Sunteți pe pagina 1din 35

REZOLVĂRI ORAȘUL ÎN ISTORIE

1. Perioada de generalizare a curentului funcţionalist (1945-1960) - principale caracteristici ale orașelor

GENERALIZAREA URBANISMULUI FUNCŢIONALIST 1945 – 1960


•Reconstrucţia oraşelor
•Oraşe noi
•Noi capitale
•Mari ansambluri rezidenţiale
•“Oraşele viitorului”
2. Principiile Chartei de la Atena – prezentare și impact asupra dezvoltării orașelor

PRINCIPIUL:
DIFERENŢIEREA PRECISǍ A FUNCŢIUNILOR URBANE
1.zona de locuit – formatǎ din unitǎţi de vecinǎtate compuse din clǎdiri colective multietajate, cu locuinţe minimale
şi parterul liber (pe pilotis), dispuse liber in spaţiul verde, retrase de la circulaţii şi având dotarile zilnice aferente
accesibile pietonal
2.zona de muncǎ
3.zona de circulaţii
4.zona de loisir
–(dupǎ Congresul CIAM din 1951 se va adauga şi zona centralǎ)
CRITICI:
(+) - definirea elementelor de viaţǎ urbanǎ, stabilirea condiţiilor minimale de locuire,
abordarea industrializǎrii locuinţelor, recunoaşterea importanţei culturale a
conservǎrii zonelor istorice, utilizarea optimǎ a terenului urban (coeficienţi de
utilizare - mp.planseu/mp.teren, indice minim de spaţiu verde pe locuitor)
(-) - ruptura faţǎ de tradiţie (de cultura urbană)
- separarea funcţiunilor
- dictatul logicii funcţionale care transpune direct, în cadrul real, un proces analitic,
abstract privind oraşul
- asumarea de cǎtre arhitecţi unor atitudini autoritare, dirigiste intemeiată pe
ideea omul standard

•aplicate la o scară foarte mare în perioada


–de reconstrucţie a oraşelor distruse în timpul celui de-al doilea razboi mondial şi

–de construcţie a numeroase oraşe noi, în condiţiile


•unei creşteri explozive a populaţiei urbane,

•extrem de rapide sporiri a gradului de motorizare şi

•a unei masive industrializări a construcţiilor


3. Organizarea orașelor noi în perioada de generalizare a curentului funcţionalist (1945-1960)

Orașele noi= de sine stătătoare sau oraşe-satelit

•concepute şi ca centre de servire ale mai multor localităţi mici, dispunând de dotări, locuri de muncă în
industrie şi servicii pentru întreaga populaţie din aria înconjurătoare.

•organizarea = pe principiile Chartei de la Atena


–prin organizare - zone funcţionale (muncă, locuire, circulaţii, loisir),

–cu o ierarhizare strictă pe treptele:


•unitate de vecinătate (micro-raion, complex de locuit),
•cartier şi
•oraş,
–cu o segregare a circulaţiilor pietonale de cele carosabile, acestea din urmă fiind la rândul lor ierarhizate şi
prevăzute uneori cu intersecţii denivelate.

4. Centrele noilor cartiere şi oraşe în perioada 1945-1960 – principale caracteristici

Au preluat ideea străzii pietonale Lijnbaan din Rotterdam create între 1946-1956,
–extinzând-o într-o întreagă zonă de dotări comerciale şi social-culturale,

–segregate de locuinţe şi

–servită de un inel de circulaţie din care se accedea la parcaje perimetrale şi la circulaţiile de serviciu (Harlow,
Valingby, Nordveststadt Centrum-Frankfurt/Main).
-se percep din exterior ca siluetă în sine, izolată de restul ţesutului urban

•în interiorul lor se regăseşte o anumită coerenţă spaţială în străzile şi incintele comerciale şi de dotări civice,
dimensionate la scara umană, peste care se suprapune uneori jocul volumelor înalte de birouri sau, mai rar, de
locuinţe (Harlow, Vallingby, Nordweststadt).

•oraşele capitală Brasilia, Chandigarh întreaga compoziţie spaţială a ansamblului reprezentativ este susţinută prin
tensiunea creată de raporturile geometrice ale unor volume ca forme şi proporţii variate, dispuse izolat în spaţiu.

5. Caracteristicile imaginii spaţial-volumetrice în oraşul funcţionalist

=>se percepe diferit în raport cu tipul de circulaţie practicată.


•Faţă de traseele circulaţiei carosabile,
–oraşul se retrage şi işi pierde lizibilitatea fiind percepute la distantă,

–fie limitele unor ansambluri rezidenţiale segmentate de spaţii plantate ( Harlow),

–fie lungi ritmuri de volume uniforme (Brasilia).


•Traseele exclusiv pietonale, dispuse în spaţii plantate,
–cu dificultăţi de protecţie faţă de excesele climatice şi faţă de insecuritate, ca şi cele care însoţesc carosabilul,

–permit perceperea jocului liber al volumelor în spaţiu, deseori monoton, datorită reluării pe distanţe lungi a
aceleiaşi formule de grupare a unor volume identice.

•= reprezentare compusă la o scară legată de perceperea din viteza automobilului


• devine la viteza pietonului obositoare, saracă, neinteresantă, descifrată instantaneu, dintr-o singură privire,
datorită atât
–simplităţii elementare a formulei de grupare cât şi
–exprimării arhitecturale cu mijloace minime a unor funcţiuni interioare foarte bine cunoscute.
•absenţa unei gradări între spaţiul public, semipublic, semiprivat şi privat ca lipsă de particularitate a ambianţei
locuinţei-colective, de diferenţiere a acesteia faţă de altele identice din jur: s-a dovedit ca afectează negativ
sentimentul de ataşare faţă de locuinţă, cartier şi localitate, generând insatisfacţii, lipsa de participare la viaţa
comunitară, alienare, stimularea fenomenelor de patologie urbană în special în rândul tinerei generaţii ( Sindrom
Sarcelles).
+centrele marilor orase sau orase satelit :

-se percep din exterior ca siluetă în sine, izolată de restul ţesutului urban

•în interiorul lor se regăseşte o anumită coerenţă spaţială în străzile şi incintele comerciale şi de dotări civice,
dimensionate la scara umană, peste care se suprapune uneori jocul volumelor înalte de birouri sau, mai rar, de
locuinţe (Harlow, Vallingby, Nordweststadt).

•oraşele capitală Brasilia, Chandigarh întreaga compoziţie spaţială a ansamblului reprezentativ este susţinută prin
tensiunea creată de raporturile geometrice ale unor volume ca forme şi proporţii variate, dispuse izolat în spaţiu.

6. Perioada primelor reacţii faţă de curentul funcţionalist (1960-1970) – principale caracteristici

Urbanizarea extrem de rapidă


•Efect = oraşele au pierdut pentru a doua oară limitele lor fizice (după desfiinţarea fortificaţiilor)
•prin constituirea unor forme complexe de aşezări urbane care evoluează rapid de la
–oraşe cu sateliţi şi sisteme de oraşe la aglomeraţii urbane, conurbaţii şi megalopolisuri ( Boston- Washington sau
Tokio-Osaka)
–prefigurând constituirea pe sute de kilometri a unor “culoare urbanizate” în lungul marilor linii de transport şi
comunicaţii, la scara teritoriului unei întregi ţări şi în scara continentală (Oecumenopolis).
–Aceste “culoare urbanizate “, sprijinite pe marile căi de comunicaţie (autostrăzi, căi ferate, linii de transport în
comun suburbane) sunt formate din
•alternări de oraşe de dimensiuni diferite cu
•mari ansambluri şi cartiere satelit cu locuinţe colective,
•cartiere suburbane de standard mediu şi ridicat cu locuinţe individuale asemănătoare oraşelor gradină,
•cartiere improvizate insalubre,
•industrii,
•spaţii plantate cu destinaţii publice şi de protecţie,
•foste localităţi rurale devenite zone de cazare pentru activii industriali sau case de vacanţe,
•rare enclave de teren natural neamenajat .

Urbanizarea efecte
•generalizarea practicii de sistematizare teritorială şi a localităţilor a întregii dezvoltări a teritoriului naţional,
•ca tendinţe generale - țările dezvoltate =
–încetinirea şi chiar stagnarea creşterii deomografice precum
–scăderea marilor mişcări migratorii interne datorată atingerii unor praguri maxime ale ponderii activilor industriali
(cca.40 %) şi minime ale activităţilor în agricultură (sub 10 %).
•Controlul real al dezvoltării depinde de capacitatea de intervenţie, a statului în dirijarea unei operaţiuni, în
condiţiile existenţei proprietăţii şi iniţiativei private.
7. Congresul Mondial al Locuinţei din 1962 – problematica pusă în discuție

= reacţii critice sintetizate - a fost atestat eşecul marilor ansambluri rezidenţiale datorita efectelor sociale
nefavorabile marcate de
–uniformitatea cadrului construit,

–absenţa dotărilor

–a spaţiilor de desfăşurare a vieţii comunitare,


–izolare faţă de centrul oraşului.
8. Tendinţe în dezvoltarea oraşelor în perioada 1970 – 1990

1.Reconsiderarea nevoilor materiale şi spirituale ale indivizilor, grupărilor sociale şi societăţii în ansamblul ei,

–nevoi natural date istoric, produse şi variabile în timp odata cu evoluţia modurilor şi proceselor de producţie şi
repartiţiei şi care sunt materializate dar şi “reprezentate” de cadrul fizic, vizibil al oraşelor, prin afirmarea cerinţelor
de sens, de valoare şi de specifitate a locului.
•Această reconsiderare ridică două tipuri de probleme:
–problema aprofundării modului de înţelegere teoretică şi de utilizare ca instrument practic a morfologiei urbane
–problema evaluării sensului exprimat de diferite părţi de oraş pentru societatea contemporană.

