Conspect SISTEMUL ELECTORAL

SUVERANITATEA NAŢIONALĂ ŞI ALEGERILE

În marea majoritate a statelor contemporane constituţiile declară poporul drept deţinător al
suveranităţii naţionale, aceastî regulă fiind ridicată la rang de principiu constituţional ce determină
forma de stat. Acest principiu, care formează temelia dreptului constituţional contemporan, este
fundamentat teoretic din cele mai vechi timpuri.
Din punct de vedere nomativ este formulat în istorica Declaraţie franceză a drepturilor omului şi
cetăţeanului,care proclama : “Principiul oricărei suveranităţi reşade esenţialmente în naţiune. Nici
un corp, nici un individ nu poate exercita vreo autoritate care nu emană expres de la această sursă”.
Drept rezultat, acest principiu asigură realizarea unuia dintre drepturile fundamentale ale omului şi
cetăţeanului consacrat în art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în conformitate cu
care voinţa poporului este baza puterii de stat. Această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri
oneste care trebuie să aibă locperiodic, prin sufragiu universal, egal şi prin vot secret sau dupa
oprocedură echivalentă care să asigure libertatea votului.
Într-adevăr, în condiţiile statului de drept ultimul şi decisivul cuvânt înprocesul de organizare a
societăţii în stat îi aparţine poporului. Conform Declaraţiei suveranităţii RepubliciiMoldova, izvorul
şi purtătorul suveranităţii este poporul. La fel, Constituţia Republicii Moldova (art. 2) consacră
următoarele: “Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în
mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”.
Organul de manifestare a suveranităţii naţionale este voinţa generală a corpului social care
alcătuieşte condiţia juridică de existenţă a statului cu denumirea de popor.
Manifestarea principală a suveranităţii naţionale în statul contemporan se materializează în
procesul de legiferare. Legiferarea se produce direct de popor, în condiţiile democraţiei directe, sau
prin reprezentanţi aleşi care, legiferînd, exercită suveranitatea în numele poporului, în sistemul de
guvernămînt al democraţiei reprezentative
Principiul suveranităţii naţionale consideră poporul ca un subiect de drept constituţional având o
existenţă proprie, deosebită de vieţile indivizilor care îl constituie la un moment dat. Această fiinţă
cu existenţă proprie are voinţa sa care întruchipează produsul instinctului naţiunii, a evoluţiei
istorice, a tradiţiilor, moravurilor, culturii, voinţă căreia voinţele individuale trebuie neapărat să se
supună, la nevoie chiar prin constrîngere, în interesul societăţii. Dar această prezenţă, nefiind o
persoană fizică, nu-şi poate manifesta prin ea însăşi voinţa.
Echivalentul acestei voinţe nu se poate găsi decît în voinţele concordate ale unui anumit număr de
indivizi luaţi din corpul naţiunii, a majorităţii cetăţenilor. Rezultanta voturilor lor va fi considerată
ca expresia voinţei naţionale.
Dreptul de a lua parte la această consultare şi a se exprima se numeşte dreptul de vot.
În cadrul democraţiei directe, cetăţenii învestiţi cu dreptul de vot, se pronunţă nemijlocit şi direct
asupra tuturor actelor de suveranitate. În sistemul democraţiei reprezentative, cetăţenii învestiţi cu
acest drept aleg reprezentanţi care exercită în numele poporului suveranitatea.
Tot în interesul general, se poate institui obligativitatea votului, silind pe cetăţeni la exerciţiul
funcţiei sociale cu care sunt învestiţi. De altfel, obligativitatea votului este şi instrumentul cel mai
puternic de educaţie cetăţenească. Prin alegeri se exprimă astfel cu adevărat voinţa naţională.
Nu se pot fixa condiţii de cens, avere, învăţătură, familie etc., căci am cădea în arbitrar, un arbitrar
incompatibil cu deplina egalitate care formează temelia principiului suveranităţii naţionale.
Singurul sistem de vot potrivit cu acest principiu este numai votul universal şi egal al tuturor
cetăţenilor.
În concluzie, suveranitatea aparţinând poporului ca un tot indivizibil, exerciţiul suveranităţii
aparţine corpului întreg al alegătorilor şi votul într-un anumit sens al majorităţii acestui corp va
exprima voinţa naţională.

TIPURILE DE ALEGERI
Impunerea alegerilor ca mijloc de desemnare a reprezentanţilor societăţii a fost susţinută şi de
Biserică, mai ales, în perioada Evului Mediu, care condamna tragerea la sorţi ca pe un procedeu
păgân.
Este necesar să subliniem că în regimurile reprezentative moderne, prin intermediul alegerilor se
formează diverse organe ale puterii publice: parlamentele, şefii de stat, organele judiciare,
autorităţile administraţiei publice locale.
Ca instrument de formare a organelor puterii publice, alegerilese caracterizează prin următoarele
trăsături specifice:
1. Alegerile legitimează puterea. Prin intermediul alegerilor poporul îşi selectează reprezentanţii
săi, iar mandatul încredinţat le transmite împuterniciri de realizare a suveranităţii. Or, „nu exist
guvernanţi legitimi, împuterniciţi cu forţa de a comnada, decît cei ieşiţi din alegeri libere şi
democratice”. Alegerile nu sunt numai ceea ce dă viaţă ansamblului instituţional, Presedinţia
Republicii Moldova, Parlamentul, consiliile locale. Ele au o semnificaţie mai largă: alegerile
reprezintă principala formă de participare politică a cetăţenilor, iar în ochii conştiinţei collective, ele
sunt criteriul principal aldemocraţiei politice.
2. Alegerile constituie barometrul vieţii politice. În procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor
se confruntă interesele diferitelor viziuni şi programe de guvernare ai căror exponenţi sunt partidele
şi organizaţiile social-politice. Rezultatele alegerilor reflectă măsura de influenţă aacestor forţe
politice şi aspiraţiile alegătorilor.
3. Alegerile sunt un instrument de selectare a guvernanţilor.Anume alegerile creează pentru cetăţeni
posibilitatea de atransmite dreptul la guvernare persoanelor capabile şi demne să guverneze.
Deseori însă alegătorii nu au posibilitatea de a alege pecel bun dintre cei răi şi rămân să aleagă pe
cel mai bun dintre ceirăi.
Această stare de fapt stimulează abstenţionismul, fenomen desprecare urmează să discutam mai jos.
Doctrina şi practica constituţională cunosc mai multe tipuride alegeri.
Astfel, alegerile pot fi directe şi indirecte.
Alegerile directe se caracterizeaza prin aceea că cetăţeniiîşi exprimă opţiunile electorale nemijlocit,
fără intermediari. Prin alegeri directe se aleg camerele inferioare, uneori şisuperioare, ale
parlamentelor bicamerale, parlamentele unicamerale, şefii de stat în regimurile prezidenţiale şi
semiprezidenţiale.
Pentru alegerile indirecte este caracteristică alegerea organelor reprezentantive nu de către
alegători, dar de persoane împuternicite de alegătorii primari (electori, deputaţi). Prin alegeri
indirecte se aleg camerele superioare aleparlamentelor bicamerale, uneori şefii de stat,
guvernele,judecătorii etc. Alegerile indirecte pot cuprinde două, trei şi maimulte etape.
Alegerile pot fi generale şi parţiale.
Alegerile generale se desfăşoară cu participarea tuturorcetăţenilor cu drept de vot (alegerile
parlamentare, prezidenţiale).
Alegerile parţiale se desfăşoară în vederea repartizării unormandate parlamentare în urma
exprirării înainte de termen a acestora.
Alegerile pot fi naţionale şi regionale (locale).
Uneori chiar şi în cadrul unor state aflate în etapa de tranziţie a creării unui stat de drept, care
pretind cu mare vervă să se numească democratice, alegerile pot să capete un caracter denotativ sau
chiar agresiv, pe parcursul campaniei electorale fiind identificate anumite probleme, cum ar fi:
- arestările şi ameninţările cu arestarea, fapte ce crează o atmosferă de intimidare;
- abuzul excesiv de putere din partea autorităţilor;
- prezentarea de mass-media de stat a informaţiei părtinitoare şi distorsionate;
- supravegherea riguroasă a vieţii publice de către forţele de ordine a împiedicat desfăşurarea unei
campanii electorale dinamice;
- campanie electorală, caracterizată în general printr-un nivel scăzut de activitate, anemică a fost
marcată de lipsa unei separări depline între funcţiile de partid şi cele guvernamentale etc.

DREPTURILE ELECTORALE – CATEGORIE A DREPTURILOR FUNDAMENTALE

Drepturile electorale formează o categorie distinctă în cadrul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
RepubliciiMoldova.
Prin importanţa sa, drepturile electorale sunt plasate în categoria drepturilor cetăţeneşti
fundamentale.În cadrul acestor drepturi fundamentale, drepturile electorale sunt grupate într-o
categorie distinctă numită drepturi exclusiv politice.
Ca drepturi exclusiv politice drepturile electorale aparţin numai cetăţenilor Republicii Moldova,
fiindcă în virtutea articolului 2 din Constituţie, numai ei participă la guvernarea statului nostru.
Cu privire la drepturile electorale ale cetăţenilor este necesară o precizare: drepturile electorale au
o sferă mult mai largă decât sfera rezultată din constituţie.
Explicaţia constă în faptul că prin Constituţie sunt nominalizate numai drepturile fundamentale ale
cetăţenilor, celelalte drepturi electorale (de a propune candidaţi, de a fi membru al comisiei
electorale, dreptul de agitatie etc.) sunt prevăzute în legile electorle.
De aceea când analizăm drepturile electorale ale cetăţenilor RepubliciiMoldova, trebuie să avem în
vedere că sfera lor este mai largă decât cea care rezultă din Constituţie, această împrejurare impune
delimitării drepturilor electorale fundamentale (nominalizate prin Constituţie) şi celorlalte drepturi
electorale (obişnuite)
. Desigur, toate drepturile electorale ale cetăţenilor se află într-o strînsă corelaţie, drepturile
electorale obişnuite avînd în acelaşi timp şi rolul de garanţii pentru drepturile electorale
fundamentale.
Tradiţional sunt exprimate constituţional şi analizate în lucrrile stiinţifice următoarele drepturi
electorale fundamentale:
- dreptul de a alege;
- dreptul de a fi ales;
- dreptul de revocare.
Dreptul de a alege. Este unul dintre drepturile electorale fundamentale ale cetăţenilor Republicii
Moldova. Codul electoral (art. 11) oferă dreptul de a alege cetăţenilor Republicii Moldova care au
împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepţia celor privaţi de acest drept în modul
stabilit de lege. Spre deosebire de Republica Moldova, în unele cantoane din Elveţia persoanele care
nu se prezintă la vot sunt amendate, situaţie prin care se asigură obligativitatea prezentării la vot.În
literatura de specialitate se consideră căobligativitatea votului are sens, deoarece exercitarea acestui
drept este o chestiune de conştiinţă. Codul electoral, (art. 13) stabileşte restricţii privitor la
exercitarea acestui drept. Astfel, nu au dreptul de a alege persoanele care nu au împlinit vârsta de
18 ani și persoanele lipsite de dreptul la vot prin hotărîrea definitivă a instanței de judecată.
Dreptul de a fi ales.În conformitate cu art. 12 din Codul electoral, dreptul de a fi aleşi îl au
cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care întrunesc condiţiile prevăzute de acest cod. Şi în
acest caz Codul electoral, art. 13. alin. 2 stabileşte restricţii în conformitate cu care nu pot fi aleşi :
- militarii cu serviciul in termen; - cetăţenii care nu au dreptul de a alege;
- persoanele care sunt condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre
judecătorească definitivă şi îşi ispăşesc pedeapsa în instituţii penitenciare, precum şi persoanele care
au antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie
- persoanele private de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărâre judecătorească
definitive;
- cetăţenii Republicii Moldova care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri
ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de
răspundere al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii
Moldova şi/sau de legile organice, din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali,
îşi suspendă activitatea în funcţia pe care o deţin.
Sub incidenţa acestor prevederi cad: viceprim-miniştrii, miniştrii şi membrii din oficiu ai
Guvernului;conducătorii autorităţilor publice centrale; preşedinţii şi vicepreşedinţii
raioanelor;primarii şi viceprimarii;pretorii şi vicepretorii.
Revocarea. În democraţiile reprezentative este acceptată regula ca electoratul să aştepte până la
sfârşitul termenului mandatului celui ales , pentru a-şi exprima prin vot atitudinea faţă de activitatea
acestuia. În unele state,, totuşi, alegătorii au posibilitatea de a obliga pe cel ales să depună mandatul
până la expirarea termenului acestuia.
În Republica Moldova revocarea ca formă de manifestare a democraţiei poate fi aplicată doar în
raport cu primarii. Astfel, în conformitate cu Codul electoral (art. 3), revocarea reprezintă retragere
de către instanţa de judecată a mandatului persoanei care ocupa o funcţie publică eligibilă, precum
şi retragerea mandatului primarului prin referendum local.
Codul (art. 185) dispune că revocarea primarului satului (comunei), sectorului, oraşului
(municipiului) se efectuează prin referendum local. Revocarea primarului poate fi iniţiată în cazul
în care acesta nu respectă interesele comunităţii locale, nu exercită în mod adecvat atribuţiile de ales
local prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice, fapte confirmate în modul stabilit.
Referendumul local pentru revocarea primarului poate fi iniţiat după expirarea unui an de la
intrarea acestuia în funcţie sau de la data referendumului local precedent pentru revocarea aceluiaşi
primar. Revocarea primarului nu poate fi iniţiată pe parcursul ultimelor 6 luni înainte de expirarea
mandatului.

