"Miorița" este o baladă populară românească, transmisă

oral și ulterior fixată în scris de către poetul Vasile

Alecsandri. Poezia a fost publicată pentru prima dată în

1852 în lucrarea sa "Poesii populare ale românilor".

Structura narativă a poeziei este simplă, dar profund

simbolică. Acțiunea are loc într-o zonă montană, unde

trei ciobani - doi frați și unul străin - trăiesc în armonie

până când străinul își exprimă dorința de a-i ucide pe

ceilalți doi pentru a-și extinde turma. Ciobanul străin îi

spune unui bățău să-i construiască un cort, dar bățăul,

care înțelege planul său malefic, îi povestește miorița, o

poveste în care un miel este ucis de un cioban, dar

înțelege și acceptă această soartă. Povestea mioriței este

o aluzie la sacrificiul acceptat în mod pasiv, sugerând o

perspectivă fatalistă asupra vieții.

Poezia este presărată cu simboluri profunde. Miorița,

reprezentând mielul sacrificial, devine simbolul unei

înțelegeri profunde a morții și acceptării acesteia.

Înțelegerea și acceptarea morții sunt prezentate ca

modalități de a evita conflictul și violența. Prin

intermediul acestei povești, poezia transmite un mesaj

despre înțelegerea întelepciunii și a acceptării, chiar și în

fața morții inevitabile.

Poezia "Miorița" este remarcabilă și prin limbajul său

poetic. Folosirea unui stil simplu și ritmul specific

baladelor populare românești contribuie la atmosfera

tradițională a poeziei. Cu toate acestea, sub aparența

simplă, versurile ascund o bogăție de simboluri și

înțelesuri.

"Miorița" este considerată una dintre cele mai

importante opere literare românești, având un impact

semnificativ asupra culturii și identității naționale. Poezia

a fost studiată în profunzime și interpretată în diferite

moduri de-a lungul timpului, oferind multiple perspective

asupra semnificațiilor sale.