Genetica

Tema 5. Principiile de bază a teoriei cromozomale ale eredităţii (4 ore)

5.1 Moştenirea înlănţuită a genelor.
5.2 Schimbul reciproc de gene între cromozomi (crossing-over). Tipuri de crossing-
over. Factori care influenţează frecvenţa crossing-overului.
5.3 Determinarea grupului de linkage şi a poziţiei genelor în cromozom.
5.4 Întocmirea hărţilor cromozomale.
5.1 Moştenirea înlănţuită a genelor

În 1903 W.S.Sutton bazîndu-se pe faptul că

numărul cromozomilor în celulă este mic, iar
numărul caracterelor organismelor este destul de
mare, a conchis că nu pot fi confundate genele cu
cromozomii.
Genele sunt unități ale acestora și se găsesc în
număr mai mare pe cromozom.
În același timp, a susținut că genele ce se află în
același cromozom nu se pot combina independent
între ele. Prin urmare, în meioză, la formarea
gameților, aceste gene se transmit împreună ca o
unitate, înlănțuite unele cu altele.
5.1 Moştenirea înlănţuită a genelor

După redescoperirea legilor lui Mendel în

1900, numeroși cercetători au executat
încrucișări spre a afla structura genetică a
diferitelor organisme.
Din legea a doua a lui Mendel (Legea
combinării libere a factorilor ereditari)
reiese că de la încrucișarea unor indivizi,
care se deosebesc prin două perechi de
caractere (AB și ab) în F1, se obține o
formă heterozigotă AaBb. În F2 acest
dihibrid produce în meioză patru grupe de
gameți în cantități egale AB, Ab, aB și ab,
asigurînd o segregare în raport de 9:3:3:1.
5.1 Moştenirea înlănţuită a genelor

Mendel a lucrat cu caractere ale căror gene, fiind așezate în perechi de cromozomi, se combinau
independent. Însă, pe măsura acumulării datelor genetice, studierii mai multor caractere la unul
și același organism se întîlneau tot mai des cazuri de abateri de la legea liberei combinări a
genelor.
Din cele patru grupe de gameți, ce se produc în meioză de hibridul AaBb, predomină gameții AB
și ab, iar gameții Ab și aB au o frecvență mult mai mică sau în genere gameți cu aceste
combinații de gene nu se produc. În aceste experiențe genele se moșteneau legate una de alta.
5.1 Moştenirea înlănţuită a genelor

Pentru explicarea acestor fenomene, apărute în urma efectuării unor încrucișări la soiurile de linte
aromată dulce (Latyrus odoratus), W.Bateson și R.C.Punnet (1906) au propus teoria cuplării și
repulsiei.
Faza, în care cele două alele dominante tind să intre în același gamet și să fie transmise
împreună, a fost numită cuplare.

Faza, în care o alelă dominantă și una recesivă tind să intre în gameți într-o proporție mai mică, a
fost numită repulsie.
5.1 Moştenirea înlănţuită a genelor

Multiple cercetări efectuate de către T.H.Morgan și colaboratorii săi (1910-1915) având ca obiect
de studiu musculița oțetului, Drosophila melanogaster (în condiții de laborator la 20° C, se înmulțește
foarte repede, o generație putînd fi obținută în numai 12 zile și are un număr mic de cromozomi - 2n = 8) au

constatat că fazele de cuplare și repulsie a genelor, despre care au comunicat W.Bateson și

R.C.Punnet, nu sunt fenomene separate, ci reprezintă aspecte ale unuia și aceluiași fenomen
denumit linkage.
Linkage-ul reprezintă fenomenul de
înlănțuire mai mult sau mai puțin strînsă a
genelor, care se găsesc în același cromozom
și care manifestă tendința să rămînă asociate
la descendenți.
S-a stabilit că genele situate într-o pereche
de cromozomi omologi se moștenesc
împreună, deci sunt înlănțuite, formînd un
grup de linkage sau grup de înlănțuire.
Pentru genele dintr-un grup de linkage este
caracteristică intrarea în gameți în combinații
parentale și moștenirea independentă de
genele celorlalte grupe de linkage ale
aceluiași genotip.
 Gena 1 și 2 nu
sunt înlănțuite

Gena 1 și 2
sunt înlănțuite
 Gena neînlănțuite
Gena 1 și Gena 2 sunt foarte departe pe același cromozom

