Smaranda Brăescu

Smaranda Brăescu, (21 mai 1897 Hă nțești – 2 februarie 1948, Cluj) a fost prima femeie pilot
din Româ nia, prima femeie parașutist cu brevet din Româ nia, campioană europeană la
parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento,
SUA).

S-a nă scut în satul Hă nțești, comuna Buciumeni[1], din județul Covurlui (interbelic),
ulterior județul Tutova (interbelic), actual în județul Galați. Între anii1924-1928 a absolvit
cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică . La 5
iulie 1928 a executat primul salt cuparașuta, de la înă lțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931 câ știgă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înă lțimea de
6000 de metri, depă șind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost
decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică - clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-
al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare aMă rii Mediterane în 6 ore și 10
minute, stră bă tâ nd distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai,
devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de
construcție româ nească , de la înă lțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest
record fiind depă șit cu doar câ țiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul să u a fost omologat de
aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de
metri.

A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1
de parașutiști de la Bă neasa.

În timpul ră zboiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă ” de avioane sanitare, pe
frontul de Ră să rit. Semnatară , ală turi de alte 11 personalită ți (între care: generalul Aldea, prof.
univ. dr. Grigore T. Popa), a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din
noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american,
care l-a predat celui sovietic. A fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie,
nefiind gă sită în procesul „Sumanele Negre” ca fă câ nd parte din Mișcarea Națională de
Rezistentă [MNR] organizația „HAI” împreună cu comandantul Companiei de Misiuni Speciale
din cadrul Batalionului Parașutiști că pitanul Mihai Ț anțu și Victor-Ionel Sassu (ofițer
parașutist). Ascunsă de oameni de suflet - prof. univ. Ion I. Gheorghiu din Iași și preotul Matei
Dumitru - nu a mai fost gă sită niciodată . A fost că utată și de oficialită țile sovietice pentru a face
instrucția soldaților sovietici.

O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948. Potrivit

cercetă rilor întreprinse de prof. Neculai Staicu - dar încă neconfirmate - mormâ ntul ei s-ar afla
în Cimitirul central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu la o poziție
concesionată în anul 1970 unei alte persoane.

În prezent, o stradă din București a fost denumită în memoria sa.

În decembrie 2010 a fost lansat „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”, volum semnat de Ana
Maria Sireteanu și Tudor Sireteanu, stră nepoți ai renumitei parașutiste româ nce, publicat la
Editura Vremea.
 Campanie VL "Comori de patrimoniu"/ Gălăţeanca Smaranda
Brăescu - paraşutista neînfrântă


* În 1932, presa americană o numea "Regina aerului" * Astăzi, puţini mai ştiu că o
gălăţeancă şi-a dăruit viaţa pentru a aduce glorie României

"Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin pentru mine. Viaţa mea o dă ruiesc ţă rii. Dar vreau să
i-o dă ruiesc frumoasă şi încă rcată de glorie”, declara, în decembrie 1931, Smaranda Bră escu, la
plecarea în SUA, unde îşi propusese să doboare recordul mondial la paraşutism. "Nu mă voi
întoarce decâ t biruitoare, pentru că eu cred în steaua mea", mai spunea româ nca, nă scută pe
meleagurile Covurluiului, pe care presa americană a numit-o „Regina aerului”.
Record mondial, în 1932
Nă scută pe 21 mai 1897, în satul Hă nţeşti, comuna Buciumeni (d. 2 februarie 1948, Cluj),
Smaranda Bră escu a fost prima femeie paraşutist din Româ nia şi printre cele dintâ i din lume.
În 1931, a efectuat un salt de la 6.000 m (fă ră mască de oxigen), cu care a doborâ t recordul
mondial feminin. Pentru această performanţă , a fost decorată cu Crucea de Aur a Ordinului
Virtutea Aeronautică . Iar în 1932, cu saltul de la 7.233 m, realizat la Sacramento, SUA, a bă tut
recordul mondial deţinut de un american.
Primul salt, la Berlin
În vara anului 1928, la invitaţia inginerului german Otto Heinecke, a plecat la Berlin pentru a
urma cursuri de paraşutism. Acolo a executat primul să u salt, de la 600 de metri, simţindu-se,
"ca un copil că ruia i-a reuşit o ştrengă rie", după cum avea să mă rturisească . În 1934, a urmat
cursuri de pilotaj la şcoala Curtiss Weight, din Valley Stream, New York, obţinâ nd brevetul de
pilot civil. A devenit astfel prima femeie din Europa brevetată ca pilot al SUA. La 27 aprilie
1936, la bordul avionului personal (pe care îl cumpă rase prin chetă publică ), a traversat Munţii
Iugoslaviei, o zonă extrem de turbulentă . La 19 mai 1936, la patru ani de la obţinerea
recordului mondial, a fă cut, la bordul avionului să u, un raid de 1.100 km, în linie dreaptă , pe
deasupra Mă rii Mediterane, de la Roma la Tripoli, în premieră mondială .
În timpul celui de-Al Doilea Ră zboi Mondial, a fost pilot în „Escadrila Albă ” de avioane sanitare,
pe frontul de Ră să rit şi apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania,
Ungaria şi Cehoslovacia, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”, clasa III, în 1943.
A purtat cu mândrie costumul popular românesc
La Casa Colecţiilor (pe strada Eroilor, colţ cu Traian) este deschisă expoziţia „Smaranda
Bră escu - Regina aerului”, care cuprinde fotografii cu şi despre curajoasa româ ncă , precum şi
obiecte care i-au aparţinut paraşutistei. „Ală turi de medaliile şi decoraţiile primite de-a lungul
carierei, este expus şi costumul popular care a fă cut înconjurul lumii, fiind purtat cu mâ ndrie
de Smaranda Bră escu la majoritatea evenimentelor la care a participat”, declară muzeografa
Magda Tuluş, cea care le este ghid vizitatorilor. "Avem expusă şi o paraşută adevă rată , pentru
ca vizitatorii să îşi dea seama câ t era de greu pentru o femeie mignonă să poarte în spate o
greutate de 30-40 de kg", mai spune muzeografa, adă ugâ nd: "Smaranda, sau Mă ndiţa, cum îi
spuneau cei apropiaţi, era o femeie retrasă , timidă , dar care fă cea totul cu pasiune. Şi avea o
credinţă în Dumnezeu foarte puternică , pe care a purtat-o în suflet pâ nă la sfâ rşitul vieţii".
A fost înmormântată sub un nume fals
Smaranda Bră escu a protestat împotriva falsifică rii alegerilor din noiembrie 1946, semnâ nd,
ală turi de alte personalită ţi, un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta a ajuns în
posesia delegaţiei sovietice, iar Smaranda Bră escu a fost condamnată , în contumacie, la doi ani
de închisoare. Fusese acuzată că nu „a demascat” grupă rile opozante regimului comunist
(Haiducii lui Avram Iancu, Mişcarea pentru Libertate şi Sumanele Negre) şi că a semnat, ală turi
de alte 11 personalită ţi, memoriul prin care dezvă luia falsificarea alegerilor.
"Avusesem fericirea să o vă d, în anii şcolii primare, în satul meu natal", povesteşte gen. (r)
Neculai Staicu Buciumeni, în cartea sa "Anii de glorie ai Smarandei Bră escu": "Era o fiinţă
modestă . Avea un chip blajin, ca de sfâ ntă . Auzisem despre epocalele ei realiză ri. Mai tâ rziu,
timp de zece ani încheiaţi - între 1934-1945 - am mers pe urmele Smarandei Bră escu, perioadă
în care am stat de vorbă sau am purtat corespondenţă cu rudele sale în viaţă , cu aviatori şi
paraşutişti care îşi aminteau cu drag de ea. După ce am colindat ţara în lung şi în lat, pă şind pe
urmele sale în curs de dispariţie, am reuşit ca, în ziua de 25 noiembrie 1994, să aprind o
lumâ nare la cimitirul din Cluj, acolo unde a fost înmormâ ntată sub un nume de împrumut,
Maria Popescu", scrie generaul Staicu-Buciumeni în cartea sa.
Citindu-i biografia, nu poţi să nu ră mâ i mut de admiraţie pentru curajul acestei femei, micuţe
de statură , însă cu un curaj uriaş, care a fă cut pentru Româ nia ceea ce puţini, de-a lungul
istoriei, au reuşit să facă . Numele să u a fost dat pâ nă acum, cu ocazia Memorialului "Ordinul
Smaranda", Batalionului de Paraşutişti (Bacă u), Aeroclubului Oradea, unei stră zi din Bucureşti,
unei aeronave Tarom, iar la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti îi este dedicat un mic stand: foarte
puţin, în comparaţie cu gloria pe care ea a adus-o ţă rii noastre.
 Smaranda Brăescu, prima parașutistă din România... ... ”Nașa
parașutiștilor militari romîni”

