M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane.

Note de curs (mss)

C9. Suprastructuri spațiale

Forme teritoriale de concentrare urbanǎ1

Formele teritoriale de concentrare urbanǎ desemneazǎ etapele de dezvoltare pe care

le poate parcurge un oraş de la investirea sa cu statut urban pânǎ la generarea de mari
teritorii urbanizate continuu, de tipul megalopolisurilor.
În dezvoltarea sa, un oraş poate parcurge urmǎtoarele forme: oraş propriu-zis →
aglomeraţie urbanǎ → microregiune urbanǎ → conurbaţie (cu varianta interurbaţie)
→ metropolǎ → megalopolis.
Oraşul propriu-zis
Constituie forma iniţialǎ a oraşului, existent în limitele în care a fost investit cu statut
urban. Se caracterizeazǎ prin limite administrative bine precizate, prin menţinerea
unor caracteristici rurale în ceea ce priveşte funcţiile şi fiziononia (mai ales în zonele
periferice). În aceastǎ categorie sunt incluse oraşele mici şi foarte mici situate la
distanţe considerabile de alte centre urbane.
Aglomeraţia urbanǎ
Se defineşte prin existenţa unei arii urbanizate polarizatǎ de un oraş de cel puţin 50
000 locuitori, ce cuprinde zona sa suburbanǎ formatǎ din aşezǎri rurale şi oraşe mici
aflate în relaţie de subordonare faţǎ de acesta (aşezǎri satelit) şi desfǎşuratǎ pe o
suprafaţǎ relativ restrânsǎ, de pânǎ la 50-60 km în jurul nucleului urban principal.
Între oraşul propriu-zis şi localitǎţile apropiate lui s-au statornicit relaţii de naturǎ
economicǎ şi de aprovizionare cu forţǎ de muncǎ.
Caracteristice pentru România sunt aglomeraţiile urbane din jurul unor oraşe precum
Braşov, Sibiu, Craiova, Baia Mare sau Arad.
Microregiunea urbanǎ
Reprezintǎ o grupare spaţialǎ de aşezǎri urbane mari şi mici şi aşezǎri rurale aflate în
anumite grade de dependenţǎ economicǎ, socialǎ şi sub raportul infrastructurii
1
Săgeată, R. (2010). Geografie urbană, p. 178-184 (cu unele adnotări, tabele și informații, s,m.).

|1
tehnico-edilitare, de regulǎ cu un anumit profil funcţional, bine determinat (de
exemplu, microregiunile urbane ale vǎii superioare a Jiului cu profil carbonifer, ale
vǎii Trotuşului cu profil chimic şi petrochimic, Hunedoara-Cǎlan, cu profil siderurgic
etc.). Deosebirea dintre microregiune şi regiune urbanǎ constǎ, evident, în amploarea
spaţialǎ a dezvoltǎrii fenomenului urban.
Conurbaţia
Termenul de conurbaţie, introdus de sociologul englez Patrick Geddes în 1912
desemneazǎ o grupare de oraşe apropiate spaţial între care s-au stabilit legǎturi pe
multiple planuri şi care au elemente comune de infrastructurǎ. Cele mai clare
conurbaţii au apǎrut şi s-au dezvoltat din microregiuni urbane, în regiuni cu
importante resurse naturale sau cu un anumit specific funcţional (de exemplu,
conurbaţiile Rhin-Ruhr şi Silezia, cu profil miniero-metalurgic, Randstad, Frankfurt-
Rhin-Main şi Flemish cu profil portuar etc).
Alte conurbaţii iau naştere prin unirea unor oraşe apropiate ca distanţǎ, care de-a
lungul timpului au evoluat separat; exemplu tipic în acest sens este conurbaţia
bipolarǎ Galaţi-Brǎila.
În alte situaţii, în centrul unei conurbaţii se aflǎ un nucleu urban important în jurul
cǎruia gravitează o serie de oraşe mai mici, oraşe-satelit sau aşezǎri rurale. Criteriile
de recunoaştere a conurbaţiilor sunt (Cucu, 1981, p. 297):
a) caracteristici economice commune; b) legǎturi comune de transport; c)
infrastructurǎ tehnico-edilitarǎ comunǎ (alimentare cu apǎ, gospodǎrire comunalǎ
etc).
Potrivit statisticilor, cele mai mari conurbaţii formate la nivelul Uniunii Europene
sunt:
1. Rhin-Ruhr (Germania), cu 11,5 milioane locuitori având ca oraşe principale
Dortmund, Düsseldorf, Essen, Duisburg, Bochum, Koln, Bonn, Gelsenkirchen etc.;
2. Randstad (Olanda), cu 7 milioane locuitori şi principale oraşe Amsterdam,
Rotterdam, Haga, Utrecht, Haarlem, Dordrecht etc.;
3. Frankfurt-Rhin-Main (Germania), cu 5,8 milioane locuitori, având ca nuclee de
polarizare oraşele Frankfurt pe Main şi Wiesbaden;
4. Flemish diamond (Belgia), cu 5,5 milioane locuitori şi oraşe principale Bruxelles,
Antwerpen=Anvers, Leuven, Gant=Gent etc.;
5. Silezia Superioarǎ (Polonia), cu 3,5 milioane locuitori, formatǎ pe baza oraşelor
Katowice, Sosnowiec, Gliwice, Zabrze etc.;
|2
6. Öresund Region (Danemarca-Suedia), cu 2,5 milioane locuitori, formată pe baza
oraşelor Copenhaga=København şi Malmö.

