Genetica Moleculară

1.Genetica moleculară - Ştiinţă a viitorului

2.Rolul şi structura acizilor nucleici
 Gregor Mendel

Teoria
factorilor
ereditari
 Gregor Mendel este primul om de ştiinţă
care a înţeles că trăsăturile ereditare se transmit
indirect, prin intermediul factorilor ereditari.

Meritul lui Mendel a fost introducerea

noţiunii de factor ereditar – un corpuscul de
natură materială localizat în nucleul celular.
 Organismele în care factorii ereditari pereche
sunt de acelaşi fel se numesc homozigote, iar cei
în care factorii ereditari pereche sunt diferiţi, se
numesc heterozigote.
Mendel a descoperit deosebirea dintre
structura genetică a organismelor, numită ulterior
genotip şi înfăţişarea organismelor, numită ulterior
fenotip(rezultatul interacţiunii dintre genotip şi
mediul de viaţă).
Legile eredităţii

1. Legea purităţii gameţilor: gameţii sunt

totdeauna puri din punct de vedere genetic
indiferent că provin din indivizi heterozigoţi
sau homozigoţi deoarece conţin numai unul
din factorii ereditari pereche.
2. Legea segregării independente a
perechilor de caractere: Conform acestei
legi fiecare pereche de factori ereditari
segregă independent de alte perechi de
factori ereditari. Raportul de segregare în
generaţia a doua, F2 este de 3:1 pentru
fiecare pereche de factori ereditari iar, în
cazul a două perechi de caractere, raportul de
segregare este de 9:3:3:1(dihibridare).
AABB- mazăre cu bob neted şi galben aabb- mazăre cu bob zbârcit şi verde

P
X
AABB aabb

F1 AaBb

F2

9 3 3 1
Rezultatele încrucişării
AA – bob neted; aa – bob zbârcit; BB-bob galben; bb-bob verde;

Genotipurile ce rezultă prin combinarea probabilistică a gameţilor

 Thomas Morgan

Teoria
cromozomială
a eredităţii
 Este meritul lui Thomas Morgan de a fi
elaborat în anul 1910 teoria cromozomială a
eredităţii. El a plecat de la premisa că factorii
ereditari (genele) sunt localizaţi în cromozomi.

În cercetările sale experimentale a folosit ca

material de studiu musculiţa de oţet (Drosophila
melanogaster).
Caracteristicile musculiţei sunt :

 trăieşte pe medii ieftine de laborator

(fructe aflate în fermentaţie);

 numărul de cromozomi este mic :

2n=8; cromozomii sunt mari, vizibili
la microscop ;

 în glandele salivare ale larvei

musculiţei de oţet se găsesc
cromozomi uriaşi (politeni);

 prezintă un număr mare de mutaţii

pentru caractere distincte.
 Metoda de lucru folosită este hibridarea.
Th.Morgan a încrucişat musculiţe normale
cu cele mutante sau cele mutante între ele,
pentru a demonstra modul de transmitere a
caracterelor ereditare prin intermediul
genelor plasate în cromozomi.
Tezele teoriei cromozomiale a eredităţii
sunt în număr de trei:

1.Aşezarea liniară a genelor pe cromozomi

 S-au folosit ca material de lucru doi bacteriofagi

identici (adenovirusuri parazite pe bacterii).
 Prin distrugerea a două porţiuni diferite de ADN, el a
separat cei doi bacteriofagi, aceştia nemaiputându-se
replica, deoarece le lipsea o porţiune de ADN.
 Dacă cei doi bacteriofagi sunt puşi în contact, reuşesc
să se replice în continuare. Acest proces este posibil dacă
genele sunt reprezentate în dublu exemplar (sunt alele).
 2.Transmiterea înlănţuită a genelor la urmaşi
linkage

 Această teză a fost demonstrată prin încrucişarea

unei musculiţe femele normale (aripi normale şi ochi
de culoare roşie) cu un mascul dublu mutant recesiv
(aripi vestigiale şi ochi de culoare cafenie ).
 La tipul normal caracterele sunt notate cu vg + şi bw+
(aripi normale şi ochi roşii).
 Genele mutante determină apariţia aripilor vestigiale
(scurte),notate cu vg,şi a culorii cafenii a ochilor, notată
cu bw.
 În generaţia F1 indivizii masculi sunt:

 heterizigoţi;
 prezintă aripi normale şi ochi de culoare roşie.

