ORAŞELE EUROPEI

Suport de curs

I. Introducere
Conceptele de bază cu care se operează frecvent în geografia umană şi cu precădere în
geografia populaţiei şi aşezărilor omeneşti sunt:
 Populaţia - totalitatea locuitorilor de pe Terra, de pe un continent, dintr-o regiune, dintr-o
ţară, dintr-o localitate.
 Populaţia naţională - totalitatea locuitorilor ce compun o naţiune, având limbă comună şi
unică pentru toţi membri ei.
 Demografia - ştiinţă care studiază, statistic, problemele referitoare la mişcarea populaţiei,
numărul, structura şi evoluţia ei.
 Geodemografia – evidenţiază deosebirile spaţiale, temporale şi cauzale ce au condiţionat
faptele şi fenomenele demografice la nivelul unui teritoriu:
 Geografia umană – studiază şi interpreteată fenomenele de populaţie şi modul ei de
stabilire pe Glob, pe ţări şi regiuni geografice.Trei ramuri distincte definesc geografia populaţiei:
geografia populaţiei (geodemografie, toponimie geografică şi etnografie), geografia aşezărilor umane
(geografia rurală, geografia urbană), populaţia şi mediul înconjurător.
II. Caractere generale ale aşezărilor urbane
1. Habitatul uman definiţie şi componente
Habitatul uman reprezintă un anumit teritoriu în care trăieşte şi-şi desfăşoară activitatea o anumită
comunitate sau grupare de oameni. Habitatul cuprinde atât aşezările umane propriu-zise (aşezările
rurale, urbane), cât şi condiţiile naturale oferite de mediul în care se află situate.
Componente:
- un anumit teritoriu concret pe care se află amplasate locuinţele (denumit vatră sau intravilan) şi
spaţiul imediat înconjurător, unde oamenii desfăşoară în mod sistematic o anumită activitate social-
economică;
- o anumită populaţie definită printr-o serie de caracteristici proprii (număr, densitate, structură,
mişcare naturală şi migratorie);
- o anumită activitate umană de natură economică (agricolă, industrială) care asigură locuitorilor baza
materială a existenţei.
Clasificare:
- după natura predominantă a activităţii, aspectul calitativ şi gradul de concentrare umană se pot
diferenţia habitatul rural şi urban;
- după mărime, de la cele foarte mici la aglomeraţiile urbane foarte mari;
- după elementele predominante de mediu, habitatul uman se diferenţiază în raport cu marile tipuri de
mediu şi în raport cu întinderea teritoriului;
- după concentrarea populaţiei se caracterizează prin mai multe elemente (numărul de locuitori,
caracteristicile mediului, activităţile predominante) şi au o anumită fizionomie spaţială.
Diversitatea habitatului permite identificarea sub raportul gradului de antropizare de la forme naturale,
netransformate (habitat natural) la forme transformate (habitat antropizat) până la forme care le
inlocuiesc pe cele naturale (habitat artificializat).
2. Forme de aglomerare urbană
Imaginea clasică a oraşului se află într-un process continuu de transformare şi în plan territorial. În
selectarea localităţilor pentru a fi desemnate oraşe se iau drept criterii:
- poziţia geografică şi componentele naturale (relieful, clima, apele, vegetaţia) ;
- mărimea demografică (de regulă peste 5000 locuitori, excepţiile fiind pentru zonele de munte şi
câmpie, unde aşezările sunt mai rare) ;
- potenţialul şi funcţiile economice ;
- structura urbanistică (amplasarea centrului civic, a reţelei stradale, a unităţilor administrative, social-
culturale, echiparea edilitară, alimentarea cu apă);
 - structura profesională a populaţiei şi gradul de servicii (cea mai mare parte a populaţiei să fie
ocupată în activităţi neagricole).
Din oraşele iniţiale, , cu contur clar şi delimitate de mediul înconjurător, se formează aglomeraţii
ce variază ca suprafaţă şi concentrare, ce se pot individualiza în forme diferite.
- Oraşul propriu-zis reprezintă forma iniţială a oraşului, cu limite administrative clar conturate ; de
regulă, oraşele mici şi foarte mici.
- Aglomeraţia urbană este o forma mai extinsă şi dinamică a oraşului modern şi apare ca o arie
urbanizată constituită dintr-un oraş, cu peste 50000 de locuitori, şi zona sa suburbană, cu o rază de
până la 50-60 km faţă de centrul principal.
- Microregiunea urbană reprezintă un stadiu avansat de urbanizare a unui teritoriu şi constă într-o
îmbinare, în anumite condiţii de dependenţă economică, socială şi urbană, dar cu administraţie
proprie, a unei grupări concentrate şi distincte în teritoriu, de aşezări urbane mari şi mici care dau
întregului urban un profil social-economic şi urban specific.
- Conurbaţia presupune o grupă apropiată de oraşe unite prin relaţii strânse de producţie. Uneori
aceste oraşe se contopesc şi formează arii continuu urbanizate.
- Metropola semnifică poziţia marilor oraşe multimilionare, extinse în teritoriu, precum New York,
Shanghai, Tokyo, Buenos Aires, Paris. Au peste un million de locuitori, nuclee de tip satelit, cu
funcţii distincte şi arii urbanizate ce ocupă spaţiile dintre oraşele-satelit.
- Megalopolisul (polimegalopolisul) formează centrul uniunii oraşelor sau formaţiunilor urbane, cu
nuclee urbane în jurul oraşelor-metropolă, care tind sî se alipească acestora.
3. Metropolele şi megalopolisurile
a) Metropole
Metropolele sunt oraşe mari, cu peste un milion de locuitori, care au funcţii de o complexitate aparte
în sistemul urban căreia îi aparţin.Categorii de metropole :
- metropole mondiale, care au o importanţă de nivel mondial şi funcţii economice deosebit de
complexe, cu semnificaţie la nivelul întregii planete ; intră metropole foarte mari (Tokyo, New York,
Londra şi Paris) ;
- metropole de importanţă internaţională situate pe plan secundar, se numesc megapoli (Mumbay,
Milano, Calcutta, Rio de Janeiro, Cairo);
- metropole mai mici, în care semnificaţia internaţională se îmbină cu influenţa asupra regiunii sau
ţării unde se află; este cazul oraşelor cu peste un milion de locuitori.
b) Megalopolisuri
Megalopolisul american (Boswash), are în partea centrală oraşul Ney York şi este aproape continuu
pe o lungime de 400 km, concentrând 42 milioane locuitori.
Megalopolisul japonez, dezvoltat în partea de sud a insulei Honshu, cuprinde mai multe concentrări
teritoriale de oraşe foarte mari (Tokyo, Osaka-Kobe, Kyoto, Nagoya)
Megalopolisul european, cuprinde un teritoriu puternic urbanizat din Anglia, Olanda, Belgia, Franţa şi
Germania. Ar exista un megalopolis şi pe latura pacifică a SUA, denumit megalopolisul californian
(de la San Francisco la San Diego, incluzând aria metropolitană Los Angeles).
4. Organizarea spaţiului urban
a) Centrul oraşului
Poate avea diferite forme: rectangular cu străzi ce se intersectează în unghi drept pentru oraşele din
America de Nord; centru istoric vechi pentru oraşele din Europa; centrul foarte aglomerat cu clădiri
înghesuite ale oraşelor din Asia; centrul cu clădiri vechi de culoare albă şi străduţe înguste ale oraselor
din lumea arabă.
b) Spaţiile rezidenţiale
Spaţiul destinat locuinţelor în raport cu numărul populaţiei este dominant în structura aşezărilor
umane. Spaţiul rezidenţial (de locuit) este organizat în unităţi: - grupa de locuinţe, cartierul,
sectorul.În aceste zone pot fi amplasate numai case de locuit, clădiri anexe, terenuri de sport, alei,
instituţii social-culturale, unităţi industriale.
c) Zonele industriale
Structurile interne vechi sunt modificate de apariţia unităţilor industriale dispersate printre locuinţe,
apoi de ansamblurile industriale care stau la baza zonelor industriale bine conturate, ce se dezvoltă
independent, corelat sau dependent cu anumite oraşe. Se ţine cont de prezenţa industriilor, care pot
grăbi urbanizarea sau pot stingheri dezvoltarea unui oraş. Sistematizarea industrială nu mai este
posibilă în afara urbanizării.Crearea de raporturi raţionale între locurile de muncă şi cele de odihnă şi
recreere, în funcţie de gradul de nocivitate al industriilor, de gradul de cooperare, de întinderea
teritoriului, de poziţia teritorială a industriilor, de soluţiile arhitecturale. Raportând tipurile de zone
după aşezarea lor la teritoriul de locuit se pot distinge mai multe alternative:
 zone industriale aflate în prelungirea teritoriului de locuit , exterioare oraşului. Dificultatea
constă în asigurarea transporturilor, traseele fiind desfăşurate pe distanţe mari;
 zone industriale situate în paralel cu teritoriul de locuit, fără a-l stingheri şi fără a crea
inconveniente la transporturi;
 zone industriale sub formă de pană, împlântate în spaţiul rezidenţial al oraşului, cu avantaje
pentru transporturi, cu industrii nepoluante;
 zone industriale situate în balanţă, specifice oraşelor mari care nu permit concentrarea industriei
într-o singură zonă în funcţie de condiţiile de relief, ape sau vegetaţie;
 zone industriale situate în alternanţă, al cărui teritoriu de locuit este fragmentat în grupări de
locuinţe ce alternează cu zonele industriale , aşa cum apare ansamblul industrial din Depresiunea
Petroşani;
 zonele industriale dispuse în bandă, acestea sunt repartizate în apropierea oraşului sub forma
unei benzi, care au tendinţa de a înconjura oraşul; avantajele pentru transporturi sunt evidente,
întrucât se realizează radiar, dar inconvenientul se referă la extinderea oraşului.
Cele mai complicate probleme le ridică grupările industriale aflate în interiorul zonelor de locuit.
d) Alte zone funcţionale
 Zonele cu dotări socio-culturale şi de servire sunt fie dispersate, fie grupate în veritabile zone.
Suprafaţa ocupată de aceste servicii se stabileşte în raport cu numărul total al populaţiei
oraşului, respectiv în jur de 12m3/locuinţă.
 Vechile structuri axate pe meşteşuguri şi comerţ marcate în denumirea unor străzi, relevă
caracterul net comercial (de exemplu: străzile Negustori, Blănari, Lânăriei din Bucureşti) şi
apar sub formă de complexe comerciale, ca unităţi compacte şi diversificate la parterul marilor
blocuri.
 Zonele cu spaţii verzi, recreative şi de agrement, cu funcţii social-culturale, utilitare,
economice, estetice, decorative. Spaţiile verzi sunt reprezentate prin parcuri, păduri, perdele de
protecţie.
5. Urbanizarea şi explozia urbană
Prin urbanizare se înţelege acea caracteristică a lumii contemporane de creştere în ritm accelerat a
populaţiei urbane, a numărului de oraşe şi de extindere a acestora în teritoriu.
a. Ce este un oraş?
Un oraş se poate defini prin trei grupe de caracteristici:
- un anumit număr de locuitori pe o suprafaţă relativ restrânsă; limita inferioară a numărului de
locuitori variază foarte mult(20000 în Olanda şi 200 în Danemarca);
- predominarea activităţii non-agricole (politică, administrativă, comercială, industrială, de servicii);
- o ambianţă urbană (peisaj urban cu ritm de viaţă intens).
b. Evoluţia oraşelor în timp
Cele mai vechi oraşe au apărut în Antichitate, cu 8000-9000 de ani în urmă (Catal-Asia Mică, Ierihon,
Atena, Alexandria, Cartagina şi Roma). În Evul Mediu cel mai cunoscut oraş era Constantinopole. S-
au dezvoltat în acelaşi timp şi alte oraşe: Paris, Florenţa, Cordoba în Europa; Damasc, Bagdad şi
Ierusalim în Orientul Apropiat. În America precolumbiană erau cunoscute oraşele din imperiile
mayaş, aztec şi incas (Machu-Pichu în Munţii Anzi).
c. Reţeaua urbană mondială
Ierarhizare în funcţie de anumite criterii: poziţia în schimbul mondial de valori, puterea decizională,
financiară, mărimea demografică. Sistemul mondial de metropole este reprezentat de oraşele mari, cu
o populaţie de peste 1 mil. de loc.