Interurbaţia reprezintǎ un caz particular de conurbaţie în care oraşele se

completeazǎ reciproc din punct de vedere funcţional. Evoluţia în aceeaşi structurǎ
administrativ-teritorialǎ a unor centre urbane apropiate ca mǎrime demograficǎ dar
diferite din punct de vedere funcţional, constituie o premisǎ a transformǎrii unor
relaţii de competiţie existente între aceste oraşe în relaţii de cooperare funcţionalǎ şi
de formare de interurbaţii.
Un exemplu tipic în acest sens îl constituie interurbaţia Deva - Hunedoara la nivelul
judeţului Hunedoara, sau preconizata interurbaţie Vaslui-Bârlad, în judeţul Vaslui.
Metropola
Termenul de metropolǎ2 desemneazǎ oraşele mari, în general de peste 1 milion de
locuitori, care au un rol polarizator sub aspect economic, cultural, administrativ etc.
Metropolele dezvoltǎ în jurul lor zone (aglomeraţii) metropolitane formate din
aşezǎri urbane şi rurale, multe cu funcţii de aşezǎri-dormitor ce graviteazǎ cǎtre
aceasta pe multiple planuri şi cu deosebire din punctul de vedere al forţei de muncǎ
şi al relaţiilor aprovizionare-desfacere. Printre marile metropole mondiale actuale se

2 Acest termen provine din limba greacǎ şi desemna în antichitate oraşele-state greceşti (de la mater = mamǎ
şi polis = oraş).

|3
remarcǎ în special oraşele asiatice (Mumbai=Bombay, Shanghai, Karachi, Delhi,
Istanbul, Seul, Beijing, Tokyo, Wuhan, Teheran, Bangkok, HongKong, Djakarta, Dhaka,
Singapore etc.), cele latino -americane (São Paulo, Ciudad de Mexico, Bogota, Rio de
Janeiro, Lima) sau africane (Lagos, Kinshasa, Cairo, Alexandria etc.), regiuni cu o
creştere demograficǎ ridicatǎ ca urmare a sporului natural şi cu o mare presiune
demograficǎ pe unitatea de suprafaţǎ, fapt rezultat şi din analiza densitǎţii în
intravilan (Tabelul 1).

Cele mai mari aglomerații urbane (MEGACITIES): Estimări 2017

Population Land Area: Density/per Density/per

Rank Geography Urban Area Estimate Square Miles square mile Land Area: Km2 square kilometer
Tokyo-
1 Japan Yokohama 37,900,000 3,300 11,500 8,547 4,400

