Comunicare: Impactul migră rii

pă rinţilor asupra dezvoltă rii

copiilor.
 IMPACTUL MIGRAŢIEI PĂRINŢILOR ASUPRA
DEYVOLTĂRII COPIILOR.

Profesor: Şchiopu Anna

Liceul Teoretic Caracuşenii Vechi

“Să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc

într-un pământ roditor şi larg,
în ţara unde curge lapte şi miere”
(Ieşirea 3, 81)

Fenomenul globalizării a atras după sine fenomene sociale care au putut fi prevăzute,
într-o oarecare măsură, dar nu au putut fi evitate. Sărăcia extremă, imposibilitatea satisfacerii
nevoilor elementare au adus numeroase familii în situaţii lipsite de alternative. Şi-au găsit
alinarea şi liniştea în nevoile spirituale, pe care de altfel, nimeni nu le poate înlătura, nimeni nu
le poate fura.
Ne aflăm, am putea spune, într-un moment de restrişte, un moment critic atât pentru generaţiile
care acum îşi încep lupta cu viaţa, dar şi pentru cei care şi-au dedicat întreaga existenţă muncii,
devotamentului şi greutăţilor cotidiene. Dacă am fi nevoiţi să spunem pentru care a fost şi este
mai uşor sau mai greu, ar fi o alegere dificilă. Atât într-un caz cât şi într-altul, suferinţa şi
dezamăgirea sunt la fel de mari şi intervine fenomenul frustrării care anulează esenţa lucrurilor
de fiecare dată. Se poate desprinde din aceste aprecieri, un subiectivism pesimist, negativist, dar
încerc să explic totul prin ochii experienţei şi al lucrului cu oamenii, al interacţionării cu
categoriile de persoane cele mai defavorizate ale realităţii sociale, în condiţiile existenţei unei
“societăţi de piaţă” şi a unui “stat de drept”. Ce anume nu funcţioneză sau cine anume este de
vină pentru funcţionarea deficitară a sistemului moldovenesc, sunt întrebări deja căzute în
desuetudine. Ne întrebăm mai mult decât facem, acuzăm în loc să acţionăm, căutăm reponsabili
pentru faptele noastre şi nu ştim să ne asumăm greşelile. Dar aceste lucruri sunt greu de
îndeplinit într-o lume în care conştiinţa morală a dispărut iar teoria formelor fără fond este la
fel de actuală şi astăzi. De ce pleacă românii la muncă în străinătate? De ce îşi părăsesc
familia, copiii, locurile unde s-au născut şi au crescut? Deciziile pe care le-au luat îi fac fericiţi
sau sunt constrânşi să recurgă la asemenea metode? Oare chiar nu există nimic mai bun pentru
ei aici? Care va fi viitorul copiilor rămaşi în ţară fără îngrjire părintească? Sunt primele
întrebări pe care mi le-am adresat la începutul redactării acestei lucrări. Sigur, important
pentru mine era, să ajung la efectele pe care munca în străinătate a părinţilor o are asupra
copiilor, sau mai exact plecarea lor la muncă în străinătate. Fenomenul migraţiei în afara
graniţelor ţării este, într-o mare măsură, nou pentru ţara noastră. Nu are o existenţă seculară şi
nici nu a cunoscut o amploare mai mare până în prezent. Pentru a ajunge la efecte însă este
necesar ca mai întâi să descoperim cauzele care au determinat deciziile oamenilor să plece din
ţară, iar pentru a ajunge la cauze trebuie să ne oprim asupra contextului actual de viaţă al
oamenilor din ţară, care era semnificaţia familiei în trecut şi cum a ajuns să fie privită ea astăzi.
Migraţia este un “fenomen social total” prin care pot fi “citite” oportunităţi şi probleme,
istorie, prezent şi viitor la nivelul societăţii noastre. Avem de-a face, prin urmare, cu un fenomen
foarte complex, cu implicaţii şi urmări în tot cadrul societal.

Copii lăsaţi singuri acasă, în grija bunicilor sau a altor rude, dar şi cei rămaşi cu unul
dintre părinţi se confruntă cu o serie de probleme care se răsfrâng asupra vieţii sociale şi
şcolare a acestora. Copiii resimt atât lipsa informării cât şi lipsa participării la decizie, într-un
mod negativ, cu consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului acestora atunci când părinţii
sunt plecaţi la muncă în străinătate.
În contextul aderării la Uniunea Europeană, ceea ce a însemnat printre altele şi
deschiderea graniţelor şi reglementarea raporturilor de muncă în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii
moldoveni, Moldova se confruntă cu migraţia masivă a unui număr din ce în ce mai mare de
persoane către ţările cu o economie mai dezvoltată unde sunt asigurate condiţii mai bune şi mai
avantajoase de muncă. Acest fenomen capătă o amploare şi mai mare în zonele mai „sărace” ale
ţării, unde întregi comunităţi migrează lăsând în urmă un număr foarte mare de copii singuri
acasă.
Copii lăsaţi singuri acasă, în grija bunicilor sau a altor rude, dar şi cei rămaşi cu unul
dintre părinţi se confruntă cu o serie de probleme care se răsfrâng asupra vieţii sociale şi şcolare
a acestora:
 lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită de copii, atât pentru că aceasta este
cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti, care în lipsa acesteia, revin
în grija copiilor, cât şi pentru că mamele reuşesc mai bine să aibă o relaţie apropiată şi
o comunicare deschisă cu copiii;
 un aspect foarte important este comunicarea şi înţelegerea care se stabileşte între
copii şi adulţii cu care locuiesc. În mod special adolescenţii resimt nevoia unei
comunicări constante şi apropiate cu un părinte sau cu o rudă apropiată în care să
găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi foarte
importante pentru viaţa lor;
 apar probleme de comunicare între copii şi bunici, cauzate de înţelegerea diferită a
priorităţilor şi responsabilităţilor în familie şi societate;
 problemele de comunicare devin şi mai accentuate în cazul tinerilor adolescenţi,
asupra cărora bunicii nu mai au nici un control;
 adolescentele par a se adapta mai uşor la relaţia cu bunicii; însă, opinia lor este că ar
avea nevoie de o comunicare mai strânsă şi mai deschisă cu ei aşa cum o aveau cu
mama;
 o relaţie apropiată între copii şi părinţii plecaţi în străinătate, constantă, bazată pe
încredere şi sinceritate îi ajută pe copii să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în
continuare implicaţi în viaţa socială şi să aibă un comportament dezirabil social pe
când lipsa relaţiei cu părinţii s-a dovedit a avea efecte de izolare, scădere a încrederii
în sine, scădere a rezultatelor şcolare, absenteism şi chiar abandon şcolar, lipsa
implicării şi a participării la acţiuni extra-şcolare ajungând chiar la comportamente şi
atitudini indezirabile social (ca infracţionalitate, violenţă etc).
 adolescenţii care rămân singuri fără o directă supraveghere a unui adult nu reuşesc să
îşi prepare o hrană corespunzătoare zi de zi;
 copiii de diferite vârste care rămân în grija bunicilor şi cu care părinţii nu mai
păstrează nici un fel de legătură nu beneficiază de suficiente resurse materiale
necesare pentru hrană şi o stare bună de sănătate;
 pregătirea hranei revine de cele mai multe ori în grija adolescentelor, tinerelor fete,
activitate ce le consumă din timpul de şcoală şi pregătire a temelor, cât şi din timpul
liber;
 printre adolescenţii, mai ales printre băieţii care au ambii părinţi plecaţi la muncă în
străinătate, există tendinţa de a abandona şcoala;
 printre adolescenţii cu părinţii plecaţi, atât fete cât şi băieţi, se manifestă tendinţa de
absenteism. Există cazuri de tineri cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate care
acumulează foarte multe absenţe la şcoală, fiind chiar în prag de exmatriculare;
 absenteismul apare, în anumite situaţii, şi la cei mici din ciclul primar şi gimnazial;
 atât la cei mici cât şi cei mari se observă o scădere a interesului acordat şcolii şi
temelor pentru acasă pe fondul unei lipse de control şi supraveghere din partea unui
adult cu autoritate asupra lor;
 cei mici, uneori si adolescenţii, întâmpină dificultăţi în realizarea temelor acasă şi a
înţelegerii materiei predate la şcoală. În acest sens, ei resimt nevoia de a avea o
persoana adultă (părinte, învăţător sau profesor) care să îi ajute şi să susţină în
activitatea şcolară.
  în familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor
cu activităţile de îngrijire a gospodăriei, uneori în detrimentul programului şcolar şi
pregătirii temelor;
 programele şi activităţile extraşcolare au un impact pozitiv asupra copiilor (în special
din ciclul primar şi gimnazial) în ceea ce priveşte motivaţia de a veni la şcoală;
 opinia copilului în ceea ce priveşte decizia pe care o iau părinţii (în legătură cu
plecarea în străinătate pentru o perioadă de timp) nu este luată în considerare; de cele
mai multe ori aceştia nu sunt nici măcar întrebaţi care este părerea lor;
 cei mici, copii până în 12-13 ani, nu numai că nu sunt consultaţi în decizia părinţilor
de a pleca de acasă pentru o anumită perioadă dar de cele mai multe ori aceştia nu
sunt nici măcar informaţi despre plecare decât în momentul în care aceasta se
întâmplă;
 copiii care provin din familii unde mama este plecată sunt implicaţi în multiple
activităţi gospodăreşti ocupându-le o mare parte din timpul lor liber;
 în mediul rural ponderea activităţilor gospodăreşti este mult mai mare, de aceea
timpul liber al copiilor este foarte redus;
 posibilităţile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza
lipsei disponibilităţii acestora pe de o parte pentru activitatea de joc şi pe de altă parte
pentru activităţile ce presupun mişcare ca mersul la iarbă verde, în excursii etc.

Copilul resimte atât lipsa informării cât şi lipsa participării la decizie, într-un mod
negativ, cu consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului atunci când părinţii sunt plecaţi la
muncă în străinătate.