Sfantul Ioan Scărarul

Viața Sfântului.

Sfântul nostru se naște în anul 579 și pleacă la Domnul în anul 649. A fost contemporan și
prieten cu Sf. Maxim Mărturisitorul, acesta scriindu-i viața. Meletie episcopul Atenei spune că
Sf. Ioan s-a născut în Palestina. Ioan a fost fiul lui Xenofont și al Mariei, a mai avut un frate pe
nume Arcadie. Ioan ar fi studiat la Berit în Fenicia1 Călugărul Daniil din mănăstire Raith afirmă
ca Ioan ar fi intrat în mănăstirea de pe muntele Sinai la vârsta de șaisprezece ani. Veniamin
Costache spune că Ioan ar fi provenit dintr-o familie înstărită, deoarece avea o pregătire aleasă.
Aceată pregătire în științele vremii i-au adus pseudonimul de Ioan Scolasticul și mai apoi de
Ioan Sinaitul. În cele din urmă datorită operei Scara a primit pseudonimul de Ioan Scărarul. În
mănăstire a fost povățuit de bătrânul Martirie timp de 19 ani. După moartea bătrânului, Ioan se
retrage intr-un loc izolat numit Thola, la câțiva kilometri de mănăstire. În acest loc a petrecut
patruzeci de ani întru înfocată dorire și dragostea de Dumnezeu2. În pustiul Gudu spre sfârșitul
vieții a fost invitat să primească postul de egumen al mănăstirii Sinai.

Opera Scara.

Cartea de faţă arată în chip limpede cea mai buna cale, celor ce voiesc să-şi înscrie numele în
cartea vieţii. Căci citind-o pe aceasta, o vom afla călăuzind fără rătăcire pe cei ce-i urmează şi
păzindu-i nevătămați de nici o poticnire. Ea ne înfățișează o scară întărită de la cele pământești la
Sfintele Sfintelor şi ni-L arată pe Dumnezeul iubirii rezemat pe vârful ei. Această scară socotesc
că a văzut-o şi Iacov cel ce a călcat peste patimi, cînd se odihnea după nevoinţa lui. Dar să
începem, rogu-vă, cu rîvnă şi cu credinţă acest urcuş înţelegător şi suitor la cer, al cărui început e
lepădarea de cele pământești, iar sfîrşit, e Dumnezeul iubirii.
În timpul cât a fost egumen la mănăstire a scris cartea care la pomenit de-a lungul vremii
intitulată Scara3. La cererea unui călugăr de a le oferi o regulă după care să viețuiască pentru a
ajunge la desăvârșire, asemeni visului patriarhului Iacov. Prin urmare Ioan se gândește la cei
treizeci de ani ai lui Hristos petrecuti pe pământ ca la treizeci de trepte pe care trebuie sa urci în
viață.
Astfel Scara este împărțită în treizeci de cuvinte.
30.Pentru Credință, Nădejde și Dragoste.

1 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Filocalia, vol. 9, Bucuresti 1980. p.6.
2 https://basilica.ro/sf-cuv-ioan-scararul-sf-cuv-euvula-mama-sf-pantelimon/, data 02.05.2021, ora 18:03.
3 Veniamin Costache, Sfântul Ioan Scărariul Scara, Ed. Bucuresti 2008, p.22.
29. Pentru nepătimirea cea de Dumnezeu următoare.
28. Pentru sfințita rugăciune.
27. Pentru sfințita liniște.
26. Pentru deslușirea gândurilor.
25. Pentru smerita cugetare.
24. Pentru nerăutate și prostime.
23. Pentru mândrie și pentru hulă.
22. Pentru slava deșartă.
21. Pentru temerea cea fără de bărbăție.
20. Pentru priveghere.
19. Pentru somn și pentru cântarea de Psalmi.
18. Pentru nesimțire care este moartea minții.
17. Pentru neagoniseală.
16. Pentru iubirea de argint.
15. Pentru curățenie.
14. Pentru îndrăcirea pântecelui.
13. Pentru trândăvie.
12. Pentru minciuna.
11. Pentru tacere.
10. Pentru grairea de rău.
09. Pentru pomenirea de rau.
08. Pentru nemâniere.
07. Pentru plâns.
06. Pentru pomenirea morții.
05. Pentru pocăință.
04. Pentru fericită ascultare.
03. Pentru străinătate.
02. Pentru neîmpătimirea către ceva.
01. Pentru fugirea de lume.
Acestea sunt cele treizeci de trepte care duc la Dumnezeu, și îndumnezeiesc omul. Această
lucrarea la făcut celebru pe părinte. Aceste trepte sunt scrise în special pentru monahi, pentru că
în societate este greu de îndeplinit aceste cereri. Aceata cartea este foarte cunoscuta in cinul
monahal, pentru ca tinerii care intră în manăstire încep lecturile cu această carte.
Totuși cartea este bună de citit deoarece îi oferă cititorului ajutor atât pe parte spirituală cât și
pe parte științifică. Egumenul Iaon este o tipologie aparte deoarece el este un povățuitor al
monahilor, spre deosebire de povățuitorii capadocieni care îndrumau credincioșii și clerul4.
Această carte este deosebita deoarece poate fi folosit sau rivalizeaza in orice plan cu un
manual modern de psihologie. Astfel aceasta opera este privita ca o legătura dim om și
Dumnezeu. Prin urmare implicit definește omul care este o ființă dihotomică, că are o parte

