ȘOMAJUL

1. Șomajul - concept și definiție

În general, fenomenul şomaj este definit în literatura economică, ca un fenomen socio-economic
care se manifestă prin inactivitate, voluntară sau forţată, totală sau parţială, a unui individ sau a unei
părţi a purtătorilor forţei de muncă dintr-o ţară. În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen
macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate
fi angajată în condiţii de rentabilitate, impuse de piaţă.

Şomajul este stare negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi

. funcţional al pieţei muncii, prin care oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea de ofertă
de muncă din partea agenţilor economici.

Cea mai cunoscută şi larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de Biroul Internaţional
al Muncii1, care elaborează statistici şi analize pe problemele muncii şi, potrivit căreia, este şomer
oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:
 este apt de muncă;
 nu are loc de muncă;
 este disponibil pentru o muncă salariată;
 caută un loc de muncă.
În România, potrivit Legii nr.76/2002 (actualizata prin O.U.G. nr. 101/2021), o persoană este
„şomer” dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
 este în cautarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea
condiţiilor de pensionare;
 starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
 nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit
legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă 2 al asigurărilor pentru
şomaj și stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;
 este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de
muncă.
În rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de muncă pe care l-au avut,
precum şi noii ofertanţi de forţă de muncă, care nu găsesc un loc de muncă adecvat propriilor cerinţe.
2. Cauzele și formele șomajului

Asupra apariției și manifestării șomajului pe piața muncii, acționează numeroși factori, care pot
prezentați drept cauze ale acestui dezechilibru macroeconomic, după cum urmează:
 existența rigidităților institiționale de pe piața muncii care se caracterizează prin acțiunea
sindicatelor, patronatelor și diverse reglementări în domeniul muncii cum este și salariul
minim pe economie, toate acestea împiedicând funcționarea liberă a pieței muncii;
 alternarea fazelor ciclului economic (creștere-descreștere economică), intensificate de
modificările de structură a ramurilor şi sectoarelor economice sub impactul diversificării
1
Biroul Internațional al Muncii (BIM) este un organism ce face parte din sistemul Națiunilor Unite, fiind responsabil
cu statisticile din domeniul muncii, și ale cărui concluzii pot devenii norme, recomandări sau convenții de reglementare a
aspectelor din domeniul resurselor umane.
2
Indicatorul social de referință (ISR) reprezintă unitatea expimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești
suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului
asigurărilor pentru șomaj.
 cererii de bunuri, al crizei energetice, etc., conduc inevitabil la tensiuni în asigurarea
echilibrului dintre cererea și oferta de muncă;
 progresul tehnic, pe termen scurt este generator de şomaj, într-o proporţie mai mare sau mai
mică, în funcţie de capacitatea financiară a ţărilor de a asimila noutăţile cercetării ştiinţifice,
iar pe termen lung, progresul tehnic generează noi nevoi, care sunt acoperite prin produse
rezultate din activităţi noi, generatoare de locuri de muncă;
 neconcordanța dintre structura cererii de muncă și structura ofertei de muncă, datorată
intensificării dezvoltării socio-economice și tehnologice într-un ritm rapid, ceea ce pune o
presiune deosebită asupra capacității ofertei de muncă de a se pregăti, forma, perfecționa,
pentru a răspunde nevoilor din partea cererii de forță de muncă.
 imigrarea – emigrarea influenţează echilibrul de pe piața muncii, astfel că, prin imigrarea unei
părţi a populaţiei active în vederea angajării în diferite ţări va spori oferta de muncă în cadrul
acestora, pe cânde emigrarea are un efect invers, de scădere a ofertei de muncă în ţara de
origine.
 creşterea ofertei de muncă, fenomen determinat de ajungerea noilor generaţii la vârsta legală
de muncă şi de schimbarea statutului persoanei, sau individul îşi pierde calitatea de proprietar
şi solicită un loc de muncă.
 imperfecțiunea informației 3 - lipsa transparenței și a informațiilor pe piața muncii impiedică
o persoană să își găsească instantaneu și fără costuri cel mai bun loc de muncă potrivit
pregătirii sale. Atât locurile de muncă, cât și oferta de muncă diferă semnificativ de la o zonă
la alta, iar pentru găsirea unui loc de muncă potrivit, indivizii trebuie să chetuiască bani și
timp.
 conjunctura economică şi politică internaţională nefavorabilă, datorită oscilaţiilor ritmului
creşterii economice, conflictelor armate, promovării unor politici de embargou, influenţează
negativ asupra relaţiilor economice vizând importul – exportul, deteriorând activităţile
economice în ţările din zonă şi contribuind la creşterea şomajului.
 voinţa individuală, considerată drept cauză subiectivă a manifestării șomajului, ce are ca
element determinant dorința celui ce se află în ipostaza de şomer de a-și menține această stare
sau nu, ținând cont de anumite conjuncturi.

