DESCRIEREA

TIPURI DE DESCRIERE:

1. TOPOGRAFIA- descrierea unui loc, peisaj etc

2. CRONOGRAFIA- descrierea unei epoci, perioade de timp sau a unui eveniment
3. PROSOPOGRAFIA- descrierea calitatilor fizice ale unei persoane: figura, corp,
trasaturi particulare
4. ETOPEEA- descrierea de moravuri, caractere, vicii, virtuti
5. PORTRETUL- reuniune a prosopografiei cu etopeea, descriere imbinand trasaturile
fizice si pe cele morale ale unei persoane
6. PARALELA- combinare a doua descrieri, construite prin analogie ori prin opozitie
7. TABLOUL- prezentare detaliata a unei actiuni, a unui fenomen, eveniment

TRASATURI SPECIFICE ALE SECVENTEI DESCRIPTIVE:

1. Lexic specific: termeni „tehnici”, nume proprii, adjective si forme participiale ale
verbelor
2. Marci morfologice particulare: indicativul prezent si imperfect al verbelor, frecventa
substantivelor si a adjectivelor
3. Figuri retorice speciale: epitetul, enumeratia, comparatia, metafora filata sau in lant
4. Recursivitatea perechii substantiv-adjectiv la nivel sintactic (efect de lista) sau a
predicatiei nominale
5. Este centrata intodeauna pe un PANTONIM, arhilexem care are functia de termen
unificator din punct de vedere semantic, indicand tema/ subiectul/ campul semantic/
motivul descrierii, putand fi prezent sau presupus in text
In relatie cu tipul de focalizare al textului:

1. Descrierea este asumata de narator in focalizarea omniscienta, aceasta fiind situata

in limite de obiectivitate
2. Descrierea este asumata de personaj in focalizarea interna, capatand caracter
subiectiv si incarcatura psihologica

PARALELA NARATIUNE- DESCRIERE:

1. Naratia este o structura temporala- se dezvolta in timp, este secventiala, pe cand
descrierea este o structura spatiala, fiind sincronica, rareori capatand caracter
secvential (de ex. descrierea unei lupte)
2. Naratiunea este sintagmatica- presupune succesiune si inlantuire; descrierea este
paradigmatica, fiind o enumeratie
3. Naratia utilizeaza timpuri, in general, momentane (perfect compus sau perfect
simplu), pe cand descrierea foloseste timpuri continue (imperfectul sau indicativul
prezent)

FUNCTII ALE DESCRIERII IN NARATIUNE:

a). poate avea functie de pauza narativa: suspenda cursul naratiunii, al temporalitatii
narative, al linearitatii diegezei, urmarind fie cresterea tensiunii narative, fie
incetinirea ritmului naratiunii
b). construieste relatiile spatio-temporale- descrierea spatiului si a timpului naratiunii
c). caracterizeaza personajele- portret sau doar prosopografie ori etopee
 FUNCTIILE LIMBAJULUI

SCHEMA COMUNICARII- ROMAN JACOBSON

1. EMITATORUL- functie EMOTIVA (EXPRESIVA)

2. RECEPTORUL (DESTINATARUL)- functie CONATIVA (PERSUASIVA)
3. CONTEXTUL (REFERENTUL COMUNICARII)- functie REFERENTIALA
4. CODUL- functie METALINGVISTICA
5. CONTACTUL (CANALUL)- functie FATICA
6. MESAJUL- functie POETICA (ESTETICA)

FUNCTII ALE LIMBAJULUI:

1. FUNCTIA REFERENTIALA (DENOTATIVA, INFORMATIVA):
- este orientata spre referentul mesajului

- ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o

interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul.
Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la
context şi stabileşte referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere
informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.
- caracterizeaza enunturi neutru-informative: Balena este un mamifer.

2. FUNCTIA EMOTIVA (EXPRESIVA, INTERJECTIONALA):

- centrata asupra emitatorului

- exprima atitudinea vorbitorului, a emitatorului fata de continutul mesajului,

participarea afectiva; trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale,
capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în
evidenţierea stării interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la
capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia
pe care o conţine enunţul nostru.
 - este lexicalizata prin: interjectii, persoana I a pronumelor si verbelor,
intonatia interogativa, exclamativa, lungirea emfatica a sunetelor, exprimare expresiva
a superlativelor, folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un
anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului etc: Vai, ce tare
mi-a placut filmul!

3. FUNCTIA CONATIVA ( PERSUASIVA, RETORICA):

- orienteaza enuntul catre destinatar/ receptor

- serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin

ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii,
- este marcata de : persoana a II-a a pronumelor si verbelor, prezenta
vocativului, prezenta imperativului ca mod verbal sau enunturile interogative sau
exclamative: Asculta-ma! Am dreptate. De ce nu vrei sa ma crezi?

4. FUNCTIA FATICA:
- asigura mentinerea contactului dintre vorbitor si interlocutor
- marcata prin: enunturi de mentinere a contactului sau de confirmare a
mentinerii atentiei: Alo, mai esti acolo, ma auzi? Urmariti-ma cu atentie!

5. FUNCTIA METALINGVISTICA
- centrata asupra codului
- are în vedere înţelegerea corectă şi completă a mesajului. Ea presupune
intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a
implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod
- enunturi care transmit informatii despre cod, devenit el insusi referent al
mesajului: explicarea termenilor, corectarea greselilor, traducerea cuvintelor etc: Nu se
spune „ei face”, ci „ei fac”. ”Aimer” inseamna „a iubi”.

6. FUNCTIA POETICA (ESTETICA, LITERARA):

- centrata asupra mesajului
 - limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre
deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame
fac apel la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia
poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre
receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale.
- nu apare niciodata izolata, ci se combina cu celelalte functii: functia
referentiala sau poetica ori functia conativa: de ex.- in poezia lirica: functia poetica
este dublata de functia emotiva in poezia la persoana I si de functia conativa in poezia
liric-adresativa (monologul adresat), cu valori retorice, formulata la persoana a II-a

Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-
un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă:
 emotiva- în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
 conativă- în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame
 poetică- în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
 metalingvistică- în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic
 referenţială -dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici
 fatică- în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic