Intestinul subțire

● Este tubular, lung, dispus în cavitatea

abdominală, între pilor și valvula ileo-
cecală.
● Lungimea sa este adaptată la natura
hranei: lung la erbivore, mediu la
omnivore și scurt la carnivore.
● indoit sub forma de anse intestinale
● Are peretele captusit cu mucoasa
intestinala
● Mucoasa are o suprafata foarte mare si
este incretita(cutata) ● Are trei segmente:
● -duoden-fix
● -jejun
● -ileon
● Intestinul subţire este căptuşit
dinspre interior către exterior de
aceleaşi trei pături: mucoasă,
submucoasă, musculară (muşchi
circulari şi longitudinali) şi seroasă
● Mucoasa intestinală este supusă
unui proces permanent de înnoire.
Suprafaţa ei interioară este cutată.
Cutele - valvule conivente - sunt dispuse circular şi prezintă mici ridicături ca nişte
degete de mănuşă - vilozităţi intestinale Celulele vilozităţilor au la polul apical
numeroase microvilozităţi care sporesc suprafaţa de absorbţie a nutrimentelor.
Fiecare vilozitate este străbătută de vase sangvine, un vas limfatic şi fibre
nervoase.
● In mucoasa intestinală se găsesc şi numeroase glande intestinale care secretă
enzime şi celule care secretă mucus. Acestea împreună cu produsul de secreţie al
pancreasului şi al ficatului formează sucul intestinal
 Activitatea motorie a intestinului subțire
● Mișcările de la nivelul intestinului subțire sunt contracții de
amestec și contracții propulsive.
● Contracțiile de amestec sunt segmentare și fragmentează chimul
gastric de 8-12 ori pe minut, determinând amestecarea progresivă a
particulelor alimentare solide cu secrețiile intestinului subțire.
● Contracțiile propulsive
Chimul gastric este propulsat în duoden de undele peristaltice care
apar în orice parte a intestinului subțire și se deplasează în direcție
caudală(spre anus) cu o viteză de 0,5-2cm /secundă, mult mai rapid
în prima parte a intestinului și mai lent spre intestinul gros. Timpul
necesar chimului pentru a trece prin intestinul subțire este de 3-5
ore.
 Pancreasul și secreția pancreatică

-Este o glandă mixtă, situat sub stomac;

-Prezintă un corp, gât și coadă
-Are o parte endocrină, sub forma unor insule de
celule, ce secretă hormoni și o parte exocrină, de tip
tubulo-acinos ce secretă suc pancratic
*Peptidaze - proteine
* Lipaze-lipide
*Amilaze-glucide
* Nucleaze-acizi nucleici
 Secreția pancreatică

● Celulele ductale secretă zilnic 1200-1500 ml suc pancratic care

conține o cantitate mare de HCO3¯, care neutralizează aciditatea
gastrică și reglează pH-ul în intestinul superior.
● Compoziția sucului pancreatic:
1. Electroliții: Na și K se găsesc în aceeași concentrație ca și în plasmă;
HCO3¯ este în cantitate mul mai mare decât în plasmă
2. Enzime
2. Enzime:
a) α amilaza pancreatică este secretată în forma sa activă și
hidrolizează amidon, glicogen și alte glucide cu excepția celulozei
până la stadiul de dizaharide.
b) Lipaze (lipaza, colesterol-lipaza, fosfolipaza) sunt secretate în
formă activă, hidrolizează esteri insolubili în apă și necesită
prezența sărurilor biliare.
c) Proteaze precum tripsina și chimotripsina, care sunt secretare în
forma lor inactivă de tripsinogen și chimotripsinogen. Tripsinogenul
este activat de tripsina anterior formată sau de
enterokinază(enzimă secretată de mucoasa duodenului).
Chimotripsinogenul este activat de către tripsină.
d) Inhibitorul tripsinei este secretat de aceleași celule și în același
timp cu proenzimele, protejând pancreasul de autodistrugere.
 Ficatul
● Ficatul este cea mai mare glandă din organismul uman şi cântăreşte
aproximativ 1500 g. Este situat în dreapta stomacului, sub diafragmă.
● Este format din lobi, iar aceştia din lobuli.
● Pe faţa inferioară a ficatului se află plasată vezicula

biliară, în care se acumulează lichidul biliar {bila)

Ficatul si vezicula biliara;
● Ficatul este puternic irigat. Vena portă asigură
1-duct biliar;2-canalicule biliare;3celule
hepatice;4-vezicula biliara;5duoden;6- circulația funcțională și pătrunde în lobul hepatic
vena porta;7-duct hepatic;8-duct
hepatic comun drept şi aduce la ficat sânge de la intestin, pancreas
şi splină. Sistemul port se ramifică puternic în ficat şi
alcătuieşte o reţea cu ochiuri înguste. Toate venele
centrale din lobulii hepatici confluează în venele
hepatice care se varsă în vena cavă inferioară. Artera
hepatică asigură circulația nutritivă și aduce sânge
oxigenat dinspre inimă. Ea se ramifică într-o reţea cu
ochiuri înguste.
 Schema unui lobul hepatic si sistemul
sau de irigare