Combinații de
noi alele

Gena înlănțuite
Gena 3 și Gena 4 sunt apropiate pe același cromozom

Gena neînlănțuite
Gena 5 și Gena 6 sunt pe cromozomi diferiți

Nu au loc combinații de
noi alele

Alelele (pentru toți cromozomii) pot fi

distribuite în gameți în orice combinație
Numărul grupelor de linkage dintr-un organism este identic cu numărul perechilor de
cromozomi, care corespunde cu numărul haploid de cromozomi.
Exemple:
La D.melanogaster (2n = 8) sunt patru grupe de linkage;
la om (2n = 46) sunt 23 de grupe de linkage;
la Pisum sativum (2n = 14) — 7 grupe;
la Zea mays (2n = 20) — 10 grupe;
la Brassica oleracea (2n =18) — 9 grupe de linkage ș.a.m.d.
Linkage-ul genelor este relativ. În majoritatea cazurilor, înlăturarea genelor nu este absolută,
astfel că pot avea loc schimbări de gene între cromozomii omologi - fenomen ce a fost denumit
crossing-over.
În faza premergătoare cercetărilor care au condus la explicarea fenomenului de linkage,
T.H.Morgan și colaboratorii au intuit că fiecare genă ocupă în cromozom o anumită poziție pe care
au denumit-o locus. Studiul citologic al cromozomilor și a modului de acțiune a genelor a dus
ulterior la precizarea că genele, așa cum a demonstrat G.Mendel, se află dispuse în perechi, dar
sunt plasate liniar în cromozomi ocupînd permanent același locus.
Pe baza cercetărilor efectuate T.H.Morgan și colaboratorii săi au formulat teoria
cromozomală a eredității, la temelia căreia stau următoarele principii:
— înlănțuirea genelor așezate în același cromozom (linkage);
— schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi (crossing-over);
— orînduirea liniară a genelor în cromozomi;
— numărul limitat al grupelor de înlănțuire.
 corpul negru și aripi
Înlănțuirea completă a genelor normale

Pentru explicarea fenomenului de înlănțuire

T.H.Morgan și colaboratorii săi au făcut o serie
de experiențe cu D.melanogaster. corpul cenușiu și aripi
vestigiale
Într-una din experiențe au fost încrucișate
F1 dihibrid cu corpul
musculițe mutante cu corpul negru (bb) și aripi cenușiu și aripi normale

normale (vg+ vg+) cu musculițe ce aveau

corpul cenușiu (b+b+) și aripi vestigiale
(vgvg). În prima generație toți descendenții,
atît masculi cît și femeli, au avut corpul cenușiu
și aripi normale (bb+vgvg+)
Înlănțuirea completă a genelor
corpul negru și aripi
normale
La încrucișarea unui mascul heterozigot
din F1 cu o femelă de culoare neagră și
aripi vestigiale - retroîncrucișare cu corpul cenușiu și
aripi vestigiale
părintele dublu recesiv (bvg) - în B1
F1 dihibrid cu corpul
(back-cross 1) se obțin numai două cenușiu și aripi normale

fenotipuri, asemănătoare formelor

parentale bvg inițiale, în raport de 1:1 și
Mascul
nu patru fenotipuri, cîte ar fi trebuit să heterozigot din F1

apară, în raport de 1.1:1:1 corespunzător Femelă - forma

parentală – corp negru
dihibridării mendeliene.
și aripi vestigiale
Explicare: genele, care determină
caracterele luate în studiu, sunt
plasate în același cromozom și se
transmit împreună la descendenți.
Înlănțuirea completă a genelor

În exemplu dat, raportul de segregare 1:1, obținut la retroîncrucișare, vorbește despre un

linkage complet sau absolut, fenomen observat foarte rar în natură.
El poate avea loc în toate perechile de cromozomi sau numai în unele segmente ale
acestora. După cum am menționat, o înlănțuire completă se manifestă la D.melanogaster, la
sexul mascul (sex heterogametic, XY), la femelele viermelui-de mătase, Bombyx mori (sex
heterogametic, ZW). În general, se consideră că înlănțuirea completă a genelor este o
caracteristică a sexului heterogametic.
 corpul negru și aripi
Înlănțuirea incompletă a genelor vestigiale
corpul cenușiu și aripi
normale

În cazul cînd se încrucișează femelele

heterozigote din F1 cu masculi de culoare Femelă din F1 - corpul Mascul -
corpul negru și
cenușiu și aripi normale
neagră și aripi vestigiale, deci dacă se execută aripi vestigiale

o retroîncrucișare cu genitorul dublu recesiv în

descendența B1 rezultă nu numai indivizi
asemănători celor doi genitori inițiali, ca în
experiența precedentă, ci:
• 41,5% indivizi cu corp cenușiu și aripi vestigiale;
• 41,5% indivizi cu corp negru și aripi normale;
• 8,5% indivizi cu corp cenușiu și aripi normale;
• 8,5% indivizi cu corp negru și aripi vestigiale. 8,5% 8,5% 41,5% 41,5%
 corpul negru și aripi
Înlănțuirea incompletă a genelor vestigiale
corpul cenușiu și aripi
normale

Cele patru fenotipuri apărute nu

sunt în raportul mendelian așteptat în urma Femelă din F1 - corpul Mascul -
corpul negru și
cenușiu și aripi normale
unei retroîncrucișări, 1:1:1:1. Formele noi, aripi vestigiale

rezultate în proporție mult mai mică decît

cele parentale, sunt condiționate de
schimbul de gene (crossing-over) între
cromatidele-nesurori ale cromozomilor
omologi și au fost denumite recombinante.

8,5% 8,5% 41,5% 41,5%

 corpul negru și aripi
Înlănțuirea incompletă a genelor vestigiale
corpul cenușiu și aripi
normale
Raportul de segregare, modificat față de cel
mendelian se datorește faptului că femela
Mascul -
heterozigotă produce patru tipuri de gameți, Femelă din F1 - corpul
corpul negru și
cenușiu și aripi normale aripi vestigiale
două de tip parental (b+vg+ și bvg) și două de
tip nou (b+vg și bvg+), care se fecundează cu
un singur tip de gameți (bvg) produși de
masculul recesiv homozigot. Apariția gameților
de tip nou se explică citologic prin
recombinarea materialului genetic ce se
realizează în cursul meiozei - conjugarea
cromozomilor omologi urmată de ruperea
8,5% 8,5% 41,5% 41,5%
cromatidelor nesurori și de transferul reciproc
al segmentelor cromatidice cu genele asociate.
Gameții în care genele rămîn asociate ca în combinația originală, se numesc gameți fără
crossing-over (non-crossovere), iar cei noi se numesc gameți cu crossing-over (recombinanți
sau crossoovere).
Situația, cînd genele înlănțuite segregă totuși și formează pe lîngă fenotipurile părinților și noi
combinații, este determinată de linkage-ul incomplet.
Procentul noilor fenotipuri apărute ca urmare a schimbului de gene (în cazul citat 17%) exprimă
valoarea crossing-overului, în timp ce combinațiile parentale, care semanifestă la 83% din
descendența testcross indică intensitatea sau tăria înlănțuirii între cei doi loci.
Înlănțuirea în cuplu sau repulsie

Pentru a putea fi depistat crossingoverul trebuie să se producă la un individ heterozigot,

minimum între două gene.
În funcție de modul de aranjare a alelelor dominante și a omoloagelor recesive în perechea
de cromozomi omologi ai hibridului F1 se deosebesc două tipuri de înlănțuire în:
- cuplu
- repulsie
Cînd cele două gene dominante AB sunt înlănțuite într-un cromozom și alelele lor recesive
ab în celălalt cromozom omolog, se spune că genele sunt plasate în cuplu sau în
configurația cis.
Înlănțuirea în cuplu sau repulsie

Iar atunci cînd la hibridul F1 apar combinări amestecate de alele dominante și recesive Ab
și aB se spune că înlănțuirea este cu gene în repulsie sau în configurația trans.

Hibrizii în F1 care au același fenotip,

datorită prezenței în genotip a acelorași
gene dominante, pot avea gene
înlănțuite în cuplu AB/ab și în repulsie
Ab/aB.
Înlănțuirea în cuplu sau repulsie
5.2 Schimbul reciproc de gene între cromozomi (crossing-over). Tipuri de crossing-over.
Factori care influenţează frecvenţa crossing-overului.