6. Dinamica urbană
Dinamica urbană semnifică semnifică transformarea teritorială, demografică şi funcţională a
teritoriului unui oraş într-un anumit interval de timp. Dinamica pozitivă reflectă totalitatea
transformărilorcare favorizează dezvoltarea oraşului: creşterea influenţei în teritoriu, prosperitatea
internă, aspectul urban îmbunătăţit, funcţii cu un grad înalt de complexitate. Dinamica negativă
constituie o scădere a funcţiilor oraşului: aspect arhitectural în degradare, reducerea nivelului de trai,
influenţa mai redusă asupra spaţiului înconjurător.
7. Etape şi tipuri de creştere urbană
a) Oraşele antice
Cele mai vechi oraşe de pe întinsul planetei au apărut de regulă în:
 zona unor văi fertile (Ur, Nippur şi Babilon pe văile Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia;
Mohenjo Daro pe valea Indului; Memfis pe valea Nilului)
 la încrucişarea marilor drumuri comerciale, fie ele maritime (Cartagina, Babilon, Atena, Sparta
în jurul Mării Mediterane; tot atunci apar Tomis, Callatis şi Histria pe ţărmurile Mării Negre)
sau terestre (Ierusalim şi Damasc în Orientul Apropiat)
b) Oraşele feudale
Mai numeroase şi cu funcţii mai diversificate în Europa (Moscova, Kiev, Praga, Berlin) şi Asia
(Teheran, Calcutta, Shanghai, Tokyo, Jakarta). Încep să apară oraşe în Lumea Nouă, în America: New
York, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Lima, Havana. Factorii apariţiei: în jurul sau în apropierea unor
castele, , reşedinţe regale sau religioase, , la încrucişarea unor căi comerciale, pe ţărmurile marine cu
facilităţi portuare.
c) Oraşele perioadei capitaliste
Factori favorizanţi: revoluţia industrială, dezvoltarea transporturilor (apariţia căilor ferate, extinderea
căilor rutiere, construirea de nave maritime tot mai mari), creşterea comerţului mondial, apar
numeroase oraşe noi, iar cele vechi se măresc.
d) Oraşele secolului al XX-lea
Perioada cu cea mai mare apariţie a oraşelor, îndeosebi în ţările socialiste şi în curs de dezvoltare din
Africa, America Latină, Asia de Sud şi de Sud-Est. Secolul exploziei urbane, care se manifestă atât
numeric, demografic şi teritorial.
8. Funcţiile şi structura funcţională a aşezărilor omeneşti
a) Funcţiile aşezărilor rurale
Funcţia specifică satului este cea agricolă, dar aceasta, , la rândul ei, cunoaşte o mare diversificare ca
urmare a unei preponderenţei unei activităţi agricole, rezultănd sate cerealiere, pastorale, viticole,
pomicole (pomiviticole), legumicole. Există şi sate care au cu precădere alta funcţii:
 forestiere (în regiunea pădurilor ecuatoriale din America de Sus, Africa, Asia de Sud-Est, sau
a pădurilor temperate din Siberia, Peninsula Scandinavă, nordul Americii, unele regiuni
montane);
 piscicole, pe ţărmurile mărilor şi oceanelor, pe malurile lacurilor şi fluviilor;
 miniere, prezente mai ales în ţările în curs de dezvoltare din Africa, America Latină, Asia;
 turistice, în ultima vreme.
b) Aşezările urbane
Oraşele au funcţii preponderent neagricole, din domeniile secundar (industrie prelucrătoare,
construcţii) şi terţiar (o gamă largă de servicii). În funcţie de activităţile de bază pe care le desfăşoară
populaţia, oraşele se pot clasifica în:
 oraşe specializate (predomină populaţia ocupată într-un anumit sector de activitate);
- industriale:Kiruna (Suedia), Katowice (Polonia), Tubarao (Brazilia), Lupeni (România);
- de servicii: oraşe turistice (Cannes în Franţa, Innsbruck în Austria, Mecca în Arabia Saudită,
Miami în SUA, Predeal în România), oraşe-porturi (Singapore, Port Suez, Constanţa), oraşe
financiar-bancare (Frankfurt am Main, Zurich, Hong Kong), culturale ( Oxford şi Cambridge în
Marea Britanie, Heidelberg în Germania, Uppsala în Suedia);
- oraşe agricole, numeroase în ţările în curs de dezvoltareşi foste comuniste;
- oraşe cu funcţii politico-administrative: Washington, Canberra, Brasilia;
 oraşe cu funcţii multiple, toate marile oraşe ale lumii: New York, Ciudad de Mexico, Tokyo,
Paris, Londra, Berlin, Moscova.
9. Planul oraşului
Planul oraşului este reprezentarea elementelor esenţiale ale acestuia, reduse la scară, selecţionate şi
redate prin semne convenţionale. Planul oricărui oraş cuprinde următoarele elemente: reţeaua de
străzi, principalele intersecţii, zonele construite, zonele de spaţii verzi, elementele de infrastructură,
pieţele, principalele construcţii, zonele industriale, denumirea cartierelor. Elementul cel mai uşor de
sesizat în urma studierii planului unui oraş, este forma reţelei de străzi principale, la care se adaugă
conturul aşezării, ce creează un anumit aspect al oraşului numit morfostructură. Principalele tipuri
morfostructurale ale oraşelor sunt:
 Rectangulară, cu un pronunţat caracter geometric, în care străzile sunt perpendiculare creându-se
suprafeţe interioare geometrice (New Zork, San Francisco, Torino, Chicago, Buenos Aires, Montreal);
 Radiar-concentrică, , aspect ce derivă din creşterea teritorială realizată de-a lungul timpului pe
direcţie radiară, în creşteri concentrice succcesive (Paris, Bruxelles, Bucureşti);
 Polinucleară, este rezultatul creşterii simultane a oraşului în anumite puncte care ulterior, prin
dezvoltare ajung să formeze un singur perimetru urban (Budapesta);
 Liniară, când un anumit element impune o formă de acest fel. Este cazul oraşelor dezvoltate în
lungul unor fluvii, estuare, pe ţărmul mării, unde forma reţelei de străzi este influenţată de anumite
elemente naturale (Shanghai în lungul fluviului Chang Jiang);
 Semicirculară, în care se îmbină un element natural, care favorizează o dezvoltare liniară, cu
evoluţia teritorială a oraşului, realizată radiar şi concentric (Bordeaux, Amsterdam, Anvers, Brăila).
10. Poluarea mediului urban – o problemă a lumii contemporane
Aşezările omeneşti, componente ale peisajului geografic, se reprezintă prin două însuşiri:
 Presiunea asupra spaţiului geografic, exercitată de activităţile prestate de colectivităţile umane;
 Necesitatea gestiunii şi gospodăririi patrimoniului naţional, a mediului în favoarea omului, în
condiţiile diversificării opţiunilor şi dezvoltării durabile.
Oraşul şi componentele lui sunt supuse impactului antropic. Sfera noţiunii de ecologie a aşezărilor
omeneşti are la bază comparaţia între biotop, oicumenă şi aşezarea omenească.
Trei tipuri de ecosisteme pentru ecologia umană: oicumena (aria populată), suboicumena (regiuni în
care se desfăşoară o activitate economică productivă, dar în care populaţia nu este sedentară),
anoicumena (acele regiuni ce nu pot intra în sfera activităţi umane). Creşterea presiunii unei localităţi
asupra mediului intensifică componentele de bază ale acestuia, deci consumul de materie primă şi
energie, aportul de materie şi energie, apoi transformarea regimului proceselor naturale. În momentul
în care se ating valorile limită ale uneia dintre componente se ajunge la o retroacţiune, ce marchează
prezenţa unor fenomene şi tendinţe social-economice noi, care pot fi superioare sau inferioare celor
anterioare.
III. Apariţia şi evoluţia oraşelor europene
1. Oraşele antice
Cele mai vechi oraşe au apărut la încrucişarea marilor drumuri comerciale, fie maritime (Atena,
Sparta în jurul Mării Mediterane, Tomis Callatis, Histria pe ţărmurile Mării Negre) sau terestre
Roma . România: coloniile greceşti de pe ţărmul Mării Negre (Tomis, Callatis), şi oraşele romane
(Apulum, Napoca, Drobeta, Dierna-Orşova, Carsium-Hârşova, Aegyssus).
2. Oraşele feudale
Mai numeroase şi cu funcţii mai diversificate decât cele antice (Moscova, Kiev, Praga, Stockholm,
Berlin, Lyon, Bruxelles, Madrid, Bucureşti, Budapesta). Au apărut în jurul sau în apropierea unor
castele, reşedinţe regale sau religioase, la încrucişarea unor căi comerciale, pe ţărmurile marine cu
facilităţi portuare. România: au apărut în jurul unor cetăţi (Braşov, Sibiu, Sighişoara, Timişoara,
Suceava, Iaşi, Bucureşti, Târgovişte, Craiova) sau ca oraşe-târguri ( Târgu-Mureş, Târgu-Neamţ,
Târgu-Jiu).
3. Oraşele moderne şi contemporane
Oraşele capitaliste
Factori favorizanţi: revoluţia industrială, dezvoltarea transporturilor ( apariţia căilor ferate, extinderea
căilor rutiere, construirea de nave maritime tot mai mari) creşterea comerţului mondial. România:
miniere (Petroşani, Anina), industria prelucrătoare (Reşiţa, Hunedoara, Câmpina), transporturile
(Mărăşeşti, Paşcani), agricultura (Slobozia, Alexandria), turismul (Predeal, Vatra Dornei, Eforie).
Oraşele secolului al XX-lea
Este secolul exploziei urbane şi al înmulţirii marilor oraşe, al configurării unor mari aglomeraţii
urbane.
4. Oraşele industriale
Industria s-a născut prin comerţ, pentru că acesta se ocupă de desfacerea produselor industriale şi
determină dezvoltarea industriei. Oraşele cu funcţii industriale se diferenţiază în:
 Oraşe miniere, minele sau carierele de extracţie stau la originea unor oraşe precum Essen,
Bălan, Motru, Petroşani, Cavnic; apoi cele pentru minereul de cupru (Moldova Nouă, Bălan);
 Oraşe cu activitate de prelucrare a materiilor prime, localizarea acestor oraşe se explică prin
factori ocazionali, precum lâna şi bumbacul pentru industria textilă (Sibiu, Braşov,);
 Oraşe cu mutaţii industriale explozive, care au devenit reşedinţe de judeţ după 1968 (Zalău,
Vaslui, Slatina, Alexandria);
 Oraşe cu dinamică industrială moderată (Sighetu Marmaţiei, Medgidia, Sinaia, Giurgiu);
5. Oraşele porturi
Oraşele porturi aflate în preajma unui mic golf, cu funcţii portuar-industriale, la care se asociază şi
funcţiile de servicii şi comerciale (Piure,); Oraşe porturi aflate la gurile unor fluvii cu estuar având
funcţii multiple (Le Havre, Bordeaux, Anvers, Hamburg, Lisabona), Oraşe-porturi aflate pe ambele
maluri ale fluviuluicu amplasamenl portuar limitat de extinderea urbană şi cu funcţii complexe
(Glasgow, Londra, Paris, Viena, Varşovia), Oraşele-porturi situate pe ambele maluri ale fluviului
(canalului), fără ca spaţiul urban să aibă acces direct la artera de navigaţie, acestea având funcţii
simple (Budapesta, Belgrad, Sulina), Oraşele porturi duble, repartizate pe ambele maluri ale unui
fluviu (Giurgiu-Ruse, Frankfurt-Offenbach), Oraşe porturi situate în cuprinsul unei delte (Astrahan),
Oraşe porturi aflate de-a lungul unui canal ce leagă două mări (Amsterdam), Oraşe porturi situate de o
parte şi de alta a unei strâmtori şi pe insule apropiate (Istanbul, Stockholm, Malmo-Copenhaga),
Oraşe porturi aflate în mici golfuri tip fiord (Helsinki, Narvik,), Oraşe porturi aflate pe ţărm drept
(Barcelona, Gibraltar), Oraşe porturi dezvoltate pe insule (Veneţia).
6. Oraşele culturale
 Oraşele universitare, sunt centre de învăţământ superior, fără extindere în alte domenii de
activitate (Bologna, Uppsala, Heidelberg, Pisa, Oxford, Cambridge, Paris, Napoli, Grenoble).
