Introducere

Plantele medicinale sunt specii

vegetale, cultivate sau spontane,
care prin compozitia lor chimica
au proprietati farmaceutice si
sunt folosite in terapeutica
umana si veterinara.
In ultimul timp, o serie de
produse naturale obtinute din
plante au fost tot mai mult
cercetate si investigate din punct
de vedere chimic si biologic
pentru efectele lor de stimulare a
unor functii ale organismului. O
categorie aparte de astfel de
extracte obtinute din plante o ocupa cele cu calitati imunomodulatoare, antiinflamatoare,
antioxidante si care in medicina traditionala a unor tari reprezinta concepte de baza in tehnicile si
metodologiile terapeutice ale unor boli.
Valoarea terapeutica a plantelor medicinale are la baza relatia dintre structura chimica a
substantelor active, numite si principii active, si actiunea lor farmacodinamica pe care o exercita
asupra elementelor reactive ale organismului.
Animalele, indiferent de modul lor de hranire, consuma diferite plante sau organe ale acestora in
scopul diminuarii si, chiar tratarii starilor lor de boala. Inteligenta la nivelul animalelor este definita
prin capacitatea acestora de a-si adapta comportamentul la situatia existenta. Farmacia naturii
ofera prin intermediul produsilor activi, remediu pentru orice maladie iar terapia medicala
veterinara pe baza de plante medicinale poate fi de un real beneficiu animalelor.
 Clasificarea produsilor activi din plantele
medicinale
Principiile active pot fi produse ale metabolismului primar (metabolismul glucidelor),
rezultate in urma procesului de fotosinteza sau produse ale metabolismului secundar al plantelor
(metabolizarea azotului).
Fiecare planta, in principiu, prezinta interes pentru o anumita substanta activa, care poate fi
izolata prin procedee industriale. Ca exemple de principii active pot fi enumerate: alcaloizii,
glicozidele, saponinele, principiile amare, taninurile, substantele aromatice, uleiurile volatile,
mucilagiile vegetale, antisepticele.

Alcaloizii

Sunt compusi care contin azot, au reactie alcalina si sunt otravuri foarte puternice. Ei sunt folositi
in medicina in stare pura, dupa extractia pe cale industriala. In terapeutica sunt folositi in doze
extrem de mici, au efect benefic, dar atunci cand doza este mai mare pot deveni otravuri. Formele
farmaceutice sub care se gasesc sunt: comprimate, drajee, supozitoare, fiole pentru injectii (de
exemplu, Scobutilul, care are la baza scopolamina extrasa din plantele de Solanaceae). Alte
exemple de alcaloizi prezenti in materialul vegetal sunt: colchicina din radacina de brandusa sau
capsiceina din ardeiul iute, de asemenea, morfina, codeina, papaverina, din semintele de mac, ca
si complexul de alcaloizi din cornul secarii: ergotoxina, ergotamina, ergometrina, cu efect benefic
in reglarea ritmului cardiac si in calmarea durerilor.

Matraguna

Atropina este un alcaloid natural extras din planta Atropa belladonna sau matraguna – o
planta foarte toxica ce face parte din familia Solanaceae. Atropina este un medicament utilizat in
intoxicatii, in timpul narcozei in cazul unei reduceri a frecventei
cardiace.
Utilizari ale atropinei: antispastic digestiv, prin
controlarea motilitatii digestive; are actiune cardiaca prin
cresterea frecventei batailor cardiace, vasodilatatie periferica,
cu scaderea TA, parkinson (efect util asupra rigiditatii si
hipersalivatiei, mai slab asupra tremurului), intoxicatie cu:
pilocarpina, muscarina, ciuperci din genul Amanita, insecticide
anticolinesterazice.
Este administrata intravenos sau intramuscular.
Reactiile adverse ale atropinei includ fibrilatia
ventriculara, tahicardie, vertij, greata, vedere incetosata,
pierdea echilibrului, midriaza, fotofobie, gura uscata, confuzie
extrema, halucinatii.
In caz de intoxicatie se administreaza subcutanat
pilocarpina.
Glicozidelele