T.H.Morgan și școala lui, analizînd diverse cazuri de transmitere înlănțuită a caracterelor, au

demonstrat că nu întotdeauna genele, ce fac parte din aceeași grupă de linkage, se transmit
înlănțuite și că există o serie de excepții. Pentru a explica aceste excepții, s-a ajuns la
concluzia că între cromatidele-nesurori ale cromozomilor omologi are loc un schimb reciproc
de gene, respectiv de fragmente, fenomen denumit crossing-over.
Mecanismul citologic al crossing-over-ului.
Au fost elaborate mai multe teorii care și-au propus să explice mecanismul producerii crossing-over-
ului. În prezent o răspîndire mai largă are teoria chiasmatipiei sau teoria ruperii cromatidelor și
schimbului reciproc de segmente cromatidiale (breakage theory).
Teoria, chiasmatipiei a fost elaborată de către F.A.Jannsen (1909, 1924), completată de
C.D.Darlington și K.Mathei (1931,1933) și verificată cu ajutorul izotopilor radioactivi de J.H.Taylor
(1957, 1963). Teoria a fost dezvoltată pe baza observațiilor microscopice efectuate în timpul
meiozei, în special în profaza I.
Mecanismul citologic al crossing-over-ului.
În conformitate cu această teorie crossing-over-ul are loc în stadiul de patru cromatide -
conjugarea cromozomilor omologi.
Cromatidele surori tind să se depărteze între ele, în timp ce unele cromatide-nesurori se
mențin unite în anumite puncte de contact, formînd figuri asemănătoare literei X, numite
chiasme (denumirea vine de la cuvîntul grec khiasma - așezare în cruciș și a fost sugerată
de litera greacă X=chi).