4 Veniamin Costache, Op. cit, p.24.

văzută care se aseamănă cu lumea viețuitoarelor, dar are și o parte nevăzută care se aseamănă cu
Dumnezeu. Partea fundamentala a omului o reprezinta partea spirituală, adică sufletul. Prin el
omul se aseamana lui Dumnezeu, pentru ca trupul nu are capacitatea să-l transforme pe om dupa
chipul luo Dumnezeu. Sufletul este conducătorul rațional al trupului. Sufletul este alcătuit din
rațiune, voință si sentiment. Rațiune este mintea care reprezintă principiul vieții raționale, al
înțelegerii și al atenției. Cum de asemenea termenul inimă este corespondetul afectiunii,
sentimentului. Avem și funcția voluntară care atestă faptul că omul este dăruit de Dumnezeu cu
libertate. Astfel liberul arbitru poate folosi funcția volitivă pentru a-și îndumnezei sufletul sau
pentru a-l induce în decadență. Voința face ca sufletul să se apropie de chipul lui Dumnezeu sau
poate să îl facă anti Dumnezeu. Lupta duhovnicească cu patimile, cu ispitele, cu provocările
lumii din jur, sunt realizate cu ajutorul voinței.
Astfel dușmanii sufletului omului se limitează la a trei: lumea, trupul și diavolul.
Voința este o funcție determinanta atât pentru om cât și pentru Dumnezeu, deoarece
Dumnezeu se raportează la om în funcție de voința sa. Rugăciunea este unirea minții cu
Dumnezeu, spune egumenul Ioan.

Despre fugirea din lume:

- Libertatea este mişcarea întelegătoare, stăpînă pe sine, a sufletului. De aceea animalele

nerationale nu sînt libere. Căci sînt purtate de fire şi nu o poartă. De aceea nici nu se
împotrivesc poftei naturale, ci îndată ce sînt cuprinse de o poftă, se năpustesc spre
împlinirea ei. Dar omul fiind rațional, mai degrabă conduce firea decît e purtat de ea.
- Grigorie al Nyssei, voinţa sufletului rațional este gata să se mişte încotro voieşte. Pe
aceasta s-o înduplecăm, să fie gata să se mişte numai spre bine.
Omul fiind înzestrat de la Dumnezeu cu rațiune și simțuri este capabil să-și potolească pornirile
animalice. Este capabil să diacearnă între bine și rău. Este liber să facă alegeri, este stăpân peste
creație. Unde muncește omul, Dumnezeu pune milă și pământul își dă roada sa. Această
despărțire de lume este o plecare spre comuniunea și înspre prietenie cu Dumnezeu. Căci după
cum vedem în Sfintele Scripturi doar în pace se poate realiza comuniunea cu Dumnezeu. Prin
urmare sufletul omului merge și își caută liniștea sufletească. Abia după ce găsește această liniște
se lasă purtat de aceasta. Fiecare dintre noi avem înlăuntrul nostru o busolă care ne arată calea
spre Creatorul nostru, trebuie doar să o urmăm după cum ne îndeamnă și Sfântul Grigorie.

