Suciucc

“Cercetări teoretice şi experimentale privind determinarea presiunii de contact între suprafeţe reale prin metoda reflectivităţii”
‒ rezumatul tezei de doctorat –
Equation Chapter 1 Section 1
INTRODUCERE
În literatura de specialitate sunt prezentate diverse metode experimentale pentru
determinarea elementelor contactului. Cele mai avansate rezultate sunt oferite de metodele
care oferă informaţii punct cu punct, asupra unor caracteristici ale contactului, cum ar fi
suprafaţa deformată a unuia sau ambelor corpuri în contact, măsurarea presiunii sau a
tensiunilor de contact. Diaconescu şi Glovnea [Di98a, Di98b, Di00a, Di02, Di06, Gl94] au
avansat o metodă precisă pentru a determina suprafaţa deformată a unui poanson metalic
echivalent, apăsat pe o fereastră groasă de safir, precum şi aria reală de contact, folosind
profilometria cu laser. Folosind aceste date experimentale drept mărimi de intrare pentru
deplasările pe direcţie normală, se determină pe cale numerică, presiunea de contact care a
produs aceste deformaţii.
Ideea avansată de Yamaguchi, Uchida şi Abraha [Ya90, Ya97] de a investiga pe cale
optică suprafaţa, după ce a avut loc contactul, a dus la propunerea de către Diaconescu şi
Glovnea, [Di00b, Di03], a unei noi metode de evaluare a presiunii ce apare în contactele
dintre suprafeţe reale. Noua metodă constă în acoperirea uneia din suprafeţe cu un gel
special, înainte de intrarea în contact. După un timp bine definit, se închide contactul, se
aplică încărcarea normală şi se menţine sistemul în această stare. Deşi majoritatea gelului este
expulzat în momentul stabilirii contactului, o cantitate foarte mică din acesta este prinsă în
interiorul contactului. Sub acţiunea presiunii de contact, gelul dintre suprafeţe suferă o
transformare de fază. Deoarece presiunea creşte repede până la valoarea nominală, timpul
disponibil pentru rearanjări moleculare într-o stare cu vâscozitate redusă este foarte mic, de
ordinul secundelor. Vâscozitatea gelului, deja mare în momentul închiderii contactului, creşte
foarte mult sub acţiunea presiunii din contact şi nu permite reordonarea moleculelor. Drept
urmare, solidul obţinut în urma transformării este amorf şi, deci, izotrop. În final, contactul
este deschis, iar pe suprafaţă rămâne un strat foarte subţire de gel solidificat. Acest strat
reprezintă un mediu optic, caracterizat printr-un indice de refracţie, dependent în fiecare punct
de presiunea ce a acţionat în timpul încărcării contactului.
În cadrul acestei teze s-a dezvoltat şi perfecţionat metoda experimentală prezentată
anterior, cu ajutorul căreia se poate determina distribuţia reală de presiuni la contactul între
două suprafeţe reale. În urma cercetărilor proprii, s-a găsit că presiunea poate fi determinată
dacă se cunoaşte, în fiecare punct, atât reflectivitatea stratului de gel solidificat, cât şi
grosimea acestuia, ambii parametri putând fi măsuraţi folosind profilometria cu laser.
Această lucrare este structurată pe cinci mari capitole, în care sunt prezentate o serie
elemente teoretice şi experimentale utile, preluate din literatura de specialitate, urmate de
evidenţierea contribuţiilor proprii, atât de natură teoretică, cât şi experimentală, aduse în
dezvoltarea noii metode de determinare pe cale optică a presiunii reale de contact.
În primul capitol al tezei s-a realizat o prezentare a metodelor experimentale utilizate la
ora actuală în mecanica contactului. Acest capitol debutează cu o clasificare sumară a
tipurilor de metode experimentale utilizate în mecanica contactului, în funcţie de parametrul
ce urmează a fi măsurat. În continuare, pe parcursul celor şase subcapitole sunt prezentate
multiple şi diverse metode experimentale, clasice sau actuale, folosite pentru măsurarea
fiecăruia dintre parametrii contactelor: apropierea normală între corpuri, rigiditatea
contactului, forma şi dimensiunile ariei, presiunea ce apare în interiorul contactului şi
tensiunile generate în corpuri.
În cel de-al doilea capitol al tezei se tratează o serie de elemente privind topografia
suprafeţelor reale. De asemenea, este prezentată o scurtă clasificare a metodelor şi
–7–
dispozitivelor ce permit măsurarea cu acurateţe a profilului suprafeţelor, un element

indispensabil în studiul contactelor reale. Sunt apoi prezentate pe scurt modelele teoretice
existente în literatura de specialitate privind contactul suprafeţelor rugoase. Determinarea pe
cale numerică a presiunii de contact este descrisă în încheierea acestui capitol; această metodă
urmând a fi folosită pentru validarea rezultatelor proprii.
În cel de-al treilea capitol al tezei este descrisă baza şi metodica experimentală utilizată
în cadrul cercetărilor proprii, precum şi contribuţiile aduse la dezvoltarea şi îmbunătăţirea
acestora. De asemenea, în acest capitol, sunt ilustrate o serie de contribuţii experimentale
proprii, aduse în dezvoltarea utilizării profilometriei laser ca unealtă de bază în cercetări
exeperimentale diverse, cu puternic caracter interdisciplinar.
Al patrulea capitol al tezei include o serie de elemente teoretice de optică, începând cu
modul în care are loc reflexia-refracţia unei unde luminoase la interfaţa dintre două medii
optice absorbante şi continuând cu propagarea acesteia în medii absorbante, elemente utilizate
în cadrul cercetărilor efectuate. De asemenea, în acest capitol sunt tratate elemente de fizica
substanţelor moleculare, acestea fiind utilizate în continuare pentru a evidenţia variaţia
indicelui de refracţie al unui gel molecular cu presiunea aplicată. Capitolul continuă cu
prezentarea contribuţiilor proprii aduse la dezvoltarea modelului teoretic pe care se bazează
metoda de determinare a presiunii reale de contact pe baza reflectivităţii. Tot în acest capitol
al tezei, sunt prezentate o serie de rezultate obţinute în urma cercetărilor experimentale
proprii, efectuate privind măsurarea presiunii de contact folosind metoda reflectivităţii şi se
realizează o interpretare a acestor rezultate prin prisma modelelor teoretice. De asemenea, se
realizează o comparaţie între rezultate obţinute prin metoda reflectivităţii şi rezultate obţinute
prin aplicarea modelelor teoretice de contact rugos din literatura de specialitate.
În ultimul capitol al tezei, al cincilea, se desprind o serie de concluzii cu privire la
elementele prezentate pe parcursul acestei lucrări şi la rezultatele obţinute, se descriu pe scurt
contribuţiile proprii aduse pe parcursul tezei şi se prefigurează câteva direcţii de cercetare
posibile în domeniu.
Lucrarea se încheie cu o înşiruire de referinţe bibliografice, atât clasice, cât şi de ultimă
oră din domeniu, precum şi cu o serie de anexe.
–8–
I. STADIUL ACTUAL AL CERCETARILOR

EXPERIMENTALE ÎN MECANICA
CONTACTULUI
I.1.CLASIFICAREA METODELOR EXPERIMENTALE DIN

MECANICA CONTACTULUI
Piesele componente ale maşinilor nu funcţionează individual, ci în ansamble. Ele vin în

contact unele cu altele, formând cuple cinematice sau îmbinări fixe. Contactele apărute între
suprafeţele corpurilor mecanice fac obiectul de studiu al mecanicii contactului. Aceasta este o
ştiinţă esenţial teoretică, cu ajutorul căreia se poate obţine o largă gamă de rezultate, atât
analitice, cât şi numerice, privind elementele contactelor şi stările de tensiuni generate în
corpurile aflate în contact. Modelarea teoretică, deşi edificatoare, foloseşte de cele mai multe
ori o serie de ipoteze simplificatoare în ceea ce priveşte comportarea materialelor, geometria
corpurilor ce intră în contact, interacţiunile tangenţiale dintre suprafeţe (frecarea), ceea ce
conduce la necesitatea ca rezultatele obţinute pe cale teoretică să fie validate prin investigaţii
experimentale.
Hertz, [He895], este cel care, prin lucrarea „Uber die Beruhrung fester elasticher
Korper”, a început analiza sistematică a contactelor neconforme. Acesta a studiat cazul
corpurilor elastice, mărginite de suprafeţe paraboloidale netede şi fără frecare. În practică,
existenţa între suprafeţe a unui film de lubrifiant, prezenţa frecării, rugozitatea ce
caracterizează suprafeţele reale, sau apariţia, după depăşirea unui anumit prag de încărcare, a
deformaţiilor plastice, sunt factori ce nu permit îndeplinirea condiţiilor restrictive impuse de
Hertz. Aceste neajunsuri au putut fi depăşite abia la sfârşitul secolului al XX-lea, după
creşterea performanţelor atinse de noile echipamente şi tehnici de calcul.
Diaconescu şi Glovnea, [Di94] şi Glovnea, [Gl99] au analizat încercările experimentale
existente în mecanica contactului şi au sugerat că acestea pot fi grupate în două mari clase:
măsurarea deplasărilor sau deformaţiilor în zona de contact sau în apropierea acesteia şi
respectiv, evaluarea presiunii de contact sau a tensiunilor.
I.2.METODE EXPERIMENTALE PENTRU MĂSURAREA

APROPIERII NORMALE
Una dintre necunoscutele care rezultă prin rezolvarea unei probleme de contact este
apropierea normală, , între corpurile în contact. În cazul unui contact dat, această mărime
depinde de sarcina aplicată.
Între primele lucrări ce vizează determinarea experimentală a apropierii normale, în
cazul unui contact hertzian punctual, este cea aparţinând lui El Shafei, Arnell şi Halling,
[Sh82]. Aceştia au investigat experimental contacte statice de tip sferă – plan, între bile de şi
plăci de oţel, acoperite cu straturi de cupru de diverse grosimi. Apropierea efectivă se
măsoară cu ajutorul unui traductor capacitiv de tip sferă - suprafaţă plană, conectat într-o
punte capacitivă. Verificările de etalonare au reliefat o excelentă liniaritate între capacitate şi
apropiere, permiţând astfel o înaltă precizie a estimărilor, [Sh82].
Hoeprich şi Zantopulos, [Ho81], au investigat dependenţa apropierii normale de sarcina
aplicată în cazul contactului liniar de lungime finită.
–9–
Problema apropierii normale dintre o rolă de lungime finită, având profil logaritmic
conform ecuaţiei Lundberg, şi un semispaţiu elastic a fost abordată teoretic chiar de
Lundberg, [Lu39]. Acesta a dat o soluţie exactă, în formă integrală definită simplă care,
pentru valori mari ale raportului semilaturilor ariei dreptunghiulare de contact, ( a / b ), se
reduce la o sumă dintre un termen constant şi logaritmul raportului menţionat.
Kunert, [Ku61], a reluat această relaţie şi a reprezentat-o grafic în coordonate logaritmice,
pentru diverse rapoarte  / d între lungimea şi diametrul maxim ale aceluiaşi tip de rolă.
I.3.METODE PENTRU MĂSURAREA DIMENSIUNILOR ŞI

FORMEI ARIEI DE CONTACT
În literatura de specialitate sunt prezentate diverse metode experimentale pentru

măsurarea ariei de contact. Dintre primele lucrări în care sunt sintetizate aceste metode, le
menţionăm pe cele ale lui Woo şi Thomas, [Wo80] şi cea aparţinând lui Bushan, [Bu85].
I.3.1. MĂSURAREA CU AJUTORUL „INFORMATORILOR”
Dimensiunile şi forma ariei de contact constituie elemente fundamentale furnizate de teoria

contactului elastic. Verificarea experimentală a previziunilor teoretice poate să aducă sau nu,
confirmări ale teoriei contactului.
În calitate de „informatori” ai zonei reale de contact se utilizează vopsele, pudre şi substanţe
radioactive. În procesul formării ariei reale de contact informatorii îşi modifică forma,
dimensiunile, sau lasă urme pe suprafeţele cercetate în zonele de contact.
Demkin şi Lankov, [De62] au folosit drept informator al zonei de contact, o peliculă de
cărbune.
Printre primele cercetări experimentale asupra dimensiunilor şi formei ariei de contact
punctual se evidenţiază lucrările lui Crudu, [Cr69]. El a utilizat un contact de tip bilă pe cilindru,
acoperind, în prealabil, cilindrul cu negru de fum. În procesul de încărcare a contactului cu
diverse sarcini normale, negrul de fum a fost îndepărtat de pe suprafaţa de contact, pe suprafaţa
cilindrului rămânând o urmă ce prezintă luciu metalic şi corespunde ariei de contact.
O metodă principial similară, dar modernizată, a fost propusă mai târziu de Goodell, Derner
şi Root, [Go70], pentru cazul contactelor liniare, solicitate în domeniul elastic.
Kraghelskii, [Kr77], a utilizat ca informator vopsea luminescentă depusă în strat foarte
subţire (0,01 – 0,1 µm) pe una dintre suprafeţele de contact. În procesul formării ariei reale se
transferă vopsea de pe una din suprafeţe pe cealaltă şi prin fotografiere se determină zonele de
contact.
Utilizarea substanţelor radioactive ca informatori ai zonei reale de contact a permis lui
Rabinowicz, [Ra64] să stabilească influenţa hotărâtoare a numărului zonelor de contact şi în
special a celor de dimensiuni mici, asupra ariei reale atunci când se modifică sarcina exterioară.
În lucrarea, [Sh82], deja menţionată anterior, El Shafei, Arnell şi Halling au investigat şi
dependenţa ariei circulare de contact de sarcina normală.
Aşa cum precizează Tudor, [Tu90], ca informatori ai zonei de contact pot fi utilizate însăşi
materialele elementelor cuplei de frecare, atunci când acestea posedă anumite proprietăţi. Astfel
de proprietăţi se referă la potenţialul electric, care, de regulă, ca urmare a sarcinii şi deformaţiei
locale, scade, şi deci se îmbunătăţesc condiţiile de coroziune.
O metodă similară a fost utilizată de Kapoor şi Johnson, [Ka92], pentru a măsura aria de
contact în cazul rostogolirii în domeniul plastic. Ei au folosit o acoperire de cupru, depusă pe cale
chimică, având o grosime de 0,025 mm.
– 10 –
I.3.2. METODA ELECTRICĂ
Studierea suprafeţei de contact cu ajutorul conductibilităţii electrice a preocupat pe

mulţi cercetători dintre care menţionăm pe Holm, [Ho67], Bowden şi Tabor, [Bo64],
Kraghelski, [Kr77], Rijov, [Ri62], Demkin, [De62].
Metoda de studiu are la bază fenomenul transferului de electroni ce formează curentul
electric între două corpuri ce se găsesc în contact direct.
În condiţiile apariţiei deformaţiilor plastice, Bowden şi Tabor, [Bo64] remarcă faptul că
valoarea conductibilităţii electrice şi implicit a ariei de contact, sunt aceleaşi, indiferent de
mărimea rugozităţilor.
Sick şi Ostermeyer, [Si07] au reintrodus metoda electrică pentru a efectua măsurători
„in-situ” a ariei de contact în cazul suprafeţelor acoperite cu straturi subţiri, profitând de
progresele importante făcute recent în tehnologia realizării acoperirii suprafeţelor cu straturi
subţiri.
I.3.3. METODA OPTICĂ
Metoda optică se bazează pe principiul reflexiei luminii în punctele de contact ale unei
suprafeţe rugoase cu o suprafaţă perfect plană transparentă din punct de vedere optic.
În Figura I.1 se indică schema de principiu a metodei. Pe prisma transparentă cade un
flux paralel de lumină, astfel că, în punctele de contact cu suprafaţa rugoasă vor apărea
reflexii şi refracţii diferite.
În vederea măririi contrastului se poate utiliza lumina polarizată. Demkin, [De62], citat
de Tudor în [Tu90], propune un dispozitiv pentru măsurarea ariei reale la contactul dintre
suprafaţa frontală rugoasă a unui cilindru şi o prismă optică.
Figura I.1: Schema metodei optice
I.3.4. MĂSURAREA EVOLUŢIEI ARIEI DE CONTACT ÎN MOMENTUL

PREMERGĂTOR APARIŢIEI ALUNECĂRII
Prima lucrare referitoare la măsurarea discretă, pe cale optică, a unor contacte sferice
punctuale, îi aparţine lui Parker şi Hatch, [Pa50]. Aceştia au fotografiat, printr-un microscop, aria
de contact la diferite încărcări normale, aplicând totodată încărcări tangenţiale incrementale, până
în momentul apariţiei alunecării relative între corpurile în contact.
– 11 –
Un alt dispozitiv experimental, menit observării evoluţiei ariei reale de contact, în

momentul premergător apariţiei alunecării, a fost folosit de Constantinou şi Chaudhri, [Co89], în
cazul studierii unor contacte sferice şi conice, între metale şi polimeri.
O altă serie de cercetări experimentale privind apariţia, propagarea şi distribuţia micro-
alunecărilor la interfaţa de contact dintre o bilă din cauciuc şi o suprafaţă plană de sticlă, au fost
realizate prin investigaţii în timp real de către Adachi, Kato, Liu, şi Kawamura, [Ad04].
Ovcharenko, Halperin, Etsion şi Varenberg, [Ov06] au pus la punct un stand experimental
pentru a cerceta micro-contacte sferice, singulare, încărcate normal şi tangenţial, atât în domeniul
elastic, cât şi în cel elasto-plastic. Tehnica folosită de Ovcharenko, Halperin, Etsion şi Varenberg,
[Ov06] presupune implementarea unui algoritm de procesare a imaginii în cazul schimbării
configuraţiei de referinţă a contactului în domeniul elastic şi a altui algoritm în cazul trecerii în
domeniul elasto-plastic.
I.3.5. METODA POTRIVIRII ŞI UNIRII IMAGINILOR
În 2006, Jamari şi Schipper [Ja06], realizează o serie de încercări experimentale prin care
urmăresc să verifice care dintre modelele teoretice este mai aproape de realitate în ceea ce priveşte
contactul dintre o sferă deformabilă şi o suprafaţă plană nedeformabilă. În cadrul experimentelor
efectuate, Jamari şi Schipper, [Ja06, Ja07], avansează o nouă metodă optică pentru măsurarea cu
acurateţe a ariei reale de contact. Aceştia folosesc o tehnică dezvoltată de Sloetjes şi alţii, [Sl00,
Sl02], pentru prelucrarea imaginii prin potrivirea şi lipirea mai multor imagini mai mici, dar de
rezoluţie mare, obţinute din măsurători consecutive.
I.3.6. METODA ACUSTICĂ
O altă metodă experimentală pentru determinarea ariei de contact este cea acustică, aşa cum
arată Kendall şi Tabor, [Ke 71] sau Manolov şi Pipercov, [Ma74], citaţi de Tudor, [Tu90].
Această metodă are la bază transferul de energie acustică în zona reală de contact.
I.4. METODE EXPERIMENTALE PENTRU DETERMINAREA PRESIUNII

DE CONTACT
Estimarea experimentală a presiunii de contact sau a tensiunilor generate în corpurile în

contact este un obiectiv care a suscitat interesul multor cercetători. Presiunea de contact dintre
două suprafeţe este strâns legată de frecare, uzură, lubrificaţie, rigiditatea contactului, pierderile de
fluid, rezistenţa electrică a contactului etc. Având în vedere acest aspect, este foarte importantă
cunoaşterea distribuţiei de presiuni pe suprafeţele corpurilor în contact. În continuare, se prezintă
cele mai cunoscute metode utilizate pentru investigarea celor două obiective menţionate.
I.4.1. MĂSURAREA CU TRADUCTOR DE PRESIUNE
Cele mai multe măsurători ale presiunii de contact se bazează pe depunerea în vid a unei
pelicule înguste, foarte subţire, de manganin, dispusă axial pe suprafaţa laterală a unui disc
cilindric. Astfel de traductori au fost utilizaţi de Kanell, Walowit, Bell şi Allen, [Ka67], Kanell,
[Ka74], Hartnett şi Kanell, [Ha81], şi Kanell şi Hartnett, [Ka83].
– 12 –
I.4.2. DETERMINAREA DISTRIBUŢIEI PRESIUNII DE CONTACT PRIN

DETECTAREA UNUI FILM DE ULEI TRANSFERAT
De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de metode pentru a determina distribuţia de
presiuni din contact [It79, Ka81, Ar57, Gr67]. Toate aceste metode au limitări de natură
intrinsecă, în ceea ce priveşte precizia, uşurinţa de utilizare sau aplicabilitatea.
Yamaguchi, Uchida şi Abraha, propun o nouă metodă de determinare a distribuţiei de
presiuni din contact, folosindu-se de o peliculă de ulei transferat, [Ya97]. Aceştia consideră
contactul dintre două suprafeţe, una dură şi netedă, iar cealaltă rugoasă. Suprafaţa rugoasă se
acoperă cu un strat foarte subţire de ulei, se închide contactul şi se aplică sarcina. După
înlăturarea încărcării şi deschiderea contactului, o mică parte din filmul de ulei este transferată
pe suprafaţa iniţial curată. Această suprafaţă, acoperită cu ulei transferat, poate fi considerată
ca reprezentând aria reală de contact.
Yamaguchi, Uchida şi Abraha, [Ya97], au obţinut pe cale experimentală, curbe de
distribuţie a presiunilor care se aseamănă cu cele obţinute teoretic prin aplicarea teoriei lui
Boussinesq sau la folosirea distribuţiei hertziene modificate de Greenwood şi alţii, [Gr67].
I.4.3. MĂSURAREA PRESIUNII DE CONTACT CU AJUTORUL

ULTRASUNETELOR
Quinn, Drinkwater şi Dwyer-Joyce au studiat folosirea ultrasunetelor pentru

determinarea distribuţiei de presiuni în contacte reale, [Qu01]. Ei au găsit relaţii de
dependenţă între coeficientul de reflexie al ultrasunetelor şi presiune, atât pe cale
experimentală, cât şi cu ajutorul unui model numeric al contactului, aşa cum se arată în
lucrarea [Qu01].
Conform rezultatelor obţinute în lucrarea [Qu01], precizia măsurătorilor creşte o dată cu
creşterea ariei pe care se face contactul şi cu scăderea mărimii spotului ultrasonor folosit.
I.5. DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A TENSIUNILOR DE

CONTACT FOLOSIND FOTOELASTICITATEA
Fotoelasticitatea reprezintă una dintre cele mai interesante aplicaţii ale luminii
polarizate în tehnică. La baza acestei metode stă fenomenul de birefringenţă, descoperit de
către Seebeck în anul 1813 şi studiat de către Brewster în 1815, legile acestuia fiind stabilite
de către Neumann în 1841, Maxwell în 1853 şi Werthein în 1854. Acest fenomen a fost
aplicat în tehnică abia în anul 1900, prin lucrările lui Mesnager, [Me 30] şi cele ale lui Coker
şi Filon, [Co31].
Estimarea experimentală a tensiunilor subsuperficiale care apar în contact a atras, de
asemenea, interesul multor cercetători, dintre care menţionăm lucrări elaborate de Fessler şi
Ollerton, [Fe57], Klemz, Gohar şi Cameron, [Kl71], Pineghin şi alţii, în [Pi72], Leibensperger
şi Brittain, [Le73], Halling şi Nuri, [Ha83] Progri, Villechaise şi Godet, [Pr85].
În principiu, metoda de analiză fotoelastică a tensiunilor constă în construirea unor
machete din materiale transparente (sticlă, plexiglas, celuloid sau unele răşini sintetice turnate
cum ar fi bachelita, decoritul etc.) care devin birefringente sub acţiunea forţelor exterioare.
Modelele, supuse solicitărilor exterioare, se examinează în lumină polarizată, cu ajutorul unui
polariscop cu câmp mare de observaţie, construit din doi polaroizi sintetici. Rezultatele
– 13 –
obţinute pe modele sunt apoi transpuse asupra pieselor reale cu ajutorul unei legi de
similitudine bine determinate.
Fotoelasticitatea a fost folosită la Universitatea din Suceava, de Alaci, [Al02], pentru a
analiza efectul discontinuităţilor interne de tip gol asupra stării de tensiuni la contactul elastic
plan. Acesta studiază modelul unui semiplan cu orificiu circular, încărcat cu sarcină normală
concentrată sau distribuită. Pentru a realiza încărcările, Alaci, [Al02], utilizează poansoane cu
suprafaţa activă cilindrică, de diferite raze, iar pentru a modela contactul hertzian, foloseşte
poansoane cu raze mari de curbură.
I.6. INVESTIGAREA CONTACTELOR ELASTICE ÎNTRE SUPRAFEŢE

