Alipirea Basarabiei la URSS a provocat două fluxuri contrarii de migrație.

Plecarea în masă a funcționarilor

români a început încă la mijlocul lunii iunie 1940, după întrarea armatei germane în Paris, și s-a intensificat dupa
22 iunie, cînd Franța a capitulat. Valul principal de migrație a căzut pe 28 iunie-3 iulie. Numărul total al
refugiaților din 1940 este evaluat de diferiți autori, în funcție de concepțiile lor politice, în limite foarte largi: de la
30.000 pînă la 300.000 de persoane.(Revista de istorie a Moldovei, 1993, nr.3(15), pag. 9, 12).
Pe 22 noiembrie 1940, Ion Antonescu, în timpul discuției sale cu Hitler, a declarat: ”300 de mii de refugiați români
din Basarabia și Bucovina de Nord au trecut noua graniță în drum spre România”. Putea merge vorba, în primul
rănd de locuitorii Basarabiei, care reprezentau 87% din populația ambelor regiuni. Istoricul emigrant român
George Ciorănescu, care știa despre această declarație a lui Antonescu, considera această cifră lipsită de temei.
Conform părerii acestui istoric, în 1940-1941 (pînă la începutul războiului) în România au plecat doar 50.000 de
locuitori ai Basarabiei. (Cioranescu G. Bessarabia. Disputed land between East and West. Munich: Ion Dumitru
Verlag, 1985. P. 198.)

Cercetătorul s-a dovedit a fi aproape de adevăr. În primăvara anului 1941 în România s-a efectuat înregistrarea refugiaților
din Basarabia și Bucovina de Nord. Statutul de refugiat oferea anumite privilegii sociale, deaceea ca refugiați se declarau
nu numai originarii din aceste provincii, emigrați în 1940 în România, dar și acei ce trăiau temporar în Basarabia –
funcționari români, comercianți, militari și membri ale familiilor lor. Necătînd la aceasta refugiați s-au dovedit a fi de patru
ori mai puțini decît i-a comunicat lui Hitler I. Antonescu – în total 82.555 de persoane.( Arhiva de Stat a RM, f.1354, inv.
1, dos. 282, f. 32).
Scriitorul Vasile Țepordei evalua numărul total al basarabenilor în România înaintea războiului, incluzînd și refugiații, și
originarii din Basarabia care locuiau acolo stabil, la 100.000 de persoane. Dacă ținem cont de faptul că încă în 1930 în
România locuiau 75.292 originari din Basarabia, atunci nu putem exclude că ponderea basarabenilor în numărul total al
refugiaților din 1940 era și mai mică decît presupunea G. Ciorănescu. De remarcat, că după ocuparea Basarabiei de către
trupele române în 1941, doar 7,4 mii de basarabeni care locuiau în România, s-au întors la casele lor.

De o mai mare amploare a fost migrația către patria lor istorică a nemților basarabeni. În iunie 1940 doar puțini
reprezentanți ai minorității germane au emigrat în România. Însă în octombrie, în conformitate cu înțelegerea germano-
sovietică de la 5 septembrie 1940, din Basarabia și Bucovina de Nord au plecat 136.000 de nemți. Anume Basarabia au
părasit-o 93.548 de persoane. Deoarece nemții locuiau preponderent în sudul Basarabiei, județelor RSS Moldovenești au
revenit doar o treime din emigrați – 27.000 de persoane. În Basarabia au rămas doar 2.000 de nemți, în acelaș timp,
declarîndu-se nemți, au emigrat în Germania cîteva mii de ruși, moldoveni și persoane de alte naționalități.

Fluxul contrariu, de repatriere a moldovenilor în Basarabia, necătînd la obstacolele puse de către administrația
românească, a fost masiv. Conform datelor MAI al României, către 4 august 1940 au părăsit România 112.000 originari
din Basarabia și Bucovina de Nord. În afară de aceasta, s-au întors acasă, părăsind armata română, zeci de mii de soldați
basarabeni. Diviziile 12, 15, 21, 26 şi 27 au pierdut mai mult de jumătate din efectiv din cauza dezertărilor. Despre
numărul lor putem judeca după datele statului major român: la 8 iulie 1940 figurau ca dezertori 61.970 de militari. Cu mici
excepții, majoritatea lor erau, evident, originari din Basarabia și Bucovina de Nord. Luînd în considerație raportul între
populațiile ambelor regiuni, putem presupune că cel puțin 50.000 din ei erau basarabeni .