Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs Actionari Actualizat
Curs Actionari Actualizat
Proprietăţile fluidelor
8
Se deosebesc proprietăţile fizice comune lichidelor şi gazelor, denumite
proprietăţi generale şi proprietăţile fizice specifice lichidelor.
1. Densitatea
unde:
densitatea la 0C
densitatea la temperatura
coeficientul de dilatare în volum al fluidului.
Daca creşte sau, urmând un alt raţionament, daca creşte
volumul V creşte, m=ct. scade.
Densitatea lichidelor este, practic, constantă la variaţia de presiune.
Cu alte cuvinte, lichidele pot fi considerate incompresibile.
Densitatea gazelor este foarte variabilă la modificarea presiunii şi deci
gazele sunt foarte compresibile.
Pentru calculele la care este suficientă o precizie de două zecimale, se
poate considera că valoarea densităţii apei în intervalul de temperaturi uzuale
0-20C este:
2. Greutatea specifică
9
Pentru un fluid neomogen, greutatea specifică este limita raportului
dintre greutatea de fluid din jurul punctului considerat şi volumul
corespunzător, atunci când volumul tinde către 0.
3. Compresibilitatea izotermă
4. Dilatarea termică
12
Se observă din figura precedentă că straturile de fluid superioare
stratului aderent încep să se mişte, viteza acestora crescând treptat, pe măsura
depărtării de corpul solid.
6. Vâscozitatea
Se deosebesc vâscozitatea cinematică şi vâscozitatea dinamică
; .
13
Placa superioară ce se găseşte în mişcare rectilinie şi uniformă cu viteza
U antrenează în mişcare uniformă cu aceeaşi viteză primul strat de fluid de
sub placă, datorită proprietăţii de adeziune.
Acesta, prin intermediul eforturilor tangenţiale , antrenează succesiv
la rândul lui următoarele straturi inferioare, a căror viteză descreşte însă liniar,
pe măsura apropierii de placa de bază fixă.
Stratul inferior de fluid aderă la placa fixă şi rămâne deci în repaus.
S-a constatat că efortul tangenţial este o funcţie de variaţia de viteze
dintre straturi estimată cu ajutorul derivatei şi este proporţional cu vâscozitatea
dinamică a fluidului, η :
14
A fiind suprafaţa unei plăci aflată în contact cu fluidul.
7. Conductibilitatea termică
8. Difuzia masică
15
În cazul unui vas umplut parţial cu alcool de exemplu, deasupra căruia
se găseşte aer, se poate determina concentraţia alcoolului difuzat în aer, la o
anumită distanţă de suprafaţa liberă a alcoolului.
În vecinătatea suprafeţei libere a alcoolului din vas vaporii de alcool au
o concentraţie de saturaţie, ce reprezintă de fapt concentraţia maximă a
vaporilor de alcool.
La distanţa maximă de suprafaţa liberă a lichidului concentraţia are
valoarea minimă .
Se doreşte determinarea concentraţiei vaporilor de alcool în aer într-un
strat oarecare, orizontal, figurat pe desen cu linie întreruptă.
16
Rezolvare
Rezolvare
sau
17
Deoarece termenul este foarte mic, se poate utiliza dezvoltarea
în serie pentru funcţia exponenţială şi rezultă:
Rezolvare
18
Rezolvare
şi momentul elementar:
19
Momentul rezultant pe suprafaţa laterală este:
1. Tensiunea superficială
20
O suprafaţă exterioară a unui volum mic de lichid corespunde unei
energii superficiale minime:
2. Capilaritatea
21
figura a figura b
3. Absobţia gazelor
22
Fenomenul este însoţit de procese mecanice (presiuni foarte mari),
chimice (se degajă oxigen activ), termice (temperaturi locale de mii de grade),
electrice (fulgere în miniatură), ce conduc împreună la distrugerea materialului
metalic.
Distrugerea palelor rotoarelor de pompă cuplate la motoare asincrone
conduce la asimetrii în masa acestora, ce conduc la bătăi în lagăre şi
obligativitatea opririi instalaţiei şi înlocuirea rotorului, cu costuri ridicate
pentru piesă şi manoperă.
În mod similar se poate produce distrugerea palelor rotoarelor de
turbină, în special la turbinele de abur, la ieşirea din ultima treaptă, cea de
joasă presiune, turbine cuplate la generatoare sincrone, cu pagube similare.