REALE PRIN METODA REFLECTIVITĂŢII
I.6.1. PRINCIPIUL METODEI DE INVESTIGARE EXPERIMENTALĂ A

MODELELOR DE CONTACT PRIN INTERMEDIUL REFLECTIVITĂŢII
Aşa cum s-a menţionat deja, la cercetarea experimentală a contactelor mecanice este de
dorit să se folosească metode experimentale care să furnizeze informaţii punct cu punct pe
întreaga arie de contact, adică să nu aprecieze global, printr-o cifră integrată, comportarea
contactului. Una din aceste metode, propusă şi perfecţionată de Diaconescu şi Glovnea
[Di98a, Di98b, Gl99, Di00a, Di02, Di06] constă în măsurarea, prin profilometrie cu laser, a
suprafeţei de contact într-un model de contact poanson de oţel-placă groasă de safir.
I.6.2. DETERMINAREA ARIEI DE CONTACT CU AJUTORUL REFLECTIVITĂŢII
Cunoaşterea domeniului sau ariei de contact este de mare importanţă întrucât aceasta
intervine direct în condiţia de deformaţie. Diaconescu şi Glovnea, [Di98a], [Di98b],
avansează o metodă experimentală pentru determinarea ariei de contact, bazată pe capacitatea
profilometrelor cu laser de a măsura reflectivitatea suprafeţei de focalizare. Aceştia studiază
reflectivitatea suprafeţei unui poanson de oţel aflat în contact cu o placă groasă de safir.
Diaconescu şi Glovnea, [Di98a], [Di98b], arată că dacă lumina este reflectată de către
un mediu absorbant, intensitatea luminii reflectate descreşte pe măsură ce indicele de
refracţie al mediului transparent primar creşte. Urmarea imediată a acestei proprietăţi este
că, atunci când reflexia are loc pe interfaţa safir-metal, reflectivitatea este mai mică decât în
cazul reflexiei între aer şi metal, deoarece indicele de refracţie al metalului este superior celui
al safirului, iar acesta din urmă este mai mare decât al aerului.
Rezultatele încercărilor experimentale sunt concretizate prin obţinerea unor reprezentări
grafice tridimensionale şi a unor reprezentări topografice prin linii de contur a suprafeţei de
contact dintre bilă şi safir, după cum se arată în lucrările [Di98a, Di98b, Gl99, Di00a, Di02,
Di06, Su06, Su11].
I.6.3. MĂSURAREA PRESIUNII DE CONTACT PRIN METODA

REFLECTIVITĂŢII
Yamaguchi, Uchida şi Abraha, [Ya90] au avansat o metodă interesantă de evaluare a

presiunii de contact, bazată pe măsurarea intensităţii unei raze laser reflectate de aceeaşi
suprafaţă, înainte şi după intrarea în contact.
– 14 –
Tot Yamaguchi, Uchida şi Abraha, [Ya97], au propus o metodă de evaluare a

distribuţiei de presiuni pe suprafeţele de contact, bazându-se pe măsurarea raportului dintre
aria suprafeţei reale de contact şi aria suprafeţei aparente de contact, folosindu-se de reflexia
unei raze laser. În urma aplicării unei presiuni asupra contactului dintre o suprafaţă curată şi
una acoperită cu un strat foarte subţire de ulei, o cantitate foarte mică de ulei este transferată
pe suprafaţa iniţial curată. Uleiul astfel transferat poate fi utilizat ca un indicator al ariei reale
de contact.
Ideea avansată de Yamaguchi, Uchida şi Abraha de a investiga pe cale optică suprafaţa
după contact, a condus la propunerea, de către Diaconescu şi alţii, [Di00b, Di03], a unei noi
metode de evaluare a presiunii de contact din contacte reale. Această metodă constă în
măsurarea reflectivităţii unui strat subţire, format pe una din suprafeţele în contact ca urmare a
transformării unui gel molecular într-un solid amorf, în urma acţiunii presiunii din contact.
Având în vedere că indicele de refracţie al stratului ce acoperă suprafaţa, depinde de presiune,
reflectivitatea măsurată este un indicator elocvent pentru presiunea de contact.
Indicele de refracţie absolut al unui mediu este definit ca raportul dintre viteza undei
electromagnetice în vid şi viteza undei la trecerea prin acel mediu, [Bo80]:
c
n   , (1.1)
v
unde: n – partea reală a indicelui de refracţie;
c – viteza luminii în vid;
v – viteza luminii în mediul optic studiat;
 – constanta dielectrică sau permitivitatea mediului;
 – permeabilitatea magnetică.
Un mediu optic poate fi transparent, sau absorbant. În cazul unui mediu transparent,
permeabilitatea magnetică a acestuia diferă de unitate cu o cantitate neglijabilă.
Nici un mediu, cu excepţia vidului, nu este perfect transparent. Toate mediile materiale
sunt puternic absorbante, cel puţin în anumite regiuni ale spectrului electromagnetic. Un
mediu absorbant are conductivitate finită şi drept urmare, o densitate finită. Cu toate acestea,
într-un astfel de mediu, densitatea de sarcină pe volum este nulă. Permitivitatea este
constantă, dar este un număr complex deoarece între vectorii componenţi ai câmpului apare o
schimbare de fază. În mod asemănător, conductivitatea este şi ea complexă. Drept urmare,
indicele de refracţie al mediului este complex şi se notează cu n , constanta dielectrică se
notează cu  , iar conductivitatea cu  . Conform lui Ditchburn, [Di63], acest indice este dat
de ecuaţia:
n  n (1  i  )  n  n  i , (1.2)
unde n reprezintă partea reală a indicelui de refracţie, iar  este coeficientul de extincţie.
Din punct de vedere optic, stratul de gel aparţine categoriei mediilor absorbante şi deci
indicele său de refracţie este complex. Partea reală a acestui indice depinde de presiune.
Pornind de la legea Clausius – Mosotti, care corelează constanta dielectrică a
substanţelor nepolare cu presiunea, Diaconescu, [Di03], găseşte pentru partea reală a indicelui
de refracţie n , următoarea relaţie:
2  nr2  2  nr2  1 
n , (1.3)
2  nr2   nr2  1 
– 15 –
unde  reprezintă densitatea adimensională, definită ca raportul între densitatea la presiunea

dată şi cea de la presiunea de referinţă, iar nr este indicele de refracţie la presiunea de referinţă.
Densitatea adimensională poate fi exprimată ca o funcţie de presiune dacă se cunosc
interacţiunile moleculare din substanţa respectivă. Întrucât gelul este o substanţă moleculară
nepolară, interacţiunea dintre unităţile sale structurale poate fi descrisă suficient de exact
folosind un potenţial Lennard – Jones de tipul 6–12. Aşa cum s-a arătat de către Diaconescu
[Di93], densitatea adimensională pentru un astfel de potenţial intermolecular poate fi
determinată după cum urmează: distanţa intermoleculară adimensională de echilibru la
presiunea de referinţă, aleasă egală cu presiunea atmosferică, este:
H
r0  6 2  , (1.4)
G
unde G=14,45395361538747 şi H=12,13197182474035 .

Distanţa de echilibru r la presiunea p este rădăcina următoarei ecuaţii adimensionale:
G2  r0 15  r0 9   r0 
3
12        3 2   p , (1.5)
H  r   r    
unde:
3
p p, (1.6)

reprezintă presiunea adimensională.
Densitatea adimensională la presiunea p este, în acest, caz dată de relaţia:
3
r 
  0  . (1.7)
r
Dacă indicele de refracţie nr la presiunea atmosferică este cunoscut, iar presiunea
adimensională este calculată folosind ecuaţiile (1.4), (1.5), (1.6) şi (1.7), indicele de refracţie
la o presiune dată p se poate găsi cu ecuaţia (1.3).
Indicele de refracţie al stratului de gel se stabileşte în timpul solidificării şi depinde de
presiunea de contact ce acţionează în fiecare punct. Drept urmare, după deschiderea
contactului, stratul de gel memorează presiunea de contact, prin intermediul indicelui său de
refracţie. Dat fiind că acest indice este variabil pe suprafaţa de contact, reflectivitatea
stratului de gel este o funcţie de presiunea de contact aplicată anterior.
I.7. CONCLUZII
În acest prim capitol al tezei s-a realizat o trecere în revistă a metodelor experimentale
folosite în mecanica contactului, regăsite în literatura de specialitate, atât clasică, cât şi de
ultimă oră. Elementele prezentate pe parcursul acestui capitol se pot sintetiza după cum
urmează:
 Conform unei clasificări sugerate de Glovnea şi Diaconescu, [Di94], şi Glovnea, [Gl99],
în funcţie de elementele analizate, metodele experimentale pot fi grupate în două mari
– 16 –
clase: măsurarea deplasărilor sau deformaţiilor în zona de contact sau în apropierea

acesteia şi respectiv, evaluarea presiunii de contact sau a tensiunilor;
 La cercetarea experimentală a contactelor mecanice este de dorit să se folosească metode
experimentale care să furnizeze informaţii punct cu punct pe întreaga arie de contact,
adică să nu aprecieze global, printr-o cifră integrată, comportarea contactului.
 Un parametru important al contactelor mecanice este reprezentat de apropierea  dintre
corpurile în contact. Această mărime depinde de sarcina aplicată şi, prin urmare,
măsurarea ei în raport cu sarcina reprezintă o modalitate de verificare a teoriei contactului;
 Cele mai practice metode pentru măsurarea ariei de contact sunt cele care folosesc
măsurarea rezistenţei electrice a contactului, cele optice şi cele bazate pe folosirea de
ultrasunete. Toate aceste trei tipuri de metode sunt considerate metode de măsurare „in-
situ”, dar numai cele optice şi cele ultraacustice sunt metode directe.
 Pentru măsurarea ariei de contact pe cale optică se pot folosi o serie de „informatori”.
Aceştia sunt folosiţi pentru a se acoperi suprafaţa unuia din corpurile în contact. În
procesul formării ariei reale de contact informatorii îşi modifică forma, dimensiunile, sau
lasă amprente pe suprafeţele cercetate, în zonele de contact. În calitate de „informatori” ai
zonei reale de contact se utilizează vopsele, pudre, substanţe radioactive etc.
 Metoda electrică de studiu a ariei de contact are la bază fenomenul transferului de
electroni ce formează curentul electric între două corpuri ce se găsesc în contact direct;
 Metoda optică se bazează pe principiul reflexiei luminii în punctele de contact ale unei
suprafeţe rugoase cu o suprafaţă perfect plană transparentă din punct de vedere optic.
Dintre limitările acestei metode se semnalează imposibilitatea măsurării ariei reale dintre
două suprafeţe, ambele cu rugozităţi, precum şi faptul că aria reală apare între o epruvetă
din sticlă optică şi o epruvetă din materialul de cercetat. Precizia măsurătorilor se
îmbunătăţeşte cu creşterea rugozităţii, a sarcinii, cu micşorarea durităţii şi lungimii de
undă a luminii utilizate;
 Evoluţia ariei de contact sub acţiunea unei încărcări combinate, normală şi tangenţială, a
făcut obiectul de studiu al mai multor cercetători. În acest capitol sunt prezentate
încercările experimentale preliminare efectuate în acest sens de Ovcharenko, Halperin,
Etsion şi Varenberg, [Ov06]. Aceştia au propus un dispozitiv experimental cu ajutorul
căruia au măsurat în timp real evoluţia ariei de contact în momentele premergătoare şi
imediat următoare apariţiei alunecării;
 Presiunea de contact dintre două suprafeţe este strâns legată de frecare, uzură, lubrificaţie,
rigiditatea contactului, pierderile de fluid, rezistenţa electrică a contactului, etc. Având în
vedere acest aspect, este foarte importantă cunoaşterea distribuţiei de presiuni pe
suprafeţele corpurilor în contact. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de metode
pentru a determina această distribuţie de presiuni [Th80, It79, Ka81, Ar57, Gr67]. Toate
aceste metode au limitări de natură intrinsecă, în ceea ce priveşte precizia, uşurinţa de
utilizare sau aplicabilitatea;
 Distribuţia de presiuni poate fi determinată pornind de la ariile reale de contact. Pornind
de la teoria lui Hertz privind contactul elastic a două sfere, s-a găsit, conform lui Archard,
[Ar57], o relaţie de proporţionalitate între aria reală de contact şi încărcarea aplicată;
 Pentru a determina raportul dintre aria reală de contact şi cea aparentă, necesar pentru a se
determina presiunea de contact, este posibilă folosirea unei metode optice propuse în
[Ya97], bazată pe transferul unui film de ulei, între două suprafeţe ce intră în contact;
 O altă metodă tratată în acest capitol se bazează pe măsurarea presiunii cu ajutorul unui
traductor de presiune. Se constată, în general, o bună concordanţă între curbele ridicate
experimental şi distribuţiile teoretice de presiune, determinate numeric;
– 17 –
 Metoda acustică are la bază transferul de energie acustică în zona reală de contact.
Folosind această metodă s-a găsit o bună concordanţă între rezultatele experimentale şi
cele teoretice;
 Estimarea experimentală a tensiunilor subsuperficiale care apar în contact a atras, de
asemenea, interesul multor cercetători. De regulă, metodele aplicate sunt metode optice,
uzual fotoelasticitatea şi mai rar interferometria holografică. În principiu, metoda de
analiză fotoelastică a tensiunilor constă în construirea unor machete din materiale
transparente (sticlă, plexiglas, celuloid sau unele răşini sintetice turnate, cum ar fi
bachelita, decoritul etc.) care devin birefringente sub acţiunea forţelor exterioare.
 Metodele de cercetare fotoelastică dau posibilitatea să se determine variaţia tensiunilor de
pe suprafaţa sau din volumul pieselor, stabilindu-se exact valorile maxime ale acestora şi
poziţiile lor, [Hu84];
 În următorul subcapitol, este prezentată în detaliu o altă metodă de măsurare a ariei de
contact, bazată de această dată pe măsurarea reflectivităţii suprafeţei unuia din corpurile în
contact. În cadrul acestor experimente se foloseşte un model de contact poanson de oţel-
placă groasă de safir, care reproduce suficient de bine proprietăţile unui contact oţel-oţel.
Întrucât reflectivitatea suprafeţei este mai mică pe aria de contact decât în afara acesteia,
prin măsurarea acestei variaţii se pot determina cu foarte mare precizie forma şi
dimensiunile ariei de contact;
În laboratorul de Mecanica contactului de la Facultatea de Inginerie Mecanică din
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Diaconescu şi colaboratorii săi, [Di00b, Di03], au
propus o nouă metodă de determinare a presiunii de contact, pe cale optică. Aceasta se bazează
pe solidificarea, în interiorul contactului, a unui film de gel molecular, aplicat pe una din
suprafeţele în contact. Indicele de refracţie a gelului solidificat, precum şi coeficientul de extincţie
al acestuia, depind de presiunea ce acţionează în timpul transformării, adică de presiunea de
contact. După deschiderea contactului, reflectivitatea suprafeţei acoperite iniţial cu gel este
scanată cu ajutorul unui profilometru cu laser. Reflectivitatea stratului de gel solidificat depinde
de indicele de refracţie, de coeficientul de extincţie şi de grosimea locală a stratului de gel.
Această nouă metodă, face obiectul prezentei teze de doctorat. Pe parcursul elaborării
acestei lucrări s-a urmărit dezvoltarea aparatul matematic şi experimental necesar pentru utilizarea
reflectivităţii ca unealtă experimentală în studiul distribuţiei de presiuni la contactul corpurilor
reale.
II. CONTACTUL SUPRAFEŢELOR REALE

Equation Section (Next)
II.1.TOPOGRAFIA SUPRAFEŢELOR REALE
Suprafeţele corpurilor reale nu sunt niciodată perfect netede. În cazul general, suprafaţa
reală a unui corp reprezintă locul geometric al punctelor care despart corpul respectiv de
mediul înconjurător. În particular, pentru suprafeţele funcţionale, calitatea acestora este
determinată de o serie de caracteristici, precum microduritatea, microstructura, compoziţia
chimică, starea de tensiuni, abateri de formă şi dimensionale macro şi microgeometrice etc.
Abaterile geometrice ale suprafeţelor reale sunt grupate, conform standardului SR ISO
4287, în mai multe categorii:
 abateri de ordinul I (macrogeometrice): acele abateri de formă, pentru care raportul dintre
pasul P şi amplitudinea A, este mai mare de 1000;
– 18 –
 abateri de ordinul II (ondulaţii): abateri geometrice care prezintă un raport între pas şi
amplitudine cuprins în intervalul 50 ÷ 1000;
 abateri de ordinul III şi IV (rugozităţi): raportul între pas şi amplitudine în cazul acestor
abateri este mai mic de 50.
În plan, un profil al rugozităţii poate fi evaluat ca sumă între o componentă periodică şi
una aleatoare.
Suprafeţele de corpurilor reale pot fi descrise prin multiple moduri, dintre acestea
menţionând patru aproximaţii analitice: deterministică, parametrică, probabilistică şi
fractală.
II.2.MĂSURAREA PROFILULUI SUPRAFEŢELOR REALE
În studiul contactelor reale, profilul suprafeţelor corpurilor care intră în contact

reprezintă un factor extrem de important. Profilul suprafeţelor poate fi evaluat, în funcţie de
precizia şi domeniul limită de utilizare, prin metode macroscopice şi microscopice.
Metodele microscopice sunt utilizate, în special, pentru analiza stratului superficial
înainte şi după funcţionarea cuplei de frecare. Această analiză se realizează cu ajutorul
difracţiei electronilor de joasă energie, microscopiei electronice şi ionice sau prin
interferometrie optică.
Metodele macroscopice de măsurare a profilului se pot grupa în două categorii:
măsurarea completă a profilului sau măsurarea doar a unei părţi a acestuia.
Pentru măsurarea completă a profilului se utilizează profilometria şi cartografia, iar ca
măsură a unor elemente ale profilului se utilizează înălţimea medie a rugozităţilor, pasul
mediu etc.
În funcţie de semnalul indicat (profilogramă sau o anumită medie a rugozităţii) aparatele
pentru măsurarea rugozităţii se clasifică în profilografe, respectiv profilometre, [Tu90].
II.3. MĂSURAREA RIGIDITĂŢII REALE DE CONTACT
Sub acţiunea unei sarcini exterioare aplicată contactului dintre două epruvete,
rugozităţile suprafeţelor se deformează, astfel că cele două corpuri se apropie cu o anumită
distanţă. Această distanţă se măsoară în timp, punându-se în evidenţă şi comportarea
reologică a rugozităţilor. Metoda permite determinarea rigidităţii pentru diferite variante de
suprafeţe (una rugoasă şi una ideală, sau ambele rugoase). Măsurarea deformaţiei se poate
face mecanic, folosind micrometre de precizie, sau electric, utilizând traductoare inductive
sau capacitive pentru determinarea distanţelor.
Demkin [De62], citat de Tudor [Tu90], utilizează un dispozitiv ce permite numai
determinarea deformaţiei locale a contactului.
Un alt dispozitiv, ce permite determinarea atât a rigidităţii normale, cât şi a celei
tangenţiale este amintit de Tudor, [Tu90]. La această instalaţie, deplasările pe direcţia
normală şi tangenţială sunt transformate în semnale electrice rezistive şi respectiv inductive.
Elementele cuplei de frecare obţinute sunt izolate din punct de vedere electric, astfel încât se
poate utiliza şi metoda electrică de măsurare a ariei reale. Cunoaşterea mişcării pe direcţia de
alunecare permite determinarea rigidităţii în timpul funcţionării atât pe direcţie normală, cât şi
tangenţială, [Tu81], [Tu82], punându-se în evidenţă, în principal, aspectele mişcării sacadate,
cauzate de microgeometria de contact.
– 19 –
II.4.CONTACTUL DINTRE SUPRAFEŢE RUGOASE
Contactul între corpurile reale influenţează o mare varietate de fenomene fizice precum
lubrificaţia, uzura, frecarea, capacitatea de etanşare, adeziunea şi multe altele. Când două
suprafeţe rugoase sunt aduse în contact, contactul iniţial se realizează între asperităţile cele
mai înalte. De regulă, apare o presiune locală mare, care conduce la o comprimare puternică a
acestora şi ca urmare, pentru preluarea sarcinii, noi asperităţi intră în contact. Procesul de
apropiere este complet când numărul de asperităţi în contact devine suficient pentru a rezista
sarcinii aplicate. Este esenţial de menţionat că acest contact, numit contact real, are o arie
semnificativ mai mică (aproape cu două ordine de mărime) decât contactul aparent.
Importanţa acestuia depăşeşte sfera tribologiei.
Calculele ariei reale de contact sunt simplificate prin introducerea unei suprafeţe
rugoase echivalente, care însumează, după diverse relaţii sau corelează după o anumită funcţie
ce include valori ale parametrilor ambelor suprafeţe reale, rugozităţile celor două suprafeţe de
contact, simplificând analiza la contactul dintre o suprafaţă rugoasă echivalentă şi o suprafaţă
perfect netedă.
În continuare, vor fi prezentate cele mai cunoscute modele ale contactului dintre
suprafeţe rugoase.
II.4.1. MODELUL GREENWOOD-WILLIAMSON
Cea mai utilizată metodă pentru calculul la contact al suprafeţelor rugoase este metoda
probabilistică. Această aproximaţie constă în implementarea constantă şi sistematică a
modelului Greenwood–Williamson [Gr66], care a devenit un punct de plecare pentru
numeroase studii din acest domeniu. O aproximare similară a fost realizată de Greenwood şi
Tripp pentru suprafeţe sferice [Gr67].
Modelul original Greenwood–Williamson, [Gr66], presupune cunoscută legea de
distribuţie a înălţimilor vârfurilor (de exemplu, o lege normală). Legea de distribuţie arată
probabilitatea ca înălţimea unui vârf, z, să fie localizată în intervalul (z, z+dz), sau cu alte
cuvinte, precizează poziţia tuturor vârfurilor N, de înălţime z, din interiorul ariei aparente de
contact care sunt cuprinse în acest interval.
Greenwood şi Williamson,[Gr66], consideră că între asperităţi contactul este elastic.
În lucrarea [Gr66], se arată că, spre deosebire de contactul elastic dintre corpurile netede
când aria de contact creşte proporţional cu sarcina la puterea 2/3, aria reală de contact este
direct proporţională cu sarcina, fiind în conformitate cu legea de frecare a lui Coulomb.
Totuşi, pentru a avea aceeaşi apropiere normală (separare nominală) este necesară o
forţă considerabil mai mare în cazul distribuţiei Rayleigh decât în cazul distribuţiei Gauss.
II.4.2.MODELUL MULTINIVEL
Suprafeţele reale conţin, de regulă, două tipuri de asperităţi: ondulaţii şi rugozitate sau
rugozitate şi subrugozitate. Investigarea amănunţită a suprafeţelor de frecare, precum şi
metodele avansate de măsurare a rugozităţii oferă punctul de plecare pentru stabilirea
următoarelor trei caracteristici fundamentale, aşa cum precizează Prodan,[Pr05]:
 aranjarea neregulată a asperităţilor suprafeţei şi distribuţia aleatoare a parametrilor
acestora (înălţime, pantă, curbură la vârf);
 caracterul multiscalar al rugozităţii, adică mărimea semnificativă a asperităţilor poate
varia de la ordinul de mărime al probei până la scară atomică;
– 20 –
 caracterul nestaţionar, adică dependenţa valorilor numerice ale parametrilor rugozităţii de

scara măsurătorii.
Aceste caracteristici nu sunt independente. De exemplu, caracterul nestaţionar se
datorează topografiei multiscalare. Caracterul nestaţionar al topografiei suprafeţei a fost
identificat pentru prima data de Sayles şi Thomas [Sa78]. Myshkin ş.a. [My99] propune o
metodă grosieră de rezolvare care constă în separarea topografiei reale măsurată cu AFM în
două nivele: rugozitate şi subrugozitate.
Modelul contactului discret a fost dezvoltat considerând efectul neregularităţilor a două
nivele asupra caracteristicilor contactului. Archard, [Ar57] a fost primul care a înţeles
importanţa acestui fenomen în tribologie şi a propus binecunscutul model multinivel. El a
introdus aplicarea topografiei multiscalare în deducerea legilor frecării, în condiţiile în care
deformaţia este pur elastică.
Soluţia Greenwood–Tripp, [Gr67] pentru contactul dintre sfere rugoase, serveşte ca
ecuaţie de bază pentru o singură asperitate, considerând că aceasta conţine subrugozităţi.
Extinzând soluţia obţinută la un ansamblu de asperităţi, adică asperităţi rugoase, se pot
determina dependenţele adimensionale ale ariei reale de contact, ariei fizice de contact şi a
sarcinii normale, dacă distribuţia înălţimilor este cunoscută.
Soluţia problemei dă relaţia dintre parametrii contactului. Bazându-se pe informaţiile
obţinute din simularea pe calculator, Braunovic, [Br06] estimează valorile rugozităţii RMS
anterioare, caz în care suprafeţele sunt considerate perfect netede; adică ele formează un
contact fizic continuu cu o separare care nu depăşeşte un spaţiu interatomic.
Calculele arată că asperităţile cele mai înalte ale primului nivel intră în contact şi
formează zone elementare reale de contact, [Br06]. Contrar opiniilor clasice, aceste zone nu
sunt continue, însă există multiple interconexiuni, adică fiecare zonă de contact punctual
constă dintr-un set de subzone a căror arie totală a fost denumită arie fizică de contact.
Această arie rezultă din contactul asperităţilor nanometrice (subrugozităţi).
II.4.3. CONTACTUL SUPRAFEŢELOR RUGOASE ÎN DOMENIUL ELASTIC
În cazul real, când în contact intră suprafeţe rugoase, acesta nu are loc decât într-un
număr limitat de puncte.
CONTACTUL DINTRE O SUPRAFAŢĂ PLANĂ RUGOASĂ ŞI O SFERĂ NETEDĂ RIGIDĂ
Greenwood şi Tripp, [Gr67], completează în 1967 modelul plan avansat de Greenwood şi