 Oraşe-muzeu,cuprind: muzee,catedrale, biserici, castele, construcţii cu arfitectură veche (Florenţa,
Veneţia, Versailles, Sevilla, Lubeck, Acropole şi Partenonul de la periferia Atenei).
 Oraşele festivalurilor şi congreselor (Salzburg), staţiunile balneoclimaterice capătă această
funcţie sezonier (Cannes, San Remo, Zakopane, Geneva, Daos, Mamaia, Braşov, Techirghiol).
7. Oraşe balneoclimaterice
Se reprezintă prin ponderea mare a populaţiei ocupate în domenii sociale, turistice:
 Oraşele spital şi balneare-Clermont (Franţa) cu peste 6000 de locuitori din care 2000 de persoane
sunt angajate ale spitalului;
 Oraşele sanatoriu- retrase pe întinderi uscate (Davos, Predeal, Sinaia) sau în apropierea mării
(Mangalia, Techirghiol);
 Oraşele staţiuni balneare- au la bază calităţile curative ale apelor, cu amenajări adecvate şi pentru
petrecerea timpului liber (Vichz, Vatra Dornei, Băile Herculane, Karlovy Vary);
 Oraşele de odihnă- oraşe staţiuni maritime (Eforie), oraşe ale turismului de munte (Innsbruck,
Chamonix, Sinaia, Predeal, Lillehamer).
8. Oraşele capitală
Presupune extinderea serviciilor şi o anumită stabilitate, cu o populaţie numeric variabilă. Funcţia
administrativă atinge o maximă reprezentare când este dublată de o funcţie politică, ca centru suprem
al unui stat, cu rol de capitală. Capitalele acaparează toate sarcinile administrative şi politice. Ele sunt
localizate funcţie de anumiţi factori naturali, sociali, politici, economici. De exemplu, sediul
guvernului şi reşedinţa curţii regale sunt inseparabile. O excepţie ar fi Olanda, unde curtea regală este
la Haga, iar sediul guvernului este la Amsterdam. Poziţionarea şi comunicarea cu restul ţării
influenţează eficienţa funcţiei politico-administrative a capitalei: Madrid şi Ankara se află în centrul
ţării; Canberra se află în cea mai bogată provincie a Australiei; Brasilia se află în cea mai săracă
regiune a ţării; Alma Ata este situată la periferia estică a Kazahstanului, motiv pentru acer s-a
procedat la mutarea spre partea centrală a ţării la Iakmol-noua capitală.
9. Marile metropole ale Europei
Metropolele sunt oraşe mari cu peste un milion de locuitori, care au funcţii de o complexitate aparte în
sistemul urban. În prezent se consideră că există următoarele categorii de metropole:
 Metropole mondiale , care au o importanţă de nivel mondial şi funcţii economice deosebit de
complexe, cu semnificaţie la nivelul întregii planete; în acestă categorie intră metropole foarte mari
(Londra, Paris) şi metropole apropiate de acestea ca dimensiune demografică (aglomeraţia Ruhr,
Moscova);
 Metropole de importanţă internaţională, situate pe un plan secundar; se numesc megapoli
(Milano, Barcelona);
 Metropole mai mici, în care semnificaţia lor internaţională se îmbină cu influenţa asupra
regiunii sau ţării unde se află; este cazul oraşelor cu peste un milion de locuitori (Bucureşti, Sofia,
Budapesta).
IV. Europa pas cu pas
1. Moscova
Cel mai mare oraş al Europei (10,2 mil. loc) este situat în centrul părţii europene a Rusiei, pe malurile
râului omonim într-o zonă de coline joase. Este mai tânăr decât celelalte mari oraşe de astăzi ale
Europei, fiind fondat în secolul al XII-lea şi spre deosebire de celelate capitale europene a cunoscut o
sincopă privitoare la această funcţie (între 1712 şi 1922 locul de capitală a Rusiei i-a fost luat de Sankt
Petesburg). Moscova este unul dintre cele mai mari centre economice ale lumii:
 industrial: peste 1500 de întreprinderi;
 de transport: unul dintre marile noduri de comunicaţii de pe Glob, din care pleacă uriaşe
magistrale rutiere şi feroviare (între care cea mai lungă cale ferată din lume Transsiberianul), plus
patru aeroporturi şi trei porturi fluviale, ultimele asigurând legătura cu cinci mări (Marea Neagră,
Marea Azov, Marea Caspică, Marea Baltică şi Marea Albă; cel mai utilizat (peste 3 milioane de
călători anual) metrou din lume. Se adaugă funcţia cultural-ştiinţifică: renumite teatre (Balşoi Teatr),
muzee (Galeriile Tretiakov, muzeul panoramă Borodino), biblioteci (Biblioteca Rusă de Stat),
aproape 100 de universităţi (între care Lomonosov, printre acela mai mari de pe Glob). Atracţii
turistice: complexul Kremlin (cetate, palate-între care Marele Palat, catedrale-Uspenski şi
Blagovescenski, biserica Vasile Blajenîi), Arcul de Triumf, muzee, turnul de televiyiune Ostankino
(533 m înălţime).
Moscova este un port, capitala si cel mai mare oras din Rusia. A fost capitala Uniunii Republicilor
Socialiste Sovietice pana in 1991 si este situata pe raul Moscova. Moscova este centrul economic,
politic si cultural al Rusiei. Autostrazile si numeroasele linii aeriene fac legatura dintre Moscova si
restul Rusiei. Drumurile navigabile, incluzand Canalul Moscovei, Canalul Volga-Don, Raul Moscova
fac ca portul sa fie accesibil vaselor din Marea Baltica, Marea Alba, Marea Neagra, Marea Caspica si
Marea de Azov.
Moscova are o suprafata de aproximativ 800 kmp, fiind un oras de tip radiar concentric. In centrul
Moscovei se afla Kremlin-ul, care este sediul guvernului, iar in apropiere se gaseste Piata Rosie.
Institutii culturale
Mai mult de 75 de institutii importante de invatamant, printre care faimoasa Universitate de
Stat se afla in Moscova. Aproximativ 700 de institutii stintifice isi au reprezentantele principale in
Moscova. Un numar impresionant de muzee se gasesc in aceasta capitala, printre care galeria de Arta
Tretyakov, Muzeul de Arta A. S. Pushkin, Muzeul Central V. I. Lenin, Muzeul Oriental al Culturii.
Expozitia Realizarilor Economice include 72 de pavilioane care se ocupa cu industria, agricultura,
stiinta si cultura. O alta importanta institutie din Moscova este Gradina Botanica a Academiei Stiintei
Rusesti.
Perioada moderna a istoriei Rusiei
Moscova a supravietuit mai multor dezastre printre care se includ incendiile, revoltele,
ocupatiile straine. In Septembrie 1812, in perioada razboaielor Napoleonice, orasul a fost ocupat de
armatele lui Napoleon. Patriotii rusi au dat foc orasului curand dupa intrarea sa si rezultatul a fost
retragerea Frantei din Rusia, lucru care a contribuit mult la caderea lui Napoleon. Dupa revolutia din
octombrie 1917 Moscova a devenit capitala Rusiei. O mare parte din oras a fost modernizata dupa
victoria bolsevica. In decembrie 1941, in perioada celui de al doilea razboi mondial, puternicile
armate germane au fost decisiv invinse in apropierea Moscovei. In 1991 orasul a fost centrul
discutiilor care au dus la dizolvarea URSS. Populatia a fost estimata in 1992 la 8.746.700 de locuitori.
2. Paris
Paris, este capitala Frantei, situata in nordul tarii, pe fluviul Senei, in apropiere de confluenta cu
Marna. Este cel mai important centru economic si cultural al Frantei si unul dintre marile orase ale
lumii. Relieful vălurit al teritoriului oraşului are înălţimi ce variază între 115 ţi 130 m şi pe anumite
spaţii a fost nivelat în secolul al XVIII-lea, precum Dealul Montparnasse. Nucleul istoric al oraşului
este Île de la Cité. Cu 2000 de ani în urmă oraşul s-a extins pe partea stângă a Senei, formând
Cartierul Latin şi a fost redenumit Paris. Ocupaţia romană s-a încheiat în anul 508, când oraşul Paris a
devenit capitala francilor. În Evul Mediu oraşul a prosperat în plan intelectual şi comercial se impune
ca metropolă culturală a Europei de unde şi renumele de Oraşul Luminilor. Creşterea numerică a
populaţiei a fost mai alertă în secolul al XIX-lea de la 547800 de locuitori în 1801 la 2661000 de
locuitori în 1901 şi 2142800 de locuitori în 2004. Zona metropolitană Paris avea în 2004 o populaţie
de 11.174.743 de locuitori din care aglomeraţiei urbane pariziene îi revin 9.644.307 de locuitori. Din
morfostructura iniţială, dominant radiar-concentrică, generată prin extindere din nucleul istoric, aveau
să se desprindă morfostructuri polimucleare şi rectangulare dirijate prin amenajări de amploare în
condiţiile suburbanizării pe o rază de peste 30 km. Funcţiile urbane ale Parisului sunt complexe.
 Capitala Franţei concentrează 50% din activitatea comercială şi financiară şi circa 25% din activitatea
industrială a Franţei. Alături de producţia de automobile, avioane, produse petrochimice şi
medicamente, evoluează şi electronica, mecanica fină, utilaje de precizie, chimia fină şi pasmanteria.
Descentralizarea industriei din marele oraş polarizator spre oraşele-satelit şi zonele suburbane a
condus la conturarea regiunii industriale urbane Paris. Este cel mai mare nod de comunicaţii rutiere şi
feroviare, fluviale şi aeriene de pe teritoriul Franţei. Ăn Paris se află una din cele mai renumite
universităţi din lume (Sorbona) şi unul din cele mai bogate şi vizitate mezee (Luvru). Între atracţiile
turistice ale oraşului se mai înscriu Turnul Eiffel (inaugurat în 1889 cu ocazia Expoziţiei Universale),
Arcul de Triumf (1808), catedrala Nôtre-Dame (din secolele XII-XIII una dintre cele mai mari şi mai
vechi din lume), Domul Invalizilor (cu sarcofagul împăratului Napoleon). În împrejurimile Parisului
se află vestitul palat Versailles. Din Paris pornesc 11 magistrale feroviare şi 25 rutiere, trei aeroporturi
internaţionale (între care Charles de Gaulle) şi porturile de pe Sena.
Cea mai importanta ramura este industria constructiilor de masini. Este dezvoltata si industria
chimica, industria alimentara, textila, de prelucrare a lemnului. Are mari intreprinderi poligrafice,
important nod feroviar si rutier si unul dintre cele mai mari porturi fluviale ale Europei. In
imprejurimile Parisului se afla marile aeroporturi internationale Orly si Le Bourget. Numeroase
monumente de arhitectura: biserica in stil romanic Saint-Germain-des-Pres, Catedrala Notre Dame,
Luvru, Palatul Regal, Palatul Luxembourg, Universitatea Sorbona, Domul Invalizilor, Palatul
Bourbon si Panteonul. La inceputul sec. al XIX-lea, in Paris s-au inaltat consructii cu caracter
triumfal: Arcul de Triumf, Piata Carrousel, Coloanele Vendome.
Istoric:
Din a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, Paris a devenit centru mondial al culturii si artei moderne
si al ideologiei burgheze. La inceputul sec. al XIX-lea, masele populare din Paris au fost fauritorii
celor mai de seama evenimente din istoria Frantei, revolutia burgheza din 1789-1794, revolutia din
iulie 1830, revolutia din 1848. Intre 1843 si 1845, la Paris a trait si activat Karl Marx.
In 1871 a avut loc insurectia proletariatului parizian care a instaurat Comuna din Paris.
La Paris a trait si a activat intre 1908 si 1912, V.I. Lenin.
Ocupat la 10 iunie 1940 de catre trupele hitleriste, Parisul a fost eliberat in urma insurectiei populare
din 1944.
La Paris au avut loc numeroase intalniri diplomatice, consfatuiri si conferinte
internationale: Tratatul de pace din 1856, Conferinta de pace din 1919-1920, Conferinta de la Paris
din 1858, Conferinta de pace din 1946, Scoala din Paris.