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la „nașterea” parașutismului militar româ nesc și 80 de

ani de la realizarea primului record european și național de parașutism din Româ nia. În centrul
celor doua evenimente aniversare se află Smaranda Bră escu, viața și activitatea curajoasei
româ nce fiind dă ruite, cu dâ rzenie, parașutismului și aviației, în timp de pace și în timp de
ră zboi.

Alintată „Regina Înă lțimilor”, Smaranda Bră escu mai are în palmaresul aeronautic: recordul
mondial absolut de altitudine, la saltul cu parașuta, realizat în 1932 în Statele Unite ale
Americii, o serie de raiduri aeriene europene, participarea la numeroase mitinguri aeronautice
interne și internaționale și nu în ultimul râ nd participarea ca voluntar în cel de-al doilea razboi
mondial, atâ t pe frontul de est, câ t și pe frontul de vest.

Cunoșteam personalitatea celebrei parașutiste, Smaranda Bră escu, dintr-o serie de articole și
că rți apă rute în anii ’70 –’80, dar cele mai profunde prezentă ri mi-au fost oferite, în direct, în
anii 1993 - 1999, de domnul Anghel Ciucur, a că rui activitate ca parașutist militar și apoi civil, a
început în anul 1941, cu primele promoții de parașutiști militari și s-a încheiat după 60 de ani
de activitate ală turi de parașutiștii sportivi. În ultimii ani de viață Anghel Ciucur a fost
președintele de onoare al Asociației Naționale a Parașutiștilor din Româ nia, activitatea sa fiind
recunoscută și de Federația Aeronautică Internațională care i-a acordat Diploma Paul
Tissandier în anul 1993, pentru merite deosebite în dezvoltarea parașutismului sportiv din
Romania.

Anghel Ciucur a avut șansa de a o fi cunoscut personal pe Smaranda Bră escu. Cu deosebită
generozitate mi-a pus la dispoziție o serie de documente și fotografii, mă rturie a celor ce mi-au
fost relatate, în special privind nașterea trupelor de desant aerian parașutat din Româ nia și
aportul Smarandei Bră escu la formarea acestei arme de elită și în Româ nia, ală turi de celelate
națiuni ca Marea Britanie, Germania, Franța, Rusia, Statele Unite ale Americii,...

Am primit ră spuns și la întrebarea referitoare la data de naștere a Smarandei Bră escu, din
multe documente ale acesteia rezultâ nd tot felul de confuzii. Din acest motiv, toți cei care scriau
despre Smaranda Bră escu, evitau să facă referiri la data nașterii sale, chiar mult timp după ce
Smaranda a pă ră sit această lume. Pe carnetul de student de la „Arte Frumoase”, anul școlar
1926-1927, apare ca dată de naștere 23 mai 1904; pe brevetul de pilot particular, emis în
Statele Unite la 8 octombrie 1932, figurează cu vâ rsta de 27 de ani (deci nă scută în 1905), iar
pe brevetul de pilot eliberat de Marea Britanie la 25 martie 1935, data de naștere este 23 mai
1905,...

În anii ’90, prin accesul la o serie de documente, pe firul mă rturiilor, s-a putut stabili, de cei
care au studiat cu patimă acest domeniu, că Smaranda Bră escu s-a nă scut la 21 mai 1897 în
satul Hă nțești, comuna Buciumeni, Județul Covurlui (azi în județul Galați) și a decedat la Cluj-
Napoca în 2 februarie 1948, purtâ nd numele fals de Maria Popescu. Pentru data de naștere,
decalată cu 7 ani, domnul Anghel Ciucur, instructor de parașutism cu experiență , cu multe sute
de parașutiști în „palmares”, spunea că Smaranda și-ar fi „ascuns vâ rsta” din jenă față de
colegele de la „Arte Frumoase”, care erau foarte tinere, iar apoi acest decalaj s-a pă strat într-o
serie de documente și în viața publică din motive de „cochetă rie feminină ”, pe principiul că
„toate femeile vor să fie mai tinere”.

Biografie

Nă scută în familia ră zeșului Bră escu, Smaranda a venit pe lume odată cu fratele geamă n Paul
Panait în 21 mai 1897, într-o familie care va avea 5 fete și 4 bă ieți.

Copilă ria și-a petrecut-o în satul natal. În perioada 1904-1909 urmează școala primară din
Vizurești, un sat vecin, în Hă nțești nefiind școală . Din 1911 pleacă la Bâ rlad, unde, pâ nă în
1913, urmează cursurile școlii secundare de fete.

Aici, la Bâ rlad, Smaranda Bră escu, în 27 mai 1912, la vâ rsta de 15 ani, are primul „contact” cu
aviația, de care se îndră gostește iremediabil.

Gheorghe Negrescu sosise în orașul natal, Bâ rlad, într-un temerar raid aerian, București-
Bâ rlad. Sosirea la Bâ rlad a fost anunțată pentru 26 mai, dar din cauza unor probleme tehnice la
motor, acesta aterizează pe un teren lâ ngă Râ mnicu Să rat. După ce a fost reparată o conductă
de ulei, a doua zi acesta pleacă în zbor spre Bâ rlad, unde este întâ mpinat de o numeroasă
asistență bâ rladeană și din împrejurimi. Aici mai face o demonstrație de zbor și în cursul după -
amiezii, zburâ nd de lâ ngă gradina publică peste oraș. După zbor, autorită țile orașului îi fac
cadou un ceas de aur cu inscripția: „27.V.1912, Bârlădenii aviatorului Gheorghe Negrescu”. Era al
cincelea raid din istoria aviației româ nești, a că rei existență era la început.

Gheorghe Negrescu, care avea brevetul de pilot nr.2 din Româ nia, va fi, peste ani, un susțină tor
și admirator sincer al Smarandei Bră escu, din pozițiile pe care le va ocupa în aviația militară .
Trebuie să menționez că am avut împlinirea de al cunoște personal pe domnul Gen. Gheorghe
Negrescu în 1979, că ruia i-am dedicat coperta catalogului, diploma și afișul expoziției
aerofilatelice internaționale „Aeromfila’79”.