anterior 1970 morfologia urbană analiza


–elementele componente ale cadrului vizibil
–elementele de referinţă,
•accentul se schimbă trecând asupra
–studiului repetiţiei, tipizării şi articulării câmpurilor specifice create ( trama stradală, ţesut urban, concentrări de
dotări etc.)
–raporturilor de diferenţiere şi corelare între elementele morfologice de naturi egale sau diferite din interiorul
acestora.
–preocuparea privind căile prin care arhitectura şi urbanistica diferenţiază şi particularizează spaţiul tratând unicatul
şi multiciplitatea, diversitatea şi egalitatea sau asemănarea, ceea ce se vrea general / universal şi ceea ce se vrea
specific, deci, lărgirea sferei de cuprindere a regulilor de dispunere şi conformare.
–evidenţierea rolului morfogenetic al succesiuni de amprente lăsate de transformarea cadrului construit pe un
anumit teritoriu, indiferent dacă este vorba de elemente caracteristice sau / accidente, excepţii sau anomalii.
•corecturile = urmatoarele direcţii
1.regăsirea valorilor de scară şi bogăţie a imaginii urbane în special a străzii şi pieţelor, ( clădirea pentru creditul
Lyonez, Hotelul Bonaventura – Los Angeles), apoi prin alte tipuri de intervenţii în context urban existent ( proiecte şi
reconstrucţii în Berlin, Reims, Paris).
2.subordonarea tehnologiilor de construcţie nevoilor de compunere a cadrului fizic ( ansamblul Riquet – Paris şi alte
exemple din regiunea pariziană realizate din prefabricate la un cost redus dar în forme din ce în ce mai complexe).
3.atenuarea contrastului dintre marile ansambluri şi oraşul tradiţional ( Bucureşti - marile bulevarde noi, Calea
Dorobanţilor)
4.îmbogăţirea imaginii percepute în ariile de concentrare a locuitorilor şi creşterea diversităţii funcţionale a
punctelor de interes ( Centrul Barbican- Londra)
5.efectuarea unor noi intervenţii în cartierele realizate în perioada anilor 60 - faţadele clădirilor existente,
completarea cu dotări şi clădiri de locuit cu volumetrii variate, atenuând monotonia şi exagerările de scară şi
densificând punctele de interes comunitar ( Le Mans, Saint Etienne, Alecon)
6.găsirea unui nou echilibru între tendinţa de a centraliza proiectarea şi cea de descentralizare dar de păstrare a
unităţii şi coerenţei oraşului prin recurs la instrumente destul de diverse ca: norme, regulamente, coduri culturale,
intervenţii “exemplare” ( experimentele din Berlin, cartierul East-End, Londra).

2. În atitudinea faţă de oraşul istoric, tradiţional


•s-a impus conştiinţa valorii culturale la
–nivel local - rădăcinile istorice ale comunităţii, particularităţile ei de creaţie, de interpretare a diferitelor stiluri,

–nivel general, intrând în alcătuirea patrimoniului cultural al întregii omeniri.


•este absolut necesară păstrarea amprentelor succesive lăsate de diferite epoci ca mărturie prin
–trasee planimetrice,
–prin fragmente sau părţi de cadru construit

–întreg cadru construit adoptând una din următoarele soluţii:


•păstrarea nealterată de nici o intervenţie contemporană a oraşului istoric în întregul său şi cu relaţionarea sa cu
cadrul natural înconjurător, ( studiile de protecţie a siluetei oraşului medieval San Giminiano)
•revitalizarea şi renovarea unor oraşe istorice sau a unor fragmente de astfel de oraşe păstrate şi cuprinse în miezul
unor ample dezvoltări aparţinând epocii moderne şi contemporane, prin transformarea lor în centre civice exclusiv
pietonale (zona Lipscani-Bucureşti)
•asanarea şi renovarea unor fragmente de oraş conţinând valori urbanistice, arhitecturale şi ambientale (cartierul
Marais- Paris şi chiar cartiere realizate în prima jumatate a secolului XX)
•păstrarea unor faţade şi deci a ambianţei urbanistice şi arhitecturale a unor străzi, pieţe şi reconstruirea în spatele
acestora a unor edificii care să satisfacă cerinţele actuale ( zona Halelor-Paris)
•reconstruirea unor insule întregi sau a unor fragmente în context urban istoric, într-o arhitectură contemporană
care preia caracteristicele morfologice esenţiale ale ansamblului dezafectat sau completat ( Avignon, Lille, cartierul
Saint Leu-Amions)
•înscrierea unor construcţii contemporane în contrast armonic şi în dialog formal cu fondul construit valoros existent
în imediata vecinătate ( extinderea ASE –Bucureşti)
•păstrarea unor fragmente de construcţii şi vestigii arheologice ca elemente decorative şi simbolice în context urban
nou ( ansamblul Barbican )

3. Problema introducerii noilor surse neconvenţionale de energie ( solară, eoliană) şi de arhitectura bioclimatică
•efectele introducerii noilor energii conduc la
–imaginarea unor proiecte de oraşe “autoenergetice”

–extinderea preocupărilor pentru


•buna orientare a clădirilor,

•protecţia clădirilor şi spaţiilor publice faţă de vânturile dominante din sezonul rece prin ameliorarea conformării şi
dispunerii construcţiilor şi spaţiilor precum şi prin extinderea spaţiilor publice acoperite ( galerii comerciale, anvelope
transparente ce adăpostesc mari spaţii comerciale, etc.)

9. Caracteristici ale mediului economic in secolul XX

•concentrarea continuă a industriei,


•formarea marilor companii ce tind să devină transnaţionale şi luptă pentru acapararea pieţelor de materii prime şi
de desfacere, colonialismul, neocolonialismul,
•crizele economice,
•războaiele mondiale,
•apariţia URSS şi ulterior a ţărilor socialiste,
•decolonizarea şi afirmarea social politică şi economică a lumii a treia,
•explozia demografică,
•criza alimentară,
•criza de materii prime şi energie,
•creşterea alarmantă a poluării si înarmării,
•conflictele regionale,
•atingerea limitei de urbanizare în ţările dezvoltate economic şi accelerarea ritmurilor de urbanizare în celalalte ţări,
•revoluţia ştiinţifică şi tehnică,
•intrarea în era informaticii
10. Caracteristici ale mediului cultural in secolul XX

•Bogaţie şi diversitate fantastică, fară precedent, a culturii intemeiată pe

–sporirea considerabilă a informaţiilor despre universul material şi despre om ca fiinţă biopsihosocială


–pe creşterea surprinzătoare şi reînnoirea neîncetată a modalitaţilor expresive ale artei

•eterogenitate pronunţată - abundenţa unor stiluri ce se resping reciproc dar care în mod paradoxal denotă
coerenţă interioară a spiritualităţii

• arta acestei epoci,

–deschisă,

–mobilă, sincretică,

–distorsionată,

–mai spectaculoasă şi mai fascinantă decât cea din epocile stilurilor unitare anterioare

•prin ineditul modului în care încearcă să privească omul în globalitatea aspectelor existenţei şi istoriei sale şi să îl
exprime în multitudinea ipostazelor sale .

11. Principale etape in evolutia oraselor in secolul XX – prezentare

Perioada de căutare a unor noi modele de oraşe (1900-1920)

•Perioada de elaborare şi experimentare a principiilor funcţionalismului (1920-1940)

•Perioada de generalizare a curentului funcţionalist (1945-1960)

•Perioada primelor reacţii faţă de curentul funcţionalist (1960-1970)

•Tendinţe actuale în dezvoltarea oraşelor (dupa 1970)


12. Perioada de căutare a unor noi modele de oraşe (1900-1920) – principale caracteristici

criza oraşului - sfârşitul sec. XIX


Datorată dificultăţilor de adaptare la ritmurile de creştere impuse de dezvoltarea industrială a generat
–încercări teoretice şi practice de rezolvare a contradicţiilor în continuă agravare = crearea unor noi modele de oraş
–semnificative + influenţă puternică asupra evoluţiei ulterioare a gândirii urbanistice:

1.“oraşele gradină”, fundamentate teoretic de Ebenezer Howard


2.“oraşul industrial”, proiectat de Tony Garnier între 1901-1904 şi prezentat teoretic în 1917 în “studio pentru
construcţia oraşelor”, interpretează
1. Oraşele gradină
•fundamentate teoretic de Ebenezer Howard şi experimentate practic prin
–realizarea oraşului Letchworth în 1901,
–a cartierului Hampstead în 1907 ambele de către R. Unwin si B. Parker şi
–a oraşului Welwyn în 1919 de către Louis de Soissons.
•principiul propus de E. Howard - descentralizarea marilor aglomerări prin oraşe de 30.000-60.000 locuitori
–unităţi relativ autonome, în care erau precizate relaţiile dintre locurile de muncă, locuinţe (în general unifamiliale),
spaţii plantate, dotări, circulaţii, inclusiv relaţia oraşului cu terenul înconjurător dimensionat şi amenajat pentru
aprovizionarea zilnică cu produse alimentare perisabile şi pentru, agrement.

•imposibilităţii limitării unei aşezări la un anumit număr de locuitori - E. Howard formulează teoria “oraşului
ciorchine”-treptat un sistem din asemenea aşezări în jurul unui oraş mai important

•în realitate teoriile aplicate în localităţi independente, izolate - extinderile ulterioare ale oraşelor-gradină -
disfuncţionalităţi.
•reuşita experimentelor - calitate cadru de locuire în cartiere suburbane - apreciată în continuare şi astăzi.
2. Oraşul industrial

•proiectat de Tony Garnier între 1901-1904

•prezentat teoretic în 1917 în “studio pentru construcţia oraşelor”

•interpretează realist relaţia dintre industrie şi celelalte funcţiuni urbane

•ţine seama de necesitatea unor rezerve pentru extinderi ulterioare

•introduce o modulare funcţională a zonei de locuit şi

•elaborează noua imagine urbană care va influenţa întreaga evoluţie ulterioară a urbanismului prin asimilarea celor
mai noi procedee şi tehnici constructive şi edilitare

13. Orașele grădina – principale caracteristici si exemple

 Fundamentate teoretic de Ebenezer Howard si experimentate practic prin


-realizarea orasului Letchworth in 1901
-a cartierului Hampstead in 1907 ambele de catre R. Unwin si B. Parker
-a orasului Welwyn in 1919 de catre Louis de Soissons
 Principiul propus de E. Howard- descentraliarea marilor aglomerari prin orase de 30.000-60.000
locuitori
-unitari relativ autonome, in care erau precizate relatiile dintre locurile de munca, locuinte (in
general unifamiliale ), spatii plantate, dotari, circulatii, inclusiv relatia orasului cu terenul
inconjurator dimensionat si amenajat pentru aprovizionarea zilnica cu produse alimentare perisabile
si pentru agrement
 Imposibilitatii limitarii unei asezari la un anumit numar de locuitori- E. Howard formuleaza teoria
„orasului ciorchine”- treptat un sistem din asemenea asezari in jurul unui oras mai important
 In realitate teoriile aplicate in localitati independente, izolate- extinderile ulterioare ale oraselor-
gradina- disfunctionalitati
 Reusita experimentelor- calitate cadru de locuire in cartiere suburbane- apreciata in continuare si
astazi