3. Londra
Rival al Parisului, ora;ul este situat în zona de câmpie din sud-estul Angliei, pe fluviul Tamisa la 60
de km de vărsarea acestuia în Marea Nordului.Capitala Regatului Unit, este un oraş vechi (nume celtic
Londinium). Vestigiile arheologice atestă o locuire anterioară cuceririi romane în anul 43 d.Hr. După
retragerea romană, în anul 410 d.Hr. oraşul a decăzut. În secolul al XIII-lea, oraşul începe să se dezvolte
transformându-se ântr-un important centru comercial. Atunci când Anglia a devenit creştină, în sec. VI, la
Londra a fost construită prima catedrală-St. Paul. În secolul al XVI-lea oraşul a cunoscut o dezvoltare
importantă devenind la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cel mai popular oraş din lume. Populaţia Londrei
depăşeşte 7 milioane de locuitori fiind şi cel mai mare oraş din Marea Britanie. În spaţiul urban se
dezvoltă o industrie diversă: avioane, automobile, nave maritime, aparate de precizie, electronică şi
electrotehnică, produse optice, petrochimie, chimice, textile, mobilă, produse de lux. Este un centru
comercial şi financiar de talie mondială, nod de comunicaţii feroviare, rutiere şi de navigaţie maritimă şi
aeriană. Londra renumit centru cultural: Royal Society (fondată în 1600), British Academy (1901), galerii
de artă (British Museum-1753). Există 21 de aeroporturi, cel mai vechi metrou de pe Glob (1863) şi cea
mai extinsă reţea de metrou din lume-409 km. Aeroportul Heathrow (cel mai mare trafic din Europa),
Turnul Londrei, Big Ben (ceasul Londrei), Parlamentul, Palatul Buckingham, catedrala Westmindter..
Este capătul Eurotunelului care leagă Arhipelagul Britanic de continent.
Londra este capitala Regatului Unit. Este situata in partea de S-E a Angliei, de-a lungul Tamisei. Cu o
populatie de aproape 7 milioane de locuitori, aceasta vasta metropola este cel mai mare oras al Europei,
aceasta distinctie mentinandu-se inca din secolul al XVII-lea. In secolul al XIX-lea a fost cel mai mare si
mai influentabil oras din lume, centrul unui puternic imperiu maritim. Desi nu mai este plasat intre cele
mai populate orase ale lumii, Londra ramane inca unul dintre marile centre culturale si financiare.
In traditia populara termenul de Orasul LONDRA se aplica unei zone restrinse care a reprezentat asezarea
de baza (numita Londinium) si acum este parte din districtul de financiar si de afaceri al metropolei.
Orasul Londra si 32 de suburbii inconjuratoare din vechia Londra reprezinta o suprafata de 1579 de km2 (
610 mile2).
Clima Londrei este in general blanda si umeda, desi nu este stabila aceasta regiune este una dintre cele
mai uscate ale Marii Britanii, iar precipitatiile anuale sunt de numai 750 mm. vremea este in general
noroasa si ploioasa in jumatate din an. Cu o temperatura medie in luna iulie de 18°C, in Londra vara este
mai calda decat in restul insulei britanice, desi valurile de caldura nu sunt frecvente si nu dureaza mult.
Temperatura depaseste rar 26°C. iernile sunt relativ geroase, iar temperatura medie in luna Ianuarie este
de 4°C.
Populatia Londrei la jumatatea anului 1996 era de 7 milioane de locuitori, ceea ce reprezinta 12% din
intreaga populatie ( de 58.b milioane) a Marii Britanii. Numarul populatiei a inceput sa scada dupa anul
1951, cand Londra avea aproape 8 milioane de locuitori. Londra a atras intotdeauna un numar mare de
imigranti. Din timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, un numar mare de imigranti a transformat Londra
intr-o capitala multinationala, cei mai multi dintre ei fiind de origine asiatica. Al doilea grup de imigranti
il constituie rasa neagra, provenita din continental African in cea mai mare parte, dar si din Jamaica.
Desi cele mai importante universitati ale Marii Britanii sunt asezate in afara Londrei, acest oras atrage un
mare numar de studenti, oferind un mare numar de colegii, universitati, academii si institutii. Principalul
element al acestei retele educationale este Universitatea din Londra din Bloomsbury, infiintata in 1836.
este alcatuita din facultati, scoli si institutii adiacente, care variaza de la Scoala de Studii Economice si
Politice pana la facultati de medicina. Alte universitati importante sunt Facultatea Kingston si
Westminster, ultima oferind si cursuri de arta, precum Facultatea de Arte Frumoase, Facultatea Regala de
Arte Dramatice, Universitatea Regala de Muzica, Universitatea Regala de Balet, si Universitatea de Dans
Contemporan.
Londra este unul dintre cele mai mari centre ale culturii clasice si populare. Se bucura de reputatia unui
superb teatru incepand cu secolul al XVI-lea, din timpul celui mai mare dramaturg al literaturii engleze,
William Shakespeare.
Cat despre muzee si galerii, Londra insasi este un muzeu cu mai mult de 2000 de ani de cultura si istorie.
Dar contine si unul dintre cele mai multe muzee (mai mult de 100), dintre orasele lumii. Perla coroanei
culturale a Londrei este Muzeul Britanic, ale carui galerii se intind pe o distanta de 4 kilometri,
cuprinzand mai mult de 4 milioane de exponate. Colectiile muzeului variaza de la antichitatea egipteana
si clasica, la piese de origine romana si anglo-saxona si chiar China, India, Mesopotamia, Japonia.
In Muzeul Victoria & Albert (1852), poti gasi o importanta si variata colectie de arte aplicate. Artele
decorative cuprind piese de mobile, sculptura si pictura, haine si bijuterii. De partea cealalta a strazii
putem gasi Muzeul de Stiinte Naturale, cuprinzand numeroase specii de dinozauri si Muzeul de Stiinte
care cuprinde o sectie istorie si medicina. Muzeul Londrei, introduce pur si simplu vizitatorii in istoria
Londrei, conducandu-i prin epoci asezate cronologic. Acesta, fondat in 1753, poseda o impresionanta
colectie de opere de arta, antichitati si obiecte istorice naturale. Muzeul Londrei cuprinde exponate care
atesta evolutia societatii din vremea romanilor pana in prezent
Londra reprezinta un mare loc de depozitare a artelor vestice si un centru al creatiei pentru artistii
contemporani. Galeria Nationala din Piata Trafalgar contine prima colectie de arta a Marii Britanii,
continand piese din cele mai mari scoli de arta europene. Alaturi se afla Galeria nationala de Portrete, care
contine portretele britanicilor, atat cei renumiti, cat si cei mai putin cunoscuti. Galeria Tate contine
principalele colectii ale artei britanice si ale artei moderne internationale. Galeriile Institutului Courtalud
sunt specializate in lucrarile artistilor impresionisti . Galeriile comerciale prezinta cele mai bune lucrari
dintre acelea care sunt produse in prezent in Londra si pe plan international.
Alte muzee de specialitate sunt Muzeul National al Armatei, Muzeul de Teatru, care urmareste de-a
lungul istoriei artele interpretarii dramatice, si Muzeul Imaginii Dinamice, ce se bazeaza pe istoria
filmului.
Evenimentele culturale care au loc anual demonstreaza un mare interes pentru arta care il prezinta
locuitorii Londrei. Cel mai cunoscut dintre festivalele de muzica clasica este Henry Wood Promenade
Concerts, ce are loc in Royal Albert Hall, din luna Iulie pana in Septembrie, si reprezinta o traditie a
Londrei de sute de ani. Festivalul Filmului din Londra, ce are loc in cinematografele din oras, in luna
Noiembrie, prezinta cele mai bune filme contemporane din toata lumea. Unul dintre cele mai mari
evenimente publice este Carnavalul Notting Hill, ce are loc in fiecare an in ultima saptamana a lunii
August. Acest festival de strada originar din Caraibe este inspirat din petrecerile dansante din acele locuri
in anii 1950. cel mai atragator element al acestor parade il constituie costumele.
Printre multele cladiri ale Londrei putem gasi cu usurinta multe spatii verzi, amenajate special pentru
parcuri, terenuri de sport sau de joaca. Cel mai mare spatiu verde din centrul Londrei este Hyde Park,
impreuna cu extensia sa in Gradinile Kensington. Lacul Serpentine, care separa aceste doua unitati este
creat pentru inot si cursele cu barca. In partea de est, alte doua parcuri, Parcul Regal, Parcul Verde si
Parcul Sf. James asigura o intindere de verdeata ce se termina in fata catedralei Westminster. Alte parcuri
importante includ Parcul Battersea, ce asigura activitati pentru copii, Hampstead Heath cu suprafetele sale
de iarba si padure, si Regent�s Park unde este asezata Gradina Zoologica a Londrei.
Sportul ocupa un loc important in activitatiile de recreere ale cetatenilor Londrei. De aceea foarte renumit
este Stadionul Wembley, unde au loc meciuri intre cele doua echipe importante ale Londrei: Arsenal si
Tottenham Hotspur.
Picadilly Circus este centrul Londrei. Aici se intersecteaza cinci bulevarde. Noaptea, toate panourile
comerciale sunt luminate, continand reclamele marcilor specifice Angliei: McDonalds, Samsung, Coca-
Cola, Fosters.
Piata Trafalgar, unul dintre cele mai importante puncte turistice ale Londrei, a fost amenajata intre anii
1829 si 1841, pentru a comemora Victoria lui Nelson, in batalia cu acelasi nume din 1805. in centrul
pietei se afla o coloana gigantica, inconjurata de patru lei uriasi din bronz.
Catedrala Sf. Paul, a fost proiectata de Sir Christopher Wren, iar lucrarile au inceput la noua ani dupa ce
catedrala medievala a ars in timpul Marelui Incendiu. Catedrala a fost restaurata intens in ultimii ani.
Exteriorul a fost curatat, iar vitraliile puternic afectate de bombele din timpul razboiului au fost inlocuite
cu geamurile simple (asa cum era specificat in proiectul lui Wren).
In aceasta catedrala poti urca pana la Galeria Soaptelor din dom, unde o soapta este auzita din orice parte
a domului; apoi in Galeria Pietrei de unde se poate admira o superba panorama a orasului, iar Galeria
aurie se afla in varful domului.
Palatul Buckingham a fost casa familiei regale inca din timpul domniei Reginei Victoria. A fost construit
initial in 1703 pentru Ducele de Buckingham ( de unde ii provine si numele). A fost apoi reamenajat de
catre Nash pentru George al IV-lea, dar nu a primit fatada actuala decat in 1913.
In fiecare zi din vara, oamenii se aduna in fata palatului pentru a privi schimbarea garzii de la 11:30 AM.
Westminster Abbey este cea mai frumoasa catedrala gotica a Londrei si a fost construita de preotul
Eduard in secolul al XI-lea. Toate incoronarile au avut loc aici, incep1nd cu Wilhelm Cuceritorul. Si cei
mai multi monarhi ai Angliei, de la Henry al II-lea, pana la George al II-lea au fost inmormantati aici.
Tot in aceasta catedrala se poate gasi si Coltul poetilor, unde multi dintre poetii nationali au fost
inmormantati, tot aici aflandu-se si mormantul Eroului necunoscut.
4. Roma
Capitala: Italiei moderne din 1871
Suprafaţa: circa 2000 km2
Populaţia: 2687881 locuitori., agl. urbană 3250000 locuitori.
Coordonate geografice: 41053, L.N.
12030, L.E.
