Mitropolitul Anastasie Crimca

Mare mitropolit al Moldovei, distins cărturar şi om de artă, s-a născut în Suceava pe la

jumătatea secolului al XVI-lea, primind din botez numele de Ilie, fiind fiul unui bogat negustor
Ioan Crimca şi al cneaghinei Cristina, de unde se bănuie, că prin mama sa, s-ar fi înrudit cu
binecunoscuţii boieri Stroici. Puţine date se cunosc
despre acest ierarh deoarece multe din manuscrisele şi
documentele mănăstiri au fost distruse de năvălirile
hoardei căzăceşti. Tot ce putem face este ca, legând
datele seci, calendaristice, faptele, atât cât ele ne sunt
cunoscute, cu elementele de personalitate pe care
încercăm, poate nu întotdeauna cu destulă certitudine,
din creaţia lui, să încercăm să conturăm câteva
trăsături, câteva aliniamente generale.
Mitropolitul se pare că a fost ales de Dumnezeu încă din braţele maicii sale să fie păstor
duhovnicesc al Bisericii lui Hristos. Părinţii l-au crescut de mic cu frica de Dumnezeu, astfel
tatăl l-a învăţat bărbăţia şi tăria sufletească care-l fac pe om statornic şi îndelung răbdător în
încercările de multe feluri ale vieţii, iar buna sa mamă l-a învăţat să fie smerit, cu sufletul deschis
spre dumnezeieştile frumuseţi, fierbinte în rugăciuni şi iubitor de oameni.
Despre copilăria Mitropolitului Crimca documentele tac, dar de îndată ce tânărul prinde aripi este
luat sub supravegherea lui Luca Stroici şi sub îndrumarea acestui boier învăţat, cunoscător a mai
multor limbi, începe să pătrundă tainele cărţilor.
În timpul domniei lui Petru Şchiopu, tânărul Ilie Crimca a fost diac (scriitor) de cancelarie la
curtea domnească şi ostaş, căci întărindu-se cu Crucea lui Hristos, fiind îndemânatic, plin de
curaj şi râvnă să-şi apere credinţa şi ţara, biruia cu uşurinţa pe năvălitori. Pentru „dreapta şi
credincioasa lui slujbă”, domnitorul Petru Şchiopul îl răsplăteşte cu o mare întindere de pământ
aproape de târgul Sucevei, unde mai târziu avea să ridice Mănăstirea Dragomirna.
Năzuind către lucrurile cele fără de vicleşug, cu însuşiri şi pasiune pentru învăţătură, tânărul Ilie
Crimca nu se lasă amăgit de plăcerile tinereţilor, renunţând la privilegiile clasei de care
aparţinea, se hotărăşte să îmbrace haina monahală la Mănăstirea Putna. În noua sa haină,
nefăţarnic, plivind din Vieţile Sfinşilor florile darurilor, neprecupeţind nici o osteneală şi dornic
să adâncească tâlcul cărţilor sfinte, cu o imaginaţie înaripată, el începe la Putna caligrafierea şi
înflorirea textelor biblice care astăzi sunt un tezaur naţional. Acolo, în liniştea chiliilor domneşti,
în scumpe ceasuri de migală şi răbdare, zăboveşte zi de zi, stăpânit de o neîntinată smerenie,
deprinzând astfel meşteşugul cel cu multă iscusinţă al picturii în miniatură şi scrierea de cărţi. La
Putna a învăţat el meşteşugul luptei duhovniceşti şi buna nevoinţă călugărească. Pentru aceste
virtuţi, în scurt timp este hirotonit preot şi la cererea voievodului de atunci este numit egumen la
Mănăstirea Galata unde a format o obşte bine organizată, cu ucenici buni, care îl preţuiau ca un
părinte duhovnicesc.
După intrarea lui Mihai Viteazu în Moldova, în scaunul de episcop de Rădăuţi este numit
Anastasie Crimca, ocazie la care, în 19 iunie 1600 îi depunde făgăduinţă de credinţă noului
domnitor. În declaraţia de către domn, Anastasie Crimca spune printre altele: „… şi mai
mărturisesc că în Biserică voi păstra pacea şi voi gândi că niciodată nu voi face ceva împotrivă-i;
în urma aceasta mă supun crediciosului domn Mihai Voievod şi celui de Dumnezeu
încoronatului fiu al său Nicolae Voievod, cărora le voi fi întotdeauna supus şi ascultător din toată
inima şi din tot sufletul îi voi iubi pe ei în toată viaţa mea.”
Unirea celor Trei Principate a primit-o Anastasie Crimca ca o mare împlinire a neamului
românesc şi dacă unirea statală a căzut, Anastasie Crimca, prin brâul în trei braţe care apare pe
faţada de la biserica mare de la Dragomirna, lasă ca un testament spiritual urmaşilor săi să-şi
păstreze unitatea de neam prin aceeaşi credinţă ortodoxă în Sfânta Treime.
Odată cu destrămare Unirii şi revenirea în ţară a lui Ieremia Movilă şi a celor trei episcopi ce l-au
însoţit, Anstasie Crimca se retrage din scaun şi sihăstreşte timp de aproape şase ani la moşia sa
Dragomirna. Aici a zidit o biserică mică, din piatră, numită în documentele vremii Biserica
Schitului care astăzi e cunoscută ca Biserica din cimitir.