PRINCIPIILE DE REALIZARE A DREPTURILOR ELECTORALE

Principiile dreptului electoral reprezintă dispoziţii cu caracter general care direcţionează întregul
proces de reglementare normativă a raporturilor electorale.
Ele formează conţinutul de bază al sistemului electoral, asigură mecanismul de reglementare
normativă a alegerilor, îndeplinesc rolul unor criterii de apreciere a legalităţii acţiunilor întreprinse
de cetăţeni, blocuri electorale, comisii electorale, organe de stat, organe de autoadministrare locală,
instanţe judecătoreşti.
Principiile dreptului electoral creionează parametrii de bază în cadrul cărora se constituie
mecanismul de reglementare a relaţiilor sociale electorale.
Reformarea, dar mai bine zis, constituirea dreptului elctoral în Republica Moldova a început imediat
după adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 27 august 1991 a Declaraţiei de
independenţă. Această activitate a căpătat amploare mai ales după adoptarea Constituţiei în vigoare.
Anume Legea fundamentală a creat condiţiile necesare dezvoltării dinamice a legislaţiei elctorale,
ale cărei norme garantează drepturile electorale ale cetăţenilor, asociaţiilor electorale formate de ei.
În legătură cu aceasta, principiile care fundamentează normele constituţionale, pe lîngă faptul că
determină parametrii întregului proces de reglementare legislativă, mai servesc şi criterii de
apreciere a legislaţiei în vigoare
Este de datoria noastră să reamintim că reformele în domeniul dreptului electoral din Republica
Moldova, iniţiată imediat după adoptarea Constiuţiei din 1994, erau chemate să asigure şi să
garanteze procesul democratic şi legitim de exprimare a voinţei libere de către cetăţeni în procesul
de formare a organelor reprezentative centrale şi a organelor de autoadministrare locală, să
contribuie la edificarea unui sistem electoral unitar, coordonat, optimal balansat, necontradictoriu
şi care ar reflecta natura structurii unitare a statului şi, totodată, garantînd stabilitate şi preemţiune
în activitatea autorităţilor publice centrale şi locale. Din acest punct de vedere problema principiilor
dreptului electoral nu poate fi redusă doar la dreptul subiectiv al cetăţeanului de a participa la alegeri
şi la garanţia realizării acestuia
Prin principii ale dreptului electoral vom înţelege o serie de standarde (începuturi) general
acceptate, fundamentale, care reflectă natura democratică a alegerilor în calitate de fundament
constituţional al puterii publice, care determină condiţiile primare de reglementare a drepturilor
electorale, un sistem coordonat de garanţii şi proceduri care asigură desfăşurarea unor alegeri
oneste (nefalsificate), realizarea şi protecţia drepturilor electorale ale cetăţenilor.
Ţinând cont de particularităţile dreptului electoral contemporan se propune clasificarea principiilor
dreptului electoral din Republica Moldova condiţionată de destinaţia şi interdependenţa acestor
principii în mecanismul organizatorico-juridic de reglementare a raporturilor electorale.
În funcţie de acest criteriu principiile dreptului electoral sunt sistematizate în două categorii:
1) principiile organizării şi desfăşurării alegerilor;
2) principiile participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri;
Unii autori recunosc şi existenţa unor principii complimentare.
Principiile organizării şi desfăşurării alegerilor reprezintă o categorie de principii care
reflectă condiţiile incipiente de asigurare a raporturilor electorale ce ţin de obligativitatea,
periodicitatea, oportunitatea fixării, libertăţii, caracterului de alternativă şi competitivitate a
alegerilor şi admisibilitatea diferitelor sisteme electorale, independenţa organelor electorale,
nefalsificarea alegerilor, distribuirea competenţelor între subiecţii procesului electoral, interdicţia
desfăşurării concomitente a alegerilor şi a referendumului.
În categoria principiilor participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri vom
include universalitatea şi egalitatea dreptului de a alege şi de a fi ales, votarea directă, votarea
secretă, libertatea exprimării opţiunilor electorale.
În categoria principiilor complimentare sunt incluse: publicitatea, transparenţa, caracterul
teritorial al alegerilor, responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor electorale ale cetăţenilor.
Trebuie să subliniem că toate pribncipiile numite interacţionează aidoma unui mecanism
asemănător teoriei de comunicare a vaselor capilare.
Principiile organizării şi desfăşurării alegerilor. Evoluţia dreptului electoral contemporan din
Republica Moldova, practica aplicării acestuia şi perspectiva de dezvoltare la începutul mileniului
nou este fundamentată de normele Constituţiei în vigoare, Codului electoral şi de alte acte
normative. Conţinutul acestor acte ne permite să tragem concluzia că organizarea şi desfăşurarea
alegerilor (centrale, locale) sunt determinate de următoarele principii:
Obligativitatea alegerilor. Acest principiu presupune că în Republica Moldova alegerile sunt
unica modalitate obligatorie şi legală de formare a organelor reprezentative centrale şi de
autoadministrare locală. Oricare altă modalitate de intrare în posesia atribuţiilor reprezentative vine
în contradicţie cu Constituţia şi cu alte acte normative din Republica Moldova şi nu pot fi calificate
altfel decît violare a ordinii constituţionale.
Totodată, obligativitatea alegerilor determină interdicţia pentru organele de stat şi cele de
autoadministrare locală de a se eschiva de la luarea deciziei despre desfăşurarea scrutinului în
termenul stabilit de legislaţie, să anuleze ori să amîne alegerile fixate.
Autenticitatea (nefalsificarea) alegerilor. Se află într-o legătură strânsă cu principiul
obligativităţii alegerilor. În conformitate cu Codul electoral (art. 32 alin. 3), hotărârile consiliului şi
biroului electoral, adoptate în limitele competenţei lor, inclusive cele care confirmă rezultatele
alegerilor, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii,
persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii social-politice şi organele lor, precum
şi pentru toţi cetăţenii.
În practica constituţională sunt înregistrate cazuri de revizuire a hotărîrilor comisiilor electorale
privitor la rezultatele alegerilor de către unele organe de stat sau funcţionari din cadrul lor.
Asemenea situaţii sunt specifice mai ales statelor federative cu un număr mare de subiecţi ai
federaţiei.
Periodicitatea alegerilor. Acest principiu este condiţionat de faptul că atribuţiile autorităţilor
publice reprezentative centrale şi de autoadministrare locală sunt limitate în timp şi presupune că
alegerile ordinare trebuie să se defăşoare la anumite intervale de timp.
Intervalele de timp dintre alegerile consecutive sunt determinate de durata mandatului de realizare
a atribuţiilor organelor respective astfel încât, pe de o parte, se realizeze stabilitatea în activitatea
organelor şi funcţionarilor electivi, iar pe de altă parte să fie garantată rotaţia acestora şi exclusă
exercitarea de lungă durată nejustificată a funcţiilor elective de către unele şi aceleaşi persoane.
Periodicitatea alegerilor reprezintă, în acelaşi timp, o garanţie importantă care împiedică
prelungirea nelegitimă a termenului de exercitare a atribuţiilor cu caracter public la nivel naţional
şi local.
Din aceste considerente în Constituţia Republicii Moldova (art. 63) se consacră în mod expres că
Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani. Aceste dispoziţii deopotrivă cu normele de drept
care determină termenele de fixare a alegerilor ordinare şi extraordinare contribuie la asigurarea
normativă a principiului periodicităţii alegerilor.
În conformitate cu art. 130 din Codul electoral, Primarii oraşelor (municipiilor), sectoarelor, satelor
(comunelor) şi consilierii în consiliile raionale, orăşeneşti (municipale), de sector şi săteşti
(comunale) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4
ani.
Libertatea alegerilor. Importanţa acestui principiu pentru organizarea şi desfăşurarea
campaniilor electorale este universală.
Din aceste considerente Constituţia Republicii Moldova (art. 38) consacră acest principiu.
Libertatea alegerilor în calitatea sa de principiu al sistemului electoral cere ca în procesul de
organizare şi desfăşurare a alegerilor să se excludă orice formă de constrângere în raport cu
participarea cetăţenilor la alegeri, şi la procesul votării nemijlocite.
Acest principiu presupune caracterul liber al alegerilor în cadrul cărora orice cetăţean îşi exprimă
opţiunea electorală aşa cum doreşte el, fără a fi supus vreunui control şi fără a fi tras la răsundere în
legătură cu modul în care şi-a exercitat acest drept electoral.
Realizarea principiului libertăţii alegerilor cere ca în procesul de stabilire a rezultatelor alegerilor să
nu se ţină cont de numărul de alegători care au votat, adică chiar dacă a votat un singur alegător să
se considere că alegerile au avut loc.
În majoritatea cazurilor, însă, legislaţia statelor este orientată spre stabilirea unei cote obligatorii
de participare a cetăţenilor la alegeri pentru validarea lor.
În Republica Moldova Comisia Electorală Centrală poate consideraalegerile parlamentare
nevalabile dacă la ele au participat mai puţin de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele
electorale (Cod electoral, art. 99). La fel şi alegerile locale pot fi considerate nevalabile dacă la primul
tur de scrutin au participat mai puțin de 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale
(Cod electoral, art 125). În turul doi de scrutin, alegerile se vor declara valabile indiferent de
numărul alegătorilor care au participat la alegeri.
Alternativitatea alegerilor. În unele sisteme constituţionale acest principiu este consacrat în
legislaţia electorală. Spre exemplu, în art. 32 din Legea despre garanţiile de bază ale drepturilor
electorale şi a dreptului de participare la referendum a cetăţenilor Federaţiei Ruse se stipulează că
în cazul în care în ajunul zilei de votare în circumscripţia electorală nu va rămâne nici un candidat
sau numărul de candidaţi va fi mai mic decât numărul de mandate disputate ori egal, sau va fi
înregistrat doar o listă de candidaţi, alegerile în aceasată circumscripţie electorală, prin decizia
comisiei electorale respective, vor fi amânate pentru un termen nu mai mare de 6 luni, pentru
înaintarea suplimentară a candidaţilor (listelor de candidaţi) şi realizarea altor activităţi ce ţin de
procesul electoral.
O astfel de reglementare normativă a procesului de înaintare şi înregistrare a candidaţilor este
chemată să asigure condiţii favorabile caracterului de competitivitate a alegerilor.
Cu regret, acest principiu nu este consacrat în Codul electoral al Republicii Moldova (şi nici nu este
asigurat), ceea ce creează situaţii de incertitudine în dreptul electoral.
Introducerea principiului alternativităţii (competiţionalităţii) în sistemul dreptului electoral va
contribui la avansarea proceselor democratice, la consolidarea societăţii civile, servind şi catalizator
al dezvoltării parlamentarismului naţional.
Graţie competitivităţii candidaţilor alternativi şi listelor de candidaţi înaintate de partidele politice,
opţiunile electorale ale alegătorilor-cetăţeni ai Republicii Moldova vor căpăta o expresie mai
obiectivă, care va ţine cont de caracterul real al coraportului dintre diferitele forţe sociale din viaţa
politică a societăţii.
Admisibilitatea diferitelor sisteme electorale. Nici Constituţia şi nici Codul electoral al
Republicii Moldova nu conţin interdicţii privitor la utilizarea diferitelor sisteme electorale în
procesul organizării alegerilor centrale sau locale.
Legislaţia recunoaşte caracterul legitim al alegerilor organizate după sistemul electoral majoritar,
al reprezentării proporţionale ori al unor modele mixte. De regulă, acceptarea unui sau altui sistem
electoral este condiţionat de o serie de factori, cum ar fi: caracterul procesului de dezvoltare social-
economică a statului respectiv; principiile constituţionale privind structura şi atribuţiile
autorităţilor publice reprezentative; particularităţile naţionale, istorice şi locale, care la rândul lor
pot să-i atribuie sistemului electoral acceptat un colorit naţional specific.
Legislaţia electorală din Republica Moldova acceptă sistemul reprezentării proporţionale în
organizarea alegerilor pralamentare, organelor de autoadministrare locală deliberative şi sistemul
electoal majoritar la alegerea primarilor.
Este semnificativ că principiul admisibilităţii diferitor sisteme elctorale presupune, în primul rind,
căutarea celor mai optimale mecanisme de desfăşurarea a alegerilor şi în al doilea rînd completează
principiul libertăţii alegerilor.
Independenţa organelor electorale. Acest principiu determină că pentru realizarea efectivă a
alegerilor şi garantarea drepturilor electorale ale cetăţenilor se formează organe electorale speciale.
În procesul de organizare a alegerilor organele electorale, în limita competenţei acordate, sunt
independente de organele de stat şi de autoadministrare locală,. În acest context, un interes sporit
prezintă dispoziţiile Codului electoral (art. 16), care acordă Comisiei Electorale Centrale statutul de
organ de stat constituit pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor care funcţionează autonom de
organele legislative, executive şi judecătoreşti.
În acelaşi timp organele electorale supraveghează şi respectarea drepturilor electorale ale cetăţenilor