2 Indonezia Jakarta 31,760,000 1,275 24,900 3,302 12,000

Delhi, DL-HR-
3 India UP 26,495,000 850 31,200 2,202 12,000

4. Filipine Manila 24,245,000 690 35,100 1,787 13,600

Coreea de
5 Sud Seoul-Incheon 24,105.000 1,060 22,700 2,745 8,800

6 Pakistan Karachi 23,545,000 390 62,500 1.010 24,100

7. China Shanghai, SHG 23, 390,000 1,500 15,600 3,885 6,000

8 India Mumbai, MAH 22,885,000 340 67,300 881 26,000

New York, NY-

9 S.U.A NJ-CT 21,445,000 4,585 4,585 11,875 1,700

10. Brazilia Sao Paulo 20,885,000 1,175 17,700 3,043 6,900

Sursa: Demographia Urban Atlas, 2018

Megalopolisul
Desemneazǎ concentrǎrile urbane extinse în teritoriu pe suprafeţe mari, de sute de
kilometri, în care numeroase oraşe graviteazǎ în jurul unor mari metropole
polarizatoare.
Termenul provine din limba greacǎ3 şi a fost introdus de geograful francez Jean
Gottman în 1961 pentru a desemna concentrarea urbanǎ din nord-estul S.U.A., din
lungul litoralului atlantic, dezvoltatǎ pe o lungime de peste 850 km şi care a fost
3 De la mega = mare şi polis = oraş, deci „oraş foarte mare

|4
supranumit BosWash. Termenul este de asemenea utilizat pentru a desemna orice
arie urbanǎ supradimensionatǎ care a evoluat gradat prin unificarea structurilor
metropolitane şi ale oraşelor şi care funcţioneazǎ ca un sistem urban polinuclear
(Erdeli et al., 1999, p. 191).
Megalopolisul reprezintǎ cea mai spectaculoasǎ formǎ de concentrare urbanǎ, cu
întinse spaţii intens urbanizate, de regulǎ de tip coridor şi litoral, care se disting prin
continuitatea în teritoriu a diferitelor categorii de oraşe, imense sisteme de
infrastructurǎ comune, individualitatea administrativǎ a fiecǎrei formaţiuni urbane,
un numǎr mare de locuitori (de regulǎ peste 10 milioane), restrângerea spaţiilor
agricole şi existenţa unor spaţii forestiere cu rol de perdele de protecţie (Fig. 2).

Fig. 2. Creșterea populației în megalopolisul BosWash (Sursa: Oswald, M. 2009)

Megalopolisuri existǎ peste tot în lume, însǎ tipice rǎmân:

|5
 a) cel din nord-estul S.U.A. (BosWash), cu nuclee polarizatoare Boston, New York,
Philadelphia, Baltimore şi Washington;
b) cel din zona Marilor Lacuri (ChiPitt), format între Milwaukee, Chicago,
Cleveland, Detroit, pânǎ la Columbus şi Pittsburgh;
c) megalopolisul californian, dezvoltat în lungul ţǎrmului pacific (San-San),
format din San Francisco, San Jose, Los Angeles, pânǎ la San Diego;
d) megalopolisul Tokaido, cea mai întinsǎ arie urbanizatǎ din Japonia, pe litoralul
pacific, ai cǎrui poli de convergenţǎ sunt daţi de Tokyo, Yokohama, Kawasaki,
Nagoya, Osaka, Kyoto şi Kobe;
e) megalopolisul brazilian, extins atât pe coasta atlanticǎ (São Paulo, Rio de
Janeiro) cât şi în interior (Belo Horizonte).
Marile conurbaţii constituie etape intermediare în formarea de megalopolisuri. Astfel,
prin unirea marii concentrǎri urbane din bazinul Ruhrului, cu cea de la vǎrsarea
Rhinului (Randstad) şi cu cea din Belgia se va forma unul dintre cele mai mari
megalopolisuri ale lumii şi singurul de pe continentul european.
Megalopolisuri în formare sunt şi în Asia, în zonele intens urbanizate şi cu o mare
dinamicǎ demograficǎ din China, India şi Asia de Sud-Est, pe baza metropolelor deja
configurate.
Studiu de caz : Megalopolisul BosWash
BosWash este considerat cel mai mare şi cel mai tipic exemplu de megalopolis.
Individualizat în perioada de intensǎ dezvoltare economicǎ de dupǎ al Doilea Rǎzboi
Mondial, acesta reprezintǎ o uriaşǎ concentrare umanǎ cu peste 50 milioane de
locuitori, ce concentreazǎ circa 20% din populaţia activǎ a S.U.A., aproape o treime
din venituri şi salarii, un sfert din producţia industrialǎ, rǎmânând cea mai puternică
concentrare mondială de bunuri materiale şi umane a lumii.
Beneficiind de ţărmuri favorabile amenajărilor portuare şi de o poziţie geografică
foarte avantajoasă atât pentru pătrunderea în interiorul continentului, cât şi pentru
intensificarea legăturilor economice cu Europa, oraşele din zona litorală nord-esticǎ
a S.U.A. s-au dezvoltat vertiginos, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut şi în
prima jumătate a secolului XX.
Creşterea rapidă a populaţiei pe baza imigrărilor masive şi posibilităţile reduse de
dezvoltare spre interior a aşezǎrilor umane datorită barierei reprezentatǎ de Munţii
Appalachi, a determinat o extindere a suprafeţelor urbane de-a lungul câmpiei litorale
şi o contopire a oraşelor, formându-se un mare areal urban, extins aproape continuu
de la Boston la Washington, zonele cu densitǎţi foarte ridicate de populaţie alternând
cu altele cu densitǎţi mai reduse. Lungimea totală a megalopolisului este de aproape