Williamson, ţinând cont de faptul că atunci când corpurile în contact sunt limitate de suprafeţe
curbe, microcontactele nu mai sunt independente. Deformaţia fiecărei asperităţi depinde, în acest
caz, de deformaţiile suferite de asperităţile vecine. Completările şi îmbunătăţirile aduse modelului
prin lucrarea [Gr67], permit să se determine şi influenţa posibilelor abateri macrogeometrice
asupra contactului.
Rezultatele obţinute de Greenwood şi Tripp, [Gr67] permit comparaţia distribuţiei de
presiuni cu teoria lui Hertz. Prodan, [Pr05], precizează că la sarcini reduse, presiunea medie pe
aria aparentă de contact este net inferioară celei ce s-ar obţine pentru suprafeţe netede (cazul
hertzian). La sarcini mari, repartiţia de presiune se apropie de repartiţia hertziană, [Pr05].
În 1974 Nuri, [Nu74], menţionat de Prodan, [Pr05], a investigat pe cale experimentală,
contactul dintre sfere netede şi suprafeţe rugoase plane, determinând deplasarea după direcţia
normală. Rezultatele obţinute de Nuri, [Nu74], arată că în cazul suprafeţelor cu rugozitate mică,
deformarea este în principal elastică, în timp ce pentru suprafeţele ce prezintă rugozitate mare,
deformaţia plastică este mai importantă.
– 21 –
În 2009, Carbone şi Bottiglione [Ca09a], realizează o analiză comparativă a modelelor de

tip multiasperitate regăsite în lucrările [Gr66, Bu75, Gr06, Th82] cu modelul propus de Persson în
2001, [Pe01]. Carbone şi Bottiglione, arată în lucrarea [Ca08], că toate modelele contactelor
rugoase, cu excepţia modelului original Greenwood [Gr66], se apropie de relaţia liniar
asimptotică din modelul Bush, Ghibson şi Thomas, [Bu75].
II.4.4. DETERMINAREA NUMERICĂ A DISTRIBUŢIEI DE PRESIUNI
Calculul analitic al problemelor de contact este limitat la o serie redusă de contacte

concrete şi de aceea s-a impus rezolvarea acestora pe cale numerică. Întrucât acestea
presupun reţele de discretizare ale domeniului estimat de contact cu număr mare de noduri, s-
au dezvoltat metode numerice neconvenţionale rapide, precum Multisumarea Multinivel
(MLMS) şi Transformata Fourier Rapidă (FFT). Cel mai cunoscut algoritm este algoritmul
CG-MLMS (Gradient Conjugat cu Multisumare MUltinivel), propus de Polonsky şi Keer,
[Po99]. Cea mai rapidă metodă din punct de vedere computaţional constă în combinarea
algoritmului Convoluţiei Discrete cu Transformata Fourier Rapidă (DCFFT), cu metoda
gradientului conjugat (CG), [Gr06]. Creţu, [Cr03], a elaborat un algoritm rapid şi original în
scopul soluţionării domeniului real de contact şi distribuţiei de contact pentru contacte
nehertziene. Spînu, [Sp06] a implementat un algoritm de tip CG similar celui propus în,
[Po99], în care rutina MLMS a fost înlocuită cu una de tip DCFFT.
Creţu, [Cr02], a dezvoltat un algoritm de calcul numeric, valabil în condiţiile în care
sunt respectate ipotezele fundamentale ale elasticităţii liniare, iar frecarea este neglijată,
fiecare corp este aproximat printr-un semispaţiu, domeniul de contact este plan şi nu sunt
permise penetraţii.
Grădinaru, [Gr06], utilizează un model de discretizare cu pas variabil, în care
dimensiunile axiale ale celulelor sunt în progresie aritmetică descrescătoare către zona cu
gradienţi mari de presiune.
Glovnea şi Diaconescu, [Di04], investighează contactul liniar de lungime finită şi
propun un model de discretizare în progresie geometrică, astfel încât, printr-o alegere
convenabilă a raţiei progresiei, q  1 , se pot obţine, în zonele de interes (capetele ariei de
contact), arii elementare de lăţimi mai mici ca 1 m .
Aşa cum se precizează de Spînu, [Sp06], metodele bazate pe transformata Fourier,
numite şi „metode spectrale”, au devenit în ultimul timp instrumente larg utilizate în
manipularea datelor, datorită proprietăţilor lor remarcabile în minimizarea timpului de calcul.
În consecinţă, abordările numerice moderne le integrează şi le utilizează dincolo de domeniul
pentru care au fost dezvoltate iniţial.
Combinând tehnica DCFFT cu metoda gradientului conjugat (CG), Spînu, [Sp06], dezvoltă
o metodă de determinare a distribuţiei de presiuni, simultan cu depistarea ariei de contact. Cum
procedura de calcul a presiunii este una iterativă, este necesară o aproximaţie iniţială, care trebuie
să fie pozitivă şi să respecte condiţia de echilibru static. În cazul unei sarcini aplicate central,
aproximaţia iniţială este dată de presiunea medie pe domeniul estimat de contact.
O caracteristică distinctă a acestui algoritm este că deformaţia normală nu este calculată
în timpul procesului iterativ ca pentru majoritatea soluţiilor de contact, verificarea condiţiei de
echilibru static al forţelor se face prin actualizarea distribuţiei de presiuni la nivelul fiecărui
pas iterativ, conform relaţiei dintre sarcina calculată numeric şi cea impusă.
– 22 –
II.5. CONCLUZII
În cel de-al doilea capitol al tezei se sintetizează o serie de noţiuni teoretice privind
topografia suprafeţelor reale şi sunt prezentate succint diverse metode experimentale utilizate
pentru determinarea parametrilor acestor suprafeţe. De asemenea, sunt prezentate o serie de
consideraţii privind studiul contactelor dintre suprafeţe reale. Din elementele prezentate pe
parcursul acestui capitol se pot desprinde o serie de concluzii, după cum urmează:
 Suprafeţele corpurilor reale nu sunt niciodată perfect netede. În cazul general, suprafaţa
reală a unui corp reprezintă locul geometric al punctelor care despart corpul respectiv de
mediul înconjurător. În particular, pentru suprafeţele funcţionale, calitatea acestora este
determinată de o serie de caracteristici, precum microduritatea, microstructura, compoziţia
chimică, starea de tensiuni, abateri de formă şi dimensionale macro şi microgeometrice etc.;
 Din punct de vedere geometric, calitatea suprafeţelor este impusă de condiţiile de
funcţionare ale pieselor şi de produsele finite din care fac parte. Atât raportat la geometria
ideală, cât şi de la o piesă la alta, suprafeţele reale prezintă imperfecţiuni datorate
procedurilor şi sistemelor tehnologice de prelucrare;
 Abaterile geometrice ale suprafeţelor pot fi clasificate în: abateri de formă
macrogeometrice, ondulaţii şi rugozităţi;
 Pentru descrierea suprafeţelor tribologice reale sunt folosite patru aproximaţii analitice:
deterministică, parametrică, probabilistică şi fractală;
 În studiul contactelor reale, profilul suprafeţelor corpurilor care intră în contact reprezintă
un factor extrem de important. Profilul suprafeţelor poate fi evaluat, în funcţie de precizia
şi domeniul limită de utilizare, prin metode macroscopice şi microscopice;
 Metodele microscopice sunt utilizate, în special, pentru analiza stratului superficial înainte
şi după funcţionarea cuplei de frecare;
 În funcţie de scopul măsurării, metodele macroscopice de măsurare a profilului se pot
grupa în două categorii: măsurarea completă a profilului sau măsurarea doar a unei părţi a
acestuia. Pentru măsurarea completă a profilului se utilizează profilometria şi cartografia,
iar ca măsură a unor elemente ale profilului se utilizează înălţimea medie a rugozităţilor,
pasul mediu etc.;
 Contactul suprafeţelor reale reprezintă o problemă de mare interes din punct de vedere
tehnic şi totodată o provocare din punct de vedere ştiinţific. Contactul între corpurile reale
influenţează o mare varietate de fenomene fizice precum lubrificaţia, uzura, frecarea,
capacitatea de etanşare, adeziunea şi multe altele;
 Când două suprafeţe rugoase sunt aduse în contact, contactul iniţial se realizează între
asperităţile cele mai înalte. De regulă, apare o presiune locală mare, care conduce la o
comprimare puternică a acestora şi ca urmare, pentru preluarea sarcinii, noi asperităţi intră
în contact;
 Procesul de apropiere este complet când numărul de asperităţi în contact devine suficient
pentru a rezista sarcinii aplicate. Este esenţial de menţionat că acest contact, numit
contact real, are o arie semnificativ mai mică (aproape cu două ordine de mărime) decât
contactul aparent. Importanţa acestuia depăşeşte sfera tribologiei;
 Cea mai utilizată metodă pentru calculul la contact al suprafeţelor rugoase este metoda
modelului Greenwood-Williamson, [Gr66], care a devenit un punct de plecare pentru
numeroase studii din acest domeniu. O aproximare similară a fost realizată de Greenwood
şi Tripp pentru suprafeţe sferice, [Gr67];
 Când aria aparentă de contact este limitată din cauza curburii corpului, microcontactele nu
mai sunt independente, deformaţia unei asperităţi depinzând de deformaţia asperităţii
vecine;
– 23 –
 Modelele de tip multiasperitate sunt eficiente pentru încărcări mici, când dau o dependenţă
liniară asimptotică între aria reală de contact şi încărcare, dar nu mai fac faţă în cazul
încărcărilor mari. Modelul propus de Persson în 2001, [Pe01] oferă rezultate bune în
cazul încărcărilor mari, dar pierde din acurateţe odată cu scăderea ariei de contact şi a
încărcării, aşa cum se arată de Carbone, [Ca09a];
 Ultimul subcapitol tratează metode de rezolvare numerică a contactului elastic, acestea
fiind utilizate în continuare pentru a verifica rezultatele experimentale obţinute prin
aplicarea noii metode de determinare a distribuţiei de presiuni în cazul contactului dintre
suprafeţe reale.
III. CONTRIBUŢII PRIVIND DEZVOLTAREA

BAZEI MATERIALE ŞI A METODICII
EXPERIMENTALE
III.1. BAZA EXPERIMENTALĂ UTILIZATĂ ÎN

CERCETĂRILE PROPRII
În ultimii ani, datorită unor avantaje incontestabile, profilometrele cu laser s-au impus
în competiţia cu celelalte tipuri de profilometre. Dintre principalele avantaje ale acestor tipuri
de profilometre, pe lângă lipsa contactului cu suprafaţa investigată se pot menţiona precizia
foarte ridicată, repetabilitatea, posibilitatea de procesare a datelor cu ajutorul calculatorului.
III.1.1. PROFILOMETRUL LASER UBM14
Acest aparat este un sistem optic capabil să detecteze şi să măsoare înălţimi ale
microasperităţilor suprafeţelor cuprinse între 0, 01  m şi 1 mm . De asemenea, se poate
măsura rugozitatea şi reflexia unei suprafeţe, permiţând detectarea defectelor acesteia.
Posibile domenii de aplicaţie ale profilometrelor sunt: măsurarea înălţimilor, a deplasărilor şi
a curburilor; măsurarea rugozităţii; profilometria reflectivităţii; evidenţierea defectelor.
Figura III.1: Profilometru laser UBM-14 asistat de calculator

După achiziţia profilelor, ele pot fi prelucrate, în vederea obţinerii de informaţii
complexe referitoare la acestea.
– 24 –
III.1.2. PROFILOMETRU LASER NANOFOCUS μSCAN
SCOPUL ŞI POSIBILE APLICAŢII ALE SISTEMULUI
Sistemul μScan®, produs de firma NanoFocus, este un profilometru optic destinat

măsurării bidimensionale şi tridimensionale, fără contact, a microtopografiei suprafeţelor.
Acest profilometru a fost conceput pentru utilizarea în cercetare, în procesele de asigurarea
calităţii sau pentru controlul proceselor industriale, el nefiind destinat măsurării obiectelor
animate (fiinţelor vii).
Probele scanate: sunt de preferinţă suprafeţe plane, cu dimensiuni de până la
250 mm  350 mm şi având înălţimi de până la 80 mm.
Funcţii de măsurare: captura automată, sau raportată la sistemul de coordonate a
înălţimilor secţiunilor profilului şi a suprafeţelor închise.
Programul de operare permite o uşoară adaptare a sistemului la cerinţele individuale
impuse de fiecare măsurătoare în parte. O legătură către Microsoft Excel, având la bază un
modul de tip ActiveX este disponibilă pentru realizarea de secvenţe de măsurare automatizate
sau pentru crearea de protocoale de măsură personalizate.
Figura III.2: Profilometrul laser μScan®, produs de firma NanoFocus
III.2. CONTRIBUŢII EXPERIMENTALE PRIVIND APLICAŢII

INTERDISCIPLINARE ALE PROFILOMETRIEI CU LASER
Profilometria laser poate fi utilizată ca o unealtă importantă în aplicaţii interdisciplinare

multiple şi diverse. În studiul suprafeţelor reale, câteva exemple de astfel de aplicaţii sunt
prezentate pe scurt în continuare.
STUDIUL CONTACTELOR DENTARE
Studiul contactelor dentare şi a deteriorării acestora necesită o abordare

interdisciplinară, care să combine cunoştinţele de medicină dentară cu cele de tribologie şi în
special cu teoriile mecanicii contactului şi cele aparţinând de mecanica ruperii. Frunză şi
Suciu, [Fr09] şi [Fr10], propun un model tribologic pentru studiul contactelor dentare şi a
deteriorării acestora. Acest model ţine cont de topografia suprafeţei dentare şi de prezenţa
salivei la interfaţa contactelor dentare. Pornind de la topografia reală a dinţilor, Figura III.3
obţinută prin profilometrie cu laser, se determină pe cale numerică, presiunea de contact şi se
– 25 –
analizează apariţia şi propagarea microfisurilor în smalţul dentar, folosind elemente de

mecanica ruperii.
Figura III.3: Topografie dentară, obţinută prin profilometrie laser, [Fr10]
Starea de tensiuni dintr-un corp (în acest caz, un dinte), depinde în parte de configuraţia
geometrică a suprafeţei acelui corp. Frunză şi Suciu, [Fr12], realizează un studiu privind
determinarea experimentală a razelor de curbură ale vârfurilor mai multor dinţi. Exemple de
astfel de măsurători sunt ilustrate în Figura III.4.
Figura III.4: Determinarea razelor de curbură pentru unul din vârfurile suprafeţei unui molar
STUDIUL MICRO ŞI NANO-CANALELOR DIN MICRO-SCHIMBĂTOARE DE CĂLDURĂ
Micro-schimbătoarele de căldură au o utilizare tot mai largă în prezent, dezvoltarea

tehnologiei de fabricaţie a acestora având loc în ultimii douăzeci de ani.
Pentru investigarea fenomenelor care au loc în micro-canalele schimbătoarelor de
căldură, Mihai şi Suciu, [Mi10a], au analizat microcanalele din plăcile aferente unui
microschimbător de căldură, cu ajutorul pofilometriei laser. În Figura III.5 este ilustrată
imaginea unei plăci din structura unui microschimbător de căldură. Imaginile cu
microcanalele şi dimensiunile acestora, ilustrate în Figura III.6 indică adâncimi de ordinul a
60 m şi lăţimi de ordinul a 1064 m.
Mihai şi Suciu, [Mi10a], au analizat comportarea micro-schimbătoarelor de căldură, atât
în regim termic staţionar, cât şi nestaţionar, găsind o bună concordanţă cu rezultate raportate
în literatura de specialitate.
– 26 –
Figura III.5: Imaginea unei plăci a unui microschimbător de căldură: a – ansamblu, b – detaliu ajutaj
convergent, microcanal şi camera destindere, [Mi10a]
Figura III.6: Microcanalele serpentinelor: (a) reprezentare tridimensională

şi (b) secţiune cu evidenţierea dimensiunilor canalelor
COMPORTAREA PASTEI TERMICE PENTRU CPU LA TEMPERATURI RIDICATE
O dată cu creşterea exponenţială a puterii de procesare a microprocesoarelor din

structura unităţilor de calcul moderne (CPU) a apărut o problemă extrem de supărătoare: „
Cum să răceşti siliciul ?”. Devine important în acest caz, menţinerea cât mai rece a
procesorului prin disiparea căldurii, [Sc06].
Mihai şi Suciu, [Mi10b], realizează un studiu experimental privind comportarea unui
material de transfer termic de tip thermal grease (unsoare termică), la temperaturi înalte,
apropiate de cele care ar produce distrugerea procesorului.
Folosind o instalaţie experimentală proprie cu ajutorul căreia se poate varia temperatura
unui microprocesor până la maxim 110o C , Mihai şi Suciu [Mi10b], analizează la diferite
temperaturi, microtopografia suprafeţei acoperite cu pasta termică, folosind profilometria cu
laser. În primă instanţă, s-a studiat suprafaţa pastei termice, după aplicarea pe suprafaţa CPU,
dar fară a se afla în contact cu suprafaţa radiatorului (Figura III.7). În al doilea set de încercări
experimentale, pentru a simula prezenţa radiatorului, pe suprafaţa pastei termice s-a poziţionat
o fereastră de cuarţ de 2, 7 mm supusă unei presiuni de 12,5 N/cm2, după care s-a retras
încărcarea (Figura III.8). În ambele cazuri, ansamblul CPU – strat thermal grease, a fost supus
– 27 –
unui proces de încălzire, scanarea prin profilometrie cu laser făcându-se la anumite intervale
de temperatură după stabilizarea regimului termic. În Figura III.7, şi Figura III.8 sunt
evidenţiate, pe lângă suprafaţa stratului de unsoare termică, aflat la diferite temperaturi, câte
un profil brut extras din aceasta, împreună cu profilele de ondulaţie şi rugozitate
corespunzătoare, obţinute prin filtrare, conform DIN EN ISO 11562.
Figura III.7: Suprafaţa stratului de unsoare termică, la 40 oC, [Mi10b],
Figura III.8: Strat thermal grease sub geam de cuarţ la temperatura de 40 oC, [Mi10b]
Cercetările experimentale prezentate de Mihai şi Suciu, [Mi10b] au reliefat că pot să

apară abateri de formă a materialului depus liber pe CPU înainte de ataşarea ventilatorului
(Figura III.7), care însă dispar după poziţionarea acestuia (Figura III.8). S-a evidenţiat
experimental că apare un fenomen nedorit de dilatare care conduce la un efect de “pump up” al
materialului din interstiţiul CPU – ventilator, lucru evidenţiat şi de Viswanath şi alţii, [Vi00].
S-a monitorizat evoluţia rugozităţii la suprafaţa stratului thermal grease şi s-a constatat că
valorile medii nu indică modificări fundamentale odată cu creşterea temperaturii, ceea ce indică
o bună stabilitate la încălzire a materialului utilizat, aşa cum se precizează în lucrarea [Mi10b].
ANALIZA TRASEOLOGICĂ A UNOR UNELTE DIN EPOCA DE PIATRĂ
Un alt domeniu de posibilă utilizare a profilometriei cu laser este arheologia. Având în

vedere importanța stabilirii exacte a funcționalităților u neltelor și armamentului litic cioplit și
retușat, în cadrul procesului tehnologic de producție, a „lanțului” de utilizare, abandon și a
proceselor post-depoziționale, se poate apela la analiza prin profilometrie laser a uneltelor şi
armelor din silex. În acest scop, Boghian, Frunză, Suciu şi Ignătescu, [Bo11], au utilizat lame
neretușate și retușate, lame cu lustru, gratoare simple sau combinate, străpungătoare, vârf uri
de săgeată etc., înt-un studiu traseologic pe unelte litice cucuteniene.
– 28 –
În Figura III.9 este ilustrat un exemplu tipic de măsurători efectuate în cadrul studiului
prezentat în lucrarea [Bo11].
Scanarea 3D a fiecărei piese și digitizarea probelor au permis obținerea unor elemente
de detaliu asupra topografiei suprafețelor și laturilor, cu indicii clare referitoare la cioplirea
suporturilor (lame), retușarea artefactelor și utilizarea acestora. Analiza uzurii evidențiază o
singură folosire (vârful de săgeată) și întrebuințări repetate (lamele retușate, lamele cu lustru,
gratoarele și str ăpungătorele), fiecare cu destinațiile sale specifice (vânătoare, tranșarea
carcaselor de animale, perforarea lemnului, răzuirea pieilor și suprafețelor lemnoase etc.).
Figura III.9: Vârf de săgeată, [Bo11]
III.3.DISPOZITIV EXPERIMENTAL PENTRU

ÎNCĂRCAREA CONTACTELOR
Pentru a putea realiza încercările experimentale propuse, s-a conceput şi realizat un

dispozitiv cu ajutorul căruia să se poată obţine diferite încărcări normale ale mai multor tipuri
de contacte, descris şi în lucrarea [Su08].
Dispozitivul conceput şi realizat este reprezentat tridimensional în Figura III.10, iar în
Figura III.12 sunt evidenţiate în secţiune elementele componente ale acestuia.
Placa de probă (16) este aşezată pe un inel metalic (17), care este la rândul lui ghidat pe
patru tije metalice (15). Între tijele de ghidare şi inelul metalic s-au realizat ajustaje
alunecătoare, astfel încât inelului îi este permisă deplasarea doar pe direcţie verticală.
Pentru a nu apărea contact între placa de probă (16) şi poansonul (19) decât după
aplicarea forţei de încărcare normală, inelul metalic se sprijină pe patru arcuri identice (18).
Acestea menţin contactul deschis până în momentul aplicării sarcinii.
Pentru ca sarcina aplicată contactului să fie normală, apăsarea braţului (7) pe placa de
probă (16) se face prin intermediul altei bile (10). Aceasta se sprijină în partea superioară pe
un alezaj conic (9), iar în partea inferioară pe placa de probă. Prin acest mecanism se asigură
o încărcare normală a contactului dintre poansonul (19) şi placa (16), chiar dacă braţul (7) are
o uşoară înclinare.
Sistemul format din bila superioară (10) şi suportul acesteia (9) este aşezat într-o gaură
alungită practicată în braţul (7), fixarea pe poziţie centrică a acestuia, realizându-se cu ajutorul
şurubului (8). Dacă se doreşte studierea contactelor încărcate excentric, este suficient să se
modifice poziţia reperelor (8), (9) şi (10).
– 29 –
Figura III.10: Reprezentare 3D a standului experimental, [Su08]
Pentru a studia contactele reale, s-a recurs la modelarea experimentală a acestora prin
contactul realizat între un poanson echivalent şi semispaţiul elastic. Pentru modelarea
poansonului echivalent se folosesc diferite geometrii. În Figura III.11 poansonul este
reprezentat de o bilă de rulment care se sprijină pe un alezaj conic. Această bilă face contact
cu o suprafaţă plană, obţinând astfel modelarea unui contact hertzian circular. Pentru
modelarea altor tipuri de contacte, este suficient să se înlocuiască poansonul (19) şi piesa port-
poanson (21). De exemplu, pentru a obţine un contact liniar de lungime finită, s-a folosit o
rolă cilindrică, sprijinită pe un canal având secţiunea în „V”. Pentru a modela un contact
hertzian eliptic, este suficientă înlocuirea rolei cilindrice cu o rolă butoi.
Proba
Contactul studiat Poanson
Figura III.11: Principiul de încărcare a contactelor în dispozitivul realizat, [Su08]
– 30 –
Elemente componente
Nr. Denumire reper