Pornind de la cauzele ce determină manifestarea acestui dezechilibru macroeconomic, în

practica economică sunt identificate și analizate următoare forme ale șomajului:

a) Şomajul total presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii.

b) Şomajul parţial constă în reducerea duratei de muncă sub nivelul stabilit legal cu diminuarea
corespunzătoare a salariului.

c) Șomaj fricțional corespunde perioadei necesare trecerii de la o activitate la alta; este datorat
fluctuației de muncă, fiind un șomaj tranzitoriu, caracterizat de timpul consumat de ofertanții de
muncă pentru identificarea celei mai avantajoase activități.
Durata şomajului fricţional depinde de posibilitatea armonizării intereselor celor două părţi
(lucrătorul şi angajatul), de fluxul informaţiilor cu privire la locul de muncă dorit, precum şi de
mărimea indemnizaţiei de şomaj.

d) Şomajul deghizat cuprinde persoanele declarate şi înregistrate la Agenţiile de Ocupare a Forţei

de Muncă (A.O.F.M.) în categoria şomeri, dar care, în realitate sunt pe piaţa gri a muncă.

3
Duduian M. (coord.), Economie, Ediția a II –a, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 190;
 Persoanele care trăiesc în mediul rural şi care au un grad de ocupare redus, nu sunt înregistrate la
A.O.F.M. dar în realitate se află într-un şomaj latent.

e) Şomajul voluntar este reprezentat de persoanele care refuză locurile de muncă oferite, fie datorită
salariilor sau condiţiilor de muncă oferite, care sunt inacceptabile în raport cu pretenţiile
posesorului forţei de muncă, şi care consideră că indemnizaţia de şomaj îi este suficientă pentru
un trai decent, fie datorită existenţei altor mijloace de trai pe care aceste persoane le au şi care fac
ca motivaţia muncii să dispară.

f) Șomajul involuntar desemnează starea specifică persoanelor neocupate care, deşi dispuse să
lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat în condiţiile pieţei, nu pot să-şi realizeze acest
obiectiv întrucât aceste locuri de muncă, pur şi simplu, nu există.

g) Șomajul natural este format din șomajul fricționar și șomajul structural. Rata naturală a
șomajului corestunde funcționării normale și eficiente a pieței muncii, date fiind imperfecțiunea
informației și constrângerile instituționale.4 În general, se apreciază că rata şomajului natural în
ţările cu economie de piaţă se situează între 3% şi 5%.

h) Şomajul ciclic este generat de evoluţia ciclului economic. În faza de criză, şomajul sporeşte ca
urmare a contracţiei, scăderii producţiei, a activităţilor economice şi creşterii numărului de
falimente, cu deosebire a întreprinderilor mici şi mijlocii.

i) Şomajul conjunctural este efectul restrângerii activităţii economice în unele ramuri, sectoare
economice, sub impactul unor factori conjuncturali economici, politici, sociali, interni şi
internaţionali.

j) Şomajul structural apare ca urmare modificărilor survenite în structura activităţilor economico-

sociale, fiind corelat cu interacţiunea dintre schimbarea consumului şi structurile de producţie
existente.
Acest şomaj demonstrează existenţa unei evidente neconcordanţe între structura cererii şi ofertei
de forţă de muncă, sub aspect demografic, educaţional-profesional şi ocupaţional, fiind considerată,
ca fiind cea mai gravă şi complexă formă, deoarece reintegrarea forţei de muncă disponibilizate este
un proces lung şi dificil, care presupune, în principal, creşterea investiţiilor simultan cu recalificarea
celor afectaţi.