Pentru evitarea fenomenului de cavitaţie, se asigură de regulă în amonte
de zona periclitată, o presiune suficient de mare, pentru a nu scădea presiunea
în zona critică până la valoarea presiunii de vaporizare.
Rezolvare
23
Pentru cazul al doilea greutatea devine:
Statica fluidelor
24
Particula este de dimensiuni infinitezimale deoarece în acest mod se
poate considera că presiunea p din origine se regăseşte cu aceeaşi valoare pe
toate cele trei feţe ce conţin originea. În acest mod se poate aplica formula cea
mai simplă de calcul a forţei, ca produsul dintre presiune şi suprafaţa aferentă.
Pe feţele opuse presiunea suferă modificări (de exemplu, pe direcţia
avem variaţia de presiune ).
Forţa masică infinitezimală este dată de:
25
Componenta forţei de presiune după axa OX se deduce făcând bilanţul
forţelor orientate după axa respectivă din figură:
26
unde potenţialul forţelor masice unitare.
Se obţine prin înlocuire în ecuaţia vectorială:
Se calculează ca exemplu:
şi se obţine:
- relaţia fundamentală a staticii sub formă
diferenţială, iar prin integrare se obţine:
- relaţia fundamentală a staticii sub formă
integrală.
Se deduc în continuare diversele forme ale relaţiei fundamentale a
staticii fluidelor:
27
,
, cu exponentul politropic.
Se obţine în mod analog:
28
Prin reducere la absurd, în cazul în care suprafeţele s-ar intersecta, se
deduce că în zona intersecţiei am avea două presiuni, ceea ce este imposibil .
Deci suprafeţele echipotenţiale nu se intersectează.
5.Forţa masică unitară este orientată perpendicular pe suprafaţa
echipotenţială în sensul creşterii presiunii şi scaderii potenţialului.
6.Două lichide nemiscibile au suprafaţa de separaţie echipotenţială.
, din
1.Presa hidraulică
29
Se aplică conservarea momentului forţelor faţă de articulaţia 0:
S-a obţinut astfel o presiune mult mai mare p2 faţă de presiunea p1.
U= = -gz + ct
S-a considerat că X = Y = 0
deoarece nu există atracţie pe
orizontală în câmpul gravitaţional.
Deoarece sau
Interpretarea energetică a relaţiei fundamentale:
30
Suma dintre energia de presiune si cea potenţială rămâne constantă.
31
Repartiţia de presiuni pentru trei lichide nemiscibile (ce nu se amestecă)
se obţine ţinând cont că lichidul cu greutate specifică mai mare se lasă la
fundul vasului iar cel cu greutate specifică mai mică se ridică la suprafaţă.
32
Pentru a efectua calculele într-o situaţie practică concretă se determină
iniţial expresia potenţialului total şi apoi prin înlocuirea acestuia în relaţia
fundamentală a repaosului relativ se poate obţine repartiţia de presiuni pe
pereţii solizi cu care fluidul se află în contact, respectiv zona solicitată la
presiune maximă, deci cea care poate ceda prima la solicitări.
33
Pentru
Aceasta este de fapt ecuaţia unei drepte cu pantă negativă ce corespunde
suprafeţei libere a lichidului din desenul prezentat anterior.
35
Momentul rezultantei este egal cu suma momentelor tuturor forţelor ce
acţionează asupra fluidului considerat.
Forţa cu care acţionează un fluid uşor asupra unei suprafeţe solide plane
este deci egală cu produsul dintre presiunea fluidului uşor şi aria suprafeţei
solide pe care acţionează acesta.
Pentru determinarea vectorului de poziţie al centrului de presiune,
punctul de aplicaţie al forţei rezultante rezultă:
-din şi cu
36
Deoarece s-au dedus atât modulul forţei de presiune cât şi punctul de
aplicaţie al acesteia, problema se consideră rezolvată.
, suprapresiunea este:
37
Se determină separat coordonatele carteziene ale centrului de presiune
notat cu .
Aplicaţie:
38
Metoda I
Metoda a II-a:
39
sau
Rezultă forţele:
40
unde este adâncimea centrului de greutate a suprafeţei curbe udate în
planul iar este volumul cuprins între suprafaţa curbă udată şi proiecţia
ei în planul suprafeţei libere a lichidului (planul xoy).
