Prefață- Arghezi

Note

Poezia este așezată în deschiderea plachetei „Țara piticilor”, ceea ce justifică titlul
acesteia, și este considerată o artă poetică deoarece vorbește despre rostul artei și menirea
creatorului.

Din punct de vedere structural se disting două părți: prima pune sub semnul jocului tema
filozofică a creației, reducând-o la dimensiunile microscopice, accesibile unui copil. Autorul
completează conținutul cu teme precum: jocul, copilăria, familia, condiția artistului pe care le
abordează din două perspective diferite. „Cartea”, adică opera literară, ia naștere dintr-un joc al
membrilor familiei; astfel poetul amintește de familia biblică și transferă în zona metaforei
semnificațiile ce trimit cu gândul până la geneza lumii. Orientarea ludică a primei părți oferă
discursului note de optimism, de tihnă casnică; se creează bucla ficțională a unui univers domestic
încărcat de valori simbolice: familia - sensul biblic fiind dublat de unul social - , condiția creatorului
în raport cu semenii. Actul artistic este explicat în registru colocvial, însă poetul accentuează ideea
competiției și a izbândei pentru a decanta valorile: câștigătorului i se recunoaște harul și toți
participanții sunt răsplătiți pentru efort. Tudor Arghezi este recunoscut pentru inovațiile din sfera
lexicală; metafore precum : ,,scri și pe nerăsuflate”, „tovarășii de coate” exprimă starea de
încordare specifică întrecerii și legătura strânsă dintre competitori. La finalul întrecerii valorile se
decantează prin analiză și duc la desemnarea câștigătorului. Eul liric înzestrat cu harul artistic este
recunoscut ca învingător. Condiția sa îl afirmă dincolo de voința proprie.

A doua parte a poeziei schimbă registrul și tonul pentru că eul liric se adresează cititorului.
Ideea centrală este aceea că o operă de artă există ca atare atunci când valoarea ei este
recunosscută de receptor. Viziunea sobră asupra actului artistic mută discursul într-un registru
solemn cu semnificații profunde. Eul liric îndeamnă la empatie, la armonizarea trăirilor artistului
cu cele ale cititorului, însă pentru aceasta este necesară abandonarea regulilor .

Așadar, poezia „Prefață” propune cititorilor de toate vârstele o experiență inițiatică. Se

subînțelege prin aceasta continua pendulare între „a ști”și „a descoperi” , între inițiat și neinițiat,
între sacru și profan.