Au urmat anii grei ai primului ră zboi mondial, perioadă în care Smaranda a continuat studiile
de liceu la Bâ rlad, activează apoi ca învă ță toare suplinitoare în Hă nțești, iar drumurile o duc și
la Tecuci, unde se înființase o școlă militară de pilotaj. Aici, în anul 1923, Smaranda Bră escu
primește botezul aerului, zburâ nd cu Dumitru Naidinescu, la recomandarea fratelui ei, pictorul
Tache Bră escu, care a fost observator în aviația româ nă în timpul ră zboiului. Revine la școala
militară de la Tecuci cu solicitarea de a deveni pilot, dar reglementă rile militare și aeronautice
ale vremii nu permiteau acest lucru.

În lume, mișcarea de emancipare a femeilor a cuprins și domeniul aeronautic, femeile

luptâ ndu-se cu prejudecă țile și autorită țile vremii, lucru pe care l-a fă cut și Smaranda. Unele
dintre femei au reușit, cu mari eforturi, cheltuieli și sprijin particular, azi acestea avâ nd acces la
toate domeniile aeronautice. Din Româ nia, prima femeie pilot a fost Elena Caragiani,
din Tecuci, care obține brevetul de pilot la Paris, în 1914. În Europa, prima femeie pilot este
Baroana Raymonde de la Roche (Franța), care obține brevetul în 1910; în America Harriet
Quimby devine pilot în 1911;... dar realiză rile lor erau punctuale,... acestea devenind „vedete”,
subiecte de presă , în competiția cu „bă rbații”. Cea mai vizibilă era Amelia Earhart, cu primul
zbor solo transatlantic, 20-21 mai 1932.

Dezamă gită de refuzul „aviatorilor”, Smaranda vine în București unde lucrează la Astra
Româ nă , urmâ nd și cursurile Academiei de Arte Frumoase, secția ceramică și decorațiuni
(1924 - 1929). Evenimentele aeronautice se succedau în țară și în lume, performanțele
aviatorilor fascinâ nd omenirea. Era „epoca de aur” a aviației, epoca marilor raiduri, a
zborurilor de record pentru înă lțime, a curselor de viteză , a competiției companiilor pentru
transportul de pasageri, a poștei aeriene. În acest mozaic aeronautic, apare și „parașuta pentru
avion”, parașutiștii intrâ nd și ei în acest concert universal.

Istoria parașutei începe în secolul XVIII, la câ țiva ani după primul voiaj aerian cu balonul, 21
noiembrie 1783. Prima coborâ re cu parașuta a fost efectuată de André-Jacques Garnerin în 22
octombrie 1797, câ nd în cursul unei să rbă ri din parcul Monceau pă ră sește balonul, coborâ nd
cu parașuta de la 1000 m înă lțime. Urmează încă 4 lansă ri la Paris și Londra. Nepoata acestuia,
Elisa Garnerin, a efectuat între anii 1815-1836 peste 40 de lansă ri, la fel și soția lui Jacques
Garnerin, care a executat și ea numeroase lansă ri în toată Europa. O altă femeie, doamna
Blanchard, vă duva navigatorului aeronaut Blanchard, practică ascensiunile cu balonul și
lansă rile cu parașuta. La 16 iulie 1819 la Paris, în cursul unei ascensiuni nocturne, balonul se
incendiază accidental și doamna Blanchard își pierde viața. Dintre femeile parașutiste mai
amintesc pe Katchen Paulus, care a cucerit publicul la trecerea intre secolele XIX – XX, nelipsită
la principalele manifestă ri internaționale cu spectaculoase lansă ri din balon.

Pâ nă la sfâ rșitul primului ră zboi mondial, parașuta era folosită de aerostieri ca mijloc de
salvare la pă ră sirea baloanelor avariate și numai în ultimii doi ani de ră zboi au apă rut
„parașutele de avion”. Pă ră sirea avionului cu parașuta era un act de mare temeritate, de curaj
extrem.
Federația Aeronautică Internațională înființează comisia de parașutism pentru omologarea
recordurilor de parașutism, care au dus la dezvoltarea parașutismului ca sport în anii ’20–’30 și
a devenit un sport internațional în 1952.

Smaranda se lasă cucerită de acest domeniu aeronautic, saltul cu parașuta devenind ultima
obsesie. Se documentează , corespondează din 1927 cu inginerul german Otto Heinecke, care a
realizat mai multe parașute, el însuși parașutist, stabilind posibilitatea achiziționă rii unei
parașute și obținerea brevetului de parașutist în Germania. Cu 60.000 lei adunați cu dificultate
din numeroase împrumuturi, pleacă la Berlin, unde cumpă ră o parașută Schroeder cu 40.000
lei. După o serie de antrenamente și cursuri de cunoașterea parașutei, sub directa îndrumare a
domnului Otto Heinecke, la 5 iulie 1928 Smaranda Bră escu a executat primul salt cu parașuta,
de la o înă lțime de 600 m, pe aerodromul Staaken, devenind astfel prima femeie parașutist din
Româ nia. Revenind în țară , „singură și necunoscută ”, așa cum mă rturisește Smaranda pentru
revista Realitatea Ilustrată: „Am făcut o cerere pentru a intra în școala de pilotaj. Amânată de la
o săptămână la alta, m-i s-a spus în cele din urmă, că femeile n-au voie să facă aviație!”.
Smaranda nu s-a descurajat. Mâ ndră de brevetul ei de parașutist, participă la mitingul aerian
din 26 octombrie 1928 de la Bă neasa, unde execută primul salt în țară . Nu a fost un salt
obișnuit, participa la un salt simultan, ală turi de celebrii constructori de parașute, germanul
Otto Heinecke și americanul Leslie Irving, evenimentul fiind prezentat elogios în presa vremii.
Smaranda Bră escu devine un simbol al parașutismului în Româ nia.

Se adresează , cu insistență , autorită ților româ ne pentru a fi sprijinită la realizarea unui record
mondial, să se lanseze cu parașuta de la 6500 m dintr-un avion Potez, dar acestea îi cer 25000
lei pentru benzină și ulei, fiind necesare mai multe zboruri de antrenament. Respinsă de
autorită ți, se decide să strâ ngă bani și să plece în America pentru a-și îndeplini visul, să aducă
Româ niei și poporului româ n, un record mondial.

În acest scop începe o campanie de salturi demonstrative și participă ri la o serie de mitinguri

aeriene organizate la: București – 30 iunie 1929, pilotul avionului fiind celebrul aviator Traian
Burduloiu: la Brașov – 24 iulie 1929, Galați – decembrie 1929, Iași – mai 1930, unde execută un
salt de la 2000 m dintr-un avion Potez 25, apoi la Cluj-Napoca,…

Vorbind cu reporterii, Smaranda Bră escu descrie astfel salturile ei cu parașuta, considerâ ndu-
se: „Suspendată în nemă rginire.”

„ - Ești curios să știi, ce senzații stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și
pământ? Ar trebui o atentă și meticuloasă notație psihologică, care să înregistreze clipă cu clipă,
sbuciumul și frământarea mea intimă. Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit
particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârșit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc
parașuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniștită, cu
precizie matematică, cu calcul științific. Când m-am urcat în avion și când se îndepărteză de
pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanți. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru
săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reușit încă s-o
descifrez. Nervii înghiață. Nerăbdarea se risipește. Starea aceea particulară se pierde în înălțimi…
Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact și cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele
de insomnie și de meditație, mă minunez singură. Dar, iată, am ieșit din cabina avionului. Cu o
mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică
înălțimea, fac o rugăciune mută… și-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc și până când
se deschide parașuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: - Se deschide ori
nu se deschide? Două alternative: moartea sau viața. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în
loc. În sfârșit, simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui, câtă
dragoste porți în aceste momente pânzei aeriene, care te-a salvat! Mă uit în jos, mă uit în toate
părțile. Se aud : murmurul mulțimii, aplauzele, muzica. La 100 metri deasupra pământului, trec
prin al doilea sbucium. Simt că vin prea repede. S-ar putea să cad sdrobită în țărână.

Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…”

Scriind aceste râ nduri, între ghilimele, ca destă inuire a Smarandei, ziaristul H. Soreanu, de
la Realitatea Ilustrată încheie articolul să u cu remarca: „Adevărat e că acei ce se coboară, se
înalță!”,… era înaintea mitingului de la Satu Mare.

La mitingul de la Satu Mare, 17 august 1930, pe un vâ nt tare și turbulență atmosferică

puternică , Smaranda suferă un groaznic accident, soldat cu o dubla fractură la picior și mai
multe coaste rupte, urmate de o spitalizare îndelungată la Satu Mare și imobilizare la pat de
aproape șase luni.

Suferința și desnă dejdea au fost înfrâ nte și în primă vara anului 1931, a început din nou
demersurile în vederea stabilirii recordului mondial de lansare cu parașuta de la mare
altitudine. În martie 1931 cumpă ră o nouă parașută din Germania și apoi, la București, reia
„asaltul autorită ților aeronautice”, dorind realizarea recordului în țară . Conștientă de
dificultatea unui record mondial de lansarea cu parașuta de la mare altitudine, Smaranda se
adreseaza din nou aviației militare pentru sprijin în întreprinderea sa. Dorea ca avionul ales, un
Potez 25, să fie pilotat de Romeo Popescu, un pilot de mare clasă al aviației româ nești. Romeo
Popescu, care deținea recordul național de altitudine pentru avioane cu performanța de 10550
m, era ocupat cu stabilirea unui nou recordului de viteză pe avionul IAR CV-11. Comandanții
aviației militare, de la Pipera, au desemnat pentru pilotarea avionului pe Locotenentul
Alexandru Papană , cunoscut polisportiv, campion mondial la bob și campion național la
automobilism, care ulterior va deveni campion național de aviație, stabilind recordul de
altitudine cu avionul și apoi în America devenind Campion al celor două Americi la acrobație
aeriană . Programul inițial prevedea lansă ri de la înă lțimi din ce în ce mai mari, începâ nd cu
3000 m. Alexandru Papană sugerează saltul direct de la 6000 m. După mai multe luni de
pregă tire a avioanelor, de antrenamente ale echipajelor, de instruire privind respirația la mari
altitudini, se stabilește comisia de omologare a recordului, cu comisari sportivi de la Aeroclubul
Regal al Româ niei. Se face raportul de finalizare a pregă tirilor în vederea zborului de record
pentru parașutarea de la altitudinea de 6000 m. Smaranda este anunțată doar în ziua aleasă
pentru zbor.

În dimineața zilei de 2 octombrie 1931 trei avioane Potez 25 decolează , de pe aerodromul

Pipera din București, pentru zborul de record. Lt. Alexandru Papană și Smaranda Bră escu
formau echipajul avionul de record. Cpt. Alexandru Govella avâ nd coechipier pe Lt. Iordă nescu,
desemnat de Aeroclubul Regal Româ n drept „comisar sportiv”, zburau în al doilea avion, iar în
al treilea avion pilotat de Cpt. Constantin Cosma, se afla Cpt. Dr. Victor Emanuel, doctor de
medicină aeronautică , care se ocupase de antrenarea și instruirea echipajelor pentru zborul la
mai altitudini, unde aerul este foarte rarefiat. Zborurile s-au efectuat fă ră instații de oxigen,
echipajele fiind supuse stă rilor de hipoxie, care pot apă rea la altitudini mai mari de 4000 m.

După o oră de zbor, avioanele au urcat cu greu la 4000 - 4500 m, apoi avionul pilotat de Alex
Papană se desprinde din formație, urcă cu precauție pâ nă la 6000 m, altitudine greu de atins în
acele vremuri, lipsa aerului cauzâ nd un randament scă zut al motorului. În aerul rarefiat elicea
tragea în gol, iar portanța era mai greu de obținut, comenzile erau mai ineficiente. Urmă rind
altimetrul și barografele, echipajul ajunge la peste 6000 m, lă sâ nd în umă celelalte două
avioane. Privind spre postul din spate, unde de obicei stă mitraliorul avionului, Papană o vede
pe Smaranda care era pregă tită pentru salt, stâ nd în picioare pe scaunul mitraliorului, cu un
picior în afara cabinei,… Urmă rește din nou tabloul de bord al avionului și se pregă tește să -i
facă semnalul de salt coechipierei,… dar aceasta pă ră sise avionul, lansâ ndu-se în gol de la
amețitoarea înă lțime. Face un viraj strâ ns, cu înclinare mare, pâ nă ce vede dedesubt cupola
alba a parașutei Smarandei, care se deschisese în siguranță . Bucuros că totul a decurs normal
în momentul saltului, Papană încearcă să redreseze avionul, dar în aerul rarefiat, cu înclinare
prea mare, avionul nu ră spundea comenzilor,… intrase în vrie, iar pe profundor flutura o
bucată de pâ nză , probabil din sacul parașutei. Prin manevre iscusite, Papană reușește să
elibereze profundorul din blocajul pâ nzei și să scoată avionul din vrie, care în că rea sa putea
acroșa parașuta. Continuă apoi zborul în viraje mai largi în jurul parașutistei, din dorința de o
nu o lă sa singură în vă zduh, spre ai ridica moralul.

După 21 minute 25 secunde, Smaranda Bră escu aterizează lâ ngă gara Să ră țuica, cu o derivă de
peste 10 km față de locul lansă rii, vâ ntul fiind foarte puternic, în special la mari altitudini. După
aterizare, Smaranda, care nu se simtea prea bine, în urma balansurilor teribile din timpul
îndelungatei coborâ ri, a frigului de la înă lțime, a emoțiilor, a efectelor lipsei de aer, care o
epuizaseră ,… a șocului ateriză rii, este transportată , de ță ranii adunați la fața locului, în satul
Să ră țuica, unde-și revine după aproape trei ore de odihnă . Smaranda Bră escu stabilește primul
record național absolut și primul record mondial feminin de parașutism al Româ niei, fă câ ndu-
și loc în aviația mondială ,…
Dovedind dâ rzenie și dă ruire totală în afirmarea Româ nei, ală turi de cele mai renumite națiuni
ale lumii, la cucerirea celor mai înalte culmi din domeniul aviației, Smaranda Bră escu este
sprijinită public cu fonduri bă nești importante, prin lista de subscripție deschisă de
cotidianul Universul, în vederea cuceririi recordului mondial absolut de parașutism, cu lansare
de la cea mai mare altitudine, care urma să se efectueze în Statele Unite ale Americii și pentru a
urma o școală de pilotaj, care i-a fost refuzată în Româ nia. Participarea cea mai importantă pe
lista de subscripție au avut-o cotidianul Universul și „Aeroclubul Albastru” din București, dar
fonduri s-au adunat și de la comunită țile de româ ni din America și numeroase participă ri
modeste ale mii de cetă țeni onești din Româ nia. Cel care a susținut-o public pe Smaranda
Bră escu, a fost Comandorul Gheorghe Negrescu, atâ t prin presă , câ t și prin cuvâ ntă ri în diverse
adună ri publice.

