Materiale inteligente - materialele viitorului

De ceva vreme, oamenii de ştiinţă fac cercetări asupra unor materiale care - echipate cu senzori şi
dispozitive de control - să se "comporte" similar cu sistemele biologice. Deja au fost obţinute anumite
succese cu aceste tipuri de "materiale inteligente". Ca urmare, este posibil să avem în curând materiale
care să se repare singure sau să se adapteze la anumite condiţii din mediul înconjurător.
De exemplu, un pod s-ar putea consolida singur, reparându-şi fisurile produse de un cutremur. Sau
o maşină cu "zone inteligente de şifonare" ar putea reveni la forma iniţială după un accident. Ca şi fiinţele,
aceste sisteme s-ar adapta la cerinţe şi ar repara orice posibile stricăciuni, compensând deci erorile
elementelor individuale.
Oamenii de ştiinţă au demonstrat deja că asemenea materiale şi structuri sunt, în principiu,
realizabile. Ele necesită însă o multitudine de elemente speciale de "ajutor", printre care aşa-numitele
"motoare" - care să se comporte ca nişte muşchi - senzori - care să joace rolul nervilor - şi memorie şi
reţele computaţionale, care să reprezinte creierul şi coloana vertebrală.
Materialele multi-funcţionale compuse, care absorb vibraţiile în mod autonom, reducând astfel
poluarea fonică, sunt un exemplu de materiale inteligente care deja sunt folosite. Acestea sunt echipate cu
senzori care înregistrează momentul când materialul începe să vibreze. Senzorii lansează un semnal care
este apoi procesat de un regulator, care controlează motoarele integrate, iar acestea acţionează pentru a
absorbi vibraţiile. Fibre ceramice extrem de fine sunt utilizate pentru a converti tensiunea mecanică sau
termică în semnale electrice.
Şi medicina poate beneficia de pe urma materialelor inteligente. În prezent, tuburi mici, alcătuite
dintr-o reţea metalică, numite stent-uri sunt deja implantate în artere, pentru a le consolida şi a evita
blocarea acestora. Stent-urile viitorului vor fi mai mici. Ele vor fi injectate direct în venă, implicând deci
cea mai simplă procedură medicală, apoi vor lua în mod autonom forma dorită în artera afectată, lărgind-o
şi îmbunătăţind circulaţia. Avantajul pentru pacient este că o operaţie complicată va putea fi înlocuită de o
procedură medicală foarte simplă, dar la fel de eficientă.
Se lucrează deja la obţinerea unor materiale sintetice "cu memorie". Fire care să se înnoade
singure, spirale care să îşi amintească forma iniţială, dreaptă. Materialele "cu memorie" îşi "amintesc" de
forma lor iniţială şi, după ce sunt deformate, revin la aceasta. Acţiunea căldurii sau luminii este suficientă
pentru a le face să revină la acea formă iniţială.

Fenomenul de „memorie a formei” este prezent la anumite aliaje cu transformare martensitică