Componentele orizontale de forţă acţionează în proiecţiile centrului de
greutate al suprafeţei udate în planele verticale.
Componenta verticală de forţă orientată după axa Oz acţionează în
centrul de greutate al volumului de lichid V.
41
Forţele ce acţionează asupra corpului sferic cufundat în lichid sunt:
“Un corp cufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forţă
egală cu greutatea volumului de lichid dislocuit.”
42
Cinematica fluidelor
1.Metoda Lagrange
43
Componentele de viteză după cele trei direcţii ale sistemului de axe
triortogonal sunt:
, ,
2.Metoda Euler
În cadrul acestei metode se determină componentele de viteză în puncte
fixe din spaţiu în care se pot plasa aparate de măsură.
u, v şi w sunt funcţii de 4 variabile, trei spaţiale şi una temporală:
, ,
44
Calculul acceleraţiei vectoriale
Se înmulţesc componentele cu versorii şi se
adună:
obţine:
45
Acceleraţia obţinută anterior corespunde unei mişcări nepermanente şi
neuniforme.
Dacă mişcarea este permanentă, atunci .
Dacă mişcarea este uniformă, atunci derivatele parţiale în raport cu una
sau mai multe variabile spaţiale sunt nule.
Mişcarea cea mai simplă, permanentă şi uniformă corespunde la a=0.
Noţiuni generale de cinematică
Curentul de fluid reprezintă o masă de fluid aflată în mişcare.
Linia de curent reprezintă înfăşurătoarea vectorilor viteză care se găsesc
la un moment dat cu originea pe curba respectivă. Altfel spus, linia de curent
este curba la care vectorii viteză corespunzători particulelor fluide sunt
tangenţi la curbă în punctele în care se găsesc particulele respective.
Ecuaţiile liniilor de curent
Considerând că vectorul viteză este paralel cu diferenţiala vectorului
de poziţie se obţin :
,
46
Perimetrul udat reprezintă lungimea conturului solid cu care fluidul se
găseşte în contact în cadrul secţiunii vii:
, unde
47
Circulaţia vitezei de-a lungul unei curbe deschise este:
48
respectiv şi din această cauză tocmai la acest nivel forţa distrugătoare este
maximă.
Ecuaţia de continuitate
Ecuaţia de continuitate reprezintă principiul conservării cantităţii de
fluid aflată în curgere. Prin cantitate se poate înţelege volum, masă, greutate.
Ecuaţia de continuitate se obţine făcând un bilanţ al maselor.
Diferenţa dintre masa de fluid intrată şi cea ieşită dintr-un volum de
fluid este egală cu variaţia de masă din interior datorată variaţiei de densitate
în timp.
49
Această particulă, de dimensiuni dx,dy şi dz este infinitezimală, astfel
încât si V pot fi considerate constante în raport cu dy de exemplu.
Se face bilanţul maselor:
Variaţia de masă după direcţia axei Ox este:
Se deduc:
50
sau:
,
iar masa finală este:
51
Făcând bilanţul maselor, cu alte cuvinte egalând cele două forme ale
variaţiei de masă, rezultă:
sau ,
52
Dacă tubul este nedeformabil:
Dinamica fluidelor
53
Se ocupă cu studiul mişcării fluidelor, ţinând cont de forţele şi
transformările energetice care apar.
54
În mod analog cu calculul efectuat la ecuaţiile staticii se obţine:
55
Dacă şi densitatea este o necunoscută, atunci se completează sistemul
cu ecuaţia de stare a gazelor: 5 ecuaţii cu 5 necunoscute.
Sistemul se rezolvă exact în cazuri particulare de mişcare formule
analitice.
În general, sistemul se rezolvă cu metode numerice, alegând o reţea în
care se precizează valorile iniţiale şi/sau la limită.
Valorile iniţiale , , si se precizează în cazul unei mişcări
nepermanente.
O condiţie la limită pentru fluidele ideale este că viteza tangenţială a
fluidului la suprafaţa solidă este diferită de zero, datorită absenţei frecărilor.
Componenta normală a vitezei la suprafaţa solidă este însă nulă
deoarece fluidul nu poate intra şi nici ieşi din solid.