Despre despătimire:

- Sfântul Vasile: cel ce are de gînd să urmeze cu adevărat lui Dumnezeu, trebuie să se
dezlege de legăturile împătimirii de viaţă. Iar aceasta se dobândește prin retragerea
desăvîrşităşi prin uitarea vechilor năravuri.
 Observăm că cei care doresc să-și ia crucea și să-L urmeze pe Hristos, trebuie să se retragă din
lume pentru a se putea concentra desăvârșirea sufletului. Asemenea cum ucenicul stă pe lângă
învățător pentru a-i urma sfaturile și a-i călca pe urme, asemenea și monahului îi este mai ușor să
stea în casa Domnului, pentru a primi sfaturi, pentru a putea fi în comuniune cu El și cu ceilalți
Sfinți îmbunătățiți
Pe eşti mirean, vieţuieşte între cele din lume. Iar de eşti că-lugăr, petrece în faptele prin care se
îmbunătăţesc monahii. Căci dacă voieşti să vieţuieşti în cele străine, vei cădea din amîndouă».
Nici mirea-nul•nu trebuie deci să-şi neglijeze datoriile cele bune pe care le impune viaţa în lume
şi în familie5.

Despre Credință, Nădejde și Dragostea.

Observăm că aceste trei calități care deschid drumul spre Dumnezeu, noi mirenii trebuie să le
avem pretutindenea înlăuntrul nostru dacă dorim să fim oameni.
Aceste trei calități sunt asemenea razei, luminii și nimbului. Adică primele două pot să le facă
pe toate dar numai mila lui Dumnezeu poate decide dacă rămân sau cad.
Credința este împreună învoire fără de îndoială a celor auzite întru deplină încredințare a
adevărului propovăduit de darul Duhului lui Dumnezeu6.
Cel ce voieşte să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre
Dumnezeu însuşi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e greşit şi primejdios celor ce nu
iau aminte.
Părintele ne atenționează să fim atenți atunci când abordăm subiectul despre dragoste pentru
că Dumnezeu este dragostea care le cuprinde pe toate.
Iar cel ce voieşte să arate hotarul Acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numără nisipul de pe
fundul oceanului. Dragostea, după calitate, e asemănarea cu Dumnezeu, pe cît e cu putinţă
muritorilor. Iar după lucrare, e o beţie a sufletului. După însuşire, e izvorul credinţei, adîncul
fără fund al îndelungii-răbdări, oceanul smereniei.
Ce frumos definește părintele Ioan dragostea, în ziua de astăzi dragostea potrivit dex-ului este
doar o simplă afecțiune. Acum fiecare dintre noi tragem pentru familiile noastre, iar dacă
dragoste făță de aproapele nu avem toată munca se risipește.
E primejdios a vorbi despre Dumnezeu, fără a te simţi copleşit de măreţia şi de iubirea Lui,
adică a vorbi cu indiferenţă, cu mîndria că-L poţi cuprinde, sau chiar în bătaie de joe. Dragostea
nu cugetă nimic potrivnic cuiva. A murit cu sufletul, pentru că e copleşit de viaţa duhului. Dar a
putut muri cu sufletul şi pentru că nu mai este în comunicare cu viaţa adevărată, care-i vine din
Dumnezeu. Prin suflet înţelege mişcările sufleteşti îndreptate spre cele ale lui Dumnezeu.
Dragostea este, propriu-zis, lepădarea a tot cugetul potrivnic, dacă dragostea nu socoteşte
răul.

5 Pr. Prof. Dr. Mihai Burlacu, interviu la trinitas. Cine a fost Ioan Scararul?
6 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Op. cit, p.72.
Dragostea, nepătimirea şi înfierea se deosebesc numai prin numiri. Precum lumina, focul şi
flacăra se unesc într-o singură lucrare, aşa, înţelege şi despre acestea. In măsura in care îi lipseşte
ceva din plinătate, încape în ea frica. Căci eel fără de frică, sau s-a umplut de iubire, sau a murit
cu sufletul.
Astfel odată ce intervine frica, încep să apară și celelalte păcate, îndoiala, pizma. Căci un
păcat netratat mai cheamă după sine și pe frații lui.

Minuni.

