La treisprezece ani, rugat fiind de tatăl său să citească dintr-o carte românească, povestitorul

recunoaşte că nu poate citi decât în greacă sau franceză. Tatăl lui consideră ruşinos acest lucru şi
hotărăşte că va primi lecţii de limba română de la un renumit dascăl. Acesta îi dă elevului un abecedar
şi îi cere acestuia să înveţe literele deşi el susţinea că fiind destul de avansat la celelalte limbi ar fi mai
indicată o gramatică. În ciuda recomandării profesorului naratorul hotărât să înveţe singur şi merse în
biblioteca tatălui său, unde ajutat de abecedar reuşeşte într-o singură zi să citească. Tatăl, bucuros îi
trimite un dar dascălului, crezând că este meritul lui. Băiatul îşi uimeşte a doua zi profesorul citindu-i
din Istoria românilor de Petru Maior şi îl pune în încurcătură adresându-i câteva întrebări obraznice.
Dascălul pleacă furios şi Negruzzi a putut citi de atunci româneşte.

la vârsta de treisprezece ani, naratorul învățase numai în limba franceză și limba greacă. Într-o zi, tatăl
său, mare cititor în limba română, îi ceru să citească dintr-o carte românească. Băiatul spuse că nu
poate citi în <strong>limba română</strong>, dar îi citește din <strong>limba greacă</strong>. Tatăl
său răspunse că e frumos să știi limbi străine, dar e rușine să nu știi limba ta.</span><br>A doua zi,
tatăl își duse fiul la Socola, unde un cunoscut <strong>dascăl</strong>îi examina pe elevii săi.
Terminase examenul la istorie, geografie, aritmetică și ajunsese la gramatică. Puse un copil să scrie
niște exemple pe tablă, iar asistența izbucni în exclamații de admirațieSeara, tatăl îi spuse fiului că,
începând de a doua zi, acel dascăl va veni de trei ori pe săptămână să îi dea lecții de limba
română.<bCând veni, dascălul îi dădu o broșură. Băiatul crezu că era o metodă de învățare, dar, când o
deschise, văzu că era un Dascălul îi înșiră apoi cele patruzeci și una de litere al limbii române de pe
atunci, împărțite în glasnice, neglasnic și glasnico-neglasnice, &nbsp;cu denumiri care mai de care mai
ciudate: Giagol, Mislete, Tferdu, Fârta. Îi ceru elevului său să le învețe pe dinafară pentru ziua de
poimâine.<br>Băiatul se revoltă și spuse că el e prea avansat la greacă și franceză, ca să înceapă cu
alfabetul, să-i dea o gramatică, mai bine.<br>Profesorul insistă ca elevul să învețe buchile, chiar după
ce acesta azvârlise abecedarul pe jos. După plecarea profesorului, băiatul,furios, hotărî să învețe
singur. Se duse la biblioteca tatălui său, plină de scrieri în limba română. Luă cartea <strong>Istoria
românilor de Petru Maior</strong>.Ajutându-se și cu abecedarul pe care îl aruncase, până seara învăță
să citească. Tatăl său se bucură foarte mult când îi citi dintr-o carte, la culcare, și crezu că e meritul
dascălului, căruia îi și trimise un dar.<br>Băiatul, însă, nu putea uita jignirea pe care i-o adusese
dascălul. Se sfătui cu băieții, colegii lui, și hotărâră ca el să-i pună dascălului niște întrebări la care să
nu poată răspunde.<br>A doua zi, când veni dascălul, băiatul îi citi din cartea lui Petru Maior un
capitol întreg, uimindu-l. Apoi îi spuse că a învățat singur să citească, va învăța singur să și scrie, dar
alte lucruri le va învăța de la el. Astfel, îi va pune la fiecare lecție câte cinci întrebări. La lecția din ziua
aceea îl întrebă de ce uneori când plouă cad broaște dincer, dar nu și păsări fripte, de unde au avut
Adam și Eva ac și ață să coasă frunzele de smochin... și nu mai apucă să pună și următoarea întrebare.
Furiosul dascăl îl întrerupse și plecă în fugă. De atunci nu l-a mai văzut.<br>Datorită lui Petru Maior,
Negruzzi a putut să scrie, mai târziu, Cum am învățat românește.