Chiasmele reprezintă exprimarea

citologică a crossing-over-ului. La fiecare
chiasmă, adesea cromatidele perechi se
“rup”, apoi se “reunesc”, realizîndu-se un
schimb de fragmente și gene între cele
două cromatide nesurori.
Ipoteza ruperii și reunirii cromatidelor-nesurori
Mecanismul citologic al crossing-over-ului.
Ulterior s-a demonstrat că, între stadiile de pachinem și diplonem, se realizează o sinteză
suplimentară de ADN, cu rol reparatoriu în procesele de “rupere-reunire”, ce condiționează
crossing-over-ul.
Spre sfîrșitul stadiului de diplonem, chiasmele migrează spre capetele cromozomilor, din
care cauză perechile de cromozomi apar adesea sub formă de inel sau lanț înnodat. Ca
rezultat al alunecării chiasmelor spre capetele bivalenților, — proces ce a fost denumit
terminalizarea chiasmelor, are loc micșorarea progresivă a numărului de chiasme.
Mecanismul citologic al crossing-over-ului.
Între cromozomii materni și paterni din perechile omoloage are loc un schimb de gene,
astfel că noii cromozomi după meioză conțin gene care anterior au fost aranjate într-o altă
înlănțuire în perechea de cromozomi.
La sfîrșitul meiozei, din perechea de cromozomi omologi afectată de crossing-over, rezultă
patru cromatide ce se transformă în cromozomi independenți: doi de tip parental și doi de
tip recombinant, migrînd fiecare în cîte un gamet aparte. Drept rezultat vor apărea patru
tipuri de gameți care, în cazul unei retroîncrucișări, vor produce patru fenotipuri diferite.
Mecanismul citologic al crossing-over-ului.
Cîteva ipoteze admit că procesul de crossing-over se desfășoară pînă la stadiul de
pachinem, la începutul profazei 1 sau chiar în interfază, în timpul replicării ori imediat
după replicarea ADN-ului și, deci, a noilor cromatide.
Pentru explicarea crossing-over-ului la nivel molecular J.Lederbery (1955) a formulat
teoria copierii selective inverse (copy-choice theory). Potrivit acestei ipoteze, în procesul
replicării semiconservative a ADN-ului catenele nou formate, după ce copiază o parte a
mesajului genetic, schimbă reciproc catenele matrice, incorporînd prin copiere o altă
informație genetică. Ca urmare, cromatidele nou formate copiază o parte a mesajului
genetic de pe un cromozom și o altă parte de pe cromozomul omolog pereche. Rezultatul
conduce la apariția a două cromatide recombinate și a două nerecombinate
Ipoteza copierii alternative (copy choice)
Tipuri de crossing-over.
În dependență de numărul segmentelor cromatidice, ce se pot schimba între cromozomi
omologi, crossing-over-ul poate fi de mai multe tipuri: simplu, dublu, multiplu, inegal,
somatic etc.
Crossing-over-ul simplu se produce când are loc un singur schimb între două gene
înlănțuite la un organism heterozigot.
Crossing-over-ul dublu se realizează cînd se produc două schimbări de gene sau de
segmente cromatidice omologe. Pentru ca crossing-over-ul dublu să poată fi pus în
evidență, este necesar să fie luate în studiu trei gene înlănțuite la un organism
heterozigot, iar schimbul trebuie să se producă de o parte și de alta a genei de la mijloc.
Tipuri de crossing-over.
Crossing-over-ul multiplu are loc cînd între cromozomii omologi se realizează mai multe
schimburi de gene sau segmente cromatidice omologe.
Crossing-over-ul inegal se caracterizează printr-un schimb neechivalent de material
genetic sub raport cantitativ și calitativ. Aceasta se datorește ruperii “greșite” a
cromatidelor la locul chiasmelor. Ca urmare, un cromozom va ceda mai multe gene și va
primi mai puține sau nici una (va râmîne deficient), iar celălalt va ceda mai puține gene și
va primi mai multe (va avea unele gene în duplicat).
Crossing-over-ul somatic sau mitotic se realizează, în mod excepțional, în timpul
diviziunii mitotice. Acest fenomen se întîlnește foarte rar la plantele și animalele
superioare, în schimb este frecvent la unele microorganisme la care hărțile cromozomale
au fost întocmite pe baza crossing-over-ului mitotic.
Tipuri de crossing-over.
Crossing-over intragenic. În concepția lui T.H.Morgan și a colaboratorilor săi, genele
sunt considerate unități elementare ale eredității, care sunt în același timp și unități
funcționale, mutaționale și de recombinare. Ținînd cont de definirea genei ca ultima
unitate de recombinare, multă vreme s-a crezut că crossing-over-ul se realizează numai
între gene diferite.
Studiile ulterioare au pus în evidență cazuri în care unele gene se comportă ca și cum ar fi
compuse din mai multe subunități denumite subgene sau pseudoalele. Ele reprezintă
mutații ce afectează diferite zone ale genei și care sunt alelice prin funcție, dar se
deosebesc una de alta prin structură (prin modificări ale ADN-ului localizate
diferit). Spre deosebire de alelele adevărate, care nu se recombină, pseudoalelele
manifestă fenomenul de recombinare prin așa-numitul crossing-over intragenic.
Crossing-over intragenic
Pseudoalelele pot exista sub formă de serie alelică, de exemplu a1, a2, a3 ș.a.m.d.
Cercetări efectuate la D. melanogaster pentru gena scute au demonstrat încrucișarea
reciprocă de segmente în cadrul genei respective. Sub acest aspect vechea concepție
despre indivizibilitatea genei, integritatea ei atît în procesele de mutație, cît și în cursul
îndeplinirii funcțiilor ei și-a pierdut fundamentul, astfel s-a demonstrat că gena poate fi
divizată prin crossing-over.
Date convingătoare care demonstrează că gena este compusă din mai mulți loci separabili
prin crossing-over intragenic au obținut în 1940 geneticienii americani M.Green și C.Green
la D.melanogaster în urma cercetărilor locusului lozenge în cromozomul X, care determină
micșorarea dimensiunii ochilor. Ulterior, loci complecși au fost depistați la porumb,
bumbac, șoarece, om și alte specii.
Factorii care influențează frecvența crossing-over-ului.
În condiții identice de mediu, de la o generație la alta, valoarea de înlănțuire dintre genele
situate în același cromozom și respectiv valoarea crossing-over-ului între ele rămîne
constantă. Frecvența cu care se realizează crossing-over-ul este influențată de numeroși
factori interni și externi.
Sexul. La majoritatea plantelor și animalelor, studiate pînă în prezent, s-a observat
existența chiasmelor și a crossing-over-ului la ambele sexe. Însă s-au constatat cazuri (ex.
Drozofilei), în care crossing-over-ul, în mod normal, se realizează la sexul homogametic
(XX) și este absent la sexul heterogametic (XY). O situație asemănătoare a fost observată
și la lepidopteri, de exemplu, la viermele de mătase (Bombyx mori) la sexul femel
(heterogametic ZW).
Factorii care influențează frecvența crossing-over-ului.
Absența crossing-over-ului la sexul heterogametic al unor specii se explică prin lipsa de
omologie între cromozomii X și Y, care nu conjugă în meioză, și deși cromozomii omologi
conjugă și formează bivalenți, între cromatidele-nesurori nu se formează chiasme și, deci,
nu poate avea loc nici un schimb de segmente omologe.
Absența crossing-over-ului la unul din sexe este însă o caracteristică de specie și un caz
general pentru tot sexul heterogametic.
La organismele la care crossing-over-ul se manifestă la ambele sexe pot exista deosebiri în
ce privește frecventa lui de la un sex la altul. De exemplu, la șoareci și șobolani frecvența
e mai mare la femele, iar la porumbel — la sexul mascul.
Structura cromozomilor. Există date conform cărora un rol important în realizarea
crossing-over-ului îl joacă centromerul. Astfel, după unii autori, la cromozomii metacentrici
la nivelul fiecărui braț, crossing-over-ul apare ca o funcție a distanței de centromer. De
regulă, în apropierea centromerului schimbul de fragmente omologe are loc foarte rar. Pe
măsura îndepărtării de centromer frecvența crossing-over-ului crește, iar odată cu
apropierea de telomere scade din nou. Deci, frecvența crossing-over-ului este
determinată, în mare măsură, de poziția genei și mai puțin de natura ei.
Scăderea frecvenței crossing-over-ului în regiunea centromerului poate fi legată de faptul
că în aceste segmente, de regulă, genele sunt plasate foarte aproape una de alta. Tot în
regiunea centromerului se află principalele zone heterocromatice, care reduc schimbul de
gene între cromozomii omologi.
Genotipul. La nivel cromozomal, genotipul acționează prin modificarea politeniei
cromozomului, a gradului de spiralizare. Însă cel mai evident apare influența genotipului în
cazul unor modificări (aberații) cromozomale. Schimbările în structura cromozomilor, în
special inversia și translocația, precum și unele tipuri de poliploidie, provoacă modificări
considerabile în frecvența crossing-over-ului. Au fost descrise și gene care controlează
conjugarea cromozomilor, spiralizarea și reducerea numărului de cromozomi în meioză.
Prezența unor gene specifice mutante, cum ar fi gena as (asinapsis) la porumb, blochează
realizarea crossing-over-ului ca urmare a împiedicării procesului de sinapsis.
Genotipul.
Frecvența crossing-over-ului depinde de lungimea cromozomului, numărul de gene
înlănțuite de-a lungul acestuia și de distanța dintre gene. Probabilitatea producerii
crossing-over-ului este cu atît mai mare cu cît este mai mare distanța dintre gene. În
același timp, cînd două gene de pe aceiași braț al cromozomului sunt situate la o distanță
mai mare, între ele poate să apară crossing-over-ul dublu care reduce frecvența crossing-
over-ului simplu.
În unele cazuri, frecvența schimbului de gene, într-o anumită zonă a cromozomului, este
redusă ca urmare a unui alt schimb de gene care se produce într-o zonă vecină, acest
fenomen fiind numit interferență. Valoarea interferenței este măsurată prin așa-numitul
coeficient de coincidență, care reprezintă raportul dintre numărul crossing-over-elor
duble observate și numărul crossing-over-elor duble estimate teoretic.
Virsta organismului.
Cercetările efectuate de C.B.Bridges (1927) au relevat faptul că vîrsta femelelor la
D.melanogaster are o mare influență asupra frecvenței schimbului de gene. Ouăle,
produse de două zile după maturitatea femelelor, prezintă o recombinare maximă la
indivizii apăruți din ele, iar la cele după 10-12 zile recombinările sunt minime.
Factorii de mediu extern. Temperatura, lumina, nutriția, radiațiile ionizate, razele
infraroșii, dehidratarea, absența din mediul celular lichid a ionilor de calciu și magneziu,
diferiți agenți chimici determină variațiuni în frecvența crossing-over-ului.
5.3 Determinarea grupului de linkage şi a poziţiei genelor în cromozom.