Diagrama orasului-gradina Ebenzer Howard; Schema orasului gradina a lui E. Howard se bazeaza pe o organizare
economica autosuficienta creata de industrie si agricultura in sistem cooperatist, cu o populatia de maxim 32.000
persoane pe 24 de hectare
Orasul gradina (32.000 locuitori) orasul conceput pe plan radial-concentric avand ca succesiune de zone de la centru
spre periferie

1. Dotari centrale orasanesti


2. Parcul central
3. Locuinte
4. Un mare inel cu dotari publice si scoala
5. Locuinte
6. Industrie, spatiile CF

Orasele ciorchine (250.000 locuitori) La nivel teritorial E. Howard propune contituirea unui oras ciorchine ca etapa
ulterioara realizarii oraselor gradina, o astfel de grupare de orase atingand cca. 250.000 locuitori. Deficienta
modelului este cauzata de marimea finita a orasului, limitat fizic de centura feroviara si de inelul industriilor. Ulterior,
modelul este completat prin multiplicarea la scara teritoriala

14. Orașul industrial - principale caracteristici si exemple

 Proiectat de Tony Garnier intre 1901-1904


 Prezentat teoretic in 1917 in „studio pentru constructia oraselor”
 Interpreteaza realistic relatia dintre industrie si celelalte functiuni urbane
 Tine seama de necesitatea unor rezerve pentru extinderi ulterioare
 Introduce o modulare functionala a zonei de locuit
 Elaboreaza o modulare functionala a zonei de locuit
 Elaboreaza noua imagine urbana care va influenta intreaga evolutie ulterioara a urbanismului prin asimilarea
celor mai noi procedee si tehnici constructive si edilitare

Orasul industrial conceput in 1901-1904 de Tony Garnier pentru 35.000 de locuitori este format din: 1.localitatea
existenta-centrul istoric 2.gara 3.cartiere de locuit 4.centrul orasului-zona de servicii 5.scoli elementare 6.scoli
profesionale 7.dotari sanitare 8.gara secundara 9.zona industriala

15. Perioada de elaborare şi experimentare a principiilor funcţionalismului 1920-1940 – principale caracteristici

Urbanismul

 S-a impus ca o disciplina autonoma


 Si-a extins aria de preocupari la scara teritoriala
 Congresele Internationale de Urbanism- teme ilustrative- problemele perioadei- constructia oraselor si
sistematizarea teritoriala
-organizarea oraselor-gradina (Paris-1922, Goteborg 1924)
-amenajarea oraselor mari si amenajarea parcurilor (Amsterdam 1924)
-circulatia in orasele mari (New York-1925), amenajarea regionala, locuintele familiale si colective (Viena
1926)
-analiza dificultatilor in realizarea practica a planurilor de sistematizare urbana in raportul dintre locuinte,
spatii libere si transport (Paris 1928)
-amenajarea oraselor istorice si extensiunea lor (Roma 1929)
-problema traficului in planurile regionale, problema locuintelor insalubre (Berlin 1931)

16. Influenţa Congreselor Internaţionale de Arhitectura Modernă asupra dezvoltarii orașelor

Congresele Internationale de Arhitectura Moderna (CIAM)

 Incepand cu 1928
 Au reflectat un anumit acord internationa cu privire la continutul, problemele si tendintele arhitecturii si
urbanisticii moderne
 Prin „Charta de la Atena” 1941 urmare a Congresului IV CIAM 1933, cu tema, „Orasul functional”, au
inaugurat curentul functionalist in constructia oraselor
„Charta de la Atena”

 Doua principii dominante in organizarea orasului:


1. Divizarea si separarea stricta pe 4 zone functionale reflectand ciclul functiunilor cotidiene: locuinte,
recreere, munca, circulatii (+ in 1951 zona distincta= centrul orasului)
2. Contituirea zonei de locuit din unitati de vecinatate compuse exclusiv din blocuri inalte cu
apartamente minimale
-dispuse liber in spatiul plantat
-bine orientate
-retrase fata de circulatia carosabila
-avand in aproprierea lor toate dotarile zilnice aferente, accesibile pietonal

Charta de la Atena si Congesele Internationale de Arhitectura Moderna

=important progres in teoria si practica urbanisticii in raport cu perioada precedenta- pentru prima oara

-clar definite elementele fundamentale ale vietii urbane

-formulate cerintele minime de locuire si conditiile de organizare pe unitati functionale ale zonei de locuit

-abordate problemele:

a.industrializarii constructiilor de masa

b.utilizarii optime a teritoriului urban

c. decongestionarii centrelor

d.densificarii periferiilor

e.definitivate standard de utilizare a teritoriului urban (coeficienti de utilizare mp planseu/mp teren sau norme
minime de spatii plantate pe locuitor)

-unanim recunoscuta importanta culturala deosebita a conservarii zonelor istorice

17. Contextul evoluţiei oraşelor în sec.XIX lea

 Revolutia industriala
 Trecerea de la sistemul econimic capitalist de la faza de dominatia a comerciantilor si micilor industriasi si la
faza de dominatia a marii finante si a industriei grele
 Cresterea rolului stiintei= progresul tehnic, saltul= aplicarea rapida a unor descoperiri cum au fost:
locomotiva cu abur si caile ferate, electricitatea, telegraful electric, telefonul, motorul cu benzina si diesel
 Progresele in metalurgie
 Arhitectura aparitia si raspandirea
1. Constructiilor metalice
2. Betonului armat
3. Ascensorului
4. Iluminatului electric
5. a fotografiei de arhitectura
6. influentele marilor expozitii universale

18. Caracteristicile mediului economic în sec. al XIX lea

 MEDIUL CONSTRUIT- EFECTE


1. Cresterea masiva orase+cresterea accentuata a valorii terenului urban
2. Lipsa control asupra initiativel private= profilarea unor cartiere insalubre cu 4-6 niveluri
3. Mare densitate in zonele de periferie
4. Amalgarea locuintelor cu ateliere si fabrici
5. Raspandirea caselor de raport
6. Degradarea centrelor istorice si chiar a cartierelor burgheze
7. Mari dificultati de circulatii
8. Extinderea spontana in lungul cailor ferate- zone tentaculare suburbane= industrii in + cu parcelari
de locuinte uniforme
9. Supraaglomerarea locuintelor si criza de spatiu= improvizarea locuintelor in subsoluri insalubre
10. Locuinta burgheza
-restrans in apartamente in casele de raport pentre care normele curente de constructie acceptau
orientari ale apartamentelor spre cursti minime de lumina cu suprafata de sub 5mp, idiferent de
inaltimea constructiilor (Berlin)
-marea burghezie a inceput sa paraseasca zona centrala a oraselor instalandu-se in noi cartiere de
vile

19. Direcții/ tendințe în dezvoltarea orașelor în sec. al XIX lea

 Dezvoltarea exploziva a unor orase industriale din zonele cu resurse energetice ca Manchester, Leeds,
Glasgow sau cele din regiunile Ruhr si Silezia
 Cresterea rapida a marilor orase
-Londra a crescut de 8 ori in 50 de ani
-Manchester intre 1801 si 1851 de la 72.000 la 300.000
-Manheim si Desseldolf au crescut de patru ori in 40 de ani
-numarul oraselor americane care au depasit 100.000 de locuitori a crescut de la 9 in 1860 la 50 in 1910

LONDRA- dezvoltare tentaculara

Mediul construit-efecte

 Cresterea masiva a oraselore+ cresterea accentuata a valorii terenului urban


 Lipsa controlului asupra initiativei private= profilarea unor cartiere insalubre cu 4-6 niveluri
 Marea densitate in zonele de periferie
 Amalgarea locuintelor cu ateliere si fabrici
 Raspandirea caselor de raport
 Degradarea centrelor istorice si chiar a cartierelor burgheze
 Mari dificultati de circulatii
 Extinderea spontana in lungul cailor ferate- zone tentaculare suburbane= industrii + parcelari de locuinte
uniforme
 Supraaglomerarea locuintelor si criza de spatiu=improvizarea locuintelor in subsoluri insalubre
 Locuinta burgheza

20. Conceperea spațiului liber al pieței în sec. al XIXlea

 Schimbarea radicala fata de etapele anterioare (cresterea dimensiunilor datorita intensificarii circulatiei
carosabile si multiplicarii cailor de acces in aceste spatii)
-„dematerializarea” spatiului liber al pietei, fronturile pietei au schitat doar o delimitare vizuala
-accentul principal si controlul spatiului= obiect central, dominant, de mari dimensiuni, izolat, stabil, simetric,
perceput in volumetria sa (Piata lÉtoile si piata Operei din Paris ansamblurile de constructii din Ringul Vienei)
-pietonii-traseu perimetral- percepeau favorabil, tridimensional, cladirea principala si relatia acesteia cu
amenajarile inconjuratoare dar nu mai aveau la dispozitie ,un spatiu rezervat lor in exclusivitate

VIENA- proiectul pentru „Ring” 1858-1859 proiectat in jurul nucleului istorie pe locul vechilor fortificatii intre 1858-
1859

21. Funcțiunile orașelor grecești

 Se suprapun uneori functii politice si culturale


 Doua centre de interes:
1. ACROPOLA
-situata pe un relief dominant
-initial in epoca arhaica
ACROPOLA ATENEI
2. AGORA- dupa o evolutie
-absoarbe functiuni
-pierde o parte din propriile functiuni
-in sec IV i.e.n pe deplin inchegata cumuland dotari
-se multiplica in unitati diferentiate
-isi unifica prin portice cadrul arhitectural

AGORA ATENEI

22. Orașul hipodamic

Caracterizat prin

 Conceptie clara cu privire la nevoile functionale si modul lor optim de imbinare de teren
 Viziune perspectiva care a asigurat rezerve de teren pentru cresteri ulterioare
 Maleabilitate a conceptiei care a permis inscrierea in cele mai variate conditii de sit (Millet, Pireu, Priene,
Olint)

Se poate defini prin ormatoarele aspecte:

 Alegerea, ca modul de baza si element activ al planului, a insulei de locuinte


 Dispunerea compacta a locuintelor
 Rezervarea pentru ansamblurile de dotari centrale a unor suprafete dimensionate prin multiplul modului
creat de insulele de locuit
 Prevederea unei trame stradale ordonate ortogonale
 Diferentierea neta a fronturilor stradale

