Roata morii se-nvârtește

student BASARAB Anca

Facultate de Psihologie, anul I, Universitatea Tibiscus

Conforma titlului , bineînțeles că prima se naște întrebarea “Ce ar putea avea în comun roata
morii și mișcările ei cu viziunea antropologică a vieții rurale ? “.Ei bine, dincolo de metaforă se ascund
legăturile subtile ale sistemelor sociale bine implantate din zona rurală și transmiterea generațională a
acestora, ca un cerc vicios, ca un perpetuum mobile, asemenea mișcării morii care preia pe scărițele ei
alți și alți picuri de apă, și înfruntă puterea fluidului, măcinând în ea cu aceeași robotică inconștiență,
dând naștere unei hipnotice stări a naturii, la fel normele și rolurile sociale nascute de sute de ani la sat,
norme ce includ tipologii, cadre de gândire și comportamentale, sunt mecanismul căruia se supun de
atâta bătrână vreme toți cei care trăiesc la sat, ei fiind mereu în fluxul vieții, unii vin, alții se duc, dar cu
toții intră în aceleași scărițe ale morii, se lasă măcinați și azvîrliți de ele în aceeași hipnotică mișcare și
ancestrală trăire bine știută și simțită și cu loialitate purtată până dincolo de viață.
Viața satului , mult mai profundă decât surâsul comic ce se ascunde subtil în sintagma bine-
cunoscută, conservă în ea structuri adânc și sloid implantate pe plan social, psihologic și economic, dar
și cultural, structuri ce clasifică populația rurală și care pot avea un interesant corespondent reformulat
și în viața urbană.Polii despre care vorbim sunt bineînlețes în primul rând legați de sexul populației:
sexul tare și sexul slab , sau în limbaj popular muierile și bărbații . Bărbații tineri cu potența fotbalului,
testosteronul ce aleargă după minge, jucând întreaga viață pentru rolul de Alfa și pentru depășirea
obstacolelor, cucerirea terenului sau respectiv ridicarea atât de bărbătească dintr-un fault, încununat cu
înjurăturile ce transpun expuneriverbale ale virilității.Ilar, pe măsuă ce trecem acest pol masculin pe
linia timpului, la bătrânețe, virilitatea se îneacă în birtul de la sat, aburindu-se de amintirile tinereții ,
aidoma cântecului “ pușca și cureaua lată “, și savurând amărăciunea lipsei de potență din hameiul la
pet-ul de un litru.Bătrânii satului joacă imaginea superficială a celor ce au fost , repetând ca și roțile
unei mori de apă aceleași mișcări prevestitoare parcă de depresie , aruncând amarul din ei despre ce a
fost și au fost și despre sistemul politic pe care îl taie și sfâșie cu vorbele, paradoxal vorbe atât de
lipsite de conținut și esență și așteptând parcă confirmări de admirație la îndârjirea cu care își susțin
opiniile ce au devenit de mult fixații și uneori care au simptome ce ne duc cu gândul la obsesiv-
compulsiv sau pe alocuri la conspiraționiste planuri ale minților lipsite de exercițiul și irigarea
sinapselor.Tot jocul social al bătrânilor satului vine să ne spună că ei știu sigur, au știut și vor știi
mereu cum stau lucrurile și cine bate cu pumnul în masă și cum trebuie să fie un bărbat adevărat,
proporțional cu nesiguranța de a știi cine sunt Ei.Interesantă este transformarea manifestării de forță de
la tinerețe la bătrânețe, de la jocul pe terenul de fotbal și folosirea masei musculare și energetice a
corpului până la polul opus, pumnul în masă ca dovadă a unor idei fixe compensatoare a energiei
coporale pierdute, un maniacal mod de gândire asezonat cu depresive verbalizări despre trecutul
glorios.
În cealaltă parte se situează sexul slab- cel care are nevoie de protecție și a cărui deschidere în zona
sentimentală este atât de mare încât , considerată fiind aproape de labilitate până acum peste 80 de ani,
neavând nici dreptul la vot din cauze de slabă rațiune, și care încă și acum trebuie să stea supus sub
efigia strămoșească a roabei bărbatului.Pornim periplul antropologic în aria feminină invers, de la
bătrânețe la tinerețe și observăm cum doamnele în etate sunt în viața rurală acele paznice îndârjire ale
patrimoniului în care șad tipologiile psiho-sociale ale acelor “ așa trebuie, maică să faci ! “.Bătrânele
veghează cu îndârjire la păstrarea acelui misterior văl de martiriu al femeilor tinere, în special ale celor
devenite soațe, acel văl sub care se adună rezistența la suduielile, ocarele și bătăile ocrotitorilor lor
masculini, cei care le-au preluat sub semnătură la starea civilă, cei al căror nume îl poartă și cărora ele
le amărăsc viața , furându-le potența adolescentină și în mod ilar oferindu-le confortul iluziei materne,
păstrându-i astfel în coconul imaturității lor, și, bineînțeles vinovate făcându-se de statul acestora la
