GEOGRAFIA AȘEZĂRILOR UMANE

Habitatul uman este un anumit teritoriu în care trăiește și își desfășoară

Def. activitatea o anumită comunitate sau grupare de oameni.
Componente:
1. Teritoriul concret pe care se află amplasate locuințele și construcțiile
aferente:
Rural
a) vatra (intravilan) de forma regulată și alură geometrică sau formă
neregulată
b) moșia, țarina
Urban
a) Vatra orașului-spațiul cu clădiri având destinație pentru locuit.
b) Intravilanul cuprinde suprafețe ocupate cu construcții și terenuri
pentru depozitare, transporturi, spații verzi = perimetrul construibil.
c) Extravilanul= « hinterlandul » agrar al orașului (suprafețe cu
agricultură intensivă, spații de agrement, de depozitare a deșeurilor
1. Populația Componenta socio-economică
2. Activitatea economică
Clasificare :
1. – după specificul și ponderea activității economice dominante, după mărime,
după conținutul fondului construit, după nivelul de echipare socială și tehnică :
orașe și sate ;
2. – după mărime ;
3. – după elementele predominante de mediu (ex. : max. 6480 m în Tibet si -360
m pe țărmul Mării Moarte.
4. – după concentrarea populației (gospodarie individuală - megalopolis)
Un element legat de habitat este cel de “calitate a vieții“.
Sub raportul gradului de antropizare sunt specificate trei tipuri de habitat după
cum urmează :
a) habitatul natural
b) habitatul antropizat
c) habitatul artificializat (antropic)
Latitudinal se găsesc așezari umane permanente : 82⁰31 lat. N (Alert Point –
Canada) și 55⁰ lat. S (Puerto Williams-Chile)
În România (V. Surdu, 2003) așezările rurale au :
1. Difuzie arborescentă reprezentată prin așezări distribuite pe văile afluente din
cuprinsul unui bazin hidrografic;
2. Difuzia lineară caracteristică unei așezări înșirate pe căile de comunicație și în
zona litorală
3. Difuzia dispersată a așezărilor de culme
4. Difuzia haotica a așezărilor

1
 Urbanizarea, dinamica și explozia urbană
Urbanizarea cunoscută și sub denumirea “explozia urbană”, reprezintă
acea caracteristică a lumii contemporane de creștere în ritm accelerat a
populației urbane, a numărului de orașe și de extindere a acestora în teritoriu.
Orașul cuprinde un anumit număr de locuitori pe o suprafață relativ
restransă, spre exemplu : 20.000 în Olanda, 200 în Danemarca, 10.000 în
România, Spania, Grecia.
În oraș predomină activitățile non-agricole, regăsindu-se o ambianță urbană.

Evoluția orașelor în timp

Influențele relevante asupra apariției centrelor urbane și a așezărilor, în
general:
1) Influențele fizico-geografice care vizează sprijinul pe care-l găsesc, în
cadrul geografic, mediile de viață reprezentate prin localizare și structură.
2) Influențele sociologice se referă la factorii de ordin economic ce asigură
legătura așezărilor cu regiunea înconjurătoare.
3) Intervenții voluntare care vizează factori cu influențe de ordin autoritar

Cele mai vechi orașe

 Ierihon (în Iordania) -8.300 î.Hr. și Catal Höyük (Asia Mica)
În mileniile V si IV î.Hr. în Câmpia Mesopotamiei (Babilon, Irak)
 V. Nilului (Heracleopolis -IV î. Hr. și Memphis 2850 î. Hr. în Egipt)
Troia în Turcia (IV î. Hr.)
 În mileniile III-II î. Hr. au evoluat orașele – state: Cartagina, Micene,
Atena, Roma, Alexandria.
Primele orașe mediteraneene-sec. I.î. Hr. - sec. I d. Hr. în Imperiile : Roman, Elen,
Bizantin. Sarmisegetuza a fost primul oraș care a primit titlul de colonie, iar ca
municipium : Napoca, Drobeta, Apulum, Potaissa (Turda),
Piatra Neamt, Căpâlna, Blidaru, Costești în sec. II-III d. Hristos.
În Evul Mediu existau orașe – târguri precum: Paris, Florența, Ierusalim,
Damasc, Bagdad.
Au fost construite primele universități: Bologna (1150), Cambridge (1209); în
munții Anzi: Machu-Pichu
În Epoca modernă și contemporană s-a produs industrializarea în orașe
noi. Dupa anul 1950 s-au format aglomerații urbane realizate prin
concentrarea de activități economice ce duce la concentrarea demografică,
urmată de un proces de suburbanizare, formându-se așa numitele cartiere ale
sărăciei : « shanty-towns » în Asia, « favelhas », « barrios » în America de
Sud, « bidonvilles» în Africa.
În prezent are loc o extindere a polarizării orașelor mijlocii și mici.