Sunt substante rezultate din metabolismul secundar al azotului si care au rol de a asigura
transportul si patrunderea in organism a unui compus numit aglicon, care da efectul terapeutic.
De exemplu, tioglicozidele sunt substante caracteristice cruciferelor, care apar in radacina
de hrean, in boabele de mustar alb sau negru.
Derivatele acidului cianhidric sub actiunea salivei elibereaza acidul si odata cu el apare
aroma specifica, dar si un anumit efect toxic (de exemplu, migdale amare, floarea de porumbar,
floarea de soc, fructe de cires sau visin).
Cardioglucozidele sunt importante in terapeutica, avand un efect benefic asupra ritmului
cardiac. Aceste substante exista in plante, precum degetelul lanos, degetelul rosu si aloe vera. Ele
sunt otravuri deosebit de puternice pentru animale, orice contact cu plantele putand da simptome
alergice.

Mustar alb

Originar cel mai probabil din zona

Mediteraneana, este cultivat in toata Europa. Se
folosesc semintele la diverse preparate culinar
traditionale, prepararea muraturilor sau obtinerea pastei
de mustar la care vinul folosit si mirodeniile asociate,
tarhon, cucurma, hrean, ienibahar, cuisoare,
scortisoara, piper, ardei iute, zahar sau miere, foi de
dafin si alte ierburi aromate dau gustul specific. Folosit
ca planta medicinala din cele mai vechi timpuri, romanii
o recomandau in caz de epilepsie, depresii, dureri
reumatice..

Saponine

Sunt substate complexe, cu o structura asemanatoare glicozidelor. Principala insusire a

saponinelor o constituie faptul ca reduc puternic tensiunea superficiala a apei, au efect spumant si
produc emulsii. In mod obisnuit, saponinele sunt prezente in plante, cum ar fi: sapunarita, valul
miresei, ciulinul rosu si ciulinul alb. Atunci cand sunt introduse in organism, aceste substante duc
la hemoliza globulelor rosii, elibereaza hemoglobina si efectul este toxic. Ele irita mucoasele,
determina destinderea muschilor intestinali, maresc secretiile bronhice, avand un efect
expectorant, diurectic si dezinfectant al cailor urinare.

Lemnul dulce

Lemnul dulce este o plantă erbacee

perenă care creşte în Europa de Sud şi în
Orient, pe teren nisipos. Denumirea de “
lemn dulce” derivă din grecescul “ glykys”
care înseamnă “ dulce “ şi “rhiza”care
înseamnă “ rădăcină”. Se foloseşte
rădăcina, din care se extrage o sevă dulce-
amăruie, cu numeroase calităţi terapeutice.
Recoltarea se face în septembrie-
octombrie, când planta este în fază de
repaus şi se usucă la soare. Planta trebuie
să aibe cel puţin 3 ani.
Rădăcina conţine mult ulei şi sare
esenţială, acestea conferindu-i proprietăţi
de regenerare a celulelor, protectoare a mucoaselor iritate şi de a uşura absorbţia altor
medicamente.In compozitia radacinilor de lemn dulce s-au fost identificate peste 150 de substante
benefice pentru sanatate, cum sunt calciu, fosfor, sodiu, molibden, vitamina B, mangan, zinc, fier
si cupru. De asemenea, continutul in amidon e de 30%, iar cel de lipide sub 1%, substante amare,
rezine (5%) si aminoacidul asparagina. Planta este folosita in medicina de peste 5.000 de ani,
tratand o serie intreaga de afectiuni si intarind sistemul imunitar, fiind eficienta si la asimilarea altor
medicamente, prin marirea efectului curativ.
Excesul de lemn-dulce, duce la aparitia starilor de oboseala, menstruatii neregulate si
tulburari ale functiei rinichilor.

Principiile amare

Sunt substante care se gasesc intr-un numar foarte mare de plante, au gust amar, excita
celulele gustative, stimuleaza pofta de mancare si secretia sucurilor gastrice. Din punct de vedere
chimic, au o compozitie complexa in care intra si unele glucozide. Se pot folosi sub forma sucului
de planta ca atare, de exemplu: pelinul utilizat pentru a obtine vinul pelin sau pentru a drege
vinurile, drept conservant. Ele mai pot fi folosite si pentru a corecta aroma unor bauturi si intra in
amestecurile de plante pentru bauturile aperitiv (de tip vermut sau bitter).