Planul hipodamic

1. Este larg raspandit


2. Suporta o serie de transformari prin
 Cresterea marimii localitatilor si deci a scarii spatiilor urbane
 Diferentiere
 Amplificarea agorei
 Mentinerea sistemelor traditionale de fortificatii

23. Tipologia orașelor romane

-fondate sau în care au avut loc intervenții de amploare, ilustratrive pentru concepțiile urbanisticii romane:

1. Orase dezvoltate spontan din asezari rurale, avand o trama stradala libera si contur neregulat, cu interventii
locale ulterioare pe baza de plan plestabilit (Roma);
2. Orase fondate pe baza de plan prestabilit, cu trama ortogonala bazata pe cardo si decumanus si cu limite
geometric precizate (Pavia, Florenta, Bologna, Londinium, Vindobona, Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa)
3. Orase fondate de veterani in care se pastreaza: sistemul de organizare al castrelor (Timgad) sau se suprapun
peste castre dezafectate;
4. Orase preexistente remodelate sau extinse sub ocupatia romana (Gerasa, Palmira, Histria)

ROMA

PAVIA
PAVIA

FLORENTA

FLORENTA
SARMIZEGETUSA

24. Locuințele romane


 Aglomerate dezordonat in orasele dezvoltate organic
 Ordonate in insule regulate in cazul oraselor cu trama prestabilita
 Erau de doua tipuri care confereau anumite particularitati cartierelor si ambiantei urbane:
-constructii individuale- „domus”- avand unul sau doua niveluri orientate spre o curte interioara si inchise
fata de strada sau prevazute cu tabernae (Pompei)
-Constructii colective-„insulae”- preponderente in orasele mari ca Roma sau Alexandria, in suprafata
construita de 300-400 mp, cu 3-7 niveluri si chiar mai mult, compartimentate in apartamente de inchiriat
(caenacula) diferentiate ca standard de verticala
CONSTRUCTIILE COLECTIVE
 Izolate de limita proprietatii prin retrageri de 1.5m- pericolele de prabusire si incendiu
 Favorizau atingerea unor densitati foarte ridicate
 Conditii de igiena modeste
 Parterul utilizat ca locuinta cu un standard mai ridicat datorita accesului la apa si canalizare/ tabernae/
ateliere/ magazine/ scoli primare populare
 Aproape toate prevazute cu portice spre strada

-pe langa atelierele mestesugaresti risipite in masa locuintelor, o serie de activitati productive se grupau in
anumite zone specializate, in zona porturilor (santiere navale, antrepozite) sau erau mobile (santiere de
constructii)
-in afara limitelor oraselor se situau
 Cartierele suburbane
 Vile ale patricienilor
 Asezari rurale(vici, pagi)
 Tabere militare fixe sau mobile (castra, castellum, burgi), turnuri de paza si semnalizare (turris) care, spre
periferia imperiului formau sisteme de aparare(limesuri) pe sute de kilometri (Anglia, Siria, Dacia)
25. Orașul medieval – principale caracteristici

1. O imagine de ansamblu dinamica creata intotdeauna prin verticalitatea unor accente cum sunt campanilele,
turnurile catedralei, ale palatului municipal, ale castelului feudal si ale locuintelor patricienilor (Mont St.
Michel, Siena, Florenta, Venetia)
2. Imagini interioare cu o densitate ridicata de secvente variate datorita
-sinuozitatii si declivitatii strazilor
-accidentelor minore care intervin in:
a.Cadrul coerent al fronturilor stradale
b.In ritmul porticelor (sculpturi, embleme, decrosuri, contraforturi)
-efectelor de surpriza create de:
a.prespectivele indirecte ale accentelor verticale
b. de modul sicanat sau filtrat prin carcade prin ca se face accesul in spatiul liber al pietelor (Berna, Siena,
Bergamo)
3. O mare varietate a imaginilor oferite de spatiul liber al pietelor
- in care conturul neregulat si pozitia in plan orizontal a elementelor dominante, inscrise in frontul pietei,
retrase, avansate sau izolate se transpun in spatiu
a. printr-o succesiune de planuri verticale aflate sub diferite unghiuri
b. prin contraste pe verticala
c.prin crearea unor perspective stranse care pun in valoare verticalitate a unor constructii
d.prin penetrabilitatea unor partere pravazute cu portice
e.printr-o presiune relativ ridicata a fronturilor construite asupra spatiului liber
-acest tip de spatiu, caracteristic pietelor medievale, impune privitorului o descifrare treptata concomitent
cu deplasarea lui in cadrul pietei, prin deplasarea privirii in toate sensurile si din aproape in aproape,
asemanator lecturii unei tapiserii
4.o subordonare a elementelor decorative nevoilor functionale de folosire a spatiului pietii si utilizarea
acestora in scopul:
-articularii sau delimitarii unor spatii (sculpturi, fantani-Florenta, Venetia)
-a sublienierii pozitiei elementului principal (pavaje decorative-Siena, Venetia)

26. Caracteristicile oraselor in sec. XIX

Context evoluţia oraşelor sec.XIX

• revoluţia industrială
• trecerea sist. ec.capitalist de la faza de dominaţie a comercianţilor şi micilor industriaşi la faza de dominaţie a
marii finanţe şi a industriei grele,
• creşterea rolului ştiinţei = progresul tehnic, saltul = aplicarea rapidă a unor noi descoperiri cum au fost:
locomotiva cu abur şi căile ferate, electricitatea, telegraful electric, telefonul, motorul cu benzină şi diesel,
• progresele în metalurgie
• Arhitectură apariţia şi răspândirea
] –  construcţiilor metalice
] –  betonului armat,
] –  ascensorului,
] –  iluminatului electric,
] –  a fotografiei de arhitectură,
] –  influenţele marilor expoziţii universale

27. Evul Mediu – echiparea edilitara si masurile de igiena

Echiparea edilitară = modestă

 străzile rareori pavate erau lipsite de trotuare–


 alimentarea cu apă în sistem centralizat a apărut sporadic în sec. XIII Londra– canalizarea s-a rezolvat prin
simple fose sau prin cursurile de apă care străbăteau localitatea
 s-a răspândit utilizarea băilor publice organizate pe cartiere

Măsuri de igienă• excluse spitalele de boli contagioase din incinta oraşelor


 s-a instituit carantina
 a apărut în marile oraşe un corp de medici pentru a supraveghea igiena publică – Veneţia
 municipalitatea a intervenit în asigurarea salubrităţii, a măsurilor contra incendiilor şi chiar în
controlul cadrului arhitectural.

28. Orasul functionalist – principale caracteristici si exemple

Prin “Charta de la Atena” 1941 urmare a Congresului IV CIAM 1933, cu tema, “ Oraşul funcţional”, au
inaugurat curentul funcţionalist în construcţia oraşelor.

“ Charta de la Atena”

• = două principii dominante în organizarea oraşului:


• (1) divizarea şi separarea strictă pe 4 zone funcţionale reflectând ciclul funcţiunilor cotidiene: locuinţe,
recreere, muncă, circulaţii, (+în 1951 zonă distinctă =centrul oraşului);
• (2) constituirea zonei de locuit din unităţi de vecinătate compuse exclusiv din blocuri înalte cu apartamente
minimale,
] –  dispuse liber în spaţiu plantat,
] –  bine orientate,
] –  retrase faţă de circulaţia carosabilă,
] –  având în apropierea lor toate dotările zilnice aferente, accesibile pietonal.

29. Conceptii urbanistice – trasarea marilor bulevarde - exemple

• compoziţia de ansamblu
] –  extins sistemul marilor axe orientate spre anumite puncte de interes (Paris,
Atena),
] –  crearea unor trasee majore (Londra) + valorificarea traseului vechilor fortificaţii
dezafectate (Viena, Koln).
] –  imagini unitare la scară urbană - arhitectura fronturilor orientate spre marile
bulevarde =prestabilită, indiferent de funcţiuni (Paris, Londra).
• conceperea spaţiului liber al pieţei = schimbare radicală față de etapele anterioare (creşterea dimensiunilor
datorită intensificării circulatiei carosabile şi multiplicării căilor de acces în aceste spaţii)
] –  "dematerializare" a spaţiului liber al pieţei fronturile pieţei au schiţat doar o
delimitare vizuală
] –  accentul principal şi controlul spaţiului =obiect central, dominant, de mari
dimensiuni, izolat, stabil, simetric, perceput în volumetria sa (piaţa l'Etoile şi piaţa Operei din Paris
ansamblurile de construcţii din Ringul Vienei).
] –  pietonii - traseu perimetral - percep favorabil, tridimensional, clădirea principală şi
relaţia acesteia cu amenajările înconjurătoare dar nu mai aveau la dispoziţie un spaţiu rezervat lor în
exclusivitate

PARIS –marile intervenţii 1853 – 1871, axul nord-sud, (Bulevardul Sébastopol)

30. Caracteristici ale mediului socio-economic in sec. XVII-XVIII

Trăsături ale sec. XVII – XVIII.

 saltul în gândire produs de Renaştere,


 modificarea centrului de greutate al schimburilor comerciale din Mediterana în Atlantic,
 criza acută a lemnului din Olanda şi Anglia care a deschis noua eră energetică a cărbunelui,
 dezvoltarea mineritului şi metalurgiei,
 proliferarea manufacturilor în localităţile rurale ferite de restricţiile corporaţiilor din oraşe,
 războaiele ţărăneşti,
 crearea statelor naţionale,
 Contrareforma,
 revoluţia ştiinţifică şi începutul revoluţiei industriale
Context economic, politic şi cultural

Locul proeminent deţinut de Italia a fost luat de Franţa, Anglia, Olanda, decapitalele acestor ţări şi de alte oraşe
situate în ariile care au fost recent atrase în circuitul schimburilor materiale şi culturale = Scoţia, Danemarca, Suedia,
Rusia şi coloniile americane.

două evenimente - amprenta pe evoluţia oraşelor 1 o deosebită forţă

•1. evoluţia artileriei – a modificat radical sistemul de fortificaţii =sistem stelar, plat, larg extins în teritoriu

–a desfiinţat suburbiile

–a ridicat densitatea în interiorul oraşelor.

–proliferând cu rapiditate - Sebastiaen Leprestre de Vauban, inginer militar şi mareşal al Franţei (1633-1707) - peste
30 de astfel de noi fortificaţii şi reamenajat peste 300. = aplicat ceva mai târziu - Alba Iulia, Arad, Timişoara.

–eficienţa - anulată de crearea frontierelor naţionale

–care au impus marile lucrări de fortificare a graniţelor rămase valabile până la al doilea război mondial

a dispărut în cea mai mare parte una dintre funcţiunile esenţiale de până atunci ale oraşelor şi anume cea de
apărare.