Ecuaţia vectorială se obţine înmulţind fiecare ecuaţie din sistemul
anterior cu versorul corespunzător axei respective şi adunând în final membru
cu membru se obţine:
56
Se pun următoarele trei condiţii:
57
şi prin înlocuire în prima ecuaţie din sistemul ecuaţiilor de mişcare:
Cum , rezultă:
58
- pentru fluide incompresibile
- pentru fluide care se află în câmp gravitaţional ,
Prin integrarea ecuaţiei diferenţiale anterioare şi înlocuire se obţine:
-linia energetică
-linia piezometrică
-linia de curent
59
În cazul fluidelor uşoare, energia potenţială este neglijabilă, deci
termenul ce conţine cota z nu se mai ia în considerare.
Aceasta reprezintă deci relaţia lui Bernoulli pentru fluide uşoare cum
sunt aerul sau diverse gaze.
sau
sau
60
unde membrul drept reprezintă suma momentelor exterioare ce acţionează
asupra fluidului.
Derivata în raport cu timpul a momentului cinetic total este egală cu
suma momentelor forţelor exterioare care acţionează asupra sistemului de
corpuri.
Pentru a obţine expresiile acestor teoreme în cazul curgerii fluidelor se
procedează în mod analog pentru un volum de fluid format din particule de
masă elementară dm.
Impulsul unei particule fluide este .
- pentru impulsul este:
unde reprezintă diferenţiala volumului de fluid iar este viteza vectorială.
Momentul cinetic al unei particule fluide este:
61
Variaţia forţelor de impuls este egală cu suma forţelor exterioare ce
acţionează asupra volumului de fluid V.
şi - reprezintă viteza de ieşire, respectiv intrare în volumul V de fluid
de control.
şi - forţele cu care fluidul îndepărtat acţionează asupra fluidului din
volumul V.
- forţa de greutate a fluidului considerat.
- forţa cu care pereţii solizi acţionează asupra fluidului din volumul V.
Se poate face înlocuirea:
(R este forţa cu care fluidul acţionează asupra pereţilor.)
Teorema momentului cinetic se obţine prin înmulţirea cu vectorul de
poziţie corespunzător a fiecărui termen din teorema impulsului:
EXEMPLE PRACTICE:
62
Dacă sensul vectorilor coincide cu sensul axelor, atunci vectorii îşi
menţin acelaşi semn în teorema impulsului.
„Se proiectează” teorema impulsului pe cele două axe şi rezultă:
:Ox
:Oy
Deoarece cotul este în plan orizontal şi are secţiunea transversală
constantă, atunci ; dacă p=ct
V=ct
;
63
sau
64
Dinamica fluidelor reale
66
Pentru prima figură :
Pentru a doua figură :
Pentru a treia figură : sute de mii
În cadrul fiecărui regim de curgere se măsoară volumul de apă scurs
într-un anumit timp şi rezultă debitul volumic:
gradată (8).
68
Pentru a exprima şi forţa totală de vâscozitate sub forma unei integrale
de volum, se determină iniţial, separat, componentele forţei de vâscozitate
după cele 3 direcţii:
69
ce reprezintă ecuaţia vectorială de mişcare a fluidului.
70
pentru care au dispărut derivatele în raport cu timpul din membrul stâng.
Observând mişcarea plăcilor, se constată că lichidul se deplasează după
direcţia axei Ox , deci:
71
Se aplică condiţiile la limită şi se înlocuiesc în expresia componentei de
viteză după direcţia axei Ox, u:
;
;
72
şi un coeficient ce reprezintă contribuţia experimentală. Formula generală
pentru pierderi este:
74
În figura din stânga se prezintă distribuţia de viteze a fluidului dintr-o
conductă circulară dreaptă în cazul mişcării fluidului ideal.
Nu există frecări şi ca urmare distribuţia de viteze este constantă.
În figura din dreapta se prezintă distribuţia de viteze a fluidului dintr-o
conductă circulară dreaptă în cazul mişcării laminare a fluidului real.
Particulele de fluid curg în straturi paralele cu axa conductei.
Distribuţia de viteze este parabolică, având un maxim în axul conductei.