Republicii Moldova, repartizează mijloacele financiare alocate pentru alegeri şi verifică utilizarea lor
conform destinaţiei; întocmesc listele alegătorilor, înregistrează candidaţii şi persoanele lor de
încredere, supraveghează respectarea condiţiilor egale de participare a candidaţilor şi persoanelor
de încredere la campania electorală, stabilesc rezultatele alegerilor şi exercită alte atribuţii prevăzute
de legislaţia în vigoare.
Hotărârile comisiilor electorale, adoptate în limita competenţei, sunt obligatorii pentru toate
organele de stat şi funcţionarii acestora, organizaţiile non-guvernamentale şi cetăţeni.
De regulă, organele electorale se constituie la propunerea blocurilor electorale, partidelor şi
organizaţiilor social-politice, autorităţilor publice centrale, autorităţilor de autoadministrare locală,
adunările alegătorilor la locul de muncă ori de trai etc
Principiile participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri.
Principiile realizării de către cetăţeni a drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice
reprezentative şi în organele de autoadministrare locală sunt consacrate în Constituţia Republicii
Moldova şi în Codul electoral. Astfel Constituţia (art. 38) determină că în Republica Moldova
alegerile de orice nivel au loc prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. La rândul
său şi Codul electoral (art. 2 “Principiile participării la alegeri”) consacră că cetăţeanul Republicii
Moldova participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
În corespundere cu art 25 din Pactul internaţional cu priviire la drepturile civile şi politice adoptat
de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966, orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără
nici o discriminare şi fără restricţii nerezonabile, de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri
periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurînd exprimarea liberă a
voinţei alegătorilor. Dispoziţiile normative cuprinse în Pactul menţionat, precum şi în alte izvoare
de drept internaţional în domeniul drepturilor omului atrag concluzia că aceste principii sunt o parte
integrantă a standardelor internaţionale general acceptate, obligatorii în egală măsură pentru toate
tipurile de alegeri.
Universalitatea dreptului electoral. Acest pricipiu a fost extins de la început numai asupra
bărbaţilor, pe urmă asupra femeilor şi mai apoi asupra străinilor.
Universalitatea dreptului electoral presupune că cetăţenii Republicii Moldova care au atins vărsta
de 18 ani au dreptul de a alege, de a participa la procedurile electorale în conformitate cu legislaţia
în vigoare, iar la atingerea vărstei prevăzute de Codul electoral, să fie aleşi în organele elective.
În virtutea acestui principiu, realizarea dreptului electoral nu depinde de sex, rasă, naţionalitate,
limba de vorbire, provenienţa socială, funcţia deţinută, genul de ocupaţie şi avere, locul de trai,
religie, aspiraţii politice, apartenenţa la anumite formaţiuni politice şi de alte circumstanţe.
O importanţă deosebită pentru asigurarea universalităţii dreptului electoral al cetăţenilor o
constituie problema censului electoral care reprezintă anumite impedimente, stabilite de legislaţia
în vigoare, pentru realizarea dreptului electoral activ şi pasiv. În istoria dreptului constituţional sunt
cunoscute mai multe tipuri de cens electoral: censul de proprietate, censul de sex, censul de rasă,
censul de vîrstă, censul de şedere şi censul capacitar.
Censul de proprietate. Iniţial se credea că conform doctrinei suveranităţii naţionale, electoratul
nu are un drept (cetăţenii nu posedă suveranitatea de a împuternici), dar posedă o funcţie pe care o
pot exercita în numele naţiunii, cei mai capabili prin plătirea unui impozit garantează bunul mers,
adică reuşita în afacerile private, gajul discernămîntului pentru afacerile publice. În aşa fel, aleşii şi
chiar alegătorii constituie, deci, o elită socială, acea a cetăţenilor activi care formează „ţara legală”,
pe de o parte, sau mai sus de „ţara reală” a maselor de „cetăţeni pasivi”.
Astfel, plecînd de la un postulat iniţial progresist, consimţămîntul poporului privind impozitul
pentru reprezentanţii săi (nu este taxă fără reprezentare) s-a ajuns la concluzia conservativă precum
că chiar plătitorii trebuie să fie consilierii sau alegătorii acestora din urmă (nu este reprezentare fără
taxare). Pornind de la aceasta, francezul Ghizo recomanda celor care cereau dreptul de a participa
la viaţa politică să se îmbogăţească, ceea ce s-ar egala cu o recomandare adresată unor şomeri de a-
şi crea întreprinderile sale.
Сensul de sex. În virtutea acestui cens, au fost multă vreme nedreptăţite, neavînd drepturi politice,
femeile. În pofida viguroaselor campanii organizate de “sufragişti” femeile au fost mult timp
îndepărtate de la orice participare la viaţa politică din mai multe motive:
Cea dintâi ţară care a acordat dreptul de vot femeilor, încă în 1883, a fost Noua Zeelandă. Acest
exemplu a fost mai apoi urmat de Uniunea Sovietică în 1917, S.U.A. în 1920, Marea Britanie în 1928,
România în 1932, Iordania în 1982. Completăm şirul statelor menţionate de Ch. Lasham şi cu alte
exemple: Australia (1901), Norvegia, Danemarca (1913), Africa de Sud (1917) numai pentru albi,
Canada, Germania, Finlanda (1919), Austria, Letonia, Estonia (1920), Suedia, Cehoslovacia (1921),
Ungaria (1922) etc. Femeile din Spania au aşteptat acest drept până în 1931, franţuzoaicele şi
italiencile până în 1945, iar cele din Belgia – 1948. Elveţia a organizat chiar şi un referendum (7
februarie 1971) pentru a acorda dreptul la vot femeilor la nivel federal, iar altul (1 iulie 1984) pentru
alegerile din Lihtenştein. Totuşi, accesul femeilor la alegeri nu prea a sporit procentajul femeilor
alese în organele reprezentative.
Censul de vărstă.În ceea ce priveşte vărsta de la care pot fi exercite drepturile electorale, marea
majoritate a constituţiilor o stabileşte de la 18 ani. Aceasta însă nu este o regulă generală, fiind
cunoscute şi excepţii. Spre exemplu, Constituţiile României din 1923 şi 1938 dreptul de vot se
exercita la împlinirea vîrstei de 21 de ani. În Brazilia, Cuba, Iran şi Filipine acest drept se exercită
de la vîrsta de 16 ani, în Guineea Bissau de la 15 ani, în Austria de la 19 ani.
Totodată, legislaţia electorală înaintează diferite cerinţe faţă de vîrsta atinsă pentru exercitarea
dreptului electoral activ şi al celui pasiv. Actualmente legislaţia electorală admite censul de vârstă
(art. 11, Cod electoral) pentru cetăţenii din Republica Moldova. În continuare vom încerca să
evidenţiem câteva elemente constitutive ale censului de vârstă specific cetăţenii Republicii Moldova.
În primul rând, restricţii de vârstă pot fi stabilite doar în raport cu dreptul electoral pasiv. În al
doilea rând, vârsta minimală stabilită pentru candidaţi nu poate depăşi 18 ani în cazul alegerilor
parlamentare şi a consiliilor localeşi 25 de ani în cazul alegerii primarilor. În al treilea rând, nu se
stabileşte vârsta maximală a candidatului în organele elective după atingerea căreia acesta pierde
dreptul de a candida.
Censul domiciliar. Presupune exercitarea drepturilor electorale numai cu condiţia unui
domiciliu neîntrerupt în aceeaşi localitate şi pe o durată prevăzută de lege (Norvegia şi Islanda 5 ani,
Noua Zeelandă 1 an, în Australia 6 luni). Conform dispoziţiilor din Legea despre garanţiile de bază
ale drepturilor electorale şi a dreptului de participare la referendum a cetăţenilor Rusiei, (art. 4),
legile constituţionale federative pot consacra condiţii suplimentare privitor la dobîndirea dreptului
electoral activ, legate de şederea permanentă sau temporară într-un teritoriu anumit.
Censul capacitar. În unele sisteme constituţionale pentru exerciţiul dreptului electoral se cere ca
cetăţenii să dovedească un anumit grad de instruire. De exemplu, în Cili, Filipine cei interesaţi să
participe la alegeri trebuie să dovedească că ştiu să citească şi să scrie.
Censul naţional-rasial. Sub acest pretext nu erau admişi la alegeri evreii în Germania hitleristă,
populaţia de culoare în SUA, până la 1965, iar în unele state şi străinii naturalizaţi. Conceptual
universalitatea votului exclude orice participare la alegeri a cetăţenilor străini. În unele state însă se
face excepţie de la această regulă generală.
Recunoaşterea dreptului de a alege cetăţenilor străini în alegerile locale se consideră o dovadă a
specificului activităţilor municipale care ţine cont de experienţa altor state în cadrul cărora
autoadministrarea nu este interpretată drept o prerogativă exclusivă a cetăţenilor şi se extinde şi
asupra cetăţenilor străini şi a persoanelor fără cetăţenie care locuiesc în cadrul unor unităţi
municipale.
Egalitatea dreptului electoral presupune că cetăţenii participă la algeri în condiţii egale. Se
asigură acest principiu prin acordarea tuturor alegătorilor a unor posibilităţi egale din punct de
vedere normativ începând cu înaintarea candidaţilor, participarea la campania electorală şi votarea
propriu-zisă.
Egalitatea dreptului electoral este asigurată mai întâi de toate prin includerea alegătorului doar întro
singură listă dintr-o singură circumscripţie electorală astfel încât acesta să participe la alegerea
unuia şi aceluiaşi organ electiv doar o singură dată. Fiecărui alegător al Republicii Moldova i se
repartizează acelaşi număr de buletine, opţiunea electorală a acestuia avînd aceeaşi importanţă ca
şi opţiunile altor cetăţeni.
Votul plural acordă fiecărui cetăţean cel puţin un vot, dar acordă unor anumite categorii de cetăţeni
câte unul sau mai multe voturi suplimentare, acesta depunând astfel, la alegerea reprezentanţilor
poporului, o cotă mai mare a celor care sunt prezumaţi ca mai capabili a face o alegere mai bună.
Votarea directă. Acest principiu electoral presupune că cetăţenii Republicii Moldova cu drept de
vot îşi exprimă opţiunile electorale în procesul alegerilor de orice nivel nemijlocit, fără intervenţia
altor persoane. Deci dreptul de vot trebuie exercitat personal de titular şi nu prin mandatar, chiar
dacă acesta ar fi un membru al familiei. În conformitate cu acest principiu, în Republica Moldova
nu pot fi organizate sub nici un pretext alegeri indirecte sau pe trepte.
Ţinem să atenţionăm asupra faptului că votarea directă ca principiu al dreptului electoral poate fi
uşor confundat cu noţiunea de „participare nemijlocită a alegătorului la alegeri”.
În calitate de argument poate fi adus conţinutul articolului 53 din Codul electoral al Republicii
Moldova, care confirmă că “fiecare alegător votează personal iar votarea în locul altor persoane nu
se admite”.
Secretul votului. Votarea în condiţii secrete exclude orice control din partea oricăror organe sau
funcţionari publici, forme de asociere socială sau cetăţeni a modului în care cetăţenii şi-au expimat
sau îş-i exprimă opţiunile electorale.
Dacă votul nu ar fi secret alegătorul ar fi “supărat” partidele politice care speră că opţiunea acestora
ar fi pentru ele; astfel, titularul votului l-ar exprima adeseori împotriva convingerilor sale. Un stat
de drept, cu adevărat democratic, trebuie să creeze condiţiile necesare fiecărui cetăţean să-şi
exprime liber, nestingherit, dreptul la vot.
Numai când cetăţeanul este convins că votul său este secret, că nimeni nu are posibilitatea să
descopere opţiunea sa pentru un anumit concurent electoral şi că nimeni nu are dreptul să-l întrebe
cu cine a votat, el va fi cu adevărat liniştit şi mai activ la alegeri.
Din aceste considerente legislaţia consideră respectarea secretului votului drept una din sarcinile
primordiale ale organelor electorale, inclusiv în timpul votării în afara localului secţiilor de votare.
Codul nostru electoral (art. 57) obligă organele electorale să asigure efectuarea votării în localuri
special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine sau camere pentru vot
secret şi cu urne de votare. Se interzice ca în timpul completării buletinului de vot în cabina pentru
votare secretă să se afle şi alte persoane.
Se admite, totuşi, ca alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul să invite
în cabină o altă persoană, cu excepţia membrilor biroului secţiei de votare, membrilor reprezentanţi
ai concurenţilor electorali sau ai persoanelor autorizate să asiste la operaţiunile electorale.
Libertatea exprimării opţiunii electorale. Este un principiu al dreptului electoral care acordă
alegătorului posibilitatea de a decide personal despre utilitatea şi necesitatea participării la alegeri.
Libertatea exprimării opţiunii electorale exclude orice formă de constrângere a alegătorilor în scopul
impunerii să participe sau să se abţină de la votare sau să influienţeze modul de exprimae a opţiunii
electorale.
Sub acest aspect Codul electoral (art. 7) stabileşte că nimeni nu este în drept să exercite presiuni
asupra alegătorului pentru a-l face să voteze sau să nu voteze, precum şi pentru a-l împiedica să-şi
exprime voinţa în mod independent.
Condiţia respectării stricte a acestor principii de către alegători, candidaţi, blocuri electorale,
organe de stat şi autorităţi ale administraţiei publice, comisii electorale, organe judecătoreşti şi
alţi participanţi la procesul electoral este cheia succesului pentru excluderea din campaniile
electorale a lacunelor şi coliziilor juridice, iar procesul de transmitere a atribuţiilor legate de
realizarea puterii publice organelor elective, va dobîndi caracterul de legitimitate şi un conţinut
armonios, consecutiv, nefalsificat şi ireversibil.