birtul din sat unde își beau frânturile de tinerețe , mestecând inconștient lipsurile freudiene ale
nesimțirii față de sine, ale imaturizării și individuației proprii.
Dacă femeile în etate au grijă ca tiparul femeii să fie păstrat cu sfințenie an de an, munca lor se
poate vedea atât la tinerele soții care fac orice doar să placă mamei-soacre și care devin doar mame,
uitând a fi persoane, până la tinerele nepoate care știu că bătălia cea mare se dă la căminul
cultural(acolo unde ritualul de împerechere este savuros de privit din ambele părți prin împănarea
Personelor care își joacă cele mai bune cărți) sau la sărbătoarea satului, acolo unde trebuie să își etaleze
atât ambalajul frumos păstrat-copul mijloc de atracție a viitorului contractant la starea civilă, cât și
modul de împachetare al ambalajului- îmbrăcămintea care să scoată în evidență potențiala zestre a
familiei, dar și gusturile estetice “ fără număr” ale tinerei aspirante la rolul de soață. Dacă mergem mai
departe întrezărim ancestrale stereotipuri “fetele poartă roz “, “ fetițele se joacă cu păpuși “ , în
contrast cu cele ale băieților “ băieții nu plâng “ , “ băieții nu poartă roz “ cu care cei mici cresc nu
doar ideologic, dar și la nivel de copiere de comportamente și atitudini, prin ceea ce văd la proprii
părinți, perpetuând stereotipurile și prejudecățile la care națiunea română este printre fruntași.
Un alt aspect important în afară de împărțirea celor două sexe și sanctuarele în care se
manifestă prototipurile ruale este, pe lângă birt, căminul cultural și terenul de fotbal, biserica.
Acel loc în care puterea asupra sorții este dată unei entități superioare, acel loc unde intrând, automat
se iese purificat pentru a se murdării din nou de păcate, acel loc în care interesant este nu numai
procesul de socializare (căci acolo se află cele mai interesante bârfe și se produce observația
sociologică cea mai amplă asupra semenilor cu stea în frunte) , ci și statutul preotului din sat.Este
important să precizăm cum încă se perpetuează viziunea statutului social al unor personaje importante:
doctorul, primarul, popa și polițistul din sat, nu numai în viața rurală, dar și în cea urbană.Acest statut a
fost și devine o pelerină a lui Superman ce conferă nebănuite puteri asupra celorlalți.Omul ce o poartă
nu mai este un simplu om cu dualitate bine-rău, cu păcate , valori și lipsuri, cu proprie coloană
vertebrală, ci devine un sfânt ce sfințit grăiește, un vindecător ce repară tot ce atinge, un judecător ce
rezolvă orice nedreptate, bineînțeles pentru cine i se merită pentru a merita.Interesant cum elogierea
unor astfel de tipologii devin pentru oameni, un fel de totem aducător de noroc în faptica vieții zilnice,
ei find privilegiați în fața lui Dumnezeu, a legii și a sistemului dacă au la purtător o relație mai
apropiată cu astfel de purtători de titluri profesionale.Nu este nimic nou că și în zona urbană încă
funcționează aceste cadre sociale și perpetuează un sistem ce mereu va dăinui.
Familia, ca și sistem social în mediul rural este Tezaurul strămoșesc ce trebuie să păstreze
rolurile bine definite a doi oameni ce au trăit și trăiesc inconstient în doar rolurile de mamă și de tată,
în cel mai bun caz, uniți în tinerețe prin “ trebuie, maică si te măriți/să te-nsori , că ce o să zică
lumea ?”, acea legătură sacră ce vine să încătușeze , ca într-o închisoare, inconștiența lor de sine și
stadiul imatur al existenței lor, pentru a se asigura că vor rămâne astfel acolo, ca pioni ai sistemului, ca
jucători în masa socială ce nu poate și nu are cum să aibă acces la sine însăși, perpetuând modelul în
odrasla lor și ajungând la bătrânețe să expună cel mult la nivel adolescentin trecutele primăveri și
regretele a ceea ce nu au făcut și nu au fost și cu atât de mare și inconștientă grijă păstrează, conservă
și transmit mai departe acest martiriu al neșansei de găsire a propriei persoane și de desprindere de
sistemul prototipurilor sociale .
În plan urban aceeași poli, masculin și feminin se transpun ca manifestări în viața pe social
media, acel “lăcaș de cult” în care fiecare etalează cea mai plina de like-uri Persona, cluburile de
socializare ce devin și , unele se și intitulează, familie, concediile cu prietenii, ieșirile la terasă și la
mall, toate având ca scop principal sacrificiul sinelui negăsit pentru imaginea socială și pentru
perpetuarea inconștientă a unui sistem cu oameni imaturizați, sistem ce dă notă de trecere istoriei
politico-economice a unei țări. În final , “roata morii se-nvârtește, țac, țac, țac “ și sistemul
“ funcționește “ la fel cum apa trece și pietrele rămân !