k) Şomajul tehnologic este efectul introducerii noilor tehnologii, care impun un nou mod de
organizare a producţiei şi a muncii prin înlocuirea resursei umane cu noua tehnologie, sau rezultă
ca urmare a modului în care posesorii forţei de muncă receptează şi se adaptează la schimbările
tehnologice și la progresul tehnic.

l) Şomajul sezonier este legat de restrângerea activităţii economice în anumite anotimpuri ale
anului, datorită condiţiilor naturale, cum se întâmplă în agricultură, construcţii, turism.

m) Șomajul tehnic presupune disponibilizarea parţială sau totală a lucrătorilor, datorită întreruperii
activităţii unei întreprinderi, din lipsă de comenzi, pe o perioadă determinată. Cei afectaţi de
această formă de şomaj nu sunt înregistraţi la oficiile de forţă de muncă şi primesc o indemnizaţie
de şomaj de la firma respectivă, iar cuantumul acesteia se stabileşte în mod diferit faţă de celelalte

4
Duduian M. (coord.), Economie, Ediția a II – a, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 191;
 indemnizaţii şi ajutoare clasice, reglementate prin lege la nivel naţional. Şomajul tehnic încetează
odată cu reluarea activităţii firmei.

Ocuparea deplină a forței de muncă apare atunci când există doar șomaj fricțional și șomaj
structural.5 Aceste două tipuri de șomaj formează NAIRU 6 în statistica economică, fiind considerate
a corespunde șomajului de echilibru, natural, cu cel mai mic impact asupra funcționării în parametrii
optimi ai pieței muncii.

3. Măsurarea șomajului

Şomajul este evaluat şi analizat prin aspecte referitoare la: nivelul, durata, structura și
intensitatea acestuia.

A. Nivelul şomajului se exprimă sub formă absolută şi sub formă relativă.

Indicatorii absoluţi (indicatori de nivel) se referă la numărul efectiv de şomeri (Ș), care se
exprimă în „persoane” sau „mii persoane”.
 Numărul de șomeri – reprezintă toate persoanele care au declarat că în perioada de referință
erau înscrise la oficiile de forță de muncă și șomaj, indiferent dacă primeau sau nu ajutor de
șomaj sau alocație de sprijin.
Numărul de șomeri se determină prin mai multe metode: recensământ, achetă de sondaj,
prelucrarea datelor oferite de instituții guvernalentale cu atribuții în domeniul muncii (Ministerul
Muncii, Ministerul de Finanțe, Ministeril de Interne) și de către instituții cu rol de raportare statistică
cum sunt: Institunut Național de Statistică, Banca Națională a României și EUROSTAT.
Nivelul relativ al şomajului, se măsoară prin rata şomajului și se determină procentual prin
raportarea numărului total de şomeri la un indicator care măsoară populaţia de referinţă.
În România rata şomajului (rs) se determinată ca raport procentual între numărul de şomeri (Ş)
şi populaţia ocupată (PO) sau între numărul şomerilor şi populația activă civilă (PAC):

rs = Ș/PO ∙ 100 sau rs = Ș/PAC ∙ 100

În statistica internațională se calculează rata globală standardizată BIM (Biroul Internațional
al Muncii) - rgs-BIM ca raport între numărul şomerilor în sens BIM şi populaţia activă totală (PAT):
rgs-BIM = ȘBIM / PAT ∙ 100
 are cea mai mare sferă de cuprindere, fiind cea mai utilizată în comparaţiile internaţionale.

În statistica UE se calculează, rata globală standardizată - rgs-UE ca raport între numărul

şomerilor şi populaţia activă civilă (PAC):
rgs-UE = Ș / PAC ∙ 100

B. Durata şomajului - exprimă perioada de timp de la pierderea locului muncă sau diminuarea
activităţii depuse până la reluarea activităţii.
 şomaj de scurtă durată (pe o perioadă sub un an);
 şomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an).

5
Șerban A.C., Aceleanu M.I., Macroeconomie, Editura ASE, București, 2019, p.98;
6
NAIRU – Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment;
 Durata şomajului diferă de la o persoană la alta, astfel că pentru a surprinde fenomenul la nivel
naţional, se impune luarea în calcul a duratei medii a şomajului. Aceasta se poate stabili, deci, ca o
medie pe economie sau ramură de activitate, într-o anumită perioadă, astfel:

Dz = Nz ∙ Nș
Unde: Dz - durata medie în zile; Nz - numărul de zile în şomaj; Nș - numărul şomerilor.