Pe când era în mănăstire avea un mucenic pe nume Moisi, pe care-l îndruma. Într-o zi îl trimise
după apă, in drumul său a obosit și s-a pus să se odihnească sub o stâncă. Egumenul Ioan se alfla
la mănăstire, în vis o vocea la atenționat că ucenicul lui este în pericol, Ioan și-a strigst ucenicul
în vis apoi s-a trezit. Tot în vis a auzit ucenicul glasul părintelui și îndată s-a sculat și s-a ferit din
calea pietrii care a picat în locul pe care dormea. Și-a continuat drumul spre apă și când s-a întors
la mănăstire i-a spus părintelui ce era să pățească7.
Au mers odinioară în locaș șase sute de străini, care, șezând la gustarea mâncării, au văzut un
tânăr cu giulgiu evreiesc îmbrăcat, care umbla pretutindeni și cu stăpânire poruncea atât
rînduitorilor și economilor, cât și bucătarilor, trapezărilor și altora ce slujeau. Iar după ce s-au
sculat străinii de la masă, când au șezut să mănânce cei ce slujiseră, a fost cercetat tânărul acela
osârdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni înconjurând și poruncind, pregătea
masa. Deci era căutat ca și el să șadă la masa cea de pe urmă, să mănânce cu ceilalți. Dar, deși cu
osârdie era căutat, însă nicăieri nu s-a putut afla. Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte
Ioan, a zis: „Lăsați de a-l căuta pe acela, căci Moise, proorocul și dătătorul de Lege, a slujit în al
său loc”8.

Iar când se ducea către Dumnezeu, Cuviosul Ioan Scărarul înaintea lui stătea fratele său cel după
trup, avva Gheorghe, pe care l-au hotărât la egumenia Sinaiului, din vremea vieții sale.
Acela, plângând, zicea: „Stăpânul meu, te duci, lăsându-mă pe mine? Eu m-aș fi rugat ca pe
mine să mă trimiți, pentru că nu pot fără tine să pasc aceste sfinte ale tale moșteniri! Acum, iată,
eu sunt în primejdie, căci pe tine te trimit înainte la Dumnezeu”.
Sfântul Ioan i-a răspuns: „Nu plânge, nici te întrista, pentru că, de voi afla îndrăzneală la
Dumnezeu, nu voi aștepta ca anul acesta să-l săvârșești aici, ci voi ruga pe Domnul și te voi lua
la mine!”.
Și s-a împlinit aceea, căci, după sfârșitul fericit al Cuviosului Ioan, și avva Gheorghe, fratele lui,
s-a dus în a zecea lună către Dumnezeu9.

7 https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-scararul, data 03.05.2021, ora 16:35.

8 Ibidem.
9 Veniamin Costache, Op. cit,p. 409.
 Acest sfânt se pare că de copil fiind la rânduit bunul Dumnezeu, spre un țel împortant, acela de
a ajunge egumenul mănăstirii Ecaterina din muntele Sinai, monah îmbunătățit pentru că din
puținele relatări pe care le avem, vedem că a făcut și minuni. A ajuns să fie pomenit în fiecare an
datorită lucrării Scara.
Observăm că după duminica ortodoxiei Sf. Grigore Palama merge și ia Sfânta Cruce, urcă pe
scara Sf. Ioan Scărarul și împreună cu Sf. Maria Egipteanca culeg flori pentru a merge la
Învierea Domnului.
În concluzie trăirea Sf. Ioan Scărarul este un model ideal de urmat pentru cinul monahal, iar
opera sa este bună pentru noi mirenii pentru a ne convinge să fim oameni în adevăratul sens al
cuvântului. Astfel vedem toate principiile fiziologice ale trupului și sufletului cuprinse în
această operă.
Foamea lucrează nearătat şi nedesluşit, iar lucrarea setei se întinde şi se face tuturor arătată
prin fierbinţeală. De aceea zice cel ce doreşte pe Dumnezeu: "însetat-a sufletul meu spre
Dumnezeu cel tare, cel viu" Ps. 41,2.
Și noi știm că dragostea trece mai întâi prin stomac. Când ne îndrăgostim simțim niste
fluturași în stomac care ne provoacă foame.
Virtuțile și păcatele fac mintea oarbă. Cele dintâi ca să nu vadă virtuțile și cele de al doilea
să nu vadă virtuțile.
Observăm că dragostea stă în strânsă legătură cu virtuțile deoarece amândouă pot ierta.