Cartarea genelor se începe cu delimitarea grupelor de înlănțuire, care constă în

identificarea unor gene marker localizate în fiecare cromozom al genotipului. În
acest scop se efectuează cercetări citologice ale cromozomilor, se folosesc diverse
aberații cromozomale (deficiențe, translocații etc.), diverse tipuri de aneuploizi
(nulisomici, monosomici etc.), se fac încrucișări de verificare (testcross-uri). După
ce s-a obținut un număr cît mai mare de mutante, genele respective se repartizează
în grupele de înlănțuire.
5.3 Determinarea grupului de linkage şi a poziţiei genelor în cromozom.

Principiul determinării grupelor de linkage se bazează pe stabilirea caracterului de

moștenire al genei nou-evidențiate față de alte gene marker, ale căror grupe de linkage
sunt cunoscute. În acest scop se efectuează un număr mare de încrucișări și
retroîncrucișări între indivizi normali și mutanți. Caracterele, care se comportă liber în
încrucișări, sunt condiționate de gene care se găsesc în cromozomi diferiți. Cînd însă
caracterele sunt întotdeauna, sau adesea, “legate” unul de altul, aceasta dovedește că
genele corespunzătoare se găsesc în același cromozom, deci în aceeași grupă de linkage.
5.3 Determinarea grupului de linkage şi a poziţiei genelor în cromozom.