|6
de 1 000 km, iar lǎţimea oscilează între 40 şi 150 km. Cu o suprafaţă de circa 140 000
km2, BosWash-ul depăşeşte jumătate din suprafaţa României şi reprezintă circa 2%
din suprafaţa S.U.A.
În dezvoltarea sistemului urban ce a format megalopolisul, se disting câteva perioade
caracteristice:
1. Prima perioadă, desfăşurată până în anul 1720, se caracterizeazǎ printr-o strictă
limitare a dezvoltǎrii aşezărilor de-a lungul litoralui, prin funcţia portuarǎ. S-au
dezvoltat astfel o serie de porturi ca Boston, Philadelphia, Nantucket, New Haven şi
Newport. Sistemul urban al Coloniilor era dominat, în aceastǎ perioadǎ, de Boston;
2. A doua perioadă, cuprinsǎ între anii 1720 şi 1783, s-a caracterizat printr-o
intensificare a afluxului de imigranţi, care au ocupat spaţiul din jurul Golfului
Delaware, valea fluviului Hudson şi coridorul Mohawk. Este perioada când
Philadelphia înregistreazǎ o dezvoltare puternicǎ, individualizându-se ca al doilea
nucleu de polarizare al sistemului urban, alǎturi de Boston;
3. În perioada 1783-1815 continuă dezvoltarea aşezărilor spre interior, pe baza
funcţiei comerciale de legǎturǎ între porturile atlantice şi exploataţiile agricole şi
miniere din interior. Se dezvoltă oraşul Baltimore ca port şi se întemeiază oraşul
Washington (1790). Este perioada în care New York-ul preia supremaţia în
competiţia cu oraşele Philadelphia şi Boston;
4. Perioada cuprinsǎ între anul 1815 şi pânǎ în preajma anilor 1860 constituie era
construcţiei canalelor de legǎturǎ cu Marile Lacuri (Syracuse, Binghamton) şi a
dezvoltǎrii reţelei de cǎi ferate spre interiorul continentului şi de-a lungul litoralului
atlantic, ceea ce a determinat o intensificare a dezvoltǎrii centrelor secundare din
lungul acestora (Albany, Hartford, Allentown, Harrisburg, Arlington etc.);
5. În perioada 1860-1940, se accelerează dezvoltarea aşezărilor urbane, alături de
activitatea portuară un rol tot mai important revenindu-le activităţilor industriale.
Modificări substanţiale au avut loc la nivelul peisajului urban, aceasta fiind era
apariţiei construcţiilor uriaşe şi a structurǎrii reţelei spaţiale prin dezvoltarea reţelei
de comunicaţii intra- şi interurbane.
6. Perioada de după 1940, considerată ca fiind era urbanizării, se distinge, în general,
prin puternice mişcări de populaţie şi dezvoltarea zonelor metropolitane. Zonele
suburbane şi oraşele-satelit din jurul marilor metropole înregistreazǎ o dezvoltare
foarte accentuată, pe baza populaţiei imigrante şi a migraţiilor din zonele centrale ale
oraşelor.