Ficatul
● De reţinut că, ramificaţiile arterei hepatice, ale venei porte şi ale
canalelor biliare - se ramifică şi ajunge până în cele mai mici unităţi
morfofuncţionale ale ficatului - lobulii hepatici (1-2 mm diametru).
în structura unui lobul hepatic intră: celule hepatice, reţea de
capilare sangvine, reţea de capilare biliare şi ţesut conjunctiv.
● Procesele metabolice de la nivelul celulelor hepatice sunt foarte
intense. Acest lucru se poate recunoaşte prin temperatura
înregistrată în ficat (până la 41° C), cea mai ridicată din organism.
● Funcţiile ficatului. Sângele,
sosind dinspre organele de
digestie, trebuie să traverseze
ficatul. Cea mai importantă
sarcină a ficatului este
dezintoxicarea sângelui. La
aceasta se adaugă eliminarea
celulelor sangvine uzate.
Numeroase toxine celulare,
între care, nu în ultimul rând, se numără alcoolul, sunt descompuse în ficat.
La alcoolici, celulele hepatice sunt distruse şi înlocuite, în majoritatea lor,
de celule bogate în grăsimi, fără vreo funcţie anume. în final, se ajunge la o
stare periculoasă pentru acest organ, ofibrozare hepatică, care poartă şi
numele de ciroză hepatică.
● Ficatul are şi o funcţie hematopoietică, formează globule roşii, dar le şi
distruge. De asemenea, ficatul produce uree, din transformarea unor
substanţe amoniacale toxice. El are şi o funcţie de termoreglare,
participând la reglarea temperaturii corpului. Ficatul este totodată un
organ de depozitare a glucozei în exces, care soseşte din intestin prin vena
portă. Ca urmare a reglării hormonale, ficatul o transformă în glicogen şi la
nevoie, acesta este transformat din nou în glucoza.
 Secreția biliară
● Bila este necesară pentru digestia și absorbția lipidelor și
pentru excreția unor substanțe insolubile îb apă, cum sunt
colesterolul și bilirubina.
● Este secretată de către hepatocite și celulele ductale, care
mărginesc ductele biliare, în cantitate de 250-1100 ml/zi. Este
secretată continuu și depozitată în vezica biliară în perioadele
interdigestive. Ea este eliberată în duoden în perioadele
digestive numai după ce chimul gastric a declanșat secreția de
colecistokinină, care determină relaxarea sfincterului Oddi și
contracția vezicii biliare.
 Compoziția bilei
1. Acizii biliari- sunt sintetizați de hepatocite din colesterol prin
combinare cu aminoacizi și Na, rezultând sărurile biliare
secretate activ în canaliculele biliare. Aceste săruri nu sunt
liposolubile și de aceea ele rămân în intestin până ajung la
nivelul ileonului, unde se reabsorb activ.
2. Pigmenții biliari: bilirubina și biliverdina sunt metaboliți ai
hemoglobinei care, la nivelul hepatocitelor sunt excretați și
dau bilei culoarea galbenă.
3. Lecitină
4. Colesterol
5. Electroliți
 Circuitul enterohepatic
● Reprezintă recircularea în mare parte a sărurilor biliare din
intestinul subțire, prin vena portă, înapoi la ficat.
● Rolurile sărurilor biliare:
- Emulsionează lipidele din alimente, reducându-le tensiunea
superficială, fragmentându-le și facilitează acțiunea lipazei
pancreatice;
Ajuta la absorbția din tractul intestinal a acizilor grași,
monogliceridelor, colesterolului și a altor lipide, prin formarea
cu acestea a unor micelii numite chilomicroni.
Rol bacteriostatic;
Stimulează motilitatea intestinală.
Circuitul enterohepatic
Activitatea secretorie a intestinului
subțire
● Sucul intestinal conține:
1. mucus- cu rol de protecție a mucoasei intestinale împotriva
agresiunii HCl. Este secretat de glandele Brunner din duoden
și de celule speciale din epiteliul intestinal dar și în criptele
Lieberkϋhn.
2. Enzime asociate cu microvilii celulelor epiteliale intestinale,
care nu sunt secretate în lumenul intestinal: peptidaze,
dizaharidaze ( maltaza, izomaltaza, zaharaza și lactaza) și
lipază.
 Sucul intestinal
● Peptidazele- descompun di- și tripeptidele
până la aminoacizi.
● Lipaza descompune lipidele emulsionate în
acizi grași și glicerol.
● Dizaharidazele descompun dizaharidele
(maltoză, izomaltoză, zaharoză și lactoză) în
monozaharide (glucoză, fructoză și galactoză).
3. Apă și electroliți secretați de celulele
epiteliale intestinale
 Absorbția intestinală
● Este procesul prin care are loc trecerea produșilor finali ai
digestiei în sânge și limfă.
● Adaptările intestinului subțire pentru a realiza absorbția:
-are suprafață mare de contact, datorită mucoasei intestinale;