2
 În viitor se va avea în vedere orașul de pe suprafața locuită –
ecumenopolis, ex. europolis.
Funcțiile și structura funcțională a așezărilor omenești

Funcția unei asezări omenesti reflectă acele activități în care populația activă este
ocupată.
Nomograma (diagrama) triunghiulară indică
ponderea populației ocupate în cele 3 sectoare.

A. Funcțiile asezărilor rurale:(V. Cucu ,1995

si 2000)
1) Funcția agricolă
2) Funcția industrială – agroindustrială
-minieră
3) Funcții mixte
4) Funcții specializate - piscicultură
-balneoclimaterice
-turistice

B. Funcțiile asezărilor urbane: au un pronunțat caracter istoric

Orașele mari au funcții complexe.
1)Funcția industrială s-a conturat odată cu activitățile de prelucrare a
materiilor prime (sec XVII-XVIII) în regiunile bogate în resurse de subsol sau
agricole.
Ex: Târgu Jiu (cărbune), Bochum (cărbune), Kiruna (minereu de fier),
Johanesburg (diamante), Dallas (petrol), Uranium City (uraniu).
Populația ocupată are ponderi mari în Seattle (aeronave), Galați, Detroit
(autovehicule), Leeds (textile), Sydney, Hamburg (construcții navale)
2) Funcția comercială este foarte veche și intră în definiția orașului . Chiar și
în orașele industriale, comerțul își face loc, se impune, domină, pentru
comoditatea populației și pentru creșterea nivelului de trai (N. Ilinca,1999).
Se poate spune că” portul a fixat orașul, iar orașul menține portul” întrucât
interferențele funcției comerciale cu celelalte funcții urbane au fost facilitate de
circulație și de piețele de consum.
Ex: Atena, Geneva, Veneția, Lyon
Astăzi: Constanța, Yokohana, Singapore

