Sunteți pe pagina 1din 2

DIN VIAȚA DE ZI CU ZI (20)

Lansare carte – Claudia Motea

După cum e de așteptat, cei mai mulți prieteni au aflat deja că


minunata actriță româno-canadiană, Claudia Hrisanty Motea, își
lansează volumul de poeme „Preludii în Cetatea Soarelui” (apărut de
câteva zile la Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) luni,
13.nov.2017, orele 18,00, la Teatrul NOTTARA din București. Pe
marginea acestei cărți, într-o discuție avută la Centrul Calderon cu
câțiva scriitori și critici literari, domnul avocat dr. George Vlaicu, el
însuși scriitor și redactor al volumului amintit și care e de presupus că
se va număra printre prezentatorii lansării, afirma în sensul că poemele
Claudiei Motea sunt inspirate numai din iubire și degajă numai iubire,
că sunt inedite prin conținut, valoare estetică și mesaje transmise.

Să fim alături de această poetă, aflată la a doua sa carte și -


prin prezența noastră cât mai numeroasă și susținere la scenă deschisă,
fiindcă o vom admira acolo unde se simte ea cel mai bine, adică pe
scena teatrului menționat - să-i inspirăm și alte apariții editoriale!

George Șt. Savu

P.S. Hrisanty, în limba greacă înseamnă „floare de aur”. Sperăm


și avem certitudinea să ne convingă că și prin vers - nu numai prin
frumusețea sa fizică, incontestabilă și de caracter, probat și dovedit în
permanență ori prin jocul teatral care a consacrat-o - Claudia Motea
este la propriu „Un Om de aur”, ca să parafrazez titlul romanului de
mare succes al scriitorului maghiar Jókai Mór.

S-ar putea să vă placă și