Prin retroîncrucişarea masculului din generaţia

F1 cu o femelă dublu mutantă,recesivă se obţin indivizi
din generaţia F2.Aceştia segregă în raport de 1:1.
 În concluzie :

 genele plasate pe acelaşi cromozom se transmit

înlănţuite la urmaşi, fără să se supună legilor
mendeliene ale eredităţii;

 numărul de gene este mult mai mare decât cel de

cromozomi (la musculiţa de oţet-2n=8); deci, pe
acelaşi cromozom se află plasate mai multe gene,
care se transmit înlănţuit la urmaşi.
3. Schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi
crossing-over

 În timpul diviziunii meiotice, cromozomii omologi se

apropie foarte mult şi se ating unul de altul în unul sau
mai multe puncte.
 În aceste puncte de contact cromatidele se pot rupe,
astfel că intre cromozomii pereche poate avea loc un
schimb reciproc de segmente cromatidice.
 Dacă pe aceste segmente se află
localizate gene diferite dar alele, schimbarea
unor segmente cromatidice duce la schimbul
de gene (crossing-over), în urma căruia apar
cromozomi şi gameţi recombinaţi.
 Rezultatele obţinute prin experienţele realizate
pe Drosophila melanogaster ,i-au dat o mare
satisfacţie lui Morgan deoarece,pe de o parte
confirmă teoria sa după care genele se transmit
înlănţuit şi,în acelaşi timp,ofereau o excepţie-
fenomenul de crossing – over, ce făcea ca teoria
lor ereditară să poata explica şi apariţia diversităţii
în natură.
 Cercetarile ulterioare au dovedit că
fenomenul de crossing-over poate fi:
 dublu
 triplu
 cvadruplu etc.
În sensul că pot avea loc concomitent
schimburi reciproce multiple de segmente
cromatidice.
 Către anul 1933 Morgan şi colaboratorii săi au
alcătuit deja primele “hărţi cromozomiale” .

Pentru întocmirea hărţilor cromozomiale se foloseşte

analiza genetică,care constă în :
 efectuarea de hibridări între indivizi diferiţi din punct de
vedere genetic;
 studierea descendenţei la mai multe generaţii.

În acest fel se determină atât grupele de linkage ,cât

şi frecvenţa crossing-over-elor (distanţa dintre gene).
Istoric al acizilor
nucleici
ADN-ul
Experimentul lui Griffith
Experimentul lui Avery
ARN-ul
 ADN-ul

1928-medicul englez F. Griffith a descoperit

transformarea genetică (metodă a
ingineriei genetice de transfer de gene
de la o specie la alta)
1944-O.T. Avery şi colaboratorii săi descoperă
că ADN-ul extras din pneumococi III S
transformă pneumococii II R pneumococi
III S (s-au pus bazele genetici moleculare)
1953-geneticienii J. Watson, F. Crick şi M.
Wilkins au reuşit, cu ajutorul razelor
Roentgen, să descopere structura
macromoleculei de ADN (demonstrând
că genele sunt segmente ale
macromoleculei de ADN)
 Modelul structurii bicatenare a ADN-ului
este cea mai mare descoperire a secolului
al XX-lea în biologie.

În continuare s-au mai descoperit: codul

genetic, reglajul genetic al activităţii celulare,
mecanismul sintezei proteice, sinteza artificială
de acizi nucleici.
Experimentul lui F. Griffith
-Factorul transformator-
Primele experienţe care urmăreau să descopere
determinismul genetic al unor caractere la bacterii
au fost efectuate pe şoareci.

Acestora li s-au injectat pneumococi vii

nevirulenţi -II R (care formează colonii zbârcite,
de forma R ), împreună cu pneumococi virulenţi
-III S (formează colonii netede, de forma S), dar
care fuseseră omorâţi prin căldură.
 Şoarecii din experienţă au murit de pneumonie
deoarece pneumococii nevirulenţi, în contact cu
resturile pneumococilor virulenţi, devin şi ei
virulenţi.

Are loc transformarea pneumococilor nevirulenţi

în pneumococi virulenţi, fenomen explicat abia cu
descoperirea proprietăţilor ADN-ului.
 Pneumococi Pneumococi
Pneumococi Pneumococi virulenţi ucişi nevirulenţi şi virulenţi
II R nevirulenţi III S virulenţi de căldură ucişi de căldură

Şoarecii trăiesc Şoarecii mor Şoarecii trăiesc Şoarecii mor

Experimentul lui F. Griffith

 Experimentul lui Avery
-acidul dezoxiribonucleic-
O.T.Avery şi colaboratorii săi au descoperit
experimental că acidul dezoxiribonucleic (ADN) e
capabil să transfere caractere ereditare de la un
organism la altul.