3
 3)Funcția de servicii: generale (în orașele mari) și specializate:
a) Balneoclimaterice: Vichy, Karlovy-Vary
b) Turistice - montane: Zakopane (Polonia), Innsbruck (Austria),
Chamonix (Franța), Poiana Brașov
- litorale: Miami, Monaco, Acapulco, Mamaia
c) Noduri de transport si comunicații (Mărășești, Filiași)
4)Funcția culturală: la majoritatea orașelor mari (Viena, Roma, Veneția)
a)religioasă: Ierusalim, Mecca, Benares
b)universitară: Cambridge, Oxford, Cracovia, Paris, Londra
c)pentru concerte simfonice: Salzburg
d)festivaluri: San Remo, Cannes, Monte Carlo
5)Funcția administrativă și politică
Ex: Londra (a cărei poziție spațială nu este una geometrică, ci una economică sau
strategică)
Madrid (are poziție centrală), Abuja (inițial Lagos - mutat pentru climat optim),
Canberra, Washington, Brasilia (mutată pentru a dezvolta și regiunea centrală).
6)Functia agroindustrială: orașe mici și foarte mici (ex: Șegarcea)
7)Funcția financiară: Tokyo, New York, Frankfurt, Londra, Zurich.
C. Structura funcțională a așezărilor urbane (zonare spontană sau dirijată)
1)Nucleul central (numit C.B.D.), în general centrul istoric al așezării, cu o structură
funcțională complexă
2)Zonele comerciale: în sec XX, în Europa este o coexistentă între locuință si
complexele comerciale (parterul blocurilor).
3)Zonele industriale:
a. aflate în prelungirea teritoriului de locuit, exterioare orașului (presupun costuri
mari pentru transport)
b. aflate în paralel cu teritoriul de locuit
c. sub formă de pană (cu avantaje pentru transport și industrii nepoluante)
d. situate în balanță (orașe mari care nu permit concentrarea industrială)
e. în alternanță cu teritoriul de locuit (Depresiunea Petroșani: grupuri de locuințe
care alternează cu zone industriale)
4
 f. repartizate în bandă (avantaj pentu transport deoarece se realizează radiar, dar
extindere teritorială mare)
4)Zonele administrative ex: în sudul Londrei
5) Zonele de transporturi sunt mai clar reprezentate în cazul spațiilor portuare.
6)Zonele cu dotări socio - culturale ex: campusurile universitare
7)Zonele rezidențiale sau de locuit dau nota personalității unei așezări și ocupă cea
mai mare suprafată în cadrul orașelor
8)Zonele cu spații de locuit și de agrement
9)Zonele de influență ale așezărilor urbane
Forme de aglomerare umană
1. Locuința individuală = formă elementară de populare a unui habitat;
2. Grupul de locuințe („crânguri”; „cătune”);
3. Satul
4. Grupurile teritoriale = comune
5. Orașul propriu-zis
6. Concentrările urbane
a) Aglomerația urbană = este formată în jurul unui oraș mai mare: Londra;
b) Conurbația: este alcătuită din mai multe orașe comparabile între ele ca
dimensiuni;
 Rhin - Ruhr: Essen, Dortmund, Düsseldorf, Köln, Bochum;
 Randstadt - Holland (Amsterdam - Rotterdam - Haga);
 Katowiče (Silezia);
 Donețk (Donbass).
Tokyo poate fi privit și ca aglomerație urbană și drept conurbație.
c) Metropola = orașe cu peste un milion de locuitori:
 Mondiale: Tokyo, New York, Londra, Paris;
 De importanță internațională: Milano, Rio de Janeiro = megapoli;
 Mai mici.
d) Megalopolis
1. Boswash (45 mil locuitori pe 400 km): Boston, New York,
Philadelphia, Baltimore, Washington.
2. Tokaido (60 mil locuitori): Tokyo, Yokohama, Kawasaki,
Hamamatsu, Nagoya, Kyoto, Osaka, Kobe, Hiroshima,
Kytakyushu, Fukuoka;
3. Megalopolisul european: Anglia Centrală și de Sud, Olanda,
Belgia, Franța, Germania;
4. Megalopolisul californian: San Francisco – Los Angeles – San
Diego;
5
 5. Zona marilor lacuri: Chicago – Detroit, cu prelungire spre
Pittsburg = Chipitt;
6. Megalopolisul brazilian: São Paulo, Rio de Janeiro, Belo
Horizonte;
7. Megalopolisul australian: Sydney – Melbourne – Adelaide;
8. Insula Java (100 mil locuitori) = Jakarta, Surabaya, Bandung;
9. Coreea de Sud: Seul, Taegu, Pusan, Ulsan.

e) Ecumenopolisul = viitoare așezare urbană universală continuă.

f) Fenomenul de revărsare urbană:
 Extinderea teritorială a orașelor;
 Reducerea importanței centrului;
 Conturarea suburbanizării;
 Popularea urbană tentaculară
 Sunt 300 orașe milionare și gradul de urbanizare este de
56% (peste 70% în Europa, SUA, America de Sud; 77,4%
în Europa Occidentală și America de Nord)
Planul orașului
Def: reprezentare cartografică a structurii spațiale a unui areal urban, care include:
sistemul străzilor, modul de utilizare a teritoriului si amplasamentele clădirilor.
În funcție de forma rețelei de străzi și conturul așezării se disting următoarele tipuri
morfostructurale:
1) Rectangular (străzi perpendiculare):
 propus de romani pentru: Torino, Cluj Napoca, Drobeta T.S.,
Alexandria.
 orașele noi americane: New York, San Francisco, Chicago.
2) Radiar - concentric (creștere pe direcție radiară și în etape - cercuri
concentrice) ex. Paris, București, Moscova, Bruxelles, Milano, Canberra.
 Subtipul semicircular (se îmbină un element natural care favorizează
o dezvoltare liniară cu evoluția teritorială radiar-concentrică) ex:
Chicago, Brăila.
3) Polinuclear (creșterea simultană a orașului în anumite puncte unite ulterior) ex:
Budapesta, Chicago, Timișoara, Delhi.
4) Liniar (când un anumit element al sit-ului impune o formă de acest fel) ex:
Shanghai are caracter complex, dar inițial s-a dezvoltat în lungul fluviului
Chang Jiang.
- un subtip este: câmpulungurile, specifice orașelor din ariile depresionare,
deosebindu-se puțin de orașele tip strada. Ex: Câmpulung Muscel,
Moldovenesc; Honolulu, Kobe, Alexandria.