5 6 7 8 9 10 11 12 1 Masă suport
2 Suport articulaţie
3 Contragreutăţi
4 Tijă echilibrare
4 Piuliţă poziţionare
13 5
contragreutăţi
6 Ştift (ax articulaţie)
14
7 Braţ
15 Şurub fixare / poziţionare
3 8
suport bila superioară
16 9 Suport bila superioară
10 Bila superioară
2 17 11 Excentric
12 Furcă
13 Greutăţi
14 Suport greutăţi
1 18 15 Tijă ghidare inel
16 Proba
17 Inel suport proba
19 18 Arc
21 20 19 Poanson
20 Corp baza
21 Port-poanson
Figura III.12: Dispozitiv experimental pentru încărcarea contactelor (reprezentare în secţiune), [Su08]
– 31 –
– rezumatul tezei de doctorat –
a. b.
Figura III.13: Stand experimental: a. – imagine de ansamblu; b. – detaliu al contactului dintre

bilă şi plăcuţa de probă, [Su08]
III.4. METODICA ÎNCERCĂRILOR EXPERIMENTALE
Procedura experimentală, urmată în vederea determinării distribuţiei de presiuni la

contactul dintre suprafeţe reale folosind reflectivitatea unui strat de gel solidificat, constă în
parcurgerea mai multor paşi, evidenţiaţi în continuare. Reperele amintite sunt cele ilustrate în
Figura III.12.
o În primă fază, pe suprafaţa lustruită a piesei de probă se aplică un strat de gel molecular;
o După un anumit interval de timp, piesa se poziţionează pe inelul metalic (17), cu faţa
acoperită cu gel în jos, deasupra poansonului;
o Greutăţile folosite pentru realizarea încărcării dorite se poziţionează pe suportul (14), în acest
timp, contactul fiind menţinut deschis prin intermediul excentricului (11) şi a resorturilor (18);
o Prin rotirea piesei excentrice (11), placa de probă este apăsată pe poanson, astfel realizându-
se încărcarea normală a contactului;
o După un nou interval de timp, în care gelul prins între cele două suprafeţe se solidifică sub
acţiunea presiunii hertziene, se înlătură sarcina şi se deschide contactul;
o După deschiderea contactului, pe suprafaţa probei rămâne un strat de gel solidificat. Acest
solid amorf este un mediu optic al cărui indice de refracţie a memorat în fiecare punct
presiunea exercitată în timpul încărcării contactului;
o Plăcuţa este aşezată pe masa în coordonate a profilometrului laser, cu ajutorul căruia se
înregistrează atât microtopografia, cât şi variaţia reflectivităţii suprafeţei acoperite cu gel
solidificat;
o Folosind software-ul profilometrului laser, datele obţinute privind microtopografia şi
reflectivitatea stratului de gel solidificat sunt salvate intr-un fişier de tip ASCII, permiţându-
se astfel prelucrarea ulterioară a acestora.
o Perechile de date privind grosimea şi reflectivitatea gelului solidificat, obţinute în urma
măsurătorilor experimentale, sunt introduse într-un program de calcul dezvoltat de autorul
acestei lucrări în mediul de lucru Mathcad cu ajutorul căruia se realizează determinarea
– 32 –
numerică a distribuţiei reale de presiuni exercitate în fiecare punct, în timpul încărcării

contactului.
Gelul molecular utilizat în cadrul investigaţiilor experimentale prezentate în această lucrare
a fost un lac pe bază de nitroceluloză, dizolvată în acetat de etil sau acetat de butil. Pe lângă
aceste componente de bază, din structura acestui lac fac parte o serie de aditivi, printre care
compuşi pentru formarea filmului, răşini, coloranţi, stearat de butil, camfor etc., [WEB1, WEB2,
WEB3]. Acest tip de gel molecular se regăseşte în comerţ sub formă de lac pentru unghii. Deşi
compoziţia exactă şi modul de fabricare a acestor lacuri sunt secretizate de producători, în cadrul
cercetărilor experimentale s-au testat mai multe astfel de lacuri, obţinând rezultate foarte
asemănătoare.
Aplicarea stratului de gel molecular pe suprafaţa plană pe care urmează să aibă loc
contactul se realizează cu ajutorul unei pensule de mici dimensiuni. Întrucât surplusul de gel este
expulzat în momentul încărcării contactului, grosimea iniţială a stratului aplicat nu influenţează
rezultatele experimentale.
În cadrul încercărilor experimentale efectuate s-a determinat (în mod empiric) că, pentru a
se evita transferul de gel de pe o suprafaţă pe cealaltă, acesta trebuie lăsat, după aplicare, să se
usuce, un interval de timp de 20-25 min, această durată depinzând şi de cantitatea depusă iniţial
pe suprafaţă. În acest timp, gelul devine suficient de vâscos pentru a putea realiza determinările
experimentale, fără a se solidifica. De asemenea, pentru a se evita introducerea de impurităţi de
pe suprafaţa poansonului, acesta este curăţat cu un solvent pe bază de acetonă înainte de a pune în
contact cele două suprafeţe.
Constantele optice legate gelul molecular utilizat, folosite în calculele prezentate în
capitolul IV.3.3, au fost avansate de Diaconescu şi colaboratorii săi, în lucrările [Di00b, Di03].
Succesiunea etapelor parcurse pentru obţinerea rezultatelor experimentale privind
distribuţia reală de presiuni folosind metoda reflectivităţii este schematizată în Figura III.14
Depunere strat gel Îndepărtarea încărcării şi

molecular pe suprafaţa plană deschiderea contactului
a probei
Scanarea suprafeţei acoperite cu gel

Poziţionare probă pe solidificat, cu preluarea datelor privind atât
suportul prevăzut în microtopografia cât şi reflectivitatea
stand suprafeţei
Închiderea contactului şi
aplicarea încărcării Introducerea datelor experimentale în
programul de calcul elaborat şi obţinerea
distribuţiei de presiuni
Figura III.14: Etapele realizării încercărilor experimentale
– 33 –
III.5. CONCLUZII
Pe parcursul acestui capitol s-a descris baza experimentală folosită în cadrul cercetărilor proprii
şi sunt prezentate contribuţiile proprii, aduse la dezvoltarea acesteia prin conceperea şi realizarea unui
stand experimental pentru încărcarea contactelor reale, având gel la interfaţă.
Cel de-al doilea subcapitol tratează o serie de contribuţii experimentale proprii, aduse prin
utilizarea profilometriei cu laser în domenii interdisciplinare, precum studiul biocontactelor dentare,
cercetări privind transferul termic la nivelul microschimbătoarelor de căldură şi studii traseologice
asupra unor unelte litice.
De asemenea, în acest capitol, este prezentată metodica experimentală folosită pentru
determinarea presiunii reale de contact pe cale optică, folosind profilometria cu laser.
Principalele elemente prezentate pe parcursul acestui capitol pot fi sintetizate în câteva
concluzii, după cum urmează:
 Profilometrul laser UBM-14 este un sistem optic capabil sa detecteze şi să măsoare înălţimi ale
microasperităţilor suprafeţelor având adâncimi cuprinse între 0,01μm şi 1 mm. De asemenea se
poate măsura microtopografia, rugozitatea, ondulaţia şi reflexia unei suprafeţe, permiţând
detectarea defectelor acesteia;
 În paralel cu sistemul UBM-14, în cadrul încercărilor experimentale efectuate, s-a folosit sistemul
μScan®, produs de firma NanoFocus. Acesta este un profilometru optic destinat măsurării
bidimensionale şi tridimensionale fără contact a microtopografiei suprafeţelor.
 Studiul suprafeţelor reale cu ajutorul profilometriei laser poate avea aplicaţii din cele mai diverse,
contribuţii privind unele dintre acestea fiind prezentate în acest capitol. Rezultate proprii ale unor
astfel de aplicaţii fiind prezentate în lucrări din literatura de specialitate, regăsite în ANEXA 2;
 S-au realizat cercetări, prin prisma tribologiei şi mecanicii contactului, asupra biocontactelor
dentare şi a mecanismelor de uzură a acestora;
 În domeniul termic, s-au realizat studii privind efectele microtopografiei asupra transferului
termic la microschimbătoarele de căldură şi cercetări privind pastele termice folosite la răcirea
microprocesoarelor;
 Un alt domeniu abordat folosind profilometria laser este arheologia. S-au realizat o serie de studii
traseologice privind unelte litice, topografia suprafeţelor oferind informaţii privind realizarea,
utilizarea şi uzura uneltelor din piatră;
 Pentru a putea realiza încercările experimentale propuse în această teză, s-a conceput şi realizat un
dispozitiv cu ajutorul căruia să se poată obţine diferite încărcări normale ale mai multor tipuri de
contacte;
 Noul dispozitiv experimental, proiectat şi construit de autor pentru investigarea contactelor reale
cu gel la interfaţă, prezintă o serie de avantaje, dintre care se menţionează:
o posibilitatea aplicării unei încărcări normale a contactelor, datorită sistemului de
autocentrare a poansoanelor ce realizează încărcarea;
o aplicarea unei încărcări excentrice a contactului, excentricitatea fiind controlată prin
repoziţionarea controlată a reperelor 8 şi 9, ilustrate în Figura III.12;
o modelarea contactelor între corpuri de diverse geometrii, modificarea geometriei
obţinându-se prin simpla înlocuire a poansonului şi piesei port-poanson;
o aplicarea de sarcini mari, întrucât sistemul de încărcare asigură multiplicarea forţei;
o contactul suprafeţelor se realizează doar în momentul aplicării forţei, până atunci contactul
fiind menţinut deschis;
o evitarea încărcării bruşte a contactului folosind un excentric (reperul 11 în Figura III.12).
– 34 –
IV. CONTRIBUŢII TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE

PRIVIND DETERMINAREA PRESIUNII DE
CONTACT ÎNTRE SUPRAFEŢE REALE PRIN
METODA REFLECTIVITĂŢII
IV.1. ELEMENTE DE OPTICĂ
IV.1.1. REFLEXIA – REFRACŢIA LUMINII LA FRONTIERA DINTRE DOUĂ

MEDII ABSORBANTE
Reflexia-refracţia undelor electromagnetice este, în cazul general, un fenomen foarte

complex şi, în realitate, încă incomplet elucidat, [Di03]. În cazul idealizat se studiază trecerea
undelor între două medii liniare, izotrope, dielectrice (conservative), nemagnetice, omogene, fără
memorie şi semiinfinite, separate printr-o suprafaţă ideală, riguros plană, de întindere infinită.
Pentru undele luminoase, în mediile considerate este justificată aproximaţia:
     , (4.1)
unde µ0 este permeabilitatea vidului, iar 1 şi 2 sunt permeabilităţile celor două medii.
Mediile dielectrice izotrope pot fi caracterizate prin indicele de refracţie scalar:
c
n , (4.2)

unde c este viteza de fază a luminii în vid. Folosind această mărime, putem scrie:
  n2
 . (4.3)
  n1
IV.1.2. REFLECTIVITATEA ŞI TRANSMISIVITATEA
Conform lui Moisil, [Mo86], mărimile energetice caracteristice reflexiei-refracţiei undelor

sunt reflectivitatea şi transmisivitatea. Aceste mărimi se mai numesc şi factor de reflexie,
respectiv factor de transmisie.
Reflectivitatatea este prin definiţie, aşa cum se arată în lucrarea [Mo86], valoarea absolută
a raportului dintre fluxul vectorului Poynting al undei reflectate printr-un element de arie
aparţinând suprafeţei de separaţie şi fluxul prin acelaşi element de arie al vectorului Poynting al
undei incidente:
– 35 –
1 2
Er dA  cos 
S r  dA  
  , (4.4)
Si  dA  2
Ei dA  sin 

2
întrucât, S  E  .
Transmisivitatea este, după definiţia dată de Moisil, [Mo86], valoarea absolută a raportului
dintre fluxul vectorului Poynting al undei transmise, printr-un element de arie aparţinând
suprafeţei de separaţie şi fluxul prin acelaşi element de arie al vectorului Poynting al undei
incidente:
1
E dA  cos 
St  dA   t sin  .cos  T 2 sin   cos  2
     2  t . (4.5)
Si  dA  sin  .cos  A sin   cos 
Ei dA  sin 

Se arată, de asemenea, în lucrarea [Mo86], că:
 +  1 , (4.6)
cum de altfel era şi de aşteptat, întrucât ambele medii sunt conservative.
IV.2. ELEMENTE DE FIZICA SUBSTANŢELOR MOLECULARE
IV.2.1. CARACTERIZAREA STĂRII LICHIDE
Aşa cum se arată în [Ge82], starea lichidă este o stare stabilă de agregare a materiei, plasată
între limitele de stabilitate ale stării solide şi celei gazoase, pentru o densitate şi o temperatură
date. Întrucât se găseşte la trecerea dintre starea gazoasă şi cea solidă, lichidul prezintă
proprietăţi comune ambelor stări de agregare.
La fel ca şi gazele, lichidele nu sunt rigide şi, deci, nu prezintă formă proprie. De
asemenea, ele prezintă o mare fluiditate, ceea ce le permite să curgă.
În comun cu materialele solide, lichidele prezintă o puternică legătură de coeziune între
particulele componente, având de aceea un volum propriu şi prezentând, de asemenea, o
suprafaţă limită. Aşa cum se arată în lucrările lui Murgulescu şi Segal, [Mu79] sau Temperley şi
Trevena, [Te78], lichidele sunt foarte puţin compresibile şi au densitate mare.
Experimentele prezentate în lucrări precum cele ale lui Frenkel [Fr55], Temperley şi Trevena,
[Te78] sau Murgulescu şi Segal, [Mu79], arată că structura lichidelor este mai apropiată de cea a
solidelor decât de cea a gazelor.
Ersov şi Cerniacov, [Er78] arată că lichidele tind să formeze reţele moleculare compacte,
ceea ce explică reducerea volumului la topire, întâlnită la unele substanţe metalice, precum
germaniul şi galiul.
– 36 –
În cadrul teoriei moleculare, gazul perfect este considerat a fi o aglomerare de molecule

care, respectând distanţele intermoleculare, prezintă o mişcare continuă şi haotică. Principala
componentă a acestei mişcări este translaţia uniformă. Datorită distanţelor intermoleculare
relativ mari, interacţiunile între molecule gazelor sunt neglijabile. Ciocnirile moleculelor, între
ele sau cu peretele, sunt considerate a fi centrale şi perfect elastice. Spre deosebire de gaze,
particulele unui solid ideal sunt poziţionate în nodurile unei reţele cristaline ideale, care nu
conţine vacanţe. În cazul solidelor reale, unele particule capătă suficientă energie pentru a migra
pe suprafaţa liberă a cristalului, lăsând în locul lor spaţii libere, numite vacanţe sau defecte
Shottky. În solidele reale apar şi alte tipuri de defecte, precum dislocaţiile.
Lichidele moleculare sunt formate din molecule şi se obţin prin topirea cristalelor moleculare.
Lichidele ionice şi cele metalice sunt constituite din ioni şi respectiv metale topite.
Trebuie luată în considerare şi o a patra categorie de lichide, aceea a lichidelor asociate,
formate din molecule legate între ele prin legături de hidrogen.
IV.2.2. INTERACŢIUNI MOLECULARE
Proprietăţile lichidelor sunt determinate de interacţiunile ce apar între particulele ce

constituie lichidul (de obicei molecule). Aceste forţe de interacţiune pot fi reprezentate de forţe
de respingere, care acţionează pe distanţe mici, intermoleculare, sau forţe de atracţie, care
acţionează pe distanţe mai mari.
IV.2.3. POTENŢIALUL DE INTERACŢIUNE ÎNTR-UN CRISTAL MOLECULAR
Pornind de la potenţialul Lennard-Jones de tip 6-12, Diaconescu descrie interacţiunea dintre

două molecule, aparţinând unui cristal molecular, [Di04].
La distanţe ce depăşesc valoarea minimă, r0 , potenţialul scade rapid cu distanţa
intermoleculară. Astfel energia de interacţiune dintre molecula observată şi cele situate la
distanţe mari devine neglijabilă.
La presiune zero şi temperatura absolută, parametrul reţelei este re şi, energia de
interacţiune dintre o moleculă dată şi întregul cristal este dată de relaţia, [Di04]:
 r 12 1  r0 
6
1 
  r       12
0
   6 . (4.7)
 re  i , j ,k r  i, j , k   re  i , j ,k r  i, j , k  
Dacă sumele care intervin în ecuaţia (4.7) se notează cu:
H   r 12  i, j , k  şi, respectiv, G   r 6  i, j , k  ,

i , j ,k i , j ,k
atunci potenţialul de interacţiune în interiorul unui cristal molecular capătă următoarea formă
adimensională:
12 6
 (r ) r  r 
 (r )   H  0   2G  0  . (4.8)
 r r
– 37 –
Sumele H şi G sunt foarte rapid convergente şi pot fi calculate numeric destul de uşor. S-a
găsit că valoarea lui H variază foarte puţin, iar începând cu S  60 , acesta rămâne constantă.
La echilibru, energia totală de interacţiune atinge un minim, adică derivata ei în raport cu r0
se anulează. Această condiţie duce la următoarea expresie a parametrului reţelei:
2H
r0  6   1,090173921 . (4.9)
G
Diaconescu şi colaboratorii, [Di04], arată că sub acţiunea presiunii p , valoarea

potenţialului de atracţie dintre două molecule învecinate creşte, iar parametrul reţelei sub acţiunea
presiunii este definit ca rădăcină a următoarei ecuaţii algebrice, în care s-a folosit presiunea
adimensională p   3  p :
G2  r0 15  r0 9  2  r0 
3
         p 0, (4.10)
H  r   r   4  
unde: r0 - distanţa intermoleculară pentru care potenţialul intermolecular este minim, r - distanţa
intermoleculară la presiunea p,  - distanţa dintre două molecule, pentru care potenţialul
intermolecular se anulează, iar  este potenţialul intermolecular minim.
Densitatea adimensională la presiunea p este, în acest caz, dată de relaţia:
3
r 
  0  . (4.11)
r
IV.3. CONTRIBUŢII TEORETICE PRIVIND DETERMINAREA

PRESIUNII DE CONTACT ÎNTRE SUPRAFEŢE REALE PRIN
METODA REFLECTIVITĂŢII
IV.3.1. INDICELE DE REFRACŢIE AL STRATULUI DE GEL
Aşa cum s-a arătat în capitolul I.6.3, noua metodă de determinare a presiunii de contact,
constă în acoperirea uneia din suprafeţe cu un gel special (descris în capitolul III.4), înainte de
intrarea în contact. După un timp bine definit, se închide contactul, se aplică încărcarea normală şi
se menţine sistemul în această stare, încă un interval de timp bine stabilit. Majoritatea gelului este
expulzat în momentul stabilirii contactului, însă o cantitate foarte mică din acesta este reţinută între
cele două suprafeţe în contact. Sub acţiunea presiunii de contact, gelul prins în interiorul
contactului suferă o transformare de fază. Deoarece presiunea creşte rapid până la valoarea
nominală, timpul disponibil pentru aranjarea moleculelor într-o stare cu vâscozitate redusă este
foarte mic, de ordinul a câteva secunde. Vâscozitatea gelului, deja mare în momentul închiderii
contactului, creşte foarte mult sub acţiunea presiunii din contact şi nu permite rearanjamentele
moleculare. Astfel, solidul obţinut în urma transformării este amorf şi, deci, izotrop. După un
– 38 –
interval de timp, contactul este deschis, iar pe suprafaţă rămâne un strat foarte subţire de gel
solidificat. Acest strat reprezintă un mediu optic, caracterizat printr-un indice de refracţie.
Aşa cum s-a precizat în capitolul I.6.3, indicele de refracţie absolut al unui mediu este definit
ca raport între viteza undei electromagnetice în vid şi viteza undei la trecerea prin acel mediu,
conform ecuaţiei (1.1).
Un mediu transparent are conductivitate nulă iar permeabilitatea sa magnetică diferă de
unitate cu o cantitate neglijabilă. Drept urmare, pentru un astfel de mediu, indicele de refracţie este
dat de relaţia:
n  (4.12)
Nici un mediu, cu excepţia vidului, nu este perfect transparent. Toate mediile materiale sunt
puternic absorbante, cel puţin în anumite regiuni ale spectrului electromagnetic. Un mediu
absorbant are conductivitate finită şi drept urmare, o densitate finită. Cu toate acestea, într-un
astfel de mediu, densitatea de sarcină pe volum este nulă. Permitivitatea este constantă, dar este
un număr complex deoarece între vectorii componenţi ai câmpului apare o schimbare de fază. În
mod asemănător, conductivitatea este şi ea complexă. Drept urmare, indicele de refracţie al
mediului este complex şi se notează cu n , constanta dielectrică se notează cu  , iar
conductivitatea cu  . În conformitate cu legea lui Lambert, cunoscută şi ca legea lui Bouguer,
atunci când o undă plană de lumină monocromatică pătrunde într-un mediu absorbant după o
direcţie z , normală la planul de separaţie, intensitatea luminii se reduce datorită absorbţiei.
Diaconescu, şi colaboratorii, [Di03] obţin pentru partea reală a indicelui de refracţie la o
presiune oarecare, următoarea relaţie de calcul în condiţiile în care se cunoaşte indicele de
refracţie nr pentru o presiune de referinţă pr :
2  r  2      nr2  nr2   r
n . (4.13)
  2  r    nr2  nr2   r
Densitatea adimensională poate fi exprimată ca o funcţie de presiune dacă se cunoaşte

interacţiunea moleculară a substanţei respective. Pentru aceasta este necesar să se evalueze mai
întâi energia reţelei cristaline în cazul unui cristal molecular simplu. Pentru simplitate, aceasta
este dedusă în continuare pentru cazul unei reţele cristaline perfecte, [Di04]. Se presupune că
interacţiunile moleculare sunt în acest caz guvernate de un potenţial intermolecular de tipul
Lennard-Jones-London, acesta având următoarea expresie, [Di04]:
  12   6 
 ( r )  4       , (4.14)
 r   r  
unde r este distanţa dintre centrele de interacţiune ale moleculelor observate,  reprezintă acea
valoare a lui r pentru care potenţialul   r  se anulează, iar  este valoarea minimă a
potenţialului intermolecular.
Indicele de refracţie al stratului de gel este stabilit în timpul solidificării şi depinde de
presiunea ce acţionează în fiecare punct. Drept urmare, după deschiderea contactului, stratul de
gel solidificat memorează presiunea de contact, prin intermediul indicelui său de refracţie. Dat
– 39 –
fiind că acest indice este variabil pe suprafaţa de contact, reflectivitatea stratului de gel este, şi ea,
o funcţie de presiunea de contact aplicată anterior.
Figura IV.1: Variaţia cu presiunea a părţii Figura IV.2: Variaţia părţii reale a indicelui de
reale a indicelui de refracţie al gelului refracţie cu presiunea, în intervalul de presiuni
aplicabile experimental, [Su10]
În Figura IV.1 s-a trasat curba de variaţie a părţii reale a indicelui de refracţie în funcţie de
variaţia presiunii aplicate acestuia în timpul solidificării. Întrucât în practică s-au utilizat doar
încărcări care generează presiuni maxime de până la 3 GPa, în Figura IV.2 s-a trasat doar
porţiunea de interes din variaţia indicelui de refracţie, corespunzătoare pentru intervalul de
presiuni aplicabile, [Su10].
IV.3.2. VARIAŢIA GROSIMII STRATULUI DE GEL
Un parametru important în determinarea reflectivităţii suprafeţei acoperite cu gel este

grosimea stratului de gel solidificat. Grosimea stratului de gel urmăreşte două legi de variaţie pe
suprafaţă. Astfel, în interiorul ariei de contact se consideră că această grosime este aproximativ
constantă, de ordinul a 107 m , în timp ce în afara ariei de contact, stratul de gel solidificat
urmăreşte geometria poansonului deformat.
Pentru a determina geometria stratului de gel solidificat, s-a făcut apel la condiţia integrală
de deformaţie, dată conform [Gl99], de relaţia:
w p  x, y 
1   2
p p  x ', y '