NOȚIUNEA ȘI DIVERSITATEA SISTEMELOR ELECTORALE

Problema sistemelor electorale are aceeaşi vârstă ca şi ştiinţa politică, parcurgând perioade
alternative de estompare şi revenire în actualitate.
Relaţiile sociale care privesc alegera deputaţilor, şefuluide stat, autorităţilor administraţiei publice
locale, sunt reglementate de dreptul constituţional, deoarece princonţinutul lor ele constituie relaţii
fundamentale, relaţii ce apar înprocesul de organizare a societăţii în stat şi de realizare a puterii
publice.
După cum am menţionat anterior, normele de drept care reglementează aceste relaţii
socialeformează o subramură a dreptului constituţional, ele fiind înserate în Constituţia Republicii
Moldova precum şi în alte izvoare de drept electoral. Am constatat deja, că aceste norme sunt
cercetate de stiinţa dreptuluiconstituţional sub denumirea de drept electoral, fie sub cea de sistem
electoral, fie sub alte denumiri.
În contextul celor menţionate este necesară următoarea constatare: noţiunile de drept electoral şi
sisem electoral nu trebuie confundante.
Această pecizare este determinaă de faptul că noţiunea de drept electoral semnifică totalitatea
normelor juridice care reglementează participarea cetăţenilor la procesul de formare a organelor de
stat centrale şi locale elective, precum şi la alegerea funcţionarilor lor, prin intermediul drepturilor
şi libertăţilor electorale garantate de Constituţia Republicii Moldova, iar noţiunea de sistem
electoral presupune procedurile utilizate pentru desemnarea de reprezentanţi ai poporului în
organismele puterii centrale şi locale.
Orice naţiune posedă o anumită formă de sistem electoral, daracesta difera în funcţie de sistemul
politic.
Nu este neobişnuit pentru o naţiune să aibă două sistemeelectorale - unul dictat de lege, care
îndeamnă la alegeri corecte, la intervale de timp bine stabilite şi desfăşurate în
deplinăcompetitivitate, şi al doilea sistem determinat de tradiţie şi deactuala distribuţie a puterii
politice care permite alegeri rare, incorecte şi apriori falsificăte . Aşa, timp de mai mulţi
ani,observatorii străini acreditaţi la alegerile din Guatemala şiBangladesh au observat că rezultatele
finale erau cunoscute cu mult înainte de a fi date publicităţii. Această practică a impus oponenţiisă
organizeze lovituri de stat militare şi să cucerească puterea destat. Este semnificativ faptul că
loviturile de stat s-au produs înaceeaşi zi, la 24 martie 1982, în ambele state.
După cum şi este firesc, relaţiile sociale privind alegera deputaţilor şi a şefuluide stat sunt
reglementate de dreptul constituţional, deoarece princonţinutul lor constituie relaţii fundamentale,
relaţii ce apar înprocesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat.
 Normele de drept care reglementează aceste relaţii formează o instituţie distinctă a dreptului
constituţional, ele fiind înserate în Constituţia RepubliciiMoldova precum şi în legile electorale.
Aceste norme sunt cercetate de ştiinţa dreptuluiconstituţional sub denumirea de sistem electoral,
fie sub cea dedrept electoral, fie sub alte denumiri.
Normele juridice electorale stabilesc:
1) drepturile electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova;
2) condiţiile ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a deveni titularul acestora;
3) garanţiile ce asigură exercitarea efectivă adrepturilorelectorale;
4)obligaţiile organelor de stat în legatură cu alegerile;
5) regulile de desfăşurare şi petrecere a alegerilor;
6) regulile de stabilire, centralizare şi comunicare a rezultatelor alegerilor.
Pe lângă noţiunea de sistem electoral în literatura de specialitate şi în vorbirea uzuală este utilizată
pe larg şi noţiunea de scrutin.
În practica electorală exista două mari categorii de sisteme electorale: sistemul majoritar
şi sistemul electoral al reprezentării proporţionale, toate celelalte tipuri fiind considerate
combinaţii în diverse proporţii ale acestora (sisteme electorale mixte).
Sistemul majoritar este o consecinţă directă a principiului suveranităţii naţionale care cere ca
alegerea reprezentanţilor naţiunii să aibă loc cu majoritatea voturilor alegătorilor. Fiind primul tip
istoric de sistem electoral,sistemul majoritar este fundamentalizat de principiul majorităţii (dela
franţuzesculmajorite) în conformitate cu care sunt declaraţi aleşicandidaţii care au obţinut cel mai
mare număr de voturi.
Din punctul de vedere al teoriei dreptului electoral, sistemele majoritare conduc la:
- diminuarea fragmentării spectrului politic;
- subreprezentarea parlamentară a partidelor extremiste;
- majorităţi confortabile, deci posibilitate de acţiune pentru guvern;
- o legatură mai puternica între parlamentar şi circumscripţia lui, acesta devenind mai atent la
interesele locale specifice.
Sistemul electoral majoritar cunoaşte două variante:
- uninominal;
- de listă.
Sistemul electoral majoritar uninominal. Acest sistem electoral presupune ca alegătorul să
voteze pentruun singur candidat, într-o singură circumscripţie electorală. Acest sistem prevede o
organizare mai simplă şi o dirigare mai simplă. El creează condiţii pentru o alegere mai bună şi mai
eficientă, punînd întrun contact nemijlocit alegătorii şi candidaţii, circumscripţia electorală fiind
mică. Acest tip de scrutin salvează, într-o oarecare măsură, masa de alegători de sub presiunea
abuzivă a partidelor, lăsând câmp deschis pentu intrarea în Parlament şi candidaţilor independenţi.
În regimul scrutinului uninominal, colegiul electoral în Franţa era plasa (l'arrondissement). Fiecare
plasă alegea un deputat. Plasele, a căror populaţie depăşea numărul de 100 000 de locuitori, se
împărţeau în atâtea circumscripţii câţi deputaţi aveau de ales, cu condiţia ca fiecare sută de mii de
locuitori să alegeă câte un deputat.
Scrutinul uninominal este mai potrivit statelor cu o democraţie mai tânără, mai puţin conştientă, cu
o stare de cultură politică mai puţin dezvoltată: el este un bun instrument de descentralizare şi de
educaţie cetăţenească.
Actualmente în statele care practică sistemul uninominal, teritoriul ţării se împarte în
atîteacircumscripţii electorale cîte mandate sunt (corespunzător număruluide deputaţi)
Sistemul electoral majoritar de listă.Acest tip de sistem electoral presupune ca alegătorii să
aleagă maimulţi candidaţi. În scrutinul de listă, fiecare alegător votează un număr de candidaţi egal
cu numărul de mandate de care dispune organul reprezentativ.
În cazul acestui scrutin, circumscripţiile electorale suntmari după teritoriu.În acest sistem partidele
politice joacă un rolimportant şi este mai mult o opţiune politică decît alegerea unui om, deoarece
alegătorul se exprimă pentru o listă şi nu pentru un candidat.
Scrutinul de listă poate fi complicat prin aplicarea panasajului (sau panaşat) şi al votului preferenţial
(în unele surse este numit “vot transferabil”).
Panasajul este posibilitatea alegătorului de a întocmichiar el lista candidaţilor alegând din mai multe
listeprezentate.
Votul preferenţial oferăalegătorului posibilitatea de amodifica ordinea numerelor de pe lista de
candidaţi.
Un asemenea sistem funcţionează deja în Estonia şi, într-o variantă mai restrictivă, în Polonia, Cehia
şi Slovenia.
Atunci când nu este acceptat nici panasajul, nici votulpreferenţial, se spune că suntem în prezenţa
unei liste blocate, adică alegatorul nu o poate modifica, şi este obligat să votezelista în întregime.
La general, scrutinul de listă este un sistem de vot specific unei vieţi politice mai dezvoltate, cu o
democraţie mai veche şi mai conştientizată, el presupune existenţa unor partide politice sănătoase,
experimentate şi disciplinate şi prezenţa unei mişcări vii de idei constructive.
Este de menţionat că, treptat, electoratul din Republica Moldova începe să acorde votul de încredere
mai mult candidaţilor independenţi decât listelor de candidaţi. Aceasta dovedeşte faptul de ce la
alegerile locale din 24 mai şi 8 iunie 2003 alegătorii au ales pimari independenţi în 136 de localităţi.
Indiferent de forma scrutinului (uninominal sau de listă), sistemul electoral majoritar este aplicat
sub mai multe forme, şi anume:
a) Sistemul majoritar relativ. Este cel mai simplu sistem electoral, conform în esenţa căruia
esteconsiderat ales candidatul care a întrunit cel mai mare numar devoturi, faţă de orice adversar.
Din aceste considerente el mai este numit şi majoritate simplă.
În cadrul acestui sistem electoral nu este determinat înprealabil numărul de alegători care trebuie
să participe obligatoriu laalegeri pentru ca acestea să fie considerate valabile. Drept rezultat, poate
fi considerat ales candidatul chiar dacăla alegeri nu participă nici un alegător suficient fiind un
singur pro al candidatului însuşi.
Trebuie însă să menţionăm că acest sistem electoral este în dezavantaj faţă de partidele politice,mai
ales faţă de acelea careexercită o influenţă insignifiantă în societate. Acest sistem este cel mai uzitat
în SUA la alegerea unor funcţionari publici şi a reprezentanţilor în Congres.
b) Sistemul majoritar absolut. În cădrul acestui sistem electoral, pentru obţinerea
mandatuluireprezentativ este necesară acumularea majorităţii absolute de voturi(50+1). Această
majoritate absolută poate fi de trei categorii:
- majoritatea absolută a alegătorilor înregistraţi (este ceamai dură cerinţă care fiind aplicată în
Uniunea Sovietică după adoptarea Constituţiei URSS din 1977, în etapa actuală practic nu se
întâlneşte).
- majoritatea absoluta a voturilor exprimate;
- majoritatea absoluta a voturilor valabil exprimate.
Acest sistem electoral mai este complicat prin faptul că, deobicei, se stabileşte nivelul minimal de
participare a alegătorilor laalegeri şi dacă acest nivel de participare nu este atins se considerăcă
alegerile n-au avut loc sau nu sunt valabile.
Nivelul minimal de participare poate să constituie 50%,uneori chiar mai puţin, din numărul de
alegători înregistraţi
Avantajul acestui sistem electoral faţă de sistemul majoritar relativ constăîn faptul că sunt
consideraţi aleşi candidaţiisusţinuţi de majoritatea reală a alegătorilor care au participat la alegeri,
chiar dacă această majoritate constituie un singur vot.
Pentru a evita alegerile nerezultative se aplică mai multe procedee, şi anume:
a) scrutinul în două tururi;
b) votarea alternativă.
a) Scrutinul în două tururi. În primul tur de scrutin mandatul se atribuie candidatului(candidaţilor)
care au întrunit majoritatea absoluta de voturi. Al doilea tur de scrutin, dacă este stabilit de lege,
sepractică atunci când în primul tur sunt consideraţi aleşi numaicandidaţii care au obţinut
majoritatea absoluta (50 + 1).
Pentru mandatele nedistribuite în primul tur (pentru că niciun candidat nu a întrunit majoritatea
absolută de voturi, seorganizează al doilea tur de scrutin.
Codul electoral (art. 120) dispune că în cazul în care niciunul dintre candidaţii la funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au
participat la alegeri, se organizează al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidaţi stabiliţi în
ordinea descreşterii numărului de voturi obţinute în primul tur. În rezultatul celui de-al doilea tur
este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi
b) Votarea alternativă sau votul transferabil. Acest tip de scrutin contribuie la evitarea
nerezultativităţii alegerilor fără al doilea tur de scrutin. Se aplică în Australia la alegerile în Cămera
reprezentantilor (Cămera inferioara a Parlamentului).
Esenţa acestui tip de scrutin constă în faptul că alegatorul este în drept să-şi exprime preferinţa faţă
de candidaţi prin cifre. De exemplu, dacă într-o circumscriptie electorală cu un singur mandat
căndidează patru persoane A, B, C, D, alegătorul poate nota candidatul A, care este cel mai preferat,
cu cifra 1; candidatul B, care este cel mai nedorit, cu cifra 3; candidatul C, care este cel dorit în caz
că nu va învinge candidatul A; cu cifra 2, iar candidatul D nu este apreciat cu nici o cifra fiind absolut
nedorit.
Votul trasferabil are mai multe subtipuri, cel mai cunoscut fiind votul unic transferabil folosit în
Irlanda - este vorba de faptul că votantul dintr-o circumscripţie capătă o listă cu toţi candidaţii
partidelor, pe care îi poate ierarhiza individual. Numărătoarea, desfăşurată în paşi succesivi timp de
mai multe zile, nu ia în considerare numai candidaţii de pe locul unu, ci şi pe toţi ceilalţi. Astfel, e
posibil ca un candidat care a obţinut numeroase locuri doi să devanseze un altul care are mai puţine
locuri unu. De asemenea, votantul are teoretic posibilitatea de a indica implicit, prin ordinea
opţiunilor sale, coaliţia de partide pe care o preferă.
c) Sistemul majoritar calificat. În cadrul acestui sistem electoral este considerat ales candidatul care
a obţinut majoritatea călificăta de voturi.
Majoritatea călificăta se determina prin lege şi depăşeşte cu mult majoritatea absoluta. De exemplu,
în Chile Camera deputaţilor (camera inferioară a Parlamentului) se formează în urma alegerilor
organizate în circumscripţiile electorale cu cîte două mandate.
Partidul care obţine 2/3-din numărul de voturi valabil exprimate benefeciază de ambele mandate
din circumscripţie.
Sistemul electoral al reprezentării proporţionale. Tendinţele care au dat naştere
reprezentării minorităţilor au adus pe unii cugetători la ideea reprezentării proporţionale. Ca şi
reprezentarea minorităţilor, reprezentarea proporţională se bazează pe principiul echităţii sociale.
Primul sistem recunoaşte preponderenţa majorităţii, însă face loc şi minorităţii; al doilea cere ca
reprezentarea suveranităţii naţionale să reprezinte în ansamblul ei imaginea fidelă a tuturor
opiniilor care se manifestă în sânul naţiunii, opinii care trebuie să fie reprezentate şi valorificate în
Parlament în proporţia în care sunt împărtăşite de cetăţeni.
Ea funcţionează în Belgia, Elveţia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, unele state din Statele
Unite şi şi-a făcut loc aproape în toate constituţiile noi edictate după cel de-al doilea război mondial.
Succesul reprezentării proporţionale se datorează în primul rând faptului că ea se întemeiază pe
echitate. Reprezentarea proporţională are scop în teorie de a determina aritmetic raportul dintre
forţa numerică şi puterea politică, de a restaura proporţia dintre reprezentanţi şi reprezentaţi.
Paul Deschanel, fost preşedinte al Republicii Franceze, zicea, apărând sistemul reprezentării
proporţionale, că democraţia modernă se bazează pe două principii esenţiale: participarea tuturor
cetăţenilor la afacerile publice şi exerciţiul guvernămîntului de către majoritate, ceea ce presupune
proporţionalitate în reprezentare şi în discuţie, majoritate în hotărâre şi în acţiuni.
Mecanismul reprezentării proporţionale presupune un scrutin de listă, fiecare partid stabilind în
acest scop numele candidaţilor care vor figura pe listele înaintate după procedura prevăzută de
legislaţia electorală. Repartizarea mandatelor în Parlament are loc în urma unor calcule complicate,
stabilite deseori, în mod diferit, în funcţie de sistemul constituţional sau momentul istoric.
În practica constituţională sunt cunoscute foarte multe sisteme de reprezentare proporţională, şi
anume:
Sistemul câtului rectificat. În acest caz, se împarte numărul total de votanţi din circumscripţie,