Folosind pneumococi (“S”-au capsulă, sunt virulenţi şi

netezi şi “R”-nu au capsulă, sunt nevirulenţi şi rugoşi) a
observat că în mod spontan pneumococii “S” îşi pot
pierde capsula şi devin nevirulenţi de tip “R”.
 Pneumococii R II s-au transformat în
pneumococi S III (într-un număr mic) sub
influenţa ADN-ului de la tipul donator.

Pneumococii transformaţi transmit

caracterele respective la descendenţi.
Schema experienţei lui O. T. Avery
 ARN-ul

Unele virusuri nu posedă ADN, ci acid

ribonucleic (ARN), fiind numite ribovirusuri.

Rolul genetic al ARN-ului viral a fost evidenţiat

la virusul mozaicului tutunului (VMT).
 Capsomere

ARN

Capsidă

Reprezentare schematică a VMT

 S-a constatat că numai ARN-ul are
capacitate infecţioasă. În plus a avut loc şi
sinteza de ARN, demonstrând că în cazul
ribovirusurilor materialul genetic este
reprezentat de acidul ribonucleic (ARN).
Structura chimică
a acizilor nucleici
Acizii nucleici
sunt substanţe
chimice
macromoleculare,
care reprezintă
cei mai lungi
polimeri din
lumea vie.
 Lanţ polinucleotidic

Unităţile structurale ale

acizilor nucleici se numesc
nucleotide.
O nucleotidă este
alcătuită din:
- o bază azotată
- un zahăr (o pentoză)
- un acid fosforic (P)
Componentele unei nucleotide
Există două categorii de acizi nucleici a căror denumire derivă de
la tipul de zahăr pentozic pe care îl conţin nucleotidele lor şi care
pot fi dezoxiriboza-D şi riboza-R.

dezoxiriboza riboza
 Se deosebesc astfel:
ADN – acidul dezoxiribonucleic
a cărei macromoleculă prezintă două catene
(lanţuri) polinucleotidice;
 ARN – acidul ribonucleic
a cărei moleculă prezintă de obicei o singură
catenă polinucleotidică;
Zahăr Aici se
ataşează
ribozomal
aminoacidul

ARNr

ARN mesager-copiază informaţia
genetică a unei catene din
macromolecula de ADN
RIBOZOMUL
ANTICODON locul sintezei proteice
ARN de transport-transferă ARN ribozomal-intră în structura
aminoacizii la locul sintezei proteice ribozomului
 Din cele trei componente ale nucleotidelor, doar
bazele azotate conferă specificitate în cadrul fenomenului
ereditar deoarece, pentozele şi radicalul fosfat sunt
comune tuturor macromoleculelor de ADN din lumea vie.
Bazele azotate sunt de două tipuri:
Purinice (două cicluri condensate însumand 5 atomi de
carbon şi 4 atomi de azot):
Adenina - A şi Guanina - G
Pirimidinice (un singur ciclu cu 4 atomi de carbon şi 2
atomi de azot) :
Timina – T , Citozina – C şi Uracil - U
Între nucleotidele macromoleculelor de acizi
nucleici se stabilesc legături:

Legături intracatenare
- în cadrul monocatenei;
- legaturi covalente fofodiesterice;
- realizate de radicalul fosfat (P) cu pentozele;
- între C3 al pentozei unui nucleotid şi C5 al
pentozei nucleotidului următor ;
- formează între nucleotide un schelet de care sunt
legate bazele azotate.
 Legături
intracatenare
 Legături intercatenare
- legăturile dintre nucleotide;
- legături de hidrogen, de slabă energie;
- se realizează între bazele azotate purinice şi
cele pirimidinice;
În ADN: În ARN:
-legături duble:A=T, T=A -legături duble:A=U, U=A
-legături triple:C G, G C -legături triple:C G, G C
 Legături
intercatenare
Legăturile de hidrogen între
bazele TIMINĂ şi ADENINĂ
 Legăturile de hidrogen între
bazele CITOZINĂ şi GUANINĂ
Legăturile de hidrogen între
bazele URACIL şi ADENINĂ
 Proiect realizat de:

 Ciobanu Ana-Maria
 Cobzariu Veronica

 Farcaş Raluca

 Luca Bianca