice. În plus, este vorba și de evitarea consumului exesiv de alcool sau posibil eliminarea
definitivă a alcoolului din dieta personală.
Vaccinarea împotriva hepatitei B, care este o cauză comună de hepatită cronică și cancer de
ficat, poate fi altă măsură de prevenire a bolilor hepatice. De asemenea, menținerea un program
regulat de examene medicale pentru a depista precoce eventualele probleme hepatice poate fi
vitală.
În concluzie, ficatul, organul vital și complex al corpului uman, joacă un rol esențial în
funcționarea și menținerea sănătății noastre. De la metabolismul substanțelor nutritive la
detoxifierea substanțelor chimice, de la producerea bilei la reglarea nivelului de glucoză, ficatul
este implicat într-o varietate de procese metabolice și fiziologice. Funcțiile sale esențiale în
digestie, metabolism și detoxifiere îl fac unul dintre cele mai importante organe ale corpului
uman.
Cu toate acestea, ficatul este expus la o varietate de factori de risc, cum ar fi consumul
excesiv de alcool, obezitatea, alimentația nesănătoasă și expunerea la substanțe toxice. Acești
factori pot duce la dezvoltarea unor afecțiuni hepatice grave, precum hepatita, ciroza și cancerul
de ficat. Prin urmare, este crucial să adoptăm un stil de viață sănătos și să luăm măsuri preventive
pentru a proteja și menține sănătatea ficatului nostru.
Prevenirea bolilor hepatice implică adoptarea unei alimentații echilibrate, evitarea
consumului excesiv de alcool, menținerea unei greutăți sănătoase și exercițiul fizic regulat. De
asemenea, este important să evităm automedicația și să utilizăm medicamentele cu prudență,
respectând întotdeauna indicațiile medicului. Efectuarea testelor de screening și vizitele regulate
la medic pot ajuta la depistarea precoce a eventualelor probleme hepatice și la intervenția
promptă.
Ficatul, cu capacitatea sa remarcabilă de regenerare și adaptare, ne oferă o șansă de a ne
recâștiga sănătatea chiar și în fața daunelor. Cu toate acestea, prevenția rămâne întotdeauna cea
mai bună cale de acțiune. Protejarea și menținerea sănătății ficatului nostru nu doar că ne ajută să
prevenim afecțiuni grave, dar ne permite să trăim o viață plină de vitalitate și bunăstare.
Prin urmare, să acordăm atenție ficatului nostru și să fim conștienți de impactul pe care
stilul nostru de viață îl are asupra sănătății sale. Să adoptăm alegeri responsabile și să ne angajăm
într-un stil de viață sănătos pentru a ne proteja ficatul și a ne bucura de o stare de sănătate optimă
pe termen lung. Ficatul este un aliat prețios în menținerea sănătății noastre generale, așa că să îi
acordăm respectul și grija pe care le merită.

12
BIBLIOGRAFIE

Grigoruta, S. (n.d). Ficatul gras nonalcoolic. reginamaria.ro. Disponibil la:

https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/ficatul-gras-nonalcoolic (Accesat
la 6 Iunie 2023)
Dumbrava, V. T., Lupaşco, I., Harea, G., & Condraţchi, L. (2014). Ficatul gras non-alcoolic la adult:
protocol clinic naţional PCN-206.
Molnar, C. (2022, Decembrie 5). Totul despre ficatul gras. Reginamaria.
Secom Healthcare. (2022, Noiembrie 3). Ficatul, pe înțelesul tuturor. De ce este necesară menținerea
sănătății hepatice? Good-routine.
MedLife. (2022, August 24). Ficatul cu probleme: semne și metode de prevenție. MedLife.
Liver Diseases. (2016). Medlineplus.gov, National Library of Medicine. https://medlineplus.gov
Brown, S. (2018, Decembrie 26). Liver Diseases: What You Should Know. www.webmd.com
Raypole, C.(2021, Noiembrie 18) Liver Problems and Their Causes. Healthline Media.
www.healthline.com
Papilan, V. (2008). Anatomia omului, vol. II. Chișinău. Medicina.
Neutral Academy. (2022, Octombrie 24). The liver- functions [Video]. Youtube.
https://youtu.be/NV5axP0lcaY
Pautov, M. (2022, Octombrie 1). 7 reguli pentru un ficat gras- experienta unui chirurg [Video].
Youtube. https://youtu.be/LKdaAji4NEA
Amititeloaie, C. (2022. Ianuarie 10). Dr. Cezar: Despre bila si vezica biliara [Video]. Youtube.
https://youtu.be/qtJfYDw_k5s

13