Cicoarea

Planta ebacee raspandita prin lanurile de cereale, sau

creste spontan la marginea drumurilor, folosita din cele
mai vechi timpuri pentru proprietatile ei tamaduitoare.
Era cultivata inca din Egiptul Antic si folosita pentru
tratarea bolilor hepato-biliare. In scop terapeutic se
folosesc radacinile (Cichoni radix) recoltate toamna
tarziu cat si partile aeriene (Cichoni herba) recoltate in
timpul infloririi. Cicoarea este inlocuitorul traditional al
cafelei, fiind asemanatoare la gust. Compozitie chimica:
in partile aeriene: cicorina, acid cichoric (acid
dicafeiltartric, inrudit cu cinarina din frunzele de
anghinare, ceea ce o face utila in bolile hepatce),
flavonozide (glicozide de apigenol, luteol, quercetol) in
radacina: inulina, colina rezine, substante amare triterpenice, taninuri, uleiuri volatile.

Taninurile

Sunt compuși vegetali cu o structura chimica complexa (care cuprinde multe grupari hidroxil
fenolice, dar și grupari carboxilice), capabile sa precipite proteinele din pielea cruda, proteine cu
care formeaza precipitate insolubile, imputrescibile, impermeabile (pielea tabacita). Taninurile sunt
substante prezente la numeroase specii de plante superioare si localizate in sucul vacuolar al
celulelor corticale, frunzelor si fructelor. Proportia in care se gasesc ele variaza in limite foarte
mari, de exemplu: in scoarta de Quercus sp. 10 – 20%, la Salix sp. 9 – 13%, la Tilia sp. 15 – 20%,
etc. Taninurile sunt astringente si au rol hemostatic.
Administrate intern au actiune antidiareica, antimicotica, antivirala si antiseptica, ca urmare a
precipitarii proteinelor bacteriene si fungice; pe cale externa (aplicari locale) impermeabilizeaza
straturile superficiale ale pielii si mucoaselor, protejand astfel straturile subiacente si grabind
cicatrizarea, la acest proces contribuind si efectul antiseptic: au efect vasoconstrictor manifestat
asupra vaselor mici, superficiale; limitand pierderile de lichide si oprind agresiunile exterioare,
favorizeaza regenerarea tesuturilor in caz de leziuni superficiale sau de arsuri.
Mararul

Planta aromata dulce- amaruie, este un condiment

nelipsit ce face deliciul bucatariei traditionale romanesti. In
limba engleza se numeste “dill” inrudita cu limbile nordice “ dilla”
care inseamna calmant; era folosita la calmarea crampelor
intestinale la copiii, iar “graveolens” deriva din limba Latina “
gravis “ inseamna greu, “olens” inseamna miros . Calitatile
plantei au fost apreciate din cele mai vechi timpuri de catre
egipteni, greci, chinezi, care-l foloseau pentru reglarea
hormonala si inlaturarea efectelor batranetii. In scop terapeutic
se utilizeaza frunzele si semintele. Compozitie chimica: vitamine
A, B, C, clorofila, uleiuri volatile mai mult in fructe, saruri
minerale, taninuri, mucilagi. O lingurita de seminte de marar
contine mai mult calciu decat o cana de lapte

Substantele aromatice

Prezinta compozitie chimica foarte diferita si pot fi folosite pentru aromatizarea diferitelor
preparate medicinale. Esculina din castan are efect favorabil asupra vaselor sanguine, varicelor,
hemoroizilor sau este folosita drept filtru solar in lotiuni si creme specifice pentru protectia pielii.
Rutina, prezenta in afin, dar si in lastarii cruzi de hrisca, are efect terapeutic asupra sclerozei
vaselor sanguine. De asemenea, silimarina prezenta in fructele de armurariu si paducel, are efect
favorabil pentru functia hepatica, regenerand tesuturile ficatului dupa hepatite.

Armurariu

Semintele (fructele) sunt folosite in scopuri medicinale - datorita continutului de silimarina.

Armurariul este un bun protector si
regenerator hepatic, stimuleaza secretia si
eliberarea bilei in intestin. Este eficienta in
intoxictii alimentare sau medicamentoase,
hepatopatii acute sau cronice, litiaza
biliara. Planta creste sub forma de tufe
atingand 2 metri inaltime, prefera solurile
mai
putin nisipoase, mai ales terenuri
pietroase. In scop terapeutic se folosesc
semintele care se zdrobesc si fructele.
Planta a fost folosita pentru tratarea
diverselor afectiuni cu mai bine de 2000 de
ani in urma. Este de origine
Mediteraneana si este raspandita in toata
Europa si Asia Centrala. In Romania se gaseste pe zone necultivate.