Admitem că ne este cunoscută cîte o genă recesivă a, b, c .ș.a.m.d. din fiecare cele 7
grupe de linkage la mazăre și trebuie să determinăm în ce grupă de linkage se găsește
gena nou depistată d. Deoarece această genă poate să se afle numai într-un singur grup
de linkage, ea prezintă față de genele acestui grup o moștenire înlănțuită asigurînd, în
cazul încrucișării de verificare (testcross) a unui diheterozit, o segregare fenotipică și
genotipică într-un raport aproape de 1:1. În același timp, față de genele din celelalte 6
grupe, gena d se va comporta independent asigurînd, în cazul încrucișării de verificare a
diheterozigoților, o segregare într-un raport de 1:1:1:1.
5.3 Determinarea grupului de linkage şi a poziţiei genelor în cromozom.

Pe baza hibridărilor experimentale și determinării valorii frecvenței crossing-over-elor se

stabilește distanța dintre gene, ordinea și poziția lor, precum și lungimea cromozomului.
Distanța dintre gene se apreciază pe baza analizei descendenței testoross sau a
generației F2. În vederea obținerii datelor valabile referitoare la distanța dintre genele ce
se află în aceeași grupă de înlănțuire este necesară stabilirea frecvenței crossing-over-
ului între doi loci și între trei loci, în scopul detectării crossing-over-elor duble.
5.3 Determinarea grupului de linkage şi a poziţiei genelor în cromozom.

Pentru determinarea ordinii genelor într-un cromozom se folosește legea linkage-lui aditiv
formulată în anul 1911 de către A.Sturtevant, conform căreia, în cazul a trei gene
înlănțuite A,B și C, frecvența crossing-over-ului între genele A și C este egală cu suma
sau diferența frecvenței de recombinare dintre genele AB și BC, deci AC = AB + BC sau
AC = AB - BC. Dacă admitem că valoarea de recombinare, determinată prin încrucișări
între AB = 18%, iar între BC= 8%, apoi se constată că ele se pot găsi în următoarele
două poziții:

Pentru stabilitatea ordinii genelor este necesar să se cunoască valoarea de recombinare

dintre genele A și C. Dacă în testcross-uri s-a stabilit că valoarea crossing-over-ului între
genele A și C este egală cu 26%, apoi segmentul cromozomal cu locii A,B și C, cu distanțele
dintre gene în unități de hartă, are reprezentarea grafică corespunzătoare primei poziții.
5.4 Întocmirea hărţilor cromozomale.

Fenomenul linkage asigură stabilitatea eredității, în timp ce crossing-over-ul reprezintă o

sursă esențială de variabilitate genetică pentru lumea vie, cu mare importanță în procesul
de evoluție, precum și în munca de ameliorare a plantelor și animalelor.
Pe baza datelor, obținute din studiul înlănțuirii genelor și frecvenței crossing- over-ului,
este posibilă determinarea locului pe care îl ocupă fiecare genă în cromozom și alcătuirea
așa-numitelor hărți cromozomale.
Hărțile cromozomale constituie reprezentarea grafică a poziției pe care diferite gene o
ocupă în cromozomii unui organism.
5.4 Întocmirea hărţilor cromozomale.

Alcătuirea hărților cromozomale se bazează pe combinarea studiilor genetice și citologice și

presupune următoarele etape:
— delimitarea grupelor de înlănțuire a genelor;
— determinarea grupei de linkage;
— determinarea poziției (locusului) genei în cromozom pe baza hibridărilor experimentale și
aprecierii valorii crossing-over-ului.
Alcătuirea hărților cromozomale a fost posibilă după ce T.H.Morgan și colaboratorii săi au
stabilit că:
— genele înlănțuite formează grupe de linkage care nu depășesc numărul haploid de
cromozomi al unui genotip;
— genele sunt aranjate în lungul cromozomilor în care ocupă o poziție constantă (locus);
— distanța dintre gene determină o anumită frecvență a crossing-over-ului.
5.4 Întocmirea hărţilor cromozomale.