 Ep  dx ' dy ' , (4.15)
 x  x '   y  y '
2 2
A
unde la z  0 , r 2  x 2  y 2 , iar  p şi Ep reprezintă coeficientul lui Poisson şi, respectiv, modulul

de elasticitate pentru poansonul p (notat ca indice).
În situaţia considerată, în care poansonul are o geometrie sferică, stratul de gel va avea
următoarea ecuaţie:
– 40 –
d 0  const., x, y  [a, a ]

d ( x, y )   x2 y 2 , (4.16)
d
 0    w ( x )   , x , y  (  ,  a )  ( a ,  )
 2R 2R
unde d0 – grosimea stratului de gel solidificat în interiorul ariei de contact

d – grosimea stratului de gel în lungul axei x
a – raza ariei circulare de contact
w – deplasarea punctelor frontierei corpului
 – reprezintă apropierea normală dintre corpurile în contact
În relaţia (4.16), d 0 este considerat constant, întrucât se consideră cazul idealizat, când aria
de contact formată între cele două corpuri este o suprafaţă plană.
6
3.510
6
3.210
6
2.910
6
2.610
6
2.310
6
w ( x0) 210
6
1.710
6
1.410
6
1.110
7
810
7
510
4 4 4 4 4 4 4 4 4 4
 510  410  310  210  110 0 110 210 310 410 510
w x
a. b.
Figura IV.3: Deplasarea w a punctelor aparţinând frontierei poansonului:

a – reprezentare 3D; b – profil în lungul axei x
5
110
6
910
6
810
6
710
6
610
6
d( x0) 510
6
410
6
310
6
210
6
110
0
4 4 4 4 4 4 4 4 4 4
 510  410  310  210  110 0 110 210 310 410 510
x
Figura IV.4: Model al variaţiei grosimii stratului de gel solidificat, obţinut conform relaţiei (4.16)
Pentru trasarea graficelor de mai sus s-a considerat un contact hertzian circular dintre un
poanson sferic cu raza de 10 mm şi o suprafaţă plană, supus unei încărcări normale de 100 N .
– 41 –
IV.3.3. REFLECTIVITATEA STRATULUI DE GEL SOLIDIFICAT
Aşa cum s-a arătat în introducere, reflectivitatea suprafeţei acoperite cu gel este scanată şi
măsurată cu ajutorul unui profilometru laser. Raza laser cade pe stratul de gel solidificat după
trecerea prin aer. O parte din energia undei incidente revine în aer, prin reflexie, restul traversând
stratul optic absorbant. Prin absorbţie se pierde o parte din energia incidentă, restul suferind un
fenomen de reflexie – refracţie la interfaţa dintre stratul de gel şi metal. Din nou, o parte a
luminii incidente este reflectată de suprafaţa metalică, restul fiind absorbit. Raza reflectată
traversează din nou gelul, unde este parţial absorbită şi revine în aer după un alt proces de
reflexie – refracţie la interfaţa gel – aer. La ieşire, această rază se adaugă razei reflectate în prima
fază la interfaţa aer – gel. Această undă cumulată este măsurată şi apoi împărţită la energia
incidentă iniţial, obţinând astfel reflectivitatea sistemului. Aceasta este o problemă tipică de
reflexie – refracţie a luminii la trecerea printr-un mediu optic format din trei straturi, cu două
interfeţe optice, şi anume interfaţa aer – strat de gel, respectiv strat de gel – metal.
La fiecare traversare a uneia dintre aceste interfețe, raza laser suferă un proces de reflexie -
refracţie, aşa cum se arată în Figura IV.5.
Figura IV.5: Reflexia – refracţia razei laser la trecerea prin stratul de gel solidificat, [Su10]
Aşa cum s-a arătat de către Born şi Wolf, [Bo80], la căderea unei raze luminoase pe graniţa
dintre două medii omogene diferite din punct de vedere optic, aceasta se împarte în două unde,
una transmisă în cel de-al doilea mediu, iar cealaltă reflectată înapoi în primul mediu. Acest
proces poartă denumirea de reflexie-refracţie a luminii la trecerea dintre două medii optice şi
depinde de proprietăţile optice ale celor două medii adiacente.
Reflectivitatea globală, măsurată cu ajutorul profilometrului laser este determinată de mai
multe unde reflectate de sistemul optic aer-gel-metal. Astfel, pe suprafaţa acoperită cu gel,
reflectivitatea 1 este dată de unda R1 , reflectată de pe suprafaţa gelului solidificat, guvernată
conform lui Diaconescu, [Di03], de relaţia:
 n2  1  n22  22
2
1  . (4.17)
 n2  1  n22  22
2
– 42 –
Această undă este apoi combinată cu o a doua undă, T2 , reflectată de interfaţa gel-metal, după
trecerea prin stratul de gel, la întoarcerea în aer. Conform [Di03], această a doua reflectivitate
2 este dată de relaţia:
16  n2   n3  n2    n3  3  n2  2   exp  4    d 
2 2
2    . (4.18)
2
1  n2   n2  2   n3  n2    n3  3  n2  2 2 
2 2 2 2
   
Reflectivitatea globală,  , măsurată de profilometrul laser este dată de combinarea celor

două unde, după cum urmează:
 2  12  22  
1 2 . (4.19)
O mare atenţie trebuie acordată coeficientului de extincţie al gelului solidificat. Dacă

acesta ar fi presupus constant în raport cu presiunea de solidificare, defazarea dintre undele
luminoase ar rămânea constantă, ceea ce nu este adevărat. Din nefericire, literatura de
specialitate nu oferă informaţii suficiente referitoare la acest subiect. Drept urmare, pentru a găsi
profiluri asemănătoare pentru reflectivitatea calculată şi cea găsită experimental, bazat pe
investigarea specimenelor experimentale, Diaconescu, [Di03] a propus următoarea dependenţă a
coeficientului de extincţie de presiune:
  p  
2
 2  p    20 1  e   , (4.20)
 p
 00  
unde  20  0,12 , este coeficientul de extincţie al gelului la presiunea atmosferică, p00 este o
presiune importantă, aleasă egală cu 5 GPa, iar e este o constantă de proporţionalitate egală cu 0.8 ,
constante preluate conform lucrării [Di03].
În relaţiile de calcul pentru reflectivitate prezentate mai sus, s-au folosit următoarele notaţii:
n2 – indicele de refracţie al stratului de gel solidificat, calculat conform relaţiilor (1.3) sau (4.13);
 2 – coeficientul de extincţie al stratului de gel solidificat, calculat conform (4.20);
n3 – indicele de refracţie al metalului (în calcule s-a considerat n3  2, 41 );
 3 – coeficientul de extincţie al metalului (în calcule s-a considerat  3  1,38 );
d – grosimea stratului de gel care acoperă suprafaţa plană determinat conform ecuaţiei (4.16);
 – coeficientul de absorbţie al stratului de gel solidificat şi este dat de relaţia:
2  n2
  2  , (4.21)

unde   780 nm reprezintă lungimea de undă a razei laser folosite la scanarea suprafeţei.
În cazul unei variaţii a presiunii cu sarcina ca cea din Figura IV.6, folosind modelul teoretic
prezentat s-a obţinut, că variaţia teoretică a coeficientului de absorbţie cu această presiune va
avea alura din Figura IV.7.
– 43 –
Variatia presiunii hertziene maxime cu sarcina aplicata Variatia coeficientului de absorbtie cu presiunea hertziana maxima
5
9 2.410
310
Presiunea hertziana maxima [Pa] 9 5

2.2410
2.410
Coeficientul de absorbtie
9 5
1.810 2.0810
p0 ( q)  ( 0 q)
9 5
1.210 1.9210
8
610 5
1.7610
0 5
1.610
0 2 4 6 8 10 8 9 9 9 9
0 610 1.210 1.810 2.410 310
q
p0 ( q)
Sarcina aplicata [*100 N] Presiunea [Pa]
Figura IV.6: Variaţia presiunii hertziene maxime Figura IV.7: Variaţia coeficientului de absorbţie cu
cu sarcina aplicată presiunea
În Figura IV.8 este prezentată curba de variaţie a reflectivităţii globale în funcţie de distanţa
radială, calculată pentru un contact hertzian circular, dintre un poanson sferic cu raza de 10 mm şi o
suprafaţă plană, încărcat cu o forţă normală de 100 N, iar în Figura IV.9 este detaliată această variaţie,
doar pentru aria de contact. Reflectivitatea este trasată grafic pentru un contact hertzian circular dintre
un poanson sferic şi o suprafaţă plană, folosind următorii parametri optici: n1  1 , n2 r  1, 4 , n3  2, 41
şi  3  1,38 , în ecuaţia (4.19).
Figura IV.8: Variaţia reflectivităţii globale a Figura IV.9: Detaliu privind variaţia reflectivităţii
stratului de gel solidificat cu distanţa radială pe aria de contact
Figura IV.10: Variaţia reflectivităţii

Figura IV.11: Variaţia reflectivităţii pe aria de
globale a stratului de gel solidificat cu
contact la variaţia sarcinii (detaliu pe aria de
distanţa radială, la diverse încărcări
contact)
normale
– 44 –
Profilul reflectivităţii trasat pe cale teoretică prezintă două zone de maxim local, care
permit delimitarea ariei de contact. Aceste zone de maxim se pot evidenţia şi în cazul
măsurătorilor efectuate experimental, dacă se face o aproximare a profilului reflectivităţii prin
polinoame de ordin superior. Se observă că şi aceste curbe de interpolare prezintă zone de
maxim, corespunzătoare limitei ariei de contact.
Reflectivitatea globală a gelului solidificat este dată, aşa cum s-a arătat anterior, de relaţia
(4.19). Introducând în această ecuaţie valorile corespunzătoare constantelor ce intervin, s-a găsit
că reflectivitatea dată de raza reflectată de pe suprafaţa gelului solidificat este dependentă doar de
presiunea ce acţionează în timpul solidificării, în timp ce reflectivitatea dată de raza reflectată
prin gel de pe suprafaţa metalului este dependentă atât de presiunea de contact cât şi de grosimea
gelului solidificat. Drept urmare, reflectivitatea globală, care este măsurată experimental cu
ajutorul profilometrului laser este dependentă de ambii parametri, aşa cum se poate observa în
Figura IV.14.
În Figura IV.12 s-au trasat curbe de variaţie a reflectivităţii globale în funcţie de presiune,
pentru diferite grosimi ale stratului de gel solidificat.
Figura IV.12: Variaţia reflectivităţii cu presiunea, Figura IV.13: Variaţia reflectivităţii cu grosimea
pentru diferite grosimi ale gelului solidificat stratului, pentru diferite presiuni
Curbele reprezentate în Figura IV.13 descriu variaţia teoretică a reflectivităţii gelului
solidificat în funcţie de grosimea stratului, pentru diferite presiuni constante.
Variatia reflectivitatii cu presiunea si grosimea
( R)
Figura IV.14: Variaţia reflectivităţii globale, în funcţie de presiune şi grosime
– 45 –
IV.3.4. DETERMINAREA PRESIUNII DE CONTACT
Pentru a determina variaţia presiunii prin metoda reflectivităţii trebuie rezolvată ecuaţia
(4.19), pentru variabila presiune. Pentru această ecuaţie s-au găsit soluţii doar pentru perechi de
intervale de valori ale reflectivităţii şi grosimii de strat. Astfel, pentru un interval de valori ale
grosimii stratului de gel, corespunde un interval de valori ale reflectivităţii pentru care ecuaţia
(4.19) acceptă soluţii în variabila presiune. Rezolvând această ecuaţie pentru diferite astfel de
perechi de valori, s-au putut trasa curbe de variaţie a presiunii, corespunzătoare la diferite
intervale de grosime a stratului şi valorile reflectivităţii globale aferente.
În continuare sunt exemplificate câteva curbe de variaţie a presiunii, impunând diferite
valori pentru reflectivitate şi variind grosimea de strat în intervalul corespunzător. Astfel, curbele
din Figura IV.15, corespund următoarelor valori:
 Pentru o grosime a stratului aflată în intervalul 0,1  0,52  m şi o reflectivitate globală de
60% , presiunea variază conform curbei „LIN3”.
 Pentru o grosime a stratului aflată în intervalul 0,53  1.43  m şi o reflectivitate globală
de 50% , presiunea variază conform curbei „LIN1”.
 Pentru o, grosime a stratului aflată în intervalul 1, 44  2.76  m şi o reflectivitate globală
 Pentru o grosime a stratului aflată în intervalul 2, 66  4.33  m şi o reflectivitate globală
Figura IV.15: Variaţia presiunii cu grosimea gelului, pentru diferite valori ale reflectivităţii
Variind atât reflectivitatea, cât şi grosimea de strat a gelului solidificat, s-a determinat
variaţia presiunii obţinută din rezolvarea ecuaţiei (4.19) pentru aceste perechi de intervale.
Curbele astfel obţinute s-au trasat grafic în Figura IV.16, Figura IV.17, Figura IV.18 şi Figura IV.19.
– 46 –
PRES3 PRES2
Figura IV.16: Variaţia presiunii pentru Figura IV.17: Variaţia presiunii pentru
grosimea stratului aflată în intervalul grosimea stratului aflată în intervalul
2, 7  3, 2  m şi o reflectivitate globală variind 1, 44  1, 65  m şi o reflectivitate globală variind
în gama 32%  40% în gama 40%  48%
PRES1 PRES4
Figura IV.18: Variaţia presiunii pentru Figura IV.19: Variaţia presiunii pentru
grosimea stratului aflată în intervalul grosimea stratului aflată în intervalul
0,53  0,96  m şi o reflectivitate globală 0, 23  0,55  m şi o reflectivitate globală
variind în gama 50%  55% variind în gama 55%  60%
Figura IV.20 reuneşte curbele prezentate anterior pe acelaşi grafic, pentru a evidenţia
diferitele variaţii ale presiunii obţinute prin rezolvarea ecuaţiei (4.19) pentru diferite intervale de
reflectivităţi şi grosimi ale stratului de gel solidificat.
Deşi ecuaţia (4.19) acceptă soluţii în variabila presiune doar pentru anumite perechi de
intervale ale valorilor reflectivităţii şi grosimii de strat, aceste perechi sunt suficiente pentru
aplicarea în practică a metodei. Acest lucru este posibil întrucât măsurătorile efectuate au arătat
că variaţiile reflectivităţii şi grosimii stratului de gel obţinute experimental se încadrează pentru
fiecare încercare în una sau alta dintre perechile de intervale determinate teoretic.
– 47 –
Variatia presiunii in functie de reflectivitatea si grosimea stratului
P3P2P1P4
Figura IV.20: Variaţia presiunii cu reflectivitatea şi grosimea gelului
IV.4.CONTRIBUŢII EXPERIMENTALE PRIVIND DETERMINAREA

PRESIUNII DE CONTACT PRIN METODA REFLECTIVITĂŢII
IV.4.1. MODELAREA EXPERIMENTALĂ A CONTACTELOR

ÎNTRE SUPRAFEŢE REALE
Pentru a verifica noua metodă de măsurare a distribuţiei de presiuni în contact, s-au realizat o
serie de încercări experimentale pe contactul hertzian dintre o bilă de rulment având diametrul de
21,4 mm şi o piesă metalică având feţe plane paralele, confecţionată din oţel de rulment, 100Cr6.
Figura IV.21: Microtopografia poansonului, pe Figura IV.22: Microtopografia poansonului, pe

o suprafaţă de 5  5 mm , la o rezoluţie de o suprafaţă de 1 1 mm , la o rezoluţie de
scanare de 20 puncte mm scanare de 500 puncte mm
– 48 –
Microtopografia poansonului sferic utilizat a fost scanată la o rezoluţie de 20 puncte mm ,

Figura IV.21 oferind o reprezentare a 5 mm  5 mm din suprafaţa bilei, iar în Figura IV.22 este
reprezentată o suprafaţă de 2 mm  2 mm din aceeaşi bilă, scanată de această dată la o rezoluţie
de 500 puncte mm .
În Figura IV.23 este reprezentat un profil diametral al topografiei suprafeţei bilei. În urma
analizei acestuia cu ajutorul aplicaţiei informatice μScan, ataşat ă profilometrului NanoFocus
μScan©, s-au găsit următorii parametri de rugozitate, conform SR EN ISO 4288:
Ra  0, 249  m , Rz  2,314  m , Rt  2,314  m , Rq  0,338  m , pentru un profil investigat cu
lungimea de 1 mm.
Figura IV.23: Profil diametral, nefiltrat, al topografiei suprafeţei bilei (linie

albastră) şi aproximarea acestuia cu un cerc (linie roşie)
În urma măsurătorilor experimentale s-a găsit că raza bilei folosite este de 9285, 7  m .
Semispaţiul elastic este modelat prin piese paralelipipedice, cu două feţe plan paralele, având
dimensiuni de 50 mm  20 mm  5 mm . În faza iniţială, aceste piese au o suprafaţă rectificată.
Pentru a avea caracteristici mecanice asemănătoare cu cele ale poansonului, plăcuţele au fost
realizate din oţel de rulment 100Cr6. După rectificare, acestea au fost şlefuite în mai multe etape
şi apoi lustruite, astfel încât la final ele prezintă o calitate a suprafeţei asemănătoare cu cea a bilei,
valorile medii ale parametrului Ra obţinute experimental pentru cele două corpuri, fiind
Rabilă  0, 25  m , pentru poansoane şi respectiv, Ra probă  0,125  m , pentru plăcuţe.
După lustruire, probele au fost supuse unui test de microduritate, găsindu-se pentru acestea
o duritate Vickers de aproximativ 326 HV .
Microtopografia probelor paralelipipedice utilizate au fost scanate înainte de contact, la o
rezoluţie de 33 puncte mm . În Figura IV.24, a) – f), sunt ilustrate reprezentări tridimensionale
ale unor porţiuni de aproximativ 28 mm  21 mm din suprafeţele probelor, porţiuni pe care
ulterior s-a depus gelul molecular în vederea efectuării măsurătorilor experimentale.
– 49 –
a) Ra=0,203 µm; Rz=1,077 µm; Rq=0,356 µm b) Ra=0,132 µm; Rz=0,640 µm; Rq=0,189 µm
c) Ra=0,121 µm; Rz=0,594 µm; Rq=0,183 µm d) Ra=0,094 µm; Rz=0,487 µm; Rq=0,147 µm
e) Ra=0,122 µm; Rz=0,611 µm; Rq=0,182 µm f) Ra=0,169 µm; Rz=0,804 µm; Rq=0,231 µm
Figura IV.24: Reprezentări tridimensionale ale microtopografiei probelor din oţel 100Cr6 şi parametrii
de rugozitate corespunzători, obţinuţi experimental
În urma analizei a două profile perpendiculare ale topografiei suprafeţei unei probe din oţel
100Cr6, filtrate conform DIN EN ISO 11562, cu ajutorul aplicaţiei informatice μScan, ataşat ă
profilometrului NanoFocus μScan©, s-au găsit următorii parametri de rugozitate, conform SR EN
ISO 4288: Ra  0,114  m , Rz  0, 600  m , Rt  2, 400  m , Rq  0,187  m , în lungul axei x şi
respectiv, Ra  0,126  m , Rz  0,983 m , Rt  3,907  m , Rq  0, 231 m , în lungul axei y.
Starea suprafeţei şi duritatea probelor folosite sunt suficient de apropiate de cele ale
poansoanelor pentru a permite modelarea contactelor reale apărute între diverse organe de maşini.
IV.4.2. REZULTATE EXPERIMENTALE
Microtopografia şi variaţia reflectivităţii suprafeţelor acoperite cu gel molecular solidificat

au fost măsurate în paralel cu ajutorul profilometrului laser UBM 14 şi a profilometrul laser
NanoFocus μScan, prezentate anterior.
În continuare sunt prezentate o serie de rezultate experimentale privind microtopografia
suprafeţei acoperite cu gel solidificat, împreună cu reflectivităţile corespunzătoare obţinute cu
ajutorul profilometrului laser NanoFocus μScan©, la o rezoluţie de scanare de 200 puncte mm ,
pentru o serie de încărcări aplicate contactului cu gel la interfaţă.
– 50 –
Figura IV.25: Exemplu de microtopografie Figura IV.26: Exemplu de microtopografie a

a suprafeţei gelului solidificat, obţinută cu suprafeţei gelului solidificat, obţinută cu
profilometrul laser NanoFocus μScan profilometrul laser UBM14
(a) (b)
Figura IV.27: Reprezentare tridimensională a microtopografiei stratului de gel solidificat (a) şi a

reflectivităţii corespunzătoare (b), pentru o sarcină aplicată contactului de 112,752 N
(a) (b)

– 51 –
(a) (b)

(a) (b)

(a) (b)

– 52 –
(a) (b)

(a) (b)

În Figura IV.34, a, b, şi c, sunt prezentate câteva dintre rezultatele experimentale obţinute la
încărcarea contactului bilă-plan cu sarcini care generează presiuni hertziene maxime calculate de 1.1,
1.57 şi respectiv 1.73 GPa, la scanarea suprafeţei cu ajutorul profilometrului NanoFocus μScan.
Odată cu creşterea sarcinii aplicate asupra contactului, se observă şi o uşoară creştere a
reflectivităţii, precum şi o extindere a zonei cu reflectivitate mai mare.
a) Pmax calculat  1,1 GPa b) Pmax calculat  1,57 GPa
– 53 –
c) Pmax calculat  1, 73 GPa
Figura IV.34: Reprezentare tridimensională a reflectivităţii suprafeţei

gelului solidificat pentru trei sarcini crescătoare, [Su09]
În continuare sunt prezentate câteva dintre rezultatele experimentale obţinute la încărcarea
contactului bilă-plan cu sarcini care generează presiuni hertziene maxime calculate de 1.1 GPa, 1.385
GPa, 1.57 GPa şi respectiv 1.73 GPa, la scanarea suprafeţei cu ajutorul profilometrului UBM14.
a) tridimensional b) linii de contur de egală reflectivitate

Figura IV.35: Reprezentarea reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat la o încărcare normală care
generează o presiune hertziană maximă calculată de 1.10 GPa

generează o presiune hertziană maximă calculată de 1.385 GPa
– 54 –

Figura IV.37: Reprezentarea reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat la o încărcare normală
care generează o presiune hertziană maximă calculată de 1,57 GPa
Figura IV.38: Reprezentare tridimensională a reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat la o încărcare

normală care generează o presiune hertziană maximă calculată de 1,73 GPa
În Figura IV.39 s-a trasat un profil diametral al reflectivităţii stratului de gel solidificat
obţinut la încărcarea contactului dintre un poanson sferic cu raza de 10 mm şi o suprafaţă plană cu
o sarcină normală de 176,41 N.
Figura IV.39: Profil diametral al variaţiei reflectivităţii la o încărcare normală de 176,41 N
– 55 –
Se poate observa că profilul reflectivităţii stratului de gel solidificat nu este neted, fapt ce se
datorează în primul rând contactelor ce apar pe asperităţi. Aceste contacte pe asperităţi duc la
apariţia de vârfuri ale reflectivităţii în zonele în care apare contact şi respectiv de vale în afara
contactului, raportat la suprafaţa ideală.
Contactele hertziene de lungime finită reprezintă în continuare o temă deschisă cercetării. O
foarte importantă direcţie de cercetare cazul acestui tip de contacte o reprezintă găsirea de soluţii
pentru diminuarea sau chiar eliminarea creşterilor de presiune şi de tensiuni ce au loc datorită
efectelor de capăt. Metoda experimentală prezentată în cadrul acestei lucrări poate avea aplicaţii si
în acest domeniu. Pentru a dovedi acest lucru, noua metodă pentru determinarea presiunii de
contact a fost aplicată în cazul contactului dintre o rolă cilindrică cu raza de 3,5 mm şi lungimea de
10 mm, având capetele racordate şi o placă plană, axa rolei fiind paralelă cu suprafaţa plană. Astfel,
în Figura IV.40 este reprodusă o reprezentare tridimensională a reflectivităţii suprafeţei gelului
solidificat, iar în Figura IV.41 a şi Figura IV.41 b, s-au trasat profile ale acestei reflectivităţi, în
zona mediană a ariei de contact, după direcţie longitudinală şi respectiv transversală.
Figura IV.40: Exemplu de reprezentare tridimensională a reflectivităţii

suprafeţei gelului solidificat în cazul unui contact liniar
Nanofocus AG Nanofocus AG
98.00 85.00
Profile Profile
[µm] [µm]
84.00 75.00
70.00 65.00
56.00 55.00
42.00 45.00
7.00 µm 5.00 µm
28.00 35.00
0.0 2068.0 4136.0 6204.0 8272.0 10340.0
0.0 674.0 1348.0 2022.0 2696.0 3370.0
[µm] [µm]
a b
Figura IV.41: a – profil longitudinal al reflectivităţii în cazul unui contact liniar,

b – profil transversal al reflectivităţii în cazul unui contact liniar
IV.4.3. INTERPRETAREA REZULTATELOR EXPERIMENTALE
În continuare, sunt ilustrate câteva măsurători experimentale ale profilului stratului de gel
solidificat după deschiderea contactului, pentru trei încărcări diferite ale contactului dintre un
– 56 –
poanson sferic, cu raza de 10 mm. Se poate observa că profilul gelului nu este neted, acesta
urmărind asperităţile suprafeţei poansonului.
Figura IV.42: Profilul stratului de gel, cu evidenţierea ariei de contact (în chenar), la o
sarcină normală aplicată de 46,56 N (diametrul teoretic al ariei de contact, obţinut cu
relaţiile lui Hertz este în acest caz dt1  0, 297 mm )
Figura IV.43: Detaliu privind variaţia profilului stratului de gel pe aria de contact
(interpolare profil cu un polinom de gradul 4), la o sarcină normală aplicată de 46,56 N
Figura IV.44: Profilul stratului de gel, cu evidenţierea ariei de contact (în chenar),
la o sarcină normală aplicată de 87,47 N (diametrul teoretic al ariei de contact,
obţinut cu relaţiile lui Hertz este în acest caz dt 2  0,367 mm )
– 57 –
Figura IV.46: Profilul stratului de gel, cu evidenţierea ariei de contact (în chenar), la o sarcină normală
aplicată de 156,47 N (diametrul teoretic al ariei de contact, obţinut cu relaţiile lui Hertz este în
acest caz dt 3  0.445mm )
– 58 –
Din măsurătorile prezentate mai sus se observă că profilul stratului de gel solidificat nu este
constant pe aria de contact, ceea ce face ca acesta să aibă o influenţă importantă în variaţia
reflectivităţii corespunzătoare pe aria de contact.
În continuare sunt prezentate profile de reflectivitate, corespunzătoare contactului dintre un
poanson sferic cu raza de 10 mm şi o suprafaţă plană obţinute pe cale experimentală, pentru
diferite nivele de încărcare normală. Aceste rezultate arată o bună concordanţă cu rezultatele
teoretice prezentate anterior (capitolul IV.3.3).
Figura IV.48: Variaţia reflectivităţii stratului de gel, cu evidenţierea ariei de contact (în chenar), pentru
o sarcină normală aplicată contactului de 46 N
Figura IV.49: Variaţia reflectivităţii stratului de gel cu aproximarea acesteia cu un profil de gradul 8,
pentru o sarcină normală aplicată contactului de 46 N
Figura IV.50: Detaliu privind variaţia reflectivităţii stratului de gel pe aria de contact (interpolare cu un
polinom de gradul 2), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 46 N
– 59 –
polinom de gradul 4), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 46 N
Figura IV.52: Variaţia reflectivităţii stratului de gel, cu evidenţierea ariei de contact (în chenar), la o
sarcină normală aplicată de 87,47 N
Figura IV.53: Variaţia reflectivităţii stratului de gel aproximarea acesteia cu un profil de gradul 8,
la o sarcină normală aplicată de 87,47 N
– 60 –
Figura IV.54: Detaliu privind variaţia reflectivităţii stratului de gel pe aria

de contact (interpolare cu un polinom de gradul 2), pentru o sarcină
normală aplicată contactului de 87,47 N

