„Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu.

()
Vocea poetului este a omului glasuind pe un promontoriu inaintat, adresandu-se
Domnului in hau, deci voce pierzandu-se in pustiu. Nici un raspuns din marele
gol. Monologul nu ajunge niciodata sa devina un dialog. Dar tocmai
condamnarea la singuratatea suferita, asumata, arogata a glasului, ca si
imensitatea vidului in care rasuna, confera psalmilor arghezieni patosul lor. Ei
sunt psalmi ai patimii in toate sensurile cuvantului, implicand inversunarile
pasiunii si apasarile patimirii." (Nicolae Balota - Opera lui Tudor Arghezi,
Editura Eminescu, Bucuresti, 1997, p. 149)

„S-au spus despre Arghezi toate acele lucruri superficiale si juste ce se observa
din capul locului: ca exprima conflictul intre real si ideal, ca e baudelairian si
eminescian, ca e un creator de limba. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la
orice alt poet. Universul sau substantial, sensul de explo-ratie metafizica a
viziunilor, intelectualitatea fara cadre rationale a acestei lirice, iata chestiunile
adevarate . Cu Flori de mucigai arta lui Arghezi se preface in asa fel incat,
formal, putem afirma ca poezia argheziana autentica, lipsita de orice ecouri
straine, aici incepe. () «Florile de mucigai» sunt opera de rafinament, de
subtilitate artistica, ele presupun un cer al gurii dedat cu mirodeniile. () in Flori
de mucigai, efectul artistic consta in surprinderea suavitatii sub expresia de
mahala. () Cu cat expresia e mai grotesc tipica, cu atat vibratia autentica e mai
surprinzatoare". (C. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in
prezent, Editura Minerva, ed. a ll-a, Bucuresti, 1982, pp. 808-809, 814)

„ Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu. ()

Vocea poetului este a omului glasuind pe un promontoriu inaintat, adresandu-se
Domnului in hau, deci voce pierzandu-se in pustiu. Nici un raspuns din marele
gol. Monologul nu ajunge niciodata sa devina un dialog. Dar tocmai
condamnarea la singuratatea suferita, asumata, arogata a glasului, ca si
imensitatea vidului in care rasuna, confera psalmilor arghezieni patosul lor. Ei
sunt psalmi ai patimii in toate sensurile cuvantului, implicand inversunarile
pasiunii si apasarile patimirii." (Nicolae Balota - Opera lui Tudor Arghezi,
Editura Eminescu, Bucuresti, 1997, p. 149)