Despre criza din 2008, in trei episoade scurte

Am doua probleme cu criza economica din 2008. Caderea economiei locale a fost mai puternica ca in
alte tari din regiune si perioada de revenire mai lunga. Pentru un economist intrebarea este simpla; cat
din structura economiei la acel moment a determinat acest rezultat si cat a fost determinat de
interventia statului (banca centrala sau guvern)?
Structura economiei este foarte imporanta. Cu cat economia este mai flexibila cu atat face fata mai usor
unor socuri – pozitive sau negative.
Sa explic fraza precedenta. O economie flexibila este una in care resursele se misca dintr-un sector intr-
altul foarte usor. Daca un sector creste puternic (sau o zona) si are nevoie de forta de munca
semnalizeaza acest lucru prin salarii mai mari. Asa cum salariile mai mari din alte tari atrag fora de
munca din Romania asa si salariile mai mari din anumite zone sau sectoare ale unei tari atrag forta de
munca din altele unde forta de munca zace nefolosita. Este adevarat ca este mult mai usor sa transferi
capital dintr-un sector in altul decat forta de munca. Dar intr-o economie libera diferentele de “skill”
dintre doua sectoare sunt eliminate de companii private sau sistemul de educatie prin programe de
training, de exemplu.
Acum despre socuri. Cand vorbesc despre socuri, pozitive sau negative, vorbesc de schimbari ale status
quo-ului. O crestere brusca de taxe reprezinta un soc. O crestere de dobanda prin surprindere in alta
tara reprezinta alt soc. Sau un alt tip de soc, o crestere neanticipata de dobanda din partea bancii
centrale (in Octombrie 2008). Alte socuri dar care actioneaza pe termen lung, informatizarea unei
economii sau schimbarea de atitudine a consumatorului (mananca mai sanatos, de exemplu). Toate
aceste schimbari, socuri, sunt preluate in economia reala si actioneaza asupra deciziilor de investitii si
economisire. Acesta este modul prin care aceste socuri schimba structura economiei pe termen scurt
sau lung. Daca oamenii mananca mai sanatos, atunci vom vedea resurse din economie directionate catre
producerea acestui tip de bunuri. La inceput acestea vor fi atrase din exterior dar rata mare de profit ii
va face pe altii sa investeasca local.
Sa revenim la ideea de baza pentru ca am omis ceva voit. Intr-o economie flexibila este mai usor sa faci
fata socurilor, pozitive sau negative, pentru ca resursele se misca liber dintr-un sector in altul. Si ce le
opreste? Interventia statului, reglementarea. Bineinteles ca in realitate raspunsul la soc, pozitiv sau
negativ, nu este imediat. Dupa cum am spus capitalul trece mai usor de la un sector la altul dar nu si
forta de munca. Asa ca atat forta de munca si capitalul cer de la stat “protectie, ajutor” pentru perioade
de tranzitie. Companiile vor sa fie protejate pana devin “puternice sa faca fata competitiei”. La fe si forta
de munca.
Parte cea mai buna despre o economie flexibila este ca nu are nevoie sa anticipeze socurile. Nu are
nevoie sa aiba comisii, comitete de experti care sa incerce sa ghiceasca de unde vine urmatorul pericol
pentru economie doar ca sa mai impuna o reglementare pentru a ne “proteja” (pun ghilimele aici pentru
ca este o promisiune goala) de efectele pericoului respectiv. Intr-o economie unde resursele sunt
alocate in functie de pret determinat de piata libera, in mare parte, nu este nevoie sa anticipezi socuri.
Este nevoie sa ai bine puse la punct sisteme care sa faciliteze tranzitia resurselor de la un sector la altul.
Toate acestea necesita o schimbare majora de mentalitate. A fost un moment cand societatea noastra
ar fi acceptat mai usor acest tip de economie-1990-1992. Acum este mult mai greu. In primul rand
trebuie sa nu mai visam la “macrostabilitate” sau cai verzi pe pereti. Trebuie sa eliminam aceasta idee
utopica din mintea oamenilor. Nu exista niciun expert cu puteri magice care ne va duce pe toti pe valul
cresterii sustenabile catre macrostabilitate. Rezultatul acestui experiment il vedem acum. Ne frustram si
dupa cateva luni schimbam expertii pentru ca nu au confirmat ideile noastre utopice si preconcepute
(bine, si expertii tot promit). Si de aceea ajungem la lucruri ridicole si inchidem ochii la derapaje ale unor
indivizi. De fapt, in sistemul acesta al nostru totul este despre individ, despre omul providential care prin
masurile corecte ne va duce la macrostabiliate. Si nu oricum, prin crestere sustenabila.
O economie flexibila internalizeaza mai usor socurile. Pentru o economie flexibila un soc este mereu
pozitiv, pentru ca reconfigureaza in cel mai optim mod posibil economia. O economie rigida sa
prabuseste sau explodeaza in functie de soc. Un soc care creste costurile in economie de obicei
prabuseste o economie rigida. Un soc care reduce costurile, din contra, o arunca in aer. Intr-o economie
construita rigid ne mutam permanent intre doua stari emotionale- depresie si euforie. Iar in aceasta
economie rigida statul promite sa joace rolul cand al unui calmant cand al unui stimulent. Doar ca atat
calmantele cat si stimulentele dau dependenta si pot sa fie folosite in exces. Asta vedem astazi in jurul
nostru (nu doar in Romania).