– 61 –
Figura IV.57: Variaţia reflectivităţii stratului de gel aproximarea acesteia cu un profil de gradul 12, la o


– 62 –
Interpolarea profilelor de reflectivitate cu polinoame de grad par superior, începând cu gradul 4,

scoate în evidenţă o variaţie a reflectivităţii asemănătoare celei obţinute pe cale teoretică. Aceste
grafice permit evidenţierea limitei ariei de contact.
Funcţiile polinomiale de ordin 4 aproximează suficient de bine profilul real, folosirea acestora
conducând la obţinerea unui coeficient de corelaţie între datele experimentale şi curba de interpolare,
cuprins între 0,975 şi 0,99.
Atât din modelul teoretic prezentat cât şi din măsurătorile experimentale efectuate s-a observat
că variaţia reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat este influenţată în fiecare punct, atât de
presiunea de contact din timpul solidificării, cât şi de grosimea locală a stratului de gel solidificat.
Aşa cum s-a văzut din măsurătorile experimentale prezentate anterior, grosimea gelului solidificat nu
este constantă pe aria de contact, variaţia acesteia trebuind luată în considerare în calcului presiunii
prin metoda reflectivităţii.
În continuare sunt prezentate câteva exemple de măsurători experimentale pentru contacte şi
distribuţiile de presiuni corespunzătoare, obţinute prin introducerea în rezolvarea ecuaţiei (4.19) a
perechilor de valori reflectivitate-profil strat, măsurate prin profilometrie cu laser. Încercările
experimentale prezentate au fost realizate pentru contacte între un poanson sferic cu diametrul de 19
mm şi o suprafaţă plană, având gel la interfaţă, supuse la diferite încărcări normale.
Variatia reflectivitatii Variatia grosimii stratului
80 50
72 40
64 DW2X k30
RW2Xk
R2X k D2X k
56 20
48 10
40 0
0 60 120 180 240 300 0 60 120 180 240 300
k k
(a) reflectivitate (b) profil

Variatia presiunii
10
210
10
1.610
10
1.210
PW2X k
P2X k
9
810
9
410
0
0 60 120 180 240 300
k
(c) distribuţie de presiuni
Figura IV.60: Variaţia reflectivităţii (a), profilul corespunzător al stratului de gel solidificat (b) şi
distribuţia de presiuni obţinută (c), pentru un contact bilă (d = 19 mm) – plan, cu gel la interfaţă, la o
încărcare normală a contactului de 112,75 N
– 63 –

80
40
76 32
RW1Yk72 DW1Yk24
R1Yk D1Yk 16
68
64 8
60
0
0 60 120 180 240 300 0 60 120 180 240 300
k k
(a) (b)
Variatia presiunii
10
3 10
10
2.4 10
10
1.8 10
PW1Y k
P1Y k
10
1.2 10
9
6 10
0
0 60 120 180 240 300
k k j
(c)

75 40
71 32
RW4Yk
67
DW4Yk24
R4Yk D4Yk
63 16
59 8
55 0
0 60 120 180 240 300 0 60 120 180 240 300
k k
(a) (b)
– 64 –
Variatia presiunii
10
210
10
1.610
10
1.210
PW4Yk
P4Yk
9
810
9
410
0
0 60 120 180 240 300
k
(c)

77.841
6.176
76.25
4.941
RW1Yk74.659 DW1Yk3.706
R1Yk D1Yk 2.471

73.068
71.477 1.235
69.886 0
57.073 91.902 126.732 161.561 196.39 231.22 59.694 90.612 121.531152.449183.367214.286
k k
(a) (b)
Variatia presiunii
9
1.7910
9
1.43210
9
1.07410
PW1Yk
P1Yk
8
7.16110
8
3.58110
0
35.588 69.863 104.137 138.411 172.685 206.959
k k j
(c)
În Figura IV.60, Figura IV.61, Figura IV.62 şi Figura IV.63, sunt trasate cu linie albastră
punctată, profilele reale, măsurate, ale reflectivităţii stratului de gel solidificat şi grosimea
– 65 –
corespunzătoare a acestuia, precum şi distribuţia de presiune calculată cu aceste date de intrare.

Linia continuă roşie din aceste grafice corespunde ondulaţiei profilelor măsurate (abaterile
geometrice de ordinul 2, aşa cum au fost definite acestea în capitolul II.1). Această aproximare a
profilului este utilă pentru a observa forma generală a reflectivităţii, topografiei suprafeţei
acoperite cu gel şi respectiv, a presiunii determinate. În Figura IV.64 se evidenţiază un astfel de
profil al distribuţiei de presiuni calculate experimental, în comparaţie cu o distribuţie hertziană de
presiuni. Ambele distribuţii de presiuni sunt adimensionalizate prin raportare la presiunea
hertziană maximă. Se observă o bună asemănare între această reprezentare şi cea obţinută de
Greenwood şi Tripp, [Gr67] pentru modelul propus de aceştia în cazul contactului rugos în
domeniul elastic.
Variatia presiunii Variatia presiunii

1.3 1.3
1.04 1.04
P2 k  1490.78 P1 k  1300.78
P2H j P1H j
0.52 0.52
0.26 0.26
0 0
0 40 80 120 160 200 0 40 80 120 160 200
k j k j
a) Încărcare F  56, 76 N b) Încărcare F  59,83 N
Figura IV.64: Comparaţie între distribuţia hertziană de presiuni (linie albastră punctată) şi cea
determinată prin metoda reflectivităţii (linie roşie continuă), la două sarcini normale
Pentru obţinerea unei reprezentări tridimensionale a distribuţiei de presiuni în cazul

contactelor reale studiate, s-au introdus în programul de calcul, matrici de puncte măsurate
experimental pentru microtopografia suprafeţei stratului de gel solidificat şi reflectivitatea
corespunzătoare a acesteia. În Figura IV.65 şi Figura IV.66 ilustrate distribuţii de presiuni obţinute
prin metoda reflectivităţii pentru contactul dintre un poanson sferic precum cel ilustrat în Figura
IV.22 şi o suprafaţă plană având gel la interfaţă, la încărcări normale aplicate de 115 N şi
respectiv 190 N.
Pentru determinarea numerică a distribuţiei de presiuni s-a folosit o aplicaţie dezvoltată de
Spînu, [Sp06], ce foloseşte algoritmul DC-FFT, combinat cu metoda gradientului conjugat,
descris pe scurt în capitolul II.4.4.
Datele privind microtopografia suprafeţei poansonului, măsurată cu ajutorul profilometrului
laser şi ilustrate în Figura IV.21 şi Figura IV.22 au fost salvate într-un fişier de tip ASCII, astfel
putând fi introduse şi prelucrate convenabil în programe de calcul numeric. Măsurarea
experimentală a profilului a fost realizată astfel încât matricea obţinută să conţină un număr de
elemente egal cu numărul domeniul estimat, adică numărul de elementele din reţea, 256 x 256
elemente.
Rezolvarea sistemului prin CG-DCFFT a condus la determinarea distribuţiei de presiune
dintre suprafaţa rugoasă curbă (Figura IV.22) şi una netedă plană, pentru sarcini cuprinse între
112,752 N şi 284,564 N.
Rezultate tipice ale distribuţiei de presiune pentru contactul unui poanson ca cel din Figura
IV.22 sunt date în Figura IV.67 pentru un domeniu estimat de contact de 256 x 256 noduri.
– 66 –
P1
Figura IV.65: Distribuţie reală de presiuni obţinută prin metoda

reflectivităţii, la o sarcină aplicată contactului de 115 N
P2
Figura IV.66: Distribuţie reală de presiuni obţinută prin metoda

reflectivităţii, la o sarcină de 190 N, aplicată contactului dintre un poanson
sferic cu diametrul d şi o epruvetă plană
– 67 –
P1TH P2TH
(a) (b)
P5TH P8TH
(c) (d)
Figura IV.67: Distribuţia de presiuni obţinută pe cale numerică prin implementarea unui algoritm CG-
DCFFT pentru contactul dintre un poanson sferic rugos (Figura IV.22) şi o suprafaţă plană netedă, la
aplicarea unor încărcări normale de 112,75 N (a), 172,58 N (b), 220,14 N (c) şi 284,56 N (d)
Aşa cum era de aşteptat, se observă că datorită asperităţilor suprafeţei, contactul care se
stabileşte între cele două corpuri nu corespunde unui domeniu simplu conex ca în cazul
suprafeţelor netede, ci este format din mai multe contacte individuale care se formează la nivelul
– 68 –
asperităţilor. Se observă maxime de presiune obţinute în dreptul asperităţilor ce intră în contact şi

o creştere a numărului de asperităţi ce intră în contact pe măsura creşterii sarcinii aplicate.
Se poate observa că alura generală a distribuţiei de presiuni obţinută numeric este
asemănătoare cu cea obţinută pe cale experimentală prin metoda reflectivităţii. În cazul presiunii
obţinute numeric maximele de presiune ce apar sunt mai mari, întrucât în această abordare nu s-a
ţinut cont de deformarea plastică a asperităţilor, aşa cum se întâmplă în realitate.
IV.5.CONCLUZII
Cel de-al patrulea capitol al acestei lucrări debutează cu o serie de elemente de optică şi
fizica substanţelor moleculare, utilizate apoi în dezvoltarea modelului matematic ce stă la baza
noii metode experimentale pentru determinarea presiunii de contact. Capitolul continuă cu
prezentarea contribuţiilor teoretice şi experimentale aduse la dezvoltarea metodei experimentale
de determinare a presiunii reale de contact folosind reflectivitatea unui gel solidificat.
Din rezultatele prezentate pe parcursul acestui capitol se pot desprinde o serie de concluzii:
 Folosind elementele de optică şi fizica substanţelor moleculare, s-a trasat curba teoretică de
variaţie a părţii reale a indicelui de refracţie în funcţie de variaţia presiunii aplicate acestuia în
timpul solidificării, evidenţiind porţiunea de grafic cu aplicabilitate experimentală (Figura
IV.2);
 S-a calculat variaţia teoretică a indicelui de refracţie al stratului de gel solidificat, în cazul
unei distribuţii hertziene de presiuni;
 S-a găsit experimental că profilul grosimii stratului de gel solidificat nu este constant pe aria
de contact, cum s-a considerat în modelul teoretic, ceea ce face ca acesta să aibă o influenţă
importantă în variaţia reflectivităţii corespunzătoare pe aria de contact.
 Aplicând modelul propus de Diaconescu, [Di04] pentru un caz concret, s-a găsit modul de
variaţie a reflectivităţii globale a stratului de gel solidificat cu distanţa radială, pentru diferite
sarcini şi s-a găsit o modalitate de determinare a limitei ariei de contact;
 S-a realizat, folosind aplicaţia Mathcad, un program de calcul pentru variaţia reflectivităţii
stratului de gel solidificat, în care se ţine cont de variaţiile cu presiunea ale diferiţilor
parametri ce intră în relaţia de calcul a reflectivităţii;
 Reflectivitatea dată de raza reflectată de pe suprafaţa gelului solidificat este dependentă doar
de presiunea ce acţionează în timpul solidificării, în timp ce reflectivitatea dată de raza
reflectată prin gel de pe suprafaţa metalului este dependentă atât de presiunea de contact cât şi
de grosimea gelului solidificat. Drept urmare, reflectivitatea globală, care este măsurată
experimental cu ajutorul profilometrului laser este dependentă de ambii parametri;
 S-a găsit că variaţia presiunii are loc după legi diferite pentru diferite perechi de intervale de
valori ale reflectivităţii şi grosimii de strat. S-a găsit că măsurătorile experimentale se
încadrează în aceste perechi de intervale, metoda fiind deci aplicabilă practic;
 Contactele suprafeţelor reale s-au modelat experimental prin contactul dintre o bilă de
rulment şi o probă paralelipipedică, cu feţe plane paralele, realizată din oţel de rulment;
 Microtopografia şi variaţia reflectivităţii suprafeţelor acoperite cu gel molecular solidificat au
fost măsurate în paralel cu ajutorul profilometrului laser UBM 14 şi a profilometrul laser
NanoFocus μScan;
 Profilele variaţiei reflectivităţii gelului solidificat măsurate experimental prezintă o bună
concordanţă între acestea şi cele obţinute pe cale teoretică;
– 69 –
 S-au introdus în relaţiile pentru calculul presiunii perechile de valori reflectivitate-presiune

măsurate pe cale experimentală, obţinând curbe de variaţie a presiunii de solidificare a
gelului, deci a presiunii de contact;
 Introducând în calcule date experimentale privind microtopografia gelului solidificat şi
reflectivitatea corespunzătoare, s-au obţinut distribuţii tridimensionale ale presiunii la
contactul suprafeţelor reale;
 S-au introdus date experimentale privind topografia poansonului sferic într-o aplicaţie de
calcul numeric dezvoltată de Spînu, [Sp06] prin metoda CG-DCFFT, obţinându-se o
distribuţie de presiuni asemănătoare cu cea obţinută prin metoda reflectivităţii (Figura IV.67).
V. CONCLUZII FINALE, CONTRIBUŢII ŞI

DIRECŢII DE CERCETARE
V.1. CONCLUZII FINALE
Din cele prezentate pe parcursul acestei teze se pot trage o serie de concluzii generale,
structurate în continuare pentru fiecare capitol în parte.
Capitolul I:
În acest prim capitol al tezei s-a realizat o trecere în revistă a metodelor experimentale
folosite în mecanica contactului, regăsite în literatura de specialitate atât clasică, cât şi de ultimă
oră din domeniu:
 Un parametru important al contactelor mecanice este reprezentat de apropierea,  , dintre
corpurile în contact. Această mărime depinde de sarcina aplicată şi prin urmare, măsurarea
ei în raport cu sarcina reprezintă o modalitate de verificare a teoriei contactului;
 Cele mai practice metode pentru măsurarea ariei de contact sunt cele care folosesc
măsurarea rezistenţei electrice a contactului, cele optice şi cele bazate pe folosirea de
ultrasunete. Toate aceste trei tipuri de metode sunt considerate metode de măsurare „in-
situ”, dar numai cele optice şi cele ultraacustice sunt metode directe;
 Metoda electrică de studiu a ariei de contact are la bază fenomenul transferului de electroni
ce formează curentul electric între două corpuri ce se găsesc în contact direct;
 Metoda optică se bazează pe principiul reflexiei luminii în punctele de contact ale unei
suprafeţe rugoase cu o suprafaţă perfect plană transparentă din punct de vedere optic;
 La cercetarea experimentală a contactelor mecanice este de dorit să se folosească metode
experimentale care să furnizeze informaţii punct cu punct pe întreaga arie de contact, adică
să nu aprecieze global, printr-o cifră integrată, comportarea contactului;
 Dintre metodele optice, este prezentată în detaliu o metodă de măsurare a ariei de contact,
bazată pe măsurarea reflectivităţii suprafeţei unuia din corpurile în contact, folosind un
profilometru cu laser. În cadrul acestor experimente se foloseşte un model de contact
poanson de oţel-placă groasă de safir, care reproduce suficient de bine proprietăţile unui
contact oţel-oţel;
– 70 –
 Presiunea de contact dintre două suprafeţe este strâns legată de frecare, uzură, lubrificaţie,
rigiditatea contactului, pierderile de fluid, rezistenţa electrică a contactului etc. Având în
vedere acest aspect, este foarte importantă cunoaşterea distribuţiei de presiuni pe suprafeţele
corpurilor în contact;
 Distribuţia de presiuni poate fi determinată pornind de la ariile reale de contact. Pentru a
determina raportul dintre aria reală de contact şi cea aparentă, necesar pentru a se determina
presiunea de contact, se poate folosi o metodă optică. Această metodă, propusă de
Yamaguchi, Uchida şi Abraha, [Ya97], se bazează pe faptul că intensitatea luminii reflectate
de pe suprafaţa acoperită cu ulei este diferită de cea a luminii reflectate de suprafaţa curată.
Astfel, măsurând intensitatea luminii reflectate de pe suprafaţa de contact se poate determina
mărimea suprafeţei acoperite cu ulei transferat şi deci aria reală de contact;
 O altă metodă tratată în acest capitol se bazează pe măsurarea presiunii cu ajutorul unui
traductor de presiune. Cele mai multe măsurători de acest fel ale presiunii de contact se
bazează pe depunerea în vid a unei pelicule înguste, foarte subţire, de manganin, dispusă
axial pe suprafaţa laterală a unui disc cilindric;
 Metoda acustică are la bază transferul de energie acustică în zona reală de contact. Folosind
această metodă s-a găsit o bună concordanţă între rezultatele experimentale şi cele teoretice;
 În laboratorul de Mecanica contactului de la Facultatea de Inginerie Mecanică din
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, s-a propus o nouă metodă de determinare a
presiunii de contact, pe cale optică. Aceasta se bazează pe solidificarea, în interiorul
contactului, a unui film de gel molecular, aplicat pe una din suprafeţele în contact. Indicele
de refracţie a gelului solidificat, precum şi coeficientul de extincţie al acestuia, depind de
presiunea ce acţionează în timpul transformării, adică de presiunea de contact. După
deschiderea contactului, reflectivitatea suprafeţei acoperite iniţial cu gel este scanată cu
ajutorul unui profilometru cu laser. Reflectivitatea stratului de gel solidificat depinde de
indicele de refracţie, de coeficientul de extincţie şi de grosimea locală a stratului de gel;
 Estimarea experimentală a tensiunilor subsuperficiale care apar în contact a atras, de
asemenea, interesul multor cercetători. De regulă, metodele aplicate sunt metode optice,
uzual fotoelasticitatea şi mai rar interferometria holografică;
 Metodele de cercetare fotoelastică dau posibilitatea să se determine variaţia tensiunilor de
pe suprafaţa sau din volumul pieselor, stabilindu-se exact valorile maxime ale acestora şi
poziţiile lor, [Hu84].
Capitolul II
În cel de-al doilea capitol al tezei sunt tratate o serie de noţiuni teoretice privind contactul
suprafeţelor reale:
 Suprafeţele corpurilor reale nu sunt niciodată perfect netede. În cazul general, suprafaţa reală
a unui corp reprezintă locul geometric al punctelor care despart corpul respectiv de mediul
înconjurător;
 Abaterile geometrice ale suprafeţelor pot fi clasificate în: abateri de formă macrogeometrice,
ondulaţii şi rugozităţi;
 Pentru descrierea suprafeţelor tribologice reale sunt folosite patru aproximaţii analitice:
deterministică, parametrică, probabilistică şi fractală;
 Contactul suprafeţelor reale reprezintă o problemă de mare interes din punct de vedere tehnic
şi totodată o provocare din punct de vedere ştiinţific. Contactul între corpurile reale
– 71 –
influenţează o mare varietate de fenomene fizice precum lubrificaţia, uzura, frecarea,

capacitatea de etanşare, adeziunea şi multe altele;
 Când două suprafeţe rugoase sunt aduse în contact, contactul iniţial se realizează între asperităţile
cele mai înalte. De regulă, apare o presiune locală mare, care conduce la o comprimare puternică
a acestora şi ca urmare, pentru preluarea sarcinii, noi asperităţi intră în contact;
 Procesul de apropiere este complet când numărul de asperităţi în contact devine suficient
pentru a rezista sarcinii aplicate. Este esenţial de menţionat că acest contact, numit contact
real, are o arie semnificativ mai mică (aproape cu două ordine de mărime) decât contactul
aparent. Importanţa acestuia depăşeşte sfera tribologiei;
 Cea mai utilizată metodă pentru calculul la contact al suprafeţelor rugoase este metoda
modelului Greenwood-Williamson [Gr66], care a devenit un punct de plecare pentru
numeroase studii din acest domeniu. O aproximare similară a fost realizată de Greenwood şi
Tripp pentru suprafeţe sferice [Gr67];
 Într-un studiu realizat în 1967, Greenwood şi Tripp, [Gr67], completează modelul plan al lui
Greenwood-Williamson. Când aria aparentă de contact este limitată din cauza curburii
suprafeţei, microcontactele nu mai sunt independente, deformaţia unei asperităţi depinzând de
deformaţia asperităţilor vecine. Acest studiu permite să se determine şi influenţa unor
eventuale abateri macrogeometrice asupra contactului;
 În 2009, Carbone şi Bottiglione [Ca09a], realizează o analiză comparativă a modelelor de tip
multiasperitate regăsite în [Gr66, Bu75, Gr06, Th82] cu modelul propus de Persson în 2001
[Pe01]. Modelul de tip multiasperitate a fost propus iniţial de Archard şi îmbunătăţit
substanţial de Greenwood şi Williamson [Gr66] şi apoi generalizat de Bush Gibson şi
Thomas [Bu75]. Modelele de tip multiasperitate sunt eficiente pentru încărcări mici, când
dau o dependenţă liniară asimptotică între aria reală de contact şi încărcare, dar nu mai fac
faţă în cazul încărcărilor mari. Modelul propus de Persson în 2001 [Pe01] oferă rezultate
bune în cazul încărcărilor mari, dar pierde din acurateţe odată cu scăderea ariei de contact şi a
încărcării, aşa cum se arată în [Ca09a];
 Ultimul subcapitol tratează metode de rezolvare numerică a contactului elastic.
Capitolul III
În al treilea capitol al lucrării se realizează o descriere a bazei experimentale utilizate în

cadrul cercetărilor şi se descriu contribuţiile experimentale aduse la dezvoltarea metodei de
determinare a presiunii de contact pe cale optică. De asemenea, sunt prezentate o serie de
contribuţii proprii, aduse la folosirea profilometriei cu laser în aplicaţii interdisciplinare:
 În cadrul încercărilor experimentale efectuate, s-au folosit în paralel două profilometre optice:
profilometrul laser UBM-14 şi sistemul μScan®, produs de firma NanoFocus. Ambele
sunt profilometre optice destinate măsurării bidimensionale şi tridimensionale fără contact a
microtopografiei suprafeţelor;
 Profilometrul laser NanoFocus μScan® prezintă mai multe funcţii de măsurare: captura
automată, sau raportată la sistemul de coordonate a înălţimilor secţiunilor profilului şi a
suprafeţelor închise. Programul de operare permite o uşoară adaptare a sistemului la cerinţele
individuale impuse de fiecare măsurătoare în parte. O legătură către Microsoft Excel, având
la bază un modul de tip ActiveX este disponibilă pentru realizarea de secvenţe de măsurare
automatizate sau pentru crearea de protocoale de măsură personalizate;
– 72 –
 Studiul suprafeţelor reale cu ajutorul profilometriei laser poate avea aplicaţii din cele mai
diverse, contribuţii privind unele dintre acestea fiind prezentate în acest capitol;
 S-au realizat cercetări, prin prisma tribologiei şi mecanicii contactului, asupra biocontactelor
dentare şi a mecanismelor de uzură a acestora;
 În domeniul termic, s-au realizat studii privind efectele microtopografiei asupra transferului
termic la microshimbătoarele de căldură şi cercetări privind pastele termice folosite la răcirea
microprocesoarelor;
 Un alt domeniu abordat folosind profilometriei laser este arheologia. S-au realizat o serie de
studii traseologice privind unelte litice, topografia suprafeţelor oferind informaţii privind
realizarea, utilizarea şi uzura uneltelor din piatră;
 Pentru a putea realiza încercările experimentale propuse în această teză, s-a conceput şi
realizat un dispozitiv cu ajutorul căruia să se poată obţine diferite încărcări normale ale mai
multor tipuri de contacte;
 În acest capitol, este prezentată metodica experimentală folosită pentru determinarea presiunii
de contact între suprafeţe reale, pe cale optică.
Capitolul IV:
Penultimul capitol al acestei lucrări, al patrulea, începe cu elemente de optică şi de fizica