reversibilă în care martensita are un caracter termoelastic. Un produs finit confectionat din astfel de
materiale poate fi deformat de la o forma initiala, cu o configuratie stabila termic, pana la o alta forma, cu
o configuratie instabila termic. Acest produs se spune ca are memoria formei pentru faptul ca, la aplicarea
unei incalziri, poate reveni de la configuratia instabila termic la configuratia initiala, stabila termic, adica
se poate spune ca ,,isi aminteste” forma initiala.
Fiind un domeniu relativ nou al tehnicii de varf, datele referitoare la obtinerea acestor materiale si
aplicaţiile lor sunt departe de a fi suficient cunoscute. Desi pe plan international se desfasoara numeroase
cercetari in acest domeniu, rezultatele sunt in general publicate dupa aparitia pe piata a noilor produse sau
nici atunci, intrucat exista si se conserva monopolul de firma al catorva producatori specializati din tari
puternic dezvoltate, cum sunt SUA si Japonia.
Aplicaţiile industriale ale materialelor cu memoria formei cuprind cuplaje şi asamblări, antene
spaţiale, dispozitive termomecanice şi termoelectrice, servomecanisme programate, ş. a.
De exemplu, niturile din aliaje cu memorie asigură o asamblare fără deformare mecanică, în
domenii cum sunt construcţia aeronavelor şi submarinelor, construcţia reactoarelor nucleare, echipamentul
pentru exploatarea petrolului submarin (în special montarea şi repararea conductelor subacvatice, de
adâncime), iar bucşele din asemenea aliaje se aplică pentru racordarea conductelor fără sudare în condiţii
de îmbinare perfect etanşă.
Alte aplicatii industriale ale aliajelor cu memoria formei sunt:
- in constructii, pentru izolatii seismice si dispozitive de disipare a energiei;
- pentru rame de ochelari si antene pentru telefoane mobile;
- la fabricatia sprinklerelor pentru instalatiile de stins incendii; au avantajul scaderii timpului de raspuns
la actiunea caldurii;
- in robotica pentru executia manipulatoarelor.
Domeniul aplicatiilor industriale pentru aliajele cu memoria formei creste continuu, utilizari
viitoare (printre altele) fiind asteptate la:
- executia motoarelor pentru masini si avioane, pentru a se folosi energia mecanica rezultata la
transformarile de forma;
- carcase si bare de protectie pentru autovehicule;
- racirea motorului la autovehicule, controlul alimentarii cu combustibil a motorului, controlul unei
diafragme a radiatorului (pentru a reduce debitul de aer prin radiator la pornire, cand motorul este rece si
pentru a reduce consumul de combustibil);
- construirea unor maşini termice care să producă lucru mecanic utilizând un gradient de temperatură
mic, la temperaturi apropiate de temperatura camerei.
Aliajele cu memoria formei au intrebuintari multiple si in domeniul medical, o parte dintre acestea
fiind prezentate in continuare:
- copci de prindere, pentru imobilizarea fracturilor si realizarea osteosintezei;
- proteze vasculare (stenturi) auto-expandabile pentru largirea vaselor sanguine;
- pentru tratamentul prostatei;
Utilizarea in tehnica medicala a acestor materiale inteligente, capabile sa-si reia forma la usoara
incalzire locala a zonei in care sunt implantate, a determinat cresterea preocuparilor cercetatorilor din
domeniul stiintei materialelor pentru obtinerea unor aliaje cu proprietati performante. Elaborarea acestora
se produce în prima etapă prin metaluri a materialelor polielastice sau uneori mari cristaline iar în a doua
etapă inducerea efectelor de memorie.
Clasificarea materialelor cu memoria formei.
- aliaje exotice pe bază de uraniu, iridiu, niobiu, zirconiu;
- aliaje costisitoare pe bază de aur şi platină;
- aliaje obişnuite pe bază de cupru, fier, zinc, cadmiu,titan.
Dintre metale, titanul prezinta cea mai buna biocompatibilitate: are potentialul cel mai ridicat pe
scara ABE (Anodic Back Electromotive Force) determinat in ser sanguin la 37 oC si este foarte bine tolerat
de celulele vii, fara a avea loc modificari ale functiilor acestora, asa cum s-a demonstrat in cercetari
citologice. De aceea, utilizarea sa in materialele metalice pentru aplicatii medicale cu cerinte de
biocompatibilitate este in crestere.

Fig.1 Lingou din aliaj Ti-Ni-Nb Fig 2 Obtinerea benzilor metalice

prin solidificare ultrarapida

Retopirea aliajului Ti-Ni-Nb si obtinerea benzilor din acest aliaj s-a facut prin procedeul
solidificarii ultrarapide - metoda "melt spinning"- in atmosfera protectoare de argon. Schema de principiu
a metodei de obtinere de benzi metalice prin solidificare ultrarapida a topiturilor metalice este prezentata
in figura 1. Procedeul consta in urmatoarele:
- - proba masiva este introdusa intr-un tub de cuartz terminat cu un capilar, tub ce constituie miezul
unei bobine de inductie;
- - capilarul se afla pozitionat la 2 mm de un disc masiv de cupru, cu diametrul de 400 mm, racit cu
apa, care se poate roti cu 1500-3000 rotatii/min;
- - intregul dispozitiv se afla intr-o incinta de otel inoxidabil, montat la o pompa de vid cu difuzie;
- - in momentul cand proba din tubul de cuartz este topita prin inductie si apare meniscul la gura
capilarului, deasupra topiturii se introduce gaz inert sub presiune care o evacueaza direct pe discul rece
rotitor si astfel topitura se solidifica ultrarapid.

Demonstrarea practica a efectului de

memoria formei
Pentru verificarea proprietatii de memorie a
formei benzile, obtinute prin metoda „melt
spinning”, au fost introduse in azot lichid,
deformate, iar apoi incalzite la temperatura camerei.
Benzile cristaline, dar netratate termic,
precum si cele tratate la 5000C sunt foarte elastice,
iar deformarea in azot lichid nu este remanenta; ele
revin imediat la forma initiala chiar in azot. Benzile
tratate la 900 0C sunt elastice la temperatura
mediului ambiant, prezinta un grad mic de
deformare remanenta in azot lichid, iar revenirea la
forma initiala este practic instantanee la scoaterea
din lichid.
Efectul termoelastic caracteristic pentru
materialele cu memoria formei a fost pus in
evidenta pe benzile tratate la 10000C timp de o ora.
Acestea permit deformarea plastica atat la
temperatura mediului ambiant cat si in azot lichid
iar prin încălzire revine elastic la forma geometrica
imprimata la temperatura camerei. Acest tip de
transformare este numita pseudoplastica, iar
materialul prezintă aşa numita „memoria formei uni
sens” („one way shape memory”). Din variaţia
dimensiunilor liniare s-a putut determina o valoare a
deformării cu temperatura de aproximativ 6%.
Exemplificarea proprietăţii de memorie a
formei poate fi urmărita pe filmul ataşat acestei
pagini.