Scriind condiţia referitoare la forţele ce acţionează asupra unui fluid în
mişcare (forţe de presiune si forţe de frecare ) se deduce valoarea vitezei
din axul conductei :
75
şi efectuând simplificările necesare se obţine formula finală a debitului
volumic:
Stratul limită este stratul de fluid din imediata vecinătate a unui corp
solid în care se manifestă foarte intens efectul eforturilor tangenţiale şi în care
se produce o variaţie accentuată a vitezei fluidului.
figura b
figura a
77
În mod practic, pentru a obţine corpuri cu coeficienţi de rezistenţă la
înaintare mici, se determină experimental repartiţia de presiuni pe suprafaţa
exterioară a corpului, se calculează integrala presiunii pe întreaga suprafaţă şi
se determină în final coeficientul de rezistenţă la înaintare.
Se modelează suprafaţa exterioară, experimental sau prin simulare
numerică cu calculatorul, până la obţinerea coeficientului de rezistenţă la
înaintare minim.
Condiţia de desprindere a stratului limită
Este tipul de mişcare cel mai des întâlnit în practică deoarece cerinţele
actuale de debit şi viteză sunt mari.
Conform prezentării anterioare de la experienţa lui Reynolds, din punct
de vedere optic se observă un transfer de particule între straturile de fluid,
amestec ce devine mai pronunţat odată cu creşterea debitului. Apar diverse
vârtejuri ce evoluează împreună cu fluidul spre aval.
Din punct de vedere cinematic apar pulsaţii de viteză după direcţii
diferite de direcţia curgerii, pulsaţii ce sunt cu atât mai intense cu cât
turbulenţa este mai avansată, respectiv numărul Reynolds mai mare.
Din punct de vedere energetic regimul de curgere turbulent este cel mai
dezavantajos, deoarece pierderile de energie cresc în funcţie de agitaţia
fluidului. Din acest motiv, din punct de vedere practic, cu cât curgerea se
realizează la o viteză mai mică, cu atât pierderile de energie scad.
78
Componentele vitezei vectoriale şi presiunea se pot exprima în funcţie
de o valoare medie a mărimii respective şi de o pulsaţie, notată cu prim. Astfel
se obţin valorile instantanee ale componentelor de viteză şi presiunii:
79
unde termenii ce conţin pulsaţiile turbulente se exprimă în funcţie de eforturile
tangenţiale turbulente:
80
Se va calcula separat, în final, considerând mişcarea nepermanentă,
timpul de golire al unui rezervor.
Se aplică relaţia lui Bernoulli între punctele (1) şi (2) pentru un fluid
real. Deoarece fluidul este real apar pierderi de energie.
Se calculează pierderile locale de sarcină hidraulică la ieşirea prin
orificiu în funcţie de coeficientul de pierdere locală de sarcină cu formula:
este mare
este mică
81
în care este coeficientul de viteză.
82
Deoarece viteza unui strat de fluid oarecare orizontal evacuat prin
orificiul mare este funcţie de variabila z, se calculează iniţial debitul
infinitezimal evacuat şi apoi debitul total prin integrare, după cum urmează:
83
- pentru un rezervor cilindric :
84
Rezolvare
Se obţine:
85
respectiv:
Rezolvare
de unde:
Se separă variabilele:
87
Rezolvare
Se separă variabilele:
88
2.3. Aceeaşi problemă pentru vasul conic de mai jos.
Rezolvare
Se separă variabilele:
89
2.4. Aceeaşi problemă pentru vasul sferic de mai jos.
Rezolvare
90
Se separă variabilele:
Rezolvare
sau
91
Mişcarea permanentă în conducte sub presiune
Se deosebesc:
sau
,
şi dând factor comun:
92
- se dau diverse valori diametrului interior al conductei şi rezultă
valorile pierderii de sarcină cu care se trasează graficul următor:
- pentru pierderea de
sarcină din cazul concret
considerat se alege în final
din grafic
Cu ajutorul lui
APLICAŢIE
Conducta tip sifon:
93
Se aplică relaţia lui Bernoulli între A şi B:
94
Calculul efectuat cu ajutorul unor mărimi electrice şi hidraulice prezintă
o anumită similaritate.
95
Conducte lungi montate în paralel:
- în A şi B
96
specifică γ = 9712 N/m3 şi vâscozitatea dinamică η = 0,22 Ns/m2. Se consideră
conducta orizontală şi se neglijează termenii cinetici.