substanţelor moleculare, utilizate în cadrul cercetărilor efectuate. Sunt prezentate apoi o serie de
contribuţii teoretice şi experimentale privind măsurarea presiunii de contact prin metoda
reflectivităţii şi se realizează o interpretare a acestor rezultate prin prisma unor modele teoretice:
 Folosind elemente de optică şi de fizica substanţelor moleculare, s-a găsit modul variaţie a
părţii reale a indicelui de refracţie în funcţie de variaţia presiunii;
 Reflectivitatea stratului de gel solidificat depinde de indicele de refracţie, de coeficientul de
extincţie şi de grosimea locală a stratului de gel;
 S-au realizat o serie de cercetări şi s-au trasat curbe teoretice privind dependenţa de presiune a
proprietăţilor optice ale gelului solidificat (indice de refracţie, coeficient de extincţie etc.);
 O teorie avansată anterior de Diaconescu [Di93], a fost aplicată pentru a determina
dependenţa densităţii gelului de presiune. Aceasta este introdusă apoi în formula Lorentz –
Lorentz, pentru a găsi valoarea indicelui de refracţie la diferite nivele ale presiunii;
 S-au trasat, pentru o serie de parametri daţi, curbe teoretice ale reflectivităţii în lungul
direcţiei radiale a unui contact hertzian circular, obţinându-se o bună conformitate între
rezultatele teoretice şi cele obţinute experimental;
 S-a realizat, folosind mediul de lucru Mathcad, un program de calcul pentru variaţia
reflectivităţii stratului de gel solidificat, în care se ţine cont de variaţiile cu presiunea ale
diferiţilor parametri ce intră în relaţia de calcul a reflectivităţii.
 S-a găsit o metodă de evidenţiere a limitei ariei de contact;
 S-a găsit că variaţia presiunii are loc după legi diferite pentru diferite perechi de intervale de
valori ale reflectivităţii şi grosimii de strat;
 S-au introdus în relaţiile pentru calculul presiunii perechile de valori reflectivitate-presiune
măsurate pe cale experimentală, obţinând curbe de variaţie a presiunii de solidificare a
gelului, deci a presiunii de contact;
 Introducând în calcule date experimentale privind microtopografia gelului solidificat şi
reflectivitatea corespunzătoare s-au obţinut distribuţii tridimensionale ale presiunii la
contactul suprafeţelor reale;
– 73 –
 S-au introdus date experimentale privind topografia poansonului sferic într-o aplicaţie de
calcul numeric dezvoltată de Spînu, [Sp06] prin metoda CG-DCFFT, obţinându-se o
distribuţie de presiuni asemănătoare cu cea obţinută prin metoda reflectivităţii;
 Se prevede ca tehnica propusă să devină o unealtă utilă în cercetările experimentale din
mecanica contactului.
V.2. CONTRIBUŢII PROPRII
În cadrul acestei lucrări, s-au adus o serie de contribuţii, atât teoretice, cât şi experimentale,
trecute în revistă mai jos.
Capitolul I:
 Analiza sistematică a lucrărilor existente în literatura de specialitate, privind metodele

experimentale folosite în mecanica contactului. S-au prezentat o serie de metode
experimentale, grupate în funcţie de parametrii măsuraţi, punându-se accent pe metodele care
oferă informaţii punct cu punct, asupra unor caracteristici ale contactului, cum ar fi suprafaţa
deformată a unuia sau ambelor corpuri în contact, măsurarea presiunii sau tensiunilor de
contact.
Capitolul II:
 Realizarea unei sinteze bibliografice privind studiul contactului dintre suprafeţe reale,
începând cu caracteristicile suprafeţelor reale şi modalităţi experimentale de determinare a
acestora, continuând cu o serie modele teoretice avansate în literatura de specialitate cu
privire la contactul suprafeţelor reale şi încheind cu analiza acestor contacte cu ajutorul
metodelor numerice.
Capitolul III:
 Proiectarea şi realizarea unui dispozitiv experimental care să permită încărcarea modelelor de

contact între suprafeţe reale, având gel la interfaţă;
 Completarea şi dezvoltarea metodicii experimentale folosite pentru determinarea presiunii
reale prin metoda reflectivităţii;
 Utilizarea profilometriei cu laser în aplicaţii interdisciplinare, precum studiul biocontactelor
dentare, cercetări privind transferul termic la nivelul microschimbătoarelor de căldură şi
studii arheologice asupra unor unelte litice.
Capitolul IV:
 Elaborarea, folosind utilitarul Mathcad, a unui program de calcul pentru variaţia reflectivităţii
stratului de gel solidificat, în care se ţine cont de variaţiile cu presiunea ale diferiţilor
parametri ce intră în relaţia de calcul a reflectivităţii;
 Reprezentarea grafică a variaţiei teoretice a părţii reale a indicelui de refracţie în funcţie de
variaţia presiunii aplicate acestuia în timpul solidificării, evidenţiind porţiunea de grafic cu
aplicabilitate experimentală;
– 74 –
 Trasarea grafică a variaţiei teoretice a indicelui de refracţie al stratului de gel solidificat, în

cazul unei distribuţii hertziene de presiuni;
 Trasarea modului de variaţie a reflectivităţii globale a stratului de gel solidificat în funcţie de
distanţa radială, pentru diferite sarcini şi găsirea unei modalităţi de determinare a limitei ariei
de contact;
 Elaborarea, folosind aplicaţia informatică Mathcad, a unui program de calcul pentru
determinarea presiunii reale de contact, pornind de la măsurători experimentale ale grosimii şi
reflectivităţii unui strat de gel solidificat la interfaţa suprafeţelor corpurilor ce intră în contact;
 Realizarea unor epruvete din oţel de rulment, 100Cr6, cu feţe plane şi lustruirea acestora până
la obţinearea unor caracteristici apropiate suprafeţelor bilelor de rulment, în vederea
modelării contactului poanson-semispaţiu;
 Încărcarea contactelor cu gel la interfaţă şi măsurarea prin profilometrie laser a
microtopografiei şi reflectivităţii stratului de gel solidificat;
 Obţinerea de distribuţii tridimensionale ale presiunii la contactul suprafeţelor reale, prin
introducerea, în programul elaborat, a măsurătorilor experimentale privind microtopografia
gelului solidificat şi reflectivitatea corespunzătoare a acestuia;
 Compararea rezultatelor experimentale obţinute prin metoda reflectivităţii, cu rezultate
obţinute prin introducerea topografiei reale a poansonului într-o aplicaţie de calcul numeric
dezvoltată de Spînu, [Sp06] prin metoda CG-DCFFT, obţinându-se o distribuţie de presiuni
asemănătoare.
V.3. DIRECŢII DE CERCETARE
Ţinând cont de cele prezentate în această lucrare, se pot trasa câteva direcţii de cercetare
pentru viitor:
 Realizarea de cercetări suplimentare privind presiuniea preluată de microasperităţi şi

corelarea acesteia cu modelele teoretice;
 Perfecţionarea unei metode de identificare a iniţierii deformaţiilor plastice de contact.
– 75 –
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. [Al02] Alaci, S., 2002, „Efectul Discontinuităţilor Interne de Tip Gol Asupra Stării deTensiuni
la Contactul Elastic Plan”, PhD Thesis, University of Suceava, Romania
2. [Ad04] Adachi, K., Kato, K., Liu, J., and Kawamura, H., 2004, "The effect of contact
morphology on initiation and propagation of micro-slip at contact interface", ASME/STLE
International Joint Tribology Conference, California, USA
3. [Ar57] Archard, J. F., 1957, Proc. R. Soc., Ser. A 243, London
4. [Bo64] Bowden, F. P., Tabor, D., 1964, „The friction and lubrication of solids”, Oxford at the
Clarendon Press
5. [Bo80] Born, M., and Wolf, E., 1980, „Principles of Optics”, Sixth Edition, Pergamon Press.
6. [Bo11] Boghian, D., Frunză, G., Suciu, C., Ignătescu, S., 2011, “Traceological Analysis On
A Number Of Cucutenian Lithic Tools From The Feteşti - La Schit Site (Adâncata Commune,
Suceava County)”, Proceedings of the FIRST ARHEOINVEST CONGRESS -
Interdisciplinary Research in Archaeology, June 10th-11th, 2011 Iaşi, Romania, ISBN 978-973-
640-661-4
7. [Br06] Braunovic, M., Konchits, V.V., Myskin, N.K., 2006, “Electrical contacts.
Fundamental, applications and technology”, CRC Press, Boca Raton, London, New York.
8. [Bu75] Bush A.W., Gibson R.D., Thomas T.R., The Elastic Contac of a Rough Surface, Wear
35, (1975), 87
9. [Bu85] Bushan, B., 1985, "The real area of contact in polymeric magnetic media – 1: critical
assessment of experimental techniques", ASLE Transactions, 28, pp. 75-86.
10. [Ca08] Carbone G., Bottiglione F., 2008, „Asperity Contact Theories: Do They Predict
Linearity Between Contact Area and Load?”, J. Mech: Phis. Solids, 56 (2008), pp. 2555-
2572.
11. [Ca09a] Carbone G., Bottiglione F., 2009, „CONTACT MECHANICS OF ROUGH
SURFACES: PERSSON’S THEORY VS. MULTIASPERITY CONTACT MODELS”,
Proceedings of ECOTRIB 2009 - 2nd European Conference on Tribology, June 7-10, Pisa,
Italy, vol.2, pp. 685-690
12. [Co31] Coker, E. G. and Filon, L. N. G., „A treatise on photoelasticity”, 1931 (Cambridge
University Press,New York).
13. [Co89] Constantinou, C., and Chaudhri, M., 1989, "Optical observations of "junction growth"
in asperities of copper, aluminium, PTFE and nylon under combined normal and tangential
stresses", Journal of Materials Science, 24, pp.4279-4292.
14. [Cr69] Crudu, I., 1969, „Contribuţii la studiul influenţei tensiunilor normale iniţiale asupra
distrugerii statice şi prin ciupire (pitting) a contactelor punctiforme”, Teză de doctorat, Iaşi
15. [Cr02] Creţu, S., 2002, “Mecanica Contactului” (In Romanian), Vol. I, Gheorghe Asachi
Press, Iaşi
16. [Cr03] Creţu, S., Antaluca, E., Creţu, O., 2003, „The Study of Non-Hertzian Concentrated
Contacts by a GC-DCFFT Technique”, Rotrib’03 National Tribology Conference, Galaţi,
Romania
17. [De62] Demkin, N.B., 1962, „Facticeskaia plosciadi kasaniatverdîh poverhnostei”, Izd. Akad.
nauk S.S:S.R, Moskva
18. [Di63] Ditchburn, R. W., 1963, „Light, Vol. II”, Blackie & Son, Second Edition.
19. [Di93] Diaconescu, E.N., 1993, „Solid-like behaviour of EHD oil film”, Scientific Report
ERB-CIPA-CT-92-0526.
– 76 –
20. [Di94a] Glovnea, M.L., Diaconescu, E.N., 1994, „O nouă metodă experimentală de
investigare a contactelor elastice”, Symp. on Tradition and Continuity in Railway Research,
Vol.II, Bucharest, pp. 77-82.
21. [Di94b] Diaconescu, E.N., Glovnea, M.L., 1994, Uniform Contact Pressure Between a Rigid
Punch and an Elastic Half-Space, Acta Tribologica, vol. 2, 1, 7-16.
22. [Di98a] Diaconescu, E.N., A New Tool for Experimental Investigation of Mechanical
contacts. Part I: Principles of Investigation Method, VAREHD9, Suceava, 1998, 243-248.
23. [Di98b] Diaconescu, E.N., Glovnea, M.L., A New Tool for Experimental Investigation of
Mechanical contacts. Part II: Experimental Set-up and Preliminary Results, VAREHD9,
Suceava, 1998, 249-254.
24. [Di00a] Diaconescu, E.N.and Glovnea, M.L., 2000, “Validation of reflectivity as an
experimental tool in contact mechanics”, VAREHD 10, Suceava, pp. 471 - 476
25. [Di00b] Diaconescu, E.N., Glovnea, M.L., and Floristean, L. 2000, “A New Experimental
Technique to Assess the Contact Pressure”, VAREHD 10, Suceava, pp. 477 - 482
26. [Di02] Diaconescu, E.N., and Glovnea, M.L., 2002, „Evaluation of Contact Area by
Reflectivity”, Proc. 3rd AIMETA International Tribology Conference, Italy, on CD.
27. [Di03] Diaconescu, E. N., Glovnea, M. L., Petroşel, O., 2003, „A New Experimental
Technique to Measure Contact Pressure”, Proc. of 2003 STLE/ASME Joint International
Tribology Conference, Ponte Vedra Beach, Florida USA
28. [Di04] Diaconescu, E. N., 2004, „Solid-Like Properties Of Molecular Liquids Subjected To
EHD Conditions - Theoretical Investigations”, Proceedings of 2004 ASME/STLE
International Joint Tribology Conference Long Beach, California USA, October 24-27,
29. [Di06] Diaconescu, E. N., Glovnea, M. L., 2006, “Visualization and Measurement of Contact
Area by Reflectivity”, ASME J. Tribol., 128, pp. 915–917
30. [Er78] Ersov, G. S., Cerniacov, V. A., 1978, „Structura şi Proprietăţile Metalelor Lichide şi
Solide”, în rusă, Metallurghia, Moskva
31. [Fe57] Fessler, H., Ollerton, E., 1957, „Contact Stresses in Toroids Under Radial Loads”,
British Journal of Applied Physics , vol. 8, 387-393.
32. [Fr55] Frenkel, Ia. I., 1955, „Kinetic Theory of Liquids”, Clarendon Press, Oxford
33. [Fr09] Frunza G.,. Frunza M.-C, Suciu C., ”A Tribological Model Regarding Dental Contacts
Deterioration”, Proceedings of the 2nd European Conference on Tribology, ECOTRIB 2009,
Faculty of Engineering, Pisa, Italy, June 7 - 10, 2009, ISBN: 978-884672426-7, pp. 453-458
34. [Fr10] Frunza, G.,. Frunza M.-C, Suciu, C., “Microdefects Analysis Of Dental Contact
Surfaces”, Proceedings of VarEHD15, Suceava, 6-8 May, 2010, ISSN 1844-8917, THE
ANNALS OF UNIVERSITY “DUNĂREA DE JOS“ OF GALAŢI, FASCICLE VIII, 2010
(XVI), ISSN 1221-4590, Issue 2 - TRIBOLOGY, pp.35-39
35. [Fr12] Frunză, Mihai, Suciu, Cornel, „Cusp radius measurement through digital image
analysis”, Acta Odontologica Scandinavica ISSN: 0001-6357 (print), 1502-3850 (electronic),
factor impact 2010 1,130, doi:10.3109/00016357.2012.671359
36. [Ge82] Georgescu, L., Petrea, I. şi Borsan, D., 1982, „Fizica stării lichide”, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti
37. [Gl94] Glovnea, M.L., and Diaconescu, E.N., 1994, “A New Method for Experimental
Investigation of Elastic Contacts,” (in Romanian), Symp. on Tradition and Continuity in
Railway Research, Vol.II, Bucharest, pp. 77-82.
38. [Gl99] Glovnea, M.L., 1999, „Efectul Discontinuităţilor Geometrice De Suprafaţă Asupra
Contactului Elastic”, PhD Thesis, University of Suceava.
– 77 –
39. [Go70] Goodelle, R.A., Derner, W.J., Root, L.E., 1970, „A Practical Method for Determining
Stresses in Elastically Loaded Line Contacts”, ASLE Transactions, vol. 13, 269 - 277.
40. [Gr66] Greenwood, J. A., and Williamson, J. B. P., 1966, “Contact of Nominally Flat
Surfaces,” Proc. R. Soc. London, Ser. A, 295, pp. 300–319.
41. [Gr67] Greenwood, J.A., Tripp, J.H., 1967, „The Elastic Contact of Rough Spheres, ASME
Jounal of Applied Mechanics, vol. 34, 153.
42. [Gr06] Greenwood J.A., 2006, „A Simplified Elliptic Model of Rough Surface Contact”, Wear
261, pp. 191-200
43. [Ha81] Hartnett, M.J., Kannel, J.W., 1981, „Contact Stresses Between Elastic Cylinders: A
Comprehensive Theoretical and Experimental Approach”, ASME, Journal of Lubrication
Technology, vol. 103, 40 - 45.
44. [Ha83] Halling, J., Nuri, K.A., 1983, „Contact of Surfaces, in Principles of Tribology, Edn.
Halling J., The MacMillan Press Ltd., 40 - 71.
45. [He895] Hertz, H., Uber die Beruhrung fester elasticher Korper, Gesammelte Werke, Bd. 1,
Leipzig, 1895, 155-173.
46. [Ho67] Holm, R., 1967, „Electric Contacts”, 4th edition, Springer-Verlag, Berlin,
47. [Ho81] Hoeprich, M.R., Zantopulos, H., 1981, „Line Contact Deformation: A Cylinder
Between Two Flat Plates”, ASME Journal of Lubrication Technology, vol. 103, 21 - 25.
48. [Hu84] Huţanu, Gh., De la optica clasică la optica modernă, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984.
49. [It79] Ito, Y., Toyoda, J., and Nagata, S. , 1979, ASME J. Mech. Des. 101, 4
50. [Ja06] Jamari, J., Schipper, D. J., 2006, “Experimental Investigation of Fully Plastic Contact
of a Sphere Against a Hard Flat”, ASME J. Tribol., 128, pp. 230–235.
51. [Ja07] Jamari, J., Schipper, D. J., 2007, “Deformation due to contact between a rough surface
and a smooth ball”, Wear, 262, pp. 138–145
52. [Ka67] Kanell, J.W., Walowit, J.A., Bell, J.C., Allen, C.M., 1967, „The Determination of
Stresses in Rolling - Contact Elements”, ASME, Journal of Lubr. Technol., Vol. 89, 453-465.
53. [Ka74] Kanell, J.W., 1974, „Comparison Between Predicted and Measured Axial Pressure
Distribution Between Cylinders”, ASME, Jnl. of Lubr. Technololigy, Vol. 96, 508-514.
54. [Ka81] Kato, S., Yamaguchi, K., and Kato, T., 1981, Trans., ASME, J. Eng. Ind. 103, 210,
55. [Ka83] Kanell, J.V., Hartnett, M.J., 1983, „Theoretical and Experimental Evaluation of Edge
Stresses Under Severe Edge Loads”, ASLE Transations, vol. 26, 1, 25 - 30.
56. [Ka92] Kapoor, A., Johnson, K.L., 1992, „Effect of Changes in Contact Geometry on
Shakedown of Surfaces in Rolling-Sliding Contact”, Int. J. Mech. Sci., vol. 34, 3, 223 - 239.
57. [Ke71] Kendall, K., Tabor, D., 1971, „An ultrasonic study of the area of contact between
stationary and sliding surfaces”, Proc. Roy. Soc. Ser. A., Vol.321, p. 321 – 340
58. [Kl71] Klemz, B.I., Gohar, R., Cameron, A., 1971, „Photoelastic Studies of Lubricated Line
Contacts”, Tribology Convention, Inst. Mech. Engng., 18 - 30.
59. [Kr77] Kraghelski, I. V., Dobicin, M. N., Kombalov, V. S., 1977, „Osnovi rascelov na tremie i
iznos”, Moskva, Maşinostroenie
60. [Ku61] Kunert, K., 1961, „Spannungsverteilung im Halbraum bei elliptischer Flachen-
presungsverteilung uber einer rechteckigen Druckflache”, Forschung Geb. Ingen., Band 27, 6,
165-174.
61. [Le73] Leibensperger, R.L., Brittain, T.M., 1973, „Shear Stresses Below Asperities in
Hertzian Contact as Measured by Photoelasticity”, ASME, Journal of Lubrication
Technolology, Vol. 95, 277 - 286.
– 78 –
62. [Lu39] Lundberg, G., Elastiche Beruhrung zweier Halbraume, Forch Geb. Ingen., Bd. 10,
1939, 201-211.
63. [Ma74] Manolov, N. T., Pipercov, D. P., 1974, „Acusticinalmetod za contacta na tvirditela i
problemitza vîtreşnovo trene”, Mech. Appliquee, Vol. VII, Livre 2. Izd. „Tehnica”, Sofia
64. [Me30] Mesnager, M., 1930, „Sur la determination optique des tensions interieures dans les
solides a trois dimensions.”, Comptes-rendus Hebdomadaires des Seances de l’Academie des
Sciences de Paris, 190, 1249.
65. [Mi10a] Mihai, I., Suciu, C., 2010, “Specific features of heat transfer via micro and
nanochannels in micro-heat exchangers ”, Advanced Topics In Optoelectronics,
Microelectronics, And Nanotechnologies V Book Series: Proceedings of SPIE-The
International Society for Optical Engineering, Volume: 7821 Article Number: 78212F DOI:
10.1117/12.881682, ISSN: 0277-786X ISBN: 978-0-8194-8330-0
66. [Mi10b] Mihai, I., Suciu, C., 2010, “Thin layer CPU thermal grease behavior at high
temperatures”, Advanced Topics In Optoelectronics, Microelectronics, And Nanotechnologies
V Book Series: Proceedings of SPIE-The International Society for Optical Engineering, Vol.:
7821, Article No.: 78211C, DOI: 10.1117/12.881689, ISSN: 0277-786X ISBN: 978-0-8194-
8330-0
67. [Mo86] Moisil G.C., and Curatu E., 1986, „Optică - Teorie şi Aplicaţii”, Editura Tehnică,
Bucureşti
68. [Mu79] Murgulescu, I. G., Segal, E., 1979, „Introducere în chimia fizică”, vol. II, partea I,
„Teoria cineto-moleculară a materiei”, Ed. Acad., Bucureşti
69. [My99] Myshkin, N.K., Petrokovets, M.I., Chizhik, S.A., 1999, “Basic problems in contact
characterization at nanolevel”, Tribology International, Vol. 32, pp. 379-385.
70. [Nu74] NURI, K.A., 1974, “The normal approach between curved surfaces in contact”, Wear,
Vol. 30, Nr. 3, p. 321-325
71. [Ov06] Ovcharenko, A., Halperin, G., Etsion, I., Varenberg, M., 2006 “A test rig for the
contact area evolution during pre-sliding”, Proceedings of IJTC2006 STLE/ASME
International Joint Tribology Conference, San Antonio, TX, USA October 22-25
72. [Pa50] Parker, R., and Hatch, D., 1950, "The static coefficient of friction and the area of
contact", Proc. Phys. Soc. (London), B63, pp. 185-197.
73. [Pe01] Persson B.N.J., 2001, „Theory of Rubber Friction and Contact Mechanics”, J. Chem.
Phys. 115, 3840
74. [Po99] Polonsky, I. A., and Keer, L. M., 1999, “A Numerical Method for Solving Rough
Contact Problems Based on the Multi-Level Multi-Summation and Conjugate Gradient
Techniques”, Wear, 231(2), pp. 206–219
75. [Pr85] Progri, R., Villechaise, B., Godet, M., 1985, “Boundary Conditions in a Two-Body
Contact Formed by a Rectangular Polyurethane Slab Pressed Against an Araldite Plane”,
ASME, Journal of Tribology, vol. 107, 138 - 141.
76. [Pr05] Prodan, D., 2005, „Cercetări Privind Contactul Circular Concentrat Al Suprafeţelor
Rugoase În Domeniul Elastoplastic”, PhD Thesis, University of Suceava.
77. [Qu01] Quinn, A. M., Drinkwater, B. W., Dwyer-Joyce, R. S., 2001, „The measurement of
contact pressure in machine elements using ultrasound”, Ultrasonics, vol. 39, 495-502
78. [Ra64] Rabinowicz, E, 1964, „Practical uses of the surfaces energy criteriore”, Wear, 7, 9-22
79. [Ri62] Rijov, E. V., 1962, „Osnovi rasceta stîcovîh poverhnostei detalei maşin na contactnuiu
jestcosti”, Masghiz, Moskva
80. [Sa78] Sayles, R.S., Thomas, T.R., 1978, “Surface topography as a non-stationary random
process”, Nature, Vol. 271, pp. 431-434.
– 79 –
81. [Sc06] Schacht R. , May D. e.a. Characterization of thermal interface materials to support
thermal simulation, ©TIMA Editions/THERMINIC, Nice, Côte d’Azur, France, 27-29
September, pp. 1-6, 2006. (Article)
82. [Sh82] El Shafei, T.E.S., Arnell, R.D., Halling, J., 1982, „An Experimental Study of the
Hertzian Contact of Surfaces Covered by Soft Metal Films”, ASLE Trans., vol. 26, 4, 481 -
486.
83. [Si07] Sick, J.-H., Ostermeyer, G.-P., 2007, „In situ measurement of contact area in coated
surfaces”, Computer methods and Experimental Measurements VIII WIT Transactions on
Engineering Sciences, Vol. 55, WIT Press, 259-270, ISSN 1743-3533
84. [Sl00] Sloetjes, J. W., Schipper, D. J., Lugt, P. M., and Tripp, J. H., 2000, “The Determination
of Changes in Surface Topography Using Image Processing Techniques,” in Proceedings of
the International Tribology Conference, Nagasaki.
85. [Sl02] Sloetjes, J. W., Tasan, Y. C., De Rooij, M. B., and Schipper, D. J., 2002, “Algorithm
for Determining Changes in Micro-Geometry Using Image Processing Techniques,” in
Proceedings of the 2nd Asia International Conference on Tribology, Asiatrib ’02, Cheju
Island, Korea.
86. [Sp06] Spînu, Sergiu, 2006, „Contribuţii privind rezolvarea problemelor de contact în
domeniul elasto-plastic”, PhD Thesis, University of Suceava
87. [Su06] Suciu, C. , 2006, “Cercetarea contactelor hertziene încărcate normal şi tangenţial prin
profilometrie cu laser”, Lucrare de diplomă, Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava,
88. [Su08] Suciu, C., Diaconescu, E., 2008, „Experimental Set-Up And Preliminary Results Upon
A New Technique To Measure Contact Pressure”, ACTA TRIBOLOGICA, p-ISSN 1220-
8434; e-ISSN 2069-4601
89. [Su09] Suciu, C., Diaconescu, E., 2009, „Contact Pressure Assessement By Reflectivity Of A
Solidified Gel Layer”, Proceedings of ECOTRIB 2009 - 2nd European Conference on
Tribology, June 7-10, Pisa, Italy, ecotrib2009.ing.unipi.it, ISBN: 978-884672426-7
90. [Su10] Suciu, C., Diaconescu, E., 2010, „Preliminary Theoretical Results Upon Contact
Pressure Assessment By Aid Of Reflectivity”, ACTA TRIBOLOGICA, p-ISSN 1220-8434;
e-ISSN 2069-4601
91. [Su11] Suciu, C., Romanu, I.C., 2011, „Experimental Investigations Upon Circular Contacts
Between Ethylene Vinyl Acetate Bodies By The Aid Of Reflectivity” –THE ANNALS OF
“DUNĂREA DE JOS“ UNIVERSITY OF GALAŢI, FASCICLE VIII, TRIBOLOGY, 2011
(XVII), Issue 2, ISSN 1221-4590
92. [Te78] Temperley, H. N. V, Trevena, D. H., 1978, „Liquids and their Properties”, Ellis
Horwood Ltd.
93. [Th82] Thomas T.R., 1982, „Rough Surfaces”, Longman Group Limited, New York, Ch. 8
94. [Tu81] Tudor, A., Li Chun Bo, 1981 „Aspecte teoretice privind influenţa vitezei de antrenare
şi a amortizării asupra parametrilor mişcării sacadate (stick-slip)”, St. Cerc. Mec. Apl. Tom.,
40, Nr. 5, p. 741-752
95. [Tu82] Tudor, A., Li Chun Bo, 1982, „The squeeze film under boundarz lubrication condition
and its effect on the vertical displacement of sliding bodies, Wear, 80, 115-119
96. [Tu90] Tudor, A., 1990, „Contactul real al suprafeţelor de frecare”, Editura Academiei
Române, Bucureşti
97. [Vi00] Viswanath, R., Wakharkar, V., Watwe, A., and Lebonheur V., Thermal Performance
Challenges from Silicon to Systems, Intel Technology Journal Q3, pp. 1-16, 2000. (Article)
98. [WEB01] http://womenbeautyconcepts.blogspot.ro/2011/04/nail-polish-cosmetics-and-
perfumes.html
– 80 –
99. [WEB02] "Nail Polish." How Products are Made. Ed. Stacey L. Blachford. Vol. 1. Gale
Cengage, 2002. eNotes.com. 18 Jun, 2012 <http://www.enotes.com/nail-polish-reference/>
100. [WEB3] http://en.wikipedia.org/wiki/Nail_polish#Constituents
101. [Wo80] Woo, K.L., and Thomas, T.R., 1980, "Contact of rough surfaces: a review of
experimental work", Wear, 58, pp.331-340.
102. [Ya90] Yamaguchi, K., Uchida, M., and Abraha, P., 1990, „Measurement of Pressure on
Contact Surface by Reflection of Light (effect of surface etching),” Proceedings of the Japan
International Tribology Conference, Nagoya, pp. 1271-1276.
103. [Ya97] Yamaguchi, K., Uchida, M., Abraha, P., 1997, „Measurement of the pressure
distribution on contact surfaces by the detection of a transferred oil film”, Surface Science
377–379, pp. 1015 – 1018
ANEXA 1: LISTĂ FIGURI
Figura I.1: Schema metodei optice.................................................................................................11