Pentru stabilirea ordinii și distanței dintre gene s-a pornit de la constatarea că frecvența
crossing-over-ului între doi loci, în condiții standard, este constantă, fiind funcție direct
proporțională cu distanța dintre gene.
Constanța recombinării între două gene (doi loci) a fost denumită valoarea crossing-over-
ului - exprimă în unități crossing-over.
Fiecare unitate de recombinare corespunde cu 1% crossing-over, iar 1% crossing-over este
egal cu o unitate de pe harta cromozomală.
Pentru determinarea intensității înlănțuirii între gene, respectiv pentru calcularea valorii
crossing-over-uli se folosesc, în principal, două metode: retroîncrucișarea sau backross-ul și
analiza generației F2.
5.4 Întocmirea hărţilor cromozomale.

În dependență de metodele de cercetare folosite și de modul de prezentare grafică, hărțile

cromozomale sunt de două feluri: genetice și citologice.
Hărțile genetice constituie reprezentări grafice (liniare) unidimensionale ale unui
cromozom, în care locii genelor și distanța dintre ele este indicată pe baza datelor despre
frecvența crossing-over-ului obținute în urma hibridărilor. Pe hartă se indică numărul de
ordine al grupei de linkage, denumirea prescurtată sau completă a alelelor mutante
(recesive sau dominante), distanța dintre gene în morganide (unități de recombinare),
începînd cu unul din capetele cromozomului, care este luat ca punct nul (0), indicîndu-se, de
asemenea, locul centromerului.
Harta genetică la D.melanogaster
Harta genetică la D.melanogaster
Dintre speciile de plante porumbul a fost prima căreia i s-a alcătuit harta genetică a celor
10 cromozomi (grupe de înlănțuire), hibrizilor celulari somatici:
5.4 Întocmirea hărţilor cromozomale.

Topologia genelor la om, ea este abia în curs de stabilire. Se apreciază că ființa umană (cu
23 perechi de cromozomi, ce formează tot atîtea grupe de linkage) este codificată în 30000-
50000 de gene. Dintre acestea în ultimul deceniu au putut fi identificate mai mult de 3500
gene. Rezultatele sunt încă modeste. Aceasta se datorește faptului că la om nu pot fi
aplicate metodele obișnuite de determinare a linkage-ului și crossing-over-ului, bazate pe
hibridări, urmate de încrucișări de verificare sau de analiza descendenței hibride F2. În
această privință se pun mari speranțe în utilizarea tehnicii hibrizilor celulari somatici.
Hărțile citologice constituie reprezentări ale cromozomilor în care locii genelor sunt
determinați pe baza observațiilor citologice asupra unor aberații cromozomale, precum și pe
baza analizei recombinărilor și asocierii acestora cu structura cromozomului.
În harta citologică genele înlănțuite sunt prezentate într-o ordine liniară ca în hărțile
genetice.
Hărțile complete, care reprezintă structura fizică și genetică a cromozomilor, locii genelor și
distanțele între gene proporțional cu suma recombinărilor, au fost denumite hărți
citogenetice.
Hărțile citogenetice se întocmesc, de regulă, la speciile cu cromozomi mari, care conțin
elemente morfologice specifice, cum ar fi cazul cromozomilor politeni de la D.melanogaster.
Hărțile citologice
Între hărțile genetice și citogenetice
există unele deosebiri în ce privește
distanța dintre gene, deși ordinea
genelor în cromozom este similară.
Aceste diferențe sunt condiționate, în
mare măsură, de faptul că în cazul
hărților genetice, frecvența de
recombinare poate fi influențată mult
de efectele crossing-over-elor duble,
de interferență și de alți factori.
Comparație între harta genetică și harta citologică a unei porțiuni din cromozomul
2 la Drosophila melanogaster.
Comparație între harta genetică și harta citologică a unei porțiuni din cromozomul
2 la Drosophila melanogaster.
Teoria cromozomală a eredității, elaborată de către T.H.Morgan și colaboratorii săi, a
constituit un pas important în dezvoltarea geneticii. Meritul său principal a constat în
faptul că a pus în evidență mecanismul cromozomal de transmitere ereditară. Această
teorie înscrie o nouă lege a eredității — transmiterea înlănțuită a unor caractere și
recombinarea dintre gene, ca urmare a crossing-over-ului. Pentru prima dată în
istoria geneticii Morgan și școala lui au încercat să stabilească o corespondență între
datele genetice și citologice, în vederea descifrării substratului material al eredității.
Aceste cercetări au stat la baza întocmirii hărților cromozomale la o serie de plante și
animale.
Cercetările lui T.H.Morgan și a colaboratorilor săi au constituit cea mai importantă etapă
în genetică, după elaborarea renumitelor legi ale lui G.Mendel, etapă în care au apărut
premizele dezvoltării geneticii modeme.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE !!!