Rezolvare
97
deci aproximaţia iniţială a fost justificată.
Rezolvare
98
Rezolvare
APLICAŢIE COMPLEXĂ
99
1. Deduceţi componentele de viteză (u,v,w) după cele trei direcţii ale
sistemului triortogonal.
2. Estimaţi variaţia în spaţiul tridimensional a vitezei vectoriale.
3. Are fluidul o mişcare de rotaţie? Explicaţi.
4. Ce fel de fluid curge, ideal sau real?
5. Se conservă debitul volumic al fluidului incompresibil?
6. Calculaţi valoarea (modulul) vitezei vectoriale şi aflaţi valoarea
vitezei în punctul A(1,1,1) şi în origine.
7. În ce direcţie şi sens variază mai mult presiunea? Explicaţi.
8. Dacă fluidul străbate o conductă ce are direcţia vitezei vectoriale, să
se determine debitul volumic, masic şi de greutate al apei în secţiunea A de
diametru D = 1 m.
9. Ce se întâmplă în punctul B(1,3,0) ?
Răspunsuri.
rot = =( - ) +( - ) +( - )
(5x-2y)] =2 +6
rot 0 , deci fluidul se roteşte.
100
4. Se determină termenii ce reprezintă forţele unitare de vâscozitate din
sistemul de ecuaţii de mişcare ale fluidelor reale.
Se calculează iniţial forţa unitară de vâscozitate orientată după direcţia
axei Ox:
În mod analog .
Se poate considera deci că avem de a face cu curgerea unui fluid ideal.
V= = =
= =
=
grad p = + + =-9 +3 +2
Se deduce că:
101
=-9
deci presiunea se modifică mai mult după direcţia axei Ox, scade în sensul
axei, sau, altfel spus, creşte în sens invers axei Ox.
Q = VA S A = VA = m3/s.
B = (5 - 6) + (4 - 9) +6 =- -5 +6
Fluidul circulă în sens invers axelor x şi y şi se îndreaptă în sensul axei
Oz.
PB = - 9 + 9 + 0 = 0 Pa sau 0 N/m2.
Maşini hidraulice
Se deosebesc:
102
1.Maşini generatoare la care energia mecanică la arbore este
transformată în energie hidraulică (exemple: pompe sau ventilatoare antrenate
de motoare asincrone).
2.Maşini motoare la care energia hidraulică se transformă în energie
electrică (exemple: turbine de apă, abur şi de gaze conectate la generatoare
sincrone).
3.Transformatoare hidraulice ce transformă energia mecanică în energie
hidraulică şi apoi din nou în energie mecanică (exemplu: transmisiile
hidraulice).
Generatorul magneto-hidrodinamic
103
forţe formează un triedru cu direcţiile câmpului magnetic şi direcţia de
mişcare a plasmei (vezi figura). Se închide astfel circuitul electric prin
rezistenţa R, ce reprezintă consumatorul şi care este conectat la electrozii A şi
B din figură.
104
Particulele încărcate pozitiv urmează traseul invers.
Este prezentată în continuare forma canalului generatorului magneto-
hidrodinamic străbătut de plasmă ce evoluează în câmpul magnetic de inducţie
B, obţinând un curent de intensitate I.
Bibliografie
105
2. Băran G., Mândrea L. – Culegere de probleme de mecanica fluidelor
şi maşini hidraulice. Partea a II-a., Editura lito-U.P.B., Bucureşti,
1998.
3. Florea J., Panaitescu V.- Mecanica fluidelor, E.D.P., 1979.
4. Degrez G., Dick E., Grundmann E. – Course of computational fluid
dynamics. Von Karman Institute for Fluid Dynamics, 1992.
5. Mândrea L., Statie E. -Analiza comportării tridimensionale a
fluidelor cu metoda volumelor finite. Revista Hidrotehnica nr. 2,
1996, pag. 13-16.
6. Mândrea L. - Predicţia numerică a incipienţei cavitaţiei în pompele
centrifuge. Revista Hidrotehnica nr. 8, 1997, pag. 3-7.
7. Mândrea L. - The optimisation of the flows and costs in energetical
plants. Bulletin informatif no.3, PEC 12018/2001.
8. Musa G. – Plasma şi viitorul energeticii. Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1979.
106