Uleiurile volatile

Sunt lichide volatile cu miros caracteristic ce exista intr-un numar foarte mare de plante,
fiind produse in tesuturi specifice. Uleiul volatil dintr-o anumita planta are aroma specifica plantei
respective, contine un complex de substante, dar specifica este doar o anumita substanta. De
exemplu: la menta, principalul component al uleiului volatil este mentolul, la cimbrisor este timolul,
la marar este anetolul, la lavanda este linaloolul, pentru melisa este citralul. Uleiurile volatile sunt
utilizate pentru corectarea gustului si aromei unor medicamente.
 Uleiurile volatile au efect dezinfectant, bactericid, irita mucoasele, au efect expectorant,
dezinfecteaza caile respiratorii si digestive, au efecte antireumatice.
Efectul terapeutic si utilizarile sunt legate si de fabricarea diferitelor creme pentru
tratamente externe. Uleiurile vegetale pot fi utilizate si drept solvent pentru alte substante sau pot
contine ele anumite substante cu efect terapeutic (ex. uleiul de ricin).

Menta

Originara din zona mediteraneana este raspandita astazi

in toata lumea crescand spontan sau cultivata in gradini, in
locuri luminoase si bine irigate. Cunoscuta ca planta aromatica
utilizata in diverse preparate culinare dar si ca planta
medicinala din cele mai vechi timpuri. Se utilizeaza partea
aeriana a plantei (Menthae herba) sau frunzele de menta
(Menthae folium). Radacinile sunt lipsite de ulei volatil.

Mucilagiile vegetale

Sunt polizaharide care in prezenta apei se umfla, formeaza geluri, iar daca apa este calda
formeaza solutii coloidale. In planta au rolul de a retine apa. Efectul terapeutic este de a reduce
iritatiile, inflamatiile mucoaselor, atenuand durerile la contuzii si au un efect diuretic. Plante in care
se gasesc asemenea substante sunt: frunzele si radacinile de nalba sau semintele de in,
prezentate sub diferite forme de preparate farmaceutice, utilizate si drept pansamente gastrice
sau in afectiuni ale cailor respiratorii.

Seminte de in

Sunt o sursa execelenta de vitamina B, inclusiv tiamina (B1), B6, folati (B9), niacin (B3),
riboflavin (B2), acid pantothenic (B5) vitamina
E, mangan, mageneziu, fosfor, cupru, fier,
calciu, potasiu, zinc si seleniu. Totodata sunt
sursa de proteina vegetala (18% proteine),
fibra dietetica si de acizi grasi, in special
omega 3. Asasar inul are toti acesti nutrienti
incredibili, cu numeroase beneficii pentru
organismul uman si animal: creste absorbtia
nutrientilor, detoxifierea colonului, cu efect
antiinflamator, ajuta la scaderea in greutate, a
colesterolului, ajuta digestia, sprijina sistemul
imunitar, scade nivelul zaharului din sange.
Antisepticele

Sunt substante cu efect antibiotic, antimicrobian, sunt destul de instabile din punct de
vedere chimic, deoarece sunt foarte volatile. Pot actiona sub forma de aerosoli, pe cale
respiratorie, ca de exemplu: patlagina, diverse conifere, ceapa, usturoi. Au efect dezinfectant,
antioxidant si aromatizant.