2. Contrareforma

• a favorizat exprimarea în artă, arhitectură şi urbanism a unor trăsături de grandoare, bogăţie şi vitalitate

•concretizate în stilul baroc, predominant în Roma şi ţările catolice

•ţările protestante şi Franţa au urmat o direcţie diferită clasicistă care a coincis în sensul cel mai larg al termenului
cu ideologia din perioada absolutismului regal.

31. Piete baroce – caracteristici si exemple


Pieţele baroce - contribuţia în domeniul concepţiei spaţiale = exuberanţa şi fastul

1. spaţiul îşi asociază o nouă dimensiune, cea a timpului care introduce mişcarea:
(1) ca aparenţă în sensul în care ansamblul se schimbă în raport cu unghiul de observaţie şi cu jocul formelor,
umbrelor şi luminilor şi

(2) ca tensiune - modului scenografic de dirijare a privitorului = accese precis stabilite + spaţii de forme variate şi
surprinzatoare atrăgându-l către accentul dominant al ansamblului.

2. pieţele, de mari dimensiuni şi având uneori forme complicate - efecte scenografice =


–dilatări iluzorii ale spaţiului,

–prelungiri ale perspectivei,

–amplificări ale fundalului sau

–corecţii optice

= noi metode de compunere, subordonate gradării unei succesiuni de efecte, în desfăşurări ample, simetrice şi, mai
ales dinamice.

3. arhitectura fronturilor disimulează printr-un relief bogat planul de contact dintre volumul construit şi spaţiul
liber adâugând imaginii de ansamblu varietatea unei descifrări succesive a faţadelor în planuri şi la scări
diferite.
4. spaţiul pieţelor este agrementat, dinamizat şi ritmat prin
–prezenţa elementelor decorative (în special prin verticala unor obeliscuri)

–mişcarea şi jocul de lumină al apei combinate cu mişcarea formelor sculptate;

–o speculare abilă a denivelarilor terenului

–i utilizarea plantaţiilor ca element compoziţional şi decorativ.

Pieţele baroce

Roma Piazza del Popolo, Piazza Navona, Piazza di Spagna, Piazza Trevi şi mai ales Piazza San Pietro

32. Evul Mediu – caracteristici ale volumetriei oraselor

1) imagine de ansamblu dinamică,


• creată întotdeauna prin verticalitatea unor accente cum sunt campanilele, turnurile catedralei, ale palatului
municipal, ale castelului feudal şi ale locuinţelor patricienilor (Mont St. Michel, Siena, Floreţa, Veneţia).

2) imagini interioare cu o densitate ridicată de secvenţe variate datorită


– sinuozităţii şi declivităţii străzilor,

– accidentelor minore care intervin în• cadrulcoerentalfronturilorstradaleşi• în ritmul porticelor (sculpturi, embleme,
decroşuri, contraforturi)

– efectelor de surpriză create de

• perspectivele indirecte ale accentelor verticale sau


• de modul şicanat sau filtrat prin arcade prin care se face accesul în spaţiul liber al pieţelor (Berna, Siena,
Bergamo).

3) mare varietate a imaginilor oferite de spaţiul liber al pieţelor


• în care conturul neregulat şi poziţia în plan orizontal a elementelor dominante, înscrise în frontul pieţei, retrase,
avansate sau izolate se transpun în spaţiu
–  printr-o succesiune de planuri verticale aflate sub diferite unghiuri,
–  prin contraste pe verticală,
–  prin crearea unor perspective strânse care pun în valoare verticalitatea unor construcţii,
–  prin penetrabilitatea unor partere prevăzute cu portice şi
–  printr-o presiune relativ ridicată a fronturilor construite asupra spaţiului liber.
• Acest tip de spaţiu, caracteristicpieţelor medievale, impuneprivitorului o descifrare treptatăconcomitent cu
deplasarea lui încadrul pieţei, prin deplasarea privirii în toate sensurile şi din aproape în, aproape, asemănător
lecturii unei tapiserii.

4) subordonare a elementelor decorative nevoilor funcţionale de folosire a spaţiului pieţii şi


• utilizarea acestora în scopul – articulării sau delimitării unor spaţii (sculpturi, fântâni - Florenţa, Veneţia) sau
– a sublinierii poziţiei elementului principal (pavaje decorative - Siena,Veneţia).

33. Agora si Acropola – caracteristici

AGORA După o evoluţie

 absoarbe funcţiuni
 pierde o parte din propriile funcţiuni
 în sec. IV î.e.n. pe deplin închegată cumulând dotari
 se multiplică în unităţi diferenţiate
 îşi unifică prin portice cadrul arhitectural

ACROPOLA

o oraşe de câmpie situate în jurul sau în vecinătatea unei coline- acropole, utilizate pentru apărare, adesea
păstrând uirmele vechilor citadele miceniene (Atena,Olint)

Intravilan – doua centre – centru religion (acropola S-sanctuar) si centru politico-administrativ (A-agora);

Exista o relatie clar definite intre S si A => S situata pe o inaltime naturala (mai aproape de cer, simbolizand
divinitatile – protejeaza tot orasul, respectiv A);

A- se afla la poalele acropolei langa cartiere; (partea asta e luata de la EFA)

34. Forul roman – caracteristici si exemple

FORUL închis sau deschis în raport cu circulaţiile, polariza funcţiunea

• de reprezentare
• pe cea religioasă (temple, altare, arce de trimf, monumente, statui, inscripţii),
• politico-administrativă (curia, arhive, tribune),
• comerciale şi juridice (bazilici, taberne, sedii de corporaţii profesionale, închisori)
• culturale (biblioteci, exedre, portice, elemente de artă decorativă).
• Spaţiul liber dar şi porticele

– utilizate pentru întruniri şi discuţii,

– lupte de gladiatori şi cu animale sălbatice.

Treptat– forurile din oraşele mari s-au diferenţiat funcţional

– apar foruri civile, judiciare – comerţul s-a instalat

• în foruri specializate (piscatorium, olitorium, vinarium, boarium), în construcţii proprii (macellum, mercati, horeea)
si a ocupat, împreună cu atelierele meşteşugăreşti, parterele clădirilor (tabernae mai ales pe străzile principale şi cele
care conduceau spre for (Pompei, Roma, Ostia).

35. Orasul ideal – caracteristici si exemple

Oraşul ideal renascentist elemente caracteristice


1) contur geometric poligonal (rar pătrat sau dreptunghiular) = ziduri de apărare, fortificate + cu turnuri şi porţi
întărite
2) tramă stradală geometrică radial-concentrică, ortogonală sau mixtă - străzile principale denumite "căi
militare" (Alberti), se subordonau relaţiei directe dintre piaţa centrală, porţile de acces şi turnurile
fortificate
3) serie de pieţe, diversificate ca funcţjiuni şi forme, cu contur pătrat, dreptunghiular (mai rar poligonal sau
circular, accesibile de preferinţă în axul laturilor, exprimând existenţa unei organizări funcţionale şi politice
structurate pe cartiere
4) diversificare a locuinţelor şi o regrupare a lor în raport cu statutul locuitorilor (oraşul ideal propus de A.
Durer)
5) elasticitate a modului de concepere a schemei geometrice care permitea adaptarea la sit (relief, ape,
castel) şi evoluţia în timp prin cuprinderea în interiorul limitelor oraşului a unor terenuri suplimentare faţă
de nevoile stricte ale populaţiei
Sforzinda Oraşul ideal, Filarete

Orașul ideal Albrecht Dürer

Vitruviu Palmanova (Italia)

La Valetta-Malta

36. Particularitatile orasului Roma

Oraşul Roma / particularităţi

• create de condiţiile specifice

– de cadru natural,

– de evoluţia istorică favorabilă experimentării unor formule proprii de existenţă urbană,

– de aglomerare demografică fără precedent şi

– de concentrare a unor mari posibilităţi materiale provenind din cucerirea şi apoi administrarea imperiului.

Oraşul Roma / particularităţi reflectate în:

• adaptarea şi descoperirea unor rezolvări tehnice şi arhitecturale inedite


] –  ordinele suprapuse pe mai multe registre,
] –  construcţii de bolţi,
] –  clădiri de locuit colective multietajate, cu faţade decorate arhitectural
• crearea unor programe de dotări care să satisfacă cerinţele unui număr ridicat de locuitori
] –  circus maximus – 300.000 de spectatori,
] –  Coloseumul – 87.000 de spectatori,
] –  Odeonul – 11.000 de spectatori,
] –  teatrul lui Marcellus – 15.000 de spectatori,
] –  Termele lui Caracalla şi Diocletian – 2.300 şi 3.000 de utilizatori

Oraşul Roma / particularităţi reflectate în:

• creşterea rolului de contact social al străzii– străzi comerciale, trotuare, portice, arhitectura faţadelor)

• dezvoltarea grădinilor publice


• exprimarea prin intermediul construirii, reconstrulrii şi restaurării cadrului urban a forţei şi bogăţiei
imperiului, a tradiţiilor şi măiestriei poporului roman, a esenţei sacre, a puterii centrale de stat, mergându-se
până la instituirea unei arhitecturi oficiale - imperatoriale, purtătoare a mesajului politic (monumente
triumfale temple ale Romei şi imperatorilor, toate cu impact asupra compoziţiei urbane)
• instituirea unor detaliate reglementări urbanistice privind
] –  traflcul,
] –  înălţimea construcţiilor,
] –  modul de ocupare al parcelelor,
] –  accesul la echiparea edilitară,
] –  protecţia construcţiilor cu valoare arhitecturală.

37. Cele 6 componente ale arhitecturii Vitruviu

Vitruviu a definit cele şase componente de bază ale arhitecturii

1) (1)ordinatio (o odonare pe bază cantitativă numerică între părţile componente în raport cu utilitatea şi
rezistenţa necesară,
2) (2) dispositio (dispunerea corectă a părţilor componente în plan, elevaţie şi perspectivă din punct de vedere
calitativ în raport cu utilitatea),
3) (3) distributio (eficienţa prin adecvare la condiţiile locale de construcţie şi la exigenţele beneficiarului),
4) (4) decor (adaptarea construcţiilor la cadrul natural, tradiţie şi ebiceiuri -deci o condiţionare socială şi de
mediu a frumosului în arhitectură),
5) (5) symmetria (acordul armonios al parţilor bazat pe o proporţie matematică şi care este calculată pe baza
de modul - deci o condiţionare geometric- matematică considerată obiectivă),
6) (6) euritmia (adoptarea simetriei în raport cu exigenţele modului de percepere în perspectivă - deci o
condiţionare psihologică a frumsului în arhitectură).