La 15 decembrie 1931, Smaranda Bră escu pleacă spre Berlin și apoi cu vaporul spre New York,
unde ajunge în 25 (29) decembrie 1931. Primită de presă cu interes, Smaranda are de luptat și
în America cu autorită țile. Întocmirea contractelor, modalită țile de antrenament, pregă tirea
avionului de record și nu în ultimul râ nd, efectuarea plă ților,…

Nici gă sirea avionului nu a fost o treabă forte ușoară . Aviația militară avea avioane care să
zboare la 8000 m, aveau și particularii, dar costurile de închiriere erau peste bugetul
Smarandei. În final a gă sit un avion „Cessland” (Cessna), al unui particular, special amenajat
pentru zbor la mari înă lțimi. În primă vara anului 1932, la Sacramento, în apropiere de San
Francisco, execută zboruri de antrenament la mare altitudine cu Fred Hammer, utilizâ nd mai
multe tipuri de avioane, pe aerodroamele Alameda și Tudor.

Vine și ziua zborului de record, cu executarea saltului de la 24000 feet. Reprezentanții presei,
oficialită țile FAI, desemnate de „National Aeronautical Association”, numeroși invitați erau la
aerodromul din Sacramento. Plină de încredere, Smaranda urcă la bordul avionului „Cessland”,
echipat cu instalații de oxigen pentru pilot și parașutistă , dar după o oră de zbor, avionul revine
la aerodrom, fă ră ca saltul să fie executat. În timpul zborului, rezerva de oxigen a pilotului se
terminase la 6000 m, cu mult înainte ca avionul să ajungă la locul și altitudinea de lansare.
Urmează tentative noi, urmă rite de ghinion. La unul din zboruri rezerva de oxigen a Smarandei
se termină înainte de vreme, apoi, în altă zi avionul era mult în afara zonei favorabile unei
lansă ri în siuguranță , în alt zbor, altitudinea de lansare este atinsă la o oră mult prea tâ rzie pe
seară ,…

Banii Smarandei s-au consumat, fă ră ca recordul să fie realizat. Cu sprijinul comunită ții de
româ ni din San Francisco, procură noi fonduri și în ziua de 19 mai 1932 reușește să urce cu
avionul pâ nă la 24000 feet – 7315 m,… urmează lansarea și o coborâ re de peste 25 minute,…
recordul mondial absolut de altitudine a fost doborâ t.

Barografele zborului au fost trimise la Washington, pentru omologarea recordului mondial

absolut, la Departamentul Aviației,… care după efectuarea “corecțiilor”, funcție de temperaturi
și presiunea atmosferică din ziua zborului, omologhează recordul cu altitudinea de 22733 feet
– 6929 m. Dar și cu această “corecție”, recordul anterior masculin, de 21171 feet – 6452 m, este
bă tut cu o diferență de 476 m. Smaranda Bră escu este declarată „campioan mondial absolut”,
devenind „prima sportivă a lumii”.

Trebuie să fac o paranteză . În arhivele de filme ale “US Government Archive”, filmul cu saltul de
record al Smarandei Bră escu, de 24000 feet, înregistrat la nr. 200UN 4-43 #1-7 MPSA, de 66
secunde, locația Sacramento - California, este datat: 23 mai 1932, nu 19 mai 1932. Pâ nă la data
publică rii articolului nu am reușit să elimin această informație privind data zborului.
După realizarea recordului, pleacă , traversâ nd America, spre New York, unde se înscrie școala
de pilotaj „Curtiss Wright” de la „Rosevelt Field”. Obține Licența de Pilot Particular (PPL) nr.
27166, eliberată la data de 8 octombrie 1932, fiind prima femeie din Europa care a obținut
brevetul de pilot în Statele Unite ale Americii. Aici a zburat cu pilotul instructor Henrz Ottinger.

La New York face salturi demonstrative pentru parașutele produse de Irving și Schroeder,
refuzâ nd un contract pentru zboruri publicitare cu lansă ri pe timp de noapte, oferit de
producă torul Nat Negre.

La 20 august 1932 participă la o demonstrație la Montreal – Canada, unde ajunge în zbor cu o

impresionantă formație de 30 de avioane. În noiembrie este să rbă torită de comunitatea
româ nească din New York, care era fascinată de patriotismul româ ncei lor, care cucerise
America și întreaga lume prin performața sa ca parașutistă .

În 24 martie 1933 revine la București, după un lung voiaj vaporul și trenul. În drumul spre casă
face mai multe escale, din care cea mai importantă este la Genova, unde este primită de
ministrul aviației, mareșalul Italo Balbo.
Pentru realiză rile sale, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea îi acordă Ordinul Virtutea
Aeronautică , clasa „Crucea de Aur” cu două barete. Cu toată faima și popularitatea de care se
bucura, Smaranda Bră escu nu reușește să obțină sprijinul financiar al autorită ților româ ne
pentru achiziționarea unui avion de raid.

Cotidianul Universul deschide noi liste de subscripție publică , în vederea achiziționă rii unui
avion de raid pentru Smaranda. Este ales avionul Miles Hawk, produs de firma Philips & Powis
Aircraft Ltd. din Marea Britanie, după un proiect al firmei Miles Aircraft Ltd. Avionul era relativ
iefin, modern și avea o rază de acțiune considerabilă , 900 - 1000 km.

În decembrie 1934 banii pentru avion erau adunați și Smaranda a început demersurile cu P&P
Aircraft pentru transferul banilor și comanda avionului, model Miles M.2H Hawk Major –
modificat, Smaranda dorind un avion de simplă comandă , cu cabina închisă . Modelul de bază
M.2H era un avion biloc cu posturile de pilotaj deschise. În 29 decembrie 1934 Smaranda se
prezintă la aerodromul Woodley - Reading, în apropiere de Londra, unde se aflau atelierele
P&P, pentru a urmă ri fabricația avionului și a obține licența de zbor de la Royal Aeroclub. La 25
martie 1935 i-a fost eliberată licența de zbor cu nr. 12660, dar cei de la fabrică susțineau că mai
trebuie să se antreneze pentru a zbura cu avionul Miles Hawk.

Firma a promis livrarea avionul în luna aprie, cel tâ rziu mai 1935, dar livrarea a tot fost
amâ nată și toamna a prins-o pe Smaranda la caminul școlii de pe aerodromul Woodley. Se pare
că au fost ceva probleme și cu plă țile finale, motiv pentru care livrarea nu putea fi încheiată , în
plus o serie de documente ale Smarandei nu erau trimise de la București. Legal avionul nu
putea pă ră si Marea Britanie, iar Smaranda efectua zboruri de antrenament pe diverse
aerodroame în apropiere de Woodley. Simțindu-se „sechestrată ”, Smaranda se hotă ră ște să
fugă cu avionul spre casă . Premeditarea „evaziunii” a durat multe luni, dar la 21 august 1935
decolează și se îndreaptă spre Canalul Mâ necii. Zboară prin ceață , traversează Marea Mâ necii și
hotă raște să aterizeze la Dieppe, în Franța. În câ teva zile primește documentele avionului din
Anglia și pleacă la Paris - Le Bourget, unde ajunge în 24 august. Aici cu actele aeronavei
incomplete, cu nereguli în documentele personale, ră mâ ne toată luna septembrie, cu speranța
că problemele se vor rezolva, dar acumulează și numeroase noi datorii, taxe, amenzi, costuri
combustibili,…

La 6 octombrie reușește să obțină documentele necesare pentru a pă ră si Parisul și se îndreaptă

spre Nancy – Strasbourg, dar aterizează din eroare la Toul pe un aerodrom cu teren moale,
unde se împotmolește. De aici plecă , după controalele poliției, seara tâ rziu, la Nancy, care nu
era departe. A doua zi, 7 octombrie 1935 decolează de la Nancy spre Strasbourg (Germania).
Intervine o aterizare forțată în apropiere de Boblingen,… din nou militari, poliție, vamă ,
benzină ,… dar pe 8 octombrie ajunge la Landsberg și apoi la Munchen. “Raidul evazionist intră
în în ritm”: 9 octombrie - Viena, 10 octombrie - Arad, 11 octombrie, via Turnu-Severin, zboară
spre București, unde ajunge cu bine. În acest traiect, Smaranda Bră escu a purtat pe cerul
Europei tricolorul româ nesc. Botezat „Aurel Vlaicu”, avionul avea fuzelajul albastru, iar aripile
erau vopsite în „tricolorul româ nesc”: albastru, galben și roșu, marcâ nd încă odtă patriotismul
inimoasei aviatoare.