prin numărul de deputaţi de ales plus unul. Numărul întreg, imediat superior câtului obţinut prin
această operaţie, se numeşte, număr electoral. Fiecare listă de candidaţi obţine atâtea mandate, de
câte ori numărul electoral e conţinut în totalul voturilor sale. Dacă rămân mandate nedistribuite, se
împarte totalul fiecărei liste la numărul de mandate deja obţinute plus unul. Mandatele se atribuie
pe rând listelor care au câturile cele mai mari. În caz de egaliate, mandatul se atribuie candidatului
care a obţinut cele mai multe voturi. Acest sistem are ca scop reducerea pe cât este posibil a resturilor
uşurând împărţirea mandatelor. El tinde să favorizeze minorităţile, micşorând câtul electoral prin
adăugirea unei unităţi la divizor. Favorizând însă minorităţile faţă de majoritate, între mai multe
minorităţi favorizează pe cele mai puternice
Sistemul celor mai mari resturi.Este aplicat în unele cantoane elveţiene Acest sistem atribuie
mandatele rămase listelor care au cele mai mari resturi şi în ordinea importanţei resturilor. El
favorizează minorităţile, dar poate da rezultate imprecise în circumscripţiile mici Pentru a da
rezultate bune, necesită de circumscripţii în care se dispută cel puţin 7 mandate reprezentative.
Această exigenţă este dovedită prin următorul exemplu: într-o circumscripţie care alege 4 deputaţi,
dacă votează, spre exemplu, 70 000 de alegători şi se prezintă 4 liste de candidaţi care întrunesc în
total respectiv 27 000, 22 000, 11 000 şi 10 000 de voturi, fiecare listă obţine câte un mandat, ceea
ce este absurd.
Sistemul concurenţei listelor şi al dublului vot simultan. Spre a obţine câtul electoral, se
împarte numărul de votanţi la numărul de mandate. Fiecare listă are atâţia candidaţi aleşi de câte
ori întruneşte câtul. În fiecare listă, locurile dobândite se atribuie candidaţilor celor mai favorizaţi.
În acest sistem se votează simultan şi listele, şi persoanele cu un dublu vot simultan. Aici apare însă
o dificultate greu de evitat, căci, de obicei, suma obţinută ca voturi totale de pe fiecare listă nu este
divizibilă şi rămân resturi, precum şi mandate nedistribuite
Sistemul proiectului Briand. În cadrul acestui sistem se împarte numărul de alegători înscrişila
numărul de deputaţi care urmează să fie aleşi, pentru a obţine câtul electoral. Se împarte apoi totalul
voturilor fiecărei liste la acest cât şi se atribuie atâtea mandate de câte ori totalul voturilor sale
cuprinde câtul. Mandatele nedistribuite revin candidaţilor nealeşi care au obţinut cele mai multe
voturi, indiferent de lista din care fac parte. Acest sistem protejează majoritatea. Esta considerat a fi
mai mult un scrutin de listă cu reprezentare proporţională a minorităţilor
Sistemul divizorului comunsau al lui d’Hondt. În cadrul acestui sistem se stabileşte o unitate
de măsură, un prag electoral fix, acelaşi pentru toate listele dintr-o circumscripţie, ce se obţine
împărţind numărul total de voturi întrunit în fiecare listă la 1, 2, 3, 4..., câte mandate sunt în
circumscripţie. Câturile obţinute se înşiră apoi după importanţa lor, indiferent de liste; acela care
corespunde numărului de reprezentanţi de ales este divizorul comun.
Fiecărei liste i se atribuie atâtea mandate de câte ori totalul voturilor sale, din cifrasau masa de
voturi,cuprinde divizorul comun. Mandatele rămase nedistribuite, din cauză că resturile sunt
inferioare divizorului comun, se atribuie listelor în ordinea importanţei resturilor. În fiecare listă se
proclamă aleşi candidaţii care obţin cele mai multe voturi, pînă la concurenţa numărului de mandate
cuvenite listei.
Sistemul acesta se poate aplica şi fără divizorul comun, care este de prisos şi complică operaţia dînd
naştere întotdeauna la resturi şi lăsând mandate neatribuite. Este suficient a stabili mai întâi masa
electorală a fiecărei liste, împărţind-o apoi succesiv prin 1, 2, 3, 4..., după numărul mandatelor de
atribuit. După aceasta se înşiră câturile astfel obţinute după importanţa lor, până la concurenţa
numărului de mandate ale circumscripţiei.
Fiecărei liste îi revin atâtea mandate câte câturi rezultate din împărţirea masei sale electorale prin
1, 2, 3, etc., se găsesc în rang util, adică între câturile înşirate după importanţă. În fiecare listă sunt
proclamaţi aleşi candidaţii cei mai favorizaţi, până la concurenţa mandatelor ei atribuite.
Procedând astfel, toate mandatele vor fi atribuite dintr-o singură operaţie şi nici nu vom mai fi
stingheriţi de resturi.
Sistemul van de Wallee. Este considerat foarte complicat, dar, în acelaşi timp şi ingenios.
Grupează circumscripţiile pe regiuni sau provincii şi utilizează resturile din circumscripţiile unei
regiuni pentru atribuirea mandatelor nedistribuite în toată regiunea. Întâi se împart mandatele în
fiecare circumscripţie, după divizorul respectiv. Mandatele rămase neatribuite în diferitele
circumscripţii ale regiunii se atribuie, pe regiune, partidelor care au întrunit totalurile de resturi cele
mai mari în regiuni şi li se repartizează fiecăruia în circumscripţiile unde au cele mai mari resturi.
Cu acest sistem se reduc la cea mai mică expresie resturile rămase nereprezentate.
Sistemul grupării listelor (l'apparentement). A fost adoptat în 1912 de Camera franceză,
dar, respins de Senat, nu s-a mai aplicat. Mai multe liste din aceeaşi circumscripţie se asociază în
vederea distribuirii mandatelor rămase după prima repartizare, care se face atribuind fiecărei liste
atâtea mandate, de câte ori câtul electoral intră în masa electorală a listei respective. Apoi se atribuie
fiecărei asociaţii de liste atâtea mandate din cele rămase neatribuite, de câte ori câtul electoral intră
în totalul resturilor lor în urmă se mai atribuie un mandat, dacă a mai rămas, listei sau grupării de
liste care a obţinut majoritatea absolută a voturilor dacă n-are deja majoritatea absolută a
mandatelor. În fine, dacă mai rămân mandate, ele se împart între liste şi grupări de liste. Mandatele
obţinute în comun de grupările de liste se împart între listele fiecărei grupări, după procedeul
mijlociei voturilor. Acest sistem favorizează foarte mult majoritatea şi presupune coaliţii electorale
imorale.
Sistemului numărului unic. În acest sistem se împarte numărul total al alegătorilor din toată
ţara la numărul total de mandate de care dispune legislativul, obţinându-se astfel un cât numit
divizorul electoral uniform. În fiecare circumscripţie, fiecare listă de candidaţi va obţine atâtea
mandate de cîte ori divizorul electoral uniform va fi cuprins în numărul mijlociu de voturi obţinut
de acea listă, în circumscripţia respectivă. Resturile listelor fiecărui partid din toate circumscripţiile
se adună pe întreaga ţară şi totalurile obţinute sunt împărţite prin divizorul electoral, uniform,
numit şi numărul unic. Se atribuie fiecărui partid, din mandatele rămase neatribuite în întreaga ţară,
un număr de mandate egal cu cîtul obţinut prin împărţirea totalului resturilor listei respective prin,
divizorul electoral uniform. Mandatele astfel atribuite se repartizează partidelor în circumscripţiile
unde resturile respective sunt cele mai mari. Acest sistem este foarte complicat
Sistemul electoral al reprezentării proporţionale creează condiţii favorabile pentru promovarea
cadrelor de vîrf ale partidelor politice, dar totodată înstrăinează de la procesul politic membrii de
rând şi electoratul partidelor respective. O astfel de situaţie s-a creat în Italia, unde în urma
referendumului din aprilie 1993, alegătorii s-au exprimat împotriva reprezentării proporţionale.
De altfel, marele defect al reprezentării proporţionale este complicaţia. Ea nu este accesibilă unei
mare mase de alegători, dintre care cei mai mulţi nu posedă cunoştinţele necesare spre a înţelege
toate amănuntele diferitelor sisteme.
Sisteme electorale mixte. În condiţiile zilelor de astăzi pe nimeni nu mai surprinde
faptul că încercarea de a raţionaliza sistemele electorale, pornindu-se de la cerinţele existente în
societate şi experienţa acumulată, constituie dominanta incontestabilă a evoluţiei lor.
De altfel, aceasta şi este explicaţia apariţiei şi dezvoltării sistemelor electorale mixte, considerate ca
fiind întemeiate pe “… un dozaj variabil de reprezentare proporţională şi scrutin majoritar şi pe
diverse ingeniozităţi, asigurând, mai mult sau mai puţin, omogenitatea amestecului”.
Între cele două extreme - majoritarismul şi proporţionalismul - exista, dupa cum spuneam, variante
intermediare. Sistemele electorale mixte constituie combinarea sistemului majoritar cu cel cu
reprezentare proporţională în scopul obţinerii unor avantaje.
Practica constituţională cunoaşte următoarele variante ale sistemelor electorale mixte:
Sistemul lui Hare.A avut un mare răsunet încă pe la mijlocul sec. al XIX-lea. Pentru prima dată
este aplicat în Danemarca în 1855. Este o modalitate de scrutin carese realizează în circumscripţii
foarte mari. Este un fel de scrutin uninominal în scrutinul de listă. În cadrul acestui sistem electoral,
este considerat ales candidatul care obţine mai multe voturi ce depăşesc cota electorală (se obţine
prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la numărul de locuri pentru deputaţi la care
se adaugă o unitate).
Sistemul votului cumulativ.Este considerat o variantă a scrutinului plurinominal, alegătorul
dispunând de mai multe voturi pentru acelaşi candidat. În cadrul acestui sistem fiecare alegător are
dreptul la mai multe voturi, numărul lor fiind determinat de numărul mandatelor disputate. Pentru
obţinerea acestor mandate fiecare partid înaintează o listă de candidaţi, fără a fi obligat să includă
în lista sa un număr de candidaţi egal cu cel de mandate aflate în disputa electorală.
În condiţiile descrise, fiecare alegător îşi poate da voturile unei singure persoane. Deoarece
rezultatul alegerilor este determinat de adiţionarea voturilor obţinute de fiecare candidat, sunt
foarte mari şansele candidaturilor unice în circumscripţii electorale cu 3-4 mandate.
Sistemul votului cumulativ este apreciat ca fiind foarte eficace pentru asigurarea reprezentării unei
minorităţi (naţionale sau religioase), bine orientate politic şi consecvente, care se va concentra
pentru o anumită opţiune.
Votul limitat.Ca şi sistemul votului cumulative, este axat pe modificarea scrutinului plurinominal,
dar de data aceasta în sens invers. Astfel, de această dată, alegătorul dispune de mai puţine voturi
decât numărul de mandate disputate în circumscripţia electorală respectivă, şi nu le poate acorda
aceluiaşi candidat.
Votul limitat a mai fost utilizat în Portugalia şi Malta, actualmente însă ambele state au substituit
acest sitem electoral prin cel al reprezentării proporţionale.
Sistemul “votului unic netransferabil”. A mai fost botezat şi “măciuca chinezească”. Această
modalitate de sistem electoral mixt a fost utilizată în anii 1902 – 1993 în Japonia.
În esenţă acest sistem este simplu de tot, deoarece fiecare alegător dispne de un singur vot,
indiferent de numărul de candidaţi înscrişi în liste. În procesul de stabilitre a reultatelor alegerilor
sunt declaraţi aleşi candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi, indiferent de lista la care
aparţin. Este de menţionat că alegerile se desfăşoară în circumscripţii electorale cu câte 4-6 mandate
fiecare.
Din punct de vedere practice, acesta este considerat un sistem corect şi echitabil, deoarece alegătorii
apreciază numai pe cel mai bun dintre candidaţii propuşi de partide în listele de candidaţi înaintate.
De aici vine şi denumirtea de “măciuca chinezească”, pentru că în marea majoritate a cazurilor,
alegătorii îşi concentrează atenţia asupra unuia dintre candidaţi şi drept rezultat, acesta câştigă
mandatul cu o mare diferenţă faţă de ceilalţi concurenţi electorali, a căror reprezentativitate este
puternic diminuată.
“Măciuca chinezească”, ori sistemul “votului unic netransferail”, a fost aplicată şi în Coreea de Sud
până în anul 1985.
Sistemul german al buletinului dublu. Este cel mai răspândit şi mai lăudabil sistem electoral
mixt care a fost lansat după cel de-al doilea război mondial în Germania (RFG), pentru alegerea
membrilor Bundestagului. În literatura de specialitate mai poate fi îtâlnit şi sub denumirea de sistem
“de compensare”, “sistem mixt echilibrat”, “reprezentare proporţională personalizată”.
Aici scrutinul majoritar şi reprezentarea proporţională se cumulează prin intermediul votului
dublu. Fiecare alegător votează de două ori, într-un singur buletin împărţit în două părţi. Prima
parte include numele candidaţilor din circumscripţia electorală respectivă, desemnaţi câte unul de
fiecare partid (scrutin majoritar uninominal), iar a doua - listele de candidaţi prezentate de fiecare
partid în cadrul landului conform sistemului reprezentării proporţionale.
În procesul de constatare a rezultatelor alegerilor voturile din prima categorie sunt evaluate conform
regulilor sistemului majoritar uninominal într-un singur tur, iar cele din categoria a doua – conform
sistemului electoral al reprezentării proporţionale de tip d Hondt.
Astfel, primul vot de care dispun alegătorii germani serveşte la desemnarea candidatului ales din
circumscripţia cu sistem electoral majoritar, mandatele distribuite în acest mod constituind
jumătate din numărul total al celor disputate în alegeri. Cel de-al doilea vot este decisiv, deoarece
serveşte pentru stabilirea numărului de mandate la care are dreptul în cadrul landurilor fiecare
partid, în raport cu numărul de voturi obţinute prin reprezentarea proporţională care decurge din
votarea listelor. Ultima categorie de mandate au valoare de plafon numeric de reprezentare în care
trebuie să se încadreze toate mandatele obinute pe land.
Atunci când numărul de mandate obţinute în circumscripţiile de scrutin majoritar este mai mare
decât cel obţinut în urma aplicării sistemului reprezentării proporţionale, diferenţa dintre ele nu se
anulează, iar cu valoarea ei se suplimentează numărul de deputaţi în Bundestag.
O asemenea situaţie s-a creat la alegerile organizate în 1994, când, datorită acestor suplimentări, în
loc de 656 de deputaţi au fost desemnaţi 672. Anume din acest motiv mandatele suplimentare sunt
denumite “de compensare” (Uberhangmandaten).
Sistemul german al buletinului dublu generează aşa-numitul fenomen al “votului util”. Astfel,
cunoscînd regula pragului electoral de 5%, alegătorul german ştie că, optând pentru asociaţii
electorale cu o importanţă nu prea mare, riscă să piardă eficacitatea votului de care dispne.
Pornind de la această constatare, el va urmări să-şi exprime opţiunea pentru candidaţii asociaţiilor
electorale mari, în a căror şansă de reprezentare este sigur.
În aceste condiţii electoratul german a reuşit să-şi constituie majorităţi parlamentare şi respectiv,
guvernamentale solide. Rezultatele obţinute au contribuit la aceea ca sistemul electoral al
buletinului dublu să fie preluat, deşi cu unele modificări, şi de alte state.
În rezultatul analizei mai multor tipuri de sisteme electorale examinate în prezentul capitol revine
concluzia că acceptarea unui sau altui sistem electoral trebuie să se realizeze numai ţinînd cont de
avantajele şi dezavantajele fiecăruia şi luînd în consideraţie realităţile politice din statul respectiv.