• ultimele patru elemente sunt simultan definitorii şi pentru urbanismul roman.

] –  (3) distributio (eficienţa prin adecvare la condiţiile locale de construcţie şi la exigenţele
beneficiarului),
] –  (4) decor (adaptarea construcţiilor la cadrul natural, tradiţie şi ebiceiuri -deci o
condiţionare socială şi de mediu a frumosului în arhitectură), – (5) symmetria (acordul armonios al parţilor
bazat pe o proporţie matematică şi care este calculată pe baza de modul - deci o condiţionare geometric-
matematică considerată obiectivă),
– (6) euritmia (adoptarea simetriei în raport cu exigenţele modului de percepere în perspectivă - deci o condiţionare
psihologică a frumosului în arhitectură).

38. Caracteristici ale oraselor etrusce

Alte tradiţii etrusce

 Romanii au mai preluat de la etrusci


 sisteme de apărare prin ziduri masive,
 tehnici
o de regularizare,
o asanare,
o alimentare cu apă,
o canalizare,
o construcţii de drumuri şi poduri,
 diferite sisteme constructive,
 tipul de locuinţă simetrică cu atrium,
 tendinţa spre
o axialitate,
o ortogonalitate şi
o simetrie,
 excluderea din motive religioase a unor funcţiuni din interiorul localităţii ca necropole sau activităţile cu caracter
militar
39. Orasele in perioada industrializarii – caracteristici si exemple

Mediul economic

•concentrare în unităţi mari şi complexe a industriei datorită modului de transmitere a energiei,


•eficienţa creată de apropierea resurselor de cărbune
•crearea unei relative independenţe faţă de sursele de energie prin apariţia şi extinderea căilor ferate,

Efect =
–dezvoltarea explozivă a unor oraşe industriale din zonele cu resurse energetice ca, Manchester, Leeds, Glasgow
sau cele din regiunile Ruhr şi Silezia
–creşterea rapidă a marilor oraşe.
•Londra a crescut de 8 ori în 50 de ani,
•Manchester între 1801 şi 1851 de la 72.000 la 300.000 de locuitori,
•Mannheim şi Dusseldorf au crescut de patru ori în 40 de ani
•numărul oraşelor americane care au depăşit 100.000 de locuitori a crescut de la 9 în 1860 la 50 în 1910.

Mediul construit - efecte


•creştere masivă oraşe + creştere accentuată a valorii terenului urban
•lipsă control asupra iniţiativei private = proliferarea unor cartiere insalubre cu 4-6 niveluri,
•mare densitate în zonele de periferie,
•amalgamarea locuinţelor cu ateliere şi fabrici,
•degradarea centrelor istorice şi chiar a cartierelor burgheze,
•mari dificultăţi de circulaţii
•extinderea spontană în lungul căilor ferate - zone tentaculare suburbane = industrii în + cu parcelări de locuinţe
uniforme.
•supraaglomerarea locuinţelor şi criza de spaţiu = improvizarea locuinţelor în subsoluri insalubre
PREOCUPARI URABNISTICE – 2 DIRECTII
•1. rezolvarea contradicţiilor create între cadrul construit existent al oraşelor şi noile necesităţi funcţionale impuse
de
–o industrializare haotică,

–dezvoltarea transporturilor
–aglomerarea populaţiei
•în acest sens au avut loc o serie de intervenţii prin
–practica de administrare care încerca să stăpânească ansamblul oraşului pe baza unui plan general,

–reglementări urbanistice
1. rezolvarea contradicţiilor create între cadrul construit existent al oraşelor şi noile necesităţi funcţionale
de exemplu:
•transformarea şi îmbunătăţirea tramei stradale prin
–crearea de noi bulevarde
–noi pieţe de circulaţie,
–extinderea de noi cartiere
–amenajarea unor spaţii plantate publice, (Paris, Londra, Bucureşti, Atena)
•restructurările sau extinderile marilor oraşe Londra, Viena, Atena, Roma, Madrid (oraşul linear propus de
inginerul Soria y Mata)

•ameliorarea cartierelor suburbane şi lucrări de asanare în diferite oraşe (Birmingham)


•lucrările de sistematizare din Bucureşti şi planurile unor oraşe noi sau restructurate din România (Turnu
Măgurele, Turnu - Severin, Giurgiu, Brăila).
2. elaborarea unei concepţii social-economice a oraşului = încercări teoretice şi practice de rezolvare a
contradicţiilor existe prin
•evadarea din constrângerile social-economice concrete
•constituirea unor aşezări de tip cu totul nou,
–autosuficiente din punct de vedere economic,
–bazate pe un sistem social comunitar care dirija întreaga existenţă a locuitorilor,
–asigurând condiţii echitabile de muncă, locuire, educaţie.
•realizarea unor noi oraşe muncitoreşti, -mici dimensiuni - pe baza unor planuri raţionale, utilitare, =
locuinţe uniforme cu dotări, spaţii plantate şi reţele edilitare strict necesare, dependente de noile fabrici
pentru care stabilitatea şi asigurarea unui standard minim de axistenţă forţei de muncă s-au dovedit a fi
rentabile (Saltaire).

Apariția zonelor centrale


•începând cu această epocă - scara marilor oraşe

– se extind tentacular în lungul, marilor artere odată cu extinderea comerţului şi apariţia noilor dotări
(Ringul Vienei)
–localităţile noi, în special în oraşe muncitoreşti, dotările erau grupate formând mici ansambluri simetrice,
de obicei izolate, situate de o parte şi de alta a străzii principale (Saltaire).

Concepții urbanistice
• compoziţia de ansamblu
–extins sistemul marilor axe orientate spre anumite puncte de interes (Paris, Atena),
–crearea unor trasee majore (Londra) + valorificarea traseului vechilor fortificaţii dezafectate
(Viena, Koln).
–imagini unitare la scară urbană - arhitectura fronturilor orientate spre marile bulevarde
=prestabilită, indiferent de funcţiuni (Paris, Londra).
•conceperea spaţiului liber al pieţei = schimbare radicală față de etapele anterioare (creşterea
dimensiunilor datorită intensificării circulatiei carosabile şi multiplicării căilor de acces în aceste spaţii)
–accentul principal şi controlul spaţiului =obiect central, dominant, de mari dimensiuni, izolat, stabil,
simetric, perceput în volumetria sa (piaţa l'Etoile şi piaţa Operei din Paris ansamblurile de construcţii din
Ringul Vienei).
–pietonii - traseu perimetral - percep favorabil, tridimensional, clădirea principală şi relaţia acesteia cu
amenajările înconjurătoare dar nu mai aveau la dispoziţie un spaţiu rezervat lor în exclusivitate.
40. Renasterea – caracteristici ale oraselor si exemple

Renasterea= defineşte un dublu înţeles

–pe de o parte, renaşterea spiritului raţionalist şi umanist al Antichităţii

– pe de altă parte, o renaştere culturală = decătuşarea mentalităţii generale din limitele unui dogmatism obosit de
propria sa inerţie prin afirmarea individualităţii umane liberă să-şi

•exercite dreptul şi riscul de a formula şi răspunde la marile întrebări puse de existenţă,

•să-şi exprime setea de cunoaştere, elanul creator şi bucuria de a trăi

•într-un moment înţeles şi sărbătorit ca atare de contemporani.


NOI CONCEPTII URBANE

Are loc un proces deliberat de transformare a principiilor privind oraşul şi de schimbare a criteriilor de
apreciere a calităţii cadrului urban, provocat pe:

- transformări produse în mediul socio-economic (trecerea de la feudalism la capitalism, progrese


tehnologice etc.)

- redescoperirea valorilor antichităţii romane

- distanţarea deliberată faţă de imaginea medievală a cadrului urban

introducerea noţiunii de “armonie” (Alberti) definită ca “o structură coerentă a părţilor (unei compoziţii),
bazată pe proporţia, forma şi aranjamentul acestora”

formularea, pentru prima oară, a ideii că “ oraşul este un organism viu”

Oraşul ideal renascentist elemente caracteristice

1.contur geometric poligonal (rar pătrat sau dreptunghiular) = ziduri de apărare, fortificate + cu turnuri şi
porţi întărite

2.tramă stradală geometrică radial-concentrică, ortogonală sau mixtă - străzile principale denumite "căi
militare" (Alberti
3.serie de pieţe, diversificate ca funcţjiuni şi forme, cu contur pătrat, dreptunghiular (mai rar poligonal sau
circular, accesibile de preferinţă în axul laturilor, exprimând existenţa unei organizări funcţionale şi politice
structurate pe cartiere
4.diversificare a locuinţelor şi o regrupare a lor în raport cu statutul locuitorilor
5.elasticitate a modului de concepere a schemei geometrice care permitea adaptarea la sit (relief, ape,
castel) şi evoluţia în timp prin cuprinderea în interiorul limitelor oraşului a unor terenuri suplimentare faţă de
nevoile stricte ale populaţiei

•spre sfârşitul sec XVI, influenţele Renaşterii italiene se răspândesc în Germania şi alte teritorii centrale şi
est europene între care şi cel al ţării noastre

Intervenţii în oraşele existente

•În această epocă = numeroase sub forma


–unor extinderi (Ferrara)
–deschideri de noi artere (Ferrara, Roma - via Sixtina şi cele trei artere convergente, Ripetta, Corso şi
Babuino)
–completări de pieţe (Piazza del-Signori-Verona, Piazza delle Erbe –Mantova, Piazza San Marco -Veneţia)

–realizări de noi pieţe (piaţa ducală din Vigevano, Piazza della SS Annunziata şi Galeriile Uffizi din Florenţa,
pieţele Campidoglio şi Farnese din Roma).

Elementele care definesc spaţiul tipic renascentist

•au derivat din căutările orientate

–spre obţinerea unei perfecţiuni ideale,


–a unei anumite "armonii" în sensul definiţiei date de L.B. Alberti posibil de realizat în cadrul unei pieţe
noi, închise,izolate de textura medievală.
1.privitorul ia contact cu acest spaţiu din anumite direcţii controlate şi privilegiate
2.recepţionează valorile în toată plenitudinea lor în mod static şi instantaneu în momentul pătrunderii în piață
3.în deplasare, suportă constant efectul proporţiilor iniţiale percepute datorită clarităţii geometrice şi unităţii
fronturilor ce sprijină menţinerea în memoria vizuală a primei impresii
4.la toate acestea se adaugă şi senzaţia de permanentă raportare a dimensiunilor spaţiilor la scara umană.