Figura III.1: Profilometru laser UBM-14 asistat de calculator .....................................................24
Figura III.2: Profilometrul laser μScan®, produs de firma NanoFocus ..............................................25
Figura III.3: Topografie dentară, obţinută prin profilometrie laser, [Fr10]..........................................26
Figura III.4: Determinarea razelor de curbură pentru unul din vârfurile suprafeţei unui molar ............26
Figura III.5: Imaginea unei plăci a unui microschimbător de căldură: a – ansamblu, b – detaliu ajutaj
convergent, microcanal şi camera destindere, [Mi10a].......................................................................27
Figura III.6: Microcanalele serpentinelor: (a) reprezentare tridimensională şi (b) secţiune cu
evidenţierea dimensiunilor canalelor .................................................................................................27
Figura III.7: Suprafaţa stratului de unsoare termică, la 40 oC, [Mi10b],.................................................28
Figura III.8: Strat thermal grease sub geam de cuarţ la temperatura de 40 oC, [Mi10b]........................28
Figura III.9: Vârf de săgeată, [Bo11]................................................................................................29
Figura III.10: Reprezentare 3D a standului experimental, [Su08] ................................................30
Figura III.11: Principiul de încărcare a contactelor în dispozitivul realizat, [Su08] .....................30
Figura III.12: Dispozitiv experimental pentru încărcarea contactelor (reprezentare în secţiune),
[Su08] .............................................................................................................................................31
Figura III.13: Stand experimental: a. – imagine de ansamblu; b. – detaliu al contactului dintre
bilă şi plăcuţa de probă, [Su08] ......................................................................................................32
Figura III.14: Etapele realizării încercărilor experimentale ................................................................33
Figura IV.1: Variaţia cu presiunea a părţii reale a indicelui de refracţie al gelului ......................40
Figura IV.2: Variaţia părţii reale a indicelui de refracţie cu presiunea, în intervalul de presiuni aplicabile
experimental, [Su10] ........................................................................................................................40
Figura IV.3: Deplasarea w a punctelor aparţinând frontierei poansonului: a – reprezentare 3D; b –
profil în lungul axei x........................................................................................................................41
Figura IV.4: Model al variaţiei grosimii stratului de gel solidificat, obţinut conform relaţiei (4.16) .....41
Figura IV.5: Reflexia – refracţia razei laser la trecerea prin stratul de gel solidificat, [Su10] ................42
Figura IV.6: Variaţia presiunii hertziene maxime cu sarcina aplicată .................................................44
Figura IV.7: Variaţia coeficientului de absorbţie cu presiunea ......................................................44
Figura IV.8: Variaţia reflectivităţii globale a stratului de gel solidificat cu distanţa radială ........44
Figura IV.9: Detaliu privind variaţia reflectivităţii pe aria de contact .................................................44
Figura IV.10: Variaţia reflectivităţii globale a stratului de gel solidificat cu distanţa radială, la diverse
încărcări normale .............................................................................................................................44
– 81 –
Figura IV.11: Variaţia reflectivităţii pe aria de contact la variaţia sarcinii (detaliu pe aria de
contact) ...........................................................................................................................................44
Figura IV.12: Variaţia reflectivităţii cu presiunea, pentru diferite grosimi ale gelului solidificat..........45
Figura IV.13: Variaţia reflectivităţii cu grosimea stratului, pentru diferite presiuni .............................45
Figura IV.14: Variaţia reflectivităţii globale, în funcţie de presiune şi grosime...................................45
Figura IV.15: Variaţia presiunii cu grosimea gelului, pentru diferite valori ale reflectivităţii ...............46
Figura IV.16: Variaţia presiunii pentru grosimea stratului aflată în intervalul 2, 7  3, 2  m şi o
reflectivitate globală variind în gama 32%  40% ........................................................................47
Figura IV.17: Variaţia presiunii pentru grosimea stratului aflată în intervalul 1, 44  1, 65  m şi o
Figura IV.18: Variaţia presiunii pentru grosimea stratului aflată în intervalul 0,53  0,96  m şi o
Figura IV.19: Variaţia presiunii pentru grosimea stratului aflată în intervalul 0, 23  0,55  m şi o
Figura IV.20: Variaţia presiunii cu reflectivitatea şi grosimea gelului ................................................48
Figura IV.21: Microtopografia poansonului, pe o suprafaţă de 5  5 mm , la o rezoluţie de scanare
de 20 puncte mm ..........................................................................................................................48
Figura IV.22: Microtopografia poansonului, pe o suprafaţă de 1 1 mm , la o rezoluţie de scanare
de 500 puncte mm ........................................................................................................................48
Figura IV.23: Profil diametral, nefiltrat, al topografiei suprafeţei bilei (linie albastră) şi aproximarea
acestuia cu un cerc (linie roşie) .........................................................................................................49
Figura IV.24: Reprezentări tridimensionale ale microtopografiei probelor din oţel 100Cr6 şi parametrii
de rugozitate corespunzători, obţinuţi experimental ...........................................................................50
Figura IV.25: Exemplu de microtopografie a suprafeţei gelului solidificat, obţinută cu
profilometrul laser NanoFocus μScan ............................................................................................51
Figura IV.26: Exemplu de microtopografie a suprafeţei gelului solidificat, obţinută cu
profilometrul laser UBM14 ............................................................................................................51
reflectivităţii corespunzătoare (b), pentru o sarcină aplicată contactului de 112,752 N.........................51
reflectivităţii corespunzătoare (b), pentru o sarcină aplicată contactului de 172,58 N...........................51
reflectivităţii corespunzătoare (b), pentru o sarcină aplicată contactului de 284,564 N ................53
Figura IV.34: Reprezentare tridimensională a reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat pentru
trei sarcini crescătoare, [Su09] .......................................................................................................54
generează o presiune hertziană maximă calculată de 1.10 GPa...........................................................54
– 82 –
generează o presiune hertziană maximă calculată de 1.385 GPa.........................................................54
Figura IV.37: Reprezentarea reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat la o încărcare normală
care generează o presiune hertziană maximă calculată de 1,57 GPa .............................................55
Figura IV.38: Reprezentare tridimensională a reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat la o încărcare
normală care generează o presiune hertziană maximă calculată de 1,73 GPa ......................................55
Figura IV.39: Profil diametral al variaţiei reflectivităţii la o încărcare normală de 176,41 N................55
Figura IV.40: Exemplu de reprezentare tridimensională a reflectivităţii suprafeţei gelului solidificat în
cazul unui contact liniar...................................................................................................................56
Figura IV.41: a – profil longitudinal al reflectivităţii în cazul unui contact liniar, b – profil
transversal al reflectivităţii în cazul unui contact liniar 56
aplicată de 46,56 N (diametrul teoretic al ariei de contact, obţinut cu relaţiile lui Hertz este în acest
caz dt1  0, 297 mm ) ......................................................................................................................57
Figura IV.43: Detaliu privind variaţia profilului stratului de gel pe aria de contact (interpolare profil cu
un polinom de gradul 4), la o sarcină normală aplicată de 46,56 N .....................................................57
aplicată de 87,47 N (diametrul teoretic al ariei de contact, obţinut cu relaţiile lui Hertz este în acest
caz dt 2  0,367 mm ) ......................................................................................................................57
un polinom de gradul 4), la o sarcină normală aplicată de 87,47 N .....................................................58
aplicată de 156,47 N (diametrul teoretic al ariei de contact, obţinut cu relaţiile lui Hertz este în
acest caz dt 3  0.445mm )...............................................................................................................58
un polinom de gradul 4), la o sarcină normală aplicată de 156,47 N ...................................................58
Figura IV.48: Variaţia reflectivităţii stratului de gel, cu evidenţierea ariei de contact (în chenar), pentru
o sarcină normală aplicată contactului de 46 N ..................................................................................59
Figura IV.49: Variaţia reflectivităţii stratului de gel cu aproximarea acesteia cu un profil de gradul 8,
pentru o sarcină normală aplicată contactului de 46 N........................................................................59
polinom de gradul 2), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 46 N ......................................59
polinom de gradul 4), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 46 N ......................................60
sarcină normală aplicată de 87,47 N..................................................................................................60
sarcină normală aplicată de 87,47 N..................................................................................................60
polinom de gradul 2), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 87,47 N .................................61
polinom de gradul 4), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 87,47 N .................................61
sarcină normală aplicată de 156,47 N................................................................................................61
sarcină normală aplicată de 156,47 N................................................................................................62
– 83 –
polinom de gradul 2), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 156,47 N................................62
polinom de gradul 4), pentru o sarcină normală aplicată contactului de 156,47 N................................62
încărcare normală a contactului de 112,75 N .....................................................................................63
Figura IV.64: Comparaţie între distribuţia hertziană de presiuni (linie albastră punctată) şi cea
determinată prin metoda reflectivităţii (linie roşie continuă), la două sarcini normale ..........................66
Figura IV.65: Distribuţie reală de presiuni obţinută prin metoda reflectivităţii, la o sarcină aplicată
contactului de 115 N ........................................................................................................................67
Figura IV.66: Distribuţie reală de presiuni obţinută prin metoda reflectivităţii, la o sarcină de 190 N,
aplicată contactului dintre un poanson sferic cu diametrul d şi o epruvetă plană..................................67
Figura IV.67: Distribuţia de presiuni obţinută pe cale numerică prin implementarea unui algoritm CG-
DCFFT pentru contactul dintre un poanson sferic rugos (Figura IV.22) şi o suprafaţă plană netedă, la
aplicarea unor încărcări normale de 112,75 N (a), 172,58 N (b), 220,14 N (c) şi 284,56 N (d).............68
ANEXA 2: LISTA LUCRĂRILOR REZULTATE ÎN URMA CERCETĂRILOR

EFECTUATE PENTRU ELABORAREA TEZEI DE DOCTORAT
1. Mihai Ioan , Patuleanu Liliana , Suciu Cornel, „R12 Freon Condensation in Micro and
Nanochannels of a Mini Heat Exchanger”, accepted (in program) at The 6th edition of the
international conference - Advanced Topics In Optoelectronics, Microelectronics, And
Nanotechnologies, ATOM-N 2012, 23 - 26 August 2012, Constanta, Romania
2. Mihai Ioan, Suciu Cornel, Patuleanu Liliana, „Modeling of Heat Transfer in
Microchannels of a CPU-Heat Sink Cooling System”, accepted (in program) at The 6th
edition of the international conference - Advanced Topics In Optoelectronics,
Microelectronics, And Nanotechnologies, ATOM-N 2012, 23 - 26 August 2012,
Constanta, Romania
3. Deleanu L., Georgescu C., Suciu C., “A comparison between 2D and 3D surface
parameters for evaluating the quality of surfaces”, The 3rd International Conference on
Diagnosis and Prediction in Mechanical Engineering Systems, DIPRE’12, 31 mai – 1
iunie, Galaţi, 2012.
4. Mihai Catalin FRUNZA, Cornel SUCIU, „Cusp Radius Measurement Through Digital
Image Analysis”, Acta Odontologica Scandinavica ISSN: 0001-6357 (print), 1502-3850
– 84 –
(electronic), factor impact 2010 1,130, doi:10.3109/00016357.2012.671359, early online

March 2012
5. Cornel SUCIU, Ionut Cristian Romanu, „Experimental Investigations Upon Circular
Contacts Between Ethylene Vinyl Acetate Bodies By The Aid Of Reflectivity”, THE
ANNALS OF “DUNĂREA DE JOS“ UNIVERSITY OF GALAŢI, FASCICLE VIII,
TRIBOLOGY, 2011 (XVII), Issue 2, ISSN 1221-4590
6. Dumitru BOGHIAN, Gheorghe FRUNZĂ, Cornel SUCIU, Sorin IGNĂTESCU,
“Traceological Analysis On A Number Of Cucutenian Lithic Tools From The Feteşti - La
Schit Site (Adâncata Commune, Suceava County)”, Proceedings of the FIRST
ARHEOINVEST CONGRESS - Interdisciplinary Research in Archaeology, June 10 th-11th,
2011 Iaşi, Romania, ISBN 978-973-640-661-4
7. Suciu, C., “Theoretical Models Regarding Contact Pressure Assesment by Aid of
Reflectivity”, Proceedings of CER-STUD2011 on CD, in Romanian, Suceava, Romania,
2011, ISSN: 1844-6019
8. Mihai, I., Suciu, C., “Thin layer CPU thermal grease behavior at high temperatures”,
Advanced Topics In Optoelectronics, Microelectronics, And Nanotechnologies V Book
Series: Proceedings of SPIE-The International Society for Optical Engineering, Vol.: 7821,
Article Number: 78211C, DOI: 10.1117/12.881689, ISSN: 0277-786X ISBN: 978-0-8194-
8330-0
9. Mihai, I., Suciu, C., “Specific features of heat transfer via micro and nanochannels in
micro-heat exchangers ”, Advanced Topics In Optoelectronics, Microelectronics, And
Nanotechnologies V Book Series: Proceedings of SPIE-The International Society for
Optical Engineering, Volume: 7821 Article Number: 78212F DOI: 10.1117/12.881682,
ISSN: 0277-786X ISBN: 978-0-8194-8330-0
10. Suciu, C., Diaconescu, E., “Preliminary Theoretical Results Upon Contact Pressure
Assessment By Aid Of Reflectivity”, Proceedings of VarEHD15, Suceava, 6-8 May, 2010,
ISSN 1844-8917, ACTA TRIBOLOGICA, Volume 18, (2010), p-ISSN 1220-8434, e-ISSN
2069-4601, pp. 19-26
11. Frunza, G.,. Frunza M.-C, Suciu, C., “Microdefects Analysis Of Dental Contact Surfaces”,
Proceedings of VarEHD15, Suceava, 6-8 May, 2010, ISSN 1844-8917, THE ANNALS OF
UNIVERSITY “DUNĂREA DE JOS“ OF GALAŢI, FASCICLE VIII, 2010 (XVI), ISSN
1221-4590, Issue 2 - TRIBOLOGY, pp.35-39
12. Suciu, C., Diaconescu E., “Contact Pressure Assessement by Reflectivity of a Solidified
Gel Layer”, Proceedings of the 2nd European Conference on Tribology, ECOTRIB 2009,
Faculty of Engineering, Pisa, Italy, June 7 - 10, 2009, ISBN: 978-884672426-7, pp. 691-
696
13. Frunza G.,. Frunza M.-C, Suciu C., ”A Tribological Model Regarding Dental Contacts
Deterioration”, Proceedings of the 2nd European Conference on Tribology, ECOTRIB
2009, Faculty of Engineering, Pisa, Italy, June 7 - 10, 2009, ISBN: 978-884672426-7, pp.
453-458
14. Suciu, C., Diaconescu, E., Spinu, S., “Experimental Set-Up And Preliminary Results Upon
A New Technique To Measure Contact Pressure”, Proceedings of VarEHD14, Suceava, 9-
11 October, 2008, ISSN 1844-8917, Acta Tribologica, vol. 16, 2008 ISSN 1220 – 8434,
pp.21-26
15. Spinu, S., Suciu, C., “Numerical Simulation of Elastic Finite Length Line Contact under
Eccentric Loading”, Proceedings of VarEHD14, Suceava, 9-11 October, 2008, ISSN 1844-
8917, Acta Tribologica, vol. 16, 2008 ISSN 1220 – 8434, pp. 1-8
– 85 –
16. Diaconescu E.N., Glovnea M.L., Suciu C., Bejinariu B. Preliminary Experimental
Measurement Of Bioarticular Friction Proceedings of VarEHD14, Suceava, 9-11 October,
2008, ISSN 1844-8917, 6 p.
17. Suciu, C., Comoritan, V., 2006, “Preliminary Experimental Investigations Upon Junction
Growth Under Tangential Loading” – 13th CONFERENCE ON EHD LUBRICATION
AND TRACTION, Suceava, October 6-7,
– 86 –

Suciucc

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suciucc

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

“Cercetări teoretice şi experimentale privind determinarea presiunii de contact între suprafeţe reale prin metoda reflectivităţii”

‒ rezumatul tezei de doctorat –

Equation Chapter 1 Section 1

dispozitivelor ce permit măsurarea cu acurateţe a profilului suprafeţelor, un element

I. STADIUL ACTUAL AL CERCETARILOR

I.1.CLASIFICAREA METODELOR EXPERIMENTALE DIN

Piesele componente ale maşinilor nu funcţionează individual, ci în ansamble. Ele vin în

I.2.METODE EXPERIMENTALE PENTRU MĂSURAREA

I.3.METODE PENTRU MĂSURAREA DIMENSIUNILOR ŞI

În literatura de specialitate sunt prezentate diverse metode experimentale pentru

I.3.1. MĂSURAREA CU AJUTORUL „INFORMATORILOR”

Dimensiunile şi forma ariei de contact constituie elemente fundamentale furnizate de teoria

I.3.2. METODA ELECTRICĂ

Studierea suprafeţei de contact cu ajutorul conductibilităţii electrice a preocupat pe

I.3.3. METODA OPTICĂ

Figura I.1: Schema metodei optice

I.3.4. MĂSURAREA EVOLUŢIEI ARIEI DE CONTACT ÎN MOMENTUL

Un alt dispozitiv experimental, menit observării evoluţiei ariei reale de contact, în

I.3.5. METODA POTRIVIRII ŞI UNIRII IMAGINILOR

I.3.6. METODA ACUSTICĂ

I.4. METODE EXPERIMENTALE PENTRU DETERMINAREA PRESIUNII

Estimarea experimentală a presiunii de contact sau a tensiunilor generate în corpurile în

I.4.1. MĂSURAREA CU TRADUCTOR DE PRESIUNE

I.4.2. DETERMINAREA DISTRIBUŢIEI PRESIUNII DE CONTACT PRIN

I.4.3. MĂSURAREA PRESIUNII DE CONTACT CU AJUTORUL

Quinn, Drinkwater şi Dwyer-Joyce au studiat folosirea ultrasunetelor pentru

I.5. DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A TENSIUNILOR DE

I.6. INVESTIGAREA CONTACTELOR ELASTICE ÎNTRE SUPRAFEŢE

I.6.1. PRINCIPIUL METODEI DE INVESTIGARE EXPERIMENTALĂ A

I.6.2. DETERMINAREA ARIEI DE CONTACT CU AJUTORUL REFLECTIVITĂŢII

I.6.3. MĂSURAREA PRESIUNII DE CONTACT PRIN METODA

Yamaguchi, Uchida şi Abraha, [Ya90] au avansat o metodă interesantă de evaluare a

Tot Yamaguchi, Uchida şi Abraha, [Ya97], au propus o metodă de evaluare a

unde  reprezintă densitatea adimensională, definită ca raportul între densitatea la presiunea

unde G=14,45395361538747 şi H=12,13197182474035 .

clase: măsurarea deplasărilor sau deformaţiilor în zona de contact sau în apropierea

II. CONTACTUL SUPRAFEŢELOR REALE

II.1.TOPOGRAFIA SUPRAFEŢELOR REALE

II.2.MĂSURAREA PROFILULUI SUPRAFEŢELOR REALE

În studiul contactelor reale, profilul suprafeţelor corpurilor care intră în contact

II.3. MĂSURAREA RIGIDITĂŢII REALE DE CONTACT

II.4.CONTACTUL DINTRE SUPRAFEŢE RUGOASE

II.4.1. MODELUL GREENWOOD-WILLIAMSON

 caracterul nestaţionar, adică dependenţa valorilor numerice ale parametrilor rugozităţii de

II.4.3. CONTACTUL SUPRAFEŢELOR RUGOASE ÎN DOMENIUL ELASTIC

CONTACTUL DINTRE O SUPRAFAŢĂ PLANĂ RUGOASĂ ŞI O SFERĂ NETEDĂ RIGIDĂ

Greenwood şi Tripp, [Gr67], completează în 1967 modelul plan avansat de Greenwood şi

În 2009, Carbone şi Bottiglione [Ca09a], realizează o analiză comparativă a modelelor de

II.4.4. DETERMINAREA NUMERICĂ A DISTRIBUŢIEI DE PRESIUNI

Calculul analitic al problemelor de contact este limitat la o serie redusă de contacte

III. CONTRIBUŢII PRIVIND DEZVOLTAREA

III.1. BAZA EXPERIMENTALĂ UTILIZATĂ ÎN

III.1.1. PROFILOMETRUL LASER UBM14

Figura III.1: Profilometru laser UBM-14 asistat de calculator

III.1.2. PROFILOMETRU LASER NANOFOCUS μSCAN

SCOPUL ŞI POSIBILE APLICAŢII ALE SISTEMULUI

Sistemul μScan®, produs de firma NanoFocus, este un profilometru optic destinat

Figura III.2: Profilometrul laser μScan®, produs de firma NanoFocus

III.2. CONTRIBUŢII EXPERIMENTALE PRIVIND APLICAŢII

Profilometria laser poate fi utilizată ca o unealtă importantă în aplicaţii interdisciplinare

STUDIUL CONTACTELOR DENTARE

Studiul contactelor dentare şi a deteriorării acestora necesită o abordare

analizează apariţia şi propagarea microfisurilor în smalţul dentar, folosind elemente de