NOȚIUNEA ȘI ETAPELE PROCESULUI ELECTORAL

Prin proces electoral se subântelege activitatea indivizilor, autorităţilor publice, partidelor şi altor
formaţiuni sociale, reglementată de normele de drept constituţional, desfăşurată cu scopul formării
organelor reprezentative, inclusiv a autorităţilor de autoadministrare locală. Deocamdată, legislaţia
electorală din Republica Moldova nu conţine o interpretare a noţiunii „proces electoral
Spre deosebire de Republica Moldova, în practica constituţională a unor state, legislaţia electorală
defineşte în mod direct această noţiune.
Respectiv, procesul electoral reprezintă un sistem oranizat de relaţii care reflectă o anumită
consecutivitate a evoluţiei lor în cadrul campaniei electorale, asigură realizarea drepturilor
electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova şi care iau naştere în urma realizării procedurilor
determinate de legislaţia electorală.
Procesul electoaral are o structură internă destul de complicată. În literatura de specialitate din
Republica Moldova acest aspect nu este, deocamdată, supus unei analize şi dezbateri ştiinţifice
speciale.Pentru o analiză complexă a structurii interne a procesului electoral vom încerca să
diferenţiem următoarele părţi componente ale acestuia: subiecţională, tehnologică şi instituţională.
Structura instituţională a procesului electoral reprezintă etapele procesului de organizare
şi desfăşurare a alegerilor care se constituie în baza acţiunilor electorale. Fiecare din aceste etape
reprezintă o totalitate distinctă de relaţii care se stabilesc pe parcursul unor anumite intervale de
timp din cadrul campaniei electorale, şi asigură realizarea ascendentă a drepturilor electorale ale
cetăţenilor şi ale altor subiecţi de drept electoral.
Prin urmare, procesul electoral este reflectat în legislaţie şi se realizează în viaţă mai întâi ca un
sistem de etape de organizare şi desfăşurare a alegerilor care se substituie în ordine consecutivă.
Importanţa funcţională a etapelor procesului electoral ţine de asigurarea dinamismului acţiunilor
electorale în absenţa căruia atingerea rezultatelor alegerilor şi, respectiv, formarea Parlamentului şi
a autorităţilor administraţiei publice locale sunt irealizabile.
În urma analizei legislaţiei electorale, inclusiv a practicii de aplicare a ei în Republica Moldova,
popunem următoarele etape principale ale procesului electoral:
- fixarea alegerilor;
Este etapa de debut a procesului de organizare şi desfăşurare a alegerilor. Legislaţia electorală
conţine dispoziţii care determină cu exactitate cadrul subiecţilor cu drept de fixare a alegerilor,
termenul de fixare a alegerilor, regulile generale şi particulare de fixare a diferitelor tipuri de alegeri.
Reglementarea normativă a activităţilor care formează în ansamblu această etapă a procesului
electoral este concentrată în Constituţie, Codul electoral şi alte izvoare de drept electoral.
În Republica Moldova alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la
expirarea mandatului Parlamentului. Data alegerilor Parlamentului se stabileste prin hotarire a
Parlamentului cu cel putin 60 de zile inainte de ziua alegerilor.
În cazul dizolvării Parlamentului, prin acelaşi decret al Preşedintelui Republicii Moldova, se
stabileşte data alegerii noului Parlament.
Alegerile anticipate vor avea loc după cel puțin 60 de zile, dar nu mai tîrziu de 3 luni de la dizolvarea
Parlamentului.(art. 83Cod electoral).
Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se vor desfășura cu cel puţin 30 de zile
şi cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în funcție.
În caz de vacanţă a funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova (în cazul demisiei, demiterii,
imposibilității definitive de a exercita atribuţiile sau al decesului), data alegerilor se stabilește în
termen de 2 luni din ziua în care a intervenit vacanţa.
Parlamentul stabileşte data alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova cu cel
puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor (Cod electoral, art. 109).
Data alegerilor locale generale sau anticipate se fixează prin hotărârea Parlamentului cu cel putin
60 de zile inainte de alegeri. Data votării repetate a alegerilor noi şi a celor parţiale se stabilesc de
către Comisia Electorală Centrală în condiţiile determinate de legislaţia electoală (art. 133 Cod
electoral).
Durata de timp dintre actul de fixare a datei şi ziua alegerilor se stabileşte ţinând cont de conţinutul
şi succesiunea operaţiunilor electorale. Din aceste considerente momentul fixării alegerilor se
determină în funcţie de tipul de alegeri (naţionale ori locale).

- formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor;

Formarea bazelor organizaţionaltehnologice ale alegerilor reprezintă una dintre cele mai dificile şi
bogate în conţinut etape ale procesului electoral.
Anume în cadrul acestei etape se desfăşoară acţiunile pregătitoare de bază, fără de care este
imposibilă realizarea depturilor electorale ale cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în organele centrale
şi organele administraţiei publice locale.
Pornind de la conţinutul de bază a legislaţiei electorale naţionale, considerăm că formarea bazelor
organizaţional-tehnologice ale alegerilor presupune: în primul rând, formarea circumscripţiilor
electorale şi a secţiilor de votare; în al doilea rînd, formarea oranelor electorale sau a unora dintre
ele; în al treilea rând, întocmirea listelor electorale
Actualmente, circumscripţiile electorale sunt nişte unităţi teritoriale în care se desfăşoară
operaţiunile de alegere a deputaţilor în organele reprezentative ale statului, şefului de stat (acolo
unde acesta este desemnat prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat), membrilor
organelor de autoadminisrare locală. Aceste unităţi teritoriale uneori se formează în mod special,
uneori însă, drept circumscripţie electorală servesc unităţile administrativ-teritoriale (regiunile,
provinciile, oraşele, raioanele) sau teritoriile subiecţilor federaţiei.
Codul electoral din Republica Moldova (art. 28) acordă Comisiei Electorale Centrale, ca cu cel puţin
55 de zile înainte de alegeri, dreptul să constituie circumscripţii electorale care corespund unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova, unităţii teritoriale autonome
Găgăuzia, municipiilor Chişinău şi Bălţi.
Pentru alegerile consiliilor locale şi ale primarilor, fiecare raion, unitate administrativ-teritorială cu
statut special, oraş (municipiu), sector, sat (comună) constituie o singură circumscripţie electorală.
Circumscripţiile electorale orăşeneşti (municipale), de sector, săteşti (comunale) sînt constituite de
către consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale
Republicii Moldova cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua alegerilor.(art 131 Cod electoral).
Pentru desfăşurarea nemijlocită a alegerilor, circumscripţiile electorale se divizează în secţii de
votare. Secţiile de votare reprezintă nişte delimitări teritoriale care unesc alegătorii printr-un loc
comun de votare. Secţiile de votare au o importanţă mai mult pentru tehnica organizării alegerilor,
de aceea deseori statutul lor este determinat nu de legile electorale, dar de acte normative
subordonate legii, iar în unele state chiar de instrucţiunile ministerelor afacerilor interne. Ele se
amenajează în aşa fel, încât toţi alegătoii să-şi poată exercita dreptul de vot în condiţii optime.
Și în Republica Moldova, în scopul efectuării votării şi numărării voturilor, circumscripţiile
electorale se divizează în secţii de votare. Acestea se constituie de către consiliile electorale de
circumscripţie în localităţi, în baza propunerilor primarilor oraşelor (municipiilor), sectoarelor şi
satelor (comunelor), cu cel puţin 35 de zile înainte de data alegerilor, şi vor cuprinde cel puţin 30 şi
cel mult 3000 de alegători. La propunerea primarilor oraşelor (municipiilor), ai sectoarelor şi ai
satelor (comunelor), plafonul de 3000 de alegători poate fi depășit cu cel mult 10 la sută. Pentru
alegerile de orice nivel şi pentru referendumurile republicane, secţiile de votare se constituie în
acelaşi termen. Sediile secţiilor de votare se stabilesc, de regulă, în sediile aflate în proprietate
publică şi se amenajează astfel încît să faciliteze accesul în ele al persoanelor în vîrstă şi cu
dizabilităţi. Secţii de votare speciale pot fi constituite pe lîngă spitale, sanatorii, maternităţi, aziluri
şi cămine pentru bătrîni. Aceste secţii de votare trebuie să includă cel puţin 30 de alegători(Art. 30
Cod electoral).
În cazul alegerilor parlamentare și prezidențiale, pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare
ale Republicii Moldova se organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care se
află în străinătate la data alegerilor. În cazul acestor alegeri pentru alegătorii localităţilor din stînga
Nistrului, Comisia Electorală Centrală, cu cel puţin 35 de zile înainte de data alegerilor, organizează
mai multe secţii de votare cu sediul pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicţia
constituţională a autorităţilor publice central, cu respectarea următoarelor condiții:
- secțiile de votare se vor deschide în unitățile administrativ-teritoriale aflate sub control
constituțional al autorităților Republicii Moldova, atât de pe malul stâng, cât și de pe malul drept al
Nistrului;
- pentru localitățile din stînga Nistrului vor fi deschise secții de votare distincte în baza datelor din
Registrul de stat al alegătorilor, inclusiv în baza înregistrării prealabile, conform procedurii stabilite
prin regulamentul aprobat de Comisia Electorală Centrală;
- la deschiderea secțiilor de votare se va ține cont de numărul alegătorilor care au participat la
scrutinele precedente, conform datelor din Registrul de stat al alegătorilor, inclusiv conform
înregistrării prealabile.
Formarea organelor electorale sau a unora din ele în procesul electoral este etapa principală în
constituirea bazelor organizaţional-tehnologice al alegerilor.
Anume organele electorale reprezintă mecanismul organizatoric de excepţie care asigură reânoirea
periodică, pe cale democratică, a organelor de stat elective, autorităţilor administraţiei publice
locale, persoanelor cu atribuţii publice desemnate în funcţie prin intermediul alegerilor şi care
asigură buna desfăşurare a operaţiilor electorale.
Organele electotale pot fi clasificate în:
- teritoriale, inclusiv centrale, structura lor depinzînd de organizrea administrativă a teritoriului
statului;
- de circumscripţie. Sunt formate atunci cînd hotarele circumscripţiilor raionale nu coincid cu
hotarele unităţilor administrativ-teritoriale;
- de sector. Sunt formate în sectoarele electorale.
Organele electorale de sector asigură, de obicei, înregistrarea alegătorilor sau modifică listele
acestora, organizează votarea şi stabilesc rezultatele votării în sectorul electoral.
 Organele electorale de circumscripţie asigură înregistrarea candidaţilor la alegeri, asigură
decurgerea normală a campaniei electorale, stabilesc rezultatele alegerilor în circumscripţiile
electorale.
Organele electorale teritoriale concentrează şi dau publicităţii rezultatele alegerilor desfăşurate în
circumscripţiile electorale. În lipsa organelor electorale de circumscriptie organele electorale
teritoriale exercită şi funcţiile acestora.
De obicei, organele electorale sunt constituite din persoane cu funcţii publice, care fac parte din
aparatul de stat.

În Republica Moldova, după cum am menţionat, în scopul organizării şi desfăşurării alegerilor, sunt
constituite:
a) Comisia Electorală Centrală (constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către
Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sînt desemnaţi de către Parlament, cu
respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a Comisiei
se confirmă prin hotărâre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi);
b) consiliile electorale de circumscripţie.Se constituie dintr-un număr impar de membri, de
cel puţin 7 şi de cel mult 11 persoane, dintre care în consiliile de circumscripţie de nivelul doi cel
puţin 3 persoane cu studii juridice superioare sau cu studii în domeniul administraţiei publice. În
cazul alegerilor locale candidaturile a 2 membri ai consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul
întâi se propun de către consiliul local de nivelul întâi, iar în cazul când lipsesc aceste propuneri, ei
sunt numiţi de Comisia Electorală Centrală din numărul persoanelor incluse în Registrul
funcţionarilor electorali.
Candidaturile celorlalţi membri se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice
reprezentate în Parlament la data constituirii consiliului electoral de circumscripţie, câte unul de la
fiecare partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de
membri se completează de Comisia Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali. Pe
măsura posibilităţii, în componenţa consiliilor electorale de circumscripţie se includ persoane cu
studii juridice superioare.
În cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale şi alegerilor locale generale, candidaturile a 2 membri
ai consiliului electoral de circumscripţie de nivelul doi se propun de către judecătorie sau, după caz,
de către curtea de apel, candidaturile altor 2 membri – de către consiliile locale de nivelul doi şi
Adunarea Populară a Găgăuziei.
Candidaturile celorlalţi membri se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice
reprezentate în Parlament la data constituirii consiliului electoral de circumscripţie, cîte unul de la
fiecare partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de
membri se completează de Comisia Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali.
În cazul când partidele şi alte organizaţii social-politice nu prezintă candidaturile lor în componenţa
consiliului electoral de circumscripţie cel târziu cu 7 zile înainte de expirarea termenului de
constituire a acestuia, numărul necesar de candidaturi se completează de către consiliile locale şi
Adunarea Populară a Găgăuziei, iar dacă nici acestea nu prezintă candidaturile, consiliul electoral
se completează de Comisia Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali.
c) birourile electorale ale secţiilor de votare.Se constituie de către consiliile electorale de
circumscripţie cu cel puţin 25 de zile înainte de ziua alegerilor, dintr-un număr impar de membri,
de cel puţin 5 şi cel mult 11 persoane. Pentru alegerile de orice nivel şi pentru referendumurile
republicane, birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie în acelaşi termen. Candidaturile
a 3 membri ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către consiliile locale.
Candidaturile celorlalţi membri ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către partide
şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament, cîte unul de la fiecare partid sau altă
organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de membri se completează de
consiliul electoral de circumscripţie, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, din Registrul
funcţionarilor electorali. Membrii biroului electoral al secţiei de votare nu pot fi consilieri în
consiliile locale şi membri de partid.
În cazul când partidele şi alte organizaţii social-politice nu prezintă candidaturile lor în componenţa
biroului electoral al secţiei de votare cel târziu cu 7 zile înainte de expirarea termenului de constituire
a biroului, numărul necesar de candidaturi se completează de către consiliul local, iar dacă nici
acesta nu prezintă candidaturile, biroul electoral se completează de consiliul electoral de
circumscripţie, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, din Registrul funcţionarilor electorali.
În decursul a 2 zile de la data constituirii biroului electoral al secţiei de votare, membrii acestuia
aleg din rîndul lor preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul biroului, adoptă hotărîrea respectivă,
comunicînd-o imediat consiliului electoral de circumscripţie şi aducînd la cunoştinţa publică
componenţa şi sediul biroului electoral, modul de contactare pentru relaţii (art. 30 Cod electoral).
Întocmirea listelor electorale - condiţie obligatorie a procesului de oganizare a campaniilor
electorale, care creează condiţiile necesare pentru ca alegătorii să-şi realizeze dreptul la vot şi
presupune includerea cetăţenilor în listele electorale în conformitate cu care aceştia vor fi admişi la
votare. În opinia unor specialişti, destinaţia acestei operaţiuni electorale constă în identificarea
înainte de alegeri a persoanei cu drept de vot astfel încât numai acest individ să primească buletinul
de vot.
Procedura de întocmire a listelor elctorale la alegerile organizate în Republica Moldova este
reglementată de dispoziţii normative cuprinse într-un capitol separat (Capitolul 5) din Codul
electoral. Astfel, listele electorale sunt întocmite în baza Registrului de stat al alegătorilorAcestea
cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază ori îşi au reşedinţa pe teritoriul unei secţii de
votare. Alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare.
Alegătorul care are şi domiciliu, şi reşedinţă este înscris, în perioada valabilităţii reşedinţei, în lista
electorală de la secţia de votare în a cărei rază teritorială acesta îşi are reşedinţa.
Listele electorale cuprind: numele şi prenumele alegătorului, data, anul naşterii, domiciliul, datele
actului de identitate. Ordinea de înscriere este stabilită de primării.
Listele electorale se transmit de către Comisia Electorală Centrală autorităţilor administraţiei
publice locale/misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare cu cel puţin 22 de zile înainte de ziua
alegerilor, în 3 exemplare oficiale, ştampilate şi cu alte semne de protecţie pe fiecare pagină. Două
exemplare ale listelor se transmit imediat biroului electoral al secţiei de votare, iar un exemplar se
păstrează la primărie/misiunea diplomatică sau oficiul consular.
Listele electorale se fac accesibile în localurile secţiilor de votare, precum şi se plasează pe pagina
web a Comisiei Electorale Centrale cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor, în acestea fiind indicate
numele, prenumele și anul nașterii ai fiecărui alegător.
Un exemplar al listei se păstrează la primărie. Alegătorilor li se comunică, cel tîrziu cu 20 de zile
înainte de ziua alegerilor,
. În procesul de organizare a alegerilor, propunerea candidaţilor este una dintre operaţiile deosebit
de importante, dat fiind că la această etapă se determină corpul de persoane din rândul cărora
urmează să fie aleşi preşedinţii, deputaţii, senatorii, consilierii în organele adiminstraţiei publice
locale. Importanţa acestei etape principale a procesului electoral este determinată şi de faptul că
anume în cadrul ei îşi ia începutul realizarea dreptului electoral pasiv al cetăţenilor Republicii
Moldova.