Avionul Miles M.2H Hawk Major, nr. de serie 150, YR-ADB, este înregistrat în registrul
aeronautic româ n, numai în 10 martie 1936, câ nd toate actele avionului au fost completate.

După înregistrarea și înmatricularea „oficială ”, execută în 26 aprilie 1936 raidul non-stop pe

ruta București – Belgrad – Zagreb – Veneția – Roma , cca 1150 km, peste munți și întinderi de
apă , în condiții meteo dificile. La Roma face o lungă escală , bucurâ ndu-se de minunile capitalei
italiene.

De la Roma, în 19 mai 1935, zboară spre Tripoli (Tunis), survolâ nd mari întinderi de apă peste
Marea Tireniană și Marea Mediterană , cca 1100 km. Aici se bucurpă din nou de ospitalitatea
mareșalului Italo Balbo, ră mâ nâ nd în Tunis mai mult de o să ptă mâ nă . Zborul retur pe traiectul:
Tripoli – Brindisi – Atena – Sofia – București, îl excută în 30 mai 1936, survolâ nd din nou marile
întinderi de apă ale Mediteranei și zonele muntoase ale Balcanilor.

Dorind un nou avion, mai performant, Smaranda vinde avionul Miles Hawk. La banii proveniți
din vâ nzare adaugă banii din noi colecte publice și se adresează firmei Messerschmitt, pentru a
cumpă ra un avion Bf-108B-1 Taifun, special amenajat pentru zboruri de mare distanță , fiind
echipat cu rezervoare suplimentare, amplasate în locul scaunelor pentru pasageri. Avionul, cu
nr. de serie 1548, a fost recepționat la 2 noiembrie 1938 de Smaranda Bră escu. După câ teva
zile de antrenament pe acest tip de avion, în 8 noiembrie 1938, face un raid Berlin – Hamburg –
Berlin, iar în 10 noiembrie 1938 un nou zbor pe ruta Berlin – Chemnitz – Berlin. Avionul,
înmatriculat YR-MDI, era vopsit în galben, iar în pe fuzelaj avea vopsit un mare tricolor
româ nesc. După mai multe peripeții avionul este adus în Româ nia de maiorul Gherasim, la 11
februaie 1939. Vinde avionul, cu intenția de a cumpara un alt avion de la firma Percival,
recuperâ nd o parte din bani de la Ministerul Aerului și Marinei, care achiziționează avionul
pentru Bâ zu Cantacacuzino, binecunoscut aviator acrobat și de raid. Acesta va deveni un mare
as al aviației de vâ nă toare, acumulâ nd 54 victorii în cel de al doilea Razboi Mondial, în 608
misiuni de luptă . La 3 aprilie 1939 Bâ zu plecat în raid spre Indii, dar aterizează forțat în Turcia,
cu motorul gripat. Avionul demontat va fi adus în țară cu vaporul, urmâ nd a fi trimis pentru
reparații capitale în Germania.

Smaranda nu reușește să -și cumpere un nou avion, nici din Anglia, nici din Italia, unde a fă cut
un voiaj în acest sens, ră zboiul schimbâ nd cursul evenimentelor.

Dedicată parașutismului, Smaranda sugerează , în discuții și diverse rapoarte, necesitate

înființă rii trupelor de parașutiști, ca nouă armă .

O patrioată adevă rată , Smaranda poate fi gă sită peste pe toate fronturile româ nești, alturi de
aviatori și de parașutiști. În anul 1941 activează ca instructor voluntar la Batalionul 1 de
parașutiști care s-a format pe aerodromul de la Popești Leordeni. Data de naștere a trupelor de
parașutiști este 10 iunie 1941. O regă sim pe Smaranda Bră escu ală turi de Cpt. Ștefan Șovert și
Traian Dumitrescu, zis Popa, în compoziția cadrelor de instruire în calitate de „profesori” prin
D.M. nr. 233 din 25 iulie 1941. Se formau noi parașutiști, iar Smaranda avea darul de a genera
„încredere” noilor parașutiști, așa cum mă rturisea și Anghel Ciucur, care a obținut brebetul de
parașutist în 19 octombrie 1941. Aici s-au format cadre de nă dejde ale parașutismului militar
și sportiv româ nesc.

În timpul ră zboiului a mai activat ca voluntar în „Escadrila Albă ” de aviație sanitară , pe frontul
de est, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legă tură și apoi în
Escadrila nr. 113 Legă tură , pâ nă la sfâ rșitul ră zboiului. Pentru activitatea pe front este
decorată , primind Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a. După ră zboi, indignată de ceea ce se
petrecea în Româ nia, protestează împotriva falsifică rii alegerilor din noiembrie 1946,
semnâ nd, ală turi de alte personalită ți, un memoriu care a fost trimis Comisiei Aliate de Control.
Din pă cate, acest document ajunge în posesia delegației sovietice, Smaranda și ceilalți
semnatari fiind supuși opresoinii comuniste. Smaranda a fost condamnată , în lipsă , la 2 ani de
închisoare și este nevoită să se ascundă , să -și schimbe numele, să pribegească , pentru a nu fi
trimisă la inchisoare.

S-a ascuns un timp în via fratelui să u geamă n, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din
Ră chiteni, județul Iași și la Butea. Fiind grav bolnavă a fost operată , sub numele de Maria Matei,
iar la sfâ rșitul anului 1947 se afla la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, purtâ nd
numele de Maria Popescu. A murit în Clinica Universitară a dr. Iuliu Hațieganu pe 2 februarie
1948, fiind înmormâ ntată la Cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550.

În anii ’70, taxele pentru “prelungirea concesiunii locului” nefiind plă tite, în acest loc este
înmormâ ntat un bă rbat de naționalitate maghiară , osemintele presupuse a fi ale Smarandei
Bră escu fiind înhumate lâ ngă acesta.

La intervenția asociațiilor de parașutiști, autorită țile locale au cerut „dovezi” pentru a susține
exhumarea osemintelor, în vederea „reabilită rii eroinei româ nce”,… În lipsa unor dovezi certe,
situația ră mâ ne la nivel de „legendă ”.

In anul 1978, in memoria eroinei, a fost infiintat Aeroclubul "Smaranda Braescu" la Tecuci -
judetul Galati. Activitatea de parasutism s-a desfasurat pe fostul aerodrom militar din NV
orasului. Odata cu revenirea aviatiei militare - unitatea de elicoptere - sportivii si-au continuat
pregatirea in sediul din zona centrala urmand ca zborurile/salturile sa se desfasoare in paralel
cu armata. Un aport deosebit in dezvoltarea parasutismului tecucean l-au avut col.(r.)
Constantin Colibaba, col. dr. (r.)Vasile Marin, col. (r.) Dorel Kiss si altii. In anul 1998, in urma
reorganizarilor administrative ale Aeroclubului Romaniei, se desfiinteaza aeroclubul de la
Tecuci alaturi de cele de la Galati, Timisoara, Tulcea si Constanta.
În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacă u, care din 1996 poartă
denumirea onorifică de Batalionul “Smaranda Bră escu”, acesta fiind prezent în numeroase
teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo,… Cu numele „Smaranda
Bră escu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la
Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare.