|7
Sub raport demografic se individualizeazǎ cinci oraşe cu populaţie de peste 2
milioane de locuitori, între care se dezvoltă alte 21 de oraşe cu o populaţie mai mare
de 100 000 locuitori şi care realizează treceri neobservabile între centrele primare.
Este deci perioada configurǎrii relaţiilor funcţionale la nivelul megalopolisului.
Activităţile industriale ocupă în ansamblul megalopolisului un rol important,
plasându-l pe locul I în S.U.A. şi pe locul II în lume, după megalopolisul americano-
canadian al Marilor Lacuri (ChiPitt).
Sunt dezvoltate toate industriile, dar în mod in mod deosebit cele uşoare: a
confecţiilor, pielăriei şi încălţămintei, textilă şi tricotajelor, iar dintre ramurile
industriei alimentare: a tutunului, a produselor zaharoase, conservelor de peşte şi de
carne etc. Industria grea este reprezentată de ramurile: siderurgie, electrotehnică şi
electronică, material rulant şi rutier, maşini unelte şi chimie.
Necesităţile energetice ale megalopolisului sunt acoperite prin aportul unor mari
termocentrale: Boston, New York, Philadelphia şi centrale atomoelectrice: Indian
Point şi New Haven. BosWash-ul este conectat la un întreg sistem de conducte de gaze
naturale şi petrol ce vin din zona Golfului Mexic şi care îi asigură necesarul energetic
şi de materii prime pentru industria petrochimică.
Alte definiri ale suprastructurilor spațiale în SUA: mega-regiunile.
11 Mega-Regions, ca proiect pentru America 2050 (bază populație 2010)
1. Great Lakes: 60.7 milioane (55.5 milioane) – include Chicago, Toronto si Detroit
2. Northeast: 58.4 milioane (52.3 milioane) – include New York, Boston, Philadelphia si
Washington
3. Southern California: 29 milioane (24.4 milioane) – include Los Angeles, San Diego si
Las Vegas
4. Texas Triangle: 24.8 milioane (19.7 milioane) – include Houston, Dallas, San Antonio si
Austin
5. Piedmont Atlantic: 21.7 milioane (17.6 milioane) – include Atlanta
6. Florida: 21.5 milioane (17.3 milioane) – include Miami, Orlando si Tampa Bay
7. Northern California: 16.4 milioane (14 milioane) – include San Francisco, San Jose si
Oakland
8. Gulf Coast: 16.3 milioane (13.4 milioane) – include Houston si New Orleans
9. Cascadia: 13.5 milioane (12.4 milioane) – include Vancouver, Seattle si Portland
10. Arizona Sun Corridor: 7.8 milioane (5.6 milioane) – include Phoenix

|8
11. Front Range: 6.9 milioane(5.5 milioane) – include Denver

Pentru Europa, nu există în mod practic suprastructuri spațiale similare cu cele

americane sau asiatice, ci numai conurbații și aglomerații urbane complexe de tipul
conurbației Yorkshire sau structurilor urbane complexe Rhin-Ruhr. În literatură,
aceste formațiuni urbane au căpătat denumiri plastice precum: Europolis, Blue
Banana, Triunghiul, Flexigonul. Structurile vest-europene au o tendinţă de fuzionare
(Fig.3).

Sursa: Florida et.al. 2008, 461

|9
 Populație
Nr.crt. Megalopolis Marile orașe
în mil.
Liverpool–Manchester–Leeds–Birmingham–London–Lille–
Blue Brussels–Antwerp–Amsterdam–Rotterdam–The Hague–
1 110–130
Banana Luxembourg–Rhine-Ruhr–Frankfurt am Main–Munich–
Stuttgart–Strasbourg–Basel–Zürich–Torino–Milano
Turin–Genova–Lyon–Monaco–Nice–Toulon–Marseille–
Golden Nîmes–Montpellier–Narbonne–Perpignan–Toulouse–
2 30–35
Banana Andorra–Manresa–Girona–Barcelona–Tarragona–Castellón
de la Plana–Sagunt–Valencia–Alicante–Murcia–Cartagena
Green Gdańsk–Katowice–Ostrava–Olomuc–Brno–Wien–
3 40
Banana Bratislava–Budapest–Ljubljana–Zagreb–Trieste

Structuri de tip megalopolis mai rar întâlnite din cauza morfologiei cadrului natural;
São Paolo, Rio de Janeiro (Brazilia);
Ciudad de Mexico, Puebla (Mexic);
Santiago de Chile, Valparaiso (Chile);
Gauteng (aglomeraţiile Johannesburg, Pretoria)
conurbaţia Vereeniging-Vanderbildpark (Africa de Sud);

| 10