În primăvara anului 1606, fostul episcop de Rădăuţi revine în ierarhia bisericească fiind ales
episcop de Roman, iar după doi ani, în 1608 devine mitropolitul Moldovei şi Sucevei, păstorind
biserica lui Hristos timp de douăzeci de ani cu o scurtă întrerupere pe timpul domniei lui Radu
Mihnea.
Ajuns păstor de suflete, cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieţii duhovniceşti în mănăstiri şi în
sate. În toate mănăstirile a aşezat egumeni din cei mai aleşi, sporiţi în fapte bune şi în smerenie.
Prin târguri şi sate a hirotonisit preoţi ştiutori de carte şi înţelepţi în a conduce poporul pe calea
Evangheliei lui Hristos. Astfel, sub lunga păstorie a mitropolitului Anastasie Crimca mănăstirile
şi schiturile au trăit o epocă de aleasă înflorire duhovnicească.
În anul 1626, mitropolitul Anastasie Crimca a adunat la Suceava un sinod cu toţi episcopii şi
egumenii din mănăstiri şi a întocmit un aşezământ bisericesc.
Prin aceasta el căuta să înlăture orice neorânduieli din
Biserica Moldovei şi să întărească Ortodoxia. Acest
Regulament din 20 septembrie 1620, păstrat în condicele
Negoian, este unul din cele mai vechi documente privind
normele de vieţuire mănăstirescă şi drept bisericesc de la noi
din ţară.
În anul 1609 ajutat de către aceiaşi doi fraţi Stroici, Crimca
înalţă spre slava Prea Sfintei Treimi, frumoasa mănăstire
Dragomirna, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh. Este cu adevărat cel mai măreţ altar de
mângâiere şi rugăciune care l-a ridicat vreodată un ierarh pe pământ românesc.
Anastasie Crimca a îndeplinit şi misiuni diplomatice, a
spijinit încercările domnitorilor din vremea sa în dorinţa de
neatârnare faţă de Poartă, de neamestec a celor străini de
neam şi credinţă în viaţa politică şi în viaţa Bisericii din
Moldova.
Ca mitropolit al Moldovei, a zidit la Mănăstirea Sfântul Ioan
cel Nou din Suceava un paraclis de iarnă, căci sufletul său
ardea în râvna pentru Casa Domnului. La hramul Sfântului
Ioan cel Nou de la Suceava, când zeci de mii de pelerini din
Moldova şi Transilvania veneau să ceară rugăciunile
Sfântului Ioan, Anastasie Crimca, dimpreună cu poporul drept
credincios, înălţa smerite rugăciuni, trăind adevărate zile de înălţare duhovnicească, de unitate şi
înfrăţire în Hristos a tuturor românilor ortodocşi de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. La
întoarcere, românii din Transilvania duceau peste munţi cărţi bisericeşti copiate de călugări,
icoane, cruci sculptate şi alte daruri mănăstireşti pe care bunul păstor le dăruia românilor
ortodocşi din Ardeal şi Maramureş.
În 1621, năvălind tătarii asupra Sucevei, mitropolitul a luat noaptea moaştele Sfântului Ioan cel
Nou de la Suceava şi a căutat să fugă în munţi cu numeroşi credincioşi. Dar văzând Dumnezeu
rugăciunile slujitorului său şi lacrimile poporului, prin negrăită minune s-au făcut aşa de grele
încât carul cu boi nu se putea mişca din loc. Atunci, marele ierarh a făcut litie şi priveghere toată
noaptea, a înconjurat cetatea cu Racla Sfântului Ioan cel Nou, protectorul Moldovei şi îndată au
fugit păgânii din ţară. O grijă deosebită a avut Anastasie Crimca şi faţă de mănăstirea de
călugariţe de la Pătrăuţi unde mai târziu şi-a înmormântat-o pe mama sa cneaghina Cristina.
După anul 1629 datele privitoare la activitatea şi păstoria lui Crimca încep să se împuţineze, iar
din unele însemnări de pe diferite cărţi vechi, reiese că în 1629, la 19 ianuarie Anastasie Crimca
a încetat din viaţă.
Senin la chip, împăcat la cuget, aşa cum a fost toată viaţa, în isonul ecteniilor, în dangătul
plângător al clopotelor, Anastasie Crimca a fost înmormântat în pronaosul bisericii mari, sub o
lespede simplă de piatră după cum i-a fost şi viaţa, smerit şi evlavios. Din înşiruirea datelor şi a
faptelor se desprind cele mai nobile calităţi referitor la acest mare prelat al Bisericii Moldave din
prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Bibliografie:
1. Dragomirna, Istorie, Tezaur, Ctitorii, carte tipărită cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului Pimen, Episcop al Sucevei și Rădăuților, Sfânta
Mănăstire Dragomirna 2014.
2. https://vdocuments.mx/anastasie-crimca.html
3. http://manastireadragomirna.ro/acasa/anastasie-crimca/
4. https://doxologia.ro/mitropolitul-anastasie-crimca-0
5.