Roma este intinsa pe ambele maluri ale fluviului Tibru la 27 km de varsarea acestuia in Marea
Tireniana ,ea fiind capitala Italiei si resedinta regiunii Lazio.Clima orasului este mediteraneana tipica,cu
ierni blande si veri calduroase,cu multe zile tropicale.In Roma bat doua vanturi,tramontana(dinspre
munti),un vant rece,si sirocco(dinspre Africa),un vant cald.Istoria orasuluiDescoperirile arheologice arata
ca in secolul al X-lea i.e.n.,pe cele sapte coline ale actualului oras existau asezari ale sabinilor,latinilor si
etruscilor,unificate in 754-753 i.e.n.Potrivit legendei incepand cu Romulus ,la Roma au domnit sapte regi,
in timpul carora s-a construit un zid de aparare ,iar in centru puternica cetate a Capitolului.Timp de doua
secole viata Romei a fost marcata de numeroase conflicte dintre patricieni si plebei.In 64 i.e.n. Nero se
foloseste de incendiul care a cuprins cartierele periferice ale orasului,pentru a declansa prigoana
impotriva crestinilor.In perioada imperiala printe alte monumente impunatoare s-a construit Columna lui
Traian,in amintirea victoriei marelui imparat impotriva dacilor .Intre 395 (anul separarii Imperiului de
apus de cel de rasarit) si 476 (caderea Imperiului de apus), orasul a avut mult de suferit ,fiind invadat si
jefuit in 410 de vizigotii lui Alaric,vandali si apoi de suevi.Spre sfarsitul perioadei de declin , Roma va
deveni unul dintre centrele importante ale religiei crestine.In 846, orasul este invadat si jefuit de arabii
veniti din Sicilia, fapt ce a determinat pe Papa Leon al-IV-lea sa hotarasca construirea unei incinte
fortificate care ingloba si Vaticanul. In 1054 se produce marea schisma intre biserica de apus si cea de
rasarit si Roma ramine capitala religioasa doar pentru catolici,care apartin confesional de biserica de
apus.In 1848 Roma a fost unul dintre centrele importante ale revolutiei, si “Cetatea Eterna” devine
republica intre noiembrie 1848-iulie1849.In iunie-iulie 1849 Garibaldi conduce apararea Romei impotriva
trupelor franceze,iar dupa razboiul austro-franco-piemontez din 1859, Roma a fost timp de zece ani
(1860-1870) sub regim de ocupatie francez.Dupa batalia de la Porta Pia (20 septembrie 1870),trupele
italiene intra in oras , care devine din 1871 capitala statului unificat al Italiei.In perioada framantata de
dupa primul razboi mondial, Roma a fost teatrul unor mari lupte politice intre fortele muncitoresti-
democrate si fortele de extrema dreapta, grupate in partidul fascist. A urmat in septembrie 1943 iesirea
Italiei din razboi, parasirea Romaei de guvernul Badoglio si ocuparea orasului de catre trupele germane.In
ziua de 18 iunie 1946 la Roma a fost proclamata republica.In 1957 Franta, Republica Federala a
Germaniei, Belgia, Olanda, Luxemburg, si Italia au semnat la Roma tratatul prin care s-a infiintat Piata
Comuna. Aspectul orasului”Cetatea Eterna” are un caracter unic si particular,fiecare epoca istorica lasand
aici urma ei specifica .In multe cartirer ale “Cetatii Eterne”, o seama de edificii ale Romei antice isi inalta
zidurile macinate de vreme, dar inca marete si impresionante.Linga Forul Roman, pe valea dintre colinele
Palatino, Esqulino si Celio, se inalta zidurile celebrului Coliseum (construit in pot ani si inaugurat in anul
80 i.e.n.),o vasta arena cu peste 80.000 de locuri.Pe colina Campidoglio se afla centrul religios al
romanilor,din care astazi n-a mai ramas apropae nimic.O scara in panta lina duce pe aceasta colina pana la
palatul construit in timpul Renasterii dupa planurile lui Michelangelo, care in prezent gazduieste sediul
Consiliului municipal.Urmele Romei antice apar pretutindeni in oras de o parte si de alta a fluviului,
intinzandu-se pe aproape 15 km patrati.Cartierele capitalei pastreaza adanc intiparite amprenta Romei
medievale si a celei din Renastere ,din aceasta perioada dateaza si Palazzo Colonna,construit in 1417,
care a fost pina in 1870 resedinta oficiala a papilor, dupa 1870 a regilor Italiei ,iar din 1946 a
presedintelui Republicii Italiene.Intre Tibru si Corso Vittorio Emanuele se intinde o zona cu palate si
biserici baroce,construite in secolele XVII-XVIII.Acestor timpuri apartine si constructia minunatelor
fintani arteziene “Fontana dei Tritoni”, “Fonatana dei Fiumi”,”Fonatana dei naiadi” si celebra “Faontana
dei Trevi”.In apropiere de gara centrala a capitalei ,Stazione Termini,se inalta Santa Maria Maggiore, una
dintre cele mai mari si mai frumoase biserici ale Romei.Urbanistii secolelor trecute au exploatat la
maximum topografia locurilor, iar prezenta celebrelor coline s-a materializat prin constructia a
nenumarate scari si chiar a strazilor-scari.Dupa ce devine capitala a regatului Italian,s-a cautat sa se imite
modelul torinp-parizian,cu strazi largi ,drepte,flancate de mase compacte de immobile:”Via XX
Settembre”,cu patru sau cinci ministere, si cele din apropierea lui “Via Nazionale” , cu caractere
comerciale si residentiale.Pe celalalt mal al fluviului Tibru au inceput sa se dezvolte cartierele care se
intind intre “Palazzo di Giustizia” si “Piazza Canvour”.Acum se manifesta o preocupare majora de a
asigura accesibilitatea spre centrul istoric al Romei prin masa compacta a orasului renascentist si baroc.In
aceasta perioada au fost deschise ;largi artere ,ca Corso Vittorio Emanuele de la “Piazza venezia” la
Vatican.Dupa primul razboi mondial a fost deschisa o mare perspectiva spre forurile imperiale,creand de
asemenea o mare perspectiva spre Via Imperiale.In februarie 1955 a intrat in functiune metroul din Roma
cu o linie de 11 km lungime.Cele dpua maluri ale fluviului sint unite de 26 de poduri care inlesnesc
traficul stradal al Romei.Roma nu este bogata in spatii verzi (circa 15 km patrati), avand doar cateva
parcuri mai mari, ca Villa Borghese, Parco Traianeo si Parco di Porta Capuana.Coordonate economice:
Prin poziţia sa geografică, potenţialul uman, resursele naturale etc., Roma a devenit în secolul al
XX-lea un important centru economic italian. Principalele firme industriale activează în domeniul
construcţiilor de maşini, chimiei, industriilor textile şi alimentare. Zonele industriale sunt dispuse în
cartierele Salanio, Prenestina şi Via Tiburtina. Roma este fără îndoială cel mai important nod de
comunicaţii, încă din antichitate acest lucru este evidenţiat de expresia toate drumurile duc la Roma,
construcţia de drumuri şi viaducte reprezintă o adevărată vocaţie pentru romani. Aici converg 5
magistrale feroviare, gara cea mai importantă fiind gara Stazione Termini, 8 magistrale rutiere, cea mai
cunoscută fiind Autostrada del Sole, aeroportul Leonardo da Vinci cu circa 35 de linii aeriene
internaţionale, portul Civittavechia (situat în apropiere, deservind economia romană), metroul (construit
în 1955). Vocaţia financiar-bancară este evidenţiată de cele 8 mari bănci italiene (cele mai vechi
fiind Banco de Santo Spirito-1605, Banca d’Italia-1893), alături de filialele a peste 20 de bănci străine,
care desfăşoară aici o intensă activitate. Coordonate edilitare: Dezvoltarea cetăţii eterne s-a mutat pe
cele şapte coline (Capitoline, Quirinale, Viminale, Esquilino, Caelius, Aventino şi Palatino), dar şi pe
o dezvoltare în etape a oraşului situat pe malurile fluviului Tibru. Prezenţa numeroaselor obiective
istorice arată evoluţia oraşului roman; de pildă forum-urile lui August, Caesar şi Traian sunt cele mai
cunoscute, arena Coloseum (care adăposteşte până la 100.000 de oameni), numeroasele piaţete şi palate
(Sant’Angelo, Palazzo Colonna-1417, Palazzo Farnese-1440-1450, Palazzo Quirinale-1574-sediul
preşedinţiei italiene în prezent, Palazzo di Laterano-1588-reşedinţă a suveranilor pontifi, sau mai
apropiat complexul arhitectonic Vittorio Emanuele-simbol al unificării italiene, etc.). Dezvoltarea
edilitară a Romei s-a realizat în jurul cetăţii Vaticanului, oraşul având un plan relativ radiar-concentric;
după perioada de expansiune a oraşului (din secolul al XIX-lea) oraşul se extinde spre vest, între Tibru şi
Monte Mario. Vechimea oraşului, influenţele arhitectonice diverse determină ca acesta să fie extrem de
original, chiar cosmopolit (între centrul istoric şi cetatea Vatican), de la monumentele istorice presărate în
diferite părţi ale aglomeraţiei romane, până la modernele cartiere de locuit situate pe malurile Tibrului.
Vocaţia culturală şi spirituală a Romei este indiscutabilă; în primul rând amintim celebrele
universităţi (Universitá degli Studi- din 1303, devenită în 1935 Cita Universitaria, Conservatorul Santa
Cecilia fondat în 1570, Academia Nazionale di San Luca-din sec.XIV, Accademia Natzionale dei Lincei-
1603), 75 de biblioteci (cele mai cunoscute fiind Biblioteca Vallicellina-1581, Biblioteca Angelica-din
1605), peste 60 de muzee (Galeria Borghese-1616, Museo Nazionale Sant’Angelo, Museo Natzionale
Romano-1889, Galeria Natzionale d’Arte Moderna-1883), peste 20 de teatre, orchestre simfonice,
etc.Obiective turistice:Roma este într-adevăr un adevărat muzeu al umanităţii; situl istoric, celebrele
monumente, infrastructura turistică, cetatea Vaticanului, tradiţiile excepţionale etc., determină dezvoltarea
unei veritabile industrii turistice. Anual Roma este vizitată de peste 30 de milioane de turişti din toată
lumea. Dintre obiectivele turistice amintim: templele zeiţelor Vesta, Fortuna, Virilis, arenele Coloseum,
mausoleul lui Hadrian (în prezent castelul Sant’Angelo), termele lui Augustus şi Caracalla, Forul lui
Traian şi binecunoscuta pentru români Columna lui Traian, arcurile de triumf datorate lui Septimiu Sever,
Titus, Constantin cel Mare, Drusus ş.a., Poarta Latina, bazilicile: Santa Maria Maggiore (352-366), San
Pablo Fuori (sec.IV-VI), San Pietro Vincoli (sec.V), palatele Colonna, Cancelaria, Farnese, Chigi,
Quirinale, Laterrano, pieţele: Piatzza del Popolo, Piazza di spagna, Piatzza Navone ş.a., celebrele fântâni:
Fontana di Trevi, Fontana dei Naiadi, Fontana dei Fiumi, Fontana del Tritone, cunoscutele vile: Borghese,
Medici, Giuliaq, Farnesina, parcurile remarcabil aranjate: Borghese, Parco Traianeo, Parcul di Porta
Capuana ş.a.

5. Madrid

Madridul, capitala Spaniei, are o excelenta pozitie strategica, în centrul tarii, pe malurile râului
Manzanares, în platoul (Meseta) Noii Castilii, dominat de Munţii Sierra de Guadarama. Aflat la 650 m
altitudine, Madrid este cu excepţia reşedinţei ministatului Andorra, cdea mai înaltă capitală europeană.
Madridul nu reprezintă principalul centru economic al ţării, loc deţinut de Barcelona. Este important nod
de tranzit pentru transporturile aeriene, fiind punct de escală pe rutele transatlantice care leagă Europa de
America. Ascensiunea oraşului începe mai târziu, în anul 1561, când devine capitală aficială a Imperiului
spaniol cel mai important din lume la acea vreme, dandu-i posibilitatea de a controla toate drumurile
dintr-o parte in alta a Spaniei. Adevarata caracatita a comunicatiilor trimitandu-si, spre margini,
tentaculele cailor feroviare si rutiere.
Istoria marelui oras nu este atat de veche ca a altor capitale europene… Roma, Parisul, Londra,
Lisabona, Viena e.t.c.
Istoria Madridului se insira doar pe un mileniu, fiindca abia spre sfarsitul primului mileniu al erei
noastre este mentionata, pe aceste locuri, o fortareata inconjurata de paduri luata cu asalt cand de crestini,
cand de mauri, pana cand au pus definitiv stapanire pe ea, in anul 1083. In oraselul care a crescut, greu si
incet, in jurul fortaretei, au inceput sa se opreasca, regii Castiliei, care veneau la vanatoare. Si cum
vanatorile erau dese, iar regii castilieni reuneau aici, de multe ori, Cortesurile, Madridul a devenit in timp,
o adevarata resedinta regala.
