Tudor Arghezi este un poet valoros al literaturii române, afirmat în perioada

interbelică; creațiile lui stau sub semnul modernismului. Poezia “Prefață” deschide placheta
“Țara Piticilor” (1947). Aceasta este o artă poetică, o creație lirică în care autorul își exprimă
concepția despre creație, folosind mijloace artistice, evidențiind tema creației, a jocului, a
copilăriei, a competiției, și diferite motive literare: stihurile, ochii, mâna, reguli.
Titlul poeziei are și el o semnificație aparte; din punct de vedere morfologic este un
substantiv comun, nearticulat, cu rolul de a generaliza. Din punct de vedere semantic, prefața
este o introducere, o lămurire a unui autor cu privire la structura unei cărți, iar din punct de
vedere stilistic, titlul este o metaforă a creației, care prezintă concepția autorului cu privire la
modul în care acesta scrie.
Poezia începe cu elemente temporale specifice unei povești (“pe înserat”), iar autorul
atrage de la început atenția cititorului prin interogația retorică “Ce să vezi?”, provocându-i
imaginația acestuia și oferindu-i un posibil răspuns abia în final. Cei “Doi părinți și doi copii”
participă la un joc de creația, miza acestuia fiind scrierea cât mai repede, a cât mai multe
stihuri, corectitudinea gramaticală neînsemnând atât de mult (“Cine poate scri mai iute”), pe
cât înseamnă plăcerea de a participa la joc. Deși pare a fi un simplu joc, acesta presupune
efort constant, atât fizic, cât și intelectual: “Ochii mi s-au cam închis/Mâna ne-a cam
amorțit”. Spre surpinderea sa, eul liric este declarat câștigător, dar răsplata este
nesemnificativă, ceea ce arată că nu contează câștigul material, ci bucuria de a participa la
joc.
În a doua parte a poeziei, eul liric adresează câteva sfaturi cititorului, pe care îl
numește într-o formulă politicoasă, dar distantă, “Domnule”, iar spre finalul poeziei,
completează adresarea într-o structură ludică: “Domnule Confrate”. Finalul poeziei conține o
declarație amuzantă și mai puțin credibilă de către receptor: “M-am făcut analfabet”. Acest
vers sugerează faptul că o dată cu oprirea din citit, copiii nu își mai dezvoltă vocabularul și
cunoștiințele.
De-a lungul textului, autorul, în ipostaza de creator, își exprimă concepția despre
creație, folosind mijloace artistice, cum ar fi figurile de stil (comparația “Mari, ca de
însurătoare”), îmbinări ludice de cuvinte (“Ești prea mare. Fă-te mic”). De asemenea,
structura poeziei este una aparte, strofele fiind inegale ca număr de versuri, acest aspect
arătând libertatea și imaginația scriitorului.
Poezia “Prefață” este o artă poetică modernistă, în care autorul își exprimă în mod
direct, subiectiv, concepția despre lume și viață, despre rolul artistului și despre menirea artei
sale prin intermediul unui limbaj expresiv.