Aeroclubul Româ niei, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele
„Smaranda Bră escu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste.

Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul
Smaranda Bră escu”, dedicat tinerelor parașutiste din Româ nia. Cu acest prilej, personalitatea
Smarandei Bră escu a fost adusă în actualitate, în stilul “vulcanic” al acțiunilor “Red Bull”.
Smaranda Brăescu, românca născută în "Zodia Recordurilor".
I se spunea "Regina Aerului"

Cei mai mulţi dintre noi mergem cu capul plecat, privindu-ne picioarele care se mişcă mecanic
într-o înşiruire de paşi mă runţi ce ne duc din punctul A în punctul B. Sunt însă oameni care au
privit cerul şi au stabilit că aceea este limita lor.

Dacă ieri v-am povestit despre viaţa inginerului Gheorghe Botezatu - omul care a calculat
posibilele traiectorii Pă mâ nt-Lună , astă zi vom afla istoria de viaţă a femeii care a spart toate
barierele şi a doborâ t record după record - Smaranda Brăescu.
Smaranda Brăescu s-a nă scut pe 21 mai 1897, la Hă nţeşti, Buciumeni şi a fost prima femeie
paraşutist din Româ nia şi printre primele din lume.

În 1931 a efectuat un salt de la 6.000 m cu care a doborâ t recordul feminin mondial, iar în
1932, cu saltul de la 7.233 m, a bă tut recordul mondial deţinut de un american.

Povestea ei a început în vara anului 1928, câ nd, la invitaţia inginerului german Heinecke, a
plecat la Berlin pentru a urma cursuri de paraşutism. Aici a executat primul să u salt, simţindu-
se, după cum ea însă şi a afirmat, "ca un copil că ruia i-a reuşit o ştrengă rie”.

Din acel moment, Româ nia a devenit cel de-al patrulea stat european, după Franţa,
Cehoslovacia şi Elveţia, cu o femeie paraşutist brevetată . Însă istoria ei de viaţă nu a fost
lineară : în ţară a executat peste zece salturi cu paraşuta şi a trecut prin mari peripeţii. La
Braşov, motorul avionului s-a oprit în momentul decolă rii, la Bră ila a că zut în Dună re, la Cluj-
Napoca şi Satu Mare a aterizat în copaci, însă nimic nu a descurajat-o.

Trei ani mai tâ rziu, în 1931 a primit de la Comandamentul Aviaţiei Militare aprobarea de a
încerca să doboare recordurile feminine stabilite în Europa şi America.
Aşa se face că pe 2 octombrie 1931, escortată de două avioane, unul medical, iar altul cu un
oficial al Aeroclubului, a decolat la bordul unui avion francez, de pe aerodromul din Pipera.
Avionul, model Potez XIII, pilotat de aviatorul Alexandru Papană , s-a ridicat până la
altitudinea de 6.000 m, de unde Smaranda Brăescu a efectuat saltul cu paraşuta, fără
mască de oxigen. Altitudinea de 6.000 m a fost confirmată de barografele supravegheate de
oficialul Aeroclubului, precum şi de altimetrul avionului, care în momentul saltului indica 6200
m.

După cele 21 minute şi 25 secunde câ t a durat saltul, paraşutista a avut o aterizare reuşită .
Saltul a fost confirmat de Federaţia Aeronautică Internaţională . În acel moment, Smaranda
Brăescu deţinea recordul naţional la saltul cu paraşuta, atât la femei cât şi la bărbaţi,
precum şi recordul feminin la nivel mondial. Pentru acestă performanţă a fost decorată cu
Crucea de Aur a ordinului Virtutea Aeronautică .

Însă nu s-a oprit aici. A dorit să doboare recordul mondial la să rituri cu paraşuta, aşa că a
plecat în SUA pentru a se antrena. Recordul era deţinut de un american care a să rit de la 7.233
de metri.

La 19 mai 1932, avionul a atins altitudinea de 24.200 de picioare (7 400 m), de unde a
sărit. Barograful a fost trimis la Washington National Aeronautic Association, unde a fost
recunoscută şi proclamată învingă toarea recordului mondial de coborâ re cu paraşuta.
Însă nu s-a oprit aici. La 27 aprilie 1936, la bordul avionului personal, a traversat Munţii
Iugoslaviei, o zonă extrem de turbulentă .

Femeia recordurilor a fă cut un raid, la bordul avionului să u, de 1100 km, în linie dreaptă ,
deasupra Mă rii Mediterane, de la Roma la Tripoli, în premieră mondială . A zburat şase ore şi
zece minute pâ nă la Sorman (65 de km de Tripoli), unde a fost nevoită să aterizeze forţat. De la
Tripoli s-a îndreptat spre Atena şi de acolo, survolâ nd Bulgaria a aterizat la Bucureşti.

Bolnavă de cancer la sâ n, Smaranda Brăescu moare în 1948 la Cluj.

Smaranda Brăescu: regina zborului românesc

Povestea Smarandei Bră escu, prima femeie pilot și parașutist cu brevet din Româ nia,
campioană europeană la parașutism și campioană mondială .
Smaranda Brăescu este una dintre marile eroine necunoscute ale neamului româ nesc. A
purtat Româ nia în suflet, ducâ nd-o la propriu – și la figurat – pe cele mai înalte culmi. O
Româ nie care astă zi pare să își fie uitat încă unul dintre îngerii care o veghează , de acolo, de
sus.

Nașterea unui vis

Smaranda Bră escu s-a nă scut pe 21 mai 1897, într-o familie nevoiașă din satul Hă nțești
(județul Galați). Tâ nara cu pă rul lung, ca neghina, împletit în codițe ce-i atâ rnau peste ie ca într-
un tablou de Grigorescu, își petrecea visurile peste întinsul câ mpiilor, în timp ce parcurgea,
zilnic, pe jos, cei cinci kilometri care îi despă rțeau satul de școala primară din Comuna
Vizurești. Doar că , mai tâ rziu, pe câ nd avea 15 ani și era elevă la școala profesională din Bâ rlad,
un vis mai mare avea să i se arate pe cer: un avion pilotat de generalul Gheorghe Negrescu a
aterizat pe un islaz din apropierea orașului, în întâ mpinarea regelui Carol I, care urma sa
viziteze trupele din garnizoana de acolo. Era primul avion pe care îl vedea. Ș i primul vis
coborâ t pe pă mâ nt. Ș i, cuibă rindu-și visul acela în suflet, și-a promis că se va înă lța odată cu el.
Ș i astfel se face că , în același an, 1912, Smaranda a primit “botezul aerului”: vă zâ ndu-i focul din
priviri și din suflet, sublocotenentul aviator Dumitru Naidinescu a primit-o în avionul Farman (
un avion din lemn și pâ nză , fabricat la atelierele Chitila de meșteri româ ni), oferindu-i, pentru
întâ ia dată , zborul.