Fig.3
Materiale amorfe
In anul 1952 Sir Charles Frank lanseză ideea că, deşi obţinerea cristalelor icosaedrice este
imposibilă, în lichidele răcite pînă la temperaturi aflate sub punctul lor de îngheţare apar regiuni de
simetrie icosaedrică; cercetările ulterioare vor demonstra că fenomenul are loc atunci când metalele sunt
răcite atât de rapid încât capătă structura sticlei; aceste materii se numesc sticle metalice.Solidificarea
rapidă precum şi fenomenele colaterale ca de exemplu subrăcirea nu sunt procedee de dată recentă.
Încă din 1700, Fahrenheit a descoperit că apa poate fi răcită în stare lichidă cu mult sub
temperatura de tranziţie la gheaţă. Solidificarea rapidă şi ultrarapidă a topiturilor a fost utilizată pe scara
mare încă din anii 1940 când o serie de cercetatori au utilizat-o în vederea investigării reacţiilor structurale
ce au loc la solidificarea aliajelor precum şi la determinarea factorilor ce guverneaza difuzia în stare
lichidă şi solidă. Unul dintre aceşti crecetători a fost si P. Duwez care a reuşit în 1960 obţinerea primului
aliaj în stare amorfa prin solidificarea ultrarapidă a topiturii aliajului AuSi .
 Procedeele de solidificare ultrarapidă ce sunt astăzi utilizate la scară industrială au o serie de
precedente remarcabile. Astfel, în 1871 E.M. Lang a patentat un dispozitiv de obţinere prin turnare a
sârmelor metalice destinate brazării
Solidificarea rapidă şi ultrarapidă a aliajelor metalice este una dintre cele mai ² curate² tehnologii
metalurgice, în sensul că aceasta implică doar elaborarea topiturii metalice, prin solidificare obţinându-se
direct produsul final sau semifabricate a căror procesare ulterioară nu implică un grad ridicat de poluare.
Întrucât sunt eliminate o serie de etape caracteristice în metalurgia clasică (prelucrări termoplastice,
prelucrări mecanice la rece), tehnologia de obţinere a materialelor metalice prin solidificare ultrarapidă din
topitură permite de asemenea reducerea substanţială a consumului de energie.
In figurile urmatoare sînt prezentate două metode de obţinere a materialelor amorfe: laminarea şi
turnarea.

fig.4 fig.5
> Metoda laminării când metalul topit se răceşte rapid datorită contactului cu suprafeţele reci
ale cilindrilor fig.4 .
> Metoda turnării cu jet forţat fig.5.

Fig.6. Instalaţie folosită in vederea obţinerii materialelor amorfe

Factorii care guvernează acest proces sunt atât de natură structurală (efecte de aranjare, cuplare şi
mărime atomică) cât şi cinetici. Factorii structurali au implicaţii relativ reduse astfel că rolul dominant este
cel al factorilor cinetici (ce depind de parametrii constructivi ai instalaţiei de solidificare). Toate aceste
procedee asigură o viteză de solidificare ultrarapidă a topiturilor metalice, dependenţa direct de natura
(gaz, lichid sau suprafaţa unui corp masiv) şi de viteza suportului de răcire.
Din punct de vedere al compoziţiei o structură amorfă (care este structura lichidă "îngheţată")
poate fi obţinută în cazul în care pentru acea compoziţie chimică topitura metalică este stabilă la
temperatură joasă. Din punct de vedere termodinamic acestă situaţie corespunde transformărilor eutectice.
Caracteristica mecanică a aliajelor cu structură amorfă obţinute prin solidificarea ultrarapidă a topiturilor
este o bună ductilitatea însoţită de o rezistenţa mecanică ridicată, fapt ce se explică prin lipsa graniţelor de
cristalite care în cazul deformărilor materialelor metalice cristaline reprezintă centrii de aglomerare a
dislocaţiilor şi în final de apariţie a microfisurilor.
Aliajele amorfe sunt utilizate în industria electronică, electrotehnică şi de aviaţie.