Aspecte caracteristice

•pot fi identificate

–în momentul de formare a spaţiilor prin completarea cadrului medieval (Piazza del Signori -Verona, Piazza
delle Erbe - Mantova)
–în momentul de deplină exprimare a concepţiilor renascentiste (piaţa ducală din Vigevano, Piazza della
SS.Annunziata si Galeriile Uffizi - Florenţa, piaţa palatului Farnese - Roma) precum şi

–parţial, în momentul de tranziţie spre o nouă concepţie, cea barocă (piaţa Campidoglio - Roma)

•momentul de formare a spaţiilor prin completarea cadrului medieval (Piazza del Signori -Verona, Piazza delle Erbe
- Mantova)

•momentul de deplină exprimare a concepţiilor renascentiste (piaţa ducală din Vigevano, Piazza della
SS.Annunziata si Galeriile Uffizi - Florenţa, piaţa palatului Farnese - Roma)

Aspecte caracteristice

•spaţiul liber al pieţei este conceput în corporalitatea sa, ca un volum clar, echilibrat şi armonios

•compoziţiile nu sunt influenţate de aparenţa variabilă creată de mişcarea privitorului datorită limpezimii cu
care sunt percepute de la primul contact cu acest spaţiu

•fronturile construite care definesc spaţiul sunt lineare, precis delimitate, uneori relativ independente
•demarcaţia dintre spaţiu şi volumul construit se realizează prin suprafeţe plane, suprapuse unor portice
•arhitectura fronturilor subordonează elementele decorative - ancadramente, arcade, coloane, profile,
clarităţii plinurilor faţadelor
•este exprimată consecvent preferinţa pentru anumite proporţii geometrice ale spaţiilor şi elementelor
arhitecturale, derivate adesea din secţiunea de aur (Palladio recomanda înscrierea înălţimilor în rapoartele 1/3 - 1/6
faţă de lungimea pieţei)

•elementele decorative, statui, fântâni, sunt dispuse în anumite relaţii geometrice

Confort urban

•Preocupările - lucrări de fortificaţii şi reprezentative


•confortul urban – fără ameliorări sensibile faţă de situaţia anterioară
•epidemii - băile publice din cartiere au dispărut
•nivelul de igienă a continuat să scadă odată cu creşterea densităţii populaţiei + scăderea consumului de apă pe
locuitor.

Străzile

•S-a înregistrat un progres


–extinderea pavajelor
–prevederea de rigole
–reapariţia trotuarelor odată cu răspândirea circulaţiilor hipomobile care solicitau trasee mai drepte şi lăţimi
de minim 6-7 m.

Concluzii

•Renasterea a reprezentat si ultima perioadã de autonomie economicã si politicã a oraselor

41.Antichitatea romana – caracteristici ale oraselor si exemple

Tipologia oraselor
•fondate sau in care au avut loc interventii de amploare, ilustrative pentru conceptiile urbanisticii romane:
–orase dezvoltate spontan din asezãri rurale, având o trama stradalã liberã si contur neregulat, cu
interventii locale ulterioare pe bazã de plan prestabilit (Roma);
–trama stradalã liberã
–contur neregulat,
–cu interventii locale ulterioare pe bazã de plan prestabilit

•orase fondate pe bazã de plan prestabilit, cu tramã ortogonalã bazatã pe cardo si decumanus si cu limite
geometric precizate (Pavia, Florenta, Bologna, Londinium, Vindobona, Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa)

-cu tramã ortogonalã bazatã pe cardo si decumanus


-limite geometric precizate
•orase fondate de veterani în care se pãstreazã; sistemul de organizare al castrelor (Timgad) sau se
suprapun peste castre dezafectate;

-se păstrează; sistemul de organizare al castrelor

•orase preexistente remodelate sau extinse sub ocupatia romanã (Gerasa, Palmira, Histria).

Dimensiuni:

ROMA:

•cea mai mare concentrare de populaţie urbană


•3 – 400.000 de locuitori în epoca republicană
•1.200.000 – 1.600.000 de locuitori în epoca imperială - dintre care circa 200.000 de persoane fără ocupaţie
alcătuiau partea parazitară a plebei

CELELALTE ORASE

•minim 10 – 15.000 de locuitori şi 200.000 – 300.000 de locuitori (Pergam, Efes, Cartagina, Alexandria)
•funcţiuni principale
–comerciale şi meşteşugăreşti (Ostia, Palmira, Gerasa),
–strategic-administrative (Lutaetia-Parisiorum, Londinium, Vindobona şi celelalte capitale de provincii),
–balneo-climatice (Neapole, Pompei, Herculanum)

Centrul vieţii civice se afla în FOR situat


• la intersecţia axelor cardo şi decumanus (Ostia, Timgad)
• situat la intersecţia principalelor drumuri care aveau rolul de axe majore (Roma).

•FORUL închis sau deschis în raport cu circulaţiile, polariza funcţiunea


•de reprezentare
•pe cea religioasă (temple, altare, arce de trimf, monumente, statui, inscripţii),
•politico-administrativă (curia, arhive, tribune)
•comerciale şi juridice (bazilici, taberne, sedii de corporaţii profesionale, închisori)
•culturale (biblioteci, exedre, portice, elemente de artă decorativă).

Locuintele:

•aglomerate dezordonat în oraşele dezvoltate organic


•ordonate în insule regulate în cazul oraşelor cu tramă prestabilită,
•erau de două tipuri care confereau anumite particularităţi cartierelor şi ambianţei urbane:
–construcţii individuale - "domus"- având unul sau două niveluri orientate spre o curte interioară şi
închise faţă de stradă
–construcţii colective - "insulae" – prepond. în oraşele mari ca Roma sau Alexandria (3-7 niv)

În afara limitelor oraşelor


•se situau
–cartiere suburbane,
–vile ale patricienilor sau
–aşezări rurale (vici, pagi)
– tabere militare fixe sau mobile (castra, castellum, burgi), turnuri de pază şi semnalizare (turris)
care, spre periferia imperiului formau sisteme de apărare (limesuri) pe sute de kilometri (Anglia, Siria, Dacia).

Reţeaua de circulaţie
•foarte dezvoltată şi bine realizată tehnic, însumând cca. 85.000 de km,
•drumuri publice şi militare,
–dotate cu puncte de pază,
–staţii de poştă şi locuri de popas,
–borne de marcare a distanţelor

Silueta oraselor romane


•exprimatã în exterior prin forta zidurilor de apãrare în interior, imaginile locale erau dominate de masa
unor volume reprezentative (temple, teatre, terme, arce de triumf sau “insulae”).

Forul
•conceput ca un spaţiu definit geometric, uneori închis,
•dominanţa elementului principal – templul – era realizată prin axialitate, simetrie şi accentuarea
verticalităţii prin supraînălţare.

Străzile - diferenţiate în raport cu importanţa lor şi cu felul circulaţiei, în


–străzi carosabile de 4,80-6,50 m, (via - cu două fire carosabile sau actus - cu un fir carosabil)
–străzi pietonalet (itinera sau pasaje între insule de circa 3,00 m), ajunngându-se , în cazul axelor
majore refăcute din oraşele elenistice, să se realizeze profile de 20-35 m.
•Legi si prescriptii permanent ameliorate
–reglementau o serie de functiuni (circulatia, întretinerea salubritãtii),
–disciplina în constructii
–au limitat dreptul de proprietate asupra terenului urban,
–au impus restrictii si obligatii în interesul colectivitãtii (protectia împotriva incendiilor, limitarea înãltimii
constructiilor la 21 apoi 18 m, limitarea circulatiei etc.).

Vitruviu a definit cele şase componente de bază ale arhitecturii :

–(1) ordinatio (o odonare pe bază cantitativă numerică între părţile componente în raport cu utilitatea şi
rezistenţa necesară,
–(2) dispositio (dispunerea corectă a părţilor componente în plan, elevaţie şi perspectivă din punct de
vedere calitativ în raport cu utilitatea),
–(3) distributio (eficienţa prin adecvare la condiţiile locale de construcţie şi la exigenţele beneficiarului),
–(4) decor (adaptarea construcţiilor la cadrul natural, tradiţie şi ebiceiuri -deci o condiţionare socială şi de
mediu a frumosului în arhitectură),
–(5) symmetria (acordul armonios al parţilor bazat pe o proporţie matematică şi care este calculată pe baza
de modul - deci o condiţionare geometric-matematică considerată obiectivă),
–(6) euritmia (adoptarea simetriei în raport cu exigenţele modului de percepere în perspectivă - deci o
condiţionare psihologică a frumsului în arhitectură
•ultimele patru elemente sunt simultan definitorii şi pentru urbanismul roman.
42. Formarea oraselor

= prin transformarea treptată, timp de milenii, a unora dintre localităţile rurale preistorice într-o categorie diferită
de aşezări umane.

Încheierea acestui îndelungat proces este atestată arheologic de satisfacerea simultană a următoarelor trei
criterii care permit identificarea unei situaţii urbane, diferită de cea rurală, criterii care au rămas în linii mari
neschimbate până în prezent, şi anume:

1.criteriul economic - existenţa unor activităţi permanente neagricole;

2.criteriul social – demografic - mărimea numărului de locuitori;


3.criteriul spaţial - modul de ocupare şi utilizare a terenului în limitele localităţii.

Două principale căi de formare a primelor oraşe:

Prima = preponderentă = transformarea unor aşezări rurale


•noi funcţiuni - concretizate fizic într-un templu-grânar care a grupat iniţial activităţi religioase,
administrative şi militare.
•Treptat, la noile funcţiuni menţionate s-au adăugat cele de rezidenţă privilegiată şi anumite
activităţi foarte specializate, ocupând şi utilizând în mod distinct terenul localităţii, formând astfel
un nucleu central sau o citadelă fortificată, semn al unei situaţii urbane şi al unei diferenţieri sociale.

A doua = prin ataşarea la o asezare rurală


•în scop de apărare, a unui grup de păstori / vânători – deci oameni ai armelor
•cu timpul, vor obţine supremaţia în conducerea comunităţii şi îşi vor crea propria citadelă.

