Metode de calcul al conductibilităţii prin salturi

(Probabilitatea salturilor la distanţa variabilă)

În semiconductori neordonaţi cu dopare slabă stările energetice localizate se află

într-un interval de energii destul de întins. După cum ştim lăţimea acestui interval
depinde de dispersia nivelelor,deci de interacţiunea coulumbianăîntre donori şi
acceptori ionizaţi. Vom desena în ce mod pot avea loc procesele de salturi între
stările localizate. Trebuie de spus că probabilitatea saltului este determinată de
distanţa dintre stările:iniţială R i şi Ei şi finală Rf şi Ef şi de diferenţa de energii
dintre stările acestrea εs .

Trebuie de menţionat că la orice salt al electronului are loc participarea fononului,

deoarice electronul nu poate trece dintr-o stare în alta fără un consum de energie.
Rezultă că tranziţiile acestea sînt posibile numai datorită oscilaţiilor termice ale
reţelei cristaline. Este posibil ca probabilitatea salturilor la distanţa fixată a
electronului de tip 1 ( distanţa R mică, însă Δε s - mare) devine cu mult mai mică
decît cele de tip 2( salturile la distanţa variată), cînd distanţa este mai mare , însă
consumul de energie este cu mult mai mică . Rezultă că salturile electronilor sînt
posibile nu numai între nivelele apropiate (donori) , dar şi între nivelele cu distanţa
mai mare şi variabilă, cînd consum de energie este mai mic. Electronul efectueată
saltul din starea cu enerie E i în stare cu energia E f ,deci trece distanţa
R=|Rf −R i|
prin tunelare. Probabilitatea de tunelare este determinată de suprapunerea
funcţiilor de undă a acestor stări. În cel mai simplu caz funcţia de undă poate fi
ϕ ∝ (−|R f −Ri|/ λ )
reprezintată ca , unde λ este un coeficient care descrie lungimea
razei a stărilor localizate. Dacă λ este una şi aceiaşi pentru două stări, atunci
2
probabilitatea de tunelare este proporţional cu ϕ ≈exp (−2 R/ λ ) , dar diferenţa de

energie
ε s =|Ei −E f| numaidecît trebuie să fie egală cu energia fononului
(presupunem că avem un fonon). Rezultă că ε s nu poate fi mai mare decît energia
maximă a electronului.

Pentru dielectrici nepolari

E s≤kQ D=ℏ ωac =ℏ V s∗q D

Unde QD –T-Debay şi Vs-viteza sunetului, q-vectorul de undă a fononului (numărul

de fononi cu E=Es tot intră în probabilitatea de salturi şi pentru stare de echilibru
termic). Probabilitatea procesului de schimb al energiei este proporţională cu

factorul f ≈e
E−E f
kT
exp − ( ) Es
kt la kT<<Es
Probabilitatea procesului total al schimbării şi energiei şi al coordonatei va fi egală

cu
(
W if =W 0 exp −
2 Rif
λ
−
Es
)
kT conform teoriei Miller şi Abrahamson E s=E f −E i≻0 .

Cum se observă probabilitatea saltului se micşorează cu creşterea distanţei

R(pentru Rmax va fi şi Wif maximal, cu creşterea de mai departe a R –W se
micşorează) şi cu micşorare temperaturii , ce este natural.
Noi am precautat cazul cînd starea finală are energie mai mare decît starea iniţială.
În alt caz, deci la saltul de pe nivelul cu energie E j pe nivelul cu energie Ei factorul
exp(-Es/kT) se omite. Aceasta se vede foarte bine din condiţia cînd în starea de
echilibru vitezele salturilor în direcţii opuse trebuie să fie egale. Viteza salturilor se
determină ca produsul probabilităţilor: wij, probabilităţii fi cu starea iniţială ocupată
şi probabilităţii cu sterea finală liberă-fj. Deci în starea de echilibru
1
f i= E i −E f
Γ 0ij =f i ( 1−f j ) ωij =f l ( 1−f i ) ω ij=Γ ji → de unde rezultă că , deoarice 1+e kT

E j −Ei E
ω ji =ω ij exp =ω ij exp s
kT kT .

Dacă includem cîmp electric se va schimba şi energia saltului şi probabilitatea lui.

Pentru a determina conductibilitatea prin salturi şi dependenţa ei de temperatură

este necesar de a precauta viteza saltului Γ ij în cîmpul electric. În acest caz trebuie
⃗
de adăugat încă o energiee⃗ε Rij la energia E j −Ei≡ Es . În acelaşi timp trebuie de
luat în consideraţie că probabilitatea de ocupare a stărilor localizate se schimbă în
cîmpul electric. Atunci trebuie de înlocuit energia nivelului Fermi în stare de
echilibru, deci fără acţiunea cîmpului exterior, cu un potenţial electrochimic
1
f i ( ε )= E i−E f −δμ i
=f i ( 0 ) + δf i
μi =E F +δμ i , care depinde de coordonată. În acest caz 1+e kT

Γ ij ≠Γ ji →

Dacă presupunem că ω ij ( ε )=ωij ( 0 ) + δωij şi f i ( ε )=f i ( 0 ) + δf i , atunci aportul

tranziţiilor (salturilor) între stările i şi j în curentul electric trebuie să fie

proporţional cu diferenţa Γ ij −Γ ji . După un şir de transformări vom obţine:

Γ ij ( 0 )
Γ ij −Γ ji kT ( e ⃗ε ⃗R + δμi −δμ j ) , unde factorul din paranteză reprezintă diferenţa de
=

potenţial completă între punctele cu coordonatele Ri şi Rj.

Vom calcula R̄ , Ēs . Presupunem că diferenţa de energii medii între stările vecine
0
este egală cu E s ,iar distanţa medie între stările vecine R 0. La temperaturi destul de
ridicate numărul de fononi cu energia E s0 este destul de mare. În acest caz acest tip

de salturi va fi cel mai probabil în expresia pentru probabilitatea saltului ω ij avem

E21 I 20 Es
( ) (11) ( )
0
2 R0 Ēs Es
ω ij− exp − − 0 0 σ ≈σ 0 exp −
πρ0 ν 5s ℏ 4 λ kT
şi R̄=R , Ē s=E s kT
La temperaturi joase numărul de fononi cu energia E 0s tinde spre 0 şi în acest caz în
timpul saltului electronul tunelează şi ajunge în starea ce se află mai departe, cu
alte cuvinte R>R0 ,iar Es<Es0. Atunci într-un strat sferic cu energiile între E i şi
Ei+Es numărul de stări este egal cu 4/3R 3N(ε)Es , unde R este raza sferei N(ε)-

densitatea de stări. Probabilitatea de stări va fi mai mare cînd ω ij din (11) va avea
un extrem. Calculele arată că probabilitatea saltului este maximă cînd
5

( )
1
9π 2
R=R= 4 ,T 0 =
8 πk B TN ( ε ) 3
9 πλ k 3 N ( ε ) .

Legea aceasta are

Loc în domeniul de temperaturi jioase şi reprezintă legea mott. Cu creşterea
temperaturii salturile cu lungimea variabilă se transformă în salturi cu lungimea
fixată.