Notițe -CATTELAIN P., HAUZEUR A. - 1998.

Des premiers abris aux premières

maisons. In Bellier C. et Cattelain P. (dir.), Les grandes inventions de la
Préhistoire. (Guides archéologiques)
 Cel mai vechi spațiu de locuire, aparținând lui Homo Habilis, a fost găsit într-un sit din
Tanzania, respectiv situl Olduvai, și datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani. În
cadrul așezării au fost identificate numeroase rămășițe specifice vieții cotidiene, precum
oase rezultate în urma jupuirii vânatului și unelte din cuarț, basalt sau gresie. Acestea au
fost descoperite în aria exterioară a unui cerc din blocuri de lavă, cel din urma dispunând
de o posibilă intrare în zona de sud-vest. În cadrul complexului de pietre existau supoziții
referitoare la prezența unui acoperiș sumar din vegetale, dar și a unui zid de dimensiuni
reduse contra vântului.
 Au fost remarcate prezența unor tabere africane, datând de acum 1,6 milioane de ani și
aparținând lui Homo erectus, în care s-a remarcat delimitarea zonelor de activitate (ex.
cioplirea pietrei, împărțirea hranei) prin blocuri mari de piatră.
 Cea mai veche structură de habitat din Europa a fost descoperită în Franta și datează de
acum aproximativ 800,000 mii de ani. Așezările descoperite erau așezate de obicei lângă
un curs de apă , având o structură din ramuri groase și fiind acoperite cu piei de animale
și vegetație.
 Momentul în care oamenii au început să stăpânească focul, respectiv acum 450,000 de
ani, a influențat și structurile lor de habitat. Astfel, din acel moment se poate vorbi de
construcții mai elaborate, precum colibele din crengi de copaci construite în jurul vetrei
de foc. Pe lângă așezările în aer liber se remarcă și cele din peșteri, ce posedă de
asemenea vetre de foc și au zonele de locuit bine delimitate de blocuri de piatră.
 Așezările omului din Nearderthal din a doua jumătate a ultimei glaciațiuni sunt per
ansamblu similare celor din perioadelor precedente. Cu toate acestea, habitatul musteiran
prezintă numeroase schimbări în structura sa. Așezările, poziționate de obicei în grote sau
în perimetrul rocilor, aveau în componența lor mai multe zone destinate activităților
cotidiene. Se poate vorbi așadar de regruparea taberelor pe perioadă scurtă sau continuă
în timpul oamenilor din Neanderthal.
 Odată cu începutul Paleoliticului superior sunt identificate ultimele așezări
neanderthaliene, în Franța, similare cu cele deja găsite prin structură și mod de
construcție. În estul Europei se remarcă o preferință de poziționare a așezărilor în aer
liber, pe când taberele de vânătoare erau întemeiate în general în peșteri și grote.
 Între 27.000 și 18.000 î.Hr se poate remarca pentru prima dată o formă de regionalizare a
arhitecturii. Astfel, vânătorii de reni din vestul continentului au adoptat construcțiile
circulare din piatră, acoperite ulterior cu piei de animale. Vânătorii de mamuți din estul
Europei au preferat cabanele cu o formă neregulată și construite din oasele mamiferelor
mari, în special mamutul.
 După 18.000 se remarcă în special așezările din oseminte de mamuți, care dispuneau atât
de un foaier interior, cât și de unul exterior. Cabanele sunt regăsite printre altele în Rusia
și Ucraina și, deși dimensiunile lor variază, au mai multe elemente commune. Printre
 acestea se pot aminti fundația din cranii și oase de mamut, acoperișul din piei de animale,
dar și intrarea colibei, delimitată de două oase de mamut încrucișate inserate în cranii.
 Finalul Paleoliticului superior aduce în Europa Occidentală o organizare mai temeinică a
spațiului interior. În cadrul acestor așezări foaierele sunt regăsite deseori spre margine, în
timp ce mare parte a interiorului este destinată activităților specifice, precum prelucrarea
osului sau a pieilor .
 În Epipaleolitic, se remarcă continuitatea așezărilor de tip corturi circulare, de dimensiuni

mici, cu un pavaj de piatră , scoarță sau crengi .

 Stabilirea definitivă a oamenilor în diverse zone a influențat decisiv așezările acestora.
 Odată ce oamenii au început să adopte stilul sedentar, stabilindu-se pe perioade mai lungi
în diverse zone, așezările au evoluat la rândul lor, fiind caracterizate primordial de
prezența acoperișului și a pereților stabili.