Apariţia aşezărilor - se va diversifica astfel:

a)localităţi urbane provenite prin transformarea localităţilor rurale (proces care continuă până în prezent).
Deşi se aseamănă cu procesul de formare a primelor oraşe, fiecare epocă istorică îşi va impune caracteristicile proprii
în acest proces de transformare;
b) localităţi urbane noi, create “spontan” pe teren liber
Întemeiere:
alegere a amplasamentulul,
delimitare a aşezării
atribuire a terenului,
c) localităţi urbane noi, create pe baza unor planuri prestabilite (
•întemeierea se asociază cu existenţa unei voinţe autoritare sau comunitare
•implică faze premergătoare de concepere a aşezării, exprimată grafic în forme geometrice precise
şi trasată apoi pe teren.
•exprimă concepţiile de locuire şi de configurare spaţial-volumetrică ale unui anumit moment
istoric,
•sunt gândite ca localităţi "finite" pentru un număr precis de locuitori şi
•se disting prin geometrismul lor.

Elemente ale oraselor preluate din epoca preurbanã:

1.modul de delimitare a asezãrii


-prin lucrări defensive (şanţuri, valuri de pămint, ziduri de fortificaţii cu sau fără turnuri)
2.modul de ocupare a terenului cu locuinte
-prin limitarea terenului afectat fiecãrei locuinte din interiorul fortificatiilor
3.modul de organizare a tramei de circulatie
-tramă liberă cu injecţii în ţesutul locuinţelor
-spaţii cu rol de distribuţie
-apariţia unor segmente geometrizate
4.modul de exprimare a elementelor singular
-prin localizare privilegiată - de exemplu, pe forme dominante de relief
-prin rezervarea unui spaţiu liber în faţa sau în jurul elementului singular
-prin contrast/marime

43. Pietele clasiciste – caracteristici si exemple


Pietele clasiciste - contributia în domeniul conceptiei spatiale = simplitate, echilibru si mãsurã
•simplitatea si claritatea
–formelor geometrice (pietele Dauphine, Vosges, Vendôme din Paris) sau
–a articulãrilor de forme geometrice (Concorde - Paris, Nancy, Copenhaga) supuse principiului
simetriei fatã de un ax principal dominant, dominat la rândul sãu de elementul principal cu rol
simbolic si plastic - statuia regalã,
•scara mult mãritã a spatiilor diminuând în consecintã tensiunea fronturilor în raport cu proportiile
renascentiste
•evitarea unor accente volumetrice în cadrul pietei dar acceptarea lor la distantã prin intermediul
articulãrilor de spatii, (Concorde - Paris, Amalienborg - Copenhaga)
•uniformitatea neutrã a fatadelor,
–atent proportionate,
–clar decorate,
–cu un relief mediu acuzat al planului de contact între volumul construit si spatiul liber al pietei si cu
accente locale ponderat distribuite
•aplicarea unor procedee scenografice, bazate pe stapânirea compunerii în perspectivã, pentru
–punerea în valoare a statuilor regale (Vendôme - Paris) sau
– amplificarea iluzorie a spatiilor (Concorde - Paris)
•utilizarea unor elemente în sublinierea compozi
–decorative baroce (obeliscuri, jocuri de apã) si plantatiei.

44. Caracteristici ale evolutiei oraselor in prima jumatate a sec. al XXea

•Perioada de căutare a unor noi modele de oraşe (1900-1920)


criza oraşului - sfârşitul sec. XIX
•datorată dificultăţilor de adaptare la ritmurile de creştere impuse de dezvoltarea industrială a
generat
–încercări teoretice şi practice de rezolvare a contradicţiilor în continuă agravare = crearea
unor noi modele de oraş
–semnificative + influenţă puternică asupra evoluţiei ulterioare a gândirii urbanistice:
1.“oraşele gradină”, fundamentate teoretic de Ebenezer Howard
2.“oraşul industrial”, proiectat de Tony Garnier între 1901-1904 şi prezentat
teoretic în 1917 în “studio pentru construcţia oraşelor”, interpretează relatia dintre
induistrie si celelalte functiuni urbane

•Perioada de elaborare şi experimentare a principiilor funcţionalismului (1920-1940)

•în primele decenii ale secolului XX se proiectează şi se realizează în continuare


–extinderi de oraşe (Roma) şi
–construcţii de noi oraşe (Camberra) pe baza unor scheme geometrice strict formale .

Perioada de elaborare şi experimentare a principiilor funcţionalismului 1920-1940

Urbanismul
•s-a impus ca o disciplină autonomă

•şi-a extins aria de preocupări la scară teritorială

•Congresele Internaţionale de Urbanism - teme ilustrative - problemele perioadei -construcţia oraşelor şi


sistematizarea teritorială:
–organizarea oraşelor-grădină (Paris-1922,Goteborg-1923),
–amenajarea oraşelor mari şi amenajarea parcurilor (Amsterdam-1924),
–circulaţia în oraşele mari (New York-1925), amenajarea regională, locuinţele familiale şi colective
(Viena-1926),
–analiza dificultăţilor în realizarea practică a planurilor de sistematizare urbană şi raportul dintre
locuinţe, spaţii libere şi transport (Paris-1928),
–amenajarea oraşelor istorice şi extensiunea lor (Roma-1929),
–problema traficului în planurile regionale, problema locuinţelor insalubre (Berlin-1931).

“ Charta de la Atena” = două principii dominante în organizarea oraşului:

•(1) divizarea şi separarea strictă pe 4 zone funcţionale


•(2) constituirea zonei de locuit din unităţi de vecinătate compuse exclusiv din blocuri înalte cu apartamente
minimale
45.Comparatie a pietelor clasiciste si baroce

Pietele baroce - contribttia în domeniul conceptiei spatiale = exuberanta si fastul

1.spatiul isi asociazã o nouã dimensiune, cea a timpului care introduce miscarea:
(1) ca aparentã în sensul în care ansamblul se schimbã în raport cu unghiul de observatie si cu jocul
formelor, umbrelor si luminilor
(2) ca tensiune - modului scenografic de dirijare a privitorului = accese precis stabilite + spatii de forme
variate si surprinzatoare atrãgându-l cãtre accentul dominant al ansamblului.

2.pietele, de mari dimensiuni si având uneori forme complicate - efecte scenografice =


–dilatãri iluzorii ale spatiului,
–prelungiri ale perspectivei,
–amplificãri ale fundalului sau
–corectii optice

= noi metode de compunere, subordonate gradãrii unei succesiuni de efecte, în desfãsurãri ample, simetrice
si, mai ales dinamice.

3.arhitectura fronturilor disimuleazã printr-un relief bogat planul de contact dintre volumul construit si
spatiul liber adâugând imaginii de ansamblu varietatea unei descifrãri succesive a fatadelor în planuri si la
scãri diferite.

4.spatiul pietelor este agrementat, dinamizat si ritmat prin


–prezenta elementelor decorative (în special prin verticala unor obeliscuri)
–miscarea si jocul de luminã al apei combinate cu miscarea formelor sculptate;
–o speculare abilã a denivelarilor terenului
– utilizarea plantatiilor ca element compozitional si decorativ.

Exemple: Roma = Piazza del Popolo, Piazza Navona, Piazza di Spagna, Piazza Trevi şi mai ales Piazza SanPietro

46.Tipologia oraselor romane

Tipologia oraselor
•fondate sau in care au avut loc interventii de amploare, ilustrative pentru conceptiile urbanisticii romane:
-orase dezvoltate spontan din asezãri rurale, având o trama stradalã liberã si contur neregulat, cu
interventii locale ulterioare pe bazã de plan prestabilit (Roma);
–trama stradalã liberã
–contur neregulat,
–cu interventii locale ulterioare pe bazã de plan prestabilit
–orase fondate pe bazã de plan prestabilit, cu tramã ortogonalã bazatã pe cardo si decumanus si cu
limite geometric precizate (Pavia, Florenta, Bologna, Londinium, Vindobona, Ulpia Traiana Augusta
Dacica Sarmizegetusa)
•cu tramã ortogonalã bazatã pe cardo si decumanus
•limite geometric precizate
–orase fondate de veterani în care se pãstreazã; sistemul de organizare al castrelor (Timgad) sau se
suprapun peste castre dezafectate;

• se păstrează; sistemul de organizare al castrelor


–orase preexistente remodelate sau extinse sub ocupatia romanã (Gerasa, Palmira, Histria).

48.Conditionari ale mediului natural in evolutia oraselor – 2 exemple

Două principale căi de formare a primelor oraşe:

Prima = preponderentă = transformarea unor aşezări rurale


•între mileniile 7-3 îen. în văile marilor fluvii - Nil, Tigru, Eufrat, Indus - condiţiile MEDIULUI
NATURAL - dezvoltarea irigaţiilor - detaşarea unor comunităţi mai mari şi mai bine organizate
•noi funcţiuni - concretizate fizic într-un templu-grânar care a grupat iniţial activităţi religioase,
administrative şi militare.
•Treptat, la noile funcţiuni menţionate s-au adăugat cele de rezidenţă privilegiată şi anumite
activităţi foarte specializate, ocupând şi utilizând în mod distinct terenul localităţii, formând astfel
un nucleu central sau o citadelă fortificată, semn al unei situaţii urbane şi al unei diferenţieri sociale.

A doua = prin ataşarea la o asezare rurală


•în scop de apărare, a unui grup de păstori / vânători – deci oameni ai armelor
•cu timpul, vor obţine supremaţia în conducerea comunităţii şi îşi vor crea propria citadelă.
49.Conditionari ale mediului economic in evolutia oraselor – 2 exemple

Încheierea acestui îndelungat proces este atestată arheologic de satisfacerea simultană a următoarelor trei
criterii care permit identificarea unei situaţii urbane, diferită de cea rurală, criterii care au rămas în linii mari
neschimbate până în prezent, şi anume:
1.CRITERIUL ECONOMIC - EXISTENŢA UNOR ACTIVITĂŢI PERMANENTE NEAGRICOLE;
50.Conditionari ale mediului economic in evolutia oraselor grecesti

•Materializau un model de gândire arhitecturală întemeiat pe:


–1. existenţa unor concepţii filosofice-matematice
–2. cunoaşterea modului de percepţie
–3. îmbinarea preferinţelor pentru
•scara potrivită naturii obiectelor şi spaţiilor,
•ordine,
•proporţie şi
•armonie
–4. păstrarea consecventă în epoca clasică – a unei anumite măsuri între mărimea localităţii, dimensiunile
spaţiilor publice şi scara omului
•(Priene, Milet) si
•utilizarea, ulterior, în perioada elenisticã, a contrastelor puternice de scarã în scopul exprimãrii
forþei, bogãþiei si fastului noilor condiþii politice, ECONOMICE si sociale (Alexandria, Laodiceea,
Doura-Europos).