6
Tipuri fizionomice de orașe (V. Cucu, 1981)
1) Tipul oriental: textură haotică, datorată unei evoluții spontane în condițiile unui
sit dificil și restrictiv. Ex: Sevilla, Damasc, Calcutta.
2) Tipul nord-american: orașe noi, cu arhitectură masivă și cu plan rectangular
(dezavantajul: circulația pe linii frânte și canalizarea excesivă a maselor de
aer).
3) Tipul mixt exprimă unitatea teritorială actuală a orașului pe un fond
arhitectural vechi, cu forme suprapuse sau paralele, cu structură autohtonă și cu
modificări edilitare radicale. Ex: orașele europene și asiatice.

Organizarea spațiului urban și rural. Exemple regionale de fizionomii

urbane
1. EUROPA MEDITERANEANĂ: stil urban antic și medieval cu străzi înguste
Ex. Veneția (sit acvatic, sec VI, construit pentru protecția împotriva invaziilor
lombarde pe milioane de piloni de zadă sau de stejar), Roma, Florența, Toledo etc.
2.EUROPA DE VEST (condiții de mediu favorabile) centrul initial medieval și zone
noi la periferie industriale și de transport. Apar “orașe dormitor” la periferie ex.
Rotterdam, Hamburg etc.
3. EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST: dezvoltare întârziată, rolul “sistematizării de
tip socialist” (în est) – centre istorice dar și cartiere “noi” standardizate la periferie
- orașele mici și mijlocii au o pondere mare
- orașe de-a lungul Transiberianului
4. ORAȘELE NORD AMERICANE dezvoltate pe vertical
5.ORAȘELE SUD AMERICANE asemănătoare cu cele din nord dar și cu spații
periurbane de tip favellas
6. ORAȘELE DIN LUMEA ARABĂ au elemente tradiționale (Mecca) dar și
deosebit de moderne (legate de valorificarea petrolului – Ar. Riadh)
7. ORAȘELE DIN ASIA DE SUD au probleme de suprapopulare teritorială
Ex. Calcutta (contrast între sectoare moderne și “parcuri de locuit”)
8.ORAȘELE JAPONEZE: elemente tradiționale îmbinate cu o înaltă infrastructură
urbană și utilizarea rațională a spațiului construit
9.ORAȘELE DIN CHINA: îmbină tradiția cu “urbanizarea socialistă” dar și
modernismul (ex. Shanghai)

7
10.ORAȘELE DIN AFRICA SUBSAHARIANĂ: zona centrală modernă dar și
invadarea cartierelor suburbane – bidonville
11.ORAȘELE DIN AUSTRALIA (S ȘI SE) cu pondere mare a zonelor suburbane
Ex. Sydney cu o populație propriu zisă de 200 000 locuitori și o zonă suburbană de
3,5 milioane locuitori
Organizarea spațiului rural

Are o pronunțată componentă empirică si spontană și este influențată de diferite

elemente socio-economice (tipul de proprietate, tipul de religie, habitat).
Vintilă Mihăilescu (1927) a îmbinat criterii de ordin morfologic (structură), fizico-
geografic și economic:
-Sate risipite sau de munte
-Sate răsfirate printre vii și livezi la deal
-Sate adunate sau de stepă
subtipul compact (Depresiunea Transilvaniei)

Peisaje rurale

90% din suprafața planetei

I.Peisaje rurale care au păstrat într-o mare măsură caracteristicile inițiale ale mediului
natural
II.Peisaje agricole:
1.cu predominarea pășunatului
2.mediteranean
3.intens cultivate: orez, viță de vie, cereale
III.Peisaje cu o transformare complex

Amenajarea locală și regional

A. Factorii: 1) indivizii și grupurile sociale (determină politici de dezvoltare urbană)
2) intreprinderile (ex. tehnopoli)
3) frontierele (bariere sau spații de comunicare deschise)
4) transporturile (înlesnesc amenajarea)
B. Politici de amenajare teritorială
1) național
2) unor teritorii (unități administrative)
3) tipuri diferite de spații (agricol, urban, silvic, turistic etc.)
Obiective urmărite:
1.Dezvoltarea economico-socială a regiunilor
2. ameliorarea condițiilor de viață
3.gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului
4.utilizarea rațională a terenurilor
5.selectarea propunerilor din planurile de amenajare a teritoriului în raport cu
impactul asupra populației
8
C. Exemple de amenajare: China și Brazilia