C. Structura şomajului evidențiază categoriile de şomeri luând drept crieterii: nivelul de calificare,
sexul, vârstă, mediul de proveniență, nivelul de instrire, categorii socio-profesionale, ramură de
activitate, etc., fiind utilizate ratele parțiale de șomaj determinate ca raport între categoria respectivă
(Și) și populația activă civilă a categoriei respective (PAC i):

rsi = Și / PACi ∙ 100

D. Intensitatea şomajului - reflectă gradul de pierdere a posibilităţii de a muncii pentru posesorii

forţei de muncă.
Din analiza intensității șomajului se pot distinge manifestări ale şomajului total (care presupune
pierderea locurilor de muncă şi încetarea totală a activităţii); şomajului parţial (care constă în
diminuarea activităţii depuse de o persoană, prin reducerea duratei de lucru sub cea legală şi scăderea
corespunzătoare a salariului) și a şomajului deghizat, specific îndeosebi ţărilor slab dezvoltate, unde
activitatea desfăşurată de unele persoane este doar aparentă, cu o productivitate foarte redusă şi o
salarizare pe măsură.

4. Efectele socio-economice ale şomajului

Pe plan economic și social se disting consecinţe negative ale şomajului atât la nivel naţional şi
cât și la nivel de individ – familie, care se regăsesc în costuri sau pierderi generate de piața muncii.
Principalele consecințe ale manifestării șomajului se referă la următoarele aspecte:
 forța de muncă activă afectată de un nivel ridicat al șomajului nu va participa la creșterea
PIB-ului, înregistrându-se nu doar pierderi din perspectiva producției realizate, ci și un nivel ridicat
al costurilor aferente instruirii și calificării celor aflați în șomaj, atât la nivel individual, cât și la nivel
național și social prin faptul că societatea suportă costurile şomajului pe seama contribuţiei la fondul
de şomaj;
 şomajul afectează populaţia ocupată, deoarece aceasta suportă, direct şi intens, diminuarea
venitului real, sacrificiile populaţiile ocupate reprezentând costurile sociale ale şomajului;
 la nivel de individ-familie, șomajul are repercursiuni negative asupra venitului afectând
nivelul de trai, iar pentru societate şomajul, prin neutilizarea factorului muncă, determină risipă şi
pierderi, deoarece munca nefolosită se pierde, nu poate fi conservată;
 şomajul este corelat cu sărăcia, deoarece provoacă scăderea drastică a veniturilor persoanelor
intrate în şomaj, familiilor şi gospodăriilor acestora, diminuându-le nivelul de trai, calitatea vieţii,
determinând apariția tensiunilor sociale și chiar conducând uneori la acte de violenţă, infracţiuni,
creşterea criminalităţii, etc.;
 şomajul determină apariţia şi extinderea muncii pe piaţa neagră (desfăşurată de obicei în
condiţii salariale inferioare salariului minim pe economie, fără contract de muncă);
 neocuparea și subocuparea unei părţi din resursele de muncă ale unei ţări, generează
cheltuieli însemnate cu educaţia şi pregătirea forţei de muncă neocupate, în special atunci când se
urmărește reîncadrarea acestora în câmpul muncii, cheltuieli care rămân cel mai adesea nerecuperate.
 5. Politici de combatere a şomajului

Lipsa asigurării unui nivel corespunzător a ocupării forței de muncă și manifestarea unui nivel
ridicat al șomajului ridică probleme economice şi sociale pe termen scurt, mediu şi lung, care se cer a
fi rezolvate de societate şi autorităţi. Rezolvarea acestor efecte negative intră în sarcina guvernelor,
care au responsabilitatea de a elabora politici antișomaj al căror obiectiv îl constituie diminuarea și
prevenirea acestor dezechilibre manifestate pe piața muncii, și asigurarea protecţiei sociale.
Politicile antișomaj se axează pe obținerea de soluții pentru reducerea șomajului la nivel
macroeconomic, urmărind în general:
 să regleze la nivelul ciclurilor economice discrepanța dintre cererea de muncă și oferta de
muncă;
 să construiască cadrul normativ necesar menținerii unui nivel scăzut al ratei de șomaj.
Având în vedere modul în care aceste politici acționează asupra cauzelor și efectelor produse de
șomaj, literatura economică le împarte în politici active și politici pasive.