- desemnarea şi înregistrarea candidaţilor (listelor de candidaţi);

Modalităţi de desemnare a candidaţilor. În practica constituţională sunt cunoscute următoarele
modalităţi de propunere a candidaţilor:
1. Autopropunerea. Reprezintă manifestarea de voinţă a cetăţeanului cu drept electoral pasiv.
Procedura autopropunerii diferă de la stat la stat. De exemplu, în Franţa persoana care doreşte să
candideze pentru mandatul de deputat în Adunarea Naţională înaintează o cerere în prefectura
departamentului respectiv în care indică familia şi numele, data şi locul naşterii, domiciliul, genul
de ocupaţie, profesia, atît pentru sine cât şi pentru locţiitorul său şi acordul în scris al locţiitorului
de a evolua în acest rol şi depune cauţiunea electorală.
2. Propunerea de către alegători. În Dania persoana care pretinde să candideze pentru obţinerea
mandatului de deputat necesită semnăturile a cel puţin 25 de alegători din circumscripţia electorală
respectivă. În Polonia candidatul la funcţia de senator trebuie să fie susţinut de cel puţin 3 mii de
alegători din voievodatul respectv.
3. Propunerea de către partide, organizaţii social-politice şi alte formaţiuni sociale. Asttfel, sunt
propuşi candidaţii în componenţa Bundestagului german, Consiliului Naţional Austriac, Seimului
finlandez, Camerei reprezentanţilor japonezi. De obicei, această procedură de propunere a
candidaţilor este aplicată în cadrul sistemelor electorale cu reprezentare proporţională şi
circumscripţii electorale cu mai multe mandate unde sunt înaintate liste întregi de candidaţi.
Analiza comparativă a legislaţiei electorale aparţinînd diferitelor state permite să constatăm că
procedura de desemnare a candidaţilor presupune realizarea următoarelor etape consecutive:
- iniţiativa de desemnare a candidaţilor;
- colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor desemnaţi; - prezentarea actelor de desemnare
în organul electoral respective, pentru înregistrarea candidaţilor.
Iniţiativa de desemnare a candidaţilor este punctul de plecare în procesul de realizare nemijlocită a
dreptului electoral pasiv. În funcţie de subiectul electoral, desemnarea se poate efectua sau prin
acţiunile alegătorilor priviţi individual sau prin adunările, congresele, reuniunile asociaţiilor
electorale.
Colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor rămâne a fi cea mai dificilă etapă a întregului
proces electoral. Pentru colectarea semnăturilor este specific consacrarea restrictivă în legislaţia
electorală
În Republica Moldova semnăturile pentru desemnarea candidaţilor pentru alegerea în Parlament se
colectează numai în susţinerea candidatului independent.
În cazul alegerilor locale, semnăturile se colectează numai în circumscripţiile în care candidează
candidaţii independenţi. Dreptul de a colecta semnături se acordă membrilor grupurilor de iniţiativă
care desemnează şi/sau susţin candidaţii independenţi la alegeri, persoanele împuternicite de
aceştia, precum şi membrii grupului de iniţiativă pentru iniţierea referendumului.
Codul electoral permite unui alegător să susţină, prin semnătură, doar un singur candidat în cadrul
unui scrutin.
Pentru a fi înregistrat de Comisia Electorală Centrală, candidatul independent prezintă liste de
subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2 000 şi cel mult 2 500 de susţinători cu drept de vot.
Pentru a fi înregistrat de către Comisia Electorală Centrală, candidatul independent la alegerile
parlamentare trebuie să prezinte liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2000 și cel
mult 2500 de susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, un candidat femeie
poate fi înregistrat dacă prezintă semnăturile a cel puţin 1000 şi cel mult 2500 de susţinători cu
drept de vot.
Codul electoral (art. 84) prevede şi condiţii speciale pentru înregistrarea listelor de candidaţi la
algerile parlamentare. Astfel, numărul de candidaţi incluşi în liste la data înregistrării nu poate fi
mai mic de 51 de persoane şi nu va depăşi numărul de 103 persoane. Liste pentru alegerile
parlamentare și locale vor fi întocmite respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru
ambele sexe. Poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați
la fiecare zece locuri.
Pentru a fi înregistraţi de Comisia Electorală Centrală, toți candidaţii la funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova depun liste de subscripţie, care conţin semnăturile a cel puţin 15000 și nu mai
mult de 25000 de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale
de nivelul doi ale Republicii Moldova şi corespund altor prevederi ale prezentului cod.
În conformitate cu art. 46 din Codul electoral, În cazul alegerilor parlamentare și prezidențiale,
procesul de desemnare a candidaţilor începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor şi se termină cu
30 de zile înainte de ziua alegerilor. În cazul alegerilor locale, desemnarea candidaturilor se
efectuează după constituirea circumscripţiilor electorale şi consiliilor electorale de circumscripţie
Altă problemă de importanţă deosebită este posibilitatea candidaţilor înregistraţi de a-şi retrage
candidatura. Legislaţia electorală oferă concurenţilor electorali dreptul să retragă întreaga listă de
candidaţi, să înlocuiască un candidat, să excludă un candidat, dar nu mai târziu decât cu 14 zile
înainte de ziua alegerilor. La fel și candidatul independent are dreptul să îşi retragă candidatura, dar
nu mai târziu decît cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.

- agitaţia electorală;
Această etapă a procesului electoral se caracterizează printr-o activitate desfăşurată de către partide
şi organizaţii social-politice, candidaţi şi simpatizanţii acestora şi constă în popularizarea prin
mitinguri, presă, radio, televiziune sau alte mijloace admise a platformelor lor politice în scopul
orientării opţiunii electoratului în sprijinul lor.
Importanţa deosebită a campaniei electorale reclamă ca legea să determine în mod expres condiţiile
de desfăşurare şi diversele garanţii pentru realizarea agitaţiei electorale
Codul electoral din Republica Moldova (art. 1) defineşte agitaţia electorală drept o totalitate de
acţiuni de pregătire şi difuzare a informaţiilor ce conțin îndemnul la vot în vederea determinării
alegătorilor să voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.
Analiza legislaţiei electorale din Republica Moldova ne oferă posibilitatea să deducem că
reglementarea normativă a regulilor şi condiţiilor de desfăşurare a agitaţiei electorale se efectuează
prin stabilirea: termenului de realizare a agitaţiei electoale; condiţiilor de participare a cetăţenilor şi
a altor subiecţi de drept electoral la agitaţia electorală; interdicţiilor şi restricţiilor în mersul agitaţiei
electorale; stabilirea răspunderii pentru încălcarea procedurii stabilite de realizare a agitaţiei
electorale.
Legislaţia electorală din Republica Moldova (Cod electoral, art. 52) dispune că agitaţia electorală în
favoarea concurentului electoral se admite numai după înregistrarea acestuia de către organul
electoral.
Privitor la termenul de încetare a agitaţiei electorale, Codul electoral stipuleatză că Îîn ziua alegerilor
şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite niciun fel de agitaţie electorală. Interdicţia respectivă
nu se referă la informaţiile deja plasate pe Internet şi pe afişele expuse anterior.

- votarea;
Votarea este cea mai responsabilă etapă a procesului electoral. Anume votarea reprezintă
„deznodământul” întregii campanii electorale. Importanţa acestei etape a procesului electoral este
determinată de faptul că anume acum electoratul îşi exprimă opţiunea sa politică, în urma cereia o
parte din candidaţi obţin mandatele reprezentantive, iar în cazul scrutinului în două tururi - dreptul
de a continua competiţa electorală şi în turul doi.
Legislaţia electoală descrie detaliat condiţiile în care are loc votarea, inclusiv cerinţele înaintate faţă
de organele electorale pentru asigurarea unor condiţii favorabil şe pentru exprimarea opţiunilor
electorale de către cetăţeni.
Privitor la modalităţile de votare trebuie să menţionăm că legislaţia electorală nu face o distincţie
clară a acestora.
Tradiţional, în toată lumea, se votează cu ajutorul buletinelor de votare, dar tot mai des începe să
fie practicată şi votarea prin intermediul unor maşini speciale.
Referitor la buletinele de vot, trebuie să menţionăm că legile electorale cuprind toate dispoziţiile de
ordin tehnic privind buletinele de vot, ele fiind documentele în care se caracterizeaza grafic,
opţiunile alegerilor, dar care se deosebesc de la stat la stat.
În ultimul timp în literatura de specialitate se pune în discuţie problema votului electronic.Prin
această modalitate de votare se încearcă instituţionalizarea Internetuluica arenă a proceselor
democratice.
Primul proces important de votare publică a fost organizat prin election.com în SUA, pentru
alegerile prezidenţiale din Arizona, în martie 1999. Peste 39 000 voturi au venit prin Internet, care
constituiau aproape jumătate din voturile exprimate de alegători.
Procesul electoral din India, Olanda şi din numeroase state ale SUA, utilizează maşini electronice
pentru votare; acestea au fost introduse şi în Irlanda şi Australia.
La 2 noiembrie 2000, British Telecom şi election.com, specializat în vot electronic, au convenit să
introducă numărătoarea electronică a voturilor în Marea Britanie.
În afară de aceasta nu putem trece cu vederea că în literatura de specialitate din străinătate sunt
menţionate şi alte modalităţi de votare. Aşa, la Coferinţa Asociaţiei organizatorilor alegerilor în
statele Europei Centrale şi de Răsărit cu genericul „Asigurarea integrităţii şi accesibilităţii pocesului
electoral” (noeimbrie, 1998), printre modalităţile de votare aplicate în diferite sisteme
constituţionale au fost numite şi următoarele: votarea prin poştă, votarea prin corespondenţă,
votarea prin procură.
În ce priveşte modalităţile de votare utilizate în Republica Moldova, acestea pot fi clasificate în:
- votarea în localul secţiei de votare;
este cea mai răspândită modalitate de votare şi din aceste considerente mai este numită „votare
obişnuită”. Codul electoral (art. 57) dispune că votarea se efectuează Votarea se efectuează în
localuri special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine sau camere
pentru vot secret şi cu urne de vot.
- votarea în afara localului secţiei de votare;
Votarea în afara localului secţiei de votare umăreşte scopul să creeze condiţii pentru exprimarea
opţiunii electorale de alegătorii incluşi în listele elctorale ale secţiei de votare respectivă, care în ziua
alegerilor nu au posibilitatea să se deplaseze pînă la localul secţiei de votare. Codul electoral prevede
această modalitate de votare, dispunînd că în cazul în care alegătorul, din motive de sănătate sau
din alte motive temeinice, nu poate veni în localul de votare, biroul electoral al secţiei de votare
desemnează, la cererea scrisă a acestuia, cel puţin 2 membri ai biroului care se deplasează cu o urnă
de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să
voteze..
- votarea în baza certificatului pentru drept de vot ;
este rezervată alegătorilor care în ziua alegerilor nu vor avea posibiliatea să se prezinte la secţia de
votare în listele electorale ale căreia sunt incluşi
- votarea repetată.
de regulă, se practică în cadrul sistemelor electorale majoritare. Votarea repetată se organizează
pentru candidaţii care în primul tur de alegeri au acumulat cel mai mare număr de voturi ale
alegătorilor, dar care este insuficient pentru dobândirea mandatului reprezentativ.

- calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor

Constatarea totalurilor votării, rezultatelor alegerilor şi validarea lor finalizează procesul de
exprimare a opţiunilor electorale ale alegătorilor. Mecanismul de totalizare a rezultatelor alegerilor
este formulat în conţinutul Codului electoral.
În acest context sunt pevăzute consecutivitatea acţiunilor realizate de organele electoale de diferite
niveluri, modul de calculare a voturilor alegătorilor, regulile privind determinarea rezultatelor
alegerilor, garanţiile efectuării tuturor operaţiunilor legate de calcularea voturilor şi stabilirea
rezultatelor alegerilor în condiţii de publicitate etc.
În confomitate cu Codul electoral, numărarea şi totalizarea voturilor începe în cadrul biroului
electoral al secţiei de votare imediat după expirarea timpului rezervat votării. În acest scop
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare anunţă încheierea votării şi dispune închiderea
secţiei de votare
Rezultatul numărării voturilor se examinează în şedinţa biroului electoral al secţiei de votare şi se
consemnează într-un proces-verbal care se semnează de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi
ceilalţi membri ai biroului.
Consiliul electoral de circumscripţie consemnează rezultatele totalizării voturilor pe întreaga
circumscripţie într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii consiliului, care au posibilitatea să facă
comentarii în scris la procesul-verbal.
În termen de 48 de ore după închiderea secţiilor de votare, consiliul electoral de circumscripţie este
obligat să prezinte procesul-verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe circumscripţie
Comisiei Electorale Centrale.
Dreptul de totalizare a rezultatelor alegerilor se acordă Comisiei Electorale Centrale. Comisia
Electorală Centrală consemnează rezultatele totalizării voturilor pe ţară în ansamblu întrun proces-
verbal, care se semnează de membrii comisiei, şi întocmeşte un raport cu privire la rezultatele
alegerilor.
Aceste acte, în caz de necesitate, vor fi prezentate Curţii Constituţionale pentru confirmarea
rezultatelor alegerilor şi validarea mandatelor. Comisia Electorală Centrală poate să considere
alegerile parlamentare nevalabile.
La rândul său, Curtea Constituţională, dacă stabileşte că în procesul alegerilor şi/sau la numărarea
voturilor au fost comise încălcări ale Codului electoral care au influenţat rezultatele votării şi
atribuirea mandatelor, este în drept să declare alegerile nule.
În cazul când alegerile sunt declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală Centrală
organizeazăvotarea repetată, în baza aceloraşi liste electorale, pentru aceleaşi candidaturi şi cu
aceleaşi consilii şi birouri electorale.
Dacă şi după votarea repetată alegerile sunt declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală
Centrală stabileşte data desfăşurării alegerilor noi.

Toate aceste etape sunt elemente obligatorii ale procesului electoral şi absenţa cel
puţin a uneia dintre ele poate paraliza mersul întregii campanii electorale.
Deopotrivă cu etapele principale, constatăm şi existenţa etapelor facultative ale procesului electoral,
care pot pretinde la o existenţă autonomă numai în cazurile şi în condiţiile expres determinate de
legislaţia electorală.
În această ordine de idei în categoria etapelor faculative putem include:
- suspendarea (anularea) alegerilor;
- desemnarea suplimentară a candidaţilor;
- votarea repetată.
Nu vom include în categoria etapelor facultative în mod special alegerile repetate şi alegerile noi,
deoarece aspectul normativ de asigurare a acestora este determinat de procesul electoral în
ansamblu, care presupune aplicarea completă a tuturor etapelor procesului electoral în timpul
desfăşurării lor.

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA REFERENDUMULUI