distanța pe care moleculele o au de străbătut este mică,
grosimea peretelui fiind minimă;
rețeaua vasculară bogată de la nivelul vilozităților intestinale iar
cantitatea de sânge care trece prin rețea crește în timpul
digestiei;
Mișcările contractile ale vilozităților înlesnesc trecerea
substanțelor absorbite.
 Glucidele
● Glucidele majore ale digestiei sunt dizaharidele: sucroza,
lactoza și polizaharidul amidon. Celuloza nu poate fi digerată
(la om) deoarece tractul gastrointestinal nu are enzime
specifice. Aportul de glucide este de 250-800g/zi, aproximativ
50-60% din dietă.
● Produșii finali ai digestiei glucidelor sunt glucoza și galactoza,
care se absorb prin transport activ Na- dependent dar și
fructoza care se absoarbe prin difuziune facilitată.
● Întâi sunt absorbite de enterocite și apoi sunt difuzate în
capilarele vilozităților intestinale.
 Proteinele
● Dieta proteică zilnică este de 0,5-0,7 g/kg corp. Pentru a fi
absorbite, proteinele trebuie transformate în oligopeptide și
aminoacizi.
● S-au identificat mai multe mecanisme de transport activ pentru
absorbșia tripeptidelor, dipeptidelor și aminoacizilor. Practic, toată
cantitatea de proteine este absorbită. Dacă apare proteină în
scaun, aceasta provine din resturile celulare(detritusuri) sau din
bacteriile din colon.
 Lipidele
● Aportul zilnic de lipide variază între 25-160g.
● Ele se absorb prin difuziune. Pentru a putea fi absorbite, trebuie să fie
hidrosolubile, fapt realizat de sărurile biliare și lecitină.
● Trigliceridele, fosfolipidele și colesterolul se combină cu proteinele din
epiteliul intestinal formând chilomicroni, formă în care trec în vasul chilifer
central.
 Apa și electroliții
● În intestinul subțire, apa se absoarbe pasiv, izoosmotic, datorită
gradientului osmotic creat prin absorbția electroliților și a
substanțelor nutritive.
● Absorbția sodiului se realizează activ iar clorul, urmează pasiv
sodiul.
 Vitaminele șii mineralele
● 1. vitaminele liposolubile (A, D, E, K) intră în
alcătuirea miceliilor și se absorb împreună cu
celelalte lipide în intestinul proximal.
● 2. Vitaminele hidrosolubile se absorb prin transport
facilitat sau prin sistem de transport activ în
intestinul subțire.
● 3. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor
legat de membrana celulară și activat de vit. D.
● 4. Fierul se absoarbe în jejun și ileon și este stimulată
absorbția de vit. C.
 Digestia, absorbția și secreția la
nivelul intestinului gros
Intestinul gros: lungime 1, 5 – 2 metri
Structura externă: - cecum - tubuşor - apendice - apendicita
- colon - ascendent
- transversal
- descendent
- rect - se deschide la exterior prin orificiul anal
Structura internă: - peretele muscular - trei benzi dispuse
longitudinal de-a lungul
intestinului
- mucoasa – numeroase pliuri şi glande
producătoare de mucus care ajută la
eliminarea materiilor fecale
 Activitatea motorie a
intestinului gros
● Rolurile principale ale colonului sunt absorbția apei și
electroliților și depozitarea materiilor fecale până la
eliminarea lor. Datorită acestor roluri, mișcările de la
nivelul ui sunt lente.
● Mișcările de amestec se numesc haustrații și sunt
realizate prin contracțiile combinate ale musculaturii
circulare și longitudinale care determină proiecția în
afară a zonelor nestimulate de peretelui intestinului, sub
forma unor saci numiți haustre.
 Activitatea motorie a intestinului
gros
● Acestea se deplasează lent spre anus, în timpul
contracțiilor. Din cei 1500 ml chim, doar 80-200 ml
se pierd prin fecale.
● Mișcările propulsive sau mișcări în masă se
realizează prin :
● -contracții hasutrale spre anus; ● -mișcări în masă.
● Aceste mișcări apar de obicei de câteva ori pe zi. Cele
mai numeroase durează aproximativ 15 minute, în
prima oră de la micul dejun și reprezintă un
peristaltism modificat.
 Absorbția și secreția la nivelul
colonului
● Colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3l/zi de apă.
La nivelul lui se absoarbe cea mai mare parte a
sodiului și clorului care nu s-au absorbit în intestinul
subțire. Potasiul este secretat de către colon.
● Defecația reprezintă procesul de eliminare a
materiilor fecale din intestin.
● Materiile fecale se formează în urma unor procese
de absorbție a apei și ionilor, secreșiei de mucus,
proceselor de fermentație și putrefacție.