Dezvoltarea orasului poate fi urmarita aproape pas cu pas, incepand din 1561. Un astfel de pas
mai insemnat a fost domnia lui Felipe al IV-lea sub care s-a intocmit primul plan urbanistic al Madridului.
O perioada de mare avant in materie de urbanizare, in evul mediu, a constituit-o domnia lui Carlos
al III-lea de Borbon, cand Madridul s-a imbogatit cu o centura de bulevarde strajuite de cladiri
somptuoase. Sunt locuri in vechiul Madrid din sec. XVI-XVIII, pe care madrilenii le numesc si astazi ,,al
lui Felipe“, ,,a lui Carlos’’.
Aceasta inima a Spaniei care e Madridul are, la randu-i, o inima, care poarta un nume sonor,
devenind celebru in lumea intreaga: Puerta del Sol (Poarta Soarelui). O inima vie, aceasta poarta a
soarelui, deschisa in vechiul zid de incinta, spre rasarit. De aici iradiaza strabatand orasul cele mai
importante artere ale capitalei Spaniei: Calle de Alcala si Calle Mayor. Calle de Alcala, artera prin care se
revarsa, ca un urias fluviu, marele trafic al orasului. Aici se afla Plaza de Toros, cea mai mare din Spania;
se mai afla Plaza de Cibeles, piata larga, avand in mijloc fantana zeitei orientale a fecunditatii, Cibele, pe
un car tras de lei, proiectata de Ventura Rodriguez.
Calle Mayor, cealalta cale care te duce in sens opus, traverseaza cartierele vechiului Madrid.
Imediat dupa ,,Poarta Soarelui”, pe stanga, se deschide, magnifica si armanioasa, cu geometria ei perfecta,
Plaza Mayor (Piata Mare), locul unde de-a lungul multor decenii s-au desfasurat serbari la care asistau
regele si curtea. Tot pe stanga se deschide si Plaza de la Villa, cu celebrul ,,Torre de Los Lujanes”. Calle
Mayor se termina in marele ansamblu format din Palacio Real (palatul regal).
Spre nord de acest comlex, monumente notabile sunt: bisericuta ,,San Antonio de la Florida’’ cu
fresce de Goya, si Plaza de Espana.
Spre sud se intinde cea mai mare parte a vechiului Madrid, strabatuta de Calle de Toledo, pana la
Puente de Toledo, peste Manzanares opera a arhitectului madrilen Pedro Ribera.
Madrilenii, acesti oameni amabili, spirituali, curtenitori, cu multe obiceiuri, intre care tipic este
acela de a petrece ore in sir in cafenele. Cafeaua sorbita tacticos in sutele de cafenele cu terase insirate de-
a lungul frumoaselor ,,paseos’’ este mai mult un pretext pentu un anumit rit: conversatia nesfarsita de ore
si ore, si gluma scurta, grasa, specific spaniola (asa zisa ,,el chiste”). In cafenelele madrilene se creeaza
tipuri si personaje literare, se aranjeaza afaceri, se face politica, se glumeste pe seama eroilor lumii
mondene.
Intr-o asemanea ambianta spitituala, au crescut, s-au dezvoltat si s-au desavarsit arta de a gandi, de
a picta, de a scrie. Fii ai Madridului Francisco de Quevedo, extraordinar sonetist, Lope de Vega, geniul
spaniol al improvizatiei dramatice, Ramon de la Cruz, cel mai mare autor de scenete cu subiect comic,
Jacinto Benavente, maestru al comediei de salon. Edificii grandioase: palate(Palatul Regal), arcuri de
triumf.

6. Viena
Viena (germană Wien) este capitala Austriei. Ea este situată în estul ţării, în landul (regiunea autonomă)
Viena, şi este travesată de Dunăre.
Populată de 1,6 milioane de locuitori, este un important centru politic internaţional (în mare, datorită
neutralităţii ţării), pentru că aici se află sediul unor organizaţii ca Organizaţia Ţărilor Exportatoare de
Petrol, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, precum şi diverse agenţii al Naţiunilor Unite.
Pe parcursul istoriei a fost capitala Sfântului Imperiu Roman, şi mai târziu a Imperiului Austro-Ungar
Aici s-a desfăşurat Congresul de la Viena, 1815.
Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice şi al operei. Christoph Willibald Gluck,
Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms şi
Anton Bruckner şi alţii, au lucrat la Viena şi Antonio Vivaldi chiar a murit aici. Johann Strauss-fiul şi
familia sa şi-au creat valsurile aici, iar oraşul a devenit casa aşa-numitei A Doua Şcoală Vieneză, cu
Arnold Schoenberg, Alban Berg şi Anton Webern toţi fiind născuţi aici. Este şi casa Orchestrei
Filarmonice Vieneze.
Viena este notabilă şi pentru arhitectura sa. Multe clădiri în stilul baroc există, deşi sunt reprezentate toate
stilurile. Palatul de vară al împăraţilor, Palatul Schönbrunn, a fost construit ca şi un rival celui de la
Versailles, dar deşi imens şi ornat, nu a devenit la fel de mare. Grădina Zoologică Schönbrunnunn se află
în incinta palatului. Catedrala Sfântului Ştefan (sau Stephansdom), care a fost construită în secolul al XII-
lea este de asemenea de o mare valoare. Arhitectul modern Friedensreich Hundertwasser a construit
câteva clădiri în oraş în stilul său idiosincratic.Centrul istoric al oraşului Viena face parte din patrimoniul
mondial al UNESCO din anul 2001.Despre Viena OBIECTIVE TURISTICE VIENAGaleriile Belvedere
Printul Eugene de Savoy (1663 - 1736), cea mai sclipitoare minte in materie de strategie militara din
epoca, l-a insarcinat pe Johann Lukas von Hildebrandt sa conceapa si sa construisca palatul si gradina
Belvedere ca locuinta de vara in afara zidurilor orasului.
Palatul, una dintre cele mai remarcabile constructii baroce din lume, consta in doua palate (Belvedere
Superior si Belvedere Inferior). Majoritatea incaperilor au fost adaptate pentru a gazdui Galeria Austriaca.
In Belvedere Superior, Galeria Austriaca a secolelor 19 si 20 expune o minunata colectie de arta austrica
si internationala. Punctul forte este "Viena la 1900 si arta clasicismului modern" avand cea mai mare
colectie de picturi semnate Klimt (inclusiv vinovatele lucrari Sarutul si Judith) precum si lucrari de Egon
Schiele.
Galeria expune de asemenea si lucrari importante ale impresionistilor francezi. Cele mai importante
picturi ale apocii vieneze Biedermeier (cu lucrari de Waldmüller, Amerling, and Fendi) si panze
importante ale pictorilor Romako, Makart, Boeckl, Wotruba, Hausner, Lehmden, Hundertwasser si multi
altii.
Belvedere Inferior - Muzeu de arta mediaevala si baroca
Muzeul baroc expune cele mai mari coletii de lucrari semnate Maulbertsch, Messerschmidt si Donner.
Printre ele se afla si statuile originale ale fantanii Donner din Neuer Markt.
Muzeul de Arta Medievala Austriaca, aflat in Orangerie, expune sculpura in lemn romanesc si gotica,
printre ele se gasesc lucrari de Pacher si Frueauf.
Muzica de fanfara (regimentala) Hoch und Deutschmeister
Ca pe vremea imperiului, Hoch und Deutschmeister imbracati in traditionalele uniforme albastre isi vor
croi drum de la Graben catre Curte Interioara a palatului Hofburg in fiecare Sambata din Aprilie si pana
in Octombrie incantand auditoriul cu muzica de Franz Lehár, Robert Stolz and Johann Strauss.
In fiecare Sambata la 11 dimineata Hoch und Deutschmeister vor interpreta in zona Graben and
Kohlmarkt in centrul istoric iar apoi vor marsalui pe muzica pana la poarta Sf. Mihail in Curtea Interioara
a palatului Hofburg.
Apoi urmeaza un recital de 40 de minute cu lucrari de Strausses, Franz Lehár, Carl Michael Ziehrer si
Robert Stolz dupa care, in jurul pranzului se intorc la Graben. Istoria ansamblului de 35 de muzicieni (cu
varste intre 19 si 82 de ani) incepe in anul 1741. Pentru cunoscatori este interesant de stiut ca
instrumentele folosite (cu valori intre 3000 si 4000 de Euro) sunt confectionate manual si sunt acordate cu
un semiton mai sus decat ar fi normal, adica pot fi auziti de departe.
Palatul Imperial - Hofburg
Timp de mai bine de sapte secole, marele imperiu Habsburg a fost condus din incinta Palatului Imperial.
Astazi, capela imperiala in stil gotic, in care concerteaza corul tinerilor vienezi (Vienna Boys' Choir) in
timpul slujbei de Duminica, este o ramasita a Palatului Imperial din Evul Mediu.
Chiar in centrul orasului vechi poti admira splendoarea si grandoarea vietii de zi cu zi a familiei
monarhiei de Habsburg, atunci cand vizitezi apartamentele si camerele private.
Numeroasele muzee si colectii reprezinta pasiunea familiei imperiale pentru arta.
Palatul Imperial, care pana in 1918 era locuit de catre familia imperiala, a fost construit in secolul XIII si
extins, devenind o minunata rezidenta in concordanta cu evolutia familiei de Habsburg din punct de
vedere al puterii si influentei.
Astazi, palatul gazduieste biroul Presedintelui Austriei, un centru al congreselor si numeroase colectii de
arta.
Scoala Spaniola de Calarie
Scoala spaniola de calarie din Viena si faimosul sau balet Lipitan pot fi admirate "pe viu" in ambianta
baroca a Palatului Imperial, de la piruete la capriolete.
Este unica institutie din lume in care s-au pastrat deprinderile clasice ecvestre (scoala de lux) si sunt inca
practicate in stilul original.
Anii de antrenament au transformat jokeul si calul intr-un tot inseparabil.
Publicul traieste o experienta de neuitat privind precizia miscarilor cailor lipitani in perfecta armonie cu
muzica.
In timpul galei de calarie, vizitatorii admira prezentarea unica a cailor lipitani in cadrul celui mai frumos
salon de calarie din lume, decorat impresionant de catre arhitectul baroc Joseph Emanuel Fisher intre anii
1729 si 1735.
A fost construit initial pentru a oferi lectii de calarie tinerilor aristocrati.
Lectiile matinale de calarie introduc intr-o maniera placuta programul de antrenament al Armasarilor
Albi. Tururile cu ghid includ si vizite la grajdurile cailor.
Mai multe detalii despre armasarii dansatori, datele si orele demonstratiilor se pot gasi la Muzeul
Lipitan.Bilete se pot obtine de la adresa www.srs.at.
La cafeneaua Sacher a scolii va puteti delecta cu faimosul tort Sacher.
Mausoleul Imperial
Mausoleul Imperial funerar este situat sub Biserica Capuchin, construita in 1622-1632.
Fatada a fost restaurata in 1935-1936 conform ilustratiilor vechi.
Cu o singura exceptie, doar membri dinastiei conducatoare de Habsburg au fost inmormantati aici
incepand din 1633.
Cripta dubla a Mariei Theresa si a sotului ei Imparatul Francisc I, sculptata de catre B.F. Moll, denota un
sprit artistic deosebit, in contrast cu simplitatea cavoului fiului lor Joseph II.
In 1916 Imparatul Francisc Joseph a fost ultimul imparat inmormantat aici.In 1989 a avut loc o slujba
funerara solemna pentru Imparateasa Zita, vaduva Imparatului Charles I, care a domnit intre 1916-1918.
Pana astazi calugarii Capuchin sunt gardienii si cei care ingrijesc criptele.
Conform traditiei, din 1654 pana in 1878, inimile Habsburgilor au fost inmormantate in Biserica
calugarilor Augustinieni.
Roata Uriasa
Daca doriti sa vizitati emblema Vienei pe urmele nemuritorului film "The Third Man" sau doar sa va
delectati cu privelistea asupra orasului de la 200 de picioare inaltime, un lucru este sigur, numai daca va
urcati in Roata uriasa sunteti cu adevarat in Viena.
Este unul dintre cele mai vizitate puncte de atractie ale Vienei, deschis tot timpul anului.
A fost construita in 1896-1897 de catre inginerul englez Walter Basset si era unica in lume in acea vreme.