Politicile active sunt acele politici care presupun acțiuni asupra cauzelor generatoare de
șomaj și constau în acțiuni directe ale statului pe piața muncii.

Politicile active nu sunt legate doar de șomaj, deoarece acțiunile antișomaj au loc în cadrul
general al acțiunilor pentru menținerea unei economii naționale funcționale. Astfel, că politicile
antișomaj active sunt interconectate cu politici de combatere a inflației, de stimulare a pieței muncii
și de menținere a competitivității la nivelul pieței în general, precum și de politici fiscale.
Politicile active cuprind, în general, următoarele măsuri:
 susținerea și încurajarea ocupării forței de muncă prin acțiuni de mediere a contactului dintre
cererea de locuri de muncă și ofertanții de locuri de muncă;
 încurajarea dezvoltării de noi locuri de muncă prin acordarea de subvenții firmelor, facilități
fiscale pentru cei ce angajează tinerii absolvenți, încurajarea investițiilor printr-o rată scăzută
a dobânzii, crearea de locuri de muncă în sectorul public;
 organizarea și susținerea de programe de recalificare și reorientare profesională pentru a
răspunde cererii angajatorilor sau în concordanţă cu modificările de structură sau tehnologice
ce urmează a avea loc în economie;
 acordarea de facilităţi care să stimuleze mobilitatea forţei de muncă;
 încurajarea şomerilor de a se lansa în activităţi pe cont propriu;
 dezvoltarea cercetării ştiinţifice.
Politicile active ajută şomerii să se întoarcă în cadrul populaţiei ocupate, dar stopează şi
abuzurile (de exemplu solicitarea de ajutoare de şomaj de către persoane care nu caută stăruitor locuri
de muncă).

Politicile pasive sunt îndreptate către efectele produse de șomaj, dar prezintă dezavantajul
că sporesc cheltuielile statului, deficitul bugetar și datoria publică, astfel încât pe termen lung pot
fi generatoare de inflație.
Politicile pasive se caracterizează în măsuri şi acţiuni care să asigure şomerilor involuntari un
anumit venit pentru un trai decent sau de subzistenţă. Măsurile ce se înscriu în sfera politicilor
antișomaj pasive sunt:
 finanțarea sistemului asigurărilor de șomaj și acordarea indemnizației de șomaj;
 îndepărtarea de pe piața muncii a unor persoane care potențial ar intensifica șomajul
(reducerea vârstei de pensionare, creșterea duratei vârstei de scolarizare obligatorie).
 De menționat este faptul că acordarea indemnizației de șomaj, deși este considerată o măsură de
protecție socială, trebuie să fie realizată într-un cadru bine stabilit deoarece poate avea și efecte
negative. În acest sens, indemnizația de șomaj trebuie să fie acordată doar acelor persoane eligibile pe
baza unor criterii clar stabilite, care se află în șomaj fără voia lor. Având în vedere faptul că fondurile
pentru asigurările sociale precum cele de șomaj sunt colectate de la cetățeni, politicile statului trebuie
să ia în calcul ca aceste fonduri să fie transmise doar către cei aflați cu adevărat afectați de șomaj, în
caz contrar, indemnizația de șomaj ar putea fi primită și de către persoane care nu doresc să muncească
și vor o sursă pasivă de venit, ceea ce ar crea o inechitate socială.
Realitatea socio-economică ne arată că pentru o mai bună aplicare a politicilor antișomaj este
necesară completarea acestora cu politici de venit și de impozitare. Astfel, din categoria politicilor de
venit aminitim: rata de creștere a salariilor, garantarea salariului minim pe economie, indexarea
salariilor, acordarea de compensări, etc., iar din categoria politicilor de impozitare un rol important îl
au impozitele pe salariile excesive sau pe niveluri salariale, toate acestea fiind folosite pentru a asigura
echitatea socială în termeni de venituri obținute din muncă.