Prima femeie parașutist din România

Viața avea să o poarte la București, unde, între anii 1924 și 1928 a urmat cursurile Academiei
de Belle Arte, secția de Artă Decorativă . Ș i cum zborul îi ră mă sese întipă rit în suflet, în 1928 o
regă sim printre cei veniți să vadă marele miting aviatic al parașutiștilor germani. Parașutiști
între care se afla și Otto Heinecke, inventatorul german al parașutei, pe care Smaranda reușește
să -l cunoască personal. Vă zâ ndu-i entuziasmul, Heinecke o va invita la Berlin. Smaranda nu va
sta mult pe gâ nduri și, împrumutâ ndu-se de bani de la profesoara ei, Elena Muscan, va pleca, pe
1 iulie 1928, în capitala Germaniei. Aici își va cumpă ra o parașută de la firma Schroder & Co și,
patru zile mai tâ rziu, pe 5 iulie 1928, Smaranda Bră escu avea să efectueze primul să u salt cu
parașuta, de la înă lţimea de 600 de metri.
“Că deam, că deam cu toată greutatea corpului, cu toată senzația că derii vertiginoase. O clipă
nesfâ rșită și, deodată , o smucitură , care curmă fâ lfâ itul parașutei în desfă șurare. Se deschisese
și eram salvată . Fă cui ochii mari și privii în jur… apoi mă pornii pe râ s, așa, singură în cer, ca un
copil că ruia i-a reușit o ștrengă rie… Am că zut pe spate, fă ră mă car să mă zgâ rii. Cei care au
pornit spre locul unde că zusem m-au gă sit strâ ngâ ndu-mi liniștită parașuta. Dl Heinecke m-a
îmbră țișat și a strigat: «Bravo, Româ nia!».”
Smaranda Bră escu devenea astfel prima femeie parașutist din Româ nia, iar Româ nia,cea de a
patra țară în lumea parașutismului european.
Doborârea recordului mondial

La Berlin a obținut brevetul internațional de parașutist și tot aici v-a învă ța plierea parașutelor
(fiind prima femeie care a știut să facă acest lucru). Apoi, se întoarce în Româ nia și începe să
participe la mai multe mitinguri aviatice din țară și din stră ină tate, deși greută țile materiale,
dar mai ales prejudecă țile vremurilor îi îngreunau mult demersurile o urmă reau peste tot. Ș i,
deși a avut un accident de avion (în august 1929) și un al doilea cu parașuta (în 1930, la Satu
Mare, în care s-a ales cu coastele sfă râ mate și a trebuit să stea șase luni în spital), Smaranda
avea un singur gâ nd: să doboare recordul mondial.
La acea vreme, recordul european era deținut de o parașutistă din Germania care reușise o
să ritură de la 4.000 de metri, iar recordul mondial de o parașutistă din SUA, care reușise o
să ritură de la 5.384 de metri. Așa că pleacă din nou la la Berlin, de unde achiziționează o
parașută specială pentru recorduri. Apoi, ajutată de pilotul Alexandru Papană , primește
autorizația din partea Comandamentului Superior al Aviației să bată – dacă poate – recordul
feminin.
În ziua de 2 octombrie 1931, escortată de două avioane – unul cu medic, celă lalt cu comisarii
sportivi – Smaranda Bră escu avea să sară de la 6.000 de metri înă lțime. Ș i, după ce a plutit prin
vă zduh 21 de minute și 25 de secunde, avea să aterizeze pe pă mâ ntului Bă ră ganului, la 28 km
de Slobozia, cu trei recorduri coborâ te din ceruri: recordul mondial feminin, recordul european
feminin și recordul național absolut atâ t la bă rbați, câ t și la femei.
O reușită pentru care va fi ră splă tită de Regele Carol al II-lea cu Crucea de Aur a Virtuții
Aeronautice, cea mai râ vnită decorație militară aviatică .
“Unii m-au considerat o excentrică , alții poate chiar o nebună . Dar eu mi-am vă zut de drumul
pe care aveam să -mi gă sesc idealul și mulțumirea sufletească . N-am bă tut recordul, nici pentru
glorie, nici pentru premii. Puteam să realizez același record în Apus sau în America, unde o
asemenea realizare constituia evenimentul zilei. Dar am preferat sa realizez evenimentul aici,
în țară , pe pă mâ ntul ță rii mele și pentru numele nostru româ nesc. Nu știu dacă un record
mondial feminin este o isprava atâ t de mare precum spuneți. Totuși, ne conferă un drept în
concertul mondial al parașutiștilor și al sportivilor, care trebuie sa ne dea și noua, româ nilor,
considerația meritată !”

“Eu reprezint România și mă port ca atare!”

Prezent în Româ nia la o conferință aeronautică , președintele Asociației Aeronautice Americane

(AAA) salută succesul Smarandei și o invită în SUA pentru ca recordul să îi poată fi omologat și
acolo. Iar Smaranda acceptă fă ră ezitare, dâ nd scepticilor o replică memorabilă : “Viața mea nu
înseamnă nimic dacă o țin pentru mine. Îmi dă ruiesc viața ță rii și vreau să o dă ruiesc frumoasă
și încă rcată de glorie. Nu mă voi întoarce decâ t biruitoare!”.
Fondurile necesare au fost strâ nse cu ajutorul ziarului Universul și din donațiile româ nilor din
SUA, iar pe 25 decembrie 1931 era deja la New York, iar apoi, pe 10 ianuarie 1932, la baza
militară din Sacramento, lâ ngă San Francisco. În ziua de 19 Mai 1932, Smaranda a executat un
salt de la înă lțimea de 7.200 de metri. Ș i a reușit! Depă șindu-și vechiul record, Smaranda
Bră escu devenea astfel ”sportiva nr. 1 a lumii”, înscriindu-și numele în istoria aviației mondiale.
A ră mas în SUA pâ nă în octombrie, pentru a-și lua brevetul de pilot. Și cum, în acea perioadă ,
alte două parașutiste – Helen Schmidt și Jackie Dore – fă ceau demonstrații pentru marele
public, impresarul lor, Nat Black, i-a propus, contra unor sume fabuloase, să facă demonstrații
pe timp de noapte cu un costum reflectorizant. Smaranda însă a refuzat:
“Eu am adus ță rii mele un record mondial și nu-mi pot transforma victoria într-o afacere. Eu
reprezint Româ nia și mă port ca atare!”.
Performanța stabilită în 1932 de că tre Smaranda Bră escu a putut fi depă șită abia 20 de ani mai
tâ rziu (pe 8 mai 1951, că pitanul Traian Dumitrescu-Popa a reușit o să ritură de la 7250 de
metri, stabilind astfel noul record de parașută – masculin – al Româ niei).
Zborul la Ceruri

A urmat ră zboiul – în timpul că ruia a fost activă ca pilot în celebra “Escadrilă Albă ” de avioane
sanitare – iar apoi, pentru că s-a numă rat printre cei 11 semnatari ai unui memoriu prin care se
condamna falsificarea alegerilor din 1946, comuniștii aveau să o condamne la închisoare.
Va fi ascunsă de prieteni – între care profesorul universitar Ion I. Gheorghiu din Iași și preotul
Matei Dumitru – nu va fi gă sită niciodată de comuniști. Se îmbolnă vește însă de cancer mamar
si este internată pe ascuns la Clinica Universitară Cluj și operată de profesorul doctor
Fă lcoianu. Cu toate îngrijirile primite, pe 2 februarie 1948 Smaranda Bră escu avea să plece
spre ceruri. De această dată , pentru totdeauna.
Potrivit cercetă rilor întreprinse de profesorul Neculai Staicu – dar încă neconfirmate –
mormâ ntul ei s-ar afla în Cimitirul central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de
Maria Popescu.

Aripa frântă a uitării

Astă zi, numele Smarandei Bră escu mai este prezent în memoria poporului pe care l-a iubit și l-
a cinstit doar cu numele unei stră zi din București, cu un mic stand la Muzeul Aviației, cu
denumirea unei aeronave Tarom și al unui aeroclub din Oradea și cu numele unei unită ți de
parașutiști din Bacă u.
Aripa frâ ntă a uită rii…