Rotile uriase erau foarte populare la sfarsitul secolului XIX si Basset a construit unele similare in
Chicago, London, Blackpool, and Paris.
Astazi, Reisenrad ofera o lume a aventurii: la intrare , "Panorama" spune povestea acestei roti
monumentale si a Vienei cu instalatii cu aer nostalgic trecand pe langa tine in in imense roti de automobil.
In magazinul Reisenrad puteti cumpara portelanuri si cristaluri vieneze, machete ale Rotii uriase si textile
de calitate. O cafenea-restaurant va imbie cu delicatese culinare intr-o atmosfera confortabila inconjurati
de specialitati vieneze.
The Ring
Hoinariti pe splendidul bulevard al Vienei si admirati-l ca pe o fereastra catre vechea monarhie de
Habsburg.
In 1857 zidul orasului si bastioanele sale au fost distruse si in anii ce au urmat a fost creat bulevardul
circular Ring care inconjoara orasul.
El este traversat de cladiri guvernamentale si rezidentiale, piete spatioase si parcuri, monumente si
cafenele elegante.
Faceti o excursie in jurul orasului vechi cu autobuzele nr. 1 si 2 (Ring-Linien) si admirati cladirea postei
Otto Wagner, Muzeul artelor aplicate, Parcul orasului, Opera de stat din Viena, Palatul Imperial, Muzeul
artelor si istoriei naturale, Parlamentul, Teatrul Burg, Universitatea si
cladirea Bursei.
Palatul Schönbrunn
Schonbrunn, rezidenta de vara a familiei imperiale, este considerat cel mai frumos palat baroc din Europa.
Imparatul Franz Joseph, care s-a casatorit cu incantatoarea imparateasa Sisi, s-a nascut aici in 1830.
Monarhul si-a petrecut ultimii ani din viata in acest palat, cara a devenit proprietatea Republicii Austria
dupa 2 ani de la moartea sa.
Astazi palatul este parte a patrimoniului cultural Unesco datorita importantei lui istorice, arhitecturii si
mobilierului unicat.
Pe urmele Habsburgilor
Este ca o plimbare printr-un aparatment minunat: de secole, Habsburgii au mentinut rezidenta lor
principala in inima Vienei.Acest centru al puterii a servit nu numai ca domiciliul al familiei imperiale, ci a
gazduit si Trezoreria, grajdurile cailor lipitani, apartamentele imperiale si mausoleul funerar imperial.
Punctul de start al plimbarii noastre este Catedrala Sfantul Stefan in centrul orasului vechi.Fundatia a fost
turnata in secolul XII, dar forma finala a fost realizata in perioada gotica.
Din piata catedralei ajungem pe strada Karntner si apoi pe Marco-d'Aviano Gasse care se termina in Piata
Noua (Neuer Markt).
Catedrala Sfantul Stefan
Cel mai reprezentativ edificiu gotic al Austriei, gazduieste comori ale artelor, care pot fi vazute doar in
cadru unui tur organizat:cavoul din marmura rosie al Imparatului Frederick III, sculptat intre 1467-1513
de catre Niclas Gehaert van Leyden; amvonul, o lucrare a lui Anton Pilgram (1514-1515) - care a asezat
sub el propriul portret in relief, ca semnatura; o parte in Altarul Neustadt al Vienei, mormantul printului
de Savoy din 1754. Urcati cele 343 de terpte ale turnului catedralei si delectati-va cu o priveliste
minunata.

7. Berlin
Oraşul berlin este capitala Germaniei, fiind cel mai mare oraş al ţării cu aproximativ 3,5 milioane de
locuitori şi acoperind o suprafaţă de aproximativ 889 km2. Berlinul este un oraş-land aidoma unei insule,
fiind de fapt o enclavă, aflată în interiorul regiunii Brandenburg. Este traversat de râurile Spree şi Havel.
Densitatea populaţiei reprezintă numărul de persoane pe unitate de suprafaţă, măsurându-se în general în
persoane pe kilometru pătrat, obţinându-se prin împărţirea numărului de locuitori la suprafaţă în kilometri
pătraţi.
Locuitori: 3.389.078 (31 Martie 2005)
Densitatea populaţiei: 3.811 Locuitori/km²
Înălţime: 34 m deasupra nivelului mării
Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 şi 1945, şi a redevenit capitala acestei ţări în 1990, odată cu
reunificarea Germaniei, şi a integrării fostei Republici Democrate Germane (sau RDG, în română, DDR,
în germană) în componenţa Republicii Federale a Germaniei (sau RFG, respectiv BRD). Reunificarea
Germaniei s-a realizat legal, politic, administrativ, monetar şi teritorial în diferite etape în decursul anului
1990, culminând cu 1 octombrie 1990, ziua semnării de către Cei Şase Semnatari ai actului Germaniei
Reunificate, respectiv 3
Caderea zidului Berlinului octombrie 1990, noua zi naţională, ziua naţională a Germaniei Reunite.
Între 1945 şi 1990 oraşul berlin a fost divizat, ca urmare a consecinţelor celui de-al doilea război mondial
şi a împărţirii sferelor de influenţă în Europa, în Berlinul de Vest şi Berlinul de Est. Berlinul de Vest,
West berlin în germană, a fost denumit similar în majoritatea limbilor, în timp ce Berlinul de Est a fost cel
mai adesea numit doar Berlin, sau, mult mai pompos, Berlin, Hauptstadt der DDR, de către oficialii şi
instituţiile oficiale ale Republicii Democrate Germane, dar mult mai simplu, doar Ost berlin de către
locuitorii vestului Germaniei şi de către alţi vorbitori nativi ai limbii germane. Poarta Brandenburg, iunie
2003
Reunificarea de facto a Berlinului s-a realizat prin presiunea oameniilor din ambele părţi ale acestui
important oraş german, atât a celor din Est cât şi a celor din Vest (denumiţi în mod curent şi plin de
afecţiune reciprocă Ossis şi Wessis), în octombrie 1989, prin începerea dezmembrării mult-urâtului zid al
Berlinului. Reunificarea totală şi oficială a Berlinului se încheie odată cu ziua de 3 octombrie 1990, ziua
naţională a Germaniei Reunite.
Limba germană (în germană: Deutsch) aparţine grupului vestic de limbi ale familiei limbilor germanice.
Este vorbită ca prima limbă în Germania, Austria, în partea de nord a Elveţiei, în Liechtenstein,
Luxemburg, în regiunea Eupen a Belgiei, în partea de sud a danemarca (în germană Nordschleswig, în
daneză Sönderjylland), în Südtirol (Tirolul de Sud - care este o regiune din Italia), în Voievodatul Opole
al Poloniei precum şi în regiunea Alsacia (Elsass) din Franţa. În plus, fostele posesii coloniale ale ţărilor
enumerate, unele ţări din america de Sud (Argentina, Brazilia, Paraguay), de asemenea Namibia, au un
număr semnificativ de vorbitori de limbă germană.
Dialectele germanei
Termenul "german" este folosit pentru anumite dialecte ale Germaniei, ale ţărilor înconjurătoare şi din
america de Nord.
Dialectele din germania sunt divizate în mod normal în două grupe principale, germana de sus
(Hochdeutsch) şi germana de jos (Niederdeutsch). Aici, sus şi jos se referă la altitudinile celor 2 jumătăţi
de sud şi de nord ale Germaniei: germana de sus se vorbeşte mai ales în partea de sud a Germaniei, care
este înaltă (spre Alpi), iar germana de jos se vorbeşte în partea de nord a Germaniei, care este joasă ca
altitudine (spre Marea Nordului şi Marea Baltică).
Dialecte germane de sus sunt de exemplu şvaba (Schwäbisch), bavareza (Bairisch), hessana (Hessisch),
turingiana (Thüringisch-Obersächsisch) ş.a., precum şi austriaca (Österreichisch) şi germana elveţiană
(Schwyzer Dütsch). Ele pot avea anumite funcţii speciale, şi sunt considerate ocazional chiar ca o limbă
separată; de exemplu, dialectul idiş este deseori considerat o limbă independentă (din familia limbilor
germanice). Atât germana standard actuală, folosită de majoritatea de mass media, cât şi limba literară
uzuală aparţin unui dialect median sau de centru, care la rândul lui aparţine lingvistic tot de grupa
germanei de sus.
Dialectele de jos ale limbii germane, sau saxona de jos, sunt însă mai aproape de franconiana joasă sau de
olandeză decât de dialectele germane de sus, şi după părerea unor lingvişti chiar nu aparţin de limba
germană.
Există şi anumite dialecte germane care sunt sau au fost vorbite la început în america de Nord, ca de
exemplu germana din Pennsylvania, germana din Texas şi germana din Hutterite.
Turnul TV
Între 1945 şi 1990 oraşul berlin a fost divizat, ca urmare a consecinţelor celui de-al doilea război mondial
şi a împărţirii sferelor de influenţă în Europa, în Berlinul de Vest şi Berlinul de Est. Berlinul de Vest,
West berlin în germană, a fost denumit similar în majoritatea limbilor, în timp ce Berlinul de Est a fost cel
mai adesea numit doar Berlin, sau, mult mai pompos, Berlin, Hauptstadt der DDR, de către oficialii şi
instituţiile oficiale ale Republicii Democrate Germane, dar mult mai simplu, doar Ost berlin de către
locuitorii vestului Germaniei şi de către alţi vorbitori nativi ai limbii germane.
Reunificarea de facto a Berlinului s-a realizat prin presiunea oameniilor din ambele părţi ale acestui
important oraş german, atât a celor din Est cât şi a celor din Vest (denumiţi în mod curent şi plin de
afecţiune reciprocă Ossis şi Wessis), în octombrie 1989, prin începerea dezmembrării mult-urâtului zid al
Berlinului. Reunificarea totală şi oficială a Berlinului se încheie odată cu ziua de 3 octombrie 1990, ziua
naţională a Germaniei Reunite.
La 16 ani de la caderea Zidului Berlinului continua sa existe doua Germanii
THE ECONOMIST (Marea Britanie) - Daca i s-ar cere unui german sa-si aminteasca memorabilele fraze,
rostite cu ocazia unificarii celor doua Germanii, acestea ar fi: “un peisaj infloritor” si “se unifica doua
parti care apartin unui intreg”, cuvinte care apartin celor doi fosti cancelari germani: Helmut Köhl si,
respectiv Willy Brandt. Este trist faptul ca germania de Est nu prospera; nici cele doua Germanii nu s-au
contopit, pentru a deveni o singura tara. Aceasta divizare a celor doua Germanii, care continua sa existe, a
fost subliniata din nou, recent, de catre Horst Köhler, presedintele Germaniei, atunci cind acesta a declarat
ca germanii trebuie sa acepte inegalitatile dintre est si vest, deoarece, Germania, ca un intreg, nu mai
poate asigura conditii de viata similare intregii populatii. La 19 septembrie, alegatorii din landurile
Brandenburg si Saxonia vor demonstra ca, din punct de vedere politic si economic, germania de Vest si
germania de Est se dezvolta separat. in landul Brandenburg, fostii comunisti, care formeaza Partidul
Socialismului Democrat (PDS), ar putea cistiga teren. in ambele landuri, partidele extremiste ar putea
obtine procentajul necesar pentru a intra in Parlament. Situatia creata nu este rezultatul esecului
reunificarii celor doua Germanii. Dresda, capitala Saxoniei, este un prim exemplu al realizarilor obtinute
in urma reunificari. Astfel, in centrul istoric al Dresdei, splendoarea barocului straluceste din nou.
Renovarea cladirii teatrului National, Frauenkirche, care, in 1945, era un morman de moloz, este aproape
gata. Aceasta “Venetie a Nordului” este, din nou, una din cele mai populare destinatii turistice. Totusi,
multe alte orase din est seamana cu localitatile din Potemkin. Sa luam exemplul orasului Lobau, localitate
cu 19.000 de locuitori, care se afla la distanta de o ora de condus, cu masina, de Dresda, spre est. Cladirile
renovate din Lobau sint, cele mai multe dintre ele, magazine de discount sau de inchiriat. Rata oficiala a
somajului, din acest oras, este de 23 % si ar fi fost si mai ridicata, in conditiile in care tinerii de aici nu s-
ar fi mutat, masiv, spre vest. in ultimul deceniu, Lobau a pierdut o treime din populatia sa.