Patlagina

Planta erbacee usor adaptabila la diverse conditii de sol, umiditate, temperatura, lumina,
fiind raspandita din zona de ses, campie pana in zona alpina. Se spune ca daca o broasca este
muscata de paianjen se grabeste la patlagina, caci aceasta o vindeca. In medicina populara era
folosita pentru tratarea ranilor, muscaturilor de sarpe sau de insecte sau pusa in incaltari pentru
vindecarea bataturilor (basicilor) fiind cunoscuta ca un leac al ranilor vechi si persistente. In scop
terapeutic se folosesc frunzele (Plantaginis folium).
Frunzele de patlagina contin un iridoid, numit aucubina, si flavonoide, precum si mucilagii,
uleiuri volatile si substante antibiotice, fitoncide, fitochinona, carotenoizi, minerale.
Tratamentele naturiste pe
baza de patlagina faciliteaza
vindecarea ranilor, are efect
expectorant, emolient,
antiinflamator, astringent, diuretic,
antimicrobian, fluidizeaza secretiile
bronsice.
Patlagina este ideala in
cazurile de tuse si bronsita usoara,
diaree, hemoroizi, cistita,
hematurie, astm, laringita,
faringita, infectii,
hipercolesterolemie, hipertensiune
arteriala, ulceratii, abcese,
furuncule.
 Aplicatii ale principiilor activi din plante in
domeniul medical veterinar
Numeroase plante medicinale se pot dovedi eficiente si in medicina veterinara, in cresterea
imunitatii sau chiar in combaterea unor maladii. Unele dintre plantele medicinale utilizate cu
succes in medicina veterinara sunt cele mentionate in cuprinsul acestui proiect.
Plante medicinale sunt folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de substante
necesare prepararii medicamentelor sau utilizate in medicina populara datorita continutului lor in
vitamine, uleiuri volatile, glucide, heterozide fenolice, cumarine, flavonozide, antociani, derivati ai
acizilor polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide, rezine, principii
amare, alcaloizi si alte principii active cu proprietati de natura vegetala.
Pe parcursul cercetarii noastre am patruns in universul infinit al plantelor medicinale si am incercat
sa sintetizam un subiect deosebit de vast, axandu-ne in principal pe cele cateva exemple concrete
date.
In cele ce urmeaza vom prezenta utilizarea in medicina veterinara a catorva plante
medicinale si a principiilor lor active anterior mentionate. In unele cazuri, cum ar fi Lemnul dulce,
nu am gasit informatii concrete despre utilizarea sa in medicina veterinara, insa luand in
considerare celelalte exemple cu ajutorul carora am putut observa similitudini intre medicina
veterinara si cea umana, putem extrapola si spune ca aceste plante pot si cel mai probabil sunt
utilizate si in medicina veterinara ca in cea umana.

Armurariu

Actiune farmacodinamica: hepatoprotectoare, de reconstructie a celulei hepatice, in

hepatitele virale tip A, B, C, inhiba replicarea virusilor hepatici, reglarea digestiei, cresterea
tensiunii arteriale; puternic efect antitoxic, silimarina impiedica patrunderea substantelor toxice la
nivelul ficatului si favorizeaza eliminarea acestora (combate efectul nociv al alcoolului asupra
ficatului); stimuleaza activitatea vezicii biliare si combate riscul aparitiei calculilor biliari; semintele
zdrobite se folosesc sub forma de comprese umede in tratamentul ulcerului varicos si al varicelor,
actiune antitumorala (stopeaza evolutia si proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului,
prostatei, cervixului, colonului), stimuleaza lactatia, scade nivelul colesterolului sanguin, scade
rezistenta la insulina fiind eficienta in diabetul zaharat de tip II.

Indicatii terapeutice si utilizari: hepatite cronice, ciroze, insuficiente hepatice, protejeaza

ficatul de efectele nocive ale chimioterapiei, eficient in intoxicatii accidentale cu ciuperci
otravitoare, adjuvant in intoxicatii cu diverse substante toxice (medicamente hepatotoxice, plumb,
etanol, tetraclorura de carbon), adjuvant in alcoolism (diminua efectele nocive ale alcoolului
asupra ficatului, detoxifica ficatul), digestie dificila, constipatie, hipotensiune arteriala, adjuvant in
caz de cancer (stopeaza evolutia si proliferarea celulelor canceroase hepatice, ale colonului,
prostatei, cancerului ovarian, de san, de piele), in tratarea bolilor de piele in general
(psoriazis,vitiligo), deficite imune, hiperolesterolemie. In medicina veterinara se utilizeaza intern
pentru tratarea dispepsiilor, indigestiilor, cistitelor, afectiunilor renale, diareelor.
Menta

Actiune farmacodinamica: Stomahica, antispastica (miorelaxanta, combate spasmele

abdominale, contractii musculare, eficienta in colici biliare, hepatice, intestinale), antivomitiva,
carminativa (elimina gazele, combate flatulenta, meteorismul abdominal), usor analgezica,
coleretica, colagoga, antidiareica, astringenta, uleiul volatil si componentii sai au actiune
spasmolitica, decongestiva, antiinflamatorie, antiseptica, bacteriostatica (eficienta in infectii gastro-
intestinale, respiratorii), expectoranta, ajuta la eliminarea secretiilor bronsice, favorizeaza
menstruatia, stimuleaza contractiile uterine, diuretica, sudorifica, depurativa, tonica, reconfortanta,
creste puterea de concentrare.

Indicatii terapeutice si utilizari: dispepsii, dischinezii biliare, meteorism abdominal,

disgravidie (combate greata si voma), entero-colite, diaree estivala sau de alte cauze, astm,
bronsite, laringite, faringite, raceala, gripa, oboseala si tulburari de concentrare in special la elevi
si studenti suprasolicitati . In general, menta se utilizeaza sub forma de ceai, solutie aloolica sau
ulei de menta. Infuzie de menta pentru reglarea digestiei, combaterea colicilor, cresterea diurezei,
in caz de dispepsii, raceli, astm, bronsite; uleiul de menta se administreaza pe cale interna, in caz
de oboseala, dificultati de concentrare si atentie, este un tonic nervin, antivomitiv, anestezic
(menta actioneaza ca anestezic asupra terminatiilor nervoase din stomac), antiviral (virusul gripal,
herpesul simplex), antibacterian (streptococul beta- hemolitic, Pseudomonas), antifungic (Candida
albicans), decongestiv; poate fi folosit si sub forma de inhalatii in infectii de cai respiratorii,
laringita, raguseala, catar rino-sinusal, sau sub forma de bai pentru afectiun reumatismale, artrite
nevralgii, lombago, urticarie; comprese sau cataplasme locale in caz de migrene; uleiul aplicat
local poate anestezia gingia sau dintele care doare si poate reduce inflamatia; pasta din frunze de
menta impotriva problemelor digestive (indigestie, flatulenta, greata, diaree), pudra din frunze de
menta impotriva gretei, pentru curatarea dintilor si a gurii; macerat din frunze de menta impotriva
diareei; ceai din frunze de menta impotriva diareei; suc din frunze de menta impotriva respiratiei
mirositoare.

Patlagina

Actiune farmacodinamica: demulcent (datorita mucilagului); emolienta, laxativa (mucilagii,

planteoza, produsi de hidroliza); expectoranta, fluidifianta a secretiilor bronsice; actiune
hemostatica (vitamina K si tanin), cicatrizanta; utila in tratamentul ulcerului (datorita prezentei
alantoinei, enzimelor proteolitice, flavonelor si carotenoidelor), antibiotica; antiinflamatorie (prin
iridoide si steroli); proprietati astringente si antipruginoase (taninuri, aucubozid) antidiareica,
diuretica, depurativa, previne cresterea colesterolului, previne ateroscleroza, scade tensiune
arteriala, regeneranta, antiinflamatorie, in afectiuni dermice ulcerative, purulente; antispastic
(polifenoli); laxativ (semintele).

Indicatii terapeutice si utilizari: Frunzele plantelor au utilizari terapeutice in medicina umana

si veterinara, culta si traditionala. In medicina veterinara se utilizeaza intern: -
infuzie/deccoct/macerat crud, pentru tratarea bronsitelor, in catar laringo-traheal, diaree; extern: -
infuzie, pentru tratarea plagilor varicoase, conjunctivitelor, blefaritelor; Cosmetica: pentru igiena
oculara si tratarea conjunctivitei.

Cicoare

Actiune farmacodinamica: Datorita principiilor amare are proprietati diuretice; datorita

acizilor polifenolcarboxilici (acidul cichori C) are proprietati eupeptice, colagoge (stimuleaza
evacuarea vezicii biliare si totodata o fluidifica, secretiille digestive si ajuta functia ficatului),
impiedica formarea pietrelor la fiere, regleaza functia glicogenetica a ficatului, stimuleaza functia
pancreasului si normalizeaza glicemia, fiind eficienta in caz de diabet zaharat, datorita uleiurilor
volatile si rezinelor au actiune diuretica, depurativa (favorizeaza eliminarea toxinelor din organism,
curata sangele), efect laxativ, grabind evacuarea colonului si imbunatatind digestia, stimuleaza
functia cerebrala, favorizeaza concentrarea, creste atentia, imbunatateste memoria, fiind
importanta pentru sustinerea activitatii intelectuale intense, efecte tonifiante generale,

Indicatii terapeutice si utilizari: boli hepatice si biliare, constipatie, diabet zaharat, oboseala
fizica si intelectuala. In medicina veterinara se utilizeaza intern: pentru tratarea anorexiei,
dischinezie biliara, angiocolita, hepatite, afectiuni renale, constipatii.

Marar

Actiune farmacodinamica: Stimuleaza digestia, reda apetitul, stimuleaza secretiile digestive,

secretia de acid clorhidric, efect antispastic, combate sughitul, carminativ (calmeaza colicile),
antiemetic (inlatura senzatia de voma), diuretic, depurativ, ajuta la eliminarea toxinelor, impiedica
formarea calculilor renali dar si la dizolvarea lor, stimuleaza secretia lactate la mamele care
alapteaza, frunzele de marar contin mici cantitati de estrogen, hormon feminin, ajutand la
dezvoltarea sanilor si a caracterelor sexuale feminine in mod natural, reglarea ciclului menstrual,
cresterea secretiei lactate la femeile care alapteaza, remedierea tulburarilor datorate menopauzei,
antioxidant natural, impiedica formarea radicalilor liberi, prin fibrele pe care le contine ajuta la
reducerea colesterolului in sange, prin continutul ridicat de potasiu regleaza tensiunea arteriala,
fiind totodata un cardio-protector , datorita proprietatilor diuretice impiedica retentia de lichide in
organism si actioneaza asupra depunerilor in zonele celulitice, prin continutul in vitamina C
stimuleaza sistemul imunitar, activitatea rinichilor (previne formarea calculilor, cistitele, infectiile
renale), datorita continutului in calciu (semintele de marar) previne osteoporoza, uleiul aromat pe
care il contine actioneaza asupra aparatului digestiv si sistemului nervos.

Indicatii terapeutice si utilizari: anorexie, flatulenta, balonare, indigestie, colici intestinali,

hemoroizi, in disgravidie inlatura senzatia de voma, amenoree, sindrom premenstrual, mame care
alapteaza pentru stimularea secretiei lactate, colici de orice natura, insomnii, boli de inima,
aterosleroza, afectiuni ale cailor urinare eficient in dezoxifiere sau curele de slabire. Mararul prin
continutul in fitohormoni feminini, (similar 17 estradiolului), estrogeni ce regleaza activitatea
hormonala incetineste procesul de imbatranire. Uz intern: infuzie pentru ameliorarea digestiei,
afectiunilor pulmonare, crampelor abdominale.

Concluzii

Lucrarea de fata este mai degraba o introducere in lumea plantelor medicinale, prin
intermediul carei am avut placuta surpriza si ocazia de a descoperi informatii extrem de valoroase
pentru noi ca viitori medici veterinari. Desi aici informatiile sunt lipsite de profunzime si intr-o
oarecare masura haotice, acestea sunt cele care ne-au „plimbat” prin „farmacia naturii”,
dezvaluindu-ne „leacurile” ei.
Pe aceasta cale am descoperit multe concepte, ramuri, idei ce pot sa constituie tema de
cercetare de sine statatoare. Totusi, generalitatile prezentate pe scurt ne-au permis sa aflam de
existenta multor ramuri de cercetare, sa ne formam o idee despre lumea plantelor si cum ne-ar
putea fi ea de ajutor in viitoarea noastra profesie.
Totodata cercetarea intreprinsa ne-a aratat interdependenta dintre notiunile, si nu numai, de
biologie animala, biochimie, genetica si biologia plantelor. Cu siguranta acest lucru se extinde si
dincolo de sfera noastra de cunostinte de la ora actuala.

Cu multumiri,

Irina Manu
Patricia Papin
Roberta Seceleanu.
Bibliografie

„Efectele unor substanta biologic active asupra organismului animal si modularea raspunsului
imun”, Drd. Editoiu Cornelia Daniela, Cluj-Napoca 2011

Curs: Utilizarea plantelor medicinale in terapie, MedPlaNet

https://ro.wikipedia.org/wiki/Plante_medicinale

https://www.scribd.com/doc/284039652/Enciclopedia-Plantelor-Folosite-in-Terapia-Veterinara