Sunteți pe pagina 1din 2

e i d e activități bebelu

Id și
an jumătate
și copii 1

Timpul petrecut cu un bebeluș sau cu un copil mic


reprezintă o perioadă unică din viața fiecărui părinte sau adult
care desfășoară activități educative, însă de multe ori pot apărea
o mulțime de provocări în organizarea eficientă a acestuia.

Pentru că cei mici sunt dornici de cunoaștere și însetați


de explorarea mediului înconjurător, activitățile și jocurile
desfășurate cu aceștia trebuie să corespundă intereselor și
vârstei lor, dar și să îi stimuleze suficient încât să contribuie la
dezvoltarea acestora.

Baloane de săpun
Toată lumea iubește baloanele și bulele! Chiar și
bebelușii foarte mici se bucură să urmărească bulele cu
privirea, adeseori acestea având un efect liniștitor. Pe de
altă parte, copilul mic ar putea deveni destul de agitat
atunci când este timpul să facă bule. Pentru a combate
acest lucru, încurajează-l să fie el cel care să sufle bulele.
Acest lucru ar trebui să îi ofere timp să exerseze respirația
și inspirația, să aibă răbdare și să își dezvolte mușchii
necesari vorbirii.

Coloratul
Pe măsură ce bebelușul tău crește puțin, poți să
introduci în rutina zilnică activități simple de colorat. Poți
folosi creioane colorate sau chiar să pictezi cu degetul,
pentru a încuraja copilul să exploreze noi texturi. Alege
imagini mari și simple sau oferă copilului foi albe, pe care
acesta poate trasa liber câteva linii sau puncte colorate.

Marionete și păpuși
Păpușile sau marionetele reprezintă instrumente creative cu ajutorul cărora copiii pot fi
stimulați să își dezvolte vorbirea, capacitatea de a povesti, creativitate și abilitățile emoționale.
Poți interpreta diferite cântecele, poezii sau versuri cunoscute de copil, încurajându-l să te
acompanieze și să repete și el la rândul său.

Pagina 1 din 2 vizitează twinkl.ro


e i d e activități bebelu
Id și
an jumătate
și copii 1

Activități senzoriale
Jocul senzorial este excelent atât pentru bebeluși, cât
și pentru copiii mici. Poți folosi ce materiale ai la îndemână
și poți organiza activități simple și atractive. Tot ceea ce
trebuie să faci este să așezi pe un suport (o tavă) materiale
diverse, precum apă, orez, pompoane, paste, nisip și
instrumente cu care copilul mic poate explora. Bebelușii
pot pipăi materialele cu mâinile sau cu picioarele și apoi să
utilizeze instrumente pe măsură ce cresc.

Împerecherea șosetelor
Această activitate poate îmbina utilul cu plăcutul.
Păstrează toate șosetele proaspăt spălate într-o parte
și încurajează copilul să te ajute să formezi perechile
potrivite. Îi poți arăta cum să „lege” șosetele asemenea
unui mingi și să le arunce apoi în coșul lor.

Joc de construcții
Activitățile de construcții reprezintă un prilej
minunat pentru ca bebelușii și copiii mici să își dezvolte
creativitatea, motricitatea fină, atenția și răbdarea. Este
recomandat să fie utilizate piese mari de construcție, din
material de lemn sau plastic. Copiii trebuie permanent
supravegheați pe parcursul acestei activități.

Declinarea răspunderii Deoarece această resursă se referă la diverse idei de


activități pentru antepreșcolari, precum activități senzoriale, activități cu piese
libere și activități în aer liber, trebuie să vă asigurați că se efectuează o evaluare
adecvată a riscurilor înainte de a utiliza această resursă. Astfel de activități
oferă oportunități distractive și practice de a implica copiii și de a promova
plăcerea și curiozitatea, dar adulții care supraveghează ar trebui să verifice
dacă există alergeni și să evalueze orice risc potențial (cum ar fi riscul de
sufocare cu obiecte mici) înainte de o activitate și să continue numai dacă este
sigur să facă acest lucru. Nu vom fi responsabili pentru sănătatea și siguranța
celor care participă la activități și nu ne putem asuma nicio răspundere. Prin
organizarea sau participarea la orice activitate descrisă, admiteți că este
responsabilitatea adulților supraveghetori să garanteze siguranța copiilor
aflați în grija lor. Vă rugăm să fiți conștienți de faptul că copiii cu vârsta sub
trei ani vor trebui să fie supravegheați în permanență din cauza pericolelor
potențiale legate de manipularea și explorarea obiectelor senzoriale.

Pagina 2 din 2 vizitează twinkl.ro

S-ar putea să vă placă și