8. Atena
Atena, oraş în sud-estul Greciei, capitală şi cel mai mare oraş al ţării. Este situată pe colina Attic şi este
înconjurată cu munţi din trei părţi, cei mai mult importanţi sunt munţii Párnis, Pendéli, şi Hymettos
(Imittós). Doi curenţi, râul Kifisós în vest şi râul Ilisós în est, trec prin oraş. Atena cu portul ei,
Pireu(Pireás), care este situat la 8 km de sud-vestul Golfului de Saronikós (un intrând în Marea Egeană),
formează o regiune metropolitană. Atena domină viaţa economică, culturală, şi politică din Grecia. În
1996 populaţia din oraşul cu suprafaţa cea mai mare a fost de 3 100 000.
Oraşul CONTEMPORAN
O mare porţiune din activitatea grecească industrială este concentrată în Atena. Există fabrici de textile,
băuturi alcoolice, săpun, făină, chimice, produse de hârtie, piele, şi ceramică. Turismul este de asemenea
important pentru economie.
În centrului oraşului modern este Constitution Square, în apropiere este clădirea Parlamentului şi câteva
muzee. Printre instituţiile oraşului de educaţie înaltă sunt şi Universitatea Natională Capodistrian din
Atena (1837), Universitatea Natională de Tehnică din Atena(1836), şi şcolile de artă, afaceri, şi
agricultură. Atena are numeroase muzee printre care enumerăm: Muzeul National de Arheologie, Muzeul
Bizantin, Muzeul Acropolis, şi Muzeul Benaki, cu colecţiile lor remarcabile.
Deasupra Atenei pe colina Acropole veghează ruinele civilizaţiei antice greceşti. Cel mai mare templu
Parthenonul, a fost construit în onoarea zeiţei patroane a oraşului, Atena, în secolul V î.e.n.. În ciuda
deteriorărilor provocate de intemperiile naturii şi a distrugerilor umane, templul a rezistat în timp până în
zilele noastre. Deşi este opera unui simpozion artistic şi deşi nu ştim care este contribuţia concretă ale
mâinilor lui Fidias, Parthenonul este mai mult decât o realitate arhitectonică, este o realizare de un ordin
care depăşeşte speciile artei şi care totuşi persistă să se identifice cu zestrea spirituală pe care nu putem să
i-o atribuim decât lui Fidias. Parthenonul este ideea unei forme care se numeşte Fidias. Planul templului
grec se defineşte după felul în care coloanele sunt dispuse faţă de o încăpere centrală în care se află
imaginea de cult. Parthenonul reprezintă tipul cel mai echilibrat al evoluţiei templelor. Numără opt
coloane pe faţadă, rândul de coloane dorice care încadrează templul mărgineşte o incintă cu friză ionică,
construcţia fiind un exemplu în privinţa coeziunii acestor două moduri de a exprima unitatea.
Ionicul are coloana mai verticalizată, capitelul mai bogat arcuit şi profilurile mai jucate. Distincţia însă se
exprimă mai clar prin felul în care ionicul umplea registrul frizei cu o pandă continuă de sculpturi faţă de
banda dorică. Aşa că Parthenonul se înfăţişa în afară cu metopele sculptate, iar pe dinăuntru cu friza
continuă a reliefului Ionic, care înconjoară încăperea în care se află statuia Atenei Parthenos. Pe reliefurile
statuii, apare lupta zeilor cu giganţii, lupta lapiţilor cu centaurii şi lupta atenienilor cu amazoanele. Friza
Parthenonului înfăţişează procesiunea întregii cetăţi, a tuturor vârstelor şi oamenilor cetăţii care participă
fără distincţii de rang la sacra solemnitate. Friza descrie două cortegii care se întâlnesc ambele pe latura
de răsărit acolo unde tronează zeii. Pe latura de apus călăreţii sunt alături de caii lor şi cortegiul este
incipient, abia se formează. Pe latura nordică aşa zisa cavalcadă este în plin mers. În sud, procesiunea
fecioarelor ascultă de o gradaţie monumentală. Zeii sunt izolaţi în aşa fel pe latura de răsărit încât
muritorii să nu fie conştienţi de prezenţa lor adică să nu pară, că zeii îşi exercită oficial autoritatea, şi că
impun ţinuta de reculegere a sărbătorii.
Această naraţiune a frizei pe lângă amploarea pe care este capabilă să o sugereze, exprimă un conţinut
profund al atitudinii greceşti; acel al libertăţii de concepţie care prezidează chiar lucrurile absolute.
Decoraţia exterioară a Parthenonului este formată din importante grupuri sculpturale cum ar fi: uriaşul
orizont spre care cugetă fiinţa lui Dionisos–Teseu, grupul de zeiţe de alături ale căror mâini retezate de
timp, ciunge, vor parcă să vorbească despre imensitate şi grupurile statuare ale frontonului de răsărit cel
care reprezintă naşterea Atenei din capul lui Zeus.
Iluzii ale Parthenonului
Parthenonul, o capodoperă de arhitectură antică greacă, este exemplul unei iluzii de linii. Deşi el pare
perfect drept, structura nu conţine unghiuri perfect drepte. Coloanele de arhitectură sunt proiectate să se
aplece puţin înăuntru, arhitecţii au construit baza şi alte elementele orizontale cu o curbură neînsemnată
îndreptată în sus. Aceste modificări compensează pentrua a deforma efectele de perspectiva liniară, care
altfel fac structura să apară încovoiată.
9. Bucureşti
Bucureşti este capitala şi cel mai mare oraş din România, localizat în sud-estul ţării. Oraşul este
situat la aproximativ 65 de kilometrii de fluviul Dunărea pe malurile Dâmboviţei, un afluent al Dunării.
El este situat într-o zonă de câmpie şi incluzând zonele suburbane acoperă o suprafaţă de 300 kilometrii
pătraţi.
POPULATIA
În 1930 populaţia Bucureştiului atingea cifra de 631288 de locuitori. În anii 1950, ca urmare a
industrializării şi a politicii de urbanizare numărul populaţiei s-a dublat, şi a continuat să crească constant.
În 1997 populaţia trecuse de pragul de 2 milioane mai exact atinsese cifra de 2037000.
Creşterea populaţiei a dus la scăderea locuinţelor, această problemă persistând până în ziua de
astăzi. Lipsa surselor financiare a României a împiedicat construcţia de noi apartamente, multe clădiri
începute înainte de anul 1990 sunt încă neterminate.
Economia
Bucureşti este un important centru industrial şi principalul centru financiar şi comercial al
României. Producţia industrială a oraşului reprezintă 20 % din producţia naţională. Industria oraşului
include construcţia de maşini grele, aviaţie, mecanisme fine, unelte agricole, produse electronice,
chimice, textile, produse din piele, cabluri, cosmetice şi produse alimentare.
Principalele mijloace de transport în capitală sunt autobuzul, troleibuzul, tramvaiul precum şi
metroul sau liniile expres de suprafaţă. Călătoriile cu metroul şi cele pe liniile expres se fac pe bază de
cartelă magnetică.
Aspectul urban
Oraşul este împărţit în două de Râul Dâmboviţa şi este străbătut de două mari bulevarde.
Bucureştiul este împărţit de şase districte administrative numite sectoare; zona rurală adiacentă formează
al VII-lea sector numit Sectorul Agricol Ilfov care a fost transformat în judeţ. Multe zone industriale se
găsesc la suburbie, în timp ce în interiorul oraşului găsim zonele rezidenţiale. Bucureştiul era cunoscut la
începutul secolului XX ca fiind „Parisul Balcanilor”, el fiind o metropolă până în anul 1944 când
arhitectura şi cultura aveau multe influenţe franceze. După un guvern comunist care a venit la putere la
sfârşitul Celui de al doilea Război Mondial, influenţele franceze asupra culturii au încetat, dar arhitectura
a rămas. În timpul anilor 1980 când conducerea statului s-a aflat dictatorul Nicolae Ceauşescu, o suprafaţă
întinsă aflată pe malurile Dâmboviţei a fost demolată, pe această suprafaţă aflându-se biserici,
monumente istorice şi case. Clădiri cu influenţe din arhitectura nord-coreeană au fost începute dar în ziua
de astăzi multe sunt încă neterminate.
Atracţii turistice
,
Printre cele mai importante clădiri care au rezistat secolelor se află Palatul Justiţiei (1864), Palatul
Ştirbei (1835), Banca Naţională (1885), Platul prezidenţial (Palatul Cotroceni), şi clădirea Bibliotecii
Centrale a Universităţii (1893). Alte clădiri importante care merită vizitate dar construite în secolul XX
sunt: Palatul Cantacuzino (1900), Palatul poştei (1900), Clădirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni
(1900), Palatul Regal (1935), Casa Armatei (1913) şi Arcul de Triumf (1920). Printre clădirile religioase
ale Bucureştiului se remarcă Mănăstirea Antim (1715), şi Biserica Patriarhiei (1665). Printre parcurile din
Bucureşti care sunt numeroase reamintim Herăstrăul, Cişmigiul şi IOR.
Institutii culturale si educationale
,
Instituţiile educaţionale din Bucureşti cuprind şi Universitatea din Bucureşti (fondată în 1694 şi
reformată în 1864) şi Universitatea Politehnică (1819). În oraş se găsesc de asemenea sediile facultăţilor
economice, agricole, de arhitectură, medicină şi muzică.
Oraşul are multe biblioteci, incluzând Biblioteca Naţională (1955) şi Biblioteca Academiei
Române (1867). Printre alte instituţii culturale mai găsim şi Muzeul Naţional de Artă (1950), Muzeul
Naţional de Istorie al României (1968) şi sala de concert a filarmonicii române, Ateneul Român (1888).
Istoria orasului
Istoria Bucureştiului începe din secolul al XV-lea. Ca urmare a revoltei principilor din Ţara
Românească şi Moldova, contra otomanilor, aceştia au incendiat oraşul în anul 1595. În 1698 sultanul
otoman Mustafa al II-lea face Bucureştiul capitală a Ţării Româneşti. Războiul a început între cele trei
puteri Imperiul Otoman, Rusia şi Austria, el continuând între anii 1711 şi 1829, iar Bucureştiul fiind
geografic în mijlocul conflictului, a fost periodic distrus şi ocupat.
În 1859 Bucureştiul a devenit centrul administrativ al Principatelor Unite ale Ţării Româneşti şi
Moldovei, sub suveranitatea Imperiului Otoman. După deciziile Congresului de la Berlin, venite după
terminarea războiului Ruso Turc din anii 1877 şi 1878, România a fost recunoscută ca ţară independentă
cu capitala la Bucureşti. Trupele Germane au ocupat Bucureştiul între anii 1916 şi 1918 în timpul celui de
al doilea război mondial. În timpul celui de al doilea război mondial Ion Antonescu a permis intrarea
trupelor germane în România în Octombrie 1940, şi germanii au ocupat Bucureştiul până în 1944.
Oraşul a fost ocupat de sovietici după retragerea germană până în anul 1958. Pe lângă pagubele
cauzate de războaie Bucureştiul a îndurat şi epidemii, incendii şi cutremure. În 1977 un cutremur a cauzat
moartea a mai mult de 1500 de persoane şi mari pagube materiale.
10. Iaşi
Sit6uat în Câmpia Jijiei pe Valea Bahluiului s-a dezvoltat pe vatra vechiului sat al Iaşilor, pe un
promontoriu de terasă. Oraşul a fost atestat între anii1388-1391 şi a devenit capitala Moldoveiîn secolul al
XVI-lea, funcţie care s-a menţinut până la 1862. Cadrul climatic temperat continental, se caracterizează
prin temperaturi medii anualede 9,4 0C şi precipitaţii medii anuale de 517mm, peisaj de silvostepă. Încă
din secolul al XIX-lea oraşul avea formă tentacularăcu dezvoltare spre sud şi vest, după care s-a trecut la
o compactare a spaţiului urban. Zona comercial-meşteşugărească, distribuită pe nucleul vechi din preajma
Palatului Culturii. Zonele administrativ-culturale-sanitare pe nucleul iniţial de lângş Curtea Domneasă,
după care s-au extins cu Academia Mihăilşeană(1835), Spitalul Sf.. Spiridon, Teatrul Naţional Vasile
Alecsandri, Universitatea Alexandru I. Cuza. În a doua jumătate a sec. XX s-au